Ionuț Nistor: E o diferență între unire și integrare

Publicat de prosavioleta, 1 aprilie 2025, 08:44

Andrei Vicol: Bună ziua și mulțumim că ați acceptat invitația la „Interviul săptămânii’.
Ionuț Nistor: Mulțumesc și eu pentru gândul de a mă invita și îi salut pe ascultătorii dumneavoastră.
Andrei Vicol: Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918, rezultatul unui complex de factori internaționali, politici, militari, dar în același timp al voinței populației din Basarabia. Cum evaluați contextul istoric din 1918 care a dus la acest act și care ar fi factorii care au avut cel mai mare impact în această decizie?
Ionuț Nistor: Contextul, cel care afectează în mod direct și situația României și situația Basarabiei, ține de Revoluția din Rusia. În februarie 1917 încep acțiuni revoluționare care duc la căderea țarului, duc la ieșirea Rusiei din război și din octombrie-noiembrie, prin lovitura de stat bolşevică, se instaurează noul guvern condus de Lenin, care își fixează ca obiectiv încă de la început scoaterea Rusiei din război.
Printre primele decrete pe care acest nou guvern bolşevic le dă este decretul asupra păcii și un alt decret care ne interesează în mod direct, acest raport față de Basarabia, este un decret al naționalităților prin care Lenin a sperat să poată menține în cadrul imperiului naționalitățile neruse și, plecând de la această perspectivă, și liderii basarabeni au proclamat în decembrie 1917 Republica Democratică Moldovenească.
Desigur că o Republică Democratică Moldovenească autonomă sau independentă, așa cum s-a proclamat în ianuarie, 24 ianuarie 1918, nu putea rezista, pentru că, de cealaltă parte, ucrainenii s-au organizat într-o structură statală proprie și au emis pretenții inclusiv asupra Basarabiei. Deci, Basarabia nu avea o altă soluție din punct de vedere internațional decât unirea cu România, pentru a nu fi inclusă într-un stat mare ucrainean sau, mai târziu, într-un stat rusesc sovietic mare.
Andrei Vicol: Care au fost reacțiile internaționale la momentul Unirii? Cum au influențat Marile Puteri decizia istorică de atunci?
Ionuț Nistor: N-a fost o decizie simplă ce nici pentru elita basarabeană, nici pentru guvernul român, pentru că suntem totuși în acel context, suntem într-o perioadă de război. Primul Război Mondial nu se încheiase. România era restrânsă teritorial în iarna lui 1917-1918, de fapt, România însemna Moldova, iar capitala era la Iași. Deci era într-un context în care avea nevoie de confirmări internaționale și de sprijin internațional.
Esențial, din punctul meu de vedere, a fost faptul că Germania atunci a dat undă verde României și a permis acest act politic, or acceptul Germaniei a fost pentru Alexandru Marghiloman un motiv în plus pentru a continua acest proces de unire cu Basarabia.
Andrei Vicol: Cât de importantă a fost implicarea intelectualității basarabene în procesul de unire?
Ionuț Nistor: Unirea nu se putea face decât la inițiativa elitei basarabene. Chiar dacă unii vorbesc despre un context fericit în care s-a produs această unire, s-au produs toate unirile de la 1918. Cred că elita românească și de la Chișinău și de la Iași a jucat un rol esențial. Și de ce spun acest lucru? Pentru că unirea a fost pregătită și spun eu, cum pregătită? În mai 1917 a fost un congres al profesorilor și învățătorilor în Basarabia, un congres al unor profesioniști care au decis că în noul context trebuie introdusă limba română cu grafie latină în școlile din Basarabia.
Andrei Vicol: Cum a fost primită unirea dincolo de Prut, care erau atitudinile oamenilor din diferitele regiuni ale Basarabiei față de această unire cu România?
Ionuț Nistor: Basarabia a fost divers etnic în acea perioadă – existau mulți ruși, mulți bulgari sau alte naționalități decât românii, în proporții diferite. Nu erau doar ruși, erau și rusofoni sau rusofili, care poate n-au văzut cu ochi buni acest proces de unire și actul în sine al unirii, dar dincolo de particularități sau particularisme, dincolo de vocile diferite, majoritatea românească a privit cu foarte multă speranță către această unire cu România, pentru că nu era vorba doar despre o unire cu un stat-mamă, ci pentru că românii și-au pus speranța în noul stat că le va rezolva foarte multele probleme de ordin economic şi social. Să ne imaginăm că populația Basarabiei la 1914 era o populație săracă și sărăcită de o exploatare seculară, era o populație în bună măsură analfabetă, pentru că predarea era în limba rusă și de foarte multe ori rezistența aceasta românească a fost și prin neînvățarea limbii ruse. Deci oamenii au avut așteptări foarte mari de la statul român. Ce s-a întâmplat cu Basarabia în cadrul României întregite? Sigur că este un capitol ambivalent, pentru că, pe de o parte, România a făcut eforturi pentru integrarea acestei provincii, așa după cum a făcut eforturi pentru toate celelalte provincii. Trebuie să înțelegem însă că această integrare nu a fost una simplă. Unirea, ca act de voință, nu este suficient pentru ca un teritoriu și o populație să fie integrată într-un stat. E o diferență între unire și integrare. Integrarea a fost un proces pe tot parcursul celor două decenii interbelice și sigur că timpul a fost mult prea scurt – 20 de ani – pentru ca acest proces să capete mult mai multă consistență decât a avut.
Andrei Vicol: Armata Română a avut o contribuție importantă în procesul de unire?
Ionuț Nistor: Intervenția Armatei Române a fost solicitată de către Sfatul Țării atunci, în decembrie 1917 – ianuarie1918, într-un context foarte problematic, foarte tulbure, în care agitațiile, bolşevice… trebuie să conștientizăm faptul că în Basarabia erau partizani ai bolșevicilor, în Basarabia erau soldați ruși care pactizaseră cu Revoluția. În aceste condiții, Sfatul Țării cere Armatei Române să intervină și să restabilească ordinea și în acest fel generalul Broșteanu ajunge la Chișinău în ianuarie 1918 și încearcă să impună ordinea acolo. Haideți să ne imaginăm ce ar fi însemnat o Basarabie nepacificată la momentul Unirii din martie 1918, cu elemente bolşevice, cu elemente militare care ar fi destabilizat situația la Chișinău și care ar fi făcut misiunea românească în general mult mai dificilă decât deja exista.
Andrei Vicol: Revenind în zilele noastre, ce importanță simbolică are data de 27 martie 1918, în contextul relațiilor de astăzi dintre România și Republica Moldova?
Ionuț Nistor: Relațiile noastre astăzi sunt printre cele mai bune care au fost de-a lungul timpului, în condițiile în care, desigur, funcționăm ca două state separate și 27 martie este piatra de temelie a acestei relații, pentru că este un eveniment pe care nu-l putem omite, la care trebuie să ne raportăm tot timpul și pe care nu trebuie să-l uităm.
Andrei Vicol: A fost alături de noi la „Interviul săptămânii” conferențiarul universitar doctor Ionuț Nistor, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Vă mulțumim că ați fost alături de noi și vă mai așteptăm și cu alte ocazii.
Ionuț Nistor: Și eu vă mulțumesc și la mulți ani, România!