Ascultă Radio România Regional Live

Misiuni internaționale

Misiuni internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 4 august 2025, 14:42

Ciprian Panga (realizator rubrică): În Bosnia și Herțegovina, în cadrul operației EUFOR-Althea, comanda batalionului multinațional este exercitată în continuare de un ofițer român, marcând continuitatea contribuției României în această structură multinațională.

Batalionul reprezintă forța de manevră a EUFOR în Bosnia și Herţegovina și are în componență militari din Austria, Italia, Macedonia de Nord, Albania, Republica Moldova, România, Turcia și Ungaria.

Operația EUFOR-Althea se desfășoară din decembrie 2004 sub mandatul ONU, având scopul de a sprijini autoritățile în menținerea securității și stabilității.

În prezent, misiunea reunește personal militar din 24 de națiuni, atât membre ale Uniunii Europene, cât și state partenere non-UE.

Locotenentul colonel Ioan Vasile Rus, comandantul Batalionului Multinațional: Integrarea militarilor din modulul de comandament românesc în rândurile Statului Major al Batalionului Multinațional a fost realizată pe timpul procesului de predare-primirea responsabilităților, într-un mod în care să ne permită să continuăm munca depusă de către predecesorii noștri și, în același timp, să putem dezvolta relațiile de colaborare cu militarii aparținând altor state prezenți în cadrul comandamentului.

Ciprian Panga (realizator rubrică): În baza aeriană Šiauliai din Lituania, detașamentul Forțelor Aeriene „Carpathian Vipers” își continuă misiunea de a proteja integritatea spațiului aerian al țărilor baltice, fiind o componentă fundamentală a angajamentului NATO față de membrii săi.

Detașamentul constituit din aproximativ 100 de militari și 4 aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon asigură permanent avertizarea timpurie și intervenția pentru clarificarea situației aeriene, aplicând măsurile legale împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al țărilor baltice.

Comandorul Lucian Tătulea, pilot F-16, locțiitor pentru zbor în cadrul detașamentului: Un aspect comun, poate cel mai valoros, este faptul că am reușit să obținem calificări superioare pentru personalul navigant prin participarea directă la misiunile reale și prin faptul că am coordonat misiuni cu aliații noștri.

Aceștia au trecut prin etape de instruire avansată, certificări și evaluări în medii operaționale complexe, ceea ce a consolidat atât nivelul lor profesional cât și potențialul Escadrilei 53 Vânătoare, structura din care provin.

Ciprian Panga (realizator rubrică): România contribuie semnificativ în Republica Centrafricană la misiunea Uniunii Europene de Instruire a Forțelor Armate, instituită în aprilie 2016 pentru a sprijini reforma sectorului de apărare a țării.

Militarii români fac parte din echipele de instruire care contribuie la formarea Forțelor Armate Centrafricane prin sesiuni dedicate leadership-ului militar, tacticilor de infanterie, respectării drepturilor omului și aplicării Dreptului Internațional Umanitar.

Totodată, ofițerii români oferă consiliere structurilor de comandă din Armata Centrafricană, participând activ la planificarea strategică și dezvoltarea capacităților militare naționale.

Locotenentul Anca Lavinia Călin, consilier în cadrul misiunii EUTM-RCA: În luna august vom finaliza cu succes prima promoție de formare asupra ofițerilor, urmând ca din septembrie să continuăm cu cea de-a doua promoție, iar în paralel se vor deschide cursurile Școlii Naționale de Ofițeri a Forțelor Armate Centrafricane, asigurându-se astfel cadrul instituțional adecvat pentru educarea viitorilor lideri ai FACA.

 

Conferință internațională pentru securitatea maritimă la Constanța
Actualitatea militara marți, 30 septembrie 2025, 08:20

Conferință internațională pentru securitatea maritimă la Constanța

Adrian Gîtman: Forumul Securității Maritime, în colaborare cu Statul Major al Forțelor Navale, a organizat în această săptămână, la...

Conferință internațională pentru securitatea maritimă la Constanța
Conducerea MApN discută solicitările militarilor în rezervă
Actualitatea militara marți, 30 septembrie 2025, 08:15

Conducerea MApN discută solicitările militarilor în rezervă

Adrian Gîtman: Conducerea Ministerului Apărării Naționale s-a întâlnit joi cu reprezentanții structurilor asociative ale personalului militar...

Conducerea MApN discută solicitările militarilor în rezervă
MApN are în vedere introducerea unui serviciu militar voluntar
Actualitatea militara marți, 30 septembrie 2025, 08:10

MApN are în vedere introducerea unui serviciu militar voluntar

Adrian Gîtman: Ministerul Apărării Naționale are în vedere adoptarea până la finalul acestui an a unui proiect de modificare a legii privind...

MApN are în vedere introducerea unui serviciu militar voluntar
CSAT a decis reglementări privind controlul utilizării spațiului aerian național
Actualitatea militara marți, 30 septembrie 2025, 08:05

CSAT a decis reglementări privind controlul utilizării spațiului aerian național

Adrian Gîtman: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis, joi, o serie de reglementări în completarea Legii privind controlul utilizării...

CSAT a decis reglementări privind controlul utilizării spațiului aerian național
Actualitatea militara marți, 23 septembrie 2025, 08:50

Misiuni internaționale

Teodora Mazere: O echipă formată din scafandrii de luptă EOD, scafandrii de mare adâncime și ofițeri de stat major din cadrul Centrului 39...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 23 septembrie 2025, 08:40

Iulian Chifu: „Astăzi am ajuns la un război cu spectru larg”

Larisa Ciofu: Domnule profesor, bine ați venit la „Jurnal militar”, la „Interviul săptămânii”! Iulian Chifu: Bine v-am...

Iulian Chifu: „Astăzi am ajuns la un război cu spectru larg”
Actualitatea militara marți, 23 septembrie 2025, 08:20

Noua operație NATO – Eastern Sentry

Adrian Gîtman: Alianța Nord-Atlantică a demarat o nouă operație, Eastern Sentry, ca răspuns la incidentele în care drone ale Federației Ruse...

Noua operație NATO – Eastern Sentry
Actualitatea militara marți, 23 septembrie 2025, 08:15

Urmează exercițiul Dacian Fall 2025

  Adrian Gîtman: Peste 5.000 de militari din 10 state aliate vor participa între 20 octombrie și 13 noiembrie la Exercițiul Multinațional...

Urmează exercițiul Dacian Fall 2025
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.