Misiuni internaționale

Publicat de prosavioleta, 7 octombrie 2025, 08:52
Ciprian Panga: În Polonia, militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Gheparzii Transilvani”, structură generată de Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „Potaissa”, se apropie cu pași repezi de finalul misiunii. Pentru ei, cele șase luni au trecut repede, dar și intens, fiecare zi venind cu provocări noi. Au avut ocazia să lucreze cot la cot cu militari din mai multe țări și să vadă ce înseamnă spiritul de echipă la nivel internațional. Este o experiență pe care nu o vor uita ușor și care, profesional, te schimbă definitiv. Locotenentul Elena Cătălina Aldea, comandant secție:
Elena Cătălina Aldea: Acum, în ultimele săptămâni, emoțiile sunt amestecate. Suntem mândri că ne-am făcut datoria, dar și nerăbdători să revenim acasă. Fiecare dintre noi se gândește la clipa în care își va strânge în brațe familia, la bucuria revederii. Totodată, ne uităm înapoi cu satisfacția că am dus la bun sfârșit ceea ce am început și am reprezentat România cu demnitate. Mă uit la oamenii mei și văd cât de mult au crescut, cât de puternici și încrezători au devenit. Pentru mine, asta e cea mai mare reușită: să știu că ne întoarcem acasă nu doar mai experimentați, ci și mai uniți ca echipă.
Ciprian Panga: În Bosnia și Herțegovina, militarii români din cadrul Batalionului Multinaţional au participat, alături de militari din alte 25 de state, la exercițiul „Quick Response 2025″. Prin profesionalism, adaptabilitate și spirit de echipă, militarii români și-au reconfirmat rolul de parteneri de încredere în cadrul misiunii EUFOR ALTHEA, contribuind la consolidarea stabilității și securității în Bosnia și Herțegovina. Locotenentul Robert Oancea, ofițerul de informare și relații publice al Batalionului Multinaţional:
Robert Oancea: Unul dintre momentele apreciate ale activității a fost intervenția echipei EOD din cadrul companiei de manevră românești, care a avut de neutralizat un pachet suspect, constând într-un dispozitiv exploziv improvizat. Prin identificarea, izolarea și distrugerea dispozitivului, eodiștii români au reconfirmat profesionalismul. În același timp, militarii români din cadrul companiei de manevră au executat un „Temporary Check Point”, unde și ei la rândul lor au demonstrat capacitatea de reacție rapidă și pregătirea necesară pentru a face față provocărilor unui mediu operațional complex, consolidând încrederea în nivelul ridicat de instruire al forțelor contingentului românesc.
Ciprian Panga: Misiunea de instruire a Uniunii Europene în Republica Centrafricană a marcat săptămâna aceasta un moment semnificativ, ceremonia de transfer al autorității, simbol atât al continuității, cât și al reînnoirii. Generalul de brigadă Nicolae Gabriel Oros a predat comanda misiunii generalului de brigadă Claudiu Mădălin Tamaș. Activitatea s-a desfășurat în prezența șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și a directorului general al Statului Major al Uniunii Europene, generalul locotenent Michiel van der Laan. Șeful de stat major al apărării a mulțumit generalului de brigadă Oros pentru modul în care a coordonat contribuția trupelor Armatei României și a celorlalți militari străini la sprijinirea și dezvoltarea forțelor armate ale statului african, urându-i totodată succes generalului de brigadă Tamaș în mandatul pe care îl începe. Armata României deține comanda misiunii din octombrie 2023, contingentul românesc participând la pregătirea militarilor din țara gazdă prin activități de consiliere la nivel strategic, precum și prin planificarea, organizarea și conducerea cursurilor de carieră și educație militară pentru ofițeri, subofițeri și personal de specialitate.