Parlamentul European va organiza în 19 noiembrie, o sesiune plenară extraordinară ce va marca 1.000 de zile de la începutul războiului din Ucraina

Publicat de Gabriel Stan, 18 noiembrie 2024, 16:25

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Parlamentul European va ține pe 19 noiembrie o sesiune plenară extraordinară pentru a marca împlinirea a 1.000 de zile de rezistență a poporului ucrainean de la declanșarea agresiunii ruse asupra țării lor.

Președintaa legislativului european, Roberta Metsola, a anunțat că Uniunea Europeană va ajuta Ucraina atât timp cât este necesar și că la ședința plenară va participa și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prin intermediul unui discurs special din Ucraina.

Uniunea Europeană sprijină în mod activ Ucraina, antrenând militarii acestei țări, trimite arme, dar și ajutor financiar încă de la începutul declanșării războiului.

Volodimir Zelenski a prezentat acum o lună un așa-numit Plan de victorie, în care a cerut aliaților echipamente militare și decizii politice pentru a se putea apăra eficient împotriva Federației Ruse.

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Publicat de Gabriel Stan, 18 noiembrie 2024, 16:11

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală, a VI-a ediție a Conferinței internaționale „Gândirea militară românească”.

Tema din acest an s-a referit la strategiile de apărare și cooperare militară pentru asigurarea securității în regiunea Mării Negre.

La eveniment au participat specialiștii din domeniul securității din țară și din străinătate, reprezentanți ai categoriilor de forțe, comandamentelor aliate și ai instituțiilor de învățământ militar și civil.

Potrivit organizatorilor, seria de conferințe oferă o platformă pentru dezbateri privitoare la provocările actuale din regiunea Mării Negre, în condițiile în care modelul de securitate globală și regională s-a schimbat dramatic după 24 februarie 2022, atunci când Federația Rusă a invadat Ucraina.

Armand Goșu: O înfrângere a Occidentului presupune niște costuri foarte mari şi riscul ca agresiunea Rusiei să continue

La Interviul Săptămânii invitat este istoricul și profesorul Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic și analist de politică externă, o discuție despre dinamica geopolitică în Europa de Est, despre situația de pe frontul ucrainean și perspectivele democratice în această parte a Europei. Interviu a fost realizat de Larisa Vasile, redacția Jurnal Militar Timișoara.

Publicat de Gabriel Stan, 4 noiembrie 2024, 13:15

Larisa Vasile (realizator rubrică): Domnule profesor, bine ați venit la „Jurnal Militar”, la ‘Interviul Săptămânii’.

Armand Goșu: Mulțumesc de invitație! Este o premieră pentru mine.

Larisa Vasile (realizator rubrică): Vorbim astăzi despre Ucraina, despre rezistență, despre luptă, despre miză. Și m-aș opri la miză. Să vedem care este miza în regiune, miza pentru Rusia, poate la nivel extins.

Armand Goșu: Miza este enormă. Este enormă pentru Rusia, dar, în același timp, foarte mare și pentru Occident și este uriașă pentru o țară ca România, care se află pe marginea de est a faliei geopolitice a Occidentului.

Este enormă pentru Rusia, pentru că de felul în care se va sfârși acest război depinde viitorul de putere, de mare putere sau de putere regională a Rusiei, depinde chiar viitorul Rusiei în actuala formulă de republică federală, depinde viitorul democrației din Rusia, pentru că o înfrângere a Rusiei presupune intrarea într-un ciclu de democratizare al Rusiei și de reintegrare a ei în spațiul occidental.

În același timp, pentru Occident, o înfrângere a Occidentului în Ucraina, pentru că Rusia așa interpretează acest război, războiul purtat de ea împotriva Occidentului – şi acum Occidentul sigur că nu se poate sustrage, pentru că s-a situat încă din primele ore de război de partea Ucrainei – va fi o înfrângere.

O înfrângere a Occidentului, oricum ai da-o, presupune niște costuri foarte mari. Nu doar costuri de imagine, ci și alt tip de costuri şi sigur că este riscul ca agresiunea Rusiei să continue.

Larisa Vasile (realizator rubrică): Spuneam la început despre luptă și rezistență. Care este starea pe front acum?

Armand Goşu: În ultimele luni, armata ucraineană a fost pusă în dificultate, mai ales în zona Donbas-ului, dar și în regiunea Kursk, acolo unde s-a declanșat la 6 august o operațiune de succes: s-au ocupat vreo 100 de localități, găsind o breșă în apărarea Rusiei și demonstrând Occidentului că e capabilă de nou acest tip de ofensivă.

În ultimele şase săptămâni, Rusia a declanșat operațiuni ample acolo, a dislocat trupe noi, inclusiv dacă vă uitați la coreeni, sunt tot în zona Kursk-ului și până în acest moment Rusia a reușit să recupereze cam jumătate din teritoriul ocupat inițial de ucraineni în acele câteva zile din luna august.

Acum în sud, ultimele informații nici ele nu sunt foarte pozitive. Punctele mari de rezistență ale Rusiei, în Vuhledar – dar vedeți că, după ce a picat Vuhledar acum două săptămâni, ucrainenii n-au reușit să stabilizeze frontul și rușii au mai avansat încă câțiva kilometri, ocupând încă două sate după Vuhledar spre nord – iar în zona de est, în regiunea Doneţk-ului, acolo practic asistăm la strângerea cercului în jurul Pokrovsk-ului, Pokrovsk-ul urmând să fie în următoarele săptămâni, deja să asistăm la începutul asediului, un asediu care nu știm cât va dura, dar din câte am văzut de la operațiune ucrainenii, mai puțin la Bahmut, unde a fost o rezistență foarte lungă, ucrainenii au o altă filosofie de a aborda războiul, ei își protejează soldații.

Larisa Vasile (realizator rubrică): Deci o situație destul de dificilă în prezent. Și că ați amintit și de trupele nord-coreene, și în spațiul public se vorbește că războiul ar fi în cea mai grea etapă acum.

Armad Goşu: Cea mai grea etapă a fost în primele zile de război. Aia a fost cea mai grea etapă, ca să fie clar! Cea mai grea etapă, să spunem, după mai-iunie 2022.

În primele zile de război, când s-a pus problema intrării trupelor, unităţilor speciale rusești în Kiev, aia a fost de departe cea mai grea etapă și au rezistat. Acum, întrebarea eu aș interpreta-o puțin mai extins. Se pune problema spargerii frontului ucrainean?

E Ucraina într-o situație disperată? Această ofensivă rusească duce la disiparea unităților și îi permite Rusiei să atingă obiective majore strategice, adică să penetreze frontul și să avanseze atât de mult încât să obțină, să atingă puncte strategice? Nu văd!

Armata ucraineană nu e în derută, armata ucraineană nu fuge în dezordine. Nu este situația armatei ruse din Primul Război Mondial, când pur și simplu se destrămau liniile frontului și oamenii fugeau. Deloc nu e așa!

Larisa Vasile (realizator rubrică): Europa de Est, fragilă în acest moment. Vedem alegerile în fiecare țară din zona aceasta. Vedem Georgia. Care sunt perspectivele democrației în această parte de Europă?

Armad Goşu: Democrația nu trăieşte vârsta de aur, din păcate, dar asta nu înseamnă moarte. Ciclic, Occidentul e îngropat, se scriu mari cărţi – Nietzsche şi aşa – cu moartea Occidentului și al naibii Occident tot nu mai mare! Așa și cu democrația!

Toată lumea spune: gata, democrației i-a sunat ceasul, a venit vremea liberalismului… Sunt ciclurile istorice. Asta nu înseamnă că democrația moare, că liberalismul o să dispară, pentru că, nu?, decretează Viktor Orban de la Budapesta!

Acum, în cazul pe care l-aţi invocat dumneavoastră cu Georgia, să fii sub presiunea Rusiei, acum e și greu să dezvolți democrația, că Rusia urmărește orice, dar numai dezvoltarea democrației.

În acelaşi timp, uite văd că Georgia, așa cum e, rezistă. Sigur că Visul Georgian păcălească populaţia, a reușit să câștige, poate nu cu 53%, au ținut doar 40% cum indică exit-polurile opoziției. Dar, tot e un partid foarte puternic.

Asta înseamnă că e reculul democrației, dar nu că a murit și nu cred că se pregătește să moară. Eu am încredere în capacitatea Occidentului de a se reinventa. Capitalismul și democrația oferă aceste resurse, mai ales oferă resurse de bunăstare și economii viabile.

Dacă regimurile autoritare, dictaturile ar fi reușit să asigure un nivel de trai suficient de înalt, sigur că acestea ar fi supraviețuit mai mult şi s-ar fi impus în toată lumea. Din fericire, nu se întâmplă așa.

Din fericire pentru noi, cei care credem în democrația liberală, nu? Asta ce înseamnă? Asta înseamnă că aceste regimuri, ca să se mențină la putere, instaurează regimuri polițienești, apelează la represiune.

Și asta e diferența până la urmă între noi aici la Timișoara și rușii de la Briansk sau de la Saratov. Noi putem da like-uri unui articol postat pe o rețea de socializare care critică un ministru. Ei, dacă dau un astfel de like, ar putea să ajungă la închisoare.

Larisa Vasile (realizator rubrică): Vă mulțumesc pentru prezența în emisiune. Vă mulțumesc pentru prezență la ‘Jurnal Militar’.

Armand Goşu: Eu vă mulțumesc pentru acest dialog!

Reuniunea B9

Publicat de Gabriel Stan, 23 septembrie 2024, 14:18

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Miniștrii apărării din țările participante la inițiativa B9 s-au întâlnit miercuri în capitală, unde au discutat despre măsurile aliate de consolidare a posturii de descurajare și apărare.

Cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre și a flancului estic al NATO, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a subliniat că Federația Rusă rămâne cea mai importantă amenințare la adresa securității aliaților: Statele B9 sunt profund îngrijorate cu privire la incursiunile repetate ale dronelor și rachetelor Federației Ruse în spațiul aerian al NATO, în Polonia, România, Letonia, cât și la escaladarea tensiunilor de-a lungul frontierelor NATO.

De aceea, este necesar un răspuns robust și coordonat la nivel aliat, precum și punerea în aplicare cât mai repede a modelului rotațional al apărării aeriene și antirachetă integrată a NATO.

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Formatul București 9 a fost lansat în anul 2015 de România și de Polonia ca o platformă de dialog și cooperare între aliații din estul NATO.

Din inițiativă mai fac parte Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Ungaria.

Reuniunile în acest format se desfășoară periodic la nivelul șefilor de stat, miniștrilor de externe și ai apărării.

David Patraeus: Ucraina trebuie să rezolve o problemă foarte provocatoare pentru ei, generarea de forte, însă depinde și de țările occidentale dacă pot să ajungă la un acord pentru a da Ucrainei cele 300 de miliarde de dolari din activele rusești înghețate în țările occidentale

Publicat de Gabriel Stan, 10 iunie 2024, 15:30

David Patraeus: Ucraina trebuie să rezolve o problemă foarte provocatoare pentru ei, generarea de forte, însă depinde și de țările occidentale dacă pot să ajungă la un acord pentru a da Ucrainei cele 300 de miliarde de dolari din activele rusești înghețate în țările occidentale

Recent a fost lansat de către New Strategy Center, în aula Universității Naționale de Apărare din București, volumul „Conflict: Evoluția războiului de la 1945 până la invazia rusească a Ucrainei”, semnat de Andrew Roberts și David Petraeus.

Evenimentul a inclus și o dezbatere moderată de generalul în rezervă Daniel Petrescu, fostul șef al Statului Major al Apărării, în care generalul în rezervă Petraeus a arătat pentru publicul din România cum ar defini victoria în Ucraina, dar și cum vede viitorul descurajării în regiunea țării noastre. Un comentariu de Bogdan Dinu.

Bogdan Dinu (reporter): New Strategy Center a organizat recent lansarea cărții „Conflict: The Evolution of Warfare from 1945 to the Russian invasion of Ukraine”, scrisă de generalul David Petraeus, fostul șef CIA, și istoricul Andrew Roberts.

Evenimentul a avut loc în aula Universității Naționale de Apărare „Carol I”. Pentru cei care nu știu, David Petraeus este un general american foarte cunoscut, care s-a aflat la comanda unor misiuni importante din Irak și Afganistan, care a trecut în rezervă acum mai bine de un deceniu, în 2011 mai exact, și imediat a fost numit șeful CIA – Agenția Centrală de Investigații din Statele Unite ale Americii.

Lordul Andrew Roberts este un istoric și biograf renumit, cu lucrări recunoscute la nivel mondial, cum ar fi cele dedicate lui Churchill sau Napoleon, ca să le cităm doar pe cele mai cunoscute.

Doar alăturarea celor doi autori și-ar fi garantat soluția de marketing și succesul de public. Totuși, de ce este deosebit acest nou volum, în condițiile în care subiectul evoluției războiului a fost abordat de-a lungul timpului de foarte mulți autori?

În opinia noastră, poate pentru că examinează modul în care tehnologia, politica și tacticile au influențat războiul modern, culminând cu conflictul din Ucraina./asalar/ Cartea oferă, de altfel, o privire detaliată asupra războaielor din Vietnam, Coreea, Orientul Mijlociu și Afganistan, evidențiind lecțiile învățate și greșelile comise.

Patraeus și Roberts discută, de asemenea, despre impactul geopolitic al fiecărui conflict și rolul puterilor globale, iar analiza lor include perspective asupra războiului cibernetic și asimetriei în luptele contemporane.

Nu mai insist, cartea chiar merită citită. A stârnit interesul și al opiniei publice, dar și al mediului militar, pentru că a remarcat prezența la eveniment a președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, și reprezentanților Universității Naționale de Apărare „Carol I” și, de asemenea, a generalului-locotenent Dragoș Iacob, locțiitor al șefului Statului Major al Apărării.

Interesante pentru noi, românii, ca popor, și pentru România, ca țară cu un conflict la graniță, sunt ultimele două capitole ale cărții – „Ucraina și viitorul războiului”, subiecte abordate, de altfel, frecvent și aici, la „Jurnal militar”, în ultimii doi ani.

În dezbaterea care a urmat lansării, generalul în rezervă Daniel Petrescu, fostul șef al Statului Major al Apărării și unul dintre moderatorii discuțiilor, l-a întrebat pe David Patraeus cum ar defini victoria în Ucraina. Iată răspunsul generalului, care a fost în Ucraina de trei ori doar în ultimul an.

David Patraeus: Singurul mod în care poți defini victoria este să spui că Ucraina își recapătă controlul asupra întregului său teritoriu, revenind la situația de dinainte de 2014. Marea întrebare este: oare e posibil acest lucru?

Și cred că singurul răspuns este să spunem că depinde. În primul rând, depinde de continuarea asistenței Statelor Unite. A durat prea mult timp să fie aprobată, dar a fost aprobată. 61 de miliarde de dolari sunt, evident, mai mult decât cele 44 de miliarde pe care America le-a furnizat deja.

Depinde şi de Ucraina să rezolve o problemă foarte, foarte provocatoare pentru ei, și anume generarea de forțe. Vârsta medie a unui soldat în linia întâi în Ucraina este de peste 40 de ani. Vârsta medie a soldaților pe care eu și alții am avut privilegiul să-i comandăm era de obicei între 19 și 22 de ani. Acum, în Ucraina, media a scăzut la 25 de ani, după o dezbatere foarte emoționantă. Acest lucru a fost întreprins de Rada din Ucraina.

Acum trebuie să fie pusă în funcțiune, pentru că este o perioadă periculoasă pentru ei. Depinde și de continuarea asistenței Uniunii Europene și a fiecărei țări europene în parte, care pare să fie foarte, foarte solidă. Depinde de cursa tehnologică ce se desfășoară acolo. Ucraina produce zeci de mii de drone în fiecare lună acum, așa cum vedeți exemple zilnice de utilizare a unei varietăți de drone fabricate în Ucraina, care sunt foarte, foarte eficiente, dar există o competiție acolo cu sistemele rusești de război electronic.

Depinde, de asemenea, dacă țările occidentale pot să ajungă la un acord pentru a da Ucrainei cele 300 de miliarde de dolari din activele rusești înghețate în țările occidentale, ceea ce cred că este absolut vital. De asemenea, cred că este și legal.

Bogdan Dinu (reporter): Desigur, termenul folosit de general depinde, și ați ascultat factorii respectivi, poate fi confuz și speculativ pentru analiști și publicul larg deopotrivă, dar nu face decât să devoaleze complexitatea conflictului din Ucraina.

Simona Cojocaru, secretar de stat în Ministerul Apărării, care a participat la eveniment, a apreciat lucrarea drept o analiză profundă și inteligentă a războiului modern, evidențiind relevanța sa pentru conflictele recente și actuale.

Incitant este și răspunsul lui Patraeus la viitorul descurajării în zonă și viitorul războiului din Ucraina, un fel de nimic nou pe frontul de vest, cum l-a caracterizat jurnalistul Max Boot de la Washington Post, un război de tranșee și baraje de artilerie din Primul Război Mondial, combinate cu tehnologia de ultimă oră a dronelor.

Max Boot: Viitorul descurajării este viitorul războiului. Descurajarea este o funcție cu două elemente, este evaluarea potențialului adversar cu privire la capacitățile tale, pe de o parte, și disponibilitatea ta de a le folosi, pe de altă parte. Și trebuie să te asiguri că nu există nicio îndoială cu privire la niciuna dintre acestea.

Pentru cei din Senatul Statelor Unite, care au spus că nu ne putem permite să sprijinim Ucraina și, de asemenea, să asigurăm descurajarea în Indo-Pacific, sunt de acord că  Indo-Pacificul, ca teatru strategic pentru Statele Unite, este cel mai important.

Dar, uite, dacă nu arăți că vei sprijini un partener care luptă împotriva unui inamic comun aici, în Europa, un inamic care a întreprins prima invazie a unui vecin de la Al Doilea Război Mondial și subminează dramatic ordinea internațională bazată pe reguli, dacă nu vei sprijini asta, de ce ar crede chinezii că vom sprijini Taiwanul?

Deci, din nou, ceea ce se întâmplă într-o parte a lumii influențează percepțiile în alte părți. Dar ce zici despre capabilităţi? Este ceea pe ce ar trebui să ne concentrăm. Iată un aspect foarte simplist, dar ne vom transforma forțele din ceea ce ar trebui să fie descris ca un număr mic de platforme mari, fie că sunt combatanți maritimi majori, tancuri, avioane, care sunt incredibil de capabile, adesea puternic echipate, exorbitant de scumpe și, de asemenea, din ce în ce mai vulnerabile.

Și astfel trebuie să ne transformăm, de la acest număr mic de platforme mari la un număr masiv de sisteme mici fără pilot, care tot mai mult nu vor mai fi pilotate de la distanță, ci vor fi pilotate algoritmic. Vedem deja începuturi ale acestui lucru în Ucraina. Adică există implicații uriașe dacă te gândești la Marea Neagră. Unde ar trebui să investești dolarul?

Probabil în sistemele pe care le-am văzut că Ucraina le folosește atât de eficient împotriva rușilor, poate chiar mai mult decât flota propriu-zisă. Iar inamicul știe că ai aceste capabilități. Doar asta în sine cred că poate adăuga enorm la descurajarea anumitor acțiuni, să zicem, în partea de vest a Mării Negre.

Bogdan Dinu (reporter): Aici suntem pe aceeași lungime de undă; investirea banilor în sisteme de drone la Marea Neagră de care amintea generalul ca factor în sine de descurajare în vestul Mării Negre, pentru că recent s-a încheiat și exercițiul „OPEX” organizat de Forțele Navale Române și rezervat exclusiv utilizării sistemelor fără pilot.

Și nu e lipsit de importanță să mai amintim o dată că dronele au fost cele care au permis Ucrainei să scufunde peste o treime din flota Mării Negre, a forțat retragerea majorității flotei din portul Sevastopol din vestul Crimeei și a deschis partea de vest a Mării Negre, care este crucială pentru securitatea alimentară a Egiptului, de exemplu.

Este vorba de 25% din exporturile mondiale de cereale și este crucială și pentru situația fiscală din Ucraina, de asemenea. Acesta este un exemplu a ceea ce poate face tehnologia – mai subliniază încă odată generalul Petraeus.

La finalul comentariului, să precizăm că acum a fost lansată în România ediția în limba engleză a cărții, publicată prima oară în toamna anului trecut în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, iar în septembrie urmează să apară o nouă ediție, tot în limba engleză, actualizată cu ultimele evoluții ale războiului din Ucraina și mai ales dintre Israel și Hamas.

Nu putem decât să sperăm că va fi tradusă repede și în limba română pentru că, în opinia mea, o astfel de carte ar trebui să fie lectură obligatorie.

Cătălin Tomescu: Militarii cu asta se ocupă, să apăre țara, pentru ca dumneavoastră să vă desfășurați viața de zi cu zi în pace și liniște. Pentru asta avem nevoie de condiții de securitate asigurate

Publicat de Gabriel Stan, 8 aprilie 2024, 19:42

La interviul săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu a fost generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, cel care a analizat în toată această perioadă de la începutul războiului, situația din Ucraina și intervențiile militare ale Rusiei.

De această dată subiectul discuției a fost cei 20 de ani de la aderarea României la NATO și cu ocazia zilei NATO – 75 de ani de la înființare.

Generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu este unul dintre cei mai reprezentativi comandanți ai perioadei de preaderare și aderare la NATO, cu stagii de comandă completă de la nivel batalion la comandant de divizie în țară, până la funcțiile de locţiitor al Corpului NATO de reacție rapidă de la Istanbul și comandant al Corpului multinațional de Sud-Est de la Sibiu.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Acea perioadă de parteneriat, acea perioadă de optimism și de efervescență, așa cum a fost ea înainte de 2004, este una pe nedrept atât de puțin cunoscută. Eforturile care s-au făcut atunci au avut o importanță chiar mai mare decât ne putem noi închipui.

Cătălin Tomescu: La vremea respectiv erau 19, că au fost 16 până în ’89, după aia cei trei intraţi, 19 și urmam noi. Am venit șapte atunci, dacă aduceți aminte, șapte țări şi ne-am făcut 26. Păi, 26 de țări, când vorbim să trecem la ofensivă, trebuie să înțelegem toți un lucru; când vorbim că trecem la apărare trebuie să înțelegem toţi un lucru; când vorbim că facem un raid pentru toți trebuie să fie la fel.

Deci înseamnă că arta militară o aplicăm toți consecvent şi o înțelegem și ne înțelegem între noi ca să știm, nu unul să o ia la dreapta și unul la stânga din cauza faptului că nu avem aceeași concepție despre acel procedeu, formă de luptă sau procedeu de luptă sau acțiune militară în sine. Spuneam că după ’97, s-au luat la nivel politic, la DPAPRI, s-au luat elementele civile și politico-militare, că trebuia să le rezolve ei, iar noi, cu trupa, am început să le rezolvăm pe ale noastre.

Nu numai eu, toți care am fost puși. Generația aia care am luptat fiecare comandant de batalion, batalion de căști albastre, ulterior a apărut batalionul româno-ungar, unde chiar eu am fost ofiţerul planificator pentru primul și al doilea exercițiu, după aia a fost batalionul TISA de la geniu, unde n-am fost implicat, după care am luat SEEBRIG, care a trebuit să-l operaționalizez și am avut un an jumate să-l operaționez şi cu acel batalion am condus o aplicație în 2002, uriașă la vremea respectivă, JOINT, condusă de JFC NAPLES, Comandamentul de la Napoli, i-a zis Cooperative Partner 2002, deci ani nebuni, ce să vă spun? Dormeam puțin, veneam și sâmbăta și duminică la serviciu…voiam să demonstrăm că putem.

Se crease un entuziasm și o atmosferă în toate structurile care eram conexate la programele de parteneriat pentru pace și la Membership Action Plan care ne făcea să nu stăm cuminți până nu ne atingem obiectivul și până ce nu îndeplinim toate criteriile alea care veneau la evaluare. Al doilea element important care trebuie subliniat au fost misiunile din 2001 în Afganistan, 2003 în Irak.

Una din deciziile majore care au contribuit la accelerarea și la convingere aliaților că România nu e numai un consumator de securitate, ce și un generator de securitate a fost că ne-am implicat de la început în aceste două misiuni și ne-am implicat cu calitate. Bineînțeles, am și pierderi, că la război se întâmplă, Dumnezeu să-i odihnească pe cei duși, dar ideea e că a fost o treabă nemaipomenită, o dată că am dovedit că putem.

Să nu uităm că în ambele teatre de operație în afară de desfășurarea în teatru efectiv, adică prima etapă, ulterior noi ne-am autosusținut acolo. Cele trei-patru Hercules-uri care au rămas, trei, care ulterior două, până să vină Spartanurile, dar ne-am susținut.

Bine, am mai apelat și la forța de transportat strategic a NATO de la baza de la Papa, unde plăteam ore, dar nu contează, ideea e că am reușit.

Eu personal am fost în Angola la rotirea din 98 cu C-130, 23 de ore la adus și 24 la întors, că am avut vând în față, cum mi-a zis mie pilotul. Revenind, asta a contribuit mult la imagine, mult și stați, că știa chiar pot, au luat-o în serios. Şi al treilea lucru important care am lucrat trei ani la Bruxelles, între 2009-2012, la vârful piramediei, ăla e nivel strategic, într-adevăr, ca locţiitor al reprezentantului militar, plus trei ani în Turcia, la Istanbul, ca locţiitor al comandamentului Corpului de reacție rapidă.

Plus acuma, înainte de pensie, doi ani am fost comandantul Comandamentului acestui corp, unde i-am dat drumul, practic. Mai sunt de făcut, dar i-am dat startul, ca să spun, a fost continuitatea; de regulă, noi uneori ne lăsăm pe tânjală, știți, hai, mă, că se poate și așa.

Încă mai avem în anumite elemente, dar numai că și în domeniul ăsta decizia politico-militară și determinarea leadership-ului la nivelul ministerului, atât civilă, ministru, și militari, cei care au condus armata, a rămas, în sensul că nu ne-am oprit numai la nivelul ce am făcut până în 2007. Păi, vă spun eu, în 2007 am avut doar Brigada 282 Infanterie Mecanizată, certificată NATO.

Vă spun că eu am fost comandant. A fost singura din centrul și estul Europei. Încă o dată, munca e a oamenilor, că aici, să se înțeleagă, nu vorbim despre mine, doamnelor și domnilor, aici vorbim de oameni. În spatele unor comandanţi sunt niște sute de oameni, mii de oameni care muncesc.

Numai că tu ești fața, că nu poate să ia interviu la 4000 de oameni, 3628 aveam în vreme aia. Cam asta e treaba. Eu am muncit. Toată armata a muncit, că unii trebuiau să dea bani, unii trebuiau să achiziționeze tehnică ș.a.m.d. După 2007 au fost niște succese și la aviaţie și succese și la marină. În 2012, în afară de ‘Active Endeavour, Marina a trimis un vapor la operițiunea „Ocean Shield”, pentru ascultători, cea care s-a desfăşurat în Somalia, unde atacau pirații nave. Mare lucru să trimiți.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Era comandant de nave actualul șef al Statului Major al Forţelor Navale.

Cătălin Tomescu: Da, da. Adică, în toate domeniile, să nu se înțeleagă că numai uscatul, după care am venit, s-au continuat misiunile din Irak și Afganistan. În 2014, vă aduceți aminte, s-a oprit prima etapă Afganistan, Irakul în 2009, iar vin la mine, dar asta mi-a fost soarta. Am fost ultimul general român, au fost cinci generali români în Irak, ca directori ai forțelor coaliției, și eu, ulterior, după ce s-a destrămat coaliția, am devenit locţiitorul șeful Direcției planificare strategică în Irak și am închis misiunea în Irak, în anul 2009.

Vă și spun ce, România a fost pe 4 iunie și am fost înlocuit la vremea respectivă, care a rămas cu trupele pentru readucerea în țară, redeployment, cum i se spune în tehnologia NATO, până la 1 septembrie, așa a fost planul. Şi s-a închis după aia; în 2014 s-a închis primul Afganistan, care ulterior s-a închis în 2021. Deci altă continuitate. Am rămas cu aliații, n-am zis, bă, mulțumim, am intrat gata, acum vă descurcați fără noi, că puteți. O altă treabă de continuitate după evenimentele din 2014, România a fost unul dintre promotorii activi la nivel politico-militar al implementării unor măsuri de reasigurare, cum i-au spus ‘reassurance measures’.

Pentru cei care știu și vor să știe mai mult, a fost summitul dn Țara Galilor din 2014, summitul NATO, și summitul de la Varşovia din 2016, unde s-a stabilit crearea battle grupurilor numai în flancul nordic. Ulterior, după 2022 și la noi. S-a stabilit implementarea conceptului de NFIU – NATO Force Integration Unit, adică forțele de integrare NATO în țările de pe flancul estic, unde noi l-am operaționalizat în 2015.

Cătălin Ticulescu, D-zeu să-i ierte, a fost primul comandant. Tot în anul ăla, România a declarat că își oferă capabilități militare și prin efort național combinat cu suport, sprijinul NATO, să creăm o divizie multinațională, un comandament de divizie multinațională. A fost comandamentul Diviziei 1. Când am terminat cu divizia multinațională, ne-am dat seama că suntem în măsură și avem curaj, şi ce s-a întâmplat în 2018-2019 a zis, până la război, a zis ‘domnule, suntem în măsură să creăm și un comandament de corp multinaţional de trei stele. De ce? Pentru că structura de forțe a NATO nu are divizii, are corpuri de armată. Erau 9 până atunci și noi suntem al 10-lea, și s-a aprobat. Ei, cam astea sunt argumentele mele ca să spun că, continuitatea a rămas o constantă și de-aia România are o poziție serioasă acolo. Să vă spun, tot la fel pentru ascultători, poate pare puțin. Păi da, dar în comitetul militar al NATO sau când primeam sarcini de la România, la un moment dat, prin 2010, devenisem a doua contributoare, că eram, am fost și pe locul opt și pe șapte, la un moment dat, șase, la un moment dat, patru.

Ulterior, când a început retragerea, 2011, ceva de genul ăsta, îmi cer scuze, nu știu exact anul, dar, atunci, în perioada aia, și la un moment dat noi aveam trei batalioane cu un comandament de brigadă și aveam 1.900 și ceva de oameni. Păi, aveai altă greutate. Păi, mai mare determinare decât asta și demonstrare a deciziei politice a României, de a rămâne și un contributor de securitate, nu numai un beneficiar al securității, nu ți-l dă decât trupa care și-a făcut treaba, nu mai vorbim și în alte misiuni care continuă și acum. Deci, cam astea ar fi argumentele mele vizavi de comentariul dumneavoastră.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, ne apropiem de final, nu înainte de a-i îndrepta pe ascultători către un punct care mie mi se pare, chiar dacă n-a fost cea mai înaltă funcție pe care ați ocupat-o în structuri NATO, este vorba despre Istanbul și voiam să vă întreb: cât de greu a fost drumul de la Topraisar la Istanbul? Și cât de mult v-au folosit experiențele, oamenii cu care ați lucrat, tenacitatea?

Cătălin Tomescu: Domnul colonel, eu am spus-o și o s-o spun atâta timp cât cineva mai e interesat de opinia mea. Le spun la tineri „nu mai săriți treptele”. Bineînțeles că fiecare dintre noi avem o bază genetică și așa mai departe, suntem dotați cu o anumită capabilitate de a conduce, o anumită capabilitate de a învăța, de a te adapta, anumite abilități și așa mai departe. Dar peste toate astea, și vorbesc pentru cei care vor direct să ajungă la ministere, direct să ajungă șefi de direcții, e valabil și la tineret.

Am întâlnit situații, 27 de ani, două doctorate, trei masterate, vrea să aplice director de serviciu la UE și am întrebat: „Uite, eu sunt angajator și te întreb ce știi să faci, ce spui? Păi, cum să mă întrebi? Păi te întreabă ăla. Bine, vrei pe funcția asta, dar ce știi să faci, ce te recomandă?” Știți cum era la B.D. la munte și la mare – „vocea și talentul”. Păi nu-ți contestă nimeni școala. Școala nu e suficientă, mai ales la armată. Armata e o structură piramidală. unul din elementele care îți asigură respectul e background-ul și experiența și capacitatea ta de comandă și control, lumea pe asta te urmează. Nu interesează pe nimeni câte diplome ai, vă spunem eu. Și acum, revenind, spuneam că fiecare avem un dat, problema e că ăsta trebuie cultivat și experiența asta, că treci prin toate, e ca la cărămizi la zid.

Dacă pui cărămizile așa cum trebuie, una după alta, potrivit tehnologiei respective sau procedurii respective, habar n-am, că nu mă pricep la astea, dar nu sari nicio etapă, zidul ăla va fi trainic și stă și îți dă putere până sus, să ții casa sau acoperișul. Dacă lași găuri în el, undeva, cândva se va dărâma. SMFT, 6 ani unde am învățat cum se învârte armata și de ce merge la stânga și nu merge la dreapta și cum se cheltuie banii și cum să capacitezi oameni și de unde se… erau bani care veneau pe fondurile, „force goals” se numeau, obiectivele forței, trebuia să știi să-i cheltui. Am învățat, că eram acolo, la vârf, și de aia am dezvoltat Topraisarul și așa mai departe. Nu neapărat… Bine, prin munca oamenior, dar am avut resursa necesară cu care să te dezvolți.

În fine, revenind, plecând de acolo, de la nivel de batalion multinațional în cadrul unei brigăzi multinaționale, după care trecând la Focșani, șef de stat major, locțiitor comandă brigadă, 6 ani de zile am muncit la Focșani să ducem acolo oamenii, tehnică venea nouă, am implementat tehnică. Îmi spuneați de proceduri, primul SOP din forțele terestre a fost făcut pe vremea când eram la Focșani. Am răspuns personal de ele, eram locţiitor pe vremea aia. Unul din oameni în echipă e actualul- la vremea respectivă maior – actualul șef al Forțelor Terestre, domnul general Ciprian Marin.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): … Ciprian Marin.

Cătălin Tomescu: Eram peste toată echipa, numai că procesul de elaborare… era Marin și încă doi ofițeri cu care lucram în mod direct și ei își conduceau alte subechipe, cu care a reieșit acel document de procedură, după care de acolo am plecat Irak-Bruxelles, am văzut cum să învârte lumea la Bruxelles și de ce e așa și nu-i așa și cum se iau deciziile politico-militare la Bruxelles, că ăsta e rolul  de la cartierului general de la Bruxelles, după care am venit în România, am fost la J7, locţiitorul șefului Direcției instrucție și doctrină din armată și ulterior comandantul diviziei 1. Am închis și am trecut la Divizia multinațională și apoi am plecat la turci. Eh, normal că baza asta, tot ce am povestit eu până acuma, acei 15 ani de carieră m-au ajutat extraordinar, din 2000 până în 2015, când am plecat acolo. Acolo am n o perioadă extrem de grea… să nu creadă, mulţi s-ar putea să creadă…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): … floare la ureche…

Cătălin Tomescu: Distracţie, floare la ureche, trai pe vătrai. Nu, nu e chiar așa. Am prins o perioadă destul de de grea,  de complicată din multe puncte de vedere și extrem de ambițioasă pentru acel corp care el a fost evaluat ca stat major de acțiune rapidă în operații care nu sunt Articol 5, specifice pentru forțele terestre, deci una peste alta susțin întrebarea dumneavoastră cu ideea pentru cei care ne privesc și sunt sau vor să îmbrățișeze cariera militară sau sunt deja pe anumite trepte: nu evitați, asumați-vă răspunderi cu curaj, să vă dea Dumneze și puțin noroc, că-ți trebuie puțin noroc.

Eu am avut să n-am evenimente majore, negative, care se pot întâmpla uneori, indiferent de poziția ta și de cât de mult te-ai pregătit, asumați-vă, fiți entuziaşti și nu săriți trepte. Plus că trebuie să fim pregătiți pentru ce ne așteaptă, pentru că viitorul așa cum îl vedeți- nu vreau să sperii pe nimeni-este situația la granița noastră nu e roz deloc. Războiul continuă. Şi războiul din Israel încă nu are o luminiță la capătul tunelului pe care să o vedem.

Elementele crizei economico-financiare sunt anunțate aici, nu e domeniul meu, nu mă pricep dar sunt anunțate și elemente de genul ăsta. Prin urmare amenințările viitorului nu se diminuează, ori se întăresc, ca să nu spunem că se și multiplică.

Deci competențele și profesionalismul cadrelor militare sunt esențiale în pregătirea armatei pentru război. Cum a spus generalul Gheorghiţă: nu speriem pe nimeni, dar acesta e rolul armatei, pe timp de pace trebuie să te pregătești de război, ăsta e rolul nostru, ăsta e scopul, nu înseamnă că . Ştiţi ce a spus Sun Tzu, de exemplu acum 5000 de ani? Nu acum. A zis: o armată nu să construiește neapărat ca să câștigi un război, ci ca mai mult să-l previi. Deci ce a zis omul ăla atunci, acum se numește la noi ”deterrence” (n.r. descurajare) la NATO, tot NATO se pregătește. Eu am fost implicat în niște situații majore anul ăsta și în carieră la fel, dar ne pregătim numai ca să arătăm că avem capabilitate ca să-l facem pe eventualul inamic, în speță Federația Rusă, să nu-i treacă prin gând să atace o țară NATO.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Descurajare.

Cătălin Tomescu: Asta-i toată problema, dar nu înseamnă că pregătirea trebuie să sperie pe cineva. Nu. Ne putem pregătit pentru cutremur, dar ce! își dorește cineva să vină un cutremur? Nu, dar trebuie să te pregătești că suntem într-o zonă unde poate să apară un cutremur major – mă rog, să vorbească specialiștii, că nu știu eu, n-am cunoștințele necesare să dau o dată estimativă – dar tu te pregătești ca să n-ai pierderi mari. Aici ne pregătim ca să ne apărăm țara și nu văd nimic rău în treaba asta.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi acum chiar că este ultima întrebare, ultima propunere, dacă vreți. Socotind tot ce ați spus dumneavoastră în interviu, tot ce s-a putut vedea în aceste zile la aniversarea a 20 de ani de NATO, pentru cei care se uită la noi de acasă, pentru așteptările pe care le au, pentru faptul că sunt bani de la buget care intră în armată – exact cum aţi spus trebuie să ne pregătim și nu trebuie să sperie pe nimeni – din punctul dumneavoastră de vedere puteți să îi asigurați pe oamenii care se uită de acasă că s-a făcut tot ce era și ce este cu putință ca noi, armata, să fim pregătiți să apărăm România?

Cătălin Tomescu: Ce pot să garantez este că sistemul militar al celor care purtăm uniformă, în proporție de 99,9% perioadă, toți am dori să fim cât mai buni. Dumneavoastră ca să vă desfășurați viața de zi cu zi în pace și liniște, să faceţi afaceri, să vă vedeți de bătrânețe, pensionarii, tineretul să poate să învețe și așa mai departe, toate să fac numai când ai condițiile de securitate, apărare și independență a României asigurate.

Noi suntem ăia care cu asta ne ocupăm: ne pregătim ca să ne apărăm țara, să îl facem pe ăla să nu ne atace și să încercăm să asigurăm aceste condiții. Asta e cariera noastră! Nu trebuie să priviți numai partea goală a paharului, că multe nu se pot rezolva numai dacă dai la noi de la 2,5 la 1,5 și trebuie să înțelegem că numai așa se poate.

Achiziționezi și noi sisteme de care armata are nevoie pentru a asigura apărarea națională, o apărare națională eficientă și competitivă și efectivă. Războiul hibrid e peste noi și sunt mecanismele lui de informare și de manipulare care sunt efective și se văd. Păi, lasă-i pe ăia, ăia deja sunt plătiți să ne facă rău. Ne mai facem și noi rău singuri? Încă o dată, fără să speriem lumea, să vă răspund la întrebare, dar, mă rog, aţi pus-o pentru că e asaltul ăsta informativ din care văd că armata… luați aia cu pensiile nesimțite și așa mai departe? Păi, bine mă. dacă e 4.900 de lei media și s-a spus, asta e nesimțită? După 40 de ani de carieră? Eu m-am îmbrăcat în uniformă acum 44 de ani, dar nu m-am gândit niciodată la pensie, domne, decât în ultimele șase luni, când mi-a spus calculatorul: vezi că ieşi! Eu n-am muncit în armată pentru pensie! Dar m-aș bucura să am o pensie civilizată. Bine, eu am ajuns ce am ajuns, nu sunt eu cel mai reprezentativ, că am ajuns totuși general locotenent, am avut o carieră deosebită, dar cei ăla normalul? Păi, 4.900 e nesimțită? Păi despre ce vorbim aici? Păi, da’ eu am lucrat și la NATO și nicio țară nu are prevăzut așa ceva. La ei nici nu sunt discuțiile astea! În ce țară occidentală ați auzit că militarii au pensii nesimțite? NATO sau UE?

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Deși sunt pensii militare și acolo!

Cătălin Tomescu: Păi asta e, că noi avem soldă de grad și funcție și noi cu asta ne-am ocupat! Dar cam asta e situația! Să blamezi e ușor. La distrus se pricepe tot prostul, cu construcția e mai greu! Dacă se gândește cineva că ceea ce vor să facă militarii nu e bazat și nu e angrenat în spiritul asigurării condițiilor cele mai bune de pregătire a forțelor, tuturor categoriilor de forțe pentru apărarea țării, greșește!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Dle general locotenent, vă mulțumesc mult și vă mai așteptăm la „Interviul săptămânii”.

Cătălin Tomescu: Vă mulțumesc și eu. Mulțumesc de invitație. Să dea Dumnezeu numai bine la toată lumea!

Sondaj IRES – Importanța prezenței României în NATO

Publicat de Gabriel Stan, 8 aprilie 2024, 16:49

Adrian Gîtman (realizator rubrică): 81% dintre români cred că intrarea țării noastre în NATO a fost un lucru bun și în același procent sunt de părere că aliații ar apăra România în caz de agresiune sunt datele unui sondaj IRES realizat în luna martie, care a urmărit să identifice percepțiile românilor față de NATO și a analizat atitudinile acestora cu privire la climatul general din România și din regiune, în contextul războiului din Ucraina.

Ciprian Panga vine cu detalii: Prezența României NATO este percepută de către români ca fiind o decizie corectă și benefică pentru țara noastră, care este văzută acum ca fiind mai bine apărată.

47% dintre români cred în posibilitatea ca NATO să intre într-un conflict militar cu Rusia în viitorul apropiat, iar în acest caz mai mult de jumătate apreciază că România ar trebui să se implice.

În eventualitatea escaladării conflictului din Ucraina și a implicării NATO, aproape patru din 10 respondenți bărbați spun că s-ar înrola ca voluntari sau rezervist, 44% ar alege să rămână în țară, dar să nu se înroleze în armată, iar 9% dintre intervievați spun că ar pleca din România în acest caz.

Dan Mircea: Am făcut pionierat în anii ’90 în descoperirea domeniului relații publice, iar cu ajutorul partenerilor, am reușit să ne specializăm și să dezvoltăm această direcție

Publicat de Gabriel Stan, 18 martie 2024, 13:31

Invitatul lui Cristian Dumitrașcu la Interviul Săptămânii este colonelul în rezervă Dan Mircea care, în perioada aderării României la NATO, a fost locțiitorul șefului Direcției Relației Publice din Ministerul Apărării, o structură specializată ce are ca scop informarea publicului larg, mass-media națională și internațională cu privire la acțiunile Armatei Române.

Structura implicată în pașii premergători aderării României la NATO este și astăzi una dintre cele mai valoroase structuri de acest gen din toate instituțiile publice.

A fost un proces de modernizare a domeniului din armată, care, iată, va împlini în luna octombrie 31 de ani această direcție.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Dan Mircea, bine ați venit la „Interviul săptămânii”!

Dan Mircea: Vă mulțumesc pentru invitație!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mulțumesc pentru că ați acceptat să fiți cu noi în această dimineață și mă bucur că sunteți aici, pentru că sunteți unul dintre marii specialiști în acest domeniu, relații publice, nu doar dumneavoastră, ci toți colegii pe care i-ați avut și cu care ați construit această Direcție de Informare și Relații Publice, așa cum se numește ea astăzi.

Este o serie de interviuri la cei 20 de ani care se vor împlini în curând de la aderarea noastră la NATO și, cumva, această aderare a fost pregătită și de către dvs. și de către specialiștii pe care i-ați avut colegi. Cum vă amintiți perioada asta de început, 1993?

Dan Mircea: Noi am făcut pionierat, pionierat în descoperirea domeniului relații publice. După ’90, nu știa nimeni cu ce se mănâncă și a trebuit să o luăm de la zero. Cu ajutorul partenerilor, am reușit să ne specializăm ușor, ușor și să dezvoltăm această direcție.

N-a fost ușor deloc, pentru că nimeni nu știa cu ce se ocupă domeniul, nimeni nu știa ce ar trebui să facă, nimeni nu înțelegea de ce trebuie să existe și abia după ce au fost niște momente în care și-au dat seama de utilitatea domeniului și, când au văzut că trebuie să existe niște paralelisme cu structurile cu care cooperam, începuse și Parteneriatul pentru Pace, în ’94, existau structuri de informare și relații publice cu care colaboram la NATO și în alte țări partenere și atunci au început ușor, ușor să își dea seama, dar n-a fost deloc ușor.

Am luptat cum am putut și noi, cu mijloacele pe care le aveam la dispoziție. Foarte greu să zic, din punct de vedere al convingerii propriilor noștri șefi, despre utilitatea existenței noastre. Dar relațiile publice încep de acasă. Dacă știi să te prezinți, înseamnă că un prim pas l-ai făcut.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): A fost o construcție care, iată, a contribuit la aderare. Și avem o fotografie surpriză. Erați în 2004, iată scrie acolo13-14 octombrie 2004, la Poiana Brașov. Avem aici oameni dragi nouă: Liviu Flutur, Ion Chița, dvs., Alice Moldovan și actualul general Costi Spînu. Eram deja în NATO aici.

Dan Mircea: Era prima activitate de la intrarea în Alianță.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ce vă mai amintiți? Eram nou primiții în Alianță și…

Dan Mircea: Despre RIMAP?

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da.

Dan Mircea: RIMAP a fost o încercare extraordinară din care am învățat foarte multe lucruri. Ministerul Apărării a constituit un task force din care am făcut parte și reprezentanți ai Direcției Informare și Relații Publice, colonelul Stamate, eu, colonelul Marian Dinu și care ne-am ocupat de organizarea acestei reuniuni din perspectiva domeniului comunicării.

Poza asta, unde vedeți aici că s-a făcut poza, lângă hotelul Piatra Mare, nu exista decât o mare groapă și când au venit cei de la NATO să vadă locul în care vom organiza reuniunea, prima de acest fel după aderare, prima Reuniune Informală a Miniștrilor Apărării din statele membre NATO, au venit, s-au uitat, au ridicat din sprâncene și au zis: „Voi, aici vreți? În groapa asta o să fie sala reuniunii?”și oamenii noștri au zis: „da, aici va fi” și nu știu cum, pentru că asta se întâmpla undeva în februarie și reuniunea a avut loc în octombrie.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Extraordinar. Deci este contraintuitiv așa pentru România, în februarie ai o groapă, în octombrie ai ceea ce vedeți acolo, totul aranjat, totul dichisit, totul pus la punct. Nici unii dintre noi nu credeam că se va întâmpla, dar s-a întâmplat.

Adică am reușit, dar asta este o parte care nu a ținut de zona de comunicare. Din perspectiva comunicării, echipa de la Ministerul Apărării aproape că ne-am mutat în Poiana Brașov, că a trebuit să luăm totul de la zero: să înființăm un centru de presă, să asigurăm legături inclusiv cu energie electrică, pentru că nu exista suficientă putere pentru ce aveam noi nevoie acolo. Foarte multă treabă de făcut.

Săptămânal am fost în Poiana Brașov, toate pietricelele le-am învățat din Poiana Brașov. A fost extraordinar, Am muncit, dar să știți că această reuniune a ieșit foarte bine.

Venind către un alt proiect important al Direcției, în 2004, chiar în anul aderării, ați înființat împreună cu colegii de atunci, cursul pentru corespondenți de război, devenit între timp, precum spuneam, un brand al Ministerului Apărării.

O pleiadă de jurnaliști puternici, cunoscuți în presa românească, au trecut pe la acest curs. Este un curs foarte râvnit, e foarte greu să ajungi acolo, pentru că sunt locuri limitate și acest merit este și al dvs. când v-ați gândit să organizați.

Dan Mircea: E un alt domeniu în care am făcut pionierat și nu numai cursul pentru jurnaliști care transmit din zone de război, am înființat și cursul pentru ofițer de relații publice, și cursul pentru comandanți.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Care merg foarte bine și astăzi.

Dan Mircea: Care merg și astăzi foarte bine. Ne bucurăm când vedem că se mai întâmplă o ediție și încă o ediție. A, și mai e unul: tabăra de vară pentru cercetași.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Exact.

Dan Mircea: Și aia a fost tot în pachetul ăsta, așa vor înțelege. Dacă dorm în câmp, dacă se învelesc sau se bagă în sacul de dormit, dacă le dați bocancii de armată să vadă dacă le îngheață picioarele sau le intră apă în ei când trec prin mocirlă – toate astea, dacă le faceți cu echipamentul pe care îl are armata, o să vedeți ce scriu jurnaliștii și ne ajută atunci când se împarte plăcinta bugetului, ăsta este un aspect. Un alt aspect, vor aprecia mai mult viața, calitățile și sacrificiile pe care le fac militarii noștri.

Deși ei vor sta numai o săptămână, vor înțelege că alții fac o viață întreagă ce fac ei acolo o săptămână. Mai mulți ofițeri din Direcție am fost școliți în Statele Unite la Defence Information School și de acolo am împrumutat, că așa se fură meseria, niște idei, printre care acest curs pentru jurnaliști.

De asemenea, tot de acolo, la Pentagon, există un Media Pool, un grup de jurnaliști acreditați la Pentagon, cu care Pentagonul lucrează în mod obișnuit. Când are nevoie să distribuie materiale de presă, are grupul de jurnaliști constituit.

Ei sunt acreditați în funcție de: parcurgerea unui astfel de curs, materiale pe care le-au făcut anterior, multe, multe alte criterii. Și la noi s-a constituit un media pool din ăsta de jurnaliști acreditați pe lângă Ministerul Apărării.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Avem câteva declaraţii ale câtorva jurnalişti de război cunoscuţi, printre care şi colegul nostru Cătălin Gomboş, cum spuneam mai devreme, Radu Dobriţoiu şi colegii de la TVR, Adelin Petrişor şi Alina Grigore, după care continuă partea a doua a interviului cu Dan Mircea.

Cătălin Gomboş: Apare un fenomen care la noi nu s-a tratat foarte mult sau nu ştiu cât a fost luat în serios, cel al sindromului post-traumatic, care poate fi mai intens sau mai puţin intens. Mai puţin intens poate fi că, nu ştiu, tresari când se trânteşte o uşă, pentru că acolo ai fost obişnuit, dacă te poţi obişnui vreodată cu aşa ceva, ca atunci când ceva bubuie, să fie o rachetă trasă de insurgenţi.

Adelin Petrişor: E foarte greu că vezi copii în suferinţă. Mi-aduc aminte că în Irak am fost la un moment dat cu nişte militari americani la un irakian acasă care avea un copil care avea anus contra naturii şi se infectase anusul contra naturii şi el avea de ales între a cere ajutorul americanilor şi a risca să fie omorât de insurgenţi, considerat ajutor al americanilor ş.a.m.d., avea de ales între asta şi a sta acasă şi a-şi vedea copilul cum se stinge. Şi când a povestit chestia asta, nu eram tată dar m-am gândit cât de cumplit trebuie să fie să ai de ales între viaţa copilului tău şi viaţa întregii familii, pentru că în momentul în care el a ales să apeleze la americani să-i opereze copilul, practic şi-a condamnat la moarte întreaga familie. Insurgenţii l-au considerat colaboraţionist şî bănuiesc că l-au vânat după.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Inevitabil acest sindrom post-traumatic, l-aţi trăit personal?

Cătălin Gomboş: Da, l-am trăit şi personal. La mine s-a manifestat cel mai puternic după ce am fost în Bagdad, deci nu cu armata, şi într-un mod oarecum bizar, când s-a manifestat cel mai intens. Pe de o parte, aveam aici o senzaţie de alienare, dar aproape fizică, de parcă aş fi fost într-un vis, şi îmi doream foarte mult să mă întorc imediat acolo, mi se părea că nimic nu e cum trebuie aici, acasă.

Radu Dobriţoiu: Dacă vorbim de NATO, în Kandahar, alături de comandantul Batalionului „Scorpionii roșii”, Nicolae Ciucă, am urmărit în direct la televizor invitația pe care a primit-o România pentru a face parte din Alianță. Peste doi ani, în 2004, dar în tabăra With Horse, tot alături de Nicolae Ciucă, urmăream la televizor, în misiunea din Irak, acceptarea României ca membru cu drepturi depline NATO.

Alina Grigore: A fost un moment istoric pentru România și un moment, de asemenea, emoționant pentru noi. Am avut onoarea și privilegiul de a face parte din grupul jurnaliștilor care a însoțit delegația militară a României la SHAPE, la Comandamentul Militar al NATO de la Mons. Acolo, steagul României s-a înălțat alături de celelalte steaguri aliate.

Delegația noastră a fost condusă de domnul general Mihail Popescu, la acel moment era șeful Statului Major General al Armatei Române și a fost, într-adevăr, un moment pe care nu am cum să-l uit vreodată, pentru că știm ce sacrificii a făcut România pentru a intra și a beneficia de această cupolă de securitate fără precedent din istoria noastră și mai ales ce sacrificii a făcut Armata Română.

Noi am intrat în NATO, da, în 2004, însă am trimis primii soldați în Afganistan încă din 2002 și chiar înainte de a primi invitația de aderare la NATO, căci invitația a venit în 2002 și noi am intrat efectiv în NATO în 2004.

Radu Dobriţoiu: Probabil cea mai importantă misiune la care am participat a fost cea din Afganistan, din ianuarie, și apoi, începând cu iunie 2002. Este vorba de Enduring Freedom. Am fost la Kabul cu un pluton de poliție militară din Batalionul 265, apoi aproape cinci luni, în Kandahar, cu Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, cei cunoscuți acum sub numele de luptă „Scorpioni roșii”.

Acolo, în Afganistan, am trăit zi de zi, umăr la umăr, o viață cu restricții, alături de prietenii mei olteni din Batalionul 26. Am ieșit cu ei în patrule, în misiuni umanitare, dar deseori am fost și singur cu un interpret afgan angajat în oraș, în Kandahar, acolo unde militarii nu aveau voie.

Alina Grigore: Am fost în Irak. Îmi aduc aminte la prima deplasare în august 2003, în Nassiriya, eram într-un elicopter Chinook, eram iarăși cu o delegație a Armatei Române și, la un moment dat, s-a întâmplat ceva, astfel încât elicopterul a lansat contramăsuri și mi-am dat seama că ceva este în neregulă.

Modul în care zbura era cu totul altul, însă lângă mine era dl. general Paranjak și l-am prins așa de braț și am spus, „Domnule general, ce se întâmplă? Pentru că eu știu, am mai zburat cu un astfel de elicopter și nu s-a întâmplat asta” și m-a liniștit, pe un ton calm, mi-a spus „Nicio problemă, așa se zboară cu elicopterele în Irak”. De-abia la sol am aflat, de fapt, ce rol au contramăsurile și că putea fi o situație extrem de periculoasă.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Dan Mircea, parte din viața dumneavoastră.

Dan Mircea: Absolut și niște domni pe care îi cunosc, domni și doamne pe care îi cunosc și cu care am avut plăcerea să desfășurăm diferite activități, să ne intersectăm.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Dan Mircea, la final, aș vrea să ne spuneți dacă aceste lucruri, pe care le-ați trăit și le-ați făcut, dacă această experiență extraordinară ați transmis-o și studenților dumneavoastră, pe care i-ați avut la SNSPA, unde ați predat tehnici de redactare, relații publice, i-aţi învățat cum să scrie un comunicat corect, strategii de relații publice. Ați predat acolo până acum câțiva ani…

Dan Mircea: Până acum un an.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Până acum un an.

Dan Mircea: Am încercat să le transmit și eu cred că am reuşit. Aveam nişte feedback-uri și armata asta te deformează din anumite puncte de vedere.

Eu nu pot să stau la pupitru, eu trebuie să mă plimb printre ei, să mă uit în fiecare pereche de ochi și dacă îi văd că se uită pe geam, se scobesc în nas sau în ureche, înseamnă că nu e vina lor, înseamnă că e vina mea.

Și sper că am reușit să fac o treabă bună cu generațiile de studenți cu care am avut contact, cu anul II de la Comunicare și Relații Publice. Ba chiar după ce terminam o conferință de presă, îi puneam să facă o conferință de presă, câte doi, îi filmam, după care ne așezam în bănci și dădeam drumul la casetă și ne uităm uite aici, mai bine era așa, aici nu știu ce, aici nu știu ce. Le plăcea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Partea foarte bună a acestei povești, până la urmă de viață, este că instituția Armatei fiind una de pionierat, Direcția Informare și Relații Publice a fost prima din eșicherul guvernamental care a venit cu o asemenea abordare și cu asemenea instituție și spuneați că fiind pionieri, le-ați luat din mers, le-ați luat de la parteneri. Iată că experiența dumneavoastră, a făcut împreună cu toți colegii care au predat pe la diferite facultăți, ați dat mai departe ce ați învățat și ce ați construit.

Dan Mircea: E cel mai important. E foarte important să dai mai departe focul, nu să venerezi cenușa, să-ți aduci aminte și să te apuci pe plâns. Și am mai făcut ceva. Am școlit personal din alte instituții de stat. Noi am avut prima structură de relații publice la nivel de instituție publică.

Am școlit pe cei de la Interne și acuma îi vedeți, au purtător de cuvânt, au structuri de relații publice, au primele structuri ale lor. Oamenii care au fost încadrați acolo au venit la noi și s-au școlit la noi. Făceam cursuri cu cei de la Electrica, făceam cursuri cu cei din industria alimentară, din multe, multe…

Am avut solicitări. Oamenii ne căutau și ne solicitau să venim să le explicăm diferite aspecte ale domeniului comunicării și relațiilor publice. Adică tot timpul am fost deschişi și am vrut să transmitem mai departe.

N-am ținut noi pentru noi să fim noi bine, să arătăm noi bine, să fim noi deștepți și frumoşi și toți în jurul nostru să fie niște tăntălăi. Nu, nu asta a fost ideea. Ideea a fost să transmitem cât mai mult din informațiile pe care le aveam și pe care le stăpâneam și pe care le testasem pe teren și către alții și atunci se creează și un fel de competiție, care duce la…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Progres.

Dan Mircea: … o emulație şi la un progres. Nu stai să băltești.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Dan Mircea, vă mulțumesc tare mult. Vă mai așteptăm și vă mulțumim pentru ce ați făcut.

Dan Mircea: Vă mulțumesc și eu să știți că nimic n-am făcut doar eu, totul a fost într-o echipă, A, am mai scris o carte, am mai… astea sunt, să zic, marginale. Tot ce s-a realizat important a fost făcut de echipa, întregul nucleu al Direcției de Informare și Relații Publice și eu vreau să le mulțumesc tuturor colegilor și dumneavoastră, pentru că ați fost alături de noi every step of the way.

Ioan Mircea Pașcu: După Primul Război Mondial, Japonia n-a vrut să recunoască unirea Basarabiei cu România. Au avut ezitări, au avut socotelile lor cu rușii

Publicat de Gabriel Stan, 26 februarie 2024, 19:30

Pe 29 martie se vor împlini 20 de ani de când România a aderat la NATO. Invitat la „Interviul săptămânii” este fostul ministru al apărării între anii 2000-2004, profesorul și politologul Ioan Mircea Pașcu, cel care a condus reformele necesare pentru adaptarea Armatei Române la standardele Alianței.

Ioan Mircea Pașcu a fost prezent inclusiv la Praga, în 2002, când România a fost invitată să adere la Alianță, iar după reușita din 2004 a urmat o strălucită carieră politică, fiind 14 ani europarlamentar, dintre care cinci vicepreședinte al Parlamentului European.

Interviu realizat de Cristian Dumitrașcu.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule profesor Ioan Mircea Pașcu, bun venit la „Interviul săptămânii”! Care credeți dumneavoastră că ar fi pericolul cel mai mare, dacă ar fi să se întâmple ceva neplăcut de la est, având în vedere că este război la graniță?

Ioan Mircea Pașcu: Cred că pericolul cel mai mare este ca Rusia să reușească până la urmă să ajungă la Odesa, pentru că de la Odesa se va deplasa în Bugeac și va ajunge pe Dunăre și, în felul acesta, vom avea Rusia vecina noastră.

Și, mai mult decât atât, va închide ieșirea Ucrainei la Marea Neagră și toate exploatările noastre de gaz și de petrol din Marea Neagră vor fi puse sub semnul întrebării. Deci asta mi se pare scenariul cel mai negru pe care putem să-l luăm în calcul; și ar trebui să fim pregătiți și pentru așa ceva, deși cred că și ucrainenii, și occidentalii sunt conștienți de importanța acestei chestiuni.

Dacă se întâmplă lucrul ăsta, din Odesa se poate activiza și Transnistria, deși Transnistria n-are o șansă prea mare, ținând seama de faptul că este prinsă între Ucraina și Moldova. Dar, dacă ajung la Odesa, pot să ajungă ușor și în Moldova, și atunci pot să fie probleme și în Moldova, nu că ar trece la un atac, dar vor fi, vor exercita presiune mai puternică de acolo. Deci ăsta mi se pare, după mine, cel mai negru scenariu.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Acesta este un subiect interesant și cu Republica Moldova. Aveți experiența acestor ani, mulți, de la ieșirea din spațiul sovietic. Cum vedeți traiectoria Republicii Moldova? Sigur, în strânsă legătură cu relația noastră cu Replica Moldova. Care sunt șansele ca la un moment dat să scape cu adevărat de influența rusească?

Ioan Mircea Pașcu: Singura șansă este să intre în Uniunea Europeană. În momentul ăla, granițele dintre noi dispar și practic are loc, deci, o unire de facto, așa cum există între Austria și Germania, în momentul de față. Și cred că este fezabilă această chestiune. Este fezabilă.

Deja au statut de candidat, încep negocierea capitolelor de încheiere a acquis-ului lor comunitar. Îi vom ajuta cât se poate de mult. Viitorul Moldovei trebuie să fie numai în Uniunea Europeană, pentru că este ultima bucată de latinitate aflată în afara Uniunii Europene, și, deci, este firesc să revină la patria-mamă, ca să zicem așa. Noi am avut niște contacte cu moldovenii încă înainte de proclamarea independenței lor. Am avut niște consultări cu ei.

Bineînțeles că n-am vrut să dăm amploare acestor contacte, pentru că era totuși Uniunea Sovietică și nu voiam să fie percepute greșit. Dar, cât am putut să-i ajutăm pe prietenii noștri, i-am ajutat în felul acesta. Nu cu multe, cu mici-colo, cu câte ceva, anumite produse și așa mai departe, dar au existat.

Iar în momentul în care urmau să își declare independența împreună cu celelalte republici sovietice, mi-aduc aminte că a venit la mine ambasadorul japonez, domnul Furukawa, eram consilierul de politică externă al președintelui, și m-a întrebat care va fi atitudinea României, întrucât Tokyo se interesa de treaba asta; și nu voia ca Tokyo să ia o măsură până nu știe care e poziția României.

Și am să vă spun de ce, pentru că, după Primul Război Mondial, Japonia a fost țara care n-a vrut să recunoască unirea Basarabiei cu România. Au avut ezitări, au avut socotelile lor cu rușii. Mă rog, n-au ieșit, pentru că iată astăzi unde se află, dar au avut anumite rețineri și, din punctul ăsta de vedere, un anumit interes special pentru Moldova există la Tokyo.

Și, ca atare, în virtutea acestui interes, bănuiesc că au fost să întrebe. Am mers și l-am întrebat pe domnul președinte: Domnule președinte, uitați, japonezii se interesează. Și zice: Spune-le că vom recunoaște primii această independență. De altfel, era singurul pas logic, pentru că nu puteai să faci unire cu Moldova cât timp era, rămânea în Uniunea Sovietică.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Corect.

Ioan Mircea Pașcu: Nu puteai să faci decât dacă ieșea din căsătoria aia și eventual contemplai tu o eventuală căsătorie. Deci, primul lucru logic era să sprijinim independența Moldovei.Iar, sunt unele capete înfierbântate care susțin că s-ar fi putut face mai mult, că am fi putut să ne unim şi așa, nu e adevărat.

La un moment dat chiar Putin a făcut o referire la faptul că România are încă niște rigori ale Tratatului de Pace încheiat în 1947, rigori teritoriale în care, până la urmă, Moscova ne-a sprijinit să obținem înapoi Ardealul de Nord, cu condiția să renunțăm la Basarabia, lucru pe care Ceaușescu s-a făcut că l-a uitat și în decembrie ’89 a început să-l vânture. Nu cred că a fost de bun augur.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Când ați fost la Chișinău ultima dată?

Ioan Mircea Pașcu: Cu ani în urmă. Eram în Parlamentul European, îmi aduc aminte, și aveam doi studenți, dacă nu mă înșel, la doctorat, lucrau acolo. Și au venit la hotel și mi-au spus, zice: domnule ministru haideți, că îmi spuneau domnule ministru, haideți cu noi cu mașina.

Plecăm, mergem în afara Chișinăului, repede, și avem la dispoziție 15 minute să vorbim fără să fim ascultați. Și în 15 minute, într-adevăr, localul s-au umplut de tot felul de clienți, de mușterii care mai de care mai nevinovat, încercând să apară nevinovat. Deci, asta a fost, dar cred că era pe vremea lui Voronin.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ca să vedeți ce organizare.

Ioan Mircea Pașcu: E da, bravo.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): V-am întrebat și pentru că ați adus aminte despre lucrurile legate de Basarabia, acolo știm cu toții că sunt acele vinuri celebre.

Ioan Mircea Pașcu: Sunt, sunt.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi legătura…

Ioan Mircea Pașcu: Şi am mai fost. Cred că am mai fost în 2008. Deci după am mai fost cu delegația a Uniunii Europene și am vizitat EUBAM, adică o formulă din asta de sprijin pentru Moldova cu juriști, cu polițiști de frontieră ș.a.m.d. și am mers chiar în partea de sud, la granița dintre Transnistria și Moldova, și acolo am vizitat un EUBAM din ăsta și era un șef de punct de frontieră, așa și l-am întrebat, zic: Nu ai domnule și dumneata un vin de-al dumitale?

Am, cum să nu am. Păi adu-l domnule, să ne simțim bine. Și l-a adus imediat. Și ăștia, toți de la Uniunea Europeană au fost încântați. Deci, vinurile sunt excelente. Iar tot așa, Elmar Brok, care a fost șeful Comisiei de Apărare, nu știu, Comisiei de Afaceri Externe zeci de ani în Parlamentul European, mi-a spus că a făcut o vizită la Cricova şi zice: știi ce am găsit acolo? Ce aţi găsit domnule Brok? Şi zice: domnule, am găsit colecția de vinuri a lui Göring. Au capturat-o…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): L-au luat de la Berlin când s-au dus în ’45.

Ioan Mircea Pașcu: L-au luat de acolo și l-au depozitat la Cricova.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mă gândeam câte lucruri s-au întâmplat de atunci. Și dumneavoastră sunteți în continuare în contact…

Ioan Mircea Pașcu: În circuit.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): În circuit și în contact cu toate lucrurile importante care se întâmplă. Ați fost vicepreședintele Parlamentului European.

Ioan Mircea Pașcu: Cinci ani, dar 14 ani am fost membru al Parlamentului.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Membru al Parlamentului și cinci ani.

Ioan Mircea Pașcu: În care cinci ani, două mandate am fost vicepreședinte al Parlamentului.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi ați putut să vedeți cu proprii ochi care este percepția Europei față de noi și care sunt lucrurile în schimbare și în ceea ce privește NATO și în ceea ce privește direcția noastră politică.

Ioan Mircea Pașcu: Am şi avut un raport în Parlamentul European referitor la legăturile dintre NATO și Uniunea Europeană și el a rămas acolo. În Parlamentul European rapoartele rămân cu numele autorului, „Raportul Pașcu-Brock” Şi am unul, un asemenea raport, și-mi aduc aminte că a trebuit să definim ce e NATO și ce e Uniunea Europeană.

Și am spus așa: NATO este o alianță politico-militară, creată în primul rând pentru apărarea colectivă a membrilor. Uniunea Europeană nu este. N-am definit Uniunea Europeană, și numai prin faptul că nu e ca NATO.

Înțelegeți, că e altceva. Ar fi fost mult prea mult să încercăm să definim Uniunea Europeană, ce e Uniunea Europeană și am spus că nu este alianță politico-militară. Dar, iată că în ultima vreme Uniunea Europeană se îndreaptă și spre această sarcină a preluării cât mai mult din apărarea membrilor și își propune să cheltuie mai mulți bani chiar din partea Comisiei, instituțiilor europene, a Băncii Europene de Investiții în privința apărării.

Lucrul ăsta a început odată cu războiul din Ucraina și continuă acum chiar pentru noi. Adică, ultimele declarații ale lui Trump au determinat pe europeni să se gândească foarte serios la propria lor apărare, ținând seama de intențiile pe care candidatul Trump le-a făcut deja publice.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Chiar și așa, o Europă unită, cu fonduri mai mari pentru apărare, credeți că poate face față unei agresiuni din partea Rusiei?

Ioan Mircea Pașcu: Categoric că poate să facă față. Până la urmă sunt atâtea țări aici, sunt 27 de țări, toate cu un potențial înalt și uman, și tehnologic, și economic. Dar chestiunea este că orchestra trebuie să funcționeze ca o orchestră, nu se cânte pe tonalități diferite.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Corect.

Ioan Mircea Pașcu: Asta e una. A doua chestiune; tot ce am gândit noi în domeniul militar până la, până la – și eu am participat la crearea Fondului European de Apărare și așa mai departe – și lucrurile astea toate erau concepute până la izbucnirea războiului din Ucraina, care a venit ca un șoc. Și, de pildă, ne-am gândit că: Da, domnule, de acum încolo, în cinci ani de zile, vom pune pe picioare tot felul de inițiative, două state, trei firme și așa mai departe și ca să aibă acces la banii ăștia. Toate erau de la zero, nu se referea niciuna la stocurile existente, la nevoile actuale.

A venit războiul și dintr-o dată nevoile noastre au devenit stringente. Trebuie să luăm „from the shelf” – de pe raft. Or, în momentul acesta, toată politica Uniunii Europene de perspectivă este bună, dar trebuie să fie completată cu această posibilitate de achiziție proprie de armament și de muniție. De altfel, vedeți că inițiativele Uniunii Europene în ultima jumătate de an vizează încurajarea producției în comun de muniție, de armament și așa mai departe, deci pe undeva valorificarea acestui potențial de care Uniunea Europeană dispune.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Pentru că acest război din Ucraina este o mare lecție învățată pentru lumea liberă.

Ioan Mircea Pașcu: Da, este un șoc. Nimeni nu se aștepta la această chestiune și ne-a trezit la realitate.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru Ioan Mircea Pașcu, vă mulțumesc foarte mult pentru că ați petrecut cu noi câteva minute. Vă doresc succes! Plecați departe, în Coreea de Sud.

Ioan Mircea Pașcu: Da.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și în multe alte locuri unde reprezentanți România. Vă mai așteptăm.

Ioan Mircea Pașcu: Mulțumesc! Cu plăcere.

CSAT va dispune măsuri pentru întărirea Armatei în contextul războiului din Ucraina

Publicat de Gabriel Stan, 26 februarie 2024, 18:41

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Prima ședință din acest an a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele Klaus Iohannis, a avut loc miercuri, la Palatul Cotroceni.

Principala temă abordată s-a referit la situația de securitate din regiunea Mării Negre și implicațiile pentru țara noastră. În urma analizei măsurilor interne luate deja pentru protejarea integrității teritoriului și a populației României, membrii CSAT au dispus măsuri de întărire a Forțelor Armate Române, inclusiv pregătirea legislației corespunzătoare noilor cerințe de apărare a țării.

Totodată, în cadrul ședinței a fost analizat și aprobat raport privind progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special în ceea ce privește derularea programelor de înzestrare și a demersurilor de creștere a gradului de încadrare și retenție a personalului militar.

În acest sens, s-a amintit de angajamentul politic național care permite României să îndeplinească cerințele de alocare a 2,5 procente din Produsul Intern Brut pentru apărare, din care 20% – pentru înzestrare.

Ioan Stanomir: Aș opta pentru un sistem în care să încurajăm deocamdată voluntariatul, dar să încercăm, treptat, să introducem cursuri de familiarizare cu tehnica și strategia militară pentru cei care au depășit vârsta majoratului

Publicat de Gabriel Stan, 5 februarie 2024, 15:00

La Interviul Săptămânii, Cristian Dumitrașcu l-a avut ca invitat pe Ioan Stanomir, publicist și politolog, profesor universitar la Facultatea de Ştiințe Politice a Universității din București. Subiectul principal a fost războiul din Ucraina și dorința de expansiune a Rusiei.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă spuneam la început că va fi un interviu prin telefon cu Ioan Stanomir, publicist și politolog, profesor universitar la Facultatea de Ştiințe Politice a Universității din București, autor al mai multor volume, printre care „Rusia 1917”, „Soarele însângerat”, „Autocrație, revoluție și autoritarism”, dar și eseul „Umbra Rusiei”, în volumul colectiv „Vin rușii!”.

Domnule Stanomir, bună dimineața și bun venit la „Jurnal militar”!

Ioan Stanomir: Bună dimineața și vă mulțumesc pentru invitaţie!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Stanomir, aveți poate una dintre cele mai mari expertize în ceea ce privește pericolul de la est. Aveți studii de ani de zile care analizează și comportamentul și, sigur, pornind de la istoria zbuciumată a Federației Ruse, a Uniunii Sovietice, care, iată, acum inflamează spiritele nu doar în România, ci în toată Europa – şi aici au fost declarații recente care au spus că ne-am putea aștepta la un atac, probabil, împotriva unei țări NATO în următorii ani. Cum cum analizați? Cum o simțiți dvs., având în vedere și declarațiile și tot ce se întâmplă dincolo de noi, în est?

Ioan Stanomir: Sigur, acești doi ani care se împlinesc de la izbucnirea războiului din Ucraina au creat în Europa Centrală și de Est o nouă realitate. O realitate care înseamnă existența unei invazii terestre a unei puteri nucleare împotriva unui stat suveran în scopul de a-l dezmembra şi de a-i răpi independenţa.

Iată, cred, o definiție foarte clară, pe înțelesul tuturor, a ceea ce se întâmplă în Ucraina: o agresiune neprovocată a Federației Ruse împotriva unui stat membru ONU, ale cărui granițe erau recunoscute de Federația Rusă însăși.

Pentru noi, cei din Europa Centrală și de Est, acest moment a semnat cu siguranță revenirea în memorie a unor amintiri traumatice legate de deceniile în care noi am fost cu toții supuși opresiunii sovietice.

Pentru Europa de Vest, pe de altă parte, acești doi ani au însemnat revelația faptului că multe națiuni vest-europene s-au dezarmat unilateral, şi-au lichidat practic industria de armament și nu au în stocuri armament decât ca să reziste câteva zile unei invazii ruseşti.

Pentru Statele Unite și Marea Britanie, doi dintre aliații noștri foarte importanţi acești doi ani au reprezentat un test. În cazul Statelor Unite, situația este complicată, pentru că anul 2024 este un an electoral.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și este important și pentru noi acest an, și pentru toată lumea.

Ioan Stanomir: Da. E foarte important pentru noi. Este un an electoral în care mizele de politică internă se întrepătrund cu cele de politică externă și trebuie să avem foarte multă răbdare și înțelepciune pentru a ne promova punctul de vedere, un punct de vedere euroatlantic, bazat pe solidaritatea cu Statele Unite.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Au fost declarații, iată, după cele din Europa, din Marea Britanie, din Germania, care au atras atenția asupra pericolului posibil care poate veni de la est. Au fost făcute recent declarații și la noi.

O declarație a primului ministru, apoi o declarație a șefului Statului Major al Apărării, a generalului Vlad, asupra căreia, iată, ieri, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a venit cu explicație, cu o remarcă pe care vă propun s-o ascultăm împreună și apoi să comentăm această declarație.

Nicolae Ciucă: Există o lege pentru pregătirea teritoriului pentru astfel de situații. Ceea ce cred că a vrut să transmită domnul general este legat de updatarea, de actualizarea legii, astfel încât să putem să venim cu măsuri concrete, pentru că evoluția de la anul în care a fost aprobată legea până acum este una semnificativă și este nevoie să avem măsuri legale concrete pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea teritoriului și a populației pentru apărarea ţării.

România nu a beneficiat niciodată de garanții de securitate mai puternice, mai consolidate decât o avem astăzi, dar dincolo de aceste garanții este nevoia fiecărei țări în parte – și aici vorbim de țara noastră – pentru a-și actualiza și a-și ridica toate problemele și a analiza toate ipotezele, astfel încât să putem să fim pregătiți în orice situație.

În ceea ce privește riscurile, suntem totuși o țară la granița unui conflict, nu putem să stăm nepăsători, iar în acest context trebuie să luăm toate măsurile.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Stanomir, aceasta este declarația președintelui Senatului, Nicolae Ciucă. Este o declarație care, din punctul de vedere al profesioniștilor, al militarilor și al istoricilor – cum sunteți dvs., care ați studiat foarte bine lucrurile astea -, este o declarație corectă.

Am mai avut un 1940 în care știm cu toții ce s-a întâmplat. Și aș vrea, dacă doriți, să comentăm puțin această… nu această declarație, ci ce ar trebui să înțeleagă românii față de o astfel de măsură, pentru că e normal. Chiar dacă nu ne dorim… sigur, nimeni nu-și dorește un război, dar nici să ne prindă nepregătiți.

Ioan Stanomir: Dumneavoastră ați evocat anul 1940. Trebuie spus că nu suntem în anul 1940. Europa nu este în 1940, pentru că Europa, cu excepția Federației Ruse şi a Belarusului, şi poate cu excepția vecinilor noștri unguri, care duc o politică duplicitară, nu este o Europă totalitară.

A doua observație: președintele Senatului are dreptate să atragă atenția că nu putem trăi ca și cum lucrurile din Ucraina nu ar avea loc.

Este nevoie ca cetățenii acestei țări să sprijine armata pe două căi: în primul rând, prin consolidarea bugetar-financiară şi, în al doilea rând, prin creșterea capacității de luptă – în tehnică și în oameni.

Punctul trei: foarte multe națiuni europene își pun problema regândirii sistemului de consolidare a rezervelor și se pune problema unei reveniri eventuale la serviciul militar obligatoriu. Eu cred că aici trebuie să fim prudenți și atenți și să explicăm cetățenilor României exact ce se înțelege într-o țară modernă prin serviciul militar obligatoriu.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Foarte corect.

Ioan Stanomir: Nu mai este ca pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca soldații, bieții de ei, să fie trimiși să culeagă știuleți de pe câmp. Serviciul militar obligatoriu nu ar mai însemna o stare de șerbie, ca pe vremea comunismului. El ar însemna, în lectura mea, o pregătire elementară a celor care au depășit o anumită vârstă pentru a face față provocărilor militare.

Dacă vrem să înțelegem utilitatea serviciului militar obligatoriu pentru o națiune amenințată zilnic, să ne gândim la cazul Israelului. Israelul, cu o populație mult mai redusă decât a vecinilor săi arabi și musulmani – mă gândesc la Iran -, reușește să se pună pe picior de luptă folosind ce: rezerviștii. Eu cred că trebuie înțeles foarte limpede, pornind și de la exemplul Ucrainei. Nu poți să ai o armată pe care să o lași să lupte ani de zile în tranșee fără să existe o rotație.

Eu, dacă mă întrebați pe mine personal, aș opta pentru un sistem în care să încurajăm deocamdată voluntariatul, dar să încercăm, treptat, să introducem cursuri de familiarizare cu tehnica și strategia militară pentru cei care au depășit vârsta majoratului. Pentru că este foarte important să înțelegem că e nevoie de cariere militare, că armatele au un rost, armatele noastre nu sunt adunături de oameni plătiți să lupte, sunt parte din națiune și rolul lor este să ne apere.

Deci, recapitulând, este clar că noi avem nevoie în primul și în primul rând să ne echipăm – să ne echipăm în aer, terestru și marin. Este foarte important să avem și o marină pe măsură, este important să avem apărare antiaeriană, este important să avem aviație și este important în primul rând, cum a spus și președintele Senatului, să putem să ne apărăm, fiindcă NATO este atât de puternică pe cât sunt națiunile componente ale sale. Atunci când, în trecut, președintele Trump, acuzat de europeni că are o politică agresivă, îi acuza că nu-și ridică bugetul la 2% din PIB, într-un fel avea dreptate. Și se vede astăzi că, sub presiunea războiului, o țară precum Germania face enorm pentru reînarmarea ei.

Și aș încheia spunând următorul lucru: propaganda în favoarea păcii este, uneori, o propagandă în favoarea războiului.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Exact.

Ioan Stanomir: Cei care spun: „Să dăm rușilor ceea ce doresc acum” omit să explice ascultătorilor lor că, dacă rușii primesc acum ceea ce doresc, vor reveni mai târziu pentru a cere mai mult. Orice pace cu Federația Rusă trebuie să se bazeze pe acceptarea integrității teritoriale a Ucrainei şi pe reconstituirea statului ucrainean astfel cum a fost el recunoscut. Dacă începem să discutăm despre compromisuri teritoriale, vă amintesc că a mai fost un caz în 1938, la München, unde dezmembrarea Cehoslovaciei nu a reușit să aducă pacea în Europa. Și vă amintesc – că tot suntem, spunem noi, urmașii romanilor – că romanii aveau un dicton celebru: „Si vis pacem para bellum”(Pregătește-te de pace pregătindu-te de război).

Este obligatoriu pentru o națiune să fie bine înarmată, pentru că doar înarmată ea poate să-și construiască pacea.

Pacea nu trece prin dezarmări unilaterale și doar ecologiștii radicali și nebunii de profesie pot recomanda unei țări să-și dezarmeze armata sau poliția sau jandarmeria. Este ca și cum ai spune: „Dragi cetățeni, luați-vă viața în mâini; puteți să vă dați în cap cât doriți unii altora, iar cei din exterior să ne invadeze, pentru că noi nu mai existăm”. Așa ceva este inacceptabil.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Așa este. La final, domnule Stanomir, o… Nu vă cer și nici nu cred, și nici dvs. cred că nu credeți în predicții. Însă dvs. sunteți un fin cunoscător al spațiului estic. A fost cumva această atacare a Ucrainei o parte a unui plan bine stabilit, o parte mai mică a unui plan mai mare?

Ioan Stanomir: Este cert că Federația Rusă, prin Vladimir Putin, nu s-a împăcat niciodată cu ieșirea Ucrainei din sfera ei de influență. Și aș vrea să vă amintesc că totul a început în 2014, prin anexarea Ucrainei de Est și a peninsulei Crimeea, anexare la care Statele Unite au răspuns, prin președintele Barack Obama, foarte ezitant.

Deci trebuie să notăm clar diferența de atitudine dintre președinții Biden și Obama, ca să fie limpede pentru toată lumea. Pe de altă parte, atacul împotriva Ucrainei reprezintă o parte dintr-un plan mai larg de afirmare a identității ruse. Şeful CIA nota într-un articol recent că Rusia deja este de facto un vasal al Chinei, din perspectiva relațiilor asimetrice care s-au constituit. Da, este adevărat, dar asta nu o face mai puțin periculoasă.

Pentru că vă rog frumos să vă uitați, ca militar de data aceasta, la cifre. Reziliența rusă este remarcabilă. Este o țară care a fost supusă sancțiunilor internaționale și totuși, de doi ani, luptă fără ca sfârșitul războiului să se poată întrevedea. Deci, noi, ca să răspundem aceste amenințări, trebuie, ca și în vremea Războiului Rece, să avem multă răbdare și să ne organizăm.

Şi aș spune la final următorul lucru: România de astăzi are o șansă extraordinară. Noi nu mai suntem de partea cealaltă a Cortinei de Fier, nu mai suntem în tratatul de la Varșovia, ca să fie limpede pentru toată lumea.

Nu mai primim ordine de la Moscova, nu mai avem armata antrenată de sovietici şi dotată de sovietici. Astăzi, armata noastră servește poporul român. România este o democrație, România este membră UE și NATO și interesele noastre sunt interesele euroatlantice.

Cei care recomandă altceva servesc interesele unei singure puteri – singura putere care în zonă are interesul să scape de americani, să scape de alianțele noastre și să ne bage din nou capul în jug. Aceasta este Federația Rusă.

Îi las pe ascultătorii dvs. să-și dea seama la cine fac referire. Deci, discursuri despre neutralitate, pacifism, dezarmare sunt în termeni foarte clari discursuri trădătoare, discursuri care demobilizează națiunea noastră, îi afectează moralul și o îndeamnă să abandoneze cursul care ne-a dat nouă 30 de ani de libertate și de relativă prosperitate. Lucrul acesta este de o gravitate extraordinară, și dvs., ca militari, nu puteți face politică, dar trebuie să atenționați zi de zi cetățenii că alte alianțe, alte formule de securitate nu există pentru noi.

Că dacă noi suntem liberi astăzi să vorbim pe radioul național cum vorbim este tocmai pentru că în 1989 Nicolae Ceaușescu a dispărut. Iar câțiva ani mai târziu a dispărut și Tratatul de la Varșovia.

Lucrurile acestea trebuie reamintite până unii dintre compatrioții noștri vor înțelege că nu avem nevoie să ne închinăm la Nicolae Ceaușescu; că poate nu ne plac conducătorii noștri de astăzi, dar ei sunt aleși și, lucru foarte important, ei pot fi înlăturaţi prin vot, ceea ce nu era cazul cu Nicolae Ceauşescu.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da. Mulțumesc tare mult pentru toate lucrurile adevărate pe care le-ați spus aici.

Ioan Stanomir: Cu mare plăcere!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Stanomir, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la RRA și la „Jurnal Militar”.

Germania, Olanda și Polonia au semnat acordul pentru accelerarea desfăşurărilor militare în flancul estic

Publicat de Gabriel Stan, 5 februarie 2024, 13:51

Sorina Vrânceanu (realizator rubriă): Germania, Țările de Jos și Polonia au semnat un acord destinat să reducă procedurile birocratice care împiedică deplasarea transfrontalieră rapidă a trupelor și armelor de la Marea Nordului către flancul estic al Alianței.

În urma invaziei Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, atât NATO, cât și Uniunea Europeană au început să accelereze măsurile pentru a fi pregătite în faţa unei eventuale extinderi a conflictului ruso-ucrainean.

Potrivit publicației adevărul.ro, NATO a avertizat țările membre că prea multe formalități birocratice împiedică deplasarea trupelor în Europa, iar mai mulți diplomați europeni au declarat că este esențial să existe condiții care să permită desfășurări militare rapide înainte de apariția unui eventual conflict.

Știrile false referitoare la conflictul din Ucraina continuă să apară pe rețele de socializare

Publicat de Gabriel Stan, 5 februarie 2024, 13:34

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): O nouă știre falsă referitoare la conflictul din Ucraina a apărut pe un cont platformei X, fostă Twitter.

Potrivit acesteia, o aeronavă F-16C din dotarea Forţelor Aeriene Române ar fi decolat de pe Baza 86 Aeriană din Constanța şi ar fi bombardat o grupare de forțe ale Federației Ruse, în apropiere de Herson. Ministerul român al Apărării a reacționat prompt și a infirmat informația.

Îl ascultăm pe generalul de brigadă Constantin Spînu, consilier pe probleme de comunicare al ministrului apărării naționale: Nu este pentru prima dată când avem de-a face cu dezinformări având ca punct de plecare situația luptelor care se dau în Ucraina.

Dezinformarea de astăzi aproape că se devoalează de una singură. Este o tehnică simplă, în care se amestecă frânturi de informații adevărate cu foarte multe speculații și informații false. Baza 86 Aeriană este situată lângă Fetești, la Borcea, în județul Călărași.

Forțele Aeriene Române nu operează acest tip de aeronavă F-16. Toată această știre este o dezinformare și noi am semnalat-o cu promptitudine.

Angel Tîlvăr: Sunt optimist în ceea ce privește faptul că de la an la an, Armata României va avea echipamente de mai bună calitate și de înalt nivel tehnologic

Publicat de Gabriel Stan, 15 ianuarie 2024, 14:34

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a fost invitatul lui Cristian Dumitrașcu la Interviul Săptămânii, într-un dialog despre oamenii din armată, programele de înzestrare dar și despre rolul și locul României în ceea ce privește relațiile militare internaționale în regiune, dar și în lume.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, bine ați venit în studioul Agenției Media a Armatei! Bună ziua și La Mulți Ani!

Angel Tîlvăr:  La Mulți Ani! Bun găsit!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): 2024, un început de an cu particularități pentru că avem un război la graniță și pentru că oamenii care sunt acasă și ne ascultă sunt foarte interesați de domeniul acesta de securitate. Care sunt principalele planuri de acțiune ale armatei in 2024?

Angel Tîlvăr:  Cel mai mult ne interesează situația celor care lucrează în cadrul Armatei României. Pe lângă faptul că suntem interesați de achiziționarea echipamentelor necesare îndeplinirii obiectivelor pe care le avem, aceste echipamente au nevoie de un personal calificat și un personal care să aibă un nivel de trai bun, care să le permită să se concentreze asupra misiunilor pe care le au de îndeplinit.

Anul trecut, în ciuda faptului că s-a vorbit mult despre plecările din sistem, care sunt o realitate, am avut totuși o ușoară creștere, de 400 de persoane. Diferența între cei care au ieșit din sistem și cei care au intrat, au intrat 3100 de oameni, dintre care 1100 ofițeri, 400 maiști militari, 1600 subofițeri.

Au ieșit 2700 de persoane, 800 de ofițeri, 300 maiștri si 1500 subofițeri. Nu stăm bine în ceea ce privește soldații gradați, și anume avem 2300 de intrări și 2400 de ieșiri. Am acordat o mare atenție și învățământului militar. Este un proces continuu. Prezența noastră în multe locuri în care aveam ocazia să prezentăm cariera militară și să vorbim despre ea a fost una crescută.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): O măsură importantă a fost aceea de mutare a selecției în orașele de reședință, descentralizarea, care a avut rezultate imediate.

Angel Tîlvăr: Da. Descentralizarea. Inclusiv la Ziua națională a României. prezența a fost foarte mare la ceremonie și interesul tinerilor a fost unul extraordinar.

Au existat foarte multe discuții, chiar lângă tehnica pe care Armata României a prezentat-o, cu ofițerii noștri care au fost acolo, au interacționat cu publicul și din acest punct de vedere avem semnale relativ bune.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ne așteptăm la o serie pozitivă în ceea ce privește înzestrarea?

Angel Tîlvăr:  Înzestrarea este un proces care ține de felul în care Armata României, categoriile de forțe se poziționează față de nevoile pe care le au. Înzestrarea nu este un proces ad-hoc, este un proces care are la bază mecanisme interne serioase, validate, omologate, care duc în final la decizia de a achiziționa un echipament sau altul. Sunt echipamente care nu pot fi obținute de pe un an pe altul sau în același an.

Este vorba de intervale de timp destul de mari pentru echipamentele de înaltă tehnologie și, din acest punct de vedere, subliniez încă o dată cât de important a fost faptul că un număr de ani, alocarea din PIB a 2% s-a văzut și iată acum avem echipamente care fac diferența aici, pe flancul estic, în context aliat, și mă refer aici la Patriot, la Himars.

Am avut suportul Parlamentului României pentru a ni se aproba achiziționarea unor echipamente de care avem nevoie și pot să dau aici exemplul celor 32 de aparate F-16 care urmează să ne fie livrate. Primele trei au venit pe 29 noiembrie.

Sunt optimist în ceea ce privește faptul că de la an la an, Armata României va avea echipamente de mai bună calitate și de înalt nivel tehnologic. Tancurile Abrams reprezintă un mijloc militar care este așteptat și dorit de către categoria Forțelor Terestre.

Ne aflăm în plin proces de stabilire și a detaliilor și a lucrurilor care țin de nivelul discuțiilor tehnice. Același lucru e valabil și pentru Piranha 5, 224 de unități, care vor implica și industria națională, pentru că o parte din componentele și din ansamblul care formează acest echipament va fi fabricat în România.

De fapt, este o dorință a noastră de a implica cât mai mult industria națională. Menționând încă o dată, pentru cei care ne ascultă, că industria de apărare nu este în portofoliul Ministerului Apărării, este în portofoliul Ministerului Economiei, noi fiind beneficiari și lucrând foarte îndeaproape cu colegii noștri.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Trecem la un subiect de mare interes, acela al securității în zona Mării Negre. Relațiile internaționale, relația foarte bună pe care o avem cu țările NATO.

Angel Tîlvăr: Vreau să interpretăm relațiile bune pe care România le are în cadrul NATO, citindu-le în cheia faptului că militarii români, de-a lungul vremii, și-au dovedit buna pregătire și faptul că sunt militari de nădejde în diferitele situații în care au fost puși.

Reputația pe care militarii români și-au câștigat-o se bazează în primul rând pe munca și pe pregătirea lor, pe pregătirea pe care au primit-o atunci când se instruiau pentru misiunile viitoare, dar și pe calitățile personale pe care aceștia le au. Deci, recunoașterea de care ne bucurăm și care mă face și pe mine să fiu mândru, este o recunoaștere bazată pe eforturile pe care aceștia le depun.

Se discută foarte mult despre prezența militară pe flancul estic și în România. Avem în jur de 1400 de militari la Cincu, în cadrul grupului de luptă unde națiune cadru este Franța, avem la Mihail Kogălniceanu, avem și în alte părți din țară, la Craiova. În același timp, și militari români participă în diferite alte locuri pe glob în misiuni care țin fie de NATO, fie de ONU.

Deci suntem și o țară care primește, pe lângă garanțiile de securitate consfințite de tratate și de Alianța Nord-Atlantică, suntem și donatori de securitate, iar în regiunea Mării Negre, România s-a profilat ca fiind una din țările importante și stabile și care are ingredientele unui aliat de nădejde.

Acesta este și motivul pentru care avem acces la tehnologii de vârf în ceea ce privește echipamentele militare. Suntem prinși în funcții de comandă în cadrul Alianței și cred eu că suntem pe un drum bun.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): La viitoarele ministeriale NATO veți discuta despre măsuri speciale în ce privește granița de est a NATO.

Angel Tîlvăr: Întotdeauna granița de est a NATO, mai ales în contextul în care ne aflăm, a reprezentat unul din subiectele clar asumate la astfel de ministeriale. Dar acest format nu exclude importanța pe care o dăm și altor formate în care ne întâlnim.

Nu foarte târziu ne vom vedea din nou la Ramstein, unde vom discuta despre Ucraina și despre ce se poate face pentru a-i ajuta. Vom discuta din nou despre regiunea Mării Negre și vreau să salut și prin intermediu dvs. că un document important, Black Security Act, a fost susținut și a fost trecut de Parlamentul Statelor Unite, de Congres și el va contribui, zic eu, substanțial, mai ales că este un document care integrează, pe lângă componenta militară, și componentă economică, componentă strategică, un lucru foarte bun pentru noi.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Oamenii care ne ascultă se pot simți în 2024 măcar în aceeași stare de siguranță pe care au avut-o în 2023?

Angel Tîlvăr: Eu cred că anul 2023 a fost un an în care românii și-au putut desfășura activitatea în pace și în ceea ce îmi place mie să spun într-o stare de normalitate. Cred că aceasta este și misiunea principală pe care o armată o are și anume generarea și garantarea unei stări de normalitate în care oamenii să poată să se bucure, să poată munci, să poată avea evenimente de familie, să-și poată petrece concediul, lucru care îmi place să cred că în România s-a întâmplat în 2023.

Nu e mai puțin adevărat că evenimente, incidente care au fost și mă refer aici la prezența minelor pe Marea Neagră, au fost evenimente care erau stârnit îngrijorare, resturile de drone care au căzut pe teritoriul României și chiar dacă nu au produs niciun fel de pagubă materială sau umană, Doamne ferește, ele au generat îngrijorare și reacția noastră în raport cu situația. Mă refer la reacția armatei, care și-a mărit prezența din punct de vedere al felului în care putem depista mai repede o astfel de situație, în care putem reacționa, în care putem prealerta ș.a.m.d.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ultimul subiect pe care vă rog să îl abordăm este legat de personalul Armatei. Vorbeați despre o îmbunătățire a condițiilor de viață și de lucru.

Angel Tîlvăr: Depinde foarte mult de noi, depinde de legislație, depinde de posibilitățile pe care un stat le are, pentru că vă dați seama că suntem și noi limitați de buget.

Bugetul, oricum pentru armată a fost unul generos și vreau să mulțumesc cetățenilor acestei țări pentru faptul că au înțeles nevoia de înzestrare și nevoia de a avea un corp profesional atât de aplicat. La Vilnius s-a decis ca plafonul minim să fie 2% noi îndeplinind acest criteriu de vreo 7 ani. Anul trecut am avut 2,5%, anul acesta sperăm ca la jumătatea verii să atingem din nou 2,5%. Ieșim din buget acum 2,28%.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): 2% 2,5% sigur, e un buget generos, precum spuneați, însă în mare parte el vine către înzestrare.

Angel Tîlvăr: Înzestrarea este importantă, dar funcționarea instituției este importantă pentru că nu vreau să reducem Armata sau Ministerul Apărării doar la înzestrare.

Ministerul Apărării înseamnă foarte multe domenii. Înseamnă învățământ, înseamnă sănătate, înseamnă cultul eroilor.

Armata României reprezintă un element complex pe care noi trebuie să-l gestionăm într-o manieră care să satisfacă toate nevoile și să păstrăm și echilibrul necesar.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, vă mulțumesc pentru interviu.

Angel Tîlvăr: Și eu vă mulțumesc și, prin intermediul dvs. urez tuturor un An Bun și gânduri bune! Vă mulțumesc.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc.

Vizită a ministrului apărării naționale în Marea Britanie

Publicat de Gabriel Stan, 4 decembrie 2023, 12:31

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit în Marea Britanie cu omologul său, Grant Shapps, alături de care a discutat despre dezvoltarea parteneriatului strategic româno-britanic și despre situația de securitate la Marea Neagră, în contextul războiului din Ucraina.

Oficialul român a apreciat contribuția Marii Britanii la consolidarea posturii aliate de pe flancul estic și a evidențiat participarea Regatului Unit la misiunile de poliție aeriană întârită din România și la exercițiile în format bilateral și multinațional.

Cu privire la evoluția conflictului din Ucraina, ministrul Tîlvăr a salutat eficiența misiunii Interflex, coordonată de Marea Britanie pentru instruirea forțelor armate ucrainene, misiune la care participă și România.

Potrivit autorităților militare britanice, peste 30.000 de militari ucraineni au fost antrenați cu succes în cadrul acestei misiuni. Ministrul Angel Tîlvăr a participat în Regatul Unit și la conferința dedicată inițiativei de înzestrare a Alianței Nord-Atlantice cu muniție și rachete.

Ministerul Apărării Naționale a întărit măsurile de vigilență în spațiul național terestru, maritim și aerian

Publicat de Gabriel Stan, 21 august 2023, 12:07

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul român al Apărării a condamnat atacurile repetate ale Federației Ruse împotriva zonelor locuite de populația civilă și a elementelor de infrastructură critică ale Ucrainei.

Săptămâna aceasta, armata rusă a executat un nou atac cu drone în zona porturilor dunărene Ismail și Reni, situate în apropierea granițelor țării noastre.

Structurile care asigură monitorizarea spațiului aerian românesc nu au identificat însă amenințări de natură militară la adresa teritoriului național al României.

Totuși, Ministerul Apărării Naționale a întărit măsurile de vigilență stabilite conform planurilor naționale și aliate și monitorizează în permanență spațiul național terestru, maritim și aerian, în cooperare cu structurile NATO.

Ministerul Apărării mai precizează că războiul de agresiune declanșată de forțele ruse împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional.

Ștefan Ciochinaru: „Atunci când ai un război la frontieră, se poate întâmpla să cadă ceva din cer, așa cum s-a întâmplat în Polonia, așa cum s-a întâmplat în Republica Moldova.”

Publicat de gabrielasaksa, 8 august 2023, 14:42

Cristian Dumitrașcu (realizator): Am revenit aici, la ‘Jurnal militar’, la Radio România Actualități. Mai mult decât în zilele de război de până acum, de la granița noastră, opinia publică din România a fost speriată de atacurile cu drone ale rușilor din porturile de la granița noastră cu Ucraina. De altfel, Ministerul Apărării a dat imediat un comunicat prin care a declarat că situația este foarte serios monitorizată și că suntem pregătiți pentru orice scenariu, atât Armata Română, cât și aliații din NATO. Vă invit să îl ascultați pe cunoscutul analist Ștefan Ciochinaru, doctor în drept internațional și profesor de științe politice. În câteva secunde, interviul.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule profesor, bine ați revenit, după mai multă vreme aici, la Radio România Actualități și în toate posturile teritoriale Radio România.
Ștefan Ciochinaru: Bine v-am găsit!
Cristian Dumitrașcu (realizator): Ne era dor de analizele dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât, de fiecare dată, pe lângă lucrurile foarte reci și realist analizate, ne-ați dat și speranțe. Peste 500 și ceva de zile de război, iată că se apropie de noi, în premieră, aceste atacuri de la granița României și, sigur că da, o întreagă încadrare și comercială, dar și geopolitică. De unde sunteți de acord să începem această analiză?

Ştefan Ciochinaru: Eu cred că e foarte bine cum aţi pus dvs. problema, numai că este pentru prima oară această apropiere de noi, dar nu este pentru prima oară în cazul Republicii Moldova și în cazul Poloniei. Aduceți-vă aminte de rachetele căzute în aceste două țări aliate și care se află de asemenea pe linia de diviziune între NATO și Ucraina și include aici şi Republica Moldova, datorită umbrelei românești. Însă ceea ce s-a petrecut cu bombardarea orașelor Reni și Ismail nu trebuie să ne surprindă. Sunt două puncte foarte importante pentru comerțul pe Dunăre, care este o arteră economică extrem de importantă în Europa și, mai devreme sau mai târziu, rușii era de așteptat să le bombardeze. Trebuie spus însă foarte clar că asta nu are nimic de-a face cu România și tocmai de aceea cred că nici nu au fost folosite rachete, ca nu cumva să se întâmple vreun pocinog, un incident. Au fost folosite drone. Dronele, știți bine, sunt pilotate și astfel s-au asigurat că nu cade nimic pe teritoriul României. Oricum, anticipând o întrebare a ascultătorilor noștri, chiar dacă s-ar întâmpla un astfel de incident, asta nu înseamnă activarea automată a articolului 5 din tratatul NATO, acel principiu al mușchetarilor, ci ar presupune o analiză foarte serioasă, pentru că dacă e vorba de un incident, nu începe un război.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Au fost niște atacuri, sigur că da, interpretate emoțional, pentru prima dată când românii de la granița cu Ucraina să vadă atacurile, să simtă…
Ştefan Ciochinaru: Da, dar era de așteptat, domnule Dumitrașcu. Noi în emisiunea dvs. de la România Actualități am mai discutat acest lucru, așa cum acuma trebuie spus foarte limpede că un incident se poate întâmpla oricând. Atunci când ai un război la frontieră, se poate întâmpla să cadă ceva din cer, așa cum s-a întâmplat în Polonia, așa cum s-a întâmplat în Republica Moldova. Sigur că nu e de dorit așa ceva, dar trebuie să fim calmi și trebuie să avem încredere în forțele noastre armate, care au dat niște comunicate de data aceasta foarte rapide și foarte lămuritoare, astfel încât lumea să nu intre în panică degeaba. Ceea ce este însă foarte clar și trebuie spus, observ așa o nerăbdare crescândă în mass-media și de aici și în marele public, trebuie spus foarte clar sau reamintit ceea ce noi am mai spus, că această ofensivă ucraineană nu va fi o ofensivă după modelul rusesc, cu concentrări mari de trupe care se reped la atac indiferent de pierderi.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Cu orice preţ şi cu orice risc, așa e.
Ştefan Ciochinaru: Exact. Nu, nici vorbă de așa ceva. Va fi o acțiune militară de durată. Va dura undeva până spre mijlocul iernii, cel puțin. Va fi o acțiune de durată. Va fi o acțiune foarte laborioasă. E foarte complicat. Vedeți ce spune Mark Ryan, unul din generalii australieni, care este considerat un mare specialist al luptelor terestre și care spune că, pe lângă tranșeele și pozițiile fortificate, în momentul de față în Ucraina, ucrainienii se confruntă cu o combinație letală care constă din milioane de mine anti-blindate și antipersonal, drone de supraveghere, drone canicave, sisteme de război electronic, toate pe niște linii defensive construite de ruși, cu o adâncime în unele cazuri chiar de zeci de kilometri. Vă dați seama că asta nu se poate desface în atacuri de operetă, așa cum se așteaptă unii. Nu, războiul e o treabă serioasă și va dura. Deci această a douaa fază a războiul din Ucraina va dura cel puțin tot atât de mult ca prima fază, care a durat un an de zile.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru că tot l-ați amintit pe generalul australian, am difuzat și noi la Actualitatea militară de mai devreme despre exercițiul Talisman din Australia. Este acesta un atu al Alianței, că aduce în față, evident, inteligența militară oriunde s-ar afla pe planetă, din Indo-Pacific până în Statele Unite și în Europa?
Ştefan Ciochinaru: Bun, acuma, într-un fel, mă obligaţi să spun un lucru asupra căruia nu insist în luările de poziții publice, pentru că e bine așa cum e acuma. În Ucraina și e foarte bun exemplu dvs. cu exercițiile din Australia, în Ucraina și peste tot de altfel, forțele militare occidentale folosesc inteligenţa ă la niveluri pe care nici nu le bănuim. Noi încă judecăm războiul cu instrumentele de analiză ale – hai să nu zic, celui de-al Doilea Război Mondial, hai să zic, ale războaielor israeliano-arabe sau ale războaielor de la începutul anilor 1990 din Golf. Deci nici vorbă, s-a progresat enorm, în momentul de față, războiul se duce în primul rând în spațiu, se duce în zona aceasta de algoritmi ai inteligenței artificiale. Și sigur că da, ca să nu-i supărăm pe infanteriști, și acolo, la firul ierbii, saltul calitativ care se petrece în momentul de față în software, în know-how-ul de război, creează o distanță astronomică între capacitatea de gândire militară occidentală și alte astfel de gândiri. Sigur, Rusia a învățat foarte mult în anul de război. Se vede și cu ce se întâmplă în momentul de față în Ucraina. Ați văzut că au reușit să neutralizeze unele drone ucrainene într-o oarecare măsură, dar asta este de așteptat. Așa se întâmplă în război, de aceea se testează armament, de aceea se inventează noi arme, de aceea au loc toate lucrurile acestea. Războiul politic din Ucraina este pierdut de Rusia. Războiul militar va urma soarta războiului politic. Se va întâmpla același lucru. Numai că, așa cum avertizam și în trecut, în discuțiile noastre, e un proces, e un proces care va dura, nu este o chestiune care să se termine foarte repede, în pofida nerăbdării noastre, va dura și va presupune în continuare costuri foarte serioase, inclusiv pentru țările europene care nu sunt angrenate direct în luptă și indirect.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Indirect, ca și noi, însă noi suntem aici, aproape, este altă percepţie.
Ștefan Ciochinaru: Vă mulțumesc că aţi spus-o dvs.
Cristian Dumitrașcu (realizator):  La final, așa cum facem de obicei, mesaj pentru ascultătorii nespecialiști în armată și în geopolitică: tot un optimism moderat am putea să invocăm? Aţi spus că o să mai dureze ceva.
Ștefan Ciochinaru: O să mai dureze ceva acest război, dar România este într-o situație în care n-a mai fost niciodată în istorie. Face parte din cea mai puternică alianță politică, militară, economică și financiară a lumii. România face parte din tabăra care va câștiga. Oamenii să aibă încredere, să aibă încredere în forțele noastre armate și să aibă încredere chiar și în cei care ne conduc. Sigur, aici societatea civilă trebuie să țină ochii deschiși. Dar eu am convingerea că România va face ce trebuie și la sfârșitul acestei confruntări, care știți că este o confruntare planetară, ce se întâmplă în Ucraina este doar un teatru de confruntare regională, dar confruntarea are loc pe toată planeta, am convingerea că la final România va fi foarte bine, va fi în tabăra care va câștiga această confruntare, va fi în tabăra democratică, prosperă, în tabăra care se va bucura de roadele erei care va veni, cea de-a patra revoluție industrială a lumii.
Cristian Dumitrașcu (realizator):  Invitat la „Subiectul săptămânii” – profesorul Ștefan Ciochinaru. Domnule Ciochinaru, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio.
Ștefan Ciochinaru: Cu mult drag. Vă doresc o zi bună!

Cătălin Tomescu: Rusia e greu de învins de către Ucraina. Orice întârziere și prelungire a războiului îi favorizează pe ruși

Publicat de Gabriel Stan, 31 iulie 2023, 15:23 / actualizat: 1 august 2023, 15:40

La Subiectul săptămânii, Cristian Dumitrașcu a realizat un interviu cu generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, tema principală fiind situația de pe frontul ruso-ucrainean.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la „Subiectul săptămânii”, în această dimineață, la „Jurnal militar”, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Domnule general, bine ați revenit la „Jurnal militar”!

Cătălin Tomescu: Bine v-am găsit! Mulțumesc de invitație!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mijlocul verii, 500 și ceva de zile de război. Am vorbit de mai multe ori în această perioadă despre războiul de lângă noi, despre regretul dumneavoastră de a fi trecut în rezervă exact înaintea începutului războiului și, iacătă, se apropie de noi din ce în ce mai mult războiul, cu aceste atacuri din porturile apropiate graniței României, Reni, Galați. Cum e, ați prevăzut, așa, o acțiune?

Cătălin Tomescu: Sincer, nu. Nu mă gândeam că o să meargă să lovească porturile de la Dunăre, dar numai că, ieșind din tratatul sau înțelegerea făcută prin mijlocirea președintelui Turciei cu culoarul pentru grâne, Federația Rusă a decis ca să suprime capabilitatea ucrainenilor de a exporta grâu.

Pentru că, prin lovirea porturilor pe care le au la Dunăre și, bineînțeles, Odesa, care e la mare, ei practic vor să distrugă capabilitățile portuare pe care aceștia le au. Și, bineînțeles, ca să ai un export de grâne trebuie să încarci în vapoarele mari, vapoare de linie care să plece pe mare spre terțe destinații, mă rog, în funcție de contracte și așa mai departe. Și, atunci, concomitent cu lovirea unor obiective militare, Federația Rusă a decis să lovească aceste capabilități; și s-a văzut că în anumite cazuri au fost destul de eficiente loviturile, în sensul că au reușit să distrugă anumite părți din toate cele trei porturi. Nu pot să spun că prevedeam o asemenea acțiune, numai că ea vine ca urmare a ieșirilor din acea înțelegere, din acel tratat.

Și, atunci, practic îi obligă pe ucraineni să-și găsească alte căi prin care să scoată grânele din țară. Numai că, indiferent că vorbim de calea ferată cu limitările ei, datorată ecartului, diferenței de ecart la calea ferată, dacă vorbim de șlepurile pe Dunăre, Bulgaria, după cum știți, a spus că ei nu sunt dispuși să dragheze pe partea lor de Dunăre, prin urmare ele ar trece numai pe partea noastră.

Dacă mai punem asta, și o scădere a nivelului Dunării datorată căldurilor excesive din ultima perioadă cu care se confruntă continentul european, bineînțeles că acolo și acest tip de transport se va face cu limitări.

De asemenea, transportul rutier, vă dați seama, e super complicat. Vorbim de grâne, adică nu trimitem calculatoare. Pui într-un TIR probabil 200.000 de calculatoare și ai rezolvat problema. Nu.

Aici trebuie 2.000 de TIR-uri, pe care altfel le-ai fi pus într-un singur vapor, îi dădeai drumul prin Marea Neagră, Bosfor, Dardanele și, ulterior, în Mediterana și, de acolo, în toată lumea.

Însă ăsta e războiul, cu fața lui urâtă. Rușii, se vede treaba, că n-au niciun fel de scrupul în a bombarda aceste facilități și practic a împiedica Ucraina.

Zilele astea chiar se desfășoară un summit Federația Rusă – Africa și au fost și niște premieri ale președintelui Putin către anumiți șef de stat și de guvern africani. Să nu uităm că Rusia, în ultima perioadă, nu mă refer la războiul propriu-zis cu Ucraina, nu, în ultimii 10 ani sub Putin, și-a început expansiunea, să devină jucător global, în sensul că, lăsând la o parte intervenția în Siria și așa mai departe, dar s-a mers pe continentul african în multe țări pentru a desfășura diferite afaceri, începând cu armament militar. Inclusiv prezența grupurilor Wagner în anumite țări din Africa este ca urmare a unor înțelegeri avute cu autoritățile acestor state.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și noi știm asta foarte bine, pentru că avem observatori ONU în Africa, în misiuni ale Uniunii Europene…

Cătălin Tomescu: Mali și Republica Centrafricană, și nu numai, sunt în multe țări implicați. În urma summitului ăsta ar fi interesant de știut, o să vedem zilele astea care sunt rezultatele, ei s-ar putea, chiar apreciau unii analiști, că s-ar putea să vină cu ofertă: „Care e problema, domnule? Nu vă vine grâu din Ucraina? Vă dăm noi!” și la alt preț, pentru că și Federația Rusă, la rândul ei, este unul dintre cei mai mulți producători de cereale.

Din Europa este Ucraina și pe locul doi probabil România sau, mă rog, acolo suntem și noi, în primii trei-patru. Rușii au și ei cota lor. Oricum ar fi, din punctul meu de vedere, ce este de urmărit pentru ascultătorii noștri este de urmărit modul cum vor reacționa ei la momentul în care va trece prima navă cu grâu sau va încerca să treacă, nu știu dacă se va întâmpla, prin Marea Neagră spre Bosfor.

Se specula că ei au trimis o navă de-a lor militară care ar fi pregătită pentru a intercepta aceste nave. Nu am cunoștințe de drept maritim, drept internațional, al comerțului și așa mai departe.

Aici e vorba de știință, de carte, nu-mi intră în competență pe domeniul ăsta, dar sunt alții care sigur o să aibă o poziție și o să explice mult mai bine decât mine ce se va întâmpla, pentru că în mod legal nu se poate face o interceptare de navă. Hai să zicem că ei și-ar aroga dreptul să intercepteze navele ucrainene.

Dar, foarte bine, navele cu alt pavilion cine să-i dea dreptul unei armate să pună fregata lângă nava respectivă, să îi facă inspecția? Dacă nu ai mandatorul, dacă nu ai cum sunt misiunile NATO în Marea Mediterană, „Active Endeavour”, care s-au desfășurat ani de zile.

Prin urmare, aș vrea să văd că eu cred că nu vor întinde coarda cu amenințări asupra altor state, din punctul meu de vedere, sub nicio formă asupra unor țări NATO.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Venind către război, domnule general, ducem lipsă acută în piața media de specialiști adevărați care să analizeze acest fenomen. Sunteți unul dintre puținii ofițeri, generali cu cariere strălucite.

Ați fost unul dintre puținii care ați spus la începutul războiului că Rusia nu a prea cunoscut înfrângerea, asta în momentul în care ei erau bătuți de ucraineni în prima fază și erați cam singurul care spuneați „nu, nu-i așa”.

Cătălin Tomescu: Domnule, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Rusia e greu de învins, mă refer de către Ucraina, pentru că vorbim de două țări total diferite, capabilitățile militare total disproporționate.

Într-adevăr, începutul acțiunilor ofensive ale rușilor din lunile februarie, martie, chiar și aprilie 2022 le-au adus un mic succes din punct de vedere al cuceririi teritoriilor, dar au arătat multe gafe, multe lipsuri prin acțiunile total sortite eșecului pe care le-au desfășurat pe teritoriul Ucrainei.

S-ar fi dat de înțeles că asta le e capacitatea, numai că ulterior s-au schimbat șefii, s-au făcut gafe imense, bineînțeles, s-au schimbat șefii. De aproximativ nouă luni de zile, Putin l-a pus pe Gherasimov comandantul operației care, încă o dată, Gherasimov era șeful armatei, n-avea de ce să-l pui pe el, el avea funcția lui. Nu numai că i-a creat o responsabilizare mare, numai că a pus un om care cunoștea tot sistemul și toate capabilitățile lui.

Coroborând treaba asta cu faptul că ucrainenii nu au mai avut tehnică de luptă cu care să dea o ripostă ofensivă, acțiunile militare au stagnat din punct de vedere cinetic aproximativ opt-nouă luni. Prin astea opt-nouă luni, armata rusă a trecut la apărare, industria de apărare a Federației Ruse a trecut la producție de război. Fiți convins că așa s-a întâmplat!

De asemenea, pregătirea militarilor s-a schimbat, nu s-a mai mers cu conscripți, s-au luat pe contract. Eu sunt convins că și acum se angajează pe contract.

Cu un salariu corespunzător, sunt destui care au fost prin alte teatre de operații care vin să se angajeze. Și, încă o dată, coroborând cu disproporția uriașă între cele două capabilități, cum zic eu, nu e academic, într-adevăr, pușculița.

Ucrainenii au avut un număr de oameni, mulți au pierit, s-au mai și mobilizat, au trebuit să învețe categorii de tehnică nouă, care ulterior le-a venit, dar la care factorul uman rămâne esențial, că nu ai cum să-l înlocuiești.

Poți să ai tehnică câtă vrei, dacă n-ai echipajele la tancuri, sau la avioane, sau la mașinile de luptă gata de a întrebuința acea categorie de tehnică, le ai degeaba. La ruşi este la fel, numai că la ei capabilitatea e mult mai mare.

Citeam într-un articol, în nouă luni s-au produs 600 de tancuri noi-nouțe, 600; numaivorbind de mașini de luptă infanterie, BMB, ș.a.m.d. Astea sunt undeva acolo. Nemaivorbind că ei au în jur de 6.000, din ce am statistici, 6.000 de tancuri T-72 în forma modernizată. Să zicem că operative hai să zic că sunt 4.000 și să spunem că mai au echipaje pentru 2.000.

Şi 1.000 dacă sunt, dacă aduci și mia aia acolo, dintr-o dată ai ajuns la o disproporție uriașă. Eu am crescut la școala mai veche a celor care m-au învățat pe mine cum e cu lupta și cu războiul și cu strategia, plus în școlile ulterioare din țară și sănătate, unul din elementele de bază este că întotdeauna trebuie să-ți respecţi inamicul.

Nu-l lua în derâdere, chiar dacă s-a făcut gafele respective. Ei,  uitați acum, s-a văzut că după un an, doi ani, voinţa și determinarea și ambiția de a învinge a militarilor ucraineni, să nu fiu înțeles greșit, am tot respectul și pentru trupele regulate, trupele teritoriale, inclusiv poporul, care dovedește o reziliență, ca să folosesc un termen la modă, și o determinare colosală de a înfrunta cotropitorul.

Problema este că, în condițiile date, ei și-au schimbat atitudinea, și-au schimbat inclusiv modul de acțiune și nu vor să-i lase, și-au pregătit terenul, infrastructura foarte bine pentru a interzice culoarele de mobilitate ale ucrainelor pe care le-ar putea folosi ca să-și atingă obiectivul de a scoate inamicul din ţară.

Și s-a încercat spargerea breșelor. Ţineți minte, de o lună și ceva s-a început, prin ofensivă de contact, nu cu toate forțele, cu forțele de la contact întărite să se găsească aceste breșe. Acum s-a realizat, din ce informații s-au vehiculat în ultima perioadă, o breșă la nord de Zaporojie, că știe toată lumea despre Zaporojie, fiind orașul cu centrala nucleară, cel de la capătul lacului la care a fost distrus, barajul care a fost distrus.

Acolo s-a reușit până la urmă, dar cu pierderi mari, pentru că acolo s-au pus linii întregi de câmpuri de mine, linii întregi de colți antitanc și tot felul de alte mijloace care să asigure protecția armatei ruse și contramobilitatea armatei ucrainene; sau dirijarea lor către puști de foc, de unde rușii să aibă focuri pregătite și intervențiile pregătite pe care, dacă inamicul ar intra în acea pungă de foc, să poată să distrugă cu ușurință. Nu mai vorbim de superioritatea aeriană rusească.

Să nu uităm că e o țară care dispune de minim 500 de avioane de vânătoare-bombardament ușor la momentul actual. Cu toate cele pe care le-au pierdut, nu neg că s-ar fi pierdut 100-150, nu știu, că nu le-am numărat, dar ideea este că disproporția e mare.

De aceea, generalii ucraineni au început într-un tempo mai redus până la crearea breșei. De aceea, au solicitat și muniție cu dispersie. Muniția cu dispersie pentru asta e făcută, să explodeze câmpurile de mine.

Prin explodarea acestora să poată să se creeze culoare, pentru că, odată depășit câmpul de mine, după-aia te-ai dus până la următorul conform normelor tactice, dar numai că îți trebuie acea breșă ca să treci prin el, pentru că altfel te oprești. Vă aduceți aminte, a fost o întreagă discuție cu cele 25 de blindate pierdute în două ore. Alea nu au fost pierdute că le-a lovit cineva din aer sau, eu știu, alte tancuri au tras în ele.

Nu, practic au intrat într-un câmp de mine, nu au fost suficient de bine informați despre poziția acestora, li s-au rupt șenila și de acolo militarii a trebuit să plece, pentru că cei care păzeau câmpul de mine i-ar fi omorât.

Și tehnica a rămas şi au fost celebre pozele alea grămădite niște,  cu niște Leopard. Asta e, şenila se rupe, aia nu e protejată prin blindaj cum e cutia blindată. Și la o mină antitanc este clar…

De-aia a fost construită mina, ca să rupă șenila tancului, pentru că tancul nu poate fi distrus de o mină. În schimb, şenila se poate rupe; rupându-se, tancul rămâne imobilizat. Un tanc imobilizat e țintă sigură. Dacă nu poți să-l miști într-o adăpostire ș.a.m.d. e ţintă sigură. Ca să concluzionez: este clar că rușii se lasă foarte greu și sunt deciși să-și păstreze teritoriile cucerite, cel puțin.

De asemenea, este clar că ucrainenii sunt în continuare determinați, cu sprijin în tehnică și muniții al țărilor occidentale, ca să spunem așa, să-și îndeplinească misiunea lor și dezideratul lor de a-și elibera întregul teritoriu. Rămân la părerea mea, Crimeea va rămâne o muncă foarte grea.

Vor trebui să fie extrem de atenți și să nu își asume riscuri inutile care pot să-i ducă la pierderea unor capabilități mari de forțe, pentru că va fi extrem de greu să pui în loc. Să ne gândim că oamenii ăștia iau dintr-un anumit calup care și-a asigurat deja pregătirea pe aceste categorii noi de tehnică occidentală, să-i spunem așa, într-un cuvânt, dacă pe ei ți-i i-ai pierdut rapid, e greu să-i mai formezi.

Și atunci înseamnă că, dacă nu îți îndeplinești obiectivele anul ăsta, se duce la anul. Din punctul meu de vedere, orice întârziere și orice prelungire a războiului îi favorizează pe cei din Federația Rusă.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că este un curs favorabil, de data asta, Federației Ruse. Cu cât se întinde războiul, cu cât această contraofensivă, de fapt, nu a fost chiar ce spuneau ucrainenii… Blitzkrieg și alte…

Cătălin Tomescu: Păi nu a fost ușoară, nu, dar eu îi înțeleg că nu a fost ușoară, pentru că a fost extrem de mult timp la dispoziția Federației Ruse de a-și pregăti teritoriul cucerit pentru apărare. Și vorbeați de meserie. Nu poți să treci prin ele ca prin brânză, mă scuzați de expresie, pentru că nu se poate. Trebuie să creezi acele breșe.

De exemplu, la un front de batalion, un batalion atacă pe 1,5 kilometri, maxim doi după normă tactică. Trebuie să realizezi minim două treceri, compania din eșalonul întâi să poată să fie încolonată și să treacă prin barajul de mine sau prin colții antitanc, depinde unde ai făcut spargerea, și o companie pe cealaltă.

Ei, gândiți-vă că la nivelul lor, de două la trei brigăzi pe eșalonul întâi, ori două batalioane fiecare, gândiți-vă că le trebuie în jur de 12 asemenea treceri, asemenea breșe, ca după aia, când izbești, când intri din nou în câmp, care nu are troiane fortificate pentru apărare să poți să desfășori ofensiva.

Eu îi înțeleg și sunt de acord cu ei, pentru că, așa, să mori degeaba… Vă dați seama, dacă te duci, și te-ai oprit în niște colți antitanc, te bombardează și cu aviația, și cu artileria și cu tot cu drone și așa mai departe, cum e acum la modă, și tu îți pierzi și tehnică, și oamenii din ea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da.

Cătălin Tomescu: Și tehnica poate fi înlocuită mai ușor. Dar oamenii nu, nu mai pot fi înlocuiți. Eu aș umbla la ambiție, la obiectiv. Ce îmi doresc anul ăsta exact? Pentru că asta a trecut în corelație cu pierderile pe care ți le poți asuma.

Pierderile sunt un element extrem de important, care la ruși, în partea ailaltă, nu prea a contat, ținem minte, mai ales la Wagner și așa mai departe. Ei luptă după alte doctrine, dar la ucraineni ar trebui să gândească bine treaba asta, și eu sunt convins că ei o gândesc.

Am încredere în ei, după un an și ceva de război direct cu ei, deja ei au tras extrem de multe învățăminte și sunt convins că vor avea grijă, de aceea au și încetinit ritmul.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): E o notă optimistă totuși, aici.

Cătălin Tomescu: Păi, nu, am o notă optimistă. Problema e: ce-ți dorești?

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da.

Cătălin Tomescu: Adică să îmi spui că până Revelion vrei să eliberezi tot teritoriul, din punctul meu vedere este extrem de greu. Și, atunci, trebuie să vezi cât de mult vrem să facem din acest lucru. Știți cum e, e ca în orice, ca în familie, dacă vreți ca să dau un exemplu simplu.

Ce, nu ne dorim tot să avem o casă la țară, o vilă acolo, două mașini și să ne facem câte o excurise în străinătate pe an? Am dat și eu un exemplu, așa, nu știu care e dezideratul fiecărei familii. Ideea e că fiecare ne dorim ceva. După care, când te uiți la resurse și vezi ce poți să faci și ce venituri ai, începi să mai tai.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mai tai din ele.

Cătălin Tomescu: Care e primul? Păi, primul sunt copiii, cel puțin la mine sunt. să fiu eu sigur că e bine, după aia casa, familia, după aia la excursia, sau la mașină, sau la treburile astealalte. Cam așa e și aici.

Eu sunt de acord că vrei să eliberezi tot, dar nu știu dacă se poate. Mai dădeam eu exemplu ăsta și atât, voiam să îl reamintesc, că e important. Și noi, în 1917, țineți minte că România mai stătea de la linia Mărăști-Mărășești-Oituz, pe la poarta Focșaniului până la Iași și cam atât mai mai rămăsese, și pe crestele Carpaților și pe Prut.

Marea șansă a noastră a fost că n-au reușit. Am rezistat eroic acolo. Am avut și elemente de contraofensivă și am menținut frontul și germanii n-au putut să ne străpungă, nici armatele austro-ungare pe granița munților și, practic, am rezistat; și ulterior condițiile ne-au fost favorabile. Păi noi n-am fi vrut să ne eliberăm toată țara? Normal că am fi vrut, că doar…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Am făcut-o și noi, pe bucăți.

Cătălin Tomescu: Problema e că la momentul respectiv am zis, cum a zis generalul Eremia Grigorescu: „Pe aici nu se trece”, că, dacă treceau, salut, se ajungea la Iași și așa mai departe, și România era toată cucerită. Și cu un obiect mai modest, dar realizabil, am reușit ulterior și de aici s-a făcut și România Mare și așa mai departe.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da, că tot vine 6 august acum, cu bătălia de la Mărășești.

Cătălin Tomescu: Da, da. Da.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ați fost acolo comandant, la Focșani și ați avut multe…

Cătălin Tomescu: Șașe ani și jumătate am lucrat.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Către final, voiam să vă invit și cu altă ocazie, un pic mai, nu știu, peste câteva săptămâni să vorbim mai mult și despre noi, despre Armata Română.

Foarte interensant ar fi. Și nu pot să închei fără să vă rog să ne spuneți ceva despre arma dumneavoastră, despre tancuri, pentru că 1 august este Ziua Tanchiștilor.

Cătălin Tomescu: Da, m-ați… 1 august este Ziua Tanchiștilor. O să merg la Pitești, la școală. Ce să spun?

Cred că cu toții ne-am dat seama, în ciuda unor comentarii mai puțin realiste și de esență, în prima parte a războiului, anul trecut, în primele cinci-șase luni, când au fost voci care spuneau că nu sunt bune de nimic și așa mai departe…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Dispariția armei tancuri.

Cătălin Tomescu: Da. Se dovedește că, după cum am spus totdeauna, numai cu tancuri și blindatele, mașinile de luptă ale infanteriei se ține, se pierde sau se câștigă un teren. Restul sunt vorbe. Drone, rachere, Kinjal, ce vreți dumneavoastră, Kalibr, HIMARS, orice, alea sunt bombe care distrug, nimicesc, neutralizează.

Țara se apără pe uscat și terenul se ține sau se pierde cu tehnica blindată. Prin urmare, tanchiștilor le urez la mulți an, o dată, să fie mândri de armă, să învețe carte toți, că uitați ce se întâmplă, se dovedește că la acest gen de război confruntările directe sunt esențiale.

Și, cum aveam eu când eram elev în școală la Pitești, la simulatorul pentru trageri scria: „Cine ochește și trage primul învinge”.

Nu s-a schimbat nimic de atunci până acum. Cine ochește și trage primul învinge și trebuie să aibă grijă să fie tot timpul pregătiți pentru apărarea țării noastre, categoric.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc tare mult și, pentru că e și Ziua Drapelului, la mulți ani, că știu că aveți drapelul în inimă.

Cătălin Tomescu: Fără dar și poate!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la „Subiectul săptămânii”, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Vă mulțumesc, domnule general, și vă mai așteptăm la Radio.

Cătălin Tomescu: Și eu vă mulțumesc!

Semnarea Declarației comune privind formalizarea Coaliției de antrenare a forțelor aeriene ale Ucrainei, în vederea operării aeronavelor F-16

Publicat de Gabriel Stan, 17 iulie 2023, 11:06

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România a semnat, la Summitul NATO de la Vilnius, Declarația comună privind formarea coaliției de antrenare a forțelor aeriene ale Ucrainei în vederea operării aeronavelor F-16.

Țara noastră s-a alăturat unui grup important de state aliate, format din Belgia, Canada, Luxemburg, Danemarca, Norvegia, Polonia, Portugalia, Olanda, Suedia și Marea Britanie.

Semnarea declarației vine în contextul în care, în ședința de săptămâna trecută, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat înființarea în România a unui centru de instruire pentru personalul din Forțele Aeriene Române care operează aeronave F-16, facilitate care, într-o fază ulterioară, va putea fi deschisă participării personalului navigant din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina.

La reuniunea NATO din Lituania, președintele Klaus Iohannis a cerut mai multe trupe aliate în țara noastră: Am decis să constituim în România, alături de Olanda și de alți parteneri internaționali, un hub regional de antrenament pentru piloții români de F-16, dar acest hub va fi accesibil și pentru piloții aliați și pentru cei ucraineni.

Solicitarea noastră, a celor de pe flancul estic, a fost ca aceste grupuri de luptă să fie mărite la nivel de brigadă. Va fi o prezență militară pregătită pentru orice moment.

Mark Milley: Invazia neprovocată și ilegală de către Rusia a Ucrainei este un atac frontal, direct asupra acestei ordini internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 10 iulie 2023, 10:52

Gabriel Stan (realizator emisiune Jurnal Militar): Propun să ascultăm împreună declarația președintelui Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, generalul Mark Milley, care a vorbit despre actualele amenințări la adresa securității mondiale, cu trimitere spre viitorul tehnologiilor din domeniul apărării.

Mark Milley: Astăzi, aceste reguli ale ordinii internaționale sunt sub o mare presiune. În mod particular, invazia neprovocată și ilegală de către Rusia a Ucrainei este un atac frontal direct asupra acestei ordini internaționale, bazate pe reguli.

Suntem acum la peste un an de la începutul acestei invazii. Curajul și rezistența poporului ucrainean sunt cu adevărat o inspirație pentru noi toți. Suportul colectiv al majorității țărilor din lume a ajutat Ucraina să lupte pentru libertate și suveranitate.

China dorește să rescrie aceste reguli, să le revizuiască. Economia Chinei s-a dezvoltat rapid în ultimele patru decenii, susținând în prezent financiar construirea unei puteri militare incredibile.

Acțiunile Chinei și discursurile publice sunt foarte clare și nu există ambiguități. China dorește să devină o putere hegemonică în Asia în următorii 10 ani și să concureze cu puterea militară a Statelor Unite până la jumătatea acestui secol.

Istoria geostrategică a acestui secol va fi determinată de relația dintre China și Statele Unite și cei care vor rămâne în competiția geostrategică în rândul puterilor mondiale.

Hari Bucur Marcu: Putin ar fi trebuit să închidă războiul de foarte multă vreme, pentru că n-are nicio șansă să-și îndeplinească vreunul dintre obiectivele pe care le-a stabilit, chiar dacă nu le-a declarat

Publicat de Gabriel Stan, 3 iulie 2023, 13:38

Invitatul lui Constantin Herțanu la Subiectul săptămânii a fost expertul internațional în politici de apărare, Hari Bucur-Marcu.

Acesta a realizat o analiză la cald a evenimentelor recente din Rusia, după rebeliunea militară a grupării de mercenari Wagner, pe care unii analiști au descris-o drept cea mai mare provocare la adresa puterii lui Vladimir Putin, în cei peste 20 de ani de când se află la conducerea Rusiei. Interviul imediat după semnal. Subiectul săptămânii.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Bine ați venit la Jurnal Militar!

Hari Bucur-Marcu: Mulțumesc frumos pentru invitație.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Traversăm o perioadă foarte interesantă pentru România, pentru vecinii României în special și de aceea, sunteți în legătură directă cu noi. Întreg mapamondul a stat zilele trecute, în special sâmbătă, și a așteptat minut de minut, oră de oră, vești despre ce se întâmplă în Rusia. Este acțiunea mercenarilor Wagner și a comandantului lor, un caz de luat în seamă?

Hari Bucur-Marcu: Are o simbolistică foarte importantă ca valoare militară, însă nu, n-a fost cine știe ce. A fost un marş făcut ştiu și eu de planificatori la nivel de pluton, companie, nimic mai mult. Deși au foarte mulți luptători, nu au capabilitatea de a planifica și de a conduce operații la nivel mai mare de companii.

E drept, cel mai important lucru care s-a întâmplat sâmbătă a fost că a căzut acel oraș, fără niciun fel de împotrivire  în care au intrat, au intrat în comandamentu care planifică și conduce întreaga operație de agresiune împotriva Ucrainei, aeroportul din localitate ș.a.m.d.

Deci de acolo vorbim de simbolistică mai mult decât de faptul că au putut să meargă foarte repede spre Moscova, că au putut să ocupe fără luptă, fără împotrivire, acel oraș și comandamentul respectiv, și o să mai vorbim despre acest lucru, adică o să se facă referire la acest eveniment mult timp de acum înainte, de către toată lumea, nu numai de către ruşi sau de către inamicii ruşi, ca să spunem așa.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Cum ar trebui să-l vedem pe Putin astăzi, după tot acest val vârtej de evenimente derulate extrem de repede și într-o perioadă de timp foarte, foarte scurtă, până la urmă?

Hari Bucur-Marcu: Putin nu contează pe popularitate, ca să spun așa. Deși el are o susținere destul de semnificativă în rândul populației ruse, ei zic 70%, dar dacă ar fi numai 60% și deja este foarte mult. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, sistemul de control politic asupra forțelor armate…

Nu s-a clintit în vreun fel, adică n-a trebuit să îi răspundă lui Prigojin, de exemplu, prin scoaterea din funcție a vreunuia dintre cei doi pe care Prigojin i-a acuzat și pentru scoaterea cărora a și făcut acel marș, respectiv ministrul Șoigu și șeful Statului Major General, Gherasimov.

Putin a făcut ieri niște gesturi din acestea de a explica militarilor, s-a întâlnit cu militarii, s-a întâlnit și cu forțele celelalte armate pe care le au ei în afară de militari, respectiv serviciile speciale ș.a.m.d., în așa fel încât să rezulte că el a putut să îi controleze pe aceia, i-au fost loiali respectivii și, ca urmare, asta a fost important în a opri acel marş, care, încă o dată, dacă ar fi ajuns la Moscova, probabil că s-ar fi întâmplat ca la Rostov, și atunci vă daţi seama ce situație ar fi fost.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Mutarea trupelor Wagner în Belarus, la o bază din centrul țării, nu a trecut neobservată nici de Polonia, nici de țările baltice, nici de NATO. Lituania și Polonia au exprimat preocupări de securitate legat de acest eveniment, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianța își sporește prezența militară pe flancul estic în ultimele zile.

Tot domnia sa a declarat că este prea devreme pentru a face o judecată finală cu privire la consecințele faptului că Prigojin s-a mutat în Belarus.

Hari Bucur-Marcu: NATO are un program serios, ei nu reacționează la asemenea evenimente. Deci cei din NATO nu așteaptă să se producă evenimentul ca să aibă o reacție la el. Valoarea militară, încă o dată, este foarte scăzută.

Ce are în pregătire în momentul de față NATO pentru un eventual comportament agresiv rusesc împotriva unui stat membru NATO e planificat din timp, au avut la Madrid un summit în care au stabilit că pot să ridice foarte repede, în timp foarte scurt și, bineînțeles, pe bază de motive capacitățile de apărare ale NATO din statele din prima linie, cum ar veni, de la Marea Baltică la Marea Neagră, de la nivel de batalion la nivel de brigadă, forţele acestea permanente dislocate pe teritoriul acelor state, cele opt grupuri de luptă, vă dați seama că dacă ar fi amenințare directă asta s-ar face, s-ar da ordin ridicarea acestei capacități permanente de la nivel de batalion la nivel de brigadă, multiplicat cu patru, cum ar veni.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Cum credeți că ar trebui să privim datele vehiculate de Kremlin conform cărora acele elicoptere rusești Ka-52 și Mi-28 provoacă pagube mari brigăzilor mecanizate înzestrate cu blindate Bradley și tancuri Leopard?

Hari Bucur-Marcu: Bine, e o retorică de război, vă dați seama.

Putin a spus în fața reprezentanților Ministerului Apărării Naționale de la ei, la Kremlin, când i-a adus în sală ieri, a dat niște cifre acolo, că în ultimele 24 de ore au distrus 40 de tancuri, ceva în genul ăsta. Dar toate astea pentru o ureche formată arată că, de fapt, ce spunea Putin era așa: Ăștia în contraofensiva lor au succes, dar au pierderi mari. Înțelegeți?

Adică, ei au dat cifrele brute, așa, ca un fel de succes al trupelor rusești, în condițiile în care contraofensiva ucraineană are succes, adică își recuperează teritorii, eliberează localități, chestii de genul acesta.

Sigur că da, nu putem comenta ritmul de ofensivă atâta vreme cât, încă o dată, eu n-am date concrete de pe teatrul de război, dar este evident că, dacă ar fi avut un cel mai mic succes de oprire a acestei contraofensive, Putin ar fi spus-o.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Opinia dvs care este: credeți că i-ar ajuta mult pe ucraineni dacă ar avea sprijin al aviației și în special aici mă refer la elicoptere de atac?

Hari Bucur-Marcu: Mai ales din partea ucrainenilor, care s-au pregătit atât de mult timp cu occidentalii în cu totul alt tip de ofensivă decât cea pe care au practicat-o rușii când au invadat Ucraina.

Vorbim de lovirea unor obiective precise, cu mare precizie de lovire, obiectivele alese în așa fel încât să aibă valoare militară, adică să-i determine pe ceilalți să se retragă sau să se predea. Nu mai vorbim de faptul că nu au un fond constituit de nivel brigadă sau divizie sau nu mai vorbesc mai mare, ci au direcții principale și direcţii secundare, tot așa, la eșaloane mai mici, cu obiective fiecare, de exemplu un pluton primește un obiectiv să elibereze un sat și cu asta s-a încheiat discuția, dar l-a eliberat, înseamnă că şi-a îndeplinit obiectivul; sau o companie.

Dar în niciun caz nu vorbim de forțe mai mari, care să fie tăvălug uman sau ceva în genul acesta. Ca urmare, și tancurile ei nu le folosesc ofensiv, în maniera la care să se ducă cu șenila peste soldatul rus.

Deci, tancul american, cel puțin, este o platformă de luptă, vă dați seama, are tot felul de armamente pe el, are tot felul de posibilități de identificare a țintei și de lovire a țintei din mișcare ș.a.m.d.

Are tot felul de armamente pe el, are tot felul de posibilități de identificare a țintei și de lovire a țintei din mișcare ș.a.m.d., plus elementele de protecție pe care le are, încât este puțin probabil ca rușii să poată să-i facă față într-un fel.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Dacă ar fi să ne întoarcem la ideea de la începutul interviului nostru, în care vorbeam despre mercenarii Wagner, cu ce ar trebui să rămână ascultătorii noștri?

Hari Bucur Marcu: Că nu e o amenințare directă. În primul rând, după câte am înțeles şi după câte au spus și rușii, ei și-au lăsat armamentul greu, pe care l-au primit tot de la armata rusă, că nu aveau ei de acasă tancuri și blindate ș.a.m.d., şi-au lăsat armamentul greu în Ucraina când au plecat spre Belarus.

Deci acolo sunt numai oameni, da?, deci imposibil ca aceștia să se facă o forță care să devină o amenințare militară pentru cineva în condițiile astea.

Dar ei în continuare sunt militari, au experiență de război, au experiență de câmp de luptă, pot fi oricând luați de acolo, din cazarma aia din Belarus și de acolo să completeze forțele rusești, în momentul în care se ajunge la o convenție între ei sau, mă rog, forțele Belarusului la fel de bine pot să o facă.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Președintele Klaus Iohannis a declarat că situația din Republica Moldova este critică și consideră domnia sa că este datoria aliaților NATO de a găsi căi pentru a ajuta această țară în a-și crește capacitatea de reziliență. Cum ar trebui să privim aceste declarații ale președintelui României?

Hari Bucur Marcu: Ca o asumare în primul rând. Cei de la Chișinău nu au folosit niciodată București ca un canal de comunicare cu occidentul, i se adresa direct occidentului.

Dar asta nu înseamnă că România nu poate să simtă o responsabilitate ca țară vecină cu Moldova și care să aducă pe agenda unor discuții despre Ucraina, întotdeauna este bine ca să fie cineva care să pună și Moldova pe aceeași agendă.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): O ultimă întrebare, o concluzie, dacă doriți: ne așteaptă o vară fierbinte.

Hari Bucur Marcu: Putin ar fi trebuit să închidă războiul ăsta de foarte multă vreme, pentru că n-are nicio șansă să-și îndeplinească vreunul dintre obiectivele pe care le-a stabilit, chiar dacă nu le-a declarat.

În asemenea condiții, tot ce face Putin, la bunul simț vorbesc acuma, că n-am de unde să știu ce e mintea lui, este să prelungească acest război, astfel încât reziliența lor de a rezista unei contraofensive ucrainene să fie mai îndelungată, adică să fie de mai lungă durată decât reziliența occidentului de a sprijini în continuare Ucraina.

Nu se întâmplă așa ceva, vă dați seama, nu vrea nimeni, deși există totdeauna periculul ăsta, nu vrea nimeni să se oprească acuma, mai ales că Ucraina are șanse de a pune în aplicare ceea ce a învățat de la Occident din punct de vedere militar, plus echipamentele și armamentele pe care le-au primit în ultima vreme, să le pună la lucru. Și în asemenea condiții, ne așteptăm la victorii.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): A fost alături de noi la „Subiectul săptămânii” dl. Hari Bucur Marcu, expert internațional în politici de apărare. Vă mulțumim mult și vă mai așteptăm și cu alte ocazii la „Jurnal militar”.

Hari Bucur Marcu: Eu vă mulțumesc încă o dată pentru invitație.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Ați ascultat o analiză realizată de expertul internațional în politici de apărare, Harri Bucur Marcu, despre evenimentele recente din Rusia, în interviul realizat de colegul nostru Constantin Herțanu. Mulțumim!

Virgil Bălăceanu: România este obligată să își întărească capacitățile de apărare şi intervenţie şi în acelaşi timp să aibă şi o politică externă extrem de activă, pentru că, în definitiv este situată între două conflicte: unul în desfăşurare – Ucraina, şi un alt conflict stins la un moment dat, dar care poate fi oricând reaprins, în Balcanii de Vest

Publicat de Gabriel Stan, 19 iunie 2023, 11:54

Săptămâna trecută, pe frontul din Ucraina a fost pornită contraofensiva armatei ucrainene, cu intenția de a crea un culoar spre Marea Azov.

Au fost recucerite câteva localități și, în ciuda pierderilor cu care Rusia nu a ezitat să se laude, în presă sunt înregistrate victorii importante.

Cu toate acestea, operațiunea abia începută se anunță a fi una de durată. Situația de securitate din Europa este afectată și de tensiunile din Kosovo.

NATO a anunțat deja sporirea forțelor din zonă, iar Uniunea Europeană anunță sancțiuni. Toate acestea, la „Interviul săptămânii”, cu generalul-locotenent în retragere Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România. Realizator: Sonia Raicu.

Sonia Raicu (realizator): Domnule general, bine ați venit la Radio. De o săptămână, iată, este în desfășurare contraofensiva pe frontul ucrainean.Este un moment care a fost așteptat, a fost anunțat. Trăim în această perioadă în care și războiul se poartă cumva, dacă ne putem permite să spunem, televizat, anunțat în presă, iată că a început. De ce acum?

Virgil Bălăceanu: Pentru că a venit vara, pentru că solul se usucă și este favorabil desfășurării acțiunilor, mai ales teren deschis sau în localități mai mici. Este o necesitate din punctul acesta de vedere, condiționată de folosirea tehnicii de luptă grele.

De altfel, se ma enționează că un succes parțial al acțiunilor ofensive ale ucrainienilor, nu vorbim de o contraofensivă în sine, dar vorbim de preluare inițiativei de către Ucraina și de desfășurare de acțiuni ofensive sau le putem desemna ca și contra-atacuri, în acest moment.

Este o primă etapă a contra-ofensivei și menționau că un succes parțial se datorează și faptului că au intervenit ploile acum inclusiv ceața, ceea ce nu a permis o acțiune mai de amploare.

Ar fi unul din motive, însă sunt mai mulți factori care trebuie luați în considerare. Să ne centrăm un pic pe zone geografice pe înțelesul tuturor. Dacă în zona Donbasului acțiunile au continuitate mai ales pe Bahmut și putem caracteriza Bahmutul ca Frontul de est, acțiunile de contraatac ale ucrainienilor desfășurându-se de ceva timp și un anumit succes, adică ei continuă înaintarea și reușesc. E adevărat vorbim de o ofensivă foarte scăzut, acțiuni la nord și la sut. Ucrainienii vor să recucerească Bahmutul.

Probabil există o misiune de încercuire a grupării de forțe rusești. Sunt forțe regulate. Wagnerul s-a retras și în felul acesta fie să-i oblige pe ruși să se retragă, fie să ducă lupta în încercuire, ambele situații fiind defavorabile rușilor. Totodată în zona înspre Zaporojjie, la granița dintre oblast Zaporojjea și Donețk au fost reluate acțiunile ofensive ale ucrainienilor la o anumită distanță de Uhledar.

Acțiunile de luptă de o parte și de alta au fost intense tot timpul la vest de Donețk. Mă refer la asaltul asupra Vuhledarului, Marinka și Avdiivka acuma sunt centrate mai ales de la vest de Vuhledar, în apropiere de o localitate mai mare care se numește Velyka Novosilka. La sud de această localitate ucrainienii au reușit să cucerească patru până la cinci localități care nu sunt localități mari, sunt sate.

Deci avem acțiuni în est, în Bahmut. Am avea acțiuni în sud-est în apropiere de Vuhledar și au deschis o nouă direcție în sud, în zona Zaporijjea. Zaporijjea este zona desemnată ca cea mai favorabilă pentru executare a unei contra-ofensive, în sensul în care o reușită a ucrainienilor ar însemna tăierea culuarului terestru dintre Crimeea și Donbas.

Axa generală este Zaporijjea-Melitopol, dar la această dată ucrainienii acționează undeva în apropierea unei localități Poriziv și la vest de această localitate. Din datele pe care le obținem pe surse deschise, fără doar și poate, se pare că au reușit să cucerească câteva sate la vest de Orikhiv. Scopul este să înainteze de la Orikhiv înspre Tokmak, pentru că de la Tokmak se deschid direcții favorabile înspre Melitopol.

Deocamdată acțiunile sunt centrate în încercarea de a sparge linia de apărare a rușilor. Se pare că nu este cea mai puternică linie de apărare și linia de apărare atât în zona de sud cât și în zona de sud-est. Liniile de apărare puternic fortificate ar fi mai în interior. În mod sigur ucrainienii au determinații din acest punct de vedere.

Acțiunile sunt însă dificile. Se acționează, iată, pe mai multe direcții, iar pe de altă parte, mai ales în zona de sud, pe axa Zaporojjie-Melitopol, rușii au reușit, pentru că au avut la dispoziție mai bine de nouă luni de zile să consolideze foarte bine apărarea, să execute lucrări de fortificație, lucrări genistice, câmpuri de mine, pregătire a rezervelor pentru a executa contraatacuri împotriva grupării de ofensivă a ucrainenilor, pregătite din timp, ceea ce constituie un avantaj pentru ruși.

Probabil, ucrainenii testează care ar fi direcția sau două direcții cele mai favorabile pentru a-și concentra efortul.

Sonia Raicu (realizator): Asta era și întrebarea mea, de ce aceste acțiuni de luptă se desfășoară pe mai multe direcții? Și mai este un aspect, iată, analiștii militari apreciază că este o premieră în această contraofensivă, este pentru prima oară când într-un război modern se încearcă o străpungere a unui dispozitiv fortificat fără acoperire aeriană și împotriva unui adversar care, iată, beneficiază de drone de supraveghere, aviație, sisteme de război electronic.

Virgil Bălăceanu: Este un dezavantaj pentru ucraineni, pentru că ei nu reușesc nicio acoperire aeriană corespunzătoare, nici sprijin aerian pentru acțiunile terestre.

De aici, probabil și ritmul foarte scăzut de ofensivă și chiar unele pierderi semnificative. Le-aș remarca pe cele de pe frontul de sud, din zona Zaporojjie, unde se pare că rușii au reușit să distrugă inclusiv tancuri Leopard și mașini de luptă ale infanteriei Bradley.

Sonia Raicu (realizator): S-au și lăudat cu imagini cu aceste blindate capturate, în presa lor. Dar iată că au ajuns și în presa internațională.

Virgil Bălăceanu: Da, dar este, pe undeva, firesc, pentru că nu există un mijloc de luptă infailibil. Acțiunea rușilor, mai ales pentru lovirea antitanc a acestor mijloace, s-a realizat prin folosirea elicopterelor, mai ales elicopterele de tip K-52 – și elicopterele K-52 pot să execute aceste misiuni din adâncime, de deasupra teritoriului pe care îl controlează rușii.

Neavând aviație, este greu să lovească aceste elicoptere. Sigur că ele pot fi lovite și cu sistemele de apărare antiaeriană. Și aici, Ucraina are o problemă, pentru că a trebuit să distribuie sistemele de apărare antiaeriană și antirachetă atât pentru continuarea apărării localităților mari, a sistemului energetic, a economiei, mai ales a întreprinderilor din industria de apărare și, sigur, să asigure mijloace și pentru grupările de contraatac.

Sonia Raicu (realizator): Este speculat în presă și faptul că aceste tancuri Leopard sunt de mai multe generații și folosesc diferite tipuri de muniție, care nu ajung.

Virgil Bălăceanu: Nu cred că s-a ajuns la un deficit din punct de vedere al muniției, pentru că acțiunile nu sunt de amploare. Este foarte probabil să apară un deficit de muniție pe măsură ce acțiunile de luptă vor continua, iar tancurile Leopoard folosite, da, au niște caracteristici diferite, dar nu sunt esențiale, adică mă refer la diferențele între Leopard 2A4 și Leopard 2A6.

Problema acum este problema blindajului. Nu știm dacă aceste tancuri – din imagine e clar, și tancurile și mașinile de luptă au fost distruse – dar în luptă poate să apară și situația în care mijlocul de luptă este avariat, nu îl pierd, nu rămâne în mâna dușmanului, îl evacuez din zona respectivă a acțiunilor militare și îl pot repune în funcțiune.

Mai problematic este atunci când mijlocul de luptă este distrus, iar distrugerea înseamnă inclusiv nimicirea forței umane care acționează pe aceste mijloace de luptă. Nu știm dacă în cazul imaginilor prezentate de către ruși, echipajele și grupele de infanterie de pe mașinile de luptă ale infanteriei, echipajele de pe tancuri au fost nimicite sau au reușit să părăsească tehnica care a fost lovită.

Problemele sunt complexe din punctul acesta de vedere. Ele sunt într-o etapă de început, pentru că m-ați întrebat de ce acum. Avem în față lunile de vară și lunile de început de toamnă.

E perioada cea mai favorabilă pentru desfășurarea acțiunilor ofensive și în mod sigur vom asista la o vară lungă și fierbinte la propriu și la figurat.

Sonia Raicu (realizator): Aceasta era și întrebarea mea către dumneavoastră. Cât va dura? Este clar că acțiunile Armatei Ucrainei vor merge mai departe, pentru că doresc să își recucerească teritoriile ocupate acum un an şi jumătate, iată, a trecut și se pare că spiritele se tot încing pe lângă granița noastră.

De curând a fost reaprins conflictul din Kosovo, au fost atacate forțele NATO, iar acum se ajunge la amenințări cu sancțiuni din partea Uniunii Europene către Kosovo, pentru că în continuare au aceste dispute cu sârbii.

Virgil Bălăceanu: România este obligată să își întărească capacitățile de apărare şi intervenţie şi în acelaşi timp să aibă şi o politică externă extrem de activă, pentru că, în definitiv, România este situată între două conflicte: unul în desfăşurare – Ucraina, şi un alt conflict stins la un moment dat, dar care poate fi oricând reaprins, în Balcanii de Vest.

Problema în Kosovo este destul de complicată. O analiză ar spune că au dreptate și unii, și alții. Problema legată de o autonomie pe care și-o doresc sârbii din nordul Kosovo nu este acceptată de către albanezi.

Acestea sunt și motive care la un moment dat pot să determine o escaladare a unor conflicte interne. Știm prea bine că Serbia și-a mobilizat o parte din armată la granița cu Kosovo. NATO a suplimentat trupele de intervenție în Kosovo.

Se încearcă și pe căi politice, dar și pe căi militare ca să nu escaladeze un asemenea conflict. Însă, repet, trebuie ca România să aibă o politică mult mai pragmatică în domeniul apărării și a politicii externe.

Sonia Raicu (realizator): Domnule general, să sperăm că lucrurile vor merge pe un făgaș bun pentru siguranța noastră, pentru siguranța oamenilor în general. Vom ține alături de dvs. și vom mai discuta aceste momente care sunt importante și pentru istoria noastră și pentru istoria Europei. Vă mulțumim tare mult.

Virgil Bălăceanu: Şi aș mai avea un apel către cetățeni, bărbați și femei, care nu se tem de război, că războiul nu este și nu va fi la noi acasă, NATO fiind o veritabilă forță de apărare și de descurajare, însă, în aceste condiții trebuie să ne gândim și la apărare și să ne gândim și la nevoile Armatei României pentru o rezervă veritabilă. Campania de recrutare a rezerviștilor voluntari, cetățeni între 18 și 50 de ani pentru soldați gradați voluntari, între 18 și 55 de ani pentru maiştri militari, subofițeri și ofițeri rezervişti voluntari continuă până pe 30 iunie. Birourile de informare-recrutare ale centrelor militare vă așteaptă.

Sonia Raicu (realizator): Domnule general, vă mulțumim tare mult că ați fost alături de noi și vă mai așteptăm la radio.

Ilie Pintea: Această catastrofă umanitară fără precedent nu a făcut decât să radicalizeze populația și să îi facă pe oameni să vrea mai mult și mai repede să pună capăt acestui război

Publicat de Gabriel Stan, 12 iunie 2023, 17:51

La rubrica Inedit avem un interviu cu reporterul Radio România Actualități, Ilie Pintea, care a vorbit în direct, în emisiunea Vești de Acasă, realizată de Gabriel Stan, la Radio România Internațional, despre dezastrul natural de pe râul Nipru cât și despre situația războiului din Ucraina și atacurile cibernetice ce au fost adresate Rusiei în această perioadă.

Ilie Pintea: Problema este una care are nenumărare implicații, nu doar cele pe care le vedem imediat, adică aspectul umanitar, catastrofa umanitară produsă în zonă. Vorbim de mii de refugiați, de mii de oameni care au rămas fără case, pur și simplu, satele lor sunt sub apă acum.

Dacă la începutul războiului vorbeam de acei refugiați de război, care plecaseră, fugiseră din calea luptelor, de data aceasta vorbim despre oameni care au rămas efectiv sub cerul liber și de care trebuie să se ocupe acum cineva.

Nu știm cine, pentru că statul ucrainean, ați văzut așa, în ultimele zile, a solicitat ajutorul comunității internaționale pentru a interveni în zonă, în principal cu sprijin umanitar de primă necesitate, pentru că oamenii de acolo, așa cum spuneam, efectiv nu mai au nimic.

Pe urmă vorbim de aspectul tactic și strategic al acestei întâmplări nefericite. Mă feresc să spun că rușii au aruncat în aer acel baraj, pentru că deocamdată cele două tabere se acuză reciproc de distrugerea intenționată a acestui baraj.

Ilie Pintea: Acum, bunul simț și, nu știu, logica elementară ne-ar spune că rușii au aruncat în aer acel baraj şi aveau tot interesul să o facă, din momentul în care Ucraina a început contraofensiva și luptele începeau să se mute în acea direcție și forțele ucrainene să avanseze.

Dumneavoastră ați văzut foarte bine că există acuzații vehemente din partea Rusiei cum că ucrainenii și-ar fi aruncat singuri în aer acel baraj. Cert este că această catastrofă a avut loc și că implicațiile ei le vom vedea și peste câțiva ani de acum încolo.

De altfel, citeam chiar în această dimineață un mesaj al guvernatorului Oleh Kiper, care vorbea de faptul că în zona Odesei vor ajunge pe Nipru, minele și munițiile neexplodate aduse de apă din acea zonă.

Vă reamintesc faptul că barajul fusese minat și întreaga regiune fusese minată încă de anul trecut, din vară. De altfel, administrația de la Kiev avertizase asupra pericolului pe care îl prezintă minarea acestui baraj, însă n-a fost de ajuns, iată, această avertizare. Am asistat cu toții la această teribilă catastrofă încă în desfășurare.

E, dacă vreți, una dintre amenințările voalate ale Kremlinului pusă în practică. Vă aduceți aminte de faptul că întotdeauna s-a vorbit despre consecințele pe care le poate avea ascensiunea Ucrainei în zonele controlate de ruși. Iată că distrugerile pe care le-au tot promis ei de-a lungul a un an și mai bine de război încep să se vadă și e ceva ce a afectat inclusiv trupele rusești aflate în zonă.

Ilie Pintea: Acum nu putem spune dacă astea au fost niște pierderi calculate sau dacă, pur și simplu, așa cum am citit de altfel, tot ca venind din partea Kievului, una dintre posibile explicații ale acestui eveniment ar fi aceea că rușii au uitat că au minat o anumită porțiune a barajului și au declanșat accidental această explozie.

Oricare ar fi cauza, și cu siguranță vom afla în următoarea perioadă cum stau lucrurile, important e că ne confruntăm cu această criză umanitară care nu vine decât să agraveze problemele din Ucraina.

Ilie Pintea: Un alt aspect foarte interesant a fost cel al felului în care vizita președintelui Zelenski la fața locului a fost speculată de ruşi. Ați văzut că la câteva minute după ce președintele Zelenski a plecat din unul dintre orașele inundate, au avut loc acolo bombardamente intense de artilerie. Rușii au speculat din punct de vedere practic și strategic prezența președintelui Zelenski acolo.

El și-a asumat această vulnerabilitate de securitate, dacă vreți, tocmai pentru a da un semnal oamenilor din zonă și a le spune că vor fi ajutați și că, evident, se află în atenția autorităților. Ceea ce a reușit să facă acest atac a fost să radicalizeze și mai mult ucrainenii.

Dacă până acum ei oricum erau dornici să își apere țara – și am constatat lucrul acesta în cele șapte misiuni pe care le-am avut deja în Ucraina, am petrecut acolo patru luni și jumătate de la începutul războiului și am putut să cunosc de-a lungul și de-a latul Ucrainei o mulțime de de oameni din toate categoriile sociale, care aveau cu toții aceeași atitudine, aceea de a-și apăra țara, ei bine, acest atac, această distrugere a barajului și această catastrofă umanitară fără precedent nu a făcut decât să radicalizeze populația și să îi facă pe oameni să vrea și mai mult și și mai repede să pună capăt acestui război.

Adrian Cioroianu: Trupele KFOR s-au comportat admirabil, chiar și în acele condiții delicate ale declarării independenței. NATO n-are niciun interes în a favoriza o parte sau alta, pentru că asta e rețeta pentru dezastru

Publicat de Gabriel Stan, 6 iunie 2023, 14:24

Săptămâna trecută a fost marcată de situația tensionată din Kosovo. Mai mulți militari KFOR au fost răniți, luni, pe fondul inflamării disputelor dintre etnicii sârbi și cei albanezi.

Au avut loc ciocniri între protestatarii sârbi și poliție într-un oraș cu majoritate sârbă din nordul Kosovo-ului, urmată de ciocniri cu trupele NATO și rănirea a peste 30 de militari unguri și italieni.

Situația din Kosovo, dar și a războiului din Ucraina au fost subiectele abordate în această ediție.

Invitatul lui Constantin Herțanu la „Subiectul săptămânii” a fost Adrian Mihai Cioroianu, istoric, profesor universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea București și fost ministru al afacerilor externe.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Domnule ministru, săptămâna aceasta a debutat cu inflamarea tensiunilor dintre etnicii sârbi şi cei albanezi din Kosovo.

În urma acestor evenimente, preşedintele Serbiei, Aleksander Vucic, a plasat armata ţării în alertă maximă de luptă şi a ordonat unităţilor să se deplaseze mai aproape de frontiera cu Kosovo, după ciocnirile dintre protestatarii sârbi şi poliţie, într-un oraş cu majoritate sârbă din nordul Kosovo, urmată de ciocniri cu trupele NATO şi rănirea a peste 30 de militari, în special militari unguri şi italieni. Cum comentăm aceste evenimente din Kosovo?

Adrian Cioroianu: Din păcate, este consecința unei stări de tensiune care izbucnește periodic într-o zonă destul de delicată pentru memoria istorică a Serbiei, dar pe care, din punct de vedere demografic, Serbia n-o mai controla, dat fiind compoziția religioasă și etnică din teren şi dat fiind ce crede și majoritatea kosovară.

Pe de-o parte, Kosovo e foarte important pentru istoria sârbilor, de la bătălia din 1389, bătălia de la Kosovopolje, când regatul medieval sârb a fost înfrânt de turcii otomani, până în zilele noastre, când majoritatea acolo totuși este de religie islamică.

Și acum, în contextul unor alegeri și al unei impuneri într-un fel a unor primari, populația sârbă a ieșit în stradă – și rămâne să ne întrebăm dacă nu cumva a și fost încurajată să iasă în stradă; dar ăsta deja este un alt subiect. Deci, pe acest fond, am asistat la această bruscă izbucnire a unor tensiuni care oricum existau.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Într-un comunicat, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, l-a criticat încă o dată pe premierul Albin Kurti, spunând că decizia sa privind primarii a agravat tensiunile puternic și inutil.

Totodată, el a cerut tuturor părților să ia măsuri imediate pentru a dezamorsa tensiunile și a condamnat violența inacceptabilă împotriva forțelor de menținere a păcii.

Nu în ultimul rând, Statele Unite au anunțat marți excluderea Kosovo dintr-un program de exerciții militare – o primă sancțiune, dacă putem să o numim așa, după decizia Pristinei de a instala primarii albanezi despre care vorbeați dvs. în acele orașe din nordul țării.

Adrian Cioroianu: Problema e că noi cunoaștem destul de superficial realitatea din teren – mă refer la țările din jur. Lucrurile stau în felul următor: sârbii spun să nu li se facă ceea ce albanezii nu doreau să li se facă în deceniile din urmă – adică această impunere a primarilor reprezentând o minoritate în zone care au totuși, chiar dacă sunt în nordul Kosovo, majoritate sârbă.

Și din acest punct de vedere, impunerea unor primari într-o zonă cu majoritate sârbă era de la sine înțeles că va duce la izbucnirea furiei sârbilor.

Și acesta e motivul pentru care și dinspre Uniunea Europeană și, iată, și dinspre Statele Unite au venit totuși anumite mesaje foarte clare către Kosovo, să nu facă nici ei ce nu le-a plăcut lor să li se facă în alte perioade. „Nu face altuia ce ție nu-ți place” e o zicală frumoasă, dar nu se aplică mereu în politică.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Vorbeaţi despre poziția Uniunii Europene. Știm că ieri s-a desfășurat în Republica Moldova Summit-ul Comunității Politice Europene, la care au participat 47 de șefi de stat și de guvern.

Acolo s-au întâlnit președinta Kosovo, Vjosa Osmani, și Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, pentru scurt timp, în prezența președintelui francez Emmanuel Macron și a cancelarului german Olaf Scholz.

Emmanuel Macron a declarat că Parisul și Berlinul au cerut organizarea de noi alegeri în cele patru municipalități din nordul țării, din Kosovo, cu participarea sârbilor, cât mai curând posibil. Ce credeţi, va fi aceasta o posibilitate de degajare a tensiunilor?

Adrian Cioroianu: Din punctul meu de vedere, cu siguranță Kosovo va fi obligat să țină cont de sugestiile venite din partea unor state ale Uniunii Europene, mai ales când e vorba de Franța și Germania, care sunt state fondatoare, sunt motoarele principale, și politice și economice, ale Uniunii Europene, drept care Kosovo nu are niciun interes să își rupă punțile cu o Europă de la care așteaptă totuși susținere.

Deci cred că vor ține cont. Au întins puțin coarda, cum se spune. Probabil au crezut că, profitând de ce se întâmplă în jur, de faptul că toată atenția este îndreptată spre Ucraina sau, mă rog, iată, liderii plecau să se întâlnească în Republica Moldova, cred că au întins puțin coarda și acest lucru se vede. Şi cred că vor ține cont. Dar asta, din păcate, nu va rezolva problema definitiv.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Domnule ministru, care este poziția oficială a României cu privire la statutul Kosovo și la recunoașterea sa ca stat independent?

Adrian Cioroianu: Din anul 2008, de când Kosovo și-a autoproclamat independența, România, alături de un grup de alte state din Europa, cum ar fi Grecia, cum ar fi Spania, Cipru, Slovacia, nu a recunoscut statul Kosovo ca stat independent și, prin consecință, nu ați văzut o vizită oficială a unui român în Kosovo sau un oficial din Kosovo care să viziteze – repet, în mod oficial – România.

E un lucru care ține pur și simplu de natura relațiilor de moment între aceste state. Ce va fi în viitor… evident că nimeni nu cunoaște viitorul, dar cunoaștem care e prezentul și care a fost poziția noastră, pe care România cu celelalte state din Uniunea Europeană care nu au recunoscut Kosovo… E o poziție pe care până acum noi ne-am menținut-o.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Rezoluția ONU 1244 menționează Kosovo ca fiind o provincie a Serbiei. Se poate schimba această rezoluție fără acordul Federației Ruse?

Adrian Cioroianu: Ca fost ministru și ca ambasador până de curând, v-am spus care e poziția oficială.

Din punctul meu de vedere, ca profesor de istorie, vă spun în același timp că ceea ce fixează realitățile în teren sunt realitățile demografice – adică demografia creează istoria. Din acest punct de vedere, să nu uităm cum a început războiul din fosta Iugoslavie. În anul 1989, Slobodan Milosevic s-a dus în Kosovo să țină un discurs de inflamare.

Din acel moment se conștientiza faptul că majoritatea în Kosovo se considerau kosovari și erau de altă religie decât creștinii ortodocși sârbi. Deci asta e o poveste de decenii, exista înainte de căderea sau de destrămarea fostei Iugoslavii.

Ceea ce ne dorim este ca modificările de graniță, de statut ale unor țări, de frontiere să se facă în mod pașnic – în modul ideal, cum s-a despărțit Cehia de Slovacia. Dar, altfel, granițele se pot modifica în funcție de realități demografice.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Şi cum vedeți perspectivele aderării Kosovo la organizațiile internaționale și regionale, cum ar fi, evident, Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite? Cum vedeți acest lucru?

Adrian Cioroianu: Kosovo încearcă de mult timp să adere. La Paris, la UNESCO, Kosovo a dorit să devină membru UNESCO, n-a obținut numărul de voturi necesare, și asta nu înseamnă că nu vor mai încerca în viitor. Dar, mă rog, vom vedea. Repet, nimeni nu citește viitorul.

Depinde și de comportamentul politic al guvernului de acolo, depinde și de maniera în care, bunăoară, în Kosovo se vor comporta cu monumentele religioase ale sârbilor ortodocși.

Pentru că în această parte de nord a zonei Kosovo există monumente istorice și culturale religioase – biserici, mânăstiri sârbe. Or, vedeți dacă Kosovo are pretenția granițelor sale, ar trebui să aibă grijă și de patrimoniul care se află în interiorul acestor granițe, fie că sunt ele recunoscute sau nu de noi toți. Or, din acest punct de vedere au existat diverse discuții, nu totdeauna în favoarea guvernului kosovar.

Deci este o responsabilitate foarte mare pentru ambele părți de a nu forța minoritatea – în acel caz, sârbii ortodocși – să se comporte cum vrea centrul neapărat.

Kosovarii să-și respecte minoritățile așa cum ei înșiși au dorit să fie respectați la un moment dat, pentru că altfel se ajunge la luptă și la răbufniri de tensiune care afectează chiar și părțile care se interpun, cum au fost acești soldați italieni sau maghiari care se aflau acolo în numele menținerii păcii.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Vorbim despre reprezentanții KFOR, forță militară condusă de NATO cu scopul menținerii păcii în Kosovo.

Comandantul acestor forțe a menționat că atacurile sunt inacceptabile, subliniind că misiunea NATO va continua să-și îndeplinească misiunea în mod imparțial. KFOR au anunțat că vor fi suplimentate cu alți 700 de militari în urma actualelor tensiuni.

Ce credeți, este alianța NATO neutră în ceea ce privește conflictul din Kosovo?

Adrian Cioroianu: Cu siguranță trupele KFOR s-au comportat admirabil, chiar și în acele condiții delicate ale declarării independenței. Sârbii continuă să spună că a fost o declarație unilaterală a independenței. În fine, vă dați seama că foarte greu cele două povești vor ajunge la același numitor comun – sau cele două narațiuni, cum spunem noi acum.

Dar NATO n-are niciun interes în a favoriza o parte sau alta, pentru că asta e rețeta pentru dezastru. Sigur că o bună parte dintre sârbii din nordul provinciei Kosovo poate au impresia că NATO, fiind alianța care în deceniul trecut, la sfârșitul anilor ’20, vă aduceți aminte că pe fondul războiului din fosta Iugoslavie, s-a ajuns la bombardarea unor obiective din Serbia și din Belgrad.

Această traumă n-a trecut încă, printre sârbi. Adică acele bombardamente încă au rămas în memoria afectivă a multora și poate unii vor spune că NATO e parțială în favoarea albanezilor. Dar în realitate lucrurile nu stau așa.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Domnule ministru, profit de prezența dvs. în emisiunea noastră și vă adresez o ultimă întrebare. Tot la începutul săptămânii, Moscova și alte localități din Federația Rusă au fost atacate cu drone. Oficialii de la Kiev neagă că ar fi implicați în acest lucru. Dvs. ce credeți?

Adrian Cioroianu: Dacă aplici principiul „cui prodest”, cui folosește, teoretic primul răspuns ar fi că, da, Ucraina este capabilă și în bună măsură și îndreptățită să folosească acest tip de răspuns, câtă vreme ea însăși este o țară atacată.

Pe de altă parte, vedeți, fiecare astfel de atac reanalizat în parte, e clar că din partea ucraineană au fost atacate anumite depozite de combustibil, puncte nodale din logistica Rusiei, chiar și pe teritoriul Rusiei.

Acest lucru se vede și este atestat de agenții independente și foarte credibile. Pe de altă parte, alt tip de atacuri, cum a fost acea poveste cu drona care ar fi țintit steagul de pe acoperișul unei clădiri din centrul Moscovei, astea evident că s-ar putea să fie povești trase de păr.

Adică ar putea să fie interpretarea rusească a unor evenimente sau poate chiar provocarea unor astfel de evenimente care să nu provoace cine știe ce daune, dar să legitimeze bombardamentele ruseşti care continuă asupra Ucrainei.

Deci, suntem prinși într-o spirală a violenței care nu va înceta prea curând, în care e posibil ca atât partea rusă să-și fabrice anumite alibiuri, dar e şi foarte posibil ca ucrainenii să atace, folosind ei înșiși drone, astfel de puncte din logistica armatei invadatoare ruse.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Domnule ministru, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la „Jurnal militar”!

Adrian Cioroianu: Cu foarte mare plăcere! Salutări tuturor și să vorbim în pace!

NATO pregătește o nouă Strategie de răspuns pentru Rusia

Publicat de Gabriel Stan, 29 mai 2023, 13:58 / actualizat: 29 mai 2023, 15:19

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Alianța Nord-Atlantică are în vedere o nouă strategie care să răspundă la realitatea geopolitică generată de războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Este de așteptat ca documentul să fie aprobat la următorul Summit NATO, care va avea loc la Vilnius, în luna iulie.

Va fi prima strategie integrată aliată din ultimele trei decenii, care va reuni planurile naționale și regionale și care va cuprinde proceduri militare revizuite.

Un exemplu este creșterea vitezei de reacție a trupelor prin mutarea centrului de greutate dinspre unitățile militare mari către cele de nivel batalion. Potrivit publicației Business Insider, decidenții NATO intenționează să facă unele modificări în ceea ce privește structurile aliate.

Vor fi create două noi cartiere generale – unul pentru nordul și unul pentru sudul Europei, ambele în subordinea Comandamentului Aliat pentru Operații de la Mons.

Dacă pentru nordul Europei se au în vedere ca locații Münster din Germania și Szczecin în Polonia, în sud, trupele terestre ale NATO ar putea fi conduse de la Sibiu, unde se află acum Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est.

Planurile aliate în noua strategie vor răspunde la două amenințări principale: Rusia și grupările teroriste.

Cătălin Tomescu: Rușii și-au creat grupările de forțe, le-au dus în adâncime, ca să nu poată să fie lovite și tehnic acum așteaptă să facă ucrainenii prima mutare

Publicat de Gabriel Stan, 13 mai 2023, 14:47

În această săptămână au fost celebrate cele trei zile importante pentru istoria noastră: 8, 9 și 10 mai, reprezentând Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Europei, dar și Ziua Independenței.

Vă propun să ascultați un interviu cu generalul locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, despre semnificația acestor date, dar și o trimitere la războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la subiectul săptămânii, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Domnule general, bine ați revenit la „Jurnal Militar”!

Cătălin Tomescu: Mulțumesc de invitație. Hristos a Înviat! Că nu ne-am mai auzit încă de dinainte de Paște. Salut ascultătorii postului dumneavoaastră.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general, o săptămână foarte interesantă, cu trei date importante pentru istoria României, pentru istoria Europei.

Aș vrea să începem cu opinie a dumneavoastră și cu o analiză despre cum sunt acum interpretate aceste date și cât de vizibile sau invizibile au devenit, după care vom merge pe zona militară, pe parada de la 9 mai de la Moscova, ș.a.m.d.

Cătălin Tomescu: Chiar mă bucur că abordăm prima dată semnificația acestor zile, prin efectele lor sau prin semnificația lor pentru poporul român, pentru că cu războiul ăsta am văzut că foarte puțin s-a vorbit despre semnificația lor în istoria noastră. Efectiv am vorbit mai mult de ce se întâmplă la graniță, care într-adevăr, nu zic că nu e bine să justific război, e război, e lângă noi.

Dar, totuși, să nu ne uităm, pentru că sunt elemente fundamentale care au marcat decisiv sau semnificativ evoluția României de-a lungul istoriei noastre de cel puțin 2.000 de ani. Și aici, de exemplu, Ziua Independenței, nu mai când, dacă nu mă înșel, Kogălniceanu, Brătianu era prim-ministru și Kogălniceanu a declarat în Parlament independența României.

Prin intrarea în război alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman care era pe faza atât de destrămare, într-adevăr, dar în fine, idee e că așa ne-am câștigat independența. Bine, a fost recunoscută ulterior, în 1878, nimic de zis.

Problema e că clasa politică de atunci, ca și cea de la 1917-1918, din punctul meu de vedere, au fost cele mai bune echipe politice pe care le-a avut România și care au făcut extrem de mult pentru țară. Spuneam, 1877, 9 mai, a fost un act decisiv.

Declarația aceea a marcat, cel puțin în concepție românească, declara independenței României față de Imperiul Otoman. S-a trecut așa pe repede înainte. Nu, nu e bine că nu trebuie să ne uităm istoria.

Înainte să o învățăm pe a altora și să discutăm ceea ce trăim acum, trebuie să ne respectăm istoria și întotdeauna să readucem în memoria tinerei generații ce evenimente au fost și care a fost importanța lor pentru România.

O altă dată importantă: 10 mai, ziua Regelui Carol. Mama mea, Dumnezeu să odinească, avea o vorbă: „Mamă, să citești despre regii ăștia, că să știi că au făcut multe pentru țara noastră, chiar dacă au fost străini la început”.

Știți, Carol I a venit în România prima dată în calitate de domnitor, în 1866, după care în 1881, rege, tot în urma războiului. Carol ne-a susținut și a făcut multe și nu numai el – și ulterior, Ferdinand ș.a.m.d. Un eveniment chiar important care era conexat cu Independența, dar conexată și cu Constituția.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și dumneavoastră spuneți că a fost destul de ușor?

Cătălin Tomescu: Da, am mers cam pe repede înainte. Nu s-a acordat o importanță deosebită și doar s-a amintit și mai mult, s-au axat comentariile pe ce s-a întâmplat la Moscova.

N-am o problemă să discutăm, că și acolo, mă rog, lăsăm la o parte războiul, de fapt, 9 mai, pentru ruși, sărbătoresc independența împotriva fascismului. Nu independența.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Cea mai importantă zi a lor, de fapt.

Cătălin Tomescu: Exact. Nu câștigarea independenței, ci victoria împotriva fascismului. 9 mai 1945. Ei, încă o dată, lăsând războiul la o parte, acolo au murit cu milioanele rușii, fără doar și poate. Încă o dată, eu fac parte din cei care gândesc – soldații, indiferent dacă sunt ai tăi sau sunt inamici, trebuie să-i respectăm, că nu soldații; soldații execută niște ordine în baza serviciilor și în baza intereselor țărilor din care fac parte. Atatürk, de exemplu, a zis-o.

Am avut ocazia, când lucram în Turcia, să facem o vizită de studii în peninsula Gallipoli, unde acolo s-au dat bătăliile decisive în Primul Război Mondial. Decisive pentru Turcia, acolo a apărut Atatürk.

Pe vremea aia era locotenent-colonel, pe care eu îl consider unul din primii zece oameni ai secolului trecut. Și Atatürk, la un moment dat, într-un cuvânt adresat proprii națiuni, a zis: „Mă adresez mamelor australienilor, britanici, neozeelandezilor, care au murit pe pământurile noastre, să fiți convinse că îi vom trata ca pe copiii noștri”. Care ăia au fost inamicii lor, la urma urmei.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ce epocă luminată a avut Turcia o dată cu Atatürk.

Cătălin Tomescu: Da, da. Fără doar și poate. Încă o dată, eu personal, că m-am documentat, ducându-mă la post acolo trei ani, aveam eu o anumită viziune despre ceea ce a însemnat el, dar numai că m-am documentat, ca nu cumva să fac vreo greșeală, eroare sau să fie ceva important la care eu să nu am o remarcă sau un cuvânt inteligent, că așa, cu remarci proaste, nu te afirmi foarte tare sau te afirmi în sens negativ.

Ei bine, revenind, deci, spuneam, iar, un element extrem de important, cu ziua Regelui și la fel s-a trecut, repejor. În fine, una peste alta, elemente semnificative, puțini le-au adus în atenția publicului spectator de pe posturile de televiziune sau radio.

Şi, doi, la fel, nu e bine să amestecăm războiul al doilea mondial, care a avut semnificația și obiectivele lui și aceste comemorări, normal, au avut ca scop acele evenimente, neapărat cu parada lui Putin, transformată într-o comemorare a acelor evenimente, într-o chestie în care s-a referit la lupta lui cu Occidentul…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): De bravadă.

Cătălin Tomescu: Şi nazismul din Ucraina. E părerea lui, n-am o problemă, numai că lumea nu trebuie să uite ce a fost, că numai spunea cineva: vai de popoarele care nu învață din propria istorie.

Și aici noi cam am fi un exemplu, că nu prea ne uităm în spate la istorie și trecem cam repede. Păi cum să spun eu, am avut și greșeli, fără doar și poate, dar numai faptul să supraviețuim aici 2000 de ani și să rămânem cu țara întreagă și să existăm. Însăși existența noastră e un mare succes.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): E un miracol.

Cătălin Tomescu: E un miracol, pentru că, cum a zis cineva, în Grădina Maicii Domnului de 2000 de ani tot vin ăștia să fure. Acum îi mai ajutăm și noi, mai recent, în ultimii 30, că ne vor unii răul și slabi, și așa, dar de multe ori îi ajutăm noi, că noi semnăm hârtiile alea prin care le-am dat resurse strategice, ne-am distrus industria metalurgică, ne-am distrus industria petrochimică, s-a dus flota, s-a dus industria de apărare, la agricultură am ajuns să importăm fructe și legume din țări care, când eram eu în liceul militar și în școala militară, poate și dumneavoastră, că mergeam la munci agricole, știți, tendința elevului să scuture copacul, să-și umple repede sacii, să-și facă norma. Și a venit odată un director la Tigveni.

Și zice: de ce scuturați, domnule? Păi avem normă 20 de cutii pe zi. Cine v-a dat-o? Așa dă la noi, la armată. Fugi de aici, că n-am treabă cu norma asta. Așa ni s-a spus, ca să ne merităm cei 82 lei pe zi, cât era hrana. Zice, nu, domnule, cinci faceți, dar numai că luați-le cu mâna, că de aici de la mine pleacă numai la export și dacă dumneavoastră le bateți, ajung stricate la ăia și îmi stricați contractele.

Gata, nu mai scutur niciun copac cu mâna. Facem așa cum vă spun eu, e vorbită; și așa am făcut, după care m-am dus să văd, se înveleau ca portocalele și le punem în cofraje ca pe ou și plecau în Australia, în Olanda, în Europa. Îmi aduc aminte de Australia, că m-am gândit eu: cum ajung alea acolo.

Deci noi am ajuns să importăm grâne și noi suntem, vorba aia, în afara UE, erau ucrainenii înaintea noastră, dar noi eram pe locurile doi-trei la producţia cerealieră. Deci revenim, ca să concluzionez: trebuie să învățăm și cu bune și cu relele noastre, numai că am rezistat e un miracol, pentru că ne-au vrut toți, slabi, flămânzi și la cheremul lor.

Și dacă le facem jocul, toți care trăim acum suntem niște inconștienți, pentru că știți, în 2001, tot vorbeam de regi, Regele Mihai împlinea 90 de ani, dacă îmi amintesc bine și a ținut un speech.

Şi la un moment dat a spus o frază de-asta, în Parlament, da, a spus așa: toți suntem, sau majoritatea suntem, citez din memorie, suntem tentați să privim la țările noastre ca la o moștenire de la înaintași.

Foarte corect, de altfel. Zice, da, dar vă propun o altă abordare, să privim la țara noastră ca și cum am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Magistral. Încă o dată, n-am fost regalist sau așa ceva, nu prea m-am implicat eu cu politica asta a noastră după ’90, doar am urmărit-o atent.

Ce vreau să spun? Că mi se pare colosal. De ce? Că nimeni nu dorește răul copiilor lui. Uitați-vă la caricaturile astea de baroni în România. Copilul nici nu învață pe la noi. Sunt pe la tot felul de școli, prin Elveția, prin Anglia, probabil o să rămână pe acolo. Nu la ei mă refer. Ăștia sunt puțini, îi tolerăm noi.

Eu mă refer la urmașii celor 20 de milioane, că suntem vreo cinci plecați, 20 de milioane de români. Păi cum lăsăm țara noastră, vrem să lăsăm ceva rău la copiii noștri? Nu cred că există așa ceva. Nu cred. Prin urmare, cred că așa ar trebui să judecăm. Am eu chestiile astea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Este o bucurie că ați avut discursul ăsta aici, la „Jurnal Militar”, la Radio România Actualități și la toate posturile teritoriale Radio România. Venind, totuși, către armată, sunteți specialistul nostru preferat și nu doar al nostru, un strateg militar și un om care ați avut o carieră extraordinară.

Plecăm după fentă sau nu plecăm după fentă în momentul în care, în 9 mai, la Moscova, am văzut un simulacru de paradă în care, vezi Doamne, un singur tanc T 34 era prezent?

Cătălin Tomescu: Nu, nu plecați după fentă. Dle Cristi, încă o dată, inamicul trebuie să ți-l respecţi și să ți-l studiezi. Nu vinde pielea ursului din pădure până nu l-ai împușcat. Prin urmare, asta, că a fost un singur tanc, T 34, nu e datorită faptului că…Dar vă gândiți că nu găseau rușii vreo 50 de tancuri să le vopsească și să le plimbe acolo?

S-a vrut paradă mică, s-a vrut fără avioane, nu că n-au avioane p-aia că la tancuri să zicem că vreo 2.000 și ceva sau mă rog, nu le-a numărat nimeni. Da, e o cifră vehiculată 2.000 de tancuri perfect adevărat sunt de acord.

Au peste 15.000, lăsăm asta, dar… Păi chiar dacă, hai să luăm avioanele. Păi la avioane ar fi distrus probabil 100 maxim. Să nu uităm vorbim de Federația Rusă, domnule, ne place, nu ne place armata, aviația, cel puțin Suhoiurile și MIG-urile le-a făcut să le vândă neapărat…

A, n-au ei multe Suhoiuri 57, pentru ei nu le-au vândut. E ca tancul  T 34.  Acuma cred că le-au făcut două regimente din ce am săpat eu, informativ, ei le-au făcut. Au făcut doar două companii, să le ducă la expoziții să demonstreze cu ele niște trageri ca să poată să le vândă, că le aduce bani sigur.

Iar o treabă de istorie care, celor care, a fost simbolică, zic că a fost singurul tanc. O idee să diminuăm sau să nu-i facem pe ruși mai tari decât sunt. Problema e că T 34 a fost simbolul tancului din al Doilea Război Mondial. Deci să nu uităm, nemții, care aveau Panzere, ș.a.m.d.

Scule ca lumea, superioare la nivelul respectiv, ulterior americanii s-au prins și și-au transformat M-ul lor într-un tanc cât de cât apropiat de Panzer. Numai că rușii, Stalin a dat ordin: făceți-mi un tanc să putem să ne batem cu tancurile lor. Și industria de la vremea respectivă a URSS-ului a inventat aceste T34, arată bolovănos, dar e super eficient, spun eu. Am învățat la școala militară unde am intrat în ’82. În anul I învățam infanterie, că așa e normal să știm toți să luptăm ca infanteriști și tancul T34. Eu am apucat pe el.

Tunul de 85 e una din cele mai precise tunuri cu care am tras, credeți-mă și știu ce puteți că-s dă meserie. Tancurile T34 au tun de 85 pe el, calibru… Ăsta a fost simbolul, de aia l-au scos pe ăsta pentru bătălia în est, rușii au fost loviți, loviți, loviți, loviți lângă Moscova a avut două momente cruciale.

Stalingradul, care a cuplat în jur de opt armate, cel puțin la ruși și vreo șapte armate de la țările care luptau pe vremea aia cu Germania, pentru că și noi, și ungurii și croații. Ei, acolo după cinci luni  și ceva s-a întors războiul pentru că nemții nu au putut să cucerească Stalingradu de fapt generalii nemți… din ce izvoare istorice am citit eu și documentele după care m-am informat…

Generalii i-au spus lui Hitler că domnule, n-are rost să ne cramponăm de orașul ăsta, hai să-l ocolim, îi încercuim și trecem mai departe, plus că avea fluviu pe el, e greu încă o dată cursurile de apă sunt operații grele, nu se facă așa de oricine și oricum în fine, unde n-au reușit să treacă peste ei și au pierdut o armată întreagă armata 6 plus corpu 14 tancuri. A fost nimic și complet asta a fost în 41, după care în 42 a fost foarte aproape de Ucraina, e acolo nemții au venit cu vreo 2.800 dă taigăre care de fapt au distrus cam două T34, numai că ruși au venit cu 6.000 de T34 și acolo s-a întors bătălia pentru că acolo cea mai mare bătălie de tancuri din istorie și faptul că au câștigat-o și-au întors soarta.

Așa spun istoricii cel puțin atenție că aș fi mare istoric să vorbească cei care și-au dedicat viața studierii istoriei și celul de-Al Doilea Război Mondial. Toată lumea e cam de acord cu ideea că aceste două evenimente în 42 au făcut să se întoarcă soarta războiului, însă nemții au pierdut inițiativa și capabilitatea de luptă de a merge spre est, iar rușii și-au creat condiții de a trece la contra-ofensivă care ulterior s-a și dovedit că au început contra-ofensiva, în 44 a ajuns la noi ș.a.m.d. și au ajuns la Berlin. Păi din păcate că asta a fost istoria pentru că Stalin a vrut și Marile Puteri la vremea respectiv Statele Unite, nu sunt faimoase și discuțiile și pozele Stalin-Roosevelt și Churchill au fost tratați ca atare, ca mare putere.

Și au fost, încă o dată, trebuie să recunoaștem, au avut probabil cele mai mari pierderi de toți participanții la război, n-am o dată concretă, dar probabil acolo ei cu nemții și vreau să zică trecând cu șenila peste toată regiunea acolo, când a zis luăm noi aici, România a avut o șansă. Ați văzut că au început  să se desecretizeze anumite documente, România a fost negociată cu Grecia.

Pe undeva nu mi-a plăcut deloc treaba asta, deci l-am apreciat, când era, pe Churchill, când am aflat de treaba asta, am fost supărat rău. Acuma, cu vârsta, am mai îmbătrânit, am mai câștigat și eu experiență. Aveam eu un lector, care-mi spunea, băi Cătăline, când eram în Academie eram locotenent major tânăr, aveam vreo 27 de ani, mi-a plăcut strategia și tot îi puneam întrebări și mi-a zis: băi, opreşte-te odată cu întrebările, că asta o  să înțelegi după 25 de ani de carieră.

A avut dreptate profesorul respectiv. Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu prea puteai să lași în inima imperiului o colonie democrată și să-i dai pe greci, care tehnic grecii pe vremea aia cu italienii şi cu spaniolii aveau peste 30% partide comuniste, iar la noi, cum spunea tata lui tatăl meu, D-zeu să-l odihnească…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Interesant.

Cătălin Tomescu: Da, da. Păi scrie-n istorie. Nu eu am spus asta. E citită. Iar la noi nu depășeau 2%, dar revenim la cum spunea Stalin: nu contează cine și ce votează, contează cine numără. Și uite-așa am ajuns noi din regat comuniști fervenți, care nici n-am fost comuniști.

Numai că s-a impus, nu numai la noi, și la unguri, și la polonezi și toate țările libere pe vremea aia, mai mici, bineînțeles, decât imperiul. Noi ca noi, dar să știți că și polonezii, dacă le citești istoria, vreau să vă spun că rămâi bujbe, cum zice francezul, în sensul că au și dispărut după hartă, cam 100 de ani. Uneori au fost atât de mici cât e Dobrogea noastră. Ulterior au evoluat și ei, că așa au fost și ei între cele două mari imperii.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Uitându-ne jur, totuşi…

Cătălin Tomescu: Ei nu prea au avut treabă cu turcii. Noi am avut trei imperii: austro-ungarul, otomanul şi ţaristul, dar ei au fost între nemţi şi ruşi. Îşi împărțeau influență acolo. A fost o perioadă și cu țările nordice, dar n-a durat semnificativ. Astea au fost importante.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, vă mulțumesc tare mult pentru întâlnirea de astăzi. Nu putea să fie mai potrivită o altă discuție și cu altcineva în săptămâna aceasta istorică, în care să ne reamintim unii dintre noi și unii doar să afle despre ce a fost.

Nu aș vrea să încheiem înainte de a dezbate un minut-două situația de pe frontul din Ucraina. Toată lumea îi vede pe ruşi deja învinși, luându-se și după parada asta de la Moscova. Și dumneavoastră aveți o părere, alta decât majoritatea.

Cătălin Tomescu: Scurt, să terminăm cu parada, că nu m-am referit decât la alte 34. Deci, parada s-a vrut mică, fără doar și poate. Cuvântarea și ea scurtă, 11 minute față de celelalte. Aici trei elemente aș vrea să le spun: unu – la cuvântare s-a făcut referiri la istoria mama Rusia și importanța Armatei Rusiei în nimicirea fascismului.

Doi: s-a făcut referire la Occident, nu s-a mai referit SUA, NATO – Occidentul, deci, toată lumea, Rusia se află de fapt în război cu Occidentul, societatea occidentală și e cu referire la ordinea mondială ș.a.m.d., despre care am discutat.

Şi trei: Ucraina s-a referit nu ca stat inamic, s-a referit că stat captiv, capurat de fascişti, care mi s-a părut important. Tot în contextul ăsta, dacă v-ați uitat la steaguri: steagul federației a fost strâns și a fost lăsat liber steagul URSS-ului. Da, da, da.

Păi, până la urmă, legat de eveniment era normal să fie și steagul URSS-ului, că URSS-ul a fost ţara care a luptat împotriva fascismului. Problema era că ce n-am înțeles și aș vrea să… aici e o treabă de știință de carte în domeniu care, din păcate, aici nu mă bag, că nu am și nu vreau să spun vreo nefăcută. Ideea e că n-am înțeles de ce l-au ținut p-ăsta strâns, al federaţiei. Fptul că l-ai scos p-ăla și l-ai lăsat să fluture, e clar, adică ți-ai dat semnalul de URSS.

Bineînțeles că e conexat, că vrea să-și refacă URSS. Dar ideea e de ce l-a strâns pe-al Rusiei. Eu asta n-am reușit să elucidez. Asta e unu. Doi, cei care cântă prohodul. Domne, eu nu l-aș cânta. Spuneam că inamicul trebuie să ți-l studiezi și trebuie să ți-l respecți, altfel pierzi. Cea mai bună dovadă e cum au studiat ei pe ucraineni înainte de invazie și pe 24 februarie au trecut la invazie și trei luni au luat papară după papară, s-au făcut de râsul lumii.

Nu discutăm cauzele, că nu avem timp. Ideea e că e cel mai bun exemplu. I-au luat în derâdere și pe societatea occidentală, și pe NATO, și pe americani, și pe ucrainieni și s-au văzut rezultatele în ultimele trei luni de zile.

Un dezastru total și o rușine totală la adresa nivelului de pregătire al armatei federației. Şi am pus punct cu treaba asta. Acuma, îți spuneam că nu trebuie să-i luăm în derâdere. Din punctul meu de vedere, ucrainenii trebuie să se pregătească de contra-ofensivă pentru a-și atinge obiectivele strategice, respectiv eliberarea teritoriului, inclusiv a provinciilor ocupate, inclusiv Crimeea. Așa a fost declaraţia lui Zelenski.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Aşa e declaraţia.

Cătălin Tomescu: Părerea mea e că rușii așteaptă. Ei și-au creat grupările de forțe, le-au dus în adâncime, ca să nu poată să fie lovite și tehnic acum ei așteaptă să facă ucrainenii prima mutare, ca să le descopere structurile de forțe și direcțiile de ofensivă, principală și secundară, pentru ca ulterior să reacționeze.

Sper să n-am dreptate, să nu fie atât de puternici, cum să zice, şi să fie slabi.  Dar eu sincer nu cred nici măcar în gâlceava cu Prigojin. Vom vedea dacă Prigojin va trăi în următoarea perioadă…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Două luni.

Cătălin Tomescu: Exact. Înseamnă că au fost în înțelegere. Dacă nu, înseamnă că l-a luat gura pe dinainte. E problema lui. Dar eu nu cred în astea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, vă mai așteptăm la „Jurnal militar”, pentru că lucrurile ne vor îndrepta către…

Cătălin Tomescu: Mai daţi-mi zece secunde, că am o chestie cu asta… Îmi pare rău şi trebuie să o spun neapărat: domne, încă n-am ajuns să vorbim de nicio negociere. Mă uitam acum, ultima informație, China a început să zică tare: haideți, domne, așezați-vă la masă. Că deja lumea a obosit. Şi Europa a obosit și țările și toată lumea. Deja nu mai vrea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi oamenii ăia, săracii, din Ucraina.

Cătălin Tomescu: Nu mai vrea. Nu mai vorbim de ei. Păi dar eu nici nu m-am referit la ei, că eu sunt convins că… păi da, e pe teritoriul lor, ei sunt îngroziți, mai ales cum vin și bombardamentele, dar voiam să spun, scurt: sper ca cei care fac politica mare și cei care răspund de declanșarea procesului de negociere între cei doi jucători, nu mă interesează formatul, nu mă interesează cine stă la masă, nu mă interesează organizația sau țara care să ia inițiativa, dar cred că e timpul să să ajungă cumva și discuțiile astea să se oprească într-o formă sau alta, măcar războiul, nu?

Să se încheie pace, dar măcar războiul și multe lucruri să se discute concret pe problemă, pentru că e foarte greu să ajungi la un rezultat anul ăsta care să le convină ambelor părți, fără dar și poate.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc! Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost generalul locotenent Cătălin Tomescu. Domnule general, vă mulțumesc și vă mai aşteptăm la Radio!

Cătălin Tomescu: Şi eu vă mulțumesc!

Daniel Pop: Ne aflăm într-un moment critic pentru securitatea noastră și pentru pacea și stabilitatea internațională. Suntem martori la cea mai mare transformare și adaptare a Alianței de la Războiul Rece până în prezent

Publicat de Gabriel Stan, 8 mai 2023, 14:35 / actualizat: 8 mai 2023, 15:41

La „Subiectul Săptămânii” invitații lui Radu Dobrițoiu de la „Euroatlantica” de joi, 4 mai au fost generalul de brigadă Daniel Pop, șeful Direcției instruire și doctrină din Statul Major al Apărării și profesorul universitar și jurnalistul Val Vâlcu.

Subiectul a fost axat pe exerciții militare desfășurate de NATO, Swift Response, Anaconda, Aurora și Defender Europe 2023, exerciții ample prin care sunt simulate manevre adaptate la actuala situație generată de invadarea Ucrainei către Federația Rusă.

V-am pregătit un fragment din interviul live de joi seara din emisiunea „Euroatlantica” de la Radio România Actualități.

Radu Dobrițoiu (realizator): De ce are Alianța nevoie de exerciții cu mii de militari și zeci de blindate și aeronave?

Val Vâlcu: Simplu spus, pentru patru direcții: descurajare, pregătire, demonstrație economică și testarea momentului. Nu toate armele au fost folosite pe câmpul de luptă, n-au fost demonstrate capabilitățile lor.

De asemenea, capătă o experiență, e important ca spirit de corp, camaraderie, cunoașterea personală între militarii din România, Polonia, SUA, care, într-o situație pe care nu ne-o dorim, vor lupta în aceeași linie, se vor apăra reciproc pe câmpul de luptă.

Radu Dobrițoiu (realizator): Domnule general Daniel Pop, o societate puternică este puțin probabil să fie atacată de către dușmani dacă este pregătită de luptă. Care este rolul exercițiilor militare desfășurate de NATO, aplicații la care participă și Armata României?

Daniel Pop: Este clar că ne aflăm într-un moment critic pentru securitatea noastră și pentru pacea și stabilitate internațională, asta fără doar și poate. Cred că suntem martori la cea mai mare transformare și adaptare a Alianței de la Războiul Rece încoace.

Acest concept de descurajare și apărare este cred că cea mai potrivită măsură, iar una dintre liniile de efort pentru punerea în practică a acestui concept constă tocmai în aceste exerciții pe care Alianța le desfășoară într-un concept de 360 de grade, dar în special în flancul estic.

În primul rând este vorba de coeziune, este ceea ce Alianța își propune să demonstreze prin procesele de proiectare, planificarea executarea și evaluarea acestor exerciţii. În al 2-lea rând, de descurajarea oricărui potențial adversar, având o abordare unitară din partea tuturor membrilor Alianței, prin implementarea unui ritm al activităților așa cum ați menționat dvs. în deschiderea emisiunii, foarte susținut în toate zonele geografice ale Alianței, în toate domeniile operaționale și funcționale, că vorbim de spațiul terestru, maritim, aerian, în cyber, operații speciale sau de susținere. În felul acesta generăm o permanentă și robustă prezenţă credibilă, cu alte cuvinte, suntem activi și vigilenţi.

În al 3-lea rând, ceea ce am încercat noi, Armata Română, mereu este să ne pregătim personalul și structurile pentru a genera acele pachete de care vorbește toată lumea, de forțe necesare pentru un răspuns coerent, întrunit, decisiv, nu numai la amenințările actuale din mediul de securitate, ci chiar şi în sprijinul populației și autorităților locale, pentru că parte din exercițiile pe care dumneavoastră le-ați menționat în deschidere, au și rolul de răspuns la criză sau de sprijin a populației civile.

Cuvântul cheie pentru toate acestea este interoperabilitate și când vorbim de acest lucru, vorbim pe toate palierele ei: tehnic, procedural, uman – şi aicia mă refer la pregătire și terminologie comună, și informațională.

Radu Dobrițoiu (realizator): Domnule Val Vâlcu, vorbim despre mii de militari implicați în simulări, manevre aliate. Aceste aplicații militare de anvergură programate de NATO pot descuraja Federația Rusă?

Val Vâlcu: Da, fără discuție. S-a văzut că e un colos cu picioare de lut. Armata Roșie nu are tehnologie, zecile, sutele de iahturi pe care miliardarii ruşi le defilează prin Mediterana sunt mai puține nave de luptă, mai puține rachete, mai puțină tehnologie modernă și în felul ăsta oligarhii au săpat devreme la capacitatea armatei ruse de atac şi vedem, de asemenea, că generalii, strategii ruși au eșuat în Ucraina începând din primele zile ale invaziei, când n-au reușit să ocupe Kievul, au fugit de pe aeroportul pe care încercau să-l cucerească, până la acea manevră ciudată, cu o coloană de tancuri extrem de vulnerabilă, care s-a blocat zile în șir în primele luni ale atacului.

Radu Dobrițoiu (realizator): Domnule general Daniel Pop, Armata României participă cu sute de militari la exercițiile NATO. Vă rog să ne aduceți informații despre prezența trupelor românești în cadrul acestor manevre de exercițiu ale Alianței.

Daniel Pop: Da, aşa este. Planul de pregătire este bogat pentru acest an și are un ritm susținut. El este în ton cu nevoile de instruire ale Armatei Române în momentul de față.

Pentru 2022 vorbeam de un număr de 106 exerciții multinaționale, dintre care 45 în România și 61 în afara granițelor țării. Iată că suntem la mai puțin de mijlocul anului și deja ne apropiem de un număr de 38 de exerciții pe care Armata Română le-a executat.

Cred că ar trebui să menționăm aici și exercițiul Forțelor Navale Române, care a avut loc în luna martie, unde vreau să spun că militarii au coagulat în jurul lor 2.600 de militari, între care 800 din 12 state aliate, un număr impensionant pentru această categorie de forțe și, după cum vedeți, amenințările la Marea Neagră sunt în creștere, iar Marea Neagră rămâne un punct fierbinte pe harta lumii.

Mai mult decât atât, vreau să vă spun că centrul de greutate al acestei perioade este, așa cum ați spus dumneavoastră Anaconda. Este un exercițiu de apărare desășurat pe teritoriul Poloniei, de tip joint interinstituțional și multinațional, unde Armata Română are a doua contribuție ca mărime a efectivelor participante la acest eveniment. Vorbim de peste 426 de militari cu 57 de vehicule și trei aeronave Puma.

Element de noutate, aș spune eu, un marș de aproape 1.000 de kilometri, care a început din Craiova și se termină tocmai în poligonul Forțelor Armate Poloneze.

Radu Dobrițoiu (realizator): Invitați au fost profesorul universitar Val Vâlcu, jurnalist și editorialist la DC News, și generalul de brigadă Daniel Pop, șeful Direcției instruire și doctrină din Statul Major al Apărării.

Bogdan Ivanov: Din statistici se arată că cel puțin în următorii 20-30 de ani populația religioasă a lumii va crește. Acum rămâne ca fiecare să aleagă în ce anume va crede, pentru că religia îți impune niște limite

Publicat de Gabriel Stan, 18 aprilie 2023, 12:52

La Subiectul Săptămânii invitatul lui Constantin Herțanu a fost preotul Bogdan Ivanov, lector universitar dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Un dialog despre armată și biserică, două instituții de bază ale societății, dar și care este percepția bisericii ortodoxe rusești și amestecul acesteia în conflictul din Ucraina.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Bună dimineața, părinte!

Bogdan Ivanov: Bună dimineața și bine v-am găsit pe dumneavoastră și pe ascultătorii dumneavoastră. Eu cred că în această sâmbătă toată lumea simte că se întâmplă ceva sau că urmează să se întâmple ceva.

Este cel mai mare praznic pentru care Biserica și lumea creștină se pregătește timp de şapte săptămâni, pentru că de aici, din Învierea Domnului, practic noi ne construim atât credința, cât și evlavia, cât și rugăciunea Bisericii.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Andrei Pleșu spunea că dacă ar exista un anume tablou la care ne putem uita cu toții, dar nu înțelegem mare lucru de acolo și am avea o cheie care să ne descifreze acest tablou și să ne redea tainele sale, făcând o extrapolare, dacă ar exista o cheie care să ne redea taina Învierii, care credeți că ar fi aceea?

Bogdan Ivanov: Este una singură, și anume iubirea, iubirea lui Dumnezeu care a acceptat jerfa pentru oameni și ca această iubire de fapt să se transforme într-o împăcare și într-o atmosferă care practic să unească cerul și pământul.

Fără iubire noi nu am înțelege, de fapt, nici de ce Dumnezeu a acceptat această jerfă de sine și acest plonjon din veșnicie în firea noastră omenească și n-am înțelege nici de ce a acceptat ca însuși creatorul lumii să fie practic jerfit de chiar făptura sa.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Suntem la „Jurnal militar”. Am putea spune că armata și biserica sunt doi stâlpi fundamentali ai societății.

De ce credeți că se întâmplă acest lucru? Armata și Biserica sunt cele două instituții care conduc în sondajele de opinie în ceea ce privește încrederea populației în instituții ale statului de multă vreme.

Bogdan Ivanov: Da, e foarte bine că merg împreună, pentru că și Armata, și Biserica se identifică de fapt cu poporul, și una și alta dintre cele două instituții îi slujesc pe oameni, Biserica împlinindu-le, să zicem, aspirațiile înalte spre spre fericire, spre veșnicie, spre iertare și împăcare, iar armata, în mod evident, aspirațiile lor spre siguranță, spre libertate și, de ce nu, spre pace.

Pentru că aceasta este, de fapt, scopul armatei să păstreze în primul rând pacea oamenilor și pacea lumii în general. Și de aceea, cred că, identificându-se tot timpul, de-a lungul istoriei, chiar dacă pare, să zicem așa, un binom romantic care probabil în alte țări nu ar merge atât de bine împreună cum merge la noi, în cazul nostru, al românilor, Armata și Biserica au împărtășit întotdeauna soarta poporului.

Când i-a fost poporului bine, probabil și Bisericii și Armatei le-a fost bine, când i-a fost poporul rău şi Armata, și Biserica au avut de suferit, așa încât întrupează, dacă vreți, aceste aspirații și idealuri înalte.

Îmi place să văd în aceste două instituții ca fiind singurele care mai exprimă sentimentele de solidaritate umană și de demnitate și de respect față de niște principii și de niște valori. Și Armata, și Biserica păstrează cu sfințenie niște simboluri, niște…

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Sunt clădite pe simboluri.

Bogdan Ivanov: Sunt, sunt, da, și le au, să zicem, ca sacre la temelia lor. Să ne gândim, de pildă, la drapelul național pe care Armata trebuie să-l apere sau la drapelul unei unități de luptă, care este însuși certificatul de existență al acelei unități pe care orice militar trebuie să-l apere până la capăt.

La fel și Biserica cred că exprimă această solidaritate față de cele mai sfinte simboluri, care sunt pentru orice popor Crucea, Biserica și tot ceea ce înseamnă de fapt sfințenia în ansamblul ei.

Și cred că aceste instituții mai merg mână în mână și ar trebui să o facă și de acum încolo, prin faptul că întrupează un anumit respect față de popor, față de țară, față de istorie, pentru că vorbim de faptul că și Armata, și Biserica slujesc poporul, coborâm în istorie și vedem cum anume s-au identificat aceste realități și la un moment dat putem spune că poporul era Biserica și că de multe ori, când erau în pericol, poporul era în același timp și Armata, pentru că au pus imediat oamenii mâna pe pe arme și au putut să-și apere țara.

Și aceste valori cred că ne-au ținut împreună și au făcut ca oamenii să poată trăi laolaltă, să poată să aibă idealuri pentru care să merite să se sacrifice și să găsească tot timpul ce anume trebuie respectat în sufletul și în ființa unei națiuni: demnitatea, libertatea şi de ce nu, sfinţenia.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Mai mult decât atât, aș merge un pic mai departe. Urmează la 40 de zile, bine spun, celebrarea Înălțării. Şi, totodată, aici voiam să ajung, Ziua Eroilor. Iarăși Armata și Biserica împreună.

Bogdan Ivanov: Pentru că sunt instituții care știu să respecte ce înseamnă jertfa, ce înseamnă sufletul unui om și jerfa unui om pusă în slujba celorlalți. Să nu uităm că unele din cuvintele de rămas bun ale Mântuitorului adresate apostolilor a fost acela că nimeni nu are dragoste mai mare decât acela care își pune viața pentru prietenii săi.

Cred că și un militar știe să facă acest lucru și știe că de fapt, pentru ce se înrolează el în armată și jură credință patriei este tocmai dispoziția lui de a se jerfi pentru prietenii săi și la fel și și Biserica este construită pe acest mare act al jerfei Mântuitorului Hristos pentru noi, care suntem prietenii lui.

Şi de ce este important ca aceste două sărbători, cumva născute din sărbătoarea Învierii Domnului și anume Înălțarea și Ziua Eroilor merg mână în mână, pentru că arată de fapt orice jerfă omenească și mai ales jerfa unui om care moare la datorie și moare pentru binele semenilor săi și pentru viața lor şi pentru siguranța lor, se regăsește în marea jerfă a Domnului Hristos.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Dacă ne uităm în trecuturile adânci ale istoriei, vedem că foarte mulți dintre sfinții cunoscuți astăzi ai bisericii sunt foști militari:. Sfântul Gheorghe, Arhanghelul Mihail. De ce credeţi?

Bogdan Ivanov: Da. Noi avem o elită întreagă, o pleiadă de sfinţi militari, Sfântul Mucenic Dimitie, Sfântul Gheorghe, l-ați amintit, îi avem pe Sfinții Mina, Victor, Vichentie. Sunt sfinți militari pentru că ei întrupează, dacă vreți, o formă de eroism, o formă de eroism dar de data aceasta nu doar a celui care își face datoria față de ţara lui și față de statul lui, ci față de credință și față de Dumnezeu.

Dar, iarăși e foarte interesant de spus. Pe aceşti sfinți îi întâlnim cumva începând cu secolul III încoace, datorită faptului că a fost la început o perioadă în care creștinii se fereau de armată. De multe ori creștinilor li se reproșa faptul că nu-și artă loialitatea față de statul roman în care majoritatea trăia prin faptul că refuzau să se înroleze în amată.

Dar, acest lucru cumva cu timpul s-a atenuat, așa încât în ultima mare persecuție a Bisericii, în timpul împăratului Diocleţian, avem cea mai mare pleiadă de sfinți militari care arată că de fapt aceștia au început să-și întărească credința, în primul rând punându-și viaţa în slujba semenilor lor.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Revenind în zilele noastre. Dacă ne uităm puțin la granițele României, la statul vecin Ucraina, acolo se întâmplă foarte multe lucruri grave și nu mă feresc de acest cuvânt, sunt oameni nevinovați, civili, copii care au de suferit.

Bogdan Ivanov: Da, e bine că ați atins și acest subiect. Putem să numim ceea ce se întâmplă acolo fără niciun fel de rezervă, fărădelegi și crime, pentru că în realitate așa sunt și ce este mai grav este că sunt cumva justificate și din punct de vedere religios.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Exact, aşa este.

Bogdan Ivanov: Prezența preotului militar să știți că nu scuză astfel de atrocități sau nu le absolvă, nu le legitimează. Eu cred că preoții care fac astfel de lucruri și care binecuvântează cumva lupta împotriva fraților de aceeași credință și al fraților lor, cred că orice argument ar căuta nu au cum să-l găsească și mai ales nu au cum să îl facă să rezoneze Evanghelia lui Hristos.

Este foarte grav ce se întâmplă. Este o mare durere pentru întreaga ortodoxie, pentru că trăiește acest război fratricid pe care nimeni nu cred că și-l mai închipuia că poate să se desfășoare în zilele noastre.

Dar, acest lucru arată iarăși un pericol foarte mare pe care, de regulă, Biserica și credința îl au în faţa ideologiilor, pentru că vorbim de niște preoți care în mod onest probabil încearcă să-și facă datoria, dar sunt prinși într-un mecanism ideologic și acest lucru este compromis, compromis foarte, foarte mult.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): André Malraux: secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc. Ce părere aveți, asta pe finalul interviului?

Bogdan Ivanov: Abia am intrat în el, da, am intrat deja de un sfert aproape în el.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Suntem de aproape un sfert.

Bogdan Ivanov: Eu cred că va fi religios, în sensul că lumea îşi va da seama că fără religie nu are un sens. Și cred eu că în această perioadă, în care suntem, asistăm la o regenerare a religiosului, doar că va trebui să fim atenți în ce forme se regenerează acesta, să nu fie patologice și să nu creeze ele probleme de securitate în viitor.

Și, nu în ultimul rând, din statistici se arată că cel puțin în următorii 20-30 de ani populația religioasă a lumii va crește. Acum rămâne ca fiecare să aleagă în ce anume va crede, pentru că religia îți impune niște limite. Religia îți impune niște valori pe care trebuie să le respecți, inclusiv în raport cu celălalt și te deschide cumva spre o zonă de conviețuire.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Reamintesc ascultătorilor că a fost alături de noi, la „Jurnal militar” preotul Bogdan Ivanov, lector universitar doctor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Vă mulțumim mult! Dacă vreți să transmiteți un mesaj pentru sărbătoarea de la noapte o puteți face. Vă mulțumesc!

Bogdan Ivanov: Mulțumesc și eu pentru invitație. Și pentru mine este o mare onoare să fiu prezent în emisiunea dumneavoastră. Am un mare respect față de instituția militară.

Cred eu că dacă ne-a adus Dumnezeu în pragul acestei mari sărbători, n-avem niciun motiv să nu ne bucurăm, chiar și atunci când simțim că ne lipsește ceva și, mai mult decât atât, n-avem niciun motiv să nu zicem frate și celui care ne urăște pe noi.

Sărbători binecuvântate și pline de lumină!