Radu Hossu: Poporul ucrainean este extraordinar de tenace, de zdravăn, un popor serios, dârz, care nu lăsă capul jos. Evident, de la caz la caz îi vezi și înspăimântați sau înfricoșați

La "Interviul săptămânii" invitatul Sorinei Vrânceanu este Radu Hosu, voluntar și activist în cadrul campaniilor de ajutorare a militarilor ucraineni încă din anul 2022. Pentru contribuția personală semnificativă și consolidarea cooperării Ucrainei cu România și pentru susținerea integrității și suveranității țării vecine, Radu Hosu a fost decorat cu trei medalii din partea Ucrainei, două de la forțele armate și una din partea președintelui Volodimir Zelenski. În România a primit premiul grupului pentru dialog social în anul 2023, premiul Superscrieri - correspondenţe de război în 2024 și campion al democrației din partea Romanian Business Leaders în 2025. Haideți să aflăm mai multe detalii despre realitatea războiului de la graniță în interviul următor.

Publicat de Gabriel Stan, 14 iulie 2025, 16:51

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Domnule Radu Hosu, bine ați venit la Jurnal Militar. Am ales să vă avem invitat pe baza experienței dumneavoastră ca voluntar și ca participant activ – corespondent de război de pe linia frontului, dar mai ales să ne transpunem puțin în atmosfera de război pe care puteți să ne-o relatați de acolo și să nu mai credem că această agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei este într-un timp și într-un spațiu mult prea îndepărtate de România. Cum v-ați gândit să faceți aceste lucruri pe baza evenimentelor petrecute în februarie 2022?

Radu Hossu: Bună ziua, mulțumesc pentru invitație. Injustețea, faptul că Rusia a încălcat toate tratatele internaționale posibile. Deci, practic, pe mine m-a înfuriat în primul rând injustețea, după care, evident, am fost inundați cu toții de imaginele cu civili în Kiev și în alte orașe, care erau uciși, care se ascundeau în stațiile de metro și, evident, că vedeai suferința asta, vedeai mamele plângând cu copiii în brațe, lucru pe care l-am văzut cu toții și în alte războaie, dar gândindu-te că este la câteva sute de km distanță de tine, practic, linia frontului ajunsese în martie la Nikolaev, care în linie dreaptă este la 170-180 de km de punctul cel mai propriat din România.

Și atunci, evident că am simțit și altfel impactul și durerea lor și faptul că suntem aproape, suntem lângă ei și că ar trebui să-i ajutăm. Eu știu că nu a existat în trecut o relație diplomatică, să spunem, sau politică foarte apropiată între România și Ucraina, cel puțin până la președintele Poroșenko, care provine dintr-o familie mixtă română-ucraineană și știa să vorbească și limba română, și s-au mai încălzit un pic relațiile diplomatice și eu, fiind și analist politic și consultant politic de ceva timp, eram interesat și de zona asta. Și evident că am fost înfuriat de decizia criminalului de război Vladimir Putin, de a invada Ucraina la o scară largă, pentru că, să nu uităm, războiul a început în 2014.

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): În ce a constat participarea dumneavoastră aproape de linia frontului?

Radu Hossu: Pentru că scriam rezumatele de noapte. Deci, 26 februarie 2022, am scris în primele 100 de zile 95 de rezumate de noapte, așa le denumam eu, rezumatele de noapte, care, practic, rezumau ce se întâmplă pe linia frontului din Ucraina, luând informații din diverse surse, inclusiv rusești, inclusiv ucrainene, le compilam să văd care par să fie adevărate, încercam să le verific din cât mai multe surse și mai departe le expuneam pe pagina mea de Facebook.

Astfel am ajuns ca rezumatele mele să fie citite, inclusiv în Ucraina, ceea ce mi se părea absolut șocant și m-a citit un soldat ucrainean de origine română care, în iunie, mi-a scris că, având în vedere că eu am un număr de followeri, aveam atunci 30 și ceva de mii de oameni pe Facebook, poate aș putea să strâng niște bani pentru civilii din satele pe care ei le eliberau în momentul ăla în Donbas.

Și pentru garda teritorială, un fel de armată civilă pe care ucrainenii o aveau de ceva timp pe sistemul polonez, că și ei au trupe teritoriale civile de apărare, care aveau, de exemplu, plăci balistice, adică veste antiglonț care cântăreau 18 kg și ei trebuia să facă ronduri de 8 ore sau de 10 ore sau de 12 ore cu 18 kg numai vesta antiglonț și zicea dacă pot să strâng bani ca să pot să cumpăr plăci pentru veste antiglonț de tip NATO, care au 3,5 kg, 4 kg o placă.

În același timp să îi ajut pe civilii de acolo pentru că logistica civilă ajungea întotdeauna ulterior logisticii militare și armata își folosea din resursele ei pentru a-i ajuta pe civilii de acolo, practic să le dea de mâncare, să le dea apă și așa mai departe, și evident că împuținea din resursele armatei care încerca să avanseze în același timp sau să se apere.

Și el cu echipa lui de acolo erau responsabili pentru vreo două localități și a zis că dacă putem să strângem niște bani undeva la 10.000 de euro, am strâns în prima săptămână 40.000 de euro, ceea ce absolut m-a șocat și în total până în momentul ăsta 900.000 de euro am strâns pentru armata și pentru civilii din Ucraina.

Întotdeauna, asta a fost un deziderat de al meu, toate produsele care au fost cumpărate din acești bani donați de către români au fost non-letale, fie că au fost drone de recunoaștere, fie că au fost mașini 4×4, fie că au fost ambulanțe, am dus cinci ambulanțe, am dus o mașină de pompieri în Bahmut pe 20 ianuarie 2023, când Bahmutul era aproape încercuit de către forțele Wagner și am condus-o personal, pentru că nu avea cine să o conducă.

Deci după ce am început prima oară în septembrie 2023 și am ajuns prima oară cu primele tiruri cu ajutoare, nu m-am mai oprit, i-am rugat pe români să mă ajute în continuare, românii au răspuns absolut extraordinar.

Am construit un spital mobil în Ucraina în memoria unuia dintre soldații ucraineni cu care am fost pe front timp de trei luni de zile și care a murit pe front ucis de către o mină rusească și în numele lui am construit un spital militar mobil, care practic e un punct de stabilizare militar, care până în primăvară, am avut datele din primăvară, a salvat undeva la 800 și ceva de vieți, ceea ce este absolut extraordinar și, evident, sunt multe lucruri despre care pot să vorbesc că le-am făcut acolo, am ajuns să extrag civili din Bahmut personal cu mașina de presă donată de Autonom.

Asta chiar vreau să spun, că Autonomul m-a ajutat cu două mașini pe care mi le-a donat să le folosesc ca, fiind corespondent de război acreditat oficial de către forțele armate ale Ucrainei și asta este practic implicarea mea, sunt un voluntar militar, adică ajut și armata și civili din Ucraina.

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Toate acțiunile dumneavoastră ar putea fi catalogate și am văzut în multe articole acest lucru controversat.

Noi ne rezumăm la a le califica doar curajoase, dumneavoastră nu aveți experiența unui război purtat din fericire în țara noastră, dar România are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina și lucrurile nu sunt la o distanță atât de mare pe cât unii dintre noi și-ar putea imagina.

De ce sprijin v-ați bucurat dincolo de graniță în aplicarea ideilor dumneavoastră?

Radu Hossu: În primul rând nu știu de ce ar fi acțiunile mele controversate pentru că ele au fost pentru salvarea de vieți și pentru alinarea suferinței unor civili și ajutarea unor militari care își apără țara. Cei care spun că sunt controversate probabil că nu înțeleg foarte bine ce se întâmplă în Ucraina.

Nu știu dacă sunt curajoase, curajul intervine doar atunci când există și frica în același timp și atunci, da, pot să zic că mi-a trebuit curaj să intru în Bahmut de trei ori sau să intru în alte orașe care erau sub asalt. Majoritatea despre care ați auzit la știri în Ceasiviar, în Constantinivka, în Pokrovsk, în Poltava, în Harkiv, în Sumi, în Bahmut, în Izium unde am și văzut gropile comune la două zile după ce au fost descoperite chiar am trecut pe acolo și le-am văzut eu cu ochii mei, zona Donbas cam în toate localitățile, deci controversate, cu siguranță, din punctul meu de vedere, nu.

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Sunteți pe lista neagră a rușilor, la asta m-am referit.

Radu Hossu: Ah, asta, da, sunt pe lista neagră a FSB-ului, pare-se că și a GRU-ului, din ceea ce sunt informațiile publice date de către un ONG rusesc care lucrează în exteriorul Rusiei și luptă împotriva lui Putin și pare-se că aș fi și pe lista serviciului de informații militar GRU al rușilor.

De ce? Pentru că am acțiuni care sunt, din perspectiva Rusiei, anti Kremlin. Eu nu cred că sunt anti Kremlin, sunt pro viață, sunt pro respectarea dreptului internațional, a legilor, a democrației, a libertății, a suveranității, integrității teritoriale a Ucrainei și la fel a României și în principal evident că și misiunea mea în mintea mea s-a schimbat de la ajutorarea ucrainenilor, dându-mi seama că, de fapt, prin a-i ajuta pe ei, cred, din punctul meu de vedere, că ajut și România, pentru că siguranța României depinde și de rezistența Ucrainei.

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Nu vreau să închei interviul înainte de a ne relata cum arăta una din zilele obișnuite pe care ați petrecut-o acolo în Ucraina. Asaltul dronelor, rachetelor continuă. Sunt sigură că alarmele, alertele către populație de a intra în spațiile lor de protejare erau la o anumită frecvență. Totuși, cum își duc ucrainenii viața zi de zi?

Radu Hossu: La un moment dat, încep să se obișnuiască cu alarmele, ceea ce nu e obligatoriu un lucru foarte bun, dar dacă ei nu ar încerca săși ducă viața mai departe, cel puțin o parte a Ucrainei, economia pur și simplu s-ar prăbuși și atunci s-ar prăbuși și armata, subevident, incidența riscului de a fi omorâți de către rușii, dar își asumă lucrul ăsta pentru că se duc la muncă.

Cum e o zi pe front? Interesant, v-aș putea să vă spun, așa, o zi pe front lângă granița cu Rusia, la 9 km distanță din localitatea Grigorivka, unde am stat două luni jumate, rușii aveau tabieta lor, așa, se trezeau la șapte dimineața și îi vedeam cu dronele de recunoaștere când ne bombardau din Rusia și primul lucru pe care îl făceau, se trezeau, se spălau, mâncau, beau ceva, nu știm, nu ne dădeam seama din drone, dar tot timpul râdeam că, sigur, sigur, e o votcă de-a lor.

La ora 8 fix începeau bombardamentele, durau 20-30 de minute, după care își mutau pozițiile, mai dura 20-30 de minute, porneau din nou bombardamentele și asta se întâmpla în câte 5-6 reprize pe zi și uneori, în fiecare noapte, două-trei reprize, tocmai pentru a genera teroare și depravare de somn, practic a tortura mental apărătorii de lângă graniță.

Deci ne trezeam, vedeam, știam că ne bombardează, noi stăteam într-o casă de siguranță care nu avea beci, era practic protejată de un deal, așa a fost aleasă de către comandantul plutonului și atunci presupunea că n-au cum să ne lovească obuzele sau exista un risc mai mic și dimineața mâncam, era mama Casper, soldat evident, un bărbat din armata ucraineană, căruia îi spunea mama Casper pentru că el făcea din absolut orice, reușea să facă o mâncare bună, după care eu mă mai duceam cu ei în misiuni, eu în calitate de corespondent de război cu presa, cu mine, evident, cu toate astea, nu că m-ar fi salvat de la ceva, pentru că se știe că mulți jurnaliști și ucraineni și internaționali au fost uciști, asasinați, practic, de către ruși.

Și în zona Lisiciansk, Severodonețk, au fost jurnaliști francezi, care au fost împușcați în cap de lunetiști, având presă pe ei, scris presă mare pe ei, pe cască și așa mai departe, deci eu nu îmi făceam iluzii că mă vor cruța cumva rușii în cazul în care s-ar întâmpla ceva, ca să văd cum lucrează ei, cum ridică dronele, cum atribuie țintele către bateriile ucraineane și așa mai departe, după care te întorceai de pe front, mergeai câțiva kilometri pe jos, după care luai mașinile, te întorceai în casa de siguranță și după ce mergeai câțiva kilometri pe front dus, câțiva kilometri întors, cu cască, cu vestă anti glonţ, cu rucsac în spate, cu kit-ul medical, cu apă, cu toate lucrurile astea după tine, mâncai după aia și rădăcini de copac, dacă era nevoie, iar când eram în tranșee, acolo mâncai MRE-uri, adică meals ready to eat, le încălzeai pe flacără de gaz și acolo în tranșee, evident, toate intemperiile le simțeai – ploua, ningea, eu am fost din septembrie până în decembrie, deci am prins și căldură în septembrie, am fost primul corespondent de război alături de Mircea Barbu din lume, care a fost pe contraofensiva din Harkiv pe sectorul de nord, deci la nord de Veliki Burluk, cine e interesat poate să căute pe hartă să vadă.

Ne protejeam de bombe, mergeam în buncărele care erau construite când ne bombardau. Practic, asta era linia frontului care ținea granița cu Rusia și în principiu destul de rar existau contacte. Au existat și contacte, am fost martor și sunt terifiante, evident, să ai rușii la 50 de metri de tine, să tragă înspre tine, e groaznic.

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Războiul cu siguranță schimbă mentalități, vieți ale oamenilor care, în cazul ucrainenilor, suferă o agresiune violentă din partea Federației Ruse. Cum i-a schimbat războiul și, cu atât mai mult, cum i-a reinventat să ducă această povară zi de zi?

Radu Hossu: Grea întrebare. Eu nu știu cum erau ei înainte de război. Prin urmare, nu pot să-mi dau seama cum i-a schimbat, dar ceea ce am văzut acolo a fost un popor extraordinar de tenace, de zdravăn, un popor serios.

Este un popor dârz, un popor care nu lăsă capul jos. Evident, de la caz la caz îi vezi înspăimântați, îi vezi înfricoșați.

În 2023 deja încercau să-și revină la o viață normală, chiar vorbeam cu soldații ucraineni de pe linia frontului din Est și întrebam cum vi se pare faptul că există și petreceri în vestul Ucrainei, adică oamenii îşi petrec ziua de naștere, nuntă, botez și așa mai departe.

Și au spus – asta mi-a deschis practic ochii și poate m-a șocat în prima fază –  și mi-au spus: păi noi pentru asta luptăm. Noi nu luptăm pentru o nație depresivă, noi luptăm pentru o nație care să se bucure de viață.

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Domnule Radu Hosu vă mulțumim pentru prezența și participarea în cadrul emisiunii Jurnal Militar, vă dorim mult succes în continuare și pentru realizarea tuturor proiectelor pe care vi le propuneți.

Radu Hossu: Și eu vă mulțumesc tare mult și vă rog să rămâneți activi, atenți, informați și să alegeți întotdeauna cu discernământ pentru România.