Ascultă Radio România Regional Live

Ilie Pintea: Această catastrofă umanitară fără precedent nu a făcut decât să radicalizeze populația și să îi facă pe oameni să vrea mai mult și mai repede să pună capăt acestui război

Ilie Pintea: Această catastrofă umanitară fără precedent nu a făcut decât să radicalizeze populația și să îi facă pe oameni să vrea mai mult și mai repede să pună capăt acestui război

Publicat de Gabriel Stan, 12 iunie 2023, 17:51

La rubrica Inedit avem un interviu cu reporterul Radio România Actualități, Ilie Pintea, care a vorbit în direct, în emisiunea Vești de Acasă, realizată de Gabriel Stan, la Radio România Internațional, despre dezastrul natural de pe râul Nipru cât și despre situația războiului din Ucraina și atacurile cibernetice ce au fost adresate Rusiei în această perioadă.

Ilie Pintea: Problema este una care are nenumărare implicații, nu doar cele pe care le vedem imediat, adică aspectul umanitar, catastrofa umanitară produsă în zonă. Vorbim de mii de refugiați, de mii de oameni care au rămas fără case, pur și simplu, satele lor sunt sub apă acum.

Dacă la începutul războiului vorbeam de acei refugiați de război, care plecaseră, fugiseră din calea luptelor, de data aceasta vorbim despre oameni care au rămas efectiv sub cerul liber și de care trebuie să se ocupe acum cineva.

Nu știm cine, pentru că statul ucrainean, ați văzut așa, în ultimele zile, a solicitat ajutorul comunității internaționale pentru a interveni în zonă, în principal cu sprijin umanitar de primă necesitate, pentru că oamenii de acolo, așa cum spuneam, efectiv nu mai au nimic.

Pe urmă vorbim de aspectul tactic și strategic al acestei întâmplări nefericite. Mă feresc să spun că rușii au aruncat în aer acel baraj, pentru că deocamdată cele două tabere se acuză reciproc de distrugerea intenționată a acestui baraj.

Ilie Pintea: Acum, bunul simț și, nu știu, logica elementară ne-ar spune că rușii au aruncat în aer acel baraj şi aveau tot interesul să o facă, din momentul în care Ucraina a început contraofensiva și luptele începeau să se mute în acea direcție și forțele ucrainene să avanseze.

Dumneavoastră ați văzut foarte bine că există acuzații vehemente din partea Rusiei cum că ucrainenii și-ar fi aruncat singuri în aer acel baraj. Cert este că această catastrofă a avut loc și că implicațiile ei le vom vedea și peste câțiva ani de acum încolo.

De altfel, citeam chiar în această dimineață un mesaj al guvernatorului Oleh Kiper, care vorbea de faptul că în zona Odesei vor ajunge pe Nipru, minele și munițiile neexplodate aduse de apă din acea zonă.

Vă reamintesc faptul că barajul fusese minat și întreaga regiune fusese minată încă de anul trecut, din vară. De altfel, administrația de la Kiev avertizase asupra pericolului pe care îl prezintă minarea acestui baraj, însă n-a fost de ajuns, iată, această avertizare. Am asistat cu toții la această teribilă catastrofă încă în desfășurare.

E, dacă vreți, una dintre amenințările voalate ale Kremlinului pusă în practică. Vă aduceți aminte de faptul că întotdeauna s-a vorbit despre consecințele pe care le poate avea ascensiunea Ucrainei în zonele controlate de ruși. Iată că distrugerile pe care le-au tot promis ei de-a lungul a un an și mai bine de război încep să se vadă și e ceva ce a afectat inclusiv trupele rusești aflate în zonă.

Ilie Pintea: Acum nu putem spune dacă astea au fost niște pierderi calculate sau dacă, pur și simplu, așa cum am citit de altfel, tot ca venind din partea Kievului, una dintre posibile explicații ale acestui eveniment ar fi aceea că rușii au uitat că au minat o anumită porțiune a barajului și au declanșat accidental această explozie.

Oricare ar fi cauza, și cu siguranță vom afla în următoarea perioadă cum stau lucrurile, important e că ne confruntăm cu această criză umanitară care nu vine decât să agraveze problemele din Ucraina.

Ilie Pintea: Un alt aspect foarte interesant a fost cel al felului în care vizita președintelui Zelenski la fața locului a fost speculată de ruşi. Ați văzut că la câteva minute după ce președintele Zelenski a plecat din unul dintre orașele inundate, au avut loc acolo bombardamente intense de artilerie. Rușii au speculat din punct de vedere practic și strategic prezența președintelui Zelenski acolo.

El și-a asumat această vulnerabilitate de securitate, dacă vreți, tocmai pentru a da un semnal oamenilor din zonă și a le spune că vor fi ajutați și că, evident, se află în atenția autorităților. Ceea ce a reușit să facă acest atac a fost să radicalizeze și mai mult ucrainenii.

Dacă până acum ei oricum erau dornici să își apere țara – și am constatat lucrul acesta în cele șapte misiuni pe care le-am avut deja în Ucraina, am petrecut acolo patru luni și jumătate de la începutul războiului și am putut să cunosc de-a lungul și de-a latul Ucrainei o mulțime de de oameni din toate categoriile sociale, care aveau cu toții aceeași atitudine, aceea de a-și apăra țara, ei bine, acest atac, această distrugere a barajului și această catastrofă umanitară fără precedent nu a făcut decât să radicalizeze populația și să îi facă pe oameni să vrea și mai mult și și mai repede să pună capăt acestui război.

 

Exercițiul MOBEX 2026
Actualitatea militara luni, 13 aprilie 2026, 16:19

Exercițiul MOBEX 2026

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale a anunțat primul exercițiu din acest an pentru verificarea stadiului...

Exercițiul MOBEX 2026
România pregătește investiții militare de 9.5 miliarde de euro
Actualitatea militara luni, 13 aprilie 2026, 16:15

România pregătește investiții militare de 9.5 miliarde de euro

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Direcția Generală pentru Armamente a Ministerului Apărării Naționale a transmis executivului documentele...

România pregătește investiții militare de 9.5 miliarde de euro
Program nou pentru soldați sau gradați voluntari
Actualitatea militara luni, 13 aprilie 2026, 16:09

Program nou pentru soldați sau gradați voluntari

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Au loc ultimele pregătiri pentru Programul soldat/gradat voluntar în termen, desfăşurat de Ministerul...

Program nou pentru soldați sau gradați voluntari
Structură unică pe teritoriul României: Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:41

Structură unică pe teritoriul României: Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est

Emilian Chirea: Sunt general de brigadă Emilian Chirea, locțiitorul Șefului de Stat Major pentru Sprijin la Comandamentul Corpului Multinațional...

Structură unică pe teritoriul României: Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:37

Ileana Rotaru: „Avem o apărare comună și avem o siguranță comună”

Larisa Ciofu: Doamna Rotaru, discuția de astăzi este concentrată în jurul rezultatelor barometrului. Începe chiar cu percepția asupra...

Ileana Rotaru: „Avem o apărare comună și avem o siguranță comună”
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:29

Misiuni Internaționale

Eduard Nicola: În această săptămână, la nivelul Detașamentului de apărare antiaeriană din Polonia a avut loc transferul de autoritate între...

Misiuni Internaționale
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:11

A cincea ediție a Conferinței științifice internaționale pe tema impactului tehnologiilor emergente și disruptive asupra securității globale

Adrian Gîtman: Academia Forțelor Terestre din Sibiu a organizat cea de-a cincea ediție a Conferinței științifice internaționale pe tema...

A cincea ediție a Conferinței științifice internaționale pe tema impactului tehnologiilor emergente și disruptive asupra securității globale
Actualitatea militara miercuri, 8 aprilie 2026, 09:08

A 27-a ediție a Congresului Comitetului Balcanic de Medicină Militară

Adrian Gîtman: La Timișoara a avut loc în această săptămână a 27-a ediție a Congresului Comitetului Balcanic de Medicină Militară, în...

A 27-a ediție a Congresului Comitetului Balcanic de Medicină Militară
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.