DEUTSCHE WELLE: UE, prea aproape de arsenalul Rusiei
Publicat de Camelia Teodosiu, 4 februarie 2019, 08:59 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21
Deocamdată, Uniunea Europeană nu are altă soluție de apărare decât NATO. Diplomații europeni au discutat la București despre ce pot și ce nu pot face decoamdată ca actor global.
Jocurile de putere nucleară imprevizibilă ale Rusiei sunt ca niște seisme cu ceas pentru liniștea Europei. Așa că s-a vorbit mult, la București, zilele acestea, despre securitatea comună, despre structurile militare proprii ale Uniunii, dar proiectul este unul de perspectivă îndepărtată și nici nu poate fi serios discutat în acest episod al istoriei, când Tratatul privind Armele Nucleare cu Rază Medie de Acțiune este încălcat de Moscova și abandonat de Washington. Europa nu a fost parte a înțelegerii dintre cele două superputeri ale Războiului Rece, dar a beneficiat din plin atât de consolidarea arsenalului american cât și de armistițiul convenit în 1987 de Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov. La nici trei decenii distanță, ambițiile militare ale Kremlinului se măsoară nu atât în forța capabilităților de atac rusești, cât în refuzul de a respecta regulile jocului, adică, prin imprevizibilitatea Rusiei, cum a punctat și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, venit la București să îi întâlnească pe înalții responsabili politici ai armatelor europene, reuniți cu o zi înaintea întrevederii diplomaților comunitari.
Fundamentul securității europene nu poate suferi modificări, acum, când rachetele mobile ale Rusiei pot fi oricând amplasate în Crimeea sau la Kaliningrad și de acolo nu au nicio problemă să lovească oricare dintre capitalele de pe continent, în condițiile în care raza balistică este de 5500 de kilometri. E explicabil, probabil, de ce minstrul francez al Apărării, Florence Parly, s-a exprimat destul de prudent despre ambițiile președintelui Emmanuel Macron: e important să vorbim despre o apărare comună în lunile premergătoare alegerilor europene, însă pentru a pune pe picioare o armată a Uniunii Europene este nevoie de mult timp.
Interesant este că, în timp ce amenințările sunt mai aproape de România decât de orice alt stat european, la București, armata tocmai traversează o profund politizată criză de management operativ.
În ce privește extinderea Uniunii Europene, un prim orizont de așteptare pentru admiterea candidaților cu dosare în lucru, Serbia și Muntenegru, a fost exprimat de ministrul ungar de Externe Peter Szijjártó: înainte de anul 2025. Este, însă, doar o dorință a celor care se învecinează cu Balcanii de Vest, a mai spus diplomatul de la Budapesta, o bună ocazie pentru reprezentantul Guvernului Orban să repete unul dintre mesajele de cursă lungă ale Executivului pe care îl reprezintă: „dorințele est-europenilor nu sunt întotdeauna înțelese de vest-europeni sau de Comisia Europeană”.
Unul dintre subiectele controversate – care nu au ținut neapărat de agenda întâlnirilor prezidate de România cât mai mult de oportunitatea întrevederilor directe – este acordul cu Iranul anunțat de miniștrii german, britanic și francez de Externe. Este vorba despre un troc, un deal de afaceri barter, care să excludă tranzacțiile financiare și să evite sancțiunile impuse de Statele Unite. O inovație de conjunctură, numită INSTEX, percepută de unii ca fiind toxică iar de alții drept o garanție că, altfel decât Washingtonul, Teheranul nu se va retrage din acordul nuclear și nu va reîncepe să îmbogățească uraniu pentru scopuri militare.
În prezența șefului diplomației de la Londra, Jeremy Hunt, despre Brexit nu s-a pomenit nimic, în discuțiile oficiale, oricât de relaxate au fost acestea și oricât de actual ar fi subiectul. Doar șeful NATO a avut, cu o zi mai devreme, un mesaj de transmis: odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, 80% din costurile Alianței vor fi suportate de țări non-UE.
Evoluțiile din Venezuela au necesitat mai multe actualizări, ieri, pe parcursul discuțiilor dintre diplomații europeni, concluzia fiind că e nevoie de organizarea de noi alegeri prezidențiale în statul latino-american, în termen de 90 de zile. „Nu vrem să mediem, nu căutăm forme de dialog. Am mai văzut astfel de procese pe care unii le-au folosit pentru a trage de timp”, a comentat Înaltul Reprezentant UE pentru Diplomație, Federica Mogherini. Dincolo de acest instrument comun diplomatic, există capitale europene mai degrabă înclinate să-l gireze pe liderul opoziției de la Caracas, Juan Guaido, mai ales că o rezoluție în aceste sens a emis, ieri, și legislativul de la Bruxelles. Opțiunea suplimentării sancțiunilor a rămas și ea deschisă, pe masa miniștrilor europeni de Externe care-și încheie astăzi reuniunea informală de la București.
