Vreau să povestesc

Publicat de Camelia Teodosiu, 31 ianuarie 2024, 22:14

Vă întâmpin cu același „Bun găsit!”, dar și cu un îndemnul de a învăța să povestim. Inspirația vine din Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova după Concursul Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat ,,Vreau să povestesc’’adresat elevilor din clasele I-XII.

Concursul, derulat anual, are ca scop stimularea interesului pentru istorie, precum și dezvoltarea creativității și imaginației tinerei generații.

Cea de a III-a ediție, desfășurată spre finalul anului trecut, a avut ca obiectiv scrierea unor scurte povestiri, având ca inspirație personalitățile și momentele ce au marcat istoria României.

Interesul crescut al elevilor, părinților și cadrelor didactice implicate au adus bucurie și motivație organizatorilor. La concurs au participat 142 de elevi din 22 județe din țară și din Republica Moldova.

Juriul, alcătuit din doamna Ștefania Dinu – dir. adj. Muzeul Național Cotroceni, București,  doamna prof. dr. Elena Butunoi, Ploiești, doamna Aurelia Mihaela Banu – prof. Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu’’ din Ploiești și doamna Amalia Daniela Nicoară – șef Birou Istorie la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a desemnat următorii câștigători:

Clasele I-IV

Premiul I – Barbu Teodora, clasa a IV-a A, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile’’, Ploieşti;

Premiul II – Modrescu Delia Maria, clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’, Ploiești;

Premiul III – Iacobescu Victor Adrian, clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’, Ploiești;

Mențiune – Molnar Norbert Bogdan, clasa a IV-a, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile’’,Ploieşti;

Mențiune – Mihai Ștefan Andrei, clasa a IV-a A, Școala Gimnazială Comuna Bătrâni, jud Prahova;

Mențiune – Ghidia Bianca, clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’, Ploiești;

Mențiune – Popa Vlad Alexandru, clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’, Ploiești;

Mențiune – Dinu Luca Matei, clasa a IV-a A, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile’’, Ploieşti;

Mențiune – Coconea Lucia Victoria, clasa a IV-a B, Liceul Teoretic Național București;

Clasele V-VIII

Premiul I – Marian-Ionescu Teodor, clasa a VIII-a B, Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale”, Ploiești;

Premiul II – Jeca Filip Șerban, clasa a V-a A, Colegiul Național ,,Emil Racoviță”, București;

Premiul II – Brătilă Diana Maria, clasa a VIII-a G, Colegiul Național ,,Mihai Viteazul’’, Ploiești;

Premiul III – Romanovici Elina, clasa a VII-a, IP Gimnaziul Mîndîc, raionul Drochia, Republica Moldova;

Mențiune – Matei Mendy Daria , clasa a V-a, Colegiul de Artă ,,Carmen Sylva’’, Ploiești;

Mențiune – Cristoiu Tudor Ștefan, clasa a VIII-a B, Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale’’, Ploiești;

Mențiune – Toader Iulia, clasa a VIII-a, Colegiul Național ,,Mihai Viteazul’’, Ploiești;

Mențiune – Crișan Amelia Nicoleta, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ,,Spiru Sorescu’’, Zamfira, jud. Prahova;

Mențiune – Babi Raul, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 37, Constanța, jud. Constanța;

Mențiune – Ioakeimidis Teodora, clasa a VIII-a C, Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu’’, Cluj-Napoca, jud. Cluj;

Clasele IX-XII

Premiul I – Pahonțu Ioana, clasa a XII-a F, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;

Premiul II – Miclea Roberta Andrada, clasa a XI-a E, Colegiul ,,Horia, Cloșca și Crișan’’, Alba-Iulia, jud. Alba;

Premiul II – Cojocaru Doriana, clasa a X-a S, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;

Premiul III – Butunoi Nicolae, clasa a X-a S, Colegiul Național ,,Nichita Stănescu”, Ploiești;

Mențiune – Mihalea Maria Ioana, clasa a X-a M1, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;

Mențiune – Știrbet Amalia, clasa a X-a, Colegiul Național „Școala Centrală”, București;

Mențiune – Popa Ioana Simina, clasa a X-a B, Colegiul Național ,,Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, jud. Prahova;

Mențiune – Balica Ștefania Alexandra, clasa a XII-a, Liceul Particular Nr. 1, loc. Bistrița, jud. Neamț;

Mențiune  – Stanciu Paula Alexandra, clasa X-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;

Mențiune – Niculescu Alexandru, clasa a X-a, Colegiul Național ,,Nichita Stănescu”, Ploiești.

Participanții au venit cu creații originale, iar câștigătorii premiilor I pentru cele 3 categorii de vârstă, și anume clasele I-IV, V-VIII, IX-XII,  sunt prezenți în Biblioteca de Bucurii.

I-am rugat să se prezinte, așa cum simt ei să o facă, și să ne citească fiecare, integral sau parțial, din povestirea lor. Așadar, îi vom asculta pe rând pe Teodora Barbu, Teodor Marian-Ionescu și Ioana Pahonțu.

„Mă numesc Teodora Barbu și am 10 ani. Sunt elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Sfântul Vasile” din Ploiești. Locuiesc împreună cu părinții mei și cu frățiorul meu mai mic, Emanuel. Am învățat să citesc de la vârsta de 5 ani și, de atunci, cititul a devenit o pasiune pentru mine. Când citesc, parcă visez, doar că o fac cu ochii deschiși.

Îmi place să citesc pentru că este relaxant, pentru că găsesc situații amuzante, pentru că pot să aflu tot felul de lucruri noi, atât cunoștiințe cât și lecții despre viață.

Trăiesc cu emoție toate aventurile personajelor, mă pun în pielea lor, dar și invăț din experiențele lor.

Una din cele mai recente cărți citite a fost „10 fete care au făcut istorie”. Fiecare fată din carte a fost deosebită și a schimbat lumea cu ceva, rămânând în istorie. M-am gândit, atunci, că aș dori să pot scrie și eu istorie cu viața mea.

Citiți și voi și nu veți regreta!

O întâlnire neașteptată

De obicei seara, înainte să adorm, îmi place să citesc despre evenimente din trecut și despre personalități istorice remarcabile. În seara aceasta a fost diferit. Le spun părinților noapte bună și mă cufund în patul meu pufos.

Pe geam se strecoară sunetele nopții. Am luat în mână o carte veche și misterioasă, pe care tocmai am găsit-o în biblioteca bunicii. După ce citesc câteva rânduri, mă simt mai amețită ca niciodată. Toate rândurile se învârt și se strâng într-un ghem, fiind trasă parcă într-o altă lume.

Când mi-am revenit, mă aflam într-o bibliotecă mare, cu cărți de piele gravate cu litere de aur. Se pare că sunt într-un palat! Afară îmi dau seama că este un castel cunoscut: Castelul Peleș. Tocmai ce l-am vizitat vara aceasta împreună cu părinții mei. De data aceasta totul era însă diferit. Oamenii erau îmbrăcați în haine elegante, iar atmosfera era plină de poveste.

Intru din nou înăuntrul castelului într-o cameră plină de rafinament și eleganță. Aici am zărit o doamnă îmbrăcată într-o minunată rochie cusută cu fir de mătase, aur și argint.

— Bună ziua! spun eu cu sfială.

— Bună, domnișoară! Te văd puțin nedumerită… eu sunt Elisabeta, regina României și stăpâna acestui castel.

— Adevărat? Sunteți Regina Elisabeta? Este o onoare să vă cunosc!

— Da, eu sunt! mi-a răspuns ea cu o voce melodioasă. Te pot ajuta cu ceva?

— Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă cunosc mai bine.

— Mi-ar face mare plăcere! Pentru aceasta trebuie să îți prezint și câteva dintre camerele din castel. Ah, am și uitat! Mă pregăteam să mă întâlnesc cu George Enescu. Hai, vino după mine!

Am intrat într-o cameră foarte frumoasă din care se auzea sunetul melancolic al unei viori. Totul părea că prinde viață sub magia muzicii. Am aflat în acele momente că Regina Elisabeta era o mare compozitoare de muzică clasică. Apoi am intrat într-o sală unde am zărit un pian, o harpă și o vioară.

— Vai, ce frumos! Și mie îmi place să cânt! Studiez pianul de aproape doi ani, am spus eu.

— Minunat! Aici îmi compun muzica, dar din păcate nu te pot lăsa să cânți deoarece aș vrea să terminăm vizita înainte de plimbarea zilnică prin curtea castelului. Să mergem mai departe!

Intrăm într-o sală mare, asemănătoare cu cea de la teatrul din orașul nostru.

— Aici eu țin concertele la pian, la care sunt invitați toți muzicienii și compozitorii renumiți din țară și din Europa.

Următoarea cameră a fost cea mult îndrăgită de regină, unde își găsea liniștea și inspirația pentru picturile ei, ce reflectau dragostea pentru natură și țară.

După ce am trecut prin alte câteva camere, am început să mă îngrijorez gândindu-mă cum mă voi întoarce acasă.

Am descoperit apoi că regina avea aceeași pasiune ca mine, cititul.

Am ajuns în cele din urmă în camera din care a început toată aventura, biblioteca. Razele soarelui care pătrundeau prin vitraliile viu colorate dădeau locului acesta un farmec aparte, care a trezit în mine o emoție puternică. Deodată văd pe un fotoliu cartea mea și o deschid. Mă trezesc înapoi în camera mea, înconjurată de cărțile mele preferate. Ce experiență minunată! Aventura aceasta o voi păstra în suflet și nu o voi uita niciodată!”

„Numele meu este Teodor Marian-Ionescu și sunt elev în clasa a VIII-a B la Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale”, Ploiești; o școală cu tradiție. Școala lui Caragiale și a lui Nichita Stănescu.

Am avut, în ultimii doi ani, numeroase participări cu succes, la etape regionale și naționale ale olimpiadelor școlare de creație. Îmi doresc, bineînțeles, să-mi probez din nou competențele și cunoștințele, în aceste competiții, iar, mai presus de toate, anul acesta să mă bucur de  reușita intrării la liceu, la profilul dorit. Concursul Vreau să povestesc la care am ocupat locul I (n.r. clasele V-VIII) mi-a prilejuit bucuria de a mă exprima prin puterea cuvântului. Ca orice adolescent, am multe pasiuni sau înclinații. Îmi place să citesc, să călătoresc și îmi placce să scriu. De muulte ori, am impresia căstiloul îmi aleargă singur pe foaie. De aceea, să scrii o povestire, pornind de la un eveniment din istoria noastră, nu a fost pentru mine doar o provocare, ci chiar o încântare.

Am ales, ca punct de plecare, atacul de noapte de la Târgoviște și figura voievodului Vlad Țepeș. Momentul acesta este generos pentru creatorii de opere ficționale. Cred că am pus în valoare calitățile Domnitorului, iar povestirea imaginată de mine a avut momente de suspans, a evidențiat solidaritatea românilor și rcunoașterea forței patriotismului. Vă voi citi un fragment din lucrarea premiată:

O noapte, un atac, o victorie

„Pe tot întinsul Țării Românești, vara venise cu semne bune: câmpuri înverzite, culori pretutindeni. Însuși soarele părea mândru, impunător.

În apropierea capitalei, pe cărarea ce mergea de la Nicopole, către Curtea Domnească, pe laTârgoviște, armata valahă era îndemnată, asemenea naturii, de glasul soarelui ei, domnitorul Vlad Țepeș. Cu toții, fie ei țărani, fie boieri, erau însuflețiți de grăirile domnitorului.Nădejdea, speranța de a străjui cu vitejie meleagurile acestea își făcea simțită prezența în sufletele celor aproape 30.000 de valahi.

Povara zilei, ce sta să se încheie, era purtată de toți, dar mai cu seamă de pajiști, dealuri, pârâuri, de păsări ce anevoie zburau spre cuiburi, de soarele al cărui elan se domolise o dată cu cerul, ce căpătasenunațe sângerii. Mulți ostași ai lui Vlad Țepeș își dăduseră sufletul în umbra călăreților otomani…

Însă, de cum ajunse în tabăra valahă, domnitorului îi săgetă un gând, la vederea croitorului său, un bun prieten și sfătuitor, în care domnul își punea încrederea ori de câte ori era nevoie.

– De nu te-oi supăra, vechiul meu fârtat, te-aș ruga, cu stăruință încă, să îmi croiești cu măiestria dumitale, veșminte precum ale unuia dintre vrăjmașii noștri otomani.

Nedumerit fiind, croitorul zise:

– Întocmai cum spui, așa se va face. Însă ( și aici îl privi drept în ochii săi ca două nopți de întunecați), tare sunt uimit: ce folos ar avea croiala mea?

Parcă așteptând, din clipă în clipă, ca otomanii să dea năvală în tabără,Ţepeş îi destăinui toată rânduiala din gândul său.

Ghicindu-se în ochi nădejdea mult dorită, din  partea croitorului, domnitorul începu a-i face înțeles gândul de a pătrunde, deghizat în straiele Semilunii, pe timp de noapte, în tabăra otomană și, de-o fi cu putință, a-i răzbuna pe cei ce au căzut sub tăișul săbiilor vrăjmaşe.

– Întocmeala Măriei-Tale o pot înțelege. Însă, primejdie însemnată este ca tocmai voievodul nostru să ajungă într-atât de departe. Slavă Domnului, mulți oşteni curajoşi are oastea noastră! Doar îndemn din partea Măriei-Tale să vină…

– Și toată țara, țărani ori boieri, de ar fi aici, eu am datoria de a-l înfrunta pe sultan. Prea mult am răbdat amarnicul joc al său! Contez pe voi toți pentru izbândă!

– Cât mi-o fi dat a viețui pe lume, îmi voi apăra țara, din umilul meu suflet de simplu croitor! Fie ca îndrăzneala Măriei-Tale să se prefacă în binecuvântare pentru Româneasca Țară!

Trei ceasuri mai apoi,domnitorul valah, nelăsându-se răpus de teama de afi demascat, se îndepărta de armată sa, care veghea în întuneric clipa prielnică atacului de noapte, îndepărtându-se asemenea unui vuiet către întinsa adunare a Semilunii, la un pas cu alți doi boieri, oameni de nădejde ai săi.

Le fusese înțeles că, de va izbuti să-l aibă în fața ochilor, în acea noapte, pe însuşi sultanul, boierii să le vestească celorlalţi, ce neclintit răbdau, că atacul începe. Și de nu va fi ca domnitorul să îl omoare pe sultan, în jumătate de ceas armata să lase în urmă codrul,ieșind și atacând.

– Seară bună, domnul meu! rosti voievodul unui trecător.Voiesc să mă îndrumi spre cortul preaputernicului nostru sultan.

– De însuşi sultanul cutezi să mă întrebi? De-mi vei spune ce poftești, poate ți-oi spune la rându-mi unde găseştice cauți!

Cunoscând dinainte viclenia unora ca aceștia, Țepeș, fără pic de sfială, răspunse:

– Ştiu cât de vicleni sunt valahii. Dar cunosc și cum avem putința de a-i face, multă vreme de acum, supușii noştri.

Se pornisă-i dea socoteală ostașului turc, grăind întocmai despre gândul său, ce deveniuna cu realitatea. Surprins de vorbele celui ce purta veșminte asemeni lui, ostașul rosti:

– Ține-ți gândurile precum mi le-ai destăinuit și îndată te voi conduce la preaputernicul sultan!”

„Bună ziua! Sunt Ioana Pahonțu, am 18 ani și sunt elevă la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” din Ploiești, Prahova.

Foto: Ioana Pahonțu

Pasiunea pentru citit a scos capul la suprafață prin clasa a III-a sau a patra, cred, când mai mergeam la școala la care predă mama și rămâneam în bibliotecă în timpul în care avea ore. Fotoliile de acolo erau confortabile și lumina bună, așa că am pus mâna pe primul volum din Harry Potter și de-atunci nici că m-am mai oprit.

Citeam și ce-mi pica în mână, cum ar fi Omul Invizibil, care, din câte țin minte, nu era tocmai de vârsta mea, dar și, în marea parte, fantasy-uri de pe raftul care trebuia. Pe atunci nu preferam lecturile mai ancorate în realitate și de asta cred că, acum, s-a întors roata. Încă savurez un fantasy bun, dar depinde cât de fantasy e – istoricele m-au cucerit. Nu cred că a existat o lectură în mod special care să mă facă să plonjez radical de la un gen literar la altul. Sunt destul de convinsă că romanul meu, ,,Busola către Nova Scotia”, a fost de vină.

Pasiunea pentru scris a venit destul de repede după cea pentru citit. Mâncam cărțile pe pâine și nici n-am realizat când imaginația mi-a dat pe afară. Am început să scriu cu personajele din poveștile preferate, pentru ca după vreun an să mă detașez și să le formez pe ale mele. Așa au luat naștere Hugo Albinosul, Yanosh, Seraphim și restul piraților din cartea mea de debut. Au apărut când eram clasa a noua, iar aprecierea cititorilor de pe platformele online n-a așteptat prea mult până să vină. Doi ani mai târziu, am avut surpriza ca manuscrisul să vadă lumina tiparului grație editurii Petale Scrise.

Posibil, atunci m-am motivat, mi-am cumpărat cărți, mi-am făcut răbdare pentru documentare și a început să-mi placă. Mi-a luat o lună până să pun la punct și traseul geografic – după ce înghițisem atâta istorie pentru detaliile modului dezastruos de viață al piraților, nu puteam să-mi las echipajul să caute comoară doar pe ,,o insulă”fără nume.

Povestea este de fapt o duologie, „Busola către Nova Scotia” și „Busola de pe Nova Scotia”, care urmărește aventurile unui echipaj ficțional de pirați rămas de pe urma Epocii de Aur a pirateriei. Sunt zece la număr și care mai de care mai ciudați, de la nebuni până la împiedicați, plecați în urma comorii căpitanului Kidd, la care rămâne de văzut dacă ajung întregi. Cu un grup de corsari pe urmele lor, se încurcă mai tare decât ar trebui în fire politice, se descurcă în felul lor trăznitși, la final, primesc soarta pe care o merită. Am scris despre pirați cu dorința de a-i distanța de clișee. Nu aveau papagali pe umăr și nici picioare de lemn, ci erau barbari, iar mulți dintre ei erau norocoși dacă prindeau vârsta de 30 de ani. Am vrut să arăt o soartă crudă, realistă, prin care ei treceau datorită umorului, speranței și îndârjirii. Mai presus, să arăt și partea umană, mai de soi, a acelor barbari.

Cam așa s-ar rezuma istoria mea cu scrisul. Între timp, am făcut un curs și-am mai găsit concursuri la care să mă afirm, printre care și cel de istorie, Vreau să povestesc. Tema m-a intrigat de la bun început și nu cred c-am avut altă opțiune față de Vlad Țepes. Mi se pare unul dintre cele mai enigmatice personaje ale istoriei medievale românești și am vrut, la fel ca în cazul piraților, să-mi imaginez și o latură ceva mai umană a lui, după cum am scris:

– Pe sultan nu-l las, a mârâit Țepeș fără să-l bage în seamă, la care eu am am rămas uitându-mă îndelung, că îl mai auzisem cum se jura pe tot ce-avea, dar nicicând nu crezusem că o așa voce de sălbăticiune ar putea ieși din gâtlejul lui.

Până mi-am revenit, a continuat:

– Sultanul n-are să-l vadă pe Hamza-n vârful țepei ca să știe c-a fost mâna mea. O să-mi vadă mâna-n noaptea asta… ș-apoi n-o să mai vadă nimic. Biruința să fie cu noi și-atunci când eu voi rămâne domn în Țara Muntenească, pe turci o să-i aliniez în țepe și pe Radu o să-l pun în frunte, ca pe Hamza, în una și mai înaltă.

Pe urmă, s-a jurat din nou.

Așa, am înțeles și eu, pentru a suta oară, cum de i se dusese buhul ca Dracul, nume pricinuit de mai multe decât de țepe ori de pofta de vârsare de sânge ce-l mai cuprindea în zilele de post. De când eram în slujba-i, de când el era domnul meu și nimeni altul, mă obișnuisem la vocea lui găunoasă și rece. La început, avusesem impresia că și-o piatră ar fi trădat mai multe ca el, dacă o puneai la ureche s-o auzi cum șușotește. Pentru asta, îmi îngreuna sufletul să-l văd șchiopătând de oboseală pe holurile reci de piatră sau când îl găseam cu ochii pierduți în zări și vocea răpusă, ca o șoaptă rămasă pe urma vorbelor.

Vasăzică, asta văzusem atunci în concentrarea lui și am rămas și eu pe gânduri. Știam c-o să ieșim biruitori, dar îi recunoscusem privirea pierdută, chiar și pentru o singură clipită, și n-am putut să nu mă întreb ce temeri putea avea un domn ca el. N-am putut să zăbovesc prea mult deslușind aceasta. M-a ridicat în picioare și m-a pus să trezesc tabăra, că era luna sus pe cer și, odată cu ea, era timpul să răsfirăm turcii de prin corturi.Când m-am întors să mă pregătesc, băietanul a nimerit lângă mine, strângându-și chinga șeii. A căscat ochii surprins când murgul lui și-a ridicat copita până la burtă, s-alunge o muscă. Animalul avea gâtul lăsat, urechile relaxate și fornăia a plictis, fără grija omenească a ceasului ce va urma, în care se putea alege cu picioarele tăiate. Atunci, din privirile mari și holbate ale băietanului, am înțeles că și pe el, ca pe mine și ca pe domn, îl frământau temerile, că moțăiala lui de mai devreme nu fusese deloc o moțăială, ci poate doar o șansă ca Țepeș să-l ucidă înainte să moară sângerând în tabăra turcească.

Mi-am scuturat capul. Cum puteam eu ști ce era în mintea unui prostovan?

Eram cu toții în straie turcești atunci când Vodă a-nceput a vorbi din nou, deja călare, cu părul aruncat liber peste umeri. Își recăpătase căutătură care tăia. Mă înfiora și mă ușura deopotrivă. A spus el ce-a spus, dar până să-mi destup urechile de tot, n-am priceput prea multe – în orice caz, cu mine le discutase deja. Spunea ceva de turci, că-s mulți, și-apoi a aruncat în aer un tuset care, în sfârșit, m-a trezit pe deplin din gânduri.

– Cine se gândește la moarte, acela să nu meargă cu mine, să rămâie aici, a încheiat Țepeș.”

Foto: Ioana Pahonțu

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova /  Teodora Barbu / Teodor Marian-Ionescu / Ioana Pahonțu

Ziua Culturii Naționale  și „Eminescu – aer curat” la Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Publicat de Camelia Teodosiu, 17 ianuarie 2024, 23:02

„Dacă poprul român dispare de pe fața pământului și rămâne o carte a lui Eminecu, lumea va știi cine au fost românii” – a spus, cu profunzime și atât de frumos, Mircea Eliade.

Într-un interviu realizat de poetul Nicolae Băciuț, în 1980, Nichita Stănescu spunea: ”Eminescu? E foarte greu să respiri după el, dar cu clipa în care el ne-a devenit nouă tuturor respiraţie, va trebui ca noi înşine, la rândul nostru, să fim respiraţie nenăscuţilor. Eminescu este pur, genuin, un aer curat”.

Momentele alese anul acesta, într-o ordine diferită de cea a derulării lor la Muzeul Satului, sunt reprezentative pentru simbolurile asociate Zilei Culturii Naționale – Eminescu și Nichita Stănescu.

Conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” își reamintește și ne împărtășește de fiecare dată, pe 15 ianuarie, că Biblia şi Poezia lui Eminescu sunt cele două cărţi de suflet, care o ajută să treacă peste momentele grele.

Vă invităm să ascultați această ediție specială a Bibliotecii de Bucurii realizată de Ziua Culturii Naționale cu fragmente de la evenimentele desfășurate la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

La vernisajul expoziției “Sub semnul marelui Eminescu”, unde sunt expuse lucrări ale artiștilor plastici, membrii ai Asociației Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP  (Uniunea Artăștilor Plastici) din România, îi ascultăm pe rând pe Doamna Paula Popoiu, managerul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Marius Tița, critic de artă și pictorul Florian Mihăilescu.

Tot la vernisajul acestei expoziții – “Sub semnul marelui Eminescu”, pe care o puteți vizita la Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, actrița Doina Ghițescu a adus un frumos omagiu marelu nostru poet și a recitat 3 fragmente din 3 poeme.

De asemenea, în foaierul Sălii Victor Ioan Popa  de la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”, au mai avut loc, de Ziua Culturii Naționale, ateliere de creație pentru copii – “Lacul codrilor albaștri”- coordonator Luminița Voica.

La vernisajul expoziției de fotografie “Patria mea, limba română” realizată de editura Princeps din Ploiești, au fost expuse 80 de afișe și fotografii reprezentative pentru viața și opera poetului Nichita Stănescu.

Iar momentele artistice care au avut loc în Sala Victor Ioan Popa  de la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” au emoționat publicul care și-a manifestat admirația prin aplauze îndelungate.

Programul evenimentelor desfășurate pe 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”:

• Ateliere de creație pentru copii “Lacul codrilor albaștri”- coordonator Luminița Voica
• Vernisajul expoziției de fotografie “Patria mea, limba română” realizată de editura Princeps din Ploiești – 80 de afișe și fotografii reprezentative din viața și opera poetului Nichita Stănescu
• Proiecția filmului realizat la Ploiești, la Teatrul Toma Caragiu, In Memoriam Nichita Stănescu
• “Pe lângă plopii fără soț”- moment artistic realizat de studenții UNATC
• “O, rămâi!” recital de cântec și poezie în interpretarea Ansamblului Fluierașii de la Merișani
• “Stelele-n cer”- recital al reprezentanților Asociației ArtPulse, studenți la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasele de canto – conf.univ.dr. Iulia Isaev, respectiv conf.univ.dr. Claudia Codreanu.
• Vernisajul expoziției “ Sub semnul marelui Eminescu”- lucrări ale artiștilor plastici, membrii ai Asociației Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România
  • Curatorii expoziției: Florian Mihăilescu și Cristian Olteanu.
  • Prezentator: Marius Tița, critic de artă
    

    

    

    

    

    

    

    

    

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii: Camelia Teodosiu

Bucuria faptelor bune

Publicat de Camelia Teodosiu, 28 decembrie 2023, 16:50

Invitata noastră este Maria Duduman, inițiatoarea platformei Fă Bine, unde se regăsesc zeci de ONG-uri, companii donatoare, campanii derulate pentru strangere de fonduri, proiecte și acțiuni concrete generate și implementate de cei care au viziunea unei lumi frumoase și bune.

qrf

Maria Duduman este convinsă că ”Împreună putem da viață unei lumi mai bune.” Acesta este și deviza platformei ”Fă bine!” care s-a conturat și dezvoltat inițial pentru cei afectați de pandemie.

Maria este plină de inițiativă, energie pozitivă, implicată, motivată și cu multă inspirație pentru a pune în practică ideile ei creative, încărcate de o sensibilitate aparte. Ea ne va îmărtăși viziunea platformei Fă bine! și cum poate fi integrat un astfel de proiect în spiritul unei lumi aflate în procese de profunde schimbări și transformări.

qrf

Să ne lăsăm inspirați de povestea Binelui care ne poate schimba viața în cel mai frumos mod.

Realizator: Camelia Teodosiu
Foto: facebook și arhiva personală a Mariei Duduman

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor

Publicat de Camelia Teodosiu, 6 decembrie 2023, 22:11

Social Skills in Blended Learning for better student Achievement

Astăzi vom discuta despre un proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene – „Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor – Social Skills in Blended Learning for better student Achievement ”  în care printre cei șapte parteneri se numără și țara noastră reprezentată de o echipă a radioului public – Radio România.

Scopul proiectului este de a dezvolta metodologii noi de învățare prin combinarea activităților de învățare “față în față” cu activitățile on-line precum și dezvoltarea competențelor digitale pentru profesori și studenți.

Abilitățile sociale vizate în proiect denumite și „competențe sociale”, „competențe ale secolului XXI“ sau „competențe transversale”  sunt competențele viitorului – cele căutate de angajatori din întreaga lume.

Trebuie să recunoaștem totuși că, de obicei, acestea nu sunt considerate, în procesul de învățământ,  elemente importante ale politicilor educaționale din Europa. Aceasta înseamnă că elevii sunt adesea forțați să le dezvolte în afara contextului școlar. În același timp, însă, ele sunt considerate vitale pentru indivizi, deoarece par să pătrundă în toate aspectele vieții de adult a oamenilor.

Chiar dacă termenii diferă, ei acoperă mai mult sau mai puțin abilități, competențe, valori și atitudini necesare pentru dezvoltarea holistică a elevilor, cum ar fi de exemplu: colaborarea, autodisciplina, compasiunea, ingeniozitatea sau respectul pentru mediu.

Se pare că lipsa de unanimitate, sau de consens academic, în ceea ce privește competențele menționate poate fi considerată un obstacol în orice tentativă care vizează direcționarea acestor competențe în contextul educațional. De aceea s-a realizat un studiu aprofundat de tip sondaj, menit să recunoască cele mai importante aspecte privind competențele transversale și implementarea acestora.

Sondajul tip chestionar a fost realizat în cele șapte țări partenere (Belgia, Cipru, Finlanda, Ungaria, Polonia, România și Slovacia), iar 322 de cadre didactice cu peste 10 ani de experiență, au decis să ne acorde din timpul lor pentru a ne furniza date utile. Răspunsurile au fost culese online și pe hârtie, iar după o analiză detaliată a rezultatelor a fost elaborat un raport care a stat la baza dezvoltării proiectului.

Scopul final al setului de instrumente de cercetare a fost de a stabili răspunsurile la 7 întrebări care acoperă nivelul percepțiilor și practicilor profesorilor cu privire la competențele transversale, învățarea mixtă și jocurile utilizate în educație, precum și practicile lor de Dezvoltare Profesională Continuă. Pentru a răspunde la întrebările menționate mai sus, a fost aplicat un chestionar amplu, pe mai multe niveluri, alcătuit din 7 părți – fiecare parte a urmărit să răspundă la una dintre întrebări.

Scopul final a fost de a stabili răspunsuri la următoarele probleme:

1. Care sunt cunoștințele cadrelor didactice cu privire la competențele transversale și practicile lor de încorporare a acestora în practica lor zilnică?
2. Care sunt competențele transversale, ce nu sunt prevăzute de obicei în educația formală, de care are nevoie elevul secolului XXI pentru a participa în mod eficient la învățarea mixtă din perspectiva profesorilor și a elevilor?
3. Care dintre competențele transversale sunt cele mai expuse riscului atunci când se predă online.
4. Care sunt cunoștințele generale privind conceptul de TCfBL în rândul educatorilor și al factorilor de decizie politică?
5. Ce jocuri, instrumente online și instrumente de discuții folosesc profesorii?
6. Ce abilități sociale trebuie să îmbunătățească profesorii atunci când folosesc aceste instrumente?

Pentru a verifica care competențe sunt importante și care sunt neglijate în contextul școlar, a fost necesar să se creeze o listă cuprinzătoare de competențe. Pentru a face acest lucru, am decis să analizăm cadrele deja existente privind competențele transversale pentru a crea o matrice largă de competențe pentru a vedea care dintre ele sunt similare și care sunt diferite în diferite contexte.

După ce am analizat șapte dintre cadrele/conceptele existente privind competențele transversale, am decis să folosim versiunea adaptată a cadrului UNESCO privind competențele transversale ca bază pentru setul nostru de instrumente bazat pe cercetare, deoarece analiza noastră a arătat că acest cadru creat de UNESCO este cel mai cuprinzător (din grupul celor analizate).

Am reușit să identificăm majoritatea ideilor/conceptelor pentru a fi prezente și în alte lucrări. Cele care nu au fost găsite (două dintre ele) au fost adăugate la lista noastră, astfel încât să cuprindă toate conceptele menționate în alte lucrări. Scopul  a fost de a crea o matrice largă de competențe care să fie apoi luate în considerare în chestionar. În plus, chestionarul din faza de început a proiectului a constat în întrebări care măsoară percepțiile profesorilor cu privire la abilități transversale, învățarea mixtă și jocuri.

Ca o concluzie, competențele transversale cu cea mai mare discrepanță în ceea ce privește importanța autopercepută și practicile la clasă sunt:

COMPASIUNE
Ca abilitate, aceasta cuprinde capacitatea de a fi înțelegător față de alte persoane și de a fi preocupat de suferințele sau nenorocirile altora.

RESPECTUL PENTRU MEDIU
Ca aptitudini, aceasta cuprinde capacitatea de a recunoaște importanța naturii și a dezvoltării durabile, ca fiind cruciale pentru siguranța noastră viitoare.

CAPACITATEA DE A ÎNVĂȚA ÎN MOD INDEPENDENT
Ca abilitate, cuprinde capacitatea de a controla propria învățare, adică conținutul, ritmul, scopurile și obiectivele.

FLEXIBILITATE ȘI ADAPTABILITATE
Ca abilitate, adaptabilitatea permite unei persoane să își schimbe comportamentul atunci când este necesar, în timp ce flexibilitatea permite unei persoane să își modifice comportamentul atunci când este necesar.

INGENIOZITATE
Ca abilitate, aceasta cuprinde capacitatea de a găsi o soluție inteligentă pentru a depăși dificultățile.

PARTICIPARE DEMOCRATICĂ
Ca abilitate, participarea democratică ne cere să luăm parte la acțiuni menite să influențeze pe cei aflați la putere și deciziile acestora.

ABILITĂȚI DE COMUNICARE
Ca și competențe, acestea sunt necesare pentru a vorbi în mod adecvat cu o mare varietate de persoane în diverse contexte, prin aplicarea strategiilor de comunicare.

AUTODISCIPLINĂ
Ca abilitate, aceasta cuprinde capacitatea de a rămâne motivat și de a acționa, indiferent de cum te simți, fizic sau emoțional, pentru a atinge obiectivele dorite.

CAPACITATEA DE A GÂNDI INDEPENDENT
Ca abilitate, capacitatea de a gândi independent presupune efortul de a gândi în mod conștient și de a întreprinde acțiuni deliberate pe baza propriei înțelegeri a diferitelor aspecte.

APRECIEREA UNUI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Ca aptitudini, aceasta cuprinde cunoștințele și acțiunile întreprinse pentru a menține un stil de viață sănătos, printre altele, printr-o dietă echilibrată și prin exerciții fizice regulate.

În raport cu rezultatele obținute, se poate concluziona că atitudinea generală a cadrelor didactice față de competențele transversale este pozitivă, însă nivelul de implementare la clasă a acestor competențe este mult mai scăzut. Profesorii, deși sunt conștienți de necesitatea de a se concentra asupra competențelor transversale, nu au nici stimulentul, nici ajutorul necesar pentru a face acest lucru, astfel încât aceste competențe sunt dezvoltate oarecum în paralel cu învățământul general.

În concluzie, rezultatele cercetării inițiale, împreună cu cadrul dezvoltat, pot contribui la creșterea gradului de conștientizare a profesorilor cu privire la competențele transversale și învățarea mixtă și le oferă instrumente care vor aduce creșterea dorită în practicile din clasă care vizează punerea în aplicare a acestor competențe în mod regulat.

După fazele de cercetare, elaborare de documente și aplicații, testarea acestora, o altă etapă importantă din cadrul proiectului este diseminarea cadrului elaborat care cuprinde competențele relevante pentru creșterea eficienței învățării și predării mixte.

Astfel, atât în cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS Radio România, cât și a unei sesiuni on-line, au avut loc ateliere de diseminare a Programului de Formare Profesională Continuă pentru învățare hibridă (online și offline). La aceste sesiuni de lucru au participat cadre didactice de la școli și licee din municipiul București și din țară.

Programul de Formare Profesională Continuă reunește într-o bibliotecă virtuală toate materialele realizate de către parteneri pentru a fi utilizate de cadrele didactice în procesul educațional, respectiv instrumente pentru predare și învățare online, pentru derularea de discuții și cele pentru învățare bazată pe joc.

În cadrul atelierelor de lucru, cei prezenți au expus succint planuri de lecții pentru  cele 10 competențe transversale amintite mai sus care definesc proiectul „Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor”.

Referitor la acest proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene – „Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor”, Costin Dedu, managerul echipei țării noastre reprezentată de Radio România, a spus că „în următorii ani, paradigma învățământului și mai ales modul în care se va preda, se va schimba enorm.”

La finalul evenimentelor de diseminare a instrumentelor ce pot fi folosite în învățămîntul hibrid, impresiile participanților ne motivează să sperăm că România poate fi parte a unei strategii educaționale dezvoltată la nivel european, pentru a ne adapta cerințelor generațiilor viitoare.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto evenimente de diseminare: echipa Radio România

Elemente grafice: partener proiect SAMK Finlanda

Valahii din Moravia – monografie fotografică

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 noiembrie 2023, 13:14

În această ediție a emisiunii, așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o monografie fotografică despre valahii din Moravia.

Oamenii de aici i-au impresionat pe cei trei reprezentanți ai Asociației ETNO FOTO ART din Oradea  –  Gheorghe Petrilă,  Constantin Demeter și Ovidiu Gabor care, în perioada 24 august – 6 septembrie 2023, s-au deplasat în Republica Cehă, pentru  realizarea primei etape, cea de documentare, a proiectului  ”Valahii din Moravia – Monografie fotografică”.  Acest proiect al Asociatiei Etno Foto Art, s-a desfășurat sub egida și cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Odată realizate câteva sute de fotografii, cu privire la Valahii din Moravia, următoarea etapă o reprezintă, un proiect expozițional care va fi vernisat la București.

Invitat în emisiunea noastră, Ovidiu Gabor ne va povesti și împărtăși impresii din timpul acestei călătorii. Începem cu o scurtă descriere a proiectului:

Ovidiu Gabor: Prin acest proiect, membri ai Asociației ETNO FOTO ART din Oradea și-au propus să realizeze o monografie fotografică a ținutului Valassko din Moravia, regiune din estul Cehiei, învecinată cu Slovacia și Polonia, despre oamenii, tradițiile și obiceiurile din această regiune.

Prima etapă a proiectului, cea de documentare și realizare a fotografiilor s-a desfășurat în perioada 24 august – 6 septembri 2023.

Astfel, în perioada amintită, au fost parcurși peste 1000 de km, în ținutul/districtul Valasško,  iar cercetarea a fost efectuată în peste 20 de localități. Conform unui plan systematic, care a mai fost folosit și în proiectele anterioare, s-au efectuat fotografii documentare asupra reliefului zonelor cercetate, asupra localităților, bisericilor, caselor tradiționale, și nu în ultimul rând, au fost fotografiați oamenii. Și binențeles că partea cea mai interesantă a cercetării au constitui-o oamenii și mai ales poveștile lor.

Camelia Teodosiu: Propun să începem aceste povești cu elementele care v-au impresionat în mod deosebit și cele în care ați simțit că vă regăsiți – frumusețea locurilor, a oamenilor, obiceiuri și tradiții, elemente lingvistice comune…

Ovidiu Gabor: Ținutul Valasško este un teren muntos prietenos, cu înălțimi domoale de până la 1300 m,acoperite cu păduri de foioase și rășinoase sau cu fânețe montane, cu văi accesibile – locuri ideale pentru practicarea păstoritului și prelucrarea lemnului, activități ce i-au definit de-alungul secolelor pe locuitorii acestor meleaguri. Localitățile – specifice pentru zona deluros-muntoasă, așezate în general de-a lungul văilor sau în luncile de la confluența văilor.

Oamenii țínutului – mândri că sunt Valašsko, nu sunt și nu se consideră o minoritate națională; Valašsko are mai degrabă semnificația de oameni ai muntelui, la fel cum la noi oamenii din Munții Apuseni își spun ”moți”. Mie personal mi-au plăcut întâlnirile cu doamnaVladislava Hrubesová din Velke Karlovice, creatoare de costume populare, cu domnul Miroslav Janík din Valašska Klobouky, fondatorul unei Asociații care se dedică intens protejării naturii și a peisajului și dezvoltă o serie de activități și proiecte extraordinare privind conservarea pâșunilor, tânăra familie Radek Fryzelka și Zuzana Fryzelková, cultivatori de ierburi și plante aromatice tradiționale (mentă, gălbenele, mușețel și altele) pentru ceaiuri și industria farmaceutică. Filosofia de viață a acestor  reprezentanți ai comunității valahe, revenirea la valorile și modul tradițional de viață și activitățile de conservare a zonei pastorale montane m-au impresionat profund.

Ocupația – industrializarea și mecanizarea survenite în secolul XX-lea, și-au spus cuvîntul și asupra preocupărilor populației din ținutul Valasško. Foarte mulți oameni lucrează în orașele mai apropiate (Rožnov pod Radhoštěm, Vsetín, Valašské Meziříčí), iar tinerii își continuă studiile superioare în orașele mari, Ostrava, Zlin, Brno sau chiar Praga. Cu toate acestea, pământurile sunt lucrate și bine întreținute, ocupațiile tradiționale revenind în ultimii ani în atenția multora dintre locuitorii zonei. Un trend important îl constituie accesarea de fonduri pentru reactivarea unor activități tradiționale, cum ar fi păstoritul și prelucrarea laptelui și a lânei. Dintre meșteșugurile mai vechi, țin să menționez că în cele două săptămâni, am întâlnit mai mulți meșteri populari: fierari, un creator de instrumente muzicale de suflat, o creatoare de costume populare, tâmplari, un tăbăcar (opinci, curele, hamuri) etc.

Multe dintre aceste meșteșuguri și  obiceiuri pot fi văzute pe tot parcursul anului și la Muzeul în aer liber din Roznov pod Radhostem (Muzeu al satului Valah), unde meșteșugarii din ținut sunt invitați să își prezinte măiestria în cadrul programelor de promovare a tradițiilor. Pe parcursul unui an se organizează fel de fel de festivaluri și programe de obiceiuri și meșteșuguri printre care făcutul pâinii, prepararea mâncărurilor tradiționale, pregătirea ouălelor pentru sărbătorile pascale, cusutul hainelor tradiționale, prelucrarea lemnului, modelarea fierului (în principal potcoave pentru cai) și altele.

Camelia Teodosiu: Spuneți-mi dacă ați găsit case tradiționale în localitățile vizitate.

Ovidiu Gabor: Astăzi, dacă vrei să vezi case vechi din bârne în habitatul lor natural și nu în muzeu, trebuie să mergi cât mai înspre munte, pe văile mai putin accesibile, pentru că în centrele rurale mai mari oamenii si-au construit case noi. Noi am găsit astfel de case, multe din ele fiind renovate și adaptate necesităților actuale. Renovarea acestora este costisitoare, mult mai costisitoare decât construcția unei case noi. Cu toate acestea in ultimul deceniu interesul pentru renovarea caselor tradiționale a crescut, multe dintre acestea fiind introduce în circuitul turistic.

Aș vrea să revin însă la hrana locuitorilor de pe aceste meleaguri: o supă tipică, aici, este Valašska Kyselice, o supă acrișoară cu gust de usturoi, făcută din varză acră și căte-un pic de ciolan afumat, ori costițe afumate. Iar desert este binecunoscuta „frgaly”, un fel de pizza valahă, un blat ce se servește ca desert, în felii precum pizza, doar că blatul este mai dulce, umplut cu pastă de fructe sau brânză dulce. De Crăciun, se mănâncă în mod tradițional o supă de fructe, de regulă din prune uscate, provenite de la uscătoriile de fructe, care se găsesc la tot pasul în satele de aici.

Camelia Teodosiu: Ce ne puteți spune despre limba vorbită de locuitorii din Valahia Moravă?

Ovidiu Gabor: Limba folosită este limba cehă, existând binențeles și un dialect Valašsko. De remarcat este faptul că în acest dialect  se mai păstrează câteva cuvinte binecunoscute în zonele pastorale din România. De pildă, cuvântul bača, care în limba cehă nu are corespondent, constatându-se că are originea la vechii valahi, care îngrijeau oile pe munte; gelata/geleta = recipientul de lemn în care se adună laptele proaspăt muls, (kýbl este găleata cea de toate zilele), urda = urdă, bryndza = brânză, kosar = coșar, watra, salasz/salaš = locul unde stă ciobanul cu oile; magura = vârf de munte  întâlnit în Valašsko, polana = poiana, pietra = piatra, czadca = ceața, kolyba = un regionalism pentru o casă mai mică, strunga, kornuta, kotelnica,  mierlok = mielul, rumiga = rumega, cetina, sihla = sihlă (pădure deasă de copaci tineri), kameșnica = cămașa, dunga = curcubeu, putnia = putină, trombita = trâmbiță,  klapocz = clopot, grapa = groapă, în sensul pantă abruptă, rastoka = răstoaca, locul unde se deviază un râu pentru a prinde pește mai ușor, grun = grum/grumuri, cuvânt vechi românesc cu înțelesul de grămadă, stivă, teanc, ploština = ploștină, ceea ce înseamnă un teren umed sau o pășune lângă o apă, kosa = coasă pentru cosit, žinčica = jintiță, parte a zerului care se depune pe fundul vasului când se prepară urda, slanina = slănină, solanec = saramură, vlna = lână. Acestea nu sunt cuvintele unei țări, ci cuvinte ocupaționale specific domeniului pastorației, celor care se ocupă de creșterea ovinelor. Acestor cuvinte, transfrontaliere, întâlnite în micile sate din vârful sau văile munților locuite de vechii valahi, care au ajuns aici în numele transhumanței, se cuvenea să le acordăm atenție și să petrecem timp de două săptămâni în mijlocul lor. Referitor la Republica Cehă, termenii de mai sus, sunt regionalisme care pot fi intalnite doar districul Valašsko, Regiunea Moravia.

Localitățile vizitate/cercetate: Rožnov pod Radhoštěm,  Vsetín,  Valašské Meziříčí, Jasenná,  Liptal,  Halenkov,  Hovisky,  Hovezí,  Huslenky,  Valašska Bistříce, Valašska Klobouky,  Pustevny,  Zubří,  Seninka,  Valašske Polanka,  Lidečko,  Vlachovice,  Hutisko-Solanec,  Velké Karlovice,  Solanec pod Soláněm,  Valašske Prikazy,  Poteč.

Notă:

Muzeul Valah în Aer Liber (Valašské muzeum v přírodě) este un muzeu în aer liber în Rožnov pod Radhoštěm, Vlahia Moravă, Cehia. Muzeul este dedicat să conserve și să prezinte cultura și tradițiile vlahe. Este al doilea cel mai vechi, și cel mai mare muzeu în aer liber din Cehia.

Muzeul este format din trei părți independente: micul oraș de lemn, satul vlah și Valea Morii de Apă. A fost listat ca monument național în Cehia.

Muzeul a fost înființat de către frații Jaroněk, care proveneau dintr-o familie de meșteri și muncitori din clasa muncitoare. Bohumír Jaroněk, un pictor și artist grafic, a dezvoltat un interes deosebit pentru casele vlahe. In 1895 el a vizitat Expoziția Etnologică Ceho-Slavă din Praga, unde a văzut o expoziție în aer liber, cu case valahe. In 1909, frații Jaroněk s-au stabilit în Rožnov, și după scurt timp, Alois Jaroněk a călătorit la primul muzeu în aer liber din lume, aflat la Stockholm.

Între 1911 și 1925, frații au dezvoltat conceptul de muzeu în aer liber în Rožnov și a devenit realitate. În 1925, în timpul unui festival numit „Anul valah”, muzeul a fost deschis. În acel moment, acesta conținea două case mari – primăria și o casă din secolul al XVIII-lea – și câteva clădiri mai mici. Cu timpul, mai multe clădiri au fost adăugate în complex. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial un grup de tâmplari, sub conducerea lui Michal Fabián, au ridicat o biserică de lemn, folosind planurile bisericii de lemn din Větřkovice, lângă Příbor, care a ars în 1878. Partea inițială a muzeului a devenit ulterior numită micul oraș de lemn.

A doua parte a muzeului a fost construită prin anii 60’. Această parte reprezintă un sat tipic valah și constă în aproximativ 40 de clădiri. A treia parte – Valea Morii de Apă – a fost deschisă în anii 80’ și constă în multe mori și alte structuri care reprezintă lucrările și fabricarea realizate în sate, permițând vizitatorilor să se familiarizeze cu metodele tradiționale de producție și condițiile de lucru – Sursa: Wikipediaor.

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii: Asociația ETNO FOTO ART din Oradea

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie

Publicat de Camelia Teodosiu, 21 noiembrie 2023, 09:53

În Biblioteca de Bucurii ne întâlnim cu actorul şi regizorul Petru Hadârcă – un om plin de creativitate, umor și subtilitate artistică.

Petru Hadârcă a fost actor la teatrele „Luceafărul” şi „M. Eminescu” din Chişinău, precum şi la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti. Între 1995-1997 a  colaborat cu Teatrul „Nottara” din Bucureşti. Timp de mai mulţi ani a fost director artistic al Studioului de creaţie „Apropont” din Chişinău, al Teatrului muzical „Ginta Latină”, precum şi al Teatrului Naţional „M. Eminescu”. A realizat roluri principale în peste 50 de spectacole de teatru, filme televizate şi artistice.

Reputatul actor şi regizor este laureat al mai multor festivaluri din România şi Republica Moldova.

Petru Hadârcă se prezintă pentru dumneavoastră cu ceea ce consideră că este mai important şi îi conturează personalitatea.

„Mulțumesc mult pentru apreciere, mulțumesc mult pentru invitație! În primul rând, cred că ceea ce îmi conturează personalitea este sufletul. De aici pornim. Apoi, scrierea, comunicarea și emoțiile pe care încercăm să le propunem celor care ne ascultă, celor care ne văd în scenă și celor care au interesul să vin să vadă ceva…aparte. Eu mă regăsesc de multe ori în recitaluri, fiind vorba și de actori. Mă regăsesc, și o perioadă era când chiar mă regăseam în perioada interbelică, prin versurile lui Tănase. Făcusem și câteva recitaluri cu cunoscutul „Nu-s Parale” –  de la Chișinău, la Iași, tot românu-i nevoiaș, nu avem ce pune-n oale – nu-s parale, dar de-ajungi parlamentar pe un fir la buzunar ai scăpat de angarale – sunt parale, era o adaptare.

…Și emoții aparte, pentru că în anii 90 am simțit acel ecou din perioada interbelică și l-am regăsit și în perioada de tranziție, atât a Bucureștiului, cât și a Chișinăului.

Mă regăsesc în spectacole, mă regăsesc în anumite personaje pe care le interpretez în calitate de actor, iar în montări, atunci când semnez regia, mă regăsesc în ansamblu, în toți în actorii, în mizanscene, în scenografie…, în acea coloană sonoră și cred că și prietenii, și nu numai prietenii, toți mă cunosc „de-a fir a păr”, pentru că nu sunt un om care ar ascunde ceva. Tot ce ce am în gând, tot ce am de spus, o spun direct. Îmi place să fiu corect și îmi place să nu merg pe ocolișuri. Dacă am să spun ceva cuiva, eu spun „verde în față”.

Cum era Petru Hadârcă, copil?

„Eram dornic de acel soare de dimineață și aveam senzația, în copilărie, că n-o să mă satur de joacă.

Nu mi-a plăcut niciodată colectivizarea, nu mi-a plăcut când părinții au încercat, să mă dea la creșă, la 3 anișori, să mă dea la grădiniță cu toți copiii… Și mai ales nu-mi plăcea să dorm la amiază și ajunsesem la un moment dat, când străbunica mă ducea dimineața și îmi dădea drumul pe poartă, în curtea grădiniței, iar eu pândeam momentul și săream gardul și eram înainte ei acasă. Și au văzut ai mei că nu fac colectivizarea cu mine și m-au lăsat să cresc alături de ea și, mai ales vara, duminicile…

Aveam norocul că în satul nostru, în Sângerei, n-a fost închisă biserica și a mergeam cu ea, duminica, până a merge la școală; când eram deja la școală, era interzis copilului să fie prezent la slujbe religioase, iar până la 7 anișori am avut norocul ăsta să merg cu bunica la biserică, duminica, să mă învețe ea cum să țin degetele, să fac rugăciunea, să spun Tatăl Nostru…

A mai fost și deschiderea asta, căldura părintească a lui taică-meu, a maică-mii și iernile, când erau de un alb imaculat cu troieni frumoase, cu sărbătorile de iarnă, de Crăciun, Sfântul Vasile când mergeam cu plugușorul la rude, îndeosebi. Iar iarna, maică-mea făcea șezători și întindea războiul în casa mare, război de țesut, și eram ascuns și eu printre ghemurile, cele colorate, între culori calde. Și asta a fost copilăria mea, deci îmi amintesc cu nostalgie și cu emoție frumoasă pentru că acele culori m-au urmărit și mă urmăresc încontinuu pe parcursul vieții.”

Interviul realizat cu actorul și regizorul Petru Hadârcă este așezat pentru ascultare, pe rafturile Bibliotecii de Bucurii.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Acte caritabile pentru susținerea educației

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 octombrie 2023, 11:55

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară Tadeu, Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar și Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne.

Este vorba despre Concertul caritabil de muzică populară – Arte pentru Carte, care va avea loc miercuri, 1 noiembrie a.c., începând cu ora 19.00, la sala de spectacole „Nichita Stănescu” a Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, din strada Mihai Vodă 17, Sector 5.

Asociaţia Umanitară Tadeu, înfiinţată în anul 2017, este o organizaţie non-profit al cărei scop este acela de a contribui la conservarea şi promovarea tradiţiilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor aflate în dificultate prin acţiuni de ajutorare, asigurarea calităţii procesului de educaţie şi la creşterea gradului de unitate socială, aspecte esenţiale pentru rezolvarea problemelor din comunitate.

Logo-ul Asociaţiei este compus din două mâini care ocrotesc o frunză de palmier şi simbolizează membrii, susţinătorii şi voluntarii Asociaţiei Tadeu care, adunaţi laolaltă, lucrează în folosul celor nevoiaşi. Frunza de palmier trimite cu gândul la oaza de pace, adăpost şi bucurie pe care suntem îndmnaţi  să le dăruim semenilor noştri.

Până în prezent, prin acțiunile pe care le desfășoară, Asociația Umanitară Tadeu a contribuit la îmbunătățirea procesului educațional pentru aproximativ 1500 de copii care provin din familii cu diferite nevoi sociale.

Aflăm de la invitatele noastre, voluntare în cadrul Asociaţiei Umanitare Tadeu, Ana Maria Burchi – coordonator comunicare şi Ramona Urjan – organizator al acestui eveniment caritabil detalii despre acest concert umanitar care poate fi susţinut de fiecare dintre noi.

Evenimentul caritabil are drept scop strângerea de fonduri necesare pentru a oferi burse de studiu, care să sprijine educația a 11 tineri, elevi și studenți, cu rezultate deosebite la învățătură, dar cu posibilități materiale reduse.

În cadrul concertului, artişti de muzică populară, precum Floarea Calotă, Gelu Voicu, Ionuț Sidău și alți cântăreți cunoscuți, care au ales să susţină iniţiativa noastră filantropică, vor interpreta momente muzicale, îndrăgite de noi toți.

De asemenea, Ansamblul Artistic „Ciocârlia”, dar și Corpul de dansatori profesioniști din cadrul Ansamblului vor fi parte din acest eveniment caritabil.

Pe scenă va evolua și Grupul Vocal Tradițional Rădăcini, din care fac parte tineri talentați din cadrul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, condus de doamna profesor Ana-Ramona URJAN.

Participarea la spectacol se va face în baza unor bilete în valoare de 25 de lei (categoria a II-a), 50 de lei (categoria I), 100 de lei (categoria VIP-lojă) sau 500 de lei (bilet Adoptă visul unui bursier). Cei care nu pot ajunge la spectacol, dar doresc să se alăture cauzei evenimentului au posibilitatea de a face o donație fără bilet de participare.

Biletele sunt disponibile online, pe eventbook.ro sau în format fizic, la pangarul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” din strada Franceză nr.1, Sector 3.

Fondurile strânse în urma evenimentului sunt esenţiale pentru susţinerea celor 11 tineri, cărora ne dorim să le oferim o şansă la educaţie prin oferirea unor burse de studiu lunare, în valoare de 300 de lei, până la finalul anului școlar.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Asociaţia Umanitară Tadeu / Camelia Teodosiu

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”

Publicat de Camelia Teodosiu, 25 octombrie 2023, 16:39

Ne regăsim în acest spațiu ca să împărtășesc emoția unei povești care m-a impresionat. Nu numai pe mine, ci pe toți cei care au aflat-o. Eu am primit-o de la cineva și o dau mai departe cu mărturia personajului principal, care pentru cei ce l-au cunoscut a devenit erou de basm.

Numele lui este Marcel Mustafa, un tânăr de 22 de ani din satul Zăvoaia, județul Brăila. Se consideră norocos că a reușit să meargă la școală și să se întrețină singur, învățat cu munca de la 7 ani, când dacă nu făcea aceeași normă la câmp, ca un adult, își pierdea locul. Ne demonstrează că atunci cand îți dorești ceva cu adevărat important, care să dea sens vieții, nimic nu poate sta în calea ta, nici măcar lipsa banilor sau a condițiilor.

Când ne-am întâlnit l-am rugat pe Marcel Mustafa să-mi spună câteva cuvinte despre el ca să pot contura dialogul nostrum pentru rafturile Bibliotecii noastre de Bucurii.

Provine dintr-o familie săracă, numeroasă, cu 6 copii. Niciunul dintre ai lui nu are studii și nici un loc de muncă permanent, lucrează cu ziua prin sat și astfel își câștigă existența.

Când avea 7 ani, l-a vizitat acasă o învățătoare care mergea din poartă în poartă să convingă părinții să își înscrie copiii la școală. Părinții lui Marcel nu prea au fost de acord, dar la insistențele lui l-au înscris în clasa I.

Bucuria nu a durat prea mult pentru că dificultățile financiare ale familiei și cheltuielile cu școala au condus la retragerea acestuia de la școală după doar două luni.

Trebuia sa meargă cu familia la muncile câmpului și a înregistrat absențe care au condus la repetenție. A aflat aceasta în toamna anului următor când, cu naivitatea copilului, a crezut că merge mai departe în clasa a doua.

Această situație avea să fie însă în favoarea lui, fiind preluat de către învățătoarea pe care o consideră a doua mamă.

“Doamna Dan Săndica-Ionica, învățătoarea mea, a fost îngerul meu păzitor în școala primară. Dânsa m-a învățat să scriu mi-a cumpărat rechizite din banii ei, mi-a oferit consilire psihologică, m-a învățat cum să manageriz fiecare bănuț… Această persoană minunată mi-a călăuzit primii pași, mi-a oferit consilliere psihologicăși mi-a fost mentor în cei 4 ani. Mi-a cumpărat haine și când era vorba de excursii, plătea pentru mine…”,  ne mărturisește Marcel Mustafa.

Personajul poveștii noastre  – Marcel Mustafa a reușit în fiecare an de școală să își surprindă profesorii și familia. Dacă în clasa I a repetat anul, pentru că părinții, nevoiți fiind să supraviețuiască, l-au luat la muncă, și-a luat revanșa în următorii ani. A fost premiant, a participat la concursuri și olimpiade, iar din banii de bursă își cumpăra rechizite și haine pentru școală.

Dupa terminarea ciclului gimnazial, pentru a se întreține, a fost nevoit să se mute la oraș și să urmeze cursurile unei școli profesionale (învățământ dual). Pentru că însă își dorea mai mult de la viață, s-a  înscris și la liceul seral, și a continuat să muncească.

Dupa cei trei ani de liceu la seral, Marcel a susținut examenul de Bacalaureat obținând media 9,01 prin propriile forțe, fără meditații, ci doar prin studiu individual.

Ziua lucra, iar seara învăța până târziu în noapte, încercând să descifreze singur rezolvările problemelor de matematică. Operele literare erau cele care îl relaxau și îl ajutau să viseze la o viață mai bună.

Nu se ducea niciodată la culcare fără să-și citească obiectivele personale pe care și le-a propus ca motivație. În fiecare seară îngenunchea în fața icoanei, se ruga și mulțumea lui Dumnezeu.

În clasa a XI-a era fascinat de mentorii din mediul online, și-și cheltuia puținii bani pe care îi câștiga pe cărți de dezvoltare personală.

Acum este student la cursurile de zi ale Facultății Ingineria si Managementul Afacerilor Agricole din cadrul USAMV București.

Își caută un loc de muncă, cu program flexibil, pentru că nu vrea să neglijeze studiul, dar în același timp trebuie să se întrețină.

Marcel își dorește să se specializeze într-unul din domeniile facultății pe care o urmează, ca să câștige destul încât să-și poată ajuta părinții, să-și întemeieze propria familie și să ajute un copil care se regăsește în povestea lui.

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”, ne spune, în finalul dialogului nostru, Marcel Mustafa.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Marcel Mustafa

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii

Publicat de Camelia Teodosiu, 28 septembrie 2023, 10:17

Bun găsit în spațiul dedicat ideilor și subiectelor care inspiră frumusețea vieții.

Pentru subiectul acestei ediții a emisiunii, m-am oprit la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Printre multe evenimente desfășurate aici, de Ziua Satului Românesc, toate pline de frumusețea tradițiilor și obiceiurilor noastre, s-a numărat și Târgul Pâinii.

Sub forme variate, de la cea rotundă asociată simbolurilor solare, la cea împletită care amintește de dualismul universal sau chiar antropomorfă (colindeții sau bolindeții), pâinea a însoțit marile evenimente din viața omului, marcând pragurile spre un nou început ce se dorește plin de prosperitate, speranță, bucurie.

La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Tărgul Pâinii a adus în atenția vizitatorilor complexitatea valențelor alimentului care ocupă un loc important în orice civilizație.

Pâinea este element central al ritualului religios – darul suprem făcut de Dumnezeu omului, prin care se săvârșește unirea cu Iisus Hristos în Taina Euharistiei: „Luați, mâncați; acesta este Trupul Meu”. Ea este prezentă în viața noastră de zi cu zi și capătă valențe aparte la evenimentele bornă ale parcursului noastre pe acest Pământ – la nașterea copilului, la nuntă, dar și la înmormântare, văzută ca o trecere spre viața veșnică.

Printre brutarii artizani prezenți la eveniment am întâlnit-o pe doamna Carmen Pop, invitata acestei ediții, care ne împărtășește din experiența acumulată și chiar ne dezvăluie cum putem face o pâine sănătoasă, gustoasă, simplă sau plină de aromele unor ingrediente.

Pentru a cunoaște tainele și puterile nebănuite ale pâinii, bucurându-ne de nenumăratele arome și forme pe care le îmbracă, de la cea tradițională ce amintește de copilăria din curtea bunicilor, până la cele mai surprinzătoare creații, Carmen Pop  s-a specializat în brutărie artizanală.

Sfaturile din mărturisirea ei merită păstrate în rețetarul familiei pentru că în mod cert valențele unei pâini bune vor fi apreciate dincolo de timp.

Poaspăt scoasă din cuptor, pâinea cu maia spune povești (descifrate de Carmen Pop)

Întotdeauna m-a fascinat lucrul cu mâinile. Obișnuiam să stau lângă mama, când frământa cozonacii de Paște sau de Crăciun. Îi țineam ligheanul și, din când în când, mâncam din aluat. Am învățat când era cozonacul fermentat, când era dospit, tocmai bun de uns cu ou și băgat la cuptor. Îmi amintesc de mirosul de cozonac din casă și de cum îmi doream să mănânc din el cald și nu aveam voie “că îmi cade greu la stomac”.
Apoi, am avut norocul să îmi petrec vacanțele la bunici, la 30 de km de București.
Dar ce îmi amintesc cu drag, era pâinea pe care o făcea. Și vatra din gradină. Era un cuptor din chirpici, în grădină, chiar lângă bucătăria de vară.
Vineri era ziua când bunica facea pâinea.
Bunica avea niște mingiuțe de aluat uscat, alotele, puse într-o traistă, lângă ușa de la bucătărie. Cu o zi înainte scotea 2-3 pe care le înmuia în apa călduță. După vreo 3 ore le amesteca cu niște făină , le acoperea cu un ștergar și le lăsa la fermentat pe soba, într-un loc ferit. Vinerea dimineață, cu noaptea-n cap, se trezea și începea să frământe câte o albie de făină. Sprijinea copaia de lemn, la un capăt, de un prosop. Punea făina la un capăt al albiei și la celălalt apa călduță. Și, ușor, începea să amestece cu mâinile apa cu făină și acel aluat pe care îl făcuse cu o seară înainte. Puțin câte puțin, mai adăuga făină de la celălalt capăt al albiei până ajungea la hidratarea dorită. Desigur, nu era nimic cântărit.
Și frământa bunica, de mi se părea o eternitate, cu ochii de copil de atunci. Și dădea cu aluatul ăla, și îl întorcea pe toate părțile. De fiecare dată, îi ceream aluat și mă jucam cu el. În loc de plastilină.
După frământat, îi dădea aluatului o formă rotundă și îi făcea o cruce în aer cu degetele și îl acoperea cu un ștergar. Și îl punea, și de data asta, la loc cald și ferit. După vreo alte 2 ore, timp în care aluatul era rotund și umflat de la atâta fermentare, îl lua, îi dădea câteva palme ferme, îl tăia cu un cuțit în 4 bucăți mari și într-una mai mică. Din cele 4 mari făcea pâini rotunde pe care le punea la dospit, înapoi în albie, separate. Pe a cincea o frământa cu puțin mălai, făcea alte alotele și le punea la uscat într-o tavă. Pentru pâinile viitoare.
Apoi făcea focul în vatră și când era bine încinsă și aluatul tocmai bine dospit, îl punea în vatră și sigila gaura cu o tablă. Apoi, când pâinea era coaptă, o bătea bine pe fund „să sune a gol” dar și să o curețe de cenușă. O păstra acoperită în niște ștergare țărănești. Aveam pâine o săptămână.

În urmă cu 10 ani, m-am hotărât să fac școala de bucătari, în România. Mi s-a părut “ca o ceafă de porc cu cartofi prăjiți, într-o cârciumă care vinde porțiile la 100 de grame!” Dezamagită, am hotarât săp lec în Franța, la Lyon, la Institutul Paul Bocuse. Acolo, am învățat bucătaria franțuzească, boulangerie și viennoiserie. Pentru mine, a fost o experiență uimitoare dar și o dezvoltare personală. Îmi place să spun că a fost armată pentru mine.
După școală, lucrurile au început să devină serioase și am simțit nevoia să mă perfecționez în brutărit. În Spania, la Barcelona și Madrid, am învățat de la cei mai buni brutari din Europa și Asia. Apoi, pentru că exista o comunitate incredibilă de brutari entuziaști în toată lumea dar și în București, m-am întâlnit cu ei și am învățat de la fiecare. Procesul de învățare nu se termină niciodată. Cărțile citite, atelierele și lucrul cu alutatul te fac mai bun și mai încrezător, pe zi ce trece.
Cu toată această experiență, am început să predau la rândul meu. Și fac asta cu pasiune și bucurie că pot împărtăși din cunoștințele mele. Pentru că am credința ca pâinea făcută cinstit îți oferă o mare satisfacție.

Ingrediente simple.

Făină de bună calitate, apă, maia și sare.
Făină special făcută pentru produsele de panificație. O făină căreia i se cunosc caracteristicile încă dinainte de a o cumpăra și știu exact ce poate să îți ofere. O făină care are calitate constantă și e sigură din punct de vedere nutrițional. O făină fără enzime adaugate, măcinată pe piatră și pe cât posibil bio.
Aș vrea să susțin cu drag producătorul român și agricultura românească dacă ar putea să îmi ofere făina de care am nevoie.
Făinurile folosite sunt diverse și insist pe făina integrală, făina din grâne antice (kamut, speltă), secară, hrișcă și, bineînțeles, făina albă căreia eu îi adaug întotdeauna, în rețete, un procent mic de făină integrală, pentru un gust profund.

Pâinea artizanală cu maia

Maiaua. Fără alt agent de creștere. Fără drojdie. Fermentarea și dospirea lentă ajută la dezvoltarea aromelor și o digestie ușoară. E de mare ajutor în stoparea intoleranței la gluten – glutenul este parțial digerat în timpul fermentației lente (nu vorbim aici de boala celiacă). Apariția intoleranței la gluten este asociată consumului de pâine obținută prin fermentarea accelerată cu drojdie de bere. Pâinea cu maia are un indice glicemic mai mic deca tpâinea cu drojdie, astfel că ea poate să fie consumată moderat și de diabetici.

Maiaua este o cultură de bacterii ce se găsesc în bobul de grâu. În maia se găsesc 2 tipuri de drojdie sălbatică – Saccharomyces exiguus şi Candida milleri, care apar spontan pe boabele de cereale. Împreună cu bacteria de acid lactic Lactobacillus sanfranciscensis, Candida milleri trăiește în maia într-o simbioză perfectă (C. milleri nu poate metaboliza maltoza, în schimb Lactobacillus se hrăneşte cu maltoză). Procesul de fermentare tradițională, adică pe perioade lungi de timp, asigură o activitate metabolică ridicată și îi conferă pâinii acel gust unic și inconfundabil.
Fiecare își crește maiaua diferit. Există maiale cu hidratare de 100%, de 70%, de 50%. În funcție de ce rezultate vrei să obții, îți alegi hidratarea maialei. Maiaua mea are o hidratare de 60%.

Rețetele mi le fac singură sau mi le adaptez în funcție de făina folosită. Metoda este importantă și ea se schimbă în funcție de făină, de temperatură, de timp și de condițiile meteo.
Fiul meu de 8 ani este cel mai mare critic. A crescut lângă aluat. Știe despre dezvoltarea glutenului, despre hidratare, despre crestarea aluatului înainte să îl bag în cuptor. Dar ce e cel mai important e că pâinea coaptă îi spune povești. Proaspăt scoasă din cuptor, coaja crocantă îi spune fiului meu cele mai frumoase povești și e o ancoră pentru adultul ce va deveni.

www.flourpower.ro

https://www.facebook.com/flourpower.ro/

Instagram: flourpowerb

Realizator emisiune: Camelia Teodosiu

Foto: Carmen Pop / Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Ziua Satului Românesc

Publicat de Camelia Teodosiu, 22 septembrie 2023, 16:14

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc.

„Satul românesc este cheia înțelegerii noastre ca români în marele cor al națiunilor europene, este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul. Satul vorbește despre istoria profundă a țării. El nu vorbește prin evenimente glorioase, nu reține date istorice de anvergură, eroii satelor sunt anonimi, cel mai adesea; satul vorbește însă prin viața de zi cu zi a locuitorului, condiționat încă de fertilitatea pământului, de ploi și soare, de recoltele culese la finele anotimpurilor, care se scurg cu ritmicitate după ceasul cosmic al universului, nu după cel grăbit al omului modern”, declară conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

Cu această ocazie, vizitatorii sunt invitați la scena din Satul Nou să cunoască o parte a moștenirii noastre reprezentata prin port, cântec, dans, produse tradiționale aduse toate din Dobrogea de Ansamblul Reabinușca (Jurilovca, jud.Tulcea) si Centrul Cultural Prahova.

***

Ziua Satului Românesc a fost instituită prin Legea nr. 44/2020. „Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc”, se menţionează în lege.

Program:

– ora 13.00 – 13.20 – spectacol ansamblul din Jurilovca (scena din Satul Nou)

– ora 13.20 – 14.00 – spectacol comunitatea din Prahova (scena din Satul Nou)

-ora 9.00 – 19.00 – târg (Satul Nou)

Foto: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Publicat de Camelia Teodosiu, 21 septembrie 2023, 13:36

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre

Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei, într-un muzeu MARe, ca valoare, ca denumire și ca proiecție pentru viitorul unor repere culturale.

Este vorba despre Muzeul de Artă Recentă București, unde ne întâmpină cel ce i-a dat sensul – Erwin Kessler, istoric de artă și filozof român, cu activități științifice, proiecte de anvergură evenimente și lucrări care stau la baza recunoașterii sale.  De aceea, l-am rugat pe invitatul nostru să definească cele mai reprezentative aspecte ale drumului său profesional ajuns acum la „Efectul Picasso”. Printre cele mai impresionante din Europa de Est și cu siguranță cea mai importantă din România, expoziția poate fi admirată între 27 septembrie 2023 și 8 ianuarie 2024 la Muzeul de Artă Recentă București.

Realist și cu un simț critic dezvoltat pentru a amenda derapajele, Erwin Kessler  – Directorul Muzeului de Artă Recentă – MARe se destăinuie spre propria definire:
„Fără să fi dorit acest lucru, am început prin a fi considerat un demolator. Am început ca critic de artă, studiind istoria artei,  după Facultatea de Filozofie, și primele publicații ale mele, în Revista 22 și în Dilema, pentru mine erau realiste, pentru ceillați erau incredibil de violente, într-o lume artistică obișnuită în ultimele decenii, până atunci – vorbim despre anii 1993, 1994, (debututl meu), cu o critică de întâmpinare extraordinar de pozitivă la orice prostie, la orice fel de oroare – totul era bine, totul era genial, totul era la superlativ.(…) Am început să scriu critic critica mea pentru că am simțit că sunt realist cu ceea ce e întâmpla, respectiv cu o artă care nu își asuma, în absolut niciun fel, niciun fel de vinovăție…”