Aurel Constantin Soare: „Comunismul prinde acolo unde nu este așezată foarte bine valoarea umană”

Publicat de prosavioleta, 7 octombrie 2025, 08:42

Sorina Vrînceanu: Sunteți una dintre cele mai potrivite persoane pentru a detalia un curent care se manifestă acum în rândul populației tinere din România și nu numai. Avem drept bază de discuție rezultatele recente ale ultimului sondaj Inscop, referitor la poziționarea și atitudinea pe care o au cetățenii României față de acest regim politic – Comunismul – încheiat ca manifestare politică în 1989. Să ne întoarcem un pic în trecut și să-l poziționăm în cadrul teritoriului României ca apariție, ca manifestare și cum a făcut diferența în comportamentul și în psihicul uman.
Aurel Constantin Soare: Pornind de la sondajul de care ați făcut referire, este un sistem extraordinar civic de alarmă, atât al societății civile și am văzut manifestația, mass media și societatea civilă, dar mai ales ar trebui să fie conștientizat acest semnal de alarmă de elita politică, de întreaga clasă politică și apoi mai sus de statul român. Eu consider și am analizat cu temeinicie ceea ce vreau să spun, că rezultatul acelui sondaj este punctul slab al educației din România. Pentru că tinerii după decembrie 1989, în sistemul educațional al statului român, erau mai mult decât firesc obligați să se poziționeze prin disciplinele de învățământ pentru democrație, pentru înțelegerea statului de drept, pentru înțelegerea drepturilor și libertăților cetățenești într-un sistem democratic, iar după ce am intrat ca membrii deplini în Uniunea Europeană, pentru apărarea acestor drepturi și libertăți, în condițiile în care, fără studiul sistematic al statului de drept, al ceea ce reprezintă instituțiile fundamentale ale democrației, nu poți să dai un cetățean autonom, responsabil, un cetățean care să fie activ în societatea civilă, care să aibă sentimentul solidarității alături de semenii lui pentru apărarea acestor drepturi în fiecare zi. Școala trebuia să facă mai mult și eu zic că este un punct slab că am ajuns în noiembrie 2024 la sondaj, că am ajuns la a ne întreba mai mult decât trebuie de ce instituțiile statului sunt puse la îndoială, care reprezintă interesele cetățeanului liber. Și atunci o parte destul de semnificativă, aproape unul din doi, se poziționează spre extrem. Ei n-au apărut din neant, oamenii ăștia. Sentimentul că în comunism era mai bine nu vine din neant. Vine din niște realități pe care ei le percep la nivel negativ, pentru că nu au nici cunoștințele necesare să înțeleagă ce înseamnă libertate umană, apărarea vieții, apărarea demnității, onoarei umane. Nu li se spune. Comunismul prinde acolo unde nu este așezată foarte bine valoarea umană, nu sunt valori deosebite, așezarea trebuie să o dăm prin, vedeți, prin evaluare, inclusiv școala. Școala are o mare responsabilitate prin evaluarea pe care o face cu note. Dându-le la toți 10, dându-le la toți coroniță, nu facem un bine societăți. La facultate la fel. Și atunci, de unde să știi poziționarea corectă față de munca, de sacrificiul pe care unul face, celălalt nu-l face, unul se apleacă spre tot ceea ce înseamnă cunoaștere umană. Și acum venim la comunism. Utopia comunistă prinde că este asemenea unei religii. Ea se adresează unui bine care este absolut, dar nu e în realitate. Tot ceea ce înseamnă ancorele comunismului au rădăcinii extraordinare în sufletul uman. Ce vreți mai mult decât fiecăruia după nevoi? Veți fi voi proprietarii tuturor bunurilor. Proprietatea obștească, comună, este a noastră a tuturor. Pe cuvântul, sau când zici, noi, înseamnă eu, tu, el, ea, voi, ei, ele, noi. E al nostru totul. Simțea cineva în istoria din 1945 până în 1989 că tot ce în țară asta e al lui? Dacă furai – luai, poftiți, un știulete de porumb de la Cooperativa Agricolă de Producție, nu? Erai imediat condamnat. Dar era proprietatea obștească acolo, nu? Era și proprietatea celui care a dus pământul la CAP. Și el lua porumbul, să zicem, al tuturor, dar era și din, da? Și, totuși, era condamnat imediat. Dacă furai din întreprindere, care era bunul comun… Deci, vedeți, oamenii au trăit în această utopie, în acest vis, care nu a fost frumos. A fost un vis de inchiziție, pentru că frica, cum spuneați, nu, teroarea regimului erau manifestări principale ale vieții cotidiene. Fiecare trăia cu frică, fiecare trăia în frică. Erau oamenii turnați și erau turnători, culmea, și în propriile familii, şi de intelectuali, dar și de oameni simpli. Fiica turna părinții, părinții turnau copiii, ca să arate că este adeptul noului regim. Totul a pornit la noi, totuși, prin exportul comunismului, prin armata sovietică, care a ocupat România, a ținut sub ocupație statul român până în vara anului 1958. Și ei au instaurat uneltele, cozile de topor, ale lor, ale regimului bolșevic, în România. Au venit Divizia Tudor Vladimirescu, Divizia Horea, Cloșca și Crișan. Au fost ca baze ale construcției noii armate populare. Apoi armata în sine și toate celelalte organe de coerciție ale statului popular român, Republica Populară Română. Nu mai aveam voie nici România. Și toți care slujeau identității naționale au intrat în închisori. Totul era numai de inspirație sovietică. Toți erau puși în funcții numai dacă aderau la ideile lui Lenin, lui Stalin. Deci noi, prin conducătorii pe care i-am avut, nu am făcut decât să aplicăm liniile directoare ale ideologiei bolșevice, deci de la Moscova. Eu când eram mic, în anii ’60, peste tot erau numai lozincile cu prietenia de nezdruncinat între Uniunea Sovietică și Republica Socialistă Populară, am apucat și apoi Socialistă România. Și 23 august era ziua eliberării, trăiască ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist sau gloria armatei sovietice, care a eliberat România. Deci epoca aceasta din 1945 în 1989, în afară că avem documentele, nu, Comisiei Prezidențiale, că a fost un regim criminal, un regim ilegitim, este o epocă de maximă tulburare a întregului neam. Epocă – trebuie să o spun și pe asta, nu – care a reușit să creeze un om nou. L-a și creat, l-a și pus în societatea românească și a acționat acest om nou, care nu era decât cel care executa aproape întocmai directivele partidului, fără să aibă personalitate, fără să aibă conștiința identității proprii, fără să aibă visul lui. Era visul partidului. Erau ideile care trebuia să le propage în numele congresului partidului sau conferințelor naționale sau tuturor ședințelor care se țineau pentru manipulare și pentru îndoctrinarea maximă a tuturor oamenilor. Puțini au scăpat, foarte puțini de această metamorfoză a personalității umane.