Audienţa crescută a scenariilor Brexit
Publicat de Camelia Teodosiu, 21 ianuarie 2019, 13:51 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21
Marea Britanie va trebui să părăsească UE pe 29 martie 2019. După votul negativ din Westminster, marți, 15 ianuarie, blocajul actual dă naştere la tot felul de scenarii.
Modelul norvegian care ar reprezenta un „Brexit blând” permite Regatului Unit să părăsească UE, rămânând în continuare pe piața unică şi să aplice majoritatea regulilor europene, fără însă a participa la ele. Dar, deocamdată, nici prim-ministrul Theresa May și nici Jeremy Corbyn (liderul Partidului Laburist) nu sunt pregătiți să accepte libera circulație a cetățenilor europeni, care se aplică în Norvegia.
Organizarea unui nou referendum ar dura 9-11 luni, fiind o opţiune ulterioară la care se poate recurge doar dacă nu există nicio modalitate de a conveni asupra unei ieșiri și totul este blocat, ceea ce presupune alte urmări cu impact negativ pentru societatea britanică.
Dintr-un interviu acordat de Tony Blair (unul dintre foştii premieri britanici) publicaţiei spaniole EL PAIS, aflăm şi părerea acestuia despre opțiunea unui Brexit „dur”, fără acord.
Tony Blair: „Este clar că Parlamentul nu va susține o ieșire atât de curajoasă, pentru consecințele economice pe care le-ar avea aceasta. De aceea, cred că este important ca liderii europeni să nu se mai concentreze asupra pericolelor unui Brexit fără acord. Nu se va întâmpla. Nu am obosit să repet acest lucru. Există o majoritate parlamentară uriașă împotriva acestei opțiuni. În cazul în care guvernul ar încerca aşa ceva, ar fi mai multe demisii în mijlocul său. Șansele ca ceva de genul acesta să se întâmple nu sunt sunt nici 10%, iar dacă s-ar întâmpla, ar fi din cauza unui accident ciudat.”
Aşa cum subliniază JORNAL ECONÓMICO (Portugalia), „Brexit-ul s-a transformat, pentru regatul Unit, într-o adevărată capcană de șoareci. Referendumul în care a fost luată decizia de ieșire, a cărui legitimitate democratică este incontestabilă, a rezultat dintr-o campanie foarte marcată de teme emoționale, prin potențarea unor temeri, pe care o analiză calmă a dovedit a fi complet nefondate.
La aceasta s-a adăugat obsesia veche de a redobândi „suveranitatea” și a nu mai fi „la ordinele Bruxelles-ului” (ca și cum miniștrii britanici nu ar fi votat şi ei legislația care este produsă acolo)”.
