Ascultă Radio România Regional Live

Marius Popenţa: De Ziua Veteranilor de Război prefer să-i duc pe cei din jurul meu acasă la veterani și să vorbesc cu ei. Bineînțeles e creștinește să se facă parastas, slujbă și acea ceremonie la cimitirele veteranilor de război

Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită anual în 29 aprilie, o dată aleasă în anul 1902 de Regele Carol I, care a promulgat înaltul decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de "Veteran de război" supraviețuitorilor Războiului de Independență. Invitatul lui Constantin Herțanu la "Interviul Săptămânii" este colonelul în rezervă Marius Popența, președintele filialei județului Sibiu a Asociației Naţionale a Veteranilor de Război. Aflăm din interviu cum este sărbătorită această zi și care sunt astăzi grijile veteranilor. Un interviu realizat chiar în 29 aprilie, de Ziua Veteranilor Război.

Marius Popenţa: De Ziua Veteranilor de Război prefer să-i duc pe cei din jurul meu acasă la veterani și să vorbesc cu ei. Bineînțeles e creștinește să se facă parastas, slujbă și acea ceremonie la cimitirele veteranilor de război

Publicat de Gabriel Stan, 5 mai 2025, 15:47

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Bun găsit, domnule colonel, bine ați revenit la „Interviul săptămânii” la „Jurnal Militar”.

Marius Popenţa: Bună ziua, dumneavoastră şi ascultătorilor! Mă bucur să ne revedem!

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Astăzi, 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război. Pentru început aş vrea să ne spuneți în câteva cuvinte cum vedeți dumneavoastră această zi.

Marius Popenţa: Acum, istoria știți că o cunoaștem cu toții foarte bine. Știm cât de mult și cât multă zbatere a fost în jurul acest acestei idei de veteran de război și recunoașterii drepturilor celor care au avut norocul sau cum îmi place mie să zic câteodată, poate ghinionul, gândindu-ne la perioada celor care s-au întors din al Doilea Război Mondial și imediat după şi și-au predat gospodăriile către fostele colhozuri și CAP-uri, dar una peste alta, toate drepturile veteranilor de război au fost urmărite încă din Ev Mediu la noi, la români, sau chiar din antichitate, la romani și greci, nu este un element de noutate, veteranul a fost oriunde și oricând în istorie cinstit și recompensat pentru pentru faptele lui de arme și pentru sacrificiul făcut.

Tot raportându-ne la istorie, 1902 a fost momentul în care, la 29 aprilie, regele semna un astfel de decret care stabilea detaliat ce și cum cu veteranii de război din Războiul de Independență, la 25 de ani de la finalizarea acestui război.

După Primul Război Mondial, lucrurile au început să curgă de-a valma, din păcate, la vale. A urmat cea de-a doua conflagrație, iar după al Doilea Război Mondial istoria a fost destul de dură cu veteranii de război. Au fost cunoscuți în societate doar luptătorii antihitleriști şi care au fost în Campania de vest, după 23 august 1944 până la 9 mai 1945, iar luptătorii din campania din est au avut de suferit enorm. Mulți dintre ei au ajuns inclusiv în pușcăriile comuniste. A fost o dramă teribil de mare.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Cam câți veterani cunoașteți dumneavoastră că ar mai fi în viață astăzi?

Marius Popenţa: În jur de 500 de veterani, 500 și ceva de veterani, n-aș putea să vă spun 1, 2, 10, dar 500 și ceva de veterani mai sunt în viață la nivel naţional, iar în județul Sibiu mai avem șase veterani de război în viață, cinci a Ministerului Apărării Naționale și unul al Ministerului de Intern, un jandarm.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Spuneți-ne puțin despre ce ați făcut astăzi, de ziua lor. Sunt convins că ascultătorii noștri chiar vor înțelege foarte bine acțiunile pe care le întreprindeți dumneavoastră și colegii dumneavoastră în sprijinul veteranilor.

Marius Popenţa: Înainte de a spune ce am făcut noi, haideţi să vorbim despre o acțiune frumoasă la nivelul ministerului, în fiecare an, de un număr bun de ani, pot să zic că de cel puțin 7-8 ani de zile – nu am în față deschis un material ca să văd exact, dar cel puțin de 7-8 ani de zile – este o atenție sporită acordată veteranilor de război și se vede, e vizibil acest lucru…

Constantin Herțanu (realizator rubrică): … spre campania „Onor Veteranilor de Război”?

Marius Popenţa: Da, acea campanie alături de veteranii de război, la veteranii de război, acasă, onor veteranilor de război – denumirea a variat de ani de zile, dar una peste alta, în fiecare an înainte de Ziua Veteranilor de Război, la nivelul Ministerului Apărării Naționale s-au adunat oficiali ai ministerului sau ai vieții politice, sociale, culturale românești, au făcut pachete, au scris câte o scrisoare fiecare dintre cei prezenți acolo către unul dintre veteranii de război şi prin centrele zonale şi județene au ajuns în fiecare garnizoană aceste pachete și aceste scrisori însoțite de o scrisoare personalizată de la ministrul apărării naționale pentru fiecare veteran în parte.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): În toată ţara astăzi s-au desfășurat ceremonii militare. Cum vedeți dumneavoastră aceste activități care se desfășoară în toată țara și la foarte, foarte multe monumente ale eroilor în România?

Marius Popenţa: Foarte frumoase, binevenite, ca orice eveniment care pomenește despre eroi. Bine, acum, dacă e să fiu un pic băgăreț și să spun un lucru care mi-a plăcut mie să-l spun aici, la Sibiu, şi cu care am făcut treabă până la urmă, avem noi așa, românește, un pic de vocație pentru parastas și colivă, dar de ziua Veteranilor de Război eu prefer să-i duc pe cei din jurul meu acasă la veterani și să vorbesc cu ei pentru că chiar și creștinește, parastas nu se prea pune pentru cei vii, dar după ce s-a făcut acea slujbă și acea ceremonie la cimitirele veteranilor de război, am mers, am convins autoritățile și colegii mei din viața activă militară să mergem măcar la unul dintre veteranii de război, așa cum, să zic, din punct de vedere oficial.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Haideți să spunem și faptul că mergeți la veteranii de război cu toate ocaziile posibile și nu doar că mergeți, ci mergeţi şi însoțit și de cei mai tineri sau unii dintre cei mai tineri purtători ai uniformei militare, cea de student, de student…

Marius Popenţa: … militari, elevi ai şcolilor militare de subofiţeri din Sibiu, sigur că da, sunt întotdeauna cu noi pentru că e cel mai important să-i pun în cont pe cei care duc încă la propriu în spatele lor vieți care au însemnat atât de mult înspre tinerii de abia, de abia se pregătesc să deschidă porţile carierei militare. E o încântare să-i vezi împreună.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Cuvinte frumoase, învățături frumoase. Domnul colonel, înainte de final, o ultimă întrebare: ce ne puteți spune despre simbol al respectului pentru veterani –  vorbesc despre bujorul românesc.

Marius Popenţa: Astfel de flori există în fiecare tradiție, fie la francezi /le bleuet/, fie la britanici, cu toți cei din Commonwealth care folosesc floarea de mac, ei și au acea o zi de 11 noiembrie „Remembrance Day” sau „Veterans Day”, care se numeşte şi „Ziua Macului”, și este foarte bine că în România avem o altă floare decretată floare națională și considerată monument al naturii acest bujor românesc, pe care îl găsim în mod deosebit în Dobrogea, dar și în alte câteva arealuri, cum ar fi nordul Argeșului și încă alte câteva locuri, acest bujor românesc care poartă amprenta unicității noastre.

Constantin Herțanu (realizator rubrică): Vă mulțumesc mult pentru toate aceste gânduri, gânduri de suflet, îndreptate către toți veteranii de război din România.

Reamintesc ascultătorilor noștri că a fost alături de noi la „Interviul săptămânii” colonelul în rezervă Marius Popența, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala județului Sibiu. Mulțumim încă o dată! Vă mai așteptăm cu mult drag la „Jurnal Militar”!

Marius Popenţa: Vă mulțumesc și eu! Gânduri bune pentru toată lumea!

Simpozionul „80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial – Perspective și interpretări istorice”
Actualitatea militara luni, 19 mai 2025, 15:04

Simpozionul „80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial – Perspective și interpretări istorice”

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară din Ministerul Apărării Naționale și...

Simpozionul „80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial – Perspective și interpretări istorice”
Forțele Aeriene Române continuă pregătirea pentru misiunea Eufor Althea
Actualitatea militara luni, 19 mai 2025, 14:58

Forțele Aeriene Române continuă pregătirea pentru misiunea Eufor Althea

Adrian Gîtman (realizator rubrică): A doua rotație a Detașamentului Forțelor Aeriene Române pentru operația EUFOR ALTHEA din Bosnia și...

Forțele Aeriene Române continuă pregătirea pentru misiunea Eufor Althea
Exercițiul NATO „DACIAN SPRING 2025”
Actualitatea militara luni, 19 mai 2025, 14:53

Exercițiul NATO „DACIAN SPRING 2025”

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Continuă până pe 23 mai exercițiul multinaţional Dacian Spring 2025, găzduit de România și la care...

Exercițiul NATO „DACIAN SPRING 2025”
Participarea Șefului SMAp la Comitetele militare NATO și UE de la Bruxelles
Actualitatea militara luni, 19 mai 2025, 14:47

Participarea Șefului SMAp la Comitetele militare NATO și UE de la Bruxelles

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a participat la mijlocul acestei săptămâni...

Participarea Șefului SMAp la Comitetele militare NATO și UE de la Bruxelles
Actualitatea militara luni, 19 mai 2025, 14:34

Reuniunea Ministerială ONU privind Operațiile de Menținere a Păcii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Organizația Națiunilor Unite a desfășurat la Berlin reuniunea ministerială privind operațiile de...

Reuniunea Ministerială ONU privind Operațiile de Menținere a Păcii
Actualitatea militara miercuri, 14 mai 2025, 08:53

Prima ediție a Forumului Forțelor pentru Operații Speciale din Sud-Estul Europei

Adrian Gîtman: Prima ediție a Forumului Forțelor pentru Operații Speciale din Sud-Estul Europei va avea loc la Târgu Mureș, la începutul lunii...

Prima ediție a Forumului Forțelor pentru Operații Speciale din Sud-Estul Europei
Actualitatea militara miercuri, 14 mai 2025, 08:47

Seminarul pentru tinerii ofițeri în rezervă din statele NATO și partenere

Adrian Gîtman: Asociația Ofițerilor în Rezervă din România a organizat la România seminarul pentru tinerii ofițeri în rezervă din statele...

Seminarul pentru tinerii ofițeri în rezervă din statele NATO și partenere
Actualitatea militara miercuri, 14 mai 2025, 08:44

Conferința „Femeile, Pacea și Securitatea”

Adrian Gîtman: La Palatul Parlamentului s-a desfășurat în joi conferința aniversară „Femeile, Pacea și Securitatea”, în...

Conferința „Femeile, Pacea și Securitatea”
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.