Neculai Tănase: M-a urcat sus, unde se murea și-am scăpat cu penicilina

Publicat de prosavioleta, 14 mai 2025, 08:06

Neculai Tănase: 19 martie, în 1945. Când m-am uitat în cazemate ieșea fum de la ţigare, era ca o căldărușă bună de gloanțe trase. Neamțul, când trăgea, glontele ăla îl folosea moţ și un sergent major l-a omorât imediat, a căzut la picioarele mele și eu când am dat cu mâna așa, eu am vrut să mă scol, dar pe mine m-au luat, m-au împuşcat aici, la coapsă, și eu am mai tras ca fraierul. Vă spun, domnul Dumitrașcu, când m-a lovit pe mine, eu am vrut să mă scol. Ce să te scoli? Piciorul rupt de aici, drept în coapsă, și dam cu mâna așa și zic „măi, tu care ești aici?” A doua dimineață am ajuns unde era primul post la ajutor, unde era un sublocotenent acolo. Eu aveam părul cam roșu așa. Zice „lua-ţi-l pe ăla cu părul roșu, că ăla e grav săracul”, și m-a pansat acolo și apoi zice „băgați-l lângă soba aia, lângă teracotă pe ăsta, măi, că poate să scapă”. Și am scăpat și m-a dus la Sinaia. La Sinaia, vă spun, era un spital mare, 1.500 de răniţi, că mai aveau o anexă pe acolo, m-au operat. Zice „mai facem una”. M-a tăiat pe aici, sunt incizat, am două tăieturi așa, de viu, până aici la genunchi, și ”ce să-ți facem, măi? hai să-ți amputăm piciorul”. Se ruga. Eu am un frate medic, a murit săracul la 90 de ani, și îmi zicea „mâine, Neculăiţă, să nu dai semnătură, că tu scapi”. Spunea că scap. Totuși am ajuns, că n-am vrut să amputez piciorul, m-a urcat sus la unde se murea. Era o cameră că acolo când te suia, acolo, acolo… Acolo era o candelă, ardea în permanență, și acolo mai era unul, Lungu Ion îl chema. Asta era în 1946, ajunul Anului Nou al lui 1947, și vă spun, au venit de la Legația americană doi doctori să viziteze spitalul, şi eu zic „doamna Oprescu, îi aduce şi pe aici, domnu’ colonel?” Colonelul era chirurgul, șeful, și a venit, dar nu încăpea acolo, era o cămăruţă, așa, cu viața a mea, și s-a luat cearșaful de pe mine, așa, și-i povestea, i-am urcat, că… Şi am auzit de penicilină în 1946, zice, le dăm pe ăștia îi salvăm noi. Ne-a dat câte un flacon de penicilină de un milion de unități, domnul Dumitraşcu, și a rămas doamna asta Oprescu, zice „stă mama cu voi să vă fac la 3 ore, la 3 ore, o penicilină”, și-am scăpat cu penicilina aia.
Cristian Dumitrașcu: Deci puteți să spuneți că americanii v-au salvat.
Neculai Tănase: Da, da, datorită lu’ ăla am scăpat eu de moarte.