Ascultă Radio România Regional Live

70 de ani în paşi de dans. Sărbătoarea dansului şi muzicii populare din Micherechi

70 de ani în paşi de dans. Sărbătoarea dansului şi muzicii populare din Micherechi

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 martie 2018, 19:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21

 

Nimeni nu mai ştie de când cer micherechenii o casă de cultură mai mare. Cu siguranţă de vreo două decenii. Cei care s-au înghesuit sâmbătă, 24 februarie, în Casa de Cultură „Gh. Dulău” să vadă serata folclorică dedicată aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea primei echipe de dansuri populare din sat ştiu cu siguranţă despre ce vorbesc. Această clădire iarăşi s-a dovedit a fi mult prea mică pentru cei vreo cinci sute de oameni, dacă nu mai mulţi, care au venit să sărbătorească împreună dansul şi cântecul popular românesc din Micherechi. A fost o seară caldă, de suflet, cu multe emoţii şi multe-multe aplauze, care aproape că nu mai vroiau să se termine…

 

Organizatorii programului au fost membrii nou-înfiinţatei Asociaţii pentru Tradiţiile şi Cultura Românilor din Micherechi, condusă de muzicantul Ioan Kovács, fiul highiduşului Ioan „Iancu” Kovács şi nepotul highiduşului Teodor „Delea” Kovács, şi de către doi foşti dansatori, Gheorghe Berényi şi Mihai Sava. Asociaţia înfiinţată în toamna anului trecut şi-a dorit să reînvie tradiţia jocului românesc moştenit de la înaintaşi, precum au fost dansatorul Gheorghe Nistor şi muzicantul Teodor Kovács, care au dus vestea unicităţii dansului micherechean nu doar în alte părţi ale ţării, învăţându-i pe tinerii unguri să danseze mânânţâlu şi ardelenescu, dar şi în afara graniţelor Ungariei.

Serata a început cu evoluţia pe scenă a celor mai tineri dansatori din Micherechi, elevii şcolii generale, conduşi de Vasile Papp junior, care au prezentat o coregrafie a lui Gyalog László, „Când cătană m-o luat”, creată pentru concursul „Cine ce ştie?” din anul 1988, când dansatorii din Micherechi au participat pentru prima dată la concursul naţional de talente de la Budapesta. Au ocupat apoi scena, rând pe rând, dansatori din Jula, Aletea şi Cluj, printre dansuri fiind introduse şi blocuri muzicale, ca de exemplu cel prezentat în amintirea muzicantului Teodor Kovács, când Vasile Papp a interpretat cunoscuta melodie „Inimă de ce nu mori…”

Multe au fost momentele emoţionante în cursul serii, dar punctul culminant şi cel mai aşteptat a fost evoluţia echipei re-înfiinţată a dansatorilor adulţi din Micherechi, conduşi de coregraful Patyi Zoltán, cel care este alături de formaţia din Micherechi de pe vremea concursului „Cine ce ştie?” din anul 1993. S-au reunit acum într-o nouă formaţie vechii dansatori, unii dintre ei fiind deja în jur de 50 de ani. Elanul şi mândria cu care au intrat aceştia pe scenă a ridicat în picioare tot publicul din sală, care i-a urmărit nu doar cu sufletul la gură, dar şi în ropote de aplauze. Mulţi au fost impresionaţi până la lacrimi văzând printre dansatori tată şi fiu, mamă şi fiu sau fiică, cum duc mai departe cu toţii această frumoasă moştenire, care este dansul şi muzica populară românească din Micherechi. Bravo lor! Bravo tuturor celor care au pus atâta suflet în renaşterea unui lucru valoros, care îi identifică pe micherecheni!

Organizatorii nu au uitat însă nici să le mulţumească înaintaşilor şi familiilor acestora, care au contribuit mult la faptul că de şapte decenii se dansează şi se cântă în mod organizat la Micherechi. Moderatorii serii, Gheorghe Netea, fost conducător al echipei de dansuri în anii 1980–1990 (în limba maghiară) şi Corina Sebestyén, jurnalistă la „Cronica” (în limba română), alături de preşedintele asociaţiei organizatoare, Ioan Kovács, au acordat diplome şi premii unor înaintaşi cum au fost: Gheorghe Dulău, fondatorul şi conducătorul primului ansamblu folcloric, dansatorul Gheorghe Nistor, muzicanţii Teodor Kovács, Ioan Kovács şi Gavril Sabău, conducătorul şi coregraful echipei Ioan Ruja (Mitica). Premiile au fost preluate de către familiile acestora. Dintre membrii fondatori ai primei echipe a fost de faţă şi a primit diplomă Mihai Bihari, dar au mai fost onoraţi cu premii şi coregrafii Mlinár Pál şi Gyalog László, foştii conducători, Gheorghe Netea, Vasile Papp şi Patyi Zoltán.

În realizarea evenimentului, organizatorii au primit ajutor din partea Autoguvernării Româneşti a comunei Micherechi, a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, a Autoguvernării Românești a judeţului Bichiş, mulţi sponsori individuali din localitate şi din alte părţi. Printre oaspeţii seratei s-au aflat, printre alţii, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Jula, Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlament, Tiberiu Juhász, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria.

Reamintim că în amintirea aniversării celor şapte decenii de la înfiinţarea primului ansamblu folcloric din Micherechi, în vara anului 2017, Primăria comunei a inaugurat trei plăci memoriale: prima care ne aminteşte de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea primului ansamblu folcloric din sat, iar celelalte două în amintirea celor doi „Maeştri ai artei populare”, dansatorul Gheorghe Nistor şi highiduşul Teodor Covaci.

A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor-șef, Foaia românească

De10xRomânia: Maria Nagy, revenirea spectaculoasă a unei voci cu „Inima pe jar”
Actualitate vineri, 28 noiembrie 2025, 13:23

De10xRomânia: Maria Nagy, revenirea spectaculoasă a unei voci cu „Inima pe jar”

De la debutul în Cenaclul Flacăra la chemarea pop-rock Pe parcursul emisiunii, Maria Nagy a vorbit cu nostalgie despre debutul său în muzică,...

De10xRomânia: Maria Nagy, revenirea spectaculoasă a unei voci cu „Inima pe jar”
(De10xRomania) Paula Seling pregătește un spectacol-emoție la Sala Palatului: „Colindăm, colindăm prin viață”
Actualitate vineri, 14 noiembrie 2025, 12:24

(De10xRomania) Paula Seling pregătește un spectacol-emoție la Sala Palatului: „Colindăm, colindăm prin viață”

Un punct central al discuției a fost concertul din 9 decembrie de la Sala Palatului – „Colindăm, colindăm prin viață”, un spectacol...

(De10xRomania) Paula Seling pregătește un spectacol-emoție la Sala Palatului: „Colindăm, colindăm prin viață”
Andrei Ursu: „Sunt tentat să revin la Eurovision”. De10xRomânia cu Razvan Petre
Actualitate vineri, 7 noiembrie 2025, 12:02

Andrei Ursu: „Sunt tentat să revin la Eurovision”. De10xRomânia cu Razvan Petre

Artistul a povestit despre viața lui înainte de muzică, mărturisind că aceasta era destul de haotică și incertă. Totuși, acesta are o...

Andrei Ursu: „Sunt tentat să revin la Eurovision”. De10xRomânia cu Razvan Petre
(Video) De10xRomania: Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”
Actualitate vineri, 31 octombrie 2025, 14:25

(Video) De10xRomania: Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”

Florin Brușten, secretarul General al Studiourilor Teritoriale Radio România, inițiatorul și coordonatorul general al proiectului, Flavia Voinea,...

(Video) De10xRomania: Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 13:02

De10xRomânia (Video) Andia: „Ceea ce cânt, am trăit” – confesiuni despre inspirație, emoție și carieră

Andia povestește despre începuturi, inspirații și procesul creativ din studio Referitor la începutul carierei muzicale, Andia a mărturisit că...

De10xRomânia (Video) Andia: „Ceea ce cânt, am trăit” – confesiuni despre inspirație, emoție și carieră
Actualitate vineri, 17 octombrie 2025, 12:20

(Video) Călin Goia în De10xRomânia: „Ne-am promis” acum, „Electric” la Sala Palatului pe 28 noiembrie

În această toamnă, Voltaj a lansat piesa „Ne-am promis”, care reflectă pasiunea celor 5 membri ai trupei pentru muzică și pentru ceea ce...

(Video) Călin Goia în De10xRomânia: „Ne-am promis” acum, „Electric” la Sala Palatului pe 28 noiembrie
Actualitate vineri, 10 octombrie 2025, 12:25

De 10xRomânia (video): Surprizele noii stagiuni la Sala Radio

Big Band-ul Radio România a început stagiunea pe 9 octombrie cu un concert „The Magic of Wayne Shorter”, sub bagheta dirijoarei Simona...

De 10xRomânia (video): Surprizele noii stagiuni la Sala Radio
Actualitate luni, 12 mai 2025, 08:44

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”

Cei doi au povestiti despre noul album Partizan intitulat „Nori peste Sălăjan”, apărut la Electrecord, exact ca primul – un cerc plin de...

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.