Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta

Publicat de prosavioleta, 14 ianuarie 2025, 09:11

Andrei Medvedi: Am plecat în prima zi dimineață, când a început războiul, în 24 februarie. La ora 9:00 deja eram la Comisariatul militar cu o geantă cu câteva haine cu mine. Nu m-au putut înregistra în prima zi și deci, oficial, sunt de pe 25, a doua zi. Principalul moment a fost stresul din dimineața aceea, când m-a trezit fiul și a zis că a început războiul. Nici nu îmi venea să cred și am deschis televizorul, am văzut ce se întâmplă în toată Ucraina și, ca și foarte mulți bărbați în ziua aceea, ne-am întâlnit la Comisariatul militar și am fost uimit cât de multă lume era deja lângă comisariat, la 9:00. Pe urmă am fost înrolat. A doua zi am venit în unitatea militară din Cernăuți, vreo jumătate de zi a durat toată procedura cu acte și tot ce trebuia să facem. Controlul medical îl aveam dinainte făcut, că trebuia să merg la niște instrucțiuni militare, trebuia să ne trimită ca funcționari de stat, ca funcționari ai primăriei și procedura a fost foarte simplă. Având controlul medical, în timp de trei ore am fost înrolat. În Cernăuţi și peste două ore am primit arma și toate munițiile și am fost dislocaţi pe aeroportul din Cernăuţi că se aștepta un desant din, cea mai mare frică era atunci din zona Transnistriei, să nu vină desantul să ocupe aeroportul din Cernăuți, ca punct strategic. Şi acolo prima noapte am stat pe aeroport, era cam ger, noi nu eram echipați încă, deci în haine civile, dar am primit automatul, 900 de cartușe, două grenade şi am ocupat pozițiile în jurul aeroportului, pe perimetru. Peste jumătate de an, am plecat din Cernăuți pe 2 septembrie, ne-am îndreptat spre estul Ucrainei. Informația a fost că plecăm pe front, dar n-a știut nimeni din batalion, poate doar comandanții, dar nici ei cred că n-au știut, că noi, abia când am ajuns după Krîvîi Rih, s-a schimbat direcția și am plecat spre nord spre Harkiv şi atunci am înțeles că mergem să participăm la operațiunea de eliberare a Harkiv-ului, că a început în primele zile din septembrie. În primul rând, altă zonă, altă climă, alt peisaj, cu care nu eram noi, cei din vestul Ucrainei deprinși, și frica continuă că nu știam la ce să ne așteptăm. Nu primeam niciun fel de informații, executam doar ordine scurte unde să ne deplasăm, ce să facem și atât. Sigur că o perioadă neagră, dar care ne-a dat și multe momente de gândire, de schimbare a ceea ce știam până atunci. Sigur că există un șoc post război. Noi, fiind mai în vârstă, l-am trecut mai ușor, dar cei mai tineri cred că o să aibă de suferit şi după încheierea războiului mulți ani ca să revină la normal.
Ilie Pintea: Care sunt cele mai negre amintiri de pe front?
Andrei Medvedi: Cele mai negre pierderea prietenilor, camarazilor; răniți, uciși, bombardamentele cu artilerie; vă dați seama că auzi că vine, dar nu știi unde cade și până la urmă te pui jos și te rogi o secundă-două până cade obuzul să nu-ţi cadă în cap.  Primul şoc a fost cred că în data de 6 sau 7 septembrie, când am intrat într-un sat care a fost eliberat cu 4 ore înainte. S-au retras trupele ruse și am intrat acolo. Totul era minat și un camarad a călcat pe o mină antipersonal și și-a pierdut piciorul chiar lângă mine. Era la o distanță de 5 metri de mine. Acela a fost primul moment când am înțeles că poți să mori. În data de 7 noiembrie 2022 am fost bombardați o oră și jumătate, 41 de împușcături de tun de 152 mm, care au căzut în jurul blindajului nostru, cu precizie de 5 metri între ele, și, datorită unei minuni, n-a nimerit niciunul în blindaj, că cred că rămâneam toți acolo. Am mai spus-o de multe ori, nu cred într-un acord semnat cu rușii, nu cred că, chiar dacă o să semneze o încetare a focului, nu știu dacă o să dureze mult timp. Rușii nu și-au respectat niciodată acordurile internaționale, cu atât mai mult în timp de război, când ei se schimbă în orice moment. Noi sperăm că o să fie o încetare a focului, sperăm la o eliberare a teritoriului Ucrainei, să ajungem la granițele care au fost până în 2014, dar ne dăm seama, fiind realiști, că e foarte greu în acest moment, cu atât mai mult cu cât și Vestul, din păcate, cumva s-a obișnuit cu acest război, cu acest conflict și nu mai este ajutorul acela de care are nevoie armata ucraineană. Oameni sunt pe front și cred că sunt destui, dar din păcate nu au armamentul și echipamentul de care ar avea nevoie pentru a elibera. Şi, ca exemplu, regiunea Harkov s-a eliberat în timp de o săptămână, deoarece a fost o operațiune foarte bine gândită și pusă cu ajutorul armelor din Vest, adică HIMARS-ul, care a dat pe câmpul de luptă un avantaj trupelor ucrainene.
Ilie Pintea: După atâtea pierderi, după atâtea mii de vieţi pierdute, cum vezi cedarea pe teritorii în schimbul păcii?
Adrian Medvedi: Dureros și această…, dar oricum trebuie de găsit o ieșire din situație. Și acum sunt și niște date statistice, niște sondaje făcute, cam populația din Ucraina 50 la 50; ar fi gata să cedeze teritoriile 50 de procente din populație, numai ca să fie pace și să nu mai moară oamenii.
Ilie Pintea: Adică să se încheie focul.
Adrian Medvedi: Dacă o să fiu chemat din nou, o să mă duc, că nu avem ce face, altceva nu văd ieșire. Au fost cazuri din prieteni, cunoscuți – și-au ales altă cale. Nu vreau să țin morală cui va fi, care și-a ales calea pe care și-a dorit-o. Și cred că așa e corect într-o țară democrată. La urma-urmei, pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta. Tinerii încă nu sunt pregătiți psihologic și urmările, traumele pe care o să le primească acolo o să fie foarte tragice pentru ei, chiar dacă o să se întoarcă la vatră. Şi lipsa de experiență, dar și acuma tinerii nu mai sunt cei tineri care erau cu 50 de ani în urmă, că la 18-19 ani el încă e copil.
Ilie Pintea: Cum arată o zi din viața unui ucrainean acum, cu întreruperi de curent, cu frig?
Adrian Medvedi: Ne-am adaptat și la asta, ne-am învățat să știm deja cât de cât este un grafic de întrerupere a curentului. Deci ne planificăm ziua în așa fel ca să putem reuși și la serviciu și acasă, treburile casnice. Mai avem generatoare, dar este foarte costisitor să le pornim, că au un consum destul de mare la benzină sau motorină. În școli copiii deja s-au adaptat. Când răsună alarmele, coboară în adăposturi. Da, procesul de învățământ se întrerupe. Aceasta o să urmeze, o să fie multe probleme în societate din cauza aceasta – nu se mai face școala cum trebuia să se facă, vă dați seama, începe lecția, coboară toți într-un subsol, peste două ore trec iarăși în sala de clasă, pe urmă trebuie să plece acasă. Se stinge lumina, nu pot să folosească gadgeturile sau tablele digitale, mai știu eu ce este prin școli acuma. Influențează negativ acest război asupra tinerei generaţii. Nu știm care o să fie viitorul lor, din păcate.