Doamne în uniformă – cariere frumoase într-o profesie de vocație

Publicat de prosavioleta, 10 martie 2026, 08:57

Ana Maria Grandel: Sunt locotenent colonel Ana Maria Grandel, comandantul Batalionului 1 CIMIC. Ceea ce a început mai mult ca o curiozitate, pe parcursul celor patru ani de academie, s-au transformat într-o pasiune și în ceea ce eu am simțit că, până la sfârșitul celor patru ani de studii și apoi după ce am urmat cursurile școlii de aplicație, s-au transformat într-o vocație. Adică, pe scurt, cred că la momentul ăsta fac ceea ce mi-am dorit să fac și ceea ce îmi place.
Anca Făgăraș: Aveți numeroase misiuni și în teatrele de operații. Cum v-a schimbat acea experiență percepția asupra vieții?
Ana Maria Grandel: Întotdeauna o experiență care te scoate din zona de confort îți oferă o altă perspectivă atât asupra a ceea ce înseamnă viață personală, cât și în ceea ce înseamnă viața profesională. După fiecare experiență pe care o trăim în viață, tragem niște concluzii, niște lecții. Depinde de noi modul în care le aplicăm, dar nu putem să spunem că trecem la etapa următoare
fără să fim afectați de procesul pe care l-am încheiat la un anumit moment.
Anca Făgăraș: Cum este să ai sub comandă atâția oameni?
Ana Maria Grandel: Structura de CIMIC nu este una foarte mare, foarte generoasă, dar este una foarte inimoasă. Nu cred că în mod deosebit contează numărul de oameni pe care îl conduci, ci ceea ce reușești tu să implementezi la nivelul structurii și modul în care tu îi conduci. Respectul pe care li-l acorzi va genera respect din partea subordonaților.
Anca Făgăraș: Cum se îmbină viața militară cu viața de familie? Este o altă persoană la muncă și o altă persoană acasă?
Ana Maria Grandel: Este o întrebare foarte grea, pentru că nu le separi în totalitate și asta este cumva și o filozofie pe care eu o aplic în momentul în care îmi conduc oamenii. Trebuie să-ți cunoști foarte bine subordonații, să le cunoști problemele, să știi acele momente în care cumva trebuie să ridici piciorul de pe accelerație și să simți momentul în care poți să-i ceri unui om anumite aspecte. Nu există o rețetă perfectă.
Alina Dumitru: Locotenent-colonel Alina Dumitru.
Anca Făgăraș: Ce a însemnat pentru dumneavoastră și ce înseamnă încă sportul?
Alina Dumitru: Sportul pentru mine înseamnă totul. Sportul nu pot să zic că este doar despre ceea ce se întâmplă pe, cum a fost la mine, pe saltea, pregătirea fizică. Sportul te formează ca și om, îți formează un caracter frumos, judo mai mult de atât te disciplinează, îți oferă un respect pe care trebuie să-l ai tu pentru ceilalți și apoi să ți se ofere și ție. Dacă tu oferi, cu siguranță vei primi. Nu pot să zic că m-am oprit aici, pentru că eu acum în continuare concurez, dar în alt domeniu, concurez la un alt sport, Women Rally se numește. Sunt de 2 ani campioană națională la Women Rally. Da, și mă bucur pentru că simțeam în continuare nevoie de acele emoții pe care le trăiam atunci când practicam judo. Și pot să zic că din nou, la Women Rally le simt atunci când urmează să intru pe traseu să fac cel mai bun timp.
Anca Făgăraș: Energie, adrenalină, asta văd aici. Dacă ar fi fost să faceți altceva în viața asta, ce ați fi făcut?
Alina Dumitru: Înainte să fac sport, mi-am propus să devin medic veterinar, pentru că iubesc animalele, îmi plac animalele și îmi doream să le ajut atunci când au nevoie. Asta îmi propusesem să facem împreună cu prietenele mele din copilărie. O parte din ele au urmat calea aceasta, dar eu am apucat să fac sport și să merg mai departe pe drumul acesta și da, am ales judo.
Anca Făgăraș: Pentru o femeie este puțin mai greu să ajungă acolo unde își dorește?
Alina Dumitru: Nu neapărat, din contră. Eu zic că o femeie e mult mai ambițioasă și mult mai hotărâtă în deciziile pe care vrea să le ia și în drumul pe care vrea să-l urmeze. Pentru mine nu a fost ușor, evident, pentru că a fost un drum lung cu multe sacrificii din partea mea, din partea părinților, clar că și pentru ei a fost greu să mă lase să plec de acasă. Mama și-a dorit foarte mult o fată, a reușit, că mai am doi frați, și fata să-i plece de acasă. Deci au fost sacrificii și din partea părinților, nu numai din partea mea, dar faci pentru că îți place și, așa cum am zis, reușești pentru că îți urmezi visul și nu te face nimeni și nimic să te dai la o parte din drumul pe care tu l-ai ales.
Raluca Popescu: Sunt locotenent-colonel Popescu Raluca, comandantul Batalionului 24 Infanterie din Târgu Jiu.
Anca Făgăraș: Felicitări pentru toată activitatea dumneavoastră. Când ați știut că sunteți făcută pentru mediul militar?
Raluca Popescu: N-aș putea să spun neapărat că am știut. Aș putea să spun că am simțit că sunt atrasă de mediul militar. Am mai spus și cu alte ocazii, am văzut filmul cu G.I. Jane, care a fost prima femeie care a reușit să finalizeze programul pentru Forțe Speciale SEALS. Și am încercat, așa, dintr-o provocare, am fost admise la Academia Forțelor Terestre în anul 2002 și am terminat în anul 2006 și am fost a doua promoție de fete.
Anca Făgăraș: Au fost momente când poate ați simțit că doriți să renunțați?
Raluca Popescu: Am avut un singur moment, să spun așa, mai copilăros. Înainte de a depune jurământul militar, este o perioadă de șapte săptămâni în care nu ai voie să mergi acasă. Aveam planificată nunta verișoarei mele, copil fiind, de-abia când intrasem în Academie, îmi planificasem tot, domnișoară de onoare, rochie, și atunci am avut un moment în care am zis că renunț, dar mi-am revenit rapid și de atunci nu am mai avut niciun moment în care mi-am dorit să renunț la cariera militară, care consider că mă reprezintă. Nu este o carieră ușoară, dar fac ceea ce-mi place, indiferent cât de greu este.
Anca Făgăraș: Ce calitate trebuie să aibă o femeie în uniformă?
Raluca Popescu: Să fie foarte ambițioasă, după care să se concentreze pe obiective, chiar dacă mai sunt voci critice în jur care spun că nu poți, poate părerea lor e generată de preconcepții și de limitări, dar să se axeze pe ceea ce și-a propus că îi dorește să realizeze și să muncească în direcția respectivă, să se concentreze pe ce are de făcut.
Anca Făgăraș: Cum v-ar caracteriza colegii sau chiar subalternii dumneavoastră?
Raluca Popescu: Exigentă, din ce știu acum. Pe funcția pe care sunt încadrată, avem foarte mult de muncă, am muncit foarte mult, cer foarte mult de la mine și la fel de mult și de la ei pentru a reuși să operaționalizăm Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”.
Anca Făgăraș: Ce sfaturi aveți pentru tinerele domnișoare care au îndrăznit să intre în acest mediu militar și vor să ajungă așa ca dumneavoastră?
Raluca Popescu: Să fie ambițioase, să se gândească dacă într-adevăr își doresc să urmeze o carieră pe linie de comandă, pentru că este o carieră care presupune foarte multe sacrificii. Din păcate, de multe ori, viața personală și familia rămân pe planul doi. După care, este esențial ca să reușești să faci carieră să ai sprijinul familiei. Dacă sunt înțelese, dacă au familie sau parteneri care să le înțeleagă, dacă este ceea ce își doresc, sunt convinsă că vor reuși.