Ascultă Radio România Regional Live

Mesajul Academiei Române cu ocazia Zilei Naţionale, la un secol de la Marea Unire

Mesajul Academiei Române cu ocazia Zilei Naţionale, la un secol de la Marea Unire

Publicat de Camelia Teodosiu, 1 decembrie 2018, 09:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21

Ziua Națională a României din acest an are o semnificație specială și o încărcătură emoțională deosebită. Românii comemorează un secol de la finalul „Marelui Război“, care a secerat milioane de vieți și a produs pierderi și suferințe greu de evaluat, pe de o parte, dar și celebrează încheierea procesului de formare a României moderne ca stat național unitar, pe de altă parte. Sărbătoarea Marii Uniri este un bun prilej de rememorare a grandorii acelei generații de oameni de stat și de intelectuali care au condus națiunea spre unirea tuturor românilor și care au manifestat o admirabilă coeziune, pentru binele public. În același timp, secolul trecut de atunci, plin de învățăminte, ne obligă să reflectăm asupra prezentului și viitorului. Academia Română, care a reușit să realizeze, din punct de vedere instituțional, coagularea elitei culturale din toate provinciile istorice românești încă din 1866, cu peste o jumătate de veac înainte de Marea Unire, și care, în consecință, a dobândit vocația de făuritor și păstrător al unității acestui popor, îndeamnă, în aceste momente solemne, toți factorii de răspundere din România să-și asume misiunea care le-a fost încredințată de români și să pună în prim plan buna gestionare a edificiului național, creat cu atâtea sacrificii. România desăvârșită la 1918, confirmată în plan internațional în 1919-1920 și reconfirmată – cu regretabile modificări teritoriale și în condiții istorice foarte dificile pentru întreg spațiul Europei Central-Răsăritene – la Conferința de pace de la Paris din 1946-1947, nu este un dat imuabil, ci este o realitate geopolitică și spirituală care trebuie permanent administrată, primenită, protejată, organizată și condusă cu responsabilitate, profesionalism și demnitate, spre a putea participa activ la dialogul dintre state. Preluarea de către România, la 1 ianuarie 2019, a președinției Consiliului European plasează țara noastră în fruntea protagoniștilor Uniunii Europene și presupune un efort național fără precedent în cadrul Uniunii Europene pentru următoarele șase luni. În acest context, admirabila unitate a românilor înregistrată de istorie la finele „Marelui Război“ trebuie să fie mai mult decât o rememorare și o celebrare, trebuie să devină un exemplu și un reper pentru noi, contemporanii, deveniți legatarii personalităților de la 1918, care și-au împlinit cu onoare datoria lor istorică. „Datoria vieții noastre“ (Vasile Pârvan) ne obligă la acțiune conștientă și coordonată pentru revigorarea României și pentru pregătirea sa întru afirmare și dezvoltare în secolul al XXI-lea. De aceea, invităm toate instituțiile statului la un dialog lucid, profund și sincer, cu scopul bunei funcționări a societății românești, dialog necesar și obligatoriu pentru toate aceste organisme delegate de națiunea română să-i conducă destinele spre viitor, și la înțelepciune, prin transmiterea către români a unui mesaj de încredere, putere şi curaj pentru redobândirea demnităţii naţionale.

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Actualitate luni, 12 mai 2025, 08:44

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”

Cei doi au povestiti despre noul album Partizan intitulat „Nori peste Sălăjan”, apărut la Electrecord, exact ca primul – un cerc plin de...

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Actualitate vineri, 4 aprilie 2025, 12:58

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică

Monica Anghel a lansat o piesă nouă „Imun la Te Iubesc” și pregătește un eveniment pentru aniversarea celor 40 de ani de carieră care vor...

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
Actualitate vineri, 28 martie 2025, 14:01

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”

Programul Național Cantus Mundi reia concertele extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats și de 8 ansambluri de percuție...

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 12:20

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte

Artistul a vorbit despre pasiunile lui, dar și despre muzică, despre ultima piesă lansată – Șapte – și despre energia primită la concert....

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:39

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Guvernul a adoptat un proiect de lege care reglementează intervenția pe timp de pace în cazul dronelor...

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:37

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit joi, în Centrul Național de...

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:35

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadorul Statelor Unite la București, Kathleen...

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.