Cozmin Cazac: Într-un conflict armat, locul 2 e primul pierzător
Publicat de prosavioleta, 2 septembrie 2025, 21:25
Cătălina Țăruș: Acum aproximativ 4 ani de zile absolveai celebra Academie West Point din Statele Unite ale Americii. Cum ai plecat tu pe acest drum?
Cozmin Cazac: Eram student în anul întâi în Academia Forțelor de Terestre, Nicolae Bălcescu de la Sibiu și a început procesul de selecție, despre care, sincer, nu știam prea multe. După care am aplicat pentru procesul de selecție, mi-am dorit să fac ceva mai mult. Nu pentru că Academia Forțelor Terestre nu ar fi fost neapărat destul. Era foarte riguroasă, aveam foarte multe de făcut, era totul provocator. Mi se părea o idee mult mai ridicată, ceva mult mai important pe care aș putea să fac și o oportunitate foarte mare. În urma procesului de selecție, care a fost aproximativ 4-5 luni, ca durată, am câștigat selecția. Din… dacă îmi amintesc bine, undeva inițial 30 de candidați, după care am rămas 4 și după care am rămas doar eu singur, care am câștigat.
Cătălina Țăruș: Cum a fost plecarea de acasă?
Cozmin Cazac: Eram foarte încântat. Știam că urmează ceva cu totul nou, ceva pentru care nu știam dacă sunt pregătit sau nu, ceea ce făcea lucrurile mult mai interesante. Așa că eram doar încântat, așteptam să văd ceea ce urmează și chiar eram curios dacă pot să fac față sau nu. Pentru că auzisem, bineînțeles, că e foarte greu. Veneam dintr-un mediu complet diferit, întâlneam oameni din toate mediile din multe țări. Aveam foarte mult studenți internaționali din medii diferite, țări diferite, cu moduri diferite de a gândi. Să mă adaptez la toate lucrurile astea a durat un pic și a fost foarte provocator. Dar în același timp foarte interesant și asta mi-a plăcut. Adică nu am făcut doar lucruri grele, pentru că erau grele și pentru beneficiu personal, efectiv eram curios de tot ce era nou, efectiv voiam să aflu tot și voiam să mă integrez cât mai bine în mediul de acolo. Așa că la început am reușit să mă integrez chiar foarte bine și pe partea asta americanii m-au susținut foarte mult și celălalt colegi din alte țări. După care, pe parcursul anilor, a devenit din ce în ce mai greu în sensul că eu m-am așteptat să fie mult pe partea de instrucție, mult pe partea de pregătire fizică și a fost mult și pe partea asta, dar astea au fost părțile ușoare, pentru că îmi plăceau cel mai mult. În schimb a fost partea academică, care nu mă așteptam să trebuiască să studiez atât de mult, să petrec atât de nopți cu capul în cărți, în laptop și așa mai departe. Și asta a fost cea mai mare provocare aș putea spune, pentru că Academia Statelor Unite West Point este foarte riguroasă pe partea academică, să-i spun. Ceea ce credeam că știu eu despre armată de la americani nu se aplica în cea mare măsură pentru noi. Pentru că noi suntem altfel de oameni. În primul rând, americani sunt mult mai competitivi și asta am văzut la ei. Noi nu eram atât de competitivi, noi prioritizăm un pic alte lucruri. Din cauza asta aș spune, noi nu suntem atât de riguroși pe ceea ce ține de armată, precum sunt ei. Plus, ei au mult mai multe resurse, asta nu e niciun fel de secret, pe care noi nu le avem și nu eram pregătit să gestionez lipsa resurselor și totuși să-mi fac treaba. Un lucru foarte greu. Erau mult mai dedicați, atitudinea lor mult mai pozitivă. Nu se plângeau atât de mult. Se plângeau, bineînțeles, orice om se plânge, dar nu atât de mult. Și aveau… practic un instinct care îi îndemna să-și facă treaba. Aveau și siguranță, bineînțeles, oferită de sistem că dacă îți faci treaba foarte bine o să ai parte de rezultate bune și o să fii și remarcat și respectat pentru asta. Noi prioritizăm un pic alte lucruri mult mai informale decât partea asta formală de, ok, munca bine făcută rezultă succes. La noi traiectoria asta nu e chiar așa de simplă, mi se pare, și de lucruri asta m-am lovit foarte puternic, pentru că nu înțelegeam. Cum era construit sistemul meu chiar când m-am întors, mi-a fost foarte greu să mă adaptez. Adică nu mai știam ce trebuie să fac.
Cătălina Țăruș: Au trecut totuși 4 ani de când ai absolvit Academia. Ești la Brigada 2 Vânători de Munte de la Brașov, la cercetare. Cum ți-ai găsit locul acolo?
Cozmin Cazac: Mi-au plăcut foarte mult oamenii și pentru asta am venit la Brașov. Pentru că, ca un lider în această profesie și un profesionist, bineînțeles, trebuie să fim tot timpul conștienți că nu soldații sau subordonații există pentru noi, noi existăm pentru ei. Și asta am încercat să aplic la Brașov. Poți să zic că a funcționat, deși inițial aveam foarte puțini subordonați, pentru că nu eram foarte bine încadrați. Dar pot să spun că lucrul ăsta m-a ajutat: să le inspir încredere oamenilor. Și cred că despre asta e vorba în armată, în orice armată, nu doar la noi. E vorba despre a construi încredere și a folosi aceea încredere pentru a-ți îndeplini obiectivele.
Cătălina Țăruș: Ai deschis tu subiectul despre lideri pentru că urma să te întreb despre proiectul liderii viitorului, organizat de Statul Major al Forțelor Terestre, la care recent ai participat.
Cozmin Cazac: Un lucru pe care eu l-am regăsit în acest proiect și care m-a ajutat foarte mult și pe care l-am obținut. Deja, chiar dacă n-am fost la foarte multe ediții, este speranța. Speranța că suntem ascultați. Speranța că celor de la vârful carierei, că lor le pasă de noi de la bază. Și asta e un lucru pe care nu l-am avut neapărat până la proiectul ăsta, pentru că nu am avut neapărat acces. Adică, comandant pluton, nu ai foarte multe șanse să vorbești cu șeful SMFT, cu locțiitorul SMFT. Este o oportunitate extraordinară. Pentru că, de jos, noi nu putem vedea tot ceea ce se întâmplă în SMFT. Și în general suntem ancorați în probleme noastre de zi cu zi, de a rezolva situații specifice lucruri care de sus se văd mărunte, dar sunt foarte importante. Vorbim cu șeful SMFT sau cu ofițeri cu grad mult mai înalt, care au trecut prin ce trecem noi acum, ne oferă perspectivă. Și perspectiva asta, în funcție de cum ne este prezentată și cum ne este prezentată realitatea de la nivel înalt, ne oferă speranță sau nu. Pot să zică nouă ne-a oferit sau mie personal chiar ne-a oferit speranță. Armata Română nu este perfectă, este perfectibilă, totuși. Și așa că mergem înainte.
Cătălina Țăruș: Ce ai schimba acum în Armata României?
Cozmin Cazac: Întrebare foarte bună. Un exercițiu de gândire foarte interesant. Și primul lucru ar fi partea de atitudine. Suntem foarte pesimiști, avem o încredere foarte scăzută în sistemul din care facem parte, fără a realiza că sistemul de fapt suntem noi. Trebuie să facem schimbări majore, cred, în sistemul de educație și să luăm oamenii de la început, pentru a le oferi motive de a fi pozitivi. Nu le putem da o ordin să fie pozitivi, nu funcționează în felul ăsta, bineînțeles. Trebuie să le oferim motive pentru a fi pozitivi, trebuie să le oferim o direcție pe care să meargă și trebuie să le inspirăm valori care să ii ajute și care să îi ghideze câteodată când lucrurile nu merg așa cum ar trebui. A doua aș spune partea de integritate, pentru că fără integritate nu putem avea încredere. Fără încredere, atitudinea noastră nu are cum să fie pozitivă. Al treilea, și aici, aș aduce nu neapărat o valoare, cât un concept de la americani către noi… E conceptul standardului. La noi există vorba românească că lucrurile merg și așa. Nu există aproape bine. Nu există merge și așa, sau nu ar trebui să existe. Pentru că, într-un conflict armat și, din păcate, cu asta ne ocupăm și pentru asta ne pregătim, în cazul cel mai rău posibil, locul 2 e primul pierzător. Nu există locul 2. Ori câștigi, ori nu.
Cătălina Țăruș: Am văzut pe mâna ta un inel foarte interesant.
Cozmin Cazac: Inelul de absolvire rămâne cu noi ca un semn a ceea ce suntem, a ceea ce am fost, prin ceea ce am trecut, și ce am ajuns să fim, și ceea ce ar trebui și e de datoria noastră să fim.
