Ascultă Radio România Regional Live

Misiuni internaţionale

Misiuni internaţionale

Publicat de Gabriel Stan, 2 septembrie 2024, 19:58

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire în Republica Centrafricană, în strânsă coordonare cu alte misiuni internaționale, este angajată în reforma sectorului apărării.

La mii de kilometri de România, în Baza Militară Moana din Bangui, militarii români își continuă misiunea de consiliere strategică și educație pentru forțele de securitate locale.

Pe lângă provocările militare ale misiunii, aceștia trebuie să facă față dorului de casă, dar și evenimentelor importante din viața familiei.

Locotenent-colonelul Valentin Văileanu, șef comunicare strategică: Normal că ne gândim, normal că ne-au lipsit anumite momente, momente pe care l-am pierdut.

Am avut în această vară, nu chiar recent, băiatul cel mare care a susținut admiterea la unul din colegiile militare și mi-a lipsit acel moment în care eu, ca tată, aș fi vrut să fiu lângă el, să-l îmbrățișez în momentul în care intră să susțină acele probe.

Într-adevăr există mijloace tehnice de menținere a legăturii cu familia. I-am transmis acele mesaje de la depărtare, dar să știți că ne-au lipsit mult acele momente.

Ciprian Panga (realizator rubrică): Traversăm continentul african și ajungem în Balcanii de Vest, mai exact în regiunea Kosovo, unde țara noastră și-a asumat angajamentul de a contribui cu trupe și mijloace tehnice la efortul comun de menținere a păcii în această regiune.

Printre cei prezenți acolo regăsim și un modul de militari români generat de Brigada 15 Mecanizată din Iași, care își desfășoară activitatea în comandamentul Batalionului 2 Multinațional Operational Reserve Forces, o structură din care mai fac parte militari albanezi, bulgari și greci.

Căpitanul Andrei Vicol, ofițerul de informare și relații publice al Batalionului multinațional: După trei luni de zile, în care a acționat în această regiune, Batalionul multinațional și-a încheiat misiunea încredințată. În acest context, săptămâna aceasta s-a desfășurat ceremonia de acordare a medaliilor NATO Non Art. 5 militarilor români, albanezi, bulgari și greci.

Momentul festiv a avut loc în Camp Bondsteel, în prezența comandantului Comandamentului Regional Est, colonelul Jason Baker, care și-a exprimat aprecierea față de personalul Batalionului multinațional pentru contribuția semnificativă la efortul KFOR de a asigura un mediu de securitate sigur și stabil pentru toate comunitățile din Kosovo.

Ciprian Panga (realizator rubrică): Din Kosovo venim mai aproape de casă, mai exact în Bulgaria, unde, începând cu anul 2022, un detașament de militari execută misiunea de asigurare a legăturilor de comunicații și informatică între Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est și structurile subordonate de pe teritoriul Bulgariei, aflate sub controlul operațional al acestuia.

În cadrul Grupului de Luptă NATO dislocat pe teritoriul Bulgariei, militarii români își desfășoară misiunile alături de colegii din alte armate, cu care se relaționează zilnic, atât pentru îndeplinirea sarcinilor, cât și pentru petrecerea timpului liber.

Căpitanul Daniel Dumitru, comandantul Detașamentului de comunicații și informatică: Deja ne simțim ca într-o mare familie și asta se datorează în special faptului că interacționăm zilnic, participăm la activități de instruire împreună și asta ne ajută să formăm o interoperabilitate atât pe partea de comunicații, cât și pe partea de resurse umane.

 

 

Contractul pentru fabrica de pulberi a fost semnat
Actualitatea militara marți, 2 septembrie 2025, 21:08

Contractul pentru fabrica de pulberi a fost semnat

Adrian Gîtman: Compania germană Rheinmetall va construi în România o fabrică de pulberi pentru muniție, investiția fiind estimată la 535...

Contractul pentru fabrica de pulberi a fost semnat
ISU implementează MEVAC
Actualitatea militara marți, 2 septembrie 2025, 21:05

ISU implementează MEVAC

Adrian Gîtman: Aeronavele militare ale Ministerului Apărării Naționale pot fi echipate de acum cu un modul medical specializat pentru transportul...

ISU implementează MEVAC
BIAS 2025
Actualitatea militara marți, 2 septembrie 2025, 21:02

BIAS 2025

Adrian Gîtman: La acest sfârșit de săptămână are loc în Capitală cel mai mare spectacol aerian din România: Bucharest International Air...

BIAS 2025
Ministrul apărării în vizită la Kiev
Actualitatea militara marți, 2 septembrie 2025, 20:58

Ministrul apărării în vizită la Kiev

Adrian Gîtman: În cadrul vizitei oficiale la Kiev, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei de pe 24 august, ministrul apărării naționale, Ionuţ...

Ministrul apărării în vizită la Kiev
Actualitatea militara luni, 25 august 2025, 18:13

Petre Otu: Nu întotdeauna istoria este scrisă de învingători. Iată că și învinșii pot avea o voce și e bine ca această voce să fie și a noastră

Constantin Herţanu: Bun găsit din nou la “Subiectul săptămânii la jurnal militar”,domnule profesor! Petre Otu: Bună ziua și mulțumesc...

Petre Otu: Nu întotdeauna istoria este scrisă de învingători. Iată că și învinșii pot avea o voce și e bine ca această voce să fie și a noastră
Actualitatea militara luni, 25 august 2025, 17:55

Misiuni internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): În Republica Centrafricană, România contribuie semnificativ la misiunea Uniunii Europene de instruire a...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara luni, 25 august 2025, 16:20

Divizia 2 Infanterie “Getica”, 109 ani de la înființare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Divizia 2 Infanterie “Getica” a împlinit 109 ani de la înființare. Structura duce mai departe...

Divizia 2 Infanterie “Getica”, 109 ani de la înființare
Actualitatea militara luni, 25 august 2025, 16:15

Misiune de poliție aeriană întărită executată în nordul județului Tulcea

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane aflate în România pentru executarea...

Misiune de poliție aeriană întărită executată în nordul județului Tulcea
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.