Ascultă Radio România Regional Live

Dan-Florin Grecu: România este un stat disciplinat, în sensul că merge în siajul marilor puteri. Problema este în ce măsură putem să susținem acest efort, pentru că, să nu uităm, suntem un stat cu peste 9,5% deficit bugetar în anul anterior

Generalul-maior în rezervă Dan-Florin Grecu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România este invitatul lui Constantin Herțanu la Subiectul Săptămânii. Temele atinse vizează Summitul NATO de la Haga, concluziile cheie precum și impactul asupra apărării naționale, dar și a celei europene. Care sunt semnalele transmise autorităților de la Kremlin, dar și cât de pregătită este Alianța Nord-Atlantică pentru provocările anului 2025, aflăm din interviul următor.

Dan-Florin Grecu: România este un stat disciplinat, în sensul că merge în siajul marilor puteri. Problema este în ce măsură putem să susținem acest efort, pentru că, să nu uităm, suntem un stat cu peste 9,5% deficit bugetar în anul anterior

Publicat de Gabriel Stan, 30 iunie 2025, 16:20

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Bine ați venit la „Jurnal militar”!

Dan-Florin Grecu: Mulțumesc frumos pentru invitație! Totdeauna o mare plăcere să mă întâlnesc cu dumneavoastră, chiar dacă numai pe calea undelor.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Subiectul săptămânii este summitul NATO desfășurat la Haga. Care credeți că au fost cele mai importante decizii luate în acest summit din această săptămână?

Dan-Florin Grecu: Bun, înainte de a spune despre decizii, să spunem că a fost un summit un pic atipic față de ceea ce noi știam despre summiturile NATO, care erau un pic mai lungi ca timp și cu niște declarații mai elaborate și mai mari.

Dar, da, până la urmă, trebuie să fim de acord că a fost un summit istoric în ideea că acest summit a realizat două lucruri. În primul și în primul rând, o aproape cvasiunanimitate în ceea ce privește creșterea fondurilor pentru apărare până la 5%, în acea variantă stabilită de 3,5 plus 1,5, din partea cam aproape a tuturor statelor, cu câteva excepții.

Și, într-al doilea rând, pentru că după o perioadă de timp în care administrația americană a lăsat semne de întrebare vizavi de angajamentul față de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, președintele american a spus că va fi alături de partenerii săi „up to the end”, cum spunea domnia sa, și că suntem „on the same way”, ceea ce sunt două lucruri foarte importante, indiscutabil.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Știm că România a atins sau, mă rog, este pe cale să atingă ținta de 2,5% din PIB pentru apărare. Este acest efort sustenabil din punctul dumneavoastră de vedere? La summit limita s-a dublat, din punctul nostru de vedere.

Dan-Florin Grecu: Și din punctul meu de vedere s-a dublat, ba pentru unele state chiar s-a triplat această țintă. România este un stat disciplinat, în sensul că merge în siajul marilor puteri. Dacă marile puteri ne cer 5%, spunem 5%, dacă ne vor cere 10, punem 10%, dacă ne-or cere 20, bănuiesc că vom pune și 20, dar problema este în ce măsură, că aici este marea întrebare, în ce măsură noi putem să susținem acest efort, pentru că, să nu uităm, suntem un stat cu peste 9,5% deficit bugetar în anul anterior.

Și aici se pune marea întrebare – în ce măsură ne ajută această, cum să spun eu, alocare de fonduri? Bineînțeles că este o alocare de fonduri care va afecta puternic bugetul României și bineînțeles că este o afectare de fonduri care va afecta diferite alte zone unde probabil că am fi mult mai interesați să alocăm fonduri.

Dar situația existentă la această oră, cu niște amenințări serioase din partea în special a Federației Ruse, da, probabil că până undeva va trebui să luăm această decizie, iar autoritățile române au luat-o.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Domnule general, vorbeam în începutul interviului nostru și despre ce s-a întâmplat la summit. Vorbeam despre declarațiile lui Donald Trump. Ce semnal credeți că a transmis administrația Trump lui Vladimir Putin în acest context? După această întâlnire ce credeți că va fi perceput de către Kremlin?

Dan-Florin Grecu: Bun, în primul și primul rând, dați-mi voie să fac, așa, o glumă, dar nu-i glumă, că prima referire a președintelui american la președintele rus a fost că e simpatic. A fost că este simpatic.

Constantin Herțanu (realizator rubrică):  Dar știm că limbajul domnului președinte Trump este foarte colorat, ca să…

Dan-Florin Grecu: Da, președintele… Este indiscutabil. Președintele american are un alt sistem de aborda aceste relații internaționale, dar încearcă, cum spune englezul, pe de-o parte, to butter, pe de altă parte, to fight. Adică, pe de-o parte, să-l laude, pe de altă parte, să-l critice, deci dovadă cum l-a criticat pentru continuarea atacurilor împotriva Ucrainei și le-am văzut cum au fost.

Totuși, faptul că într-un final administrația americană a spus că rămâne angajată în tot ceea ce reprezintă Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord plus acceptul pentru creșterea cheltuielor de apărare din partea statelor europene trebuie să fie un semnal și pentru administrația rusă că modul lor de acțiune, așa cum este cel din Ucraina și pe care îl vedem zi de zi, nu este un mod de acțiune care să fie acceptat la nivelul NATO.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Exact. Domnule general, o ultimă întrebare pentru dumneavoastră; ce credeți, este pregătită Alianța Nord-Atlantică pentru provocările anului 2025? O concluzie finală.

Dan-Florin Grecu: A, indiscutabil! Indiscutabil! Deci este indiscutabil. Alianța Nord-Atlantică are toate, toate forțele și mijloacele necesare să răspundă oricărei agresiuni hibride sau o agresiune convențională, și aici pun Federația Rusă.

Nu, n-avem absolut niciun dubiu. Dubiul meu este de ce exacerbăm acest pericol, care este obiectiv, dar nu în halul care să ne aducă pe noi să nu mai putem dormi noaptea. Alianța Nord-Atlantică și numai partea europeană – și numai partea europeană – este indiscutabil capabilă să reziste oricărei, oricărei agresiuni. Cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, nimeni nu-și va permite să atace Europa.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Cu atât mai mult, cu cât îmi permiteți să o spun, există o largă, largă susținere din partea populației europene în această privință.

Dan-Florin Grecu: Absolut. Absolut, deci să nu avem niciun fel de problemă. Dacă populația, și-mi dau voie să fac acum, poate o să spună unii că speculez, dar dacă populația este uneori critică la niște acțiuni gen războiul din Ucraina, gen ce se întâmplă în Gaza, gen ce se întâmplă în alte părți al lumii, populația europeană va fi absolut determinată să-și apere teritoriul. Problema este, așa cum se întâmplă de fiecare dată, că depinde cât de aproape ești de foc, că una gândesc balticii care sunt, vorba aia, în blana ursului.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): În miezul problemei, exact.

Dan-Florin Grecu: Alta vorbesc polonezii, cu istoria lor, alta vorbim noi care știm de câte ori gurile Dunării au plecat și nu au plecat din componența statului român, și acum, mai nou, ucrainean, că, na, asta este istoria, și alta este în Baleare, în Corsica, în Portugalia, în Spania…

Constantin Herțanu (realizator rubrică): La mii de kilometri distanță.

Dan Florin Grecu:la mii de kilometri distanță.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Așa este. Domnule general, vă mulțumim foarte mult pentru toate aceste informații! Reamintesc ascultătorilor noștri că au fost alături de noi, la subiectul săptămânii, la „Jurnal militar”, generalul major în rezervă Dan-Florin Grecu, președinte al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România.

Dan-Florin Grecu: Vă mulțumesc și eu! Și, dacă îmi permiteți, o să vă aduc și surprize luna viitoare.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Așteptăm cu interes.

Activitățile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului
Actualitatea militara miercuri, 14 ianuarie 2026, 08:18

Activitățile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului

Sonia Raicu: Marinarii militari au participat marți, 6 ianuarie, la activitățile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului. În cadrul...

Activitățile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului
Concluziile reuniunii Coaliției de Voință de la Paris
Actualitatea militara miercuri, 14 ianuarie 2026, 08:13

Concluziile reuniunii Coaliției de Voință de la Paris

Sonia Raicu:  Președintele României, Nicușor Dan, a prezentat marți concluziile Reuniunii Coaliției de Voință de la Paris, unde liderii...

Concluziile reuniunii Coaliției de Voință de la Paris
Blindatele tactice Cobra 2 au început să intre în dotarea Armatei României
Actualitatea militara miercuri, 14 ianuarie 2026, 08:09

Blindatele tactice Cobra 2 au început să intre în dotarea Armatei României

Sonia Raicu:  Blindatele tactice Cobra 2 au început să intre în dotarea Armatei României. Primele unități au fost deja recepționate în...

Blindatele tactice Cobra 2 au început să intre în dotarea Armatei României
Prima activare în cadrul operației MCM Black Sea din anul 2026
Actualitatea militara miercuri, 14 ianuarie 2026, 08:05

Prima activare în cadrul operației MCM Black Sea din anul 2026

Sonia Raicu: Vânătorul de mine M270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a plecat marți, 6 ianuarie, din Portul Militar Constanța, pentru a se...

Prima activare în cadrul operației MCM Black Sea din anul 2026
Actualitatea militara marți, 6 ianuarie 2026, 08:53

Valeriu Călin: „Noi trebuie să oferim aici condiții apropiate de câmpul de luptă”

Valeriu Călin: Sunt colonel inginer Valeriu Călin, comandantul Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia. Începând din...

Valeriu Călin: „Noi trebuie să oferim aici condiții apropiate de câmpul de luptă”
Actualitatea militara marți, 6 ianuarie 2026, 08:42

Misiuni internaționale

Eduard Nicola: La trecerea dintre ani, militarii români participanți la misiunea KFOR din Teatrul de Operații Kosovo au fost implicați în mai...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 6 ianuarie 2026, 08:35

Mihai Panait: „A fost un an bun, un an foarte bun pentru Forțele Navale Române”

Mihai Panait: Anul 2025 pentru Forțele Navale Române a fost un an bun. Aș dori să aduc în atenție argumentele pentru această afirmație. Este...

Mihai Panait: „A fost un an bun, un an foarte bun pentru Forțele Navale Române”
Actualitatea militara marți, 6 ianuarie 2026, 08:25

A doua zi a anului – al doilea atac cu drone al Rusiei

Gabriel Stan: Un nou atac cu drone lansat de Federația Rusă asupra porturilor ucrainene de la Dunăre aflate în apropierea graniței cu România a...

A doua zi a anului – al doilea atac cu drone al Rusiei
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.