Ascultă Radio România Regional Live

Reguli noi pentru agenții comerciali din 2 Mai, Vama Veche și Limanu

Reguli noi pentru agenții comerciali din 2 Mai, Vama Veche și Limanu

Publicat de Mihaela Costache, 30 martie 2017, 17:30

Consiliul Local Limanu a aprobat, de curând, „Regulamentul privind Organizarea și Desfășurarea Activităților Comerciale și a Serviciilor de Piață în Comuna Limanu”. Documentul prevede un set de reguli privind procedurile de autorizare pentru activitățile desfășurate în structuri cu sediul fix, dar și procedurile pentru desfășurarea activităților cu caracter temporar în zone publice sau cu acces public.

„Până la inițierea acestui set de reguli, în comuna Limanu nu exista o centralizare a condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească un agent economic. Acest regulament explică cât se poate de clar care sunt obligațiilor celor care doresc să primească autorizații din partea noastră. Sunt gândite unitar, astfel încât, mai ales în sezonul estival când funcționează cele mai multe activități economice, să existe un reper după care să ne putem ghida atât noi, că și autorități locale cât și agenții economici”, afirmă Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.

Astfel, Regulamentul punctează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să desfășoare activități comerciale în privința documentațiilor privind apartenența spațiului, tipul de activitate, orarul de funcționare în funcție de specificul activității precum și tipul de mobilier sau cromatica acestuia. O condiție esențială pentru a beneficia de autorizație, indiferent de tipul de activitate, este încheierea unui contract cu Serviciul Comunitar de Utilități Publice de Interes Local Limanu – SCUPIL.

„Nici în 2 Mai și nici în Vama Veche nu a existat până acum un astfel de set de reguli. Este anormal că în două dintre cele mai vizitate destinații de vacanță de pe litoralul românesc să se deruleze activitățile economice într-un haos total. Desigur că acest Regulament poate să sufere modificări, însă consider că se impunea adoptarea unor reguli generale. Cred că în acest mod, cei care desfășurau activități comerciale la limită legislației vor fi obligați să între în legalitate. Este absurd că în urmă unui sezon, încasările primăriei Limanu să se situeze sub cele ale unei commune aflate tot pe litoral, dar unde nu există activități turistice. De asemenea, consider că este absurd că pe domeniul public să se desfășoare activități comerciale fără niciun beneficiu pentru Primăria Limanu. Este anormal să permitem că aceste situații să se perpetueze de la un sezon la altul, mai ales în contextul în care în această comună trăiesc peste 6300 de persoane, pentru care noi, autoritățile locale suntem responsabili să le asigurăm o viață mai bună”, a mai precizat Daniel Gheorghe Georgescu.

Regulamentul privind Organizarea și Desfășurarea Activităților Comerciale și a Serviciilor de Piață în Comuna Limanu a fost adoptat în luna martie a acestui an, iar persoanele interesate îl pot descărca de pe site-ul Primăriei Limanu.

Pune umărul la un eveniment istoric: Accederea României în Programul Visa Waiver
Știri vineri, 19 iulie 2024, 11:41

Pune umărul la un eveniment istoric: Accederea României în Programul Visa Waiver

Poți pune umărul la un eveniment istoric. Accederea României în Programul Visa Waiver ar însemna că de acum înainte toate generațiile de...

Pune umărul la un eveniment istoric: Accederea României în Programul Visa Waiver
Alegerile pentru Parlamentul European – rezultate și analize în timp real
Știri sâmbătă, 8 iunie 2024, 10:30

Alegerile pentru Parlamentul European – rezultate și analize în timp real

Europa votează! Alegerile europene au început oficial! Mai multe țări oferă posibilitatea votului anticipat – în Estonia, se poate vota...

Alegerile pentru Parlamentul European – rezultate și analize în timp real
Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Știri marți, 25 august 2020, 14:58

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!

Andreea Lichi este o tânără de 20 ani, pentru care viața înseamnă numeroase provocări și încercări. De 6 ani, din cauza unui accident...

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:30

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!

Comunicat de Presă Festivalul Hermannstadt Fest! Festivalul Internaţional „HERMANNSTADTFEST”! Ediţia a VIII-a – 2-4 septembrie...

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!
Știri miercuri, 19 august 2020, 08:40

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!

Comunicat de Presă Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR! Acum 20 de ani, doi compozitori AUREL MANOLACHE și DUMITRU...

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.