Valeriu Călin: „Noi trebuie să oferim aici condiții apropiate de câmpul de luptă”
Publicat de prosavioleta, 6 ianuarie 2026, 08:53
Valeriu Călin: Sunt colonel inginer Valeriu Călin, comandantul Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia. Începând din 2022, de când s-a înființat această școală, fiecare an a avut două calendare. Pe de o parte, calendarul anual al tragerilor, care a reprezentat ocupația principală a acestei unități de la înființarea ei, iar în ultimii trei ani am învățat să gândim și în alt ritm, respectiv, în ritmul anului de instrucție, anului de învățământ, pentru că aici ne ocupăm cu instruirea și formarea continuă a apărătorilor antiaerieni. Acesta începe în septembrie și se termină în septembrie sau în august anul următor. În ultimii trei ani s-au suprapus toate aceste activități. O parte dintre noi ne-am ocupat cu organizarea și desfășurarea activităților de tragere, cu care eram obișnuiți, dar am și contribuit la formarea continuă și chiar formarea inițială a apărătorilor antiaerieni. Misiunea principală a noastră este dată de locație, de poziție și de unicitatea acestei unități, iar cealaltă este o misiune extraordinar de importantă din punctul nostru de vedere, dacă ne referim la identitatea armei și la oportunitatea de a instrui toate categoriile de militari, de la soldat până la căpitan, aproape de poligonul de trageri, de zona fierbinte a armei noastre.
Violeta Proșa: Faptul că în poligonul de tragere vin diverse unități din armata română, cu diverse sisteme de tragere antiaeriană, vă ajută în instruirea acestor cursanți?
Valeriu Călin: Sigur că da, acesta a fost unul dintre argumentele pentru care școala a fost înființată aici. Dacă pentru ofițeri acest poligon nu este ceva nou în formarea lor, pentru că ei desfășoară activități de tragere încă din timpul Academiei Forțelor Aeriene, pentru alte categorii de militari este primul contact, este foarte important să ai primul contact aproape de sistemele care trag și chiar să vezi niște trageri reale. Noi folosim toate exercițiile pentru instruirea lor, dar îndeosebi cele internaționale, unde se pune accent foarte mult pe cooperare, pe comandă-control, lucruri normale în această perioadă și lucruri de care se vor lovi toți în evoluția în carieră. Pe de altă parte, avem aici toate sistemele prezente, deci, avem posibilitatea să le arătăm, pe lângă partea teoretică, planșe și machete, să le vadă în realitate, ceea ce este foarte important și impresionant pentru ei. Comparativ cu alți ani, ritmul exercițiilor a crescut foarte mult, datorită faptului că suntem pe malul mării și avem cadrul normativ pentru a restricționa spațiul aerian de dimensiuni apreciabile și necesare executării tuturor tragerilor, avem suprafață mlăștinoasă, suprafață de litoral, suprafață uscată, care permit executarea unor exerciții combinate și variate. În special pentru tragerile în mediu aerian este unicul loc în țară, iar acest lucru a atras nu doar sistemele antiaeriene, care tradițional veneau doar la Capu Midia, ci și sistemele de artilerie cu bătaie mare, sistemele de rachete terestre, MLRS, HIMARS americane și cele din dotarea forțelor terestre române, care au nevoie de spațiu aerian restricționat pentru executarea tragerilor. Așa că, practic, poligonul este utilizat mult mai mult față de cât era utilizat în anii precedenți. În cifre, aș putea spune că pe poarta poligonului au intrat în jur de 3.000 de militari în acest an. Am doborât recordul ultimilor ani. La categoriile de militari care desfășoară cursuri de carieră și cursuri de specializare aici, tradițional, s-au adăugat și categoria rezerviștilor voluntari, care se formează aici. Așa că am ajuns la situații în care a trebuit să replanificăm alocarea la masă, pentru că nu mai avem spații suficiente pentru hrănirea lor. Se pare că în acest moment battle neck-ul nostru este blocul alimentar. La anul vom inaugura unul nou, care are condiții mult mai bune și capacități mai mari de hrănire pentru toți militarii. Cam asta este în cifră, aș putea spune, peste 500 de cursanți și în jur de 3.000 de militari instruiți în acest an.
Violeta Proșa: Ce alte proiecte mai aveți în anul 2026?
Valeriu Călin: Avem un proiect foarte frumos de câțiva ani de zile aflat în lucru, respectiv, înlocuirea sistemului electrono-optic de evaluare a tragerilor, care va permite realizarea unor rapoarte de trageri cu o precizie foarte mare pe o distanță de aproximativ 40 de km, deci, absolut ce va fi tras în sectorul poligonului va fi urmărit, înregistrat și evaluat din punct de vedere al performanței tragerilor. Şi, de asemenea, pe linie de infrastructură avem în dezvoltare, este la nivel de proiect, un pavilion multifuncțional unde vor fi localizate laboratoare, birouri, săli de clasă, o aulă, iar în același pavilion vor fi localizate inclusiv spații de cazare pentru cursanți. Practic, toată infrastructura prezentă acum în poligon va fi utilizată exclusiv de către structurile dislocate pentru trageri, iar cursanții vor fi în acest nou pavilion și vor utiliza această nouă clădire. În termen estimat ar fi doi ani de realizare a acestui pavilion, dacă nu vor apărea întârzieri, și sper să nu apară, așa încât zona de infrastructură va fi completă pentru partea de cursuri. Nu punem accent acum foarte mare pe structurile dislocate la trageri pentru că în ultima perioadă seriile de tragere s-au înmulțit, dar s-au redus în durată, și se pune accent pe mobilitate, pentru auto susținere în timpul exercițiului și, până la urmă, noi trebuie să oferim aici condiții cât de cât apropiate de câmpul de luptă.