La această oră se desfășoară 37 de percheziţii domiciliare, precum şi la sediul unui ocol silvic şi al unei instituţii publice din judeţul Mureş, Direcţia Generală Anticorupţie într-un comunicat de presă.
Acţiunile sunt derulate de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş, împreună cu poliţiştii mureșeni, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.
Percheziţiile sunt efectuate într-o cauză privind infracţiuni de corupţie săvârşite de funcţionari publici, în legătură cu fapte penale la regimul silvic.
La percheziţii participă şi lucrători ai DGA de la Serviciile Judeţene Anticorupţie Bistriţa-Năsăud şi Harghita, lucrători ai Gărzii Forestiere Cluj, precum şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, acţiunea beneficiind de suportul tehnic al IGPR – Direcţia Operaţiuni Speciale.
Pe malul Dunării continuă misiunile de căutare a tânărului care a fost înghiţit de apele fluviului. Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 13.00, în zona Măceşti.
Alarma a fost dată de o fată care făcea parte din grupul de tineri aflaţi la distracţie pe malul Dunării. Adolescenţii au ieşit la o plimbare cu barca, iar unul dintre ei a căzut în apă. În scurt timp, forţe din cadrul Secţiei de Pompieri Moldova Nouă s-au deplasat locul menţionat pentru a demara căutările persoanei posibil înecate. A fost chemată în ajutor şi echipa de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” a judeţului Mehedinţi. După mai multe ore de căutări, corpul tânărului de 17 ani, nu a putut fi găsit, deşi s-a acţionat inclusiv cu şalupe de la Poliţia de frontieră.
„Detașamentul de Pompieri Dr. Tr. Severin a intervenit cu un ofițer, trei scafandri și o autospecială de intervenţie pentru căutarea unei persoane înecate (tânăr de circa 17 ani) în fluviul Dunărea, zona localității Măcești din județul Caraș-Severin. Pompierii au executat misiuni de căutare atât la luciul apei, cât și prin efectuarea de scufundări în fluviul Dunărea, însă fără rezultat, corpul tânărului înecat nefiind găsit din cauza vegetației abundente, a cioturilor de pe fundul apei și a curentului foarte puternic al apei”, a declarat pentru Radio Reşiţa, plutonier Raluca Tîrcă, de la ISU Mehedinţi.
Astăzi, căutările sunt continuate, dar cu efective reduse, spune purtătorul de cuvânt al ISU Semenic, sublocotenent Elena Tarla. Se va acţiona doar cu echipajele de pompieri de la Moldova Nouă, fără scafandri de la Drobeta Turnu Severin. Între timp, autorităţile încearcă să afle împrejurările exacte în care s-a produs tragedia de la malul Dunării.
Conducerea Parlamentului a declanşat astăzi procedurile pentru numirea unui nou Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Solicitarea a fost formulată de PNL, iar Birourile permanente ale Senatului şi Camera Deputaţilor au stabilit în acest sens un termen de cel mult 15 zile.
Vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, a precizat că vor fi trimise scrisori tuturor celor care trebuie să facă nominalizări astfel încât comisiile de cultură să întocmească un raport care să poată fi supus votului în 27 iunie, când este programată o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului
Doar 68 de minute au fost suficiente pentru tenismenul arădean Marius Copil pentru al învinge ieri pe rusul Konstantin Kravciuk în vârstă de 32 ani, jucător clasat pe locul 115 în ierarhia mondială, scor 6-3, 6-4, în turul inaugural la challengerul din Nottingham.
Următorul adversar pentru arădeanul favorit 2 pe iarba britanică și numărul 91 mondial este americanul Reilly Opelka (130 ATP), partida urmând a se disputa mâine.
Calificarea în turul secund este recompensată cu 10 puncte ATP și un cec în valoare de 2.180 de euro.
Vă reamintim că arădeanul este deja calificat în sferturile competiției de dublu, întrecere în care face pereche cu ucraineanul Serghey Stakovski. Cei doi vor înfrunta tot mâine perechea Kravciuk Konstantin/Marchenko Igor.
La doar 13 ani, talentatul pianist din Petroşani, Fabiani Prcsina, va concerta luna aceasta alăuri de Andrea Boccelli.
Celebrul tenor italian a fost fascinat de talentul lui Fabiani și l-a invitat să-i fie alături în cele două concerte pe care le va susține în România. Tânărul pianist mărturisește că este foarte mândru de faptul că va avea ocazia să cânte alături de Andrea Boccelli. “Voi cânta piesa lui Elvis Presley, ‘Can’t help falling in love’, și îl voi acompania pe maestru”, spune Fabiani.
Marti 13 a fost cu adevarat o zi cu ghinion pentru 100 de pasageri aflati intr-un avion Tarom care a decolat la pranz, de pe aeroportul din Bruxelles, conform stirileprotv.ro
Dupa ce s-au ridicat de la sol, unul dintre motoare a cedat, iar calatorii au auzit o bubuitura si au vazut flacari, sub o aripa. Din fericire, pilotul a reusit sa aduca aeronava, in siguranta la sol.
Este cel de-al patrulea avion, al companiei Tarom, care a fost tras pe dreapta, in ultimele saptamani.
Aeronava Boeing 737 Tarom a decolat din Bruxelles in jurul orei locale 10 si 26 de minute cu destinatia Bucuresti. La scurt timp dupa ridicarea in aer, s-a auzit o bubuitura puternica si un motor s-a oprit. Pilotul aeronavei, Dan Stefanescu, a decis sa faca o aterizare de urgenta la Bruxelles.
In astfel de momente, cand un motor din doua cedeaza, pilotul trebuie sa creasca puterea celuilalt si sa mentina directia din carma. Computerul de bord este cel care face reglajele daca pilotul nu decide sa conduca manual aeronava.
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de furt din locuință, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari i-au identitificat pe A.E., în vârstă de 17 ani, A.A., în vârstă de 16 ani și A.F., în vârstă de 12 ani, din localitatea Lumina – județul Constanța, bănuiți de comiterea faptelor.
Astfel, în intervalul 02–12.06.2017, cei trei minori ar fi pătruns în cinci apartamente din orașul Năvodari, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 30% și predat părților vătămate.
Minorii A.E. și A.A. au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 14.06.2017 vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Compania de Drumuri și Autostrăzi restricționează timp de trei luni traficul pe autostrada Sibiu-Orăștie pentru lucrări de reparație. Zona afectată de lucrări este cuprinsă între km 314 și 316 din lotul I al autostrăzii Sibiu-Orăștie, în zona pârâului Pianu.
Porțiunea ce va intra în reparație se găsește la aproximativ 35-40 de kilometri vest de zona dealului Bucium din lotul 3 unde au apărut alunecări masive ale versanților.
Datoria externă a României a crescut în primele patru luni ale acestui an cu 1,71 de miliarde euro faţă de finalul anului trecut.
Datele publicate marți, 13 iunie, de Banca Naţională a României arată că, din ianuarie până la începutul lunii mai, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de peste 1,4 miliarde de euro.
România a avut cea mai mare datorie externă, de peste 100 de miliarde de euro, în martie 2013.
De foarte multe ori, cuvintele stâlcite din ignoranță stârnesc zâmbetele tuturor. Sunt sigur că vă amintiți de celebrul “agramaticalități”, o stupizenie ieșită din gura unui cântăreț care culmea, tocmai dorea să ne arate că s-a săturat de oamenii care vorbesc greșit limba română.
Problema cea mai gravă legată de apariția acestor deșeuri ale limbii nu este, așa cum poate am crede, însăși apariția lor, ci folosirea lor ulterioară, chiar și pe post de glumă. Utilizarea acestor cuvinte este similară cu momentele în care o persoană se apucă de fumat.. La început țigara este aprinsă doar așa, ca să vedem cum e, pentru amuzamentul nostru și a celor din jur. După care acest lucru devine un obicei de care putem scăpa extrem de greu.
Toate aceste “agramaticalități, succesuri, goagăle sau almanahe” este bine să dispară definitiv după ce ne oferă porția respectivă de râs. Haideți să nu le mai folosim, nici măcar în glumă. Pentru că la fel cum se întâmplă atunci când stăm cu țigara în gură, s-ar putea să ne trezim că lângă noi se află un copil care ne privește și ne ascultă. Și care probabil va crede că adultul din fața sa tocmai ce i-a predat o lecție de comportament, tocmai ce i-a oferit un model, pe care la un anumit moment dat îl va urma și el.
În Piaţa Universităţii din Bucureşti, începând cu ora 9:00, va fi instalat un centru mobil de donare de sânge, alături de corturi de Cruce Roşie, unde voluntarii vor face simulări şi demonstraţii de prim ajutor.
La ora 11:00, o picătură de sânge va fi formată din aproximativ 100 de persoane, timp în care se va intona pentru prima dată în Bucureşti imnul donatorului de sânge – „Imnul vieţii”.
Update: 7.25: 15 persoane au fost conduse la spital, după ce au inhalat fum.
Update: 7.23: Flăcările ard de peste trei ore, iar cauza incendiului este necunoscută.
Flăcările au cuprins, azi-noapte, un bloc turn din vestul capitalei britanice.
În jur de 200 de pompieri londonezi sunt mobilizați la fața locului.
O operațiune de evacuare a locatarilor este în desfășurare, anunță Poliția Metropolitană.
Unii răniți primesc ajutor medical la fața locului, relatează BBC.
Martorii spun că imobilul cu 27 de etaje arde precum o torță și există temerea ca blocul turn s-ar putea prăbuși.
Potrivit altor martori care au intervenit la CNN, aproximativ 100 de persoane încercau să iasă din clădire.
Ministerul Educației a anunțat că rezultatul obţinut după cererea de recorectare a lucrărilor de la bacalaureat și evaluare națională va fi cel final, chiar dacă diferenţa este mai mică de 0,50 de puncte.
Până acum nota finală era schimbată doar dacă exista această diferenţă între nota iniţială şi cea de după contestaţie.
Inspectorul școlar general adjunct, Illes Ildiko, este de părere că noul sistem va crește numărul contestațiilor depuse:
Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni.
După școala germană, a urmat Liceul ”Samuel von Brukenthal” din Sibiu, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.
În 1983 a început să predea, fiind profesor la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar după cinci ani a ajuns să predea la Liceul ”Samuel von Brukenthal”, pe care îl absolvise, titularizându-se aici, potrivit site-ului www.presidency.ro.
După 15 ani de activitate ca profesor, Klaus Iohannis a fost numit în conducerea învățământului local din Sibiu. A fost inspector școlar general adjunct (1997-1999) și apoi inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu (1999-2000).
Începând cu anul 1990, a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), iar ulterior a devenit președintele acestei organizații, la conducerea căreia s-a aflat timp de peste un deceniu.
A deținut patru mandate consecutive de primar al orașului Sibiu, din partea FDGR, fiind ales la scrutinurile din 2000, 2004, 2008 și 2012. A fost primar al Sibiului până în decembrie 2014, când a devenit președinte al României.
În cel de-al doilea mandat de primar, Sibiul a devenit, în 2007, ”Capitală Europeană a Culturii”, fiind primul oraș dintr-o țară nemembră a Uniunii Europene (UE) care a primit acest titlu înainte ca țara să fie admisă oficial în UE, potrivit site-ului www.presidency.ro. „România intră în Uniunea Europeană cu o capitală culturală europeană (…) Ne aflăm la începutul unui program care va prezenta Europei diversitatea culturală, lingvistică și religioasă a orașului nostru și felul în care această diversitate culturală a Sibiului reprezintă, la scara unui oraș, aceeași diversitate culturală care este valoarea principală a Uniunii Europene”, declara, la 1 ianuarie 2007, Klaus Iohannis.
În octombrie 2009 a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru, ca independent, de către o largă coaliție parlamentară, însă propunerea nu s-a concretizat.
La 20 februarie 2013 s-a înscris în Partidul Național Liberal (PNL), iar la 23 februarie 2013 a fost ales, la Congresul ordinar al PNL, prim-vicepreședinte al partidului. La 28 iunie 2014, în cadrul Congresului ordinar al PNL, a fost ales președinte al acestui partid, primind 95% din voturile delegaților la Congres. În cadrul aceluiași congres a avut loc și fuziunea dintre PNL și PDL, în urma căreia a rezultat alianța electorală Alianța Creștin Liberală Partidul Național Liberal-Partidul Democrat Liberal (ACL PNL-PDL).
La 11 august 2014, Biroul Politic Național comasat PNL-PDL a decis desemnarea liderului liberalilor, Klaus Iohannis, drept candidat al ACL la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. În primul tur de scrutin al alegerilor, din 2 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a obținut 30,37% din voturi, iar principalul său contracandidat, Victor Ponta, reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, a obținut 40,44% din voturi.
La 16 noiembrie 2014, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, cu 54,43% din voturi. La 21 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a României a confirmat rezultatele alegerilor prezidențiale și a validat alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte. La 18 decembrie 2014 și-a depus mandatul de președinte al PNL și și-a anunțat demisia din partid, ca urmare a alegerii sale în funcția de președinte al României. A depus jurământul în fața Parlamentului la 21 decembrie 2014.
Soferii care vor fi opriti de politie in trafic, in urmatoarele doua luni, vor fi inregistrati cu o camera video pe care agentul o va purta asupra lui in timpul serviciului.
Initiativa apartine Inspectoratului General al Politiei Romane, care a lansat un proiect pilot. Politistii spun ca o astfel de proba se poate folosi inclusiv in instanta, iar camera ar putea sa ii intimideze pe soferii pusi pe harță. Daca se vor dovedi utile, atunci camerele ar putea ajunge la toti agentii de la Brigada Rutiera si ordine publica.
„Va aduc la cunostinta ca aceasta convorbire este inregistrata atat audio cat si video. Actele masinii va rog”. Asta puteti sa auziti de la politistul care va opreste in trafic zilele acestea.
Chiar daca nu sunteti de acord, spun politistii, discutia dintre agent si sofer va fi inregistrata cu ajutorul unei camere de mici dimensiuni care este prinsa de camasa politistului.
Momentul in care politistul apasa butonul ca sa inregistreze intalnirea nu este si cel din care incepe inregistrarea. Aparatul are capacitatea de a memora ultimele 60 de secunde dinaintea activarii. Toate aceste mici filmulete pot deveni proba in instanta.
Agent sef Barbu Gheorghe, Brigada Autostrazi si Misiuni Speciale: „Stiti cum e, martorul vrea sau nu vrea, nu-l poti obliga, pe cand camera ne ajuta foarte mult. Va pot spune ca de exemplu neportul centurii duce la un comportament agresiv al soferului. In momentul cand ai observat dai drumul la camera, il avertizezi ca este intregistrat de cand l-ai orprit”
32 de politisti din toata tara vor primi acest echipament si il vor folosi pana la toamna. Atunci se incheie programul pilot, iar oficialii vor decide daca vor cumpara mai multe asemenea camere.
Ramane de stabilit cum se va face stocarea acestor imagini , care este perioada de stocare si care este legislatia in vigoare in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal, spune reprezentantii IGP. Soferii nu par deranjati de noua propunere a politiei. “Nu mai pot fi mituiti de exemplu, nu ma deranjeaza daca nu am nimic de ascuns”, spune un conducator autor
De altfel, filmarile ar putea sa ii ajute si pe soferii care contesta sanctiunea data de politisti. Ei au dreptul sa ceara in instanta inregistrarile, ca proba in dosar, relateaza stirileprotv.ro
Guvernul va introduce conceptul de tele-muncă, informează profit.ro. Tele-munca, prin care un salariat va avea dreptul să lucreze din altă parte decât la birou, va fi reglată prin contract individual de muncă având normă întreagă sau prin act adiţional, angajatorul fiind însă cel care avizează locul respectiv, arată sistemul pregătit de Guvern.
Angajatorul este în drept să verifice activitatea tele-salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentului intern şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil. Amenzile pentru nereguli sunt de până la 10.000 lei
Patronul terasei „La Steaguri” din Satul de Vacanţă care a încercat, joi 8 iunie, să împiedice un control al comisarilor OPC, a fost amendat astăzi cu suma de 42 de mii de lei.
Potrivit şefului OPC Constanţa, Horia Teodorescu, 30 de mii de lei a fost sancţiunea primită pentru că a împiedicat acţiunea de control, iar restul de 12 mii pentru deficienţele constatate în urma verificărilor.
De asemenea, a fost înaintată propunere de suspendare a activităţii terasei respective.
Preşedintele social democraţilor s-ar fi întâlnit, aseară, la sediul PSD din Băneasa, cu primul ministru, după ce acesta s-a întors în ţară din Croaţia, şi i-a solicitat să renunţe la funcţie, invocând nerealizarea Fondului suveran de investiţii. Premierul ar fi respins cererea, potrivit unor surse politice.
Liviu Dragnea a convocat pentru mâine Comitetul Executiv Naţional al PSD, unde se vor lua o serie de decizii ca urmare a finalizării Raportului de evaluare a activităţii Guvernului.
Surse politice au arătat că Dragnea ia în calcul schimbarea întregului Cabinet Grindeanu, prin retragerea sprijinului politic.
Trei cicliști belgieni străbat mai mult de 800 km, în zece zile pentru bătrânii din România.
Aceştia promovează necesitatea oferirii serviciilor de îngrijiri la domiciliu, în 5 comunități rurale din România respectiv la Batăr, judeţul Bihor, Moldovița, în Suceava, Armeniş, în judeţul Caraş Severin, Dumitrești, Vrancea, şi Bunești în judeţul Brașov.
Proiectul are o importantă componentă de influențare a politicilor publice asupra soluțiilor de costuri eficiente, pentru a oferi servicii de calitate vârstnicilor.
În satul bihorean Tăut, din comuna Batăr, cicliștii au fost primiți la primărie unde au găsit soluții concrete pentru aplicarea proiectului lor.
Atacul terorist de la Manchester Arena din Marea Britanie a fost plănuit în decembrie 2016, susţin oficiali din Libia!
Oficiali din serviciile de securitate ale guvernului libian sprijinit de ONU au declarat pentru BBC că atacul sinucigaş cu bombă care a avut loc pe 22 mai la Manchester Arena în Marea Britanie ar fi fost plănuit anul trecut, în luna decembrie.
Oficialii libieni au precizat că atacatorul Salman Abedi se afla de o lună sub observaţia serviciilor de securitate din Libia, înainte de a se întoarce în Marea Britanie, subliniază corespondenţii BBC.
O treime din populaţia planetei suferă din cauza obezităţii, potrivit unui studiu publicat de o revista americană.
Cercetătorii spun că peste 2 miliarde de adulţi şi copii din întreaga lume suferă de afecţiuni legate de greutatea corporală în exces.
Principalele cauze sunt urbanizarea, dietele sărace şi lipsa activităţii fizice.
Statele Unite ale Americii se află pe primul loc în privinţa tinerilor şi copiilor obezi, în timp ce la adulţi cu probleme de greutate prima poziţie este ocupată de Egipt.
În studiul, publicat de revista medicală „New England Journal of Medicine”, au fost incluse 195 de ţări.
Cercetarea atrage atenţia că un număr din ce în ce mai mare de oameni din întreaga lume îşi pierd viaţa din cauza bolilor generate de obezitate, cele mai grave fiind afecţiunile cardiovasculare.
Excesul de greutate corporală reprezintă un risc şi pentru dezvoltarea diabetului, a cancerului şi a altor afecţiuni cauzatoare de moarte, spun cercetătorii care au efectuat studiul.
Finala jucată la Roland Garros de eleva lui Darren Cahill, a fost ultimul meci din acest sezon pe care jucătoarea din România l-a susţinut pe zgură.
Sportiva din Constanţa nu apare pe lista oficială a turneul WTA de la Bucureşti din perioada 17-23 iulie, acolo unde vor fi prezente Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.
Simona şi-a simplificat astfel programul şi nu mai doreşte ca după Wimbledon să revină pe zgură, suprafaţă pe care în acest an a câştigat la Madrid şi a făcut finale la Roma şi la Roland Garros.
Simona este acum locul doi mondial şi este cotată cu şanse mari să urce pe locul 1, după cele două turnee care urmează în sezonul pe iarbă.
Angelique Kerber liderul mondial, este obligată să-şi apere o mulţime de puncte la turneele pe iarbă, mai exact 100 de puncte la Birmingham (19-25 iunie) şi 1.300 de puncte la Wimbledon (3 – 16 iulie), în timp ce Simona nu are de apărat nici un punct în Anglia. În clasamentul WTA distanţa dintre Kerber şi Halep este de doar 185 de puncte.
Duminică după amiază Simona a revenit în ţară, unde va rămâne o săptămână. Finalista de la Roland Garros se va odihni şi se va relaxa în această perioadă alături de familie şi de prieteni.
Municipalitatea va aloca 45.000 de lei pentru promovarea Braşovului în orașul austriac.
Primăria Municipiului Braşov a lansat procedura de selecţie pentru achiziţionarea serviciilor de organizare a evenimentului cultural de promovare a Braşovului la Linz, în Austria, în 27 iunie.
Valoarea contractului este estimată la suma 45.000 lei cu tot cu TVA, iar astăzi este ultima zi de depunere a ofertelor la Centrul de Informare a Cetăţenilor din cadrul Primăriei Brașov.
Potrivit caietului de sarcini, firma care va obţine contractul va trebui să tipărească 20 de exemplare ale albumului de fotografie intitulat „Braşov – atmosferă, arhitectură şi spaţiu urban”, să pregătească o expoziţie foto, un program artistic cu muzică populară şi clasică interpretată la nai, dar şi să asigure prezenţa a doi meşteri populari şi a unui producător de preparate tradiţionale.
Totodată, vor trebui tipărite 10 exemplare din cartea „Braşovul în 100 de poezii”.
Criteriul principal de atribuire va fi preţul cel mai scăzut.
(sursa newsbv.ro)
Modernizarea iluminatului public din oraşul Oţelu Roşu se apropie de final. Proiectul este realizat în proporție de aproximativ 80%, potrivit primarului Luca Mălăiescu.
Odată finalizat, Oţelu Roşu va deveni primul oraș din Caraș-Severin iluminat în totalitate cu leduri. Proiectul pesupune montarea a peste 700 de lămpi cu led, cele mai multe cu o putere de 20 wați. Doar cele instalate la trecerile de pietoni și pe drumul național sunt mai puternice, având 40, respectiv 30 de wați.
Proiectul are o valoare de aproximativ 70.000 de euro, iar primarul Luca Mălăiescu spune că investiția ar urma să fie amortizată în trei ani, având în vedere că, după schimbarea sistemului de iluminat, se va face și o economie la plata facturilor către compania de electricitate.
UPDATE, 12 iunie, ora 6:00 – Circa 33% dintre cei aproximativ 630.000 de alegători așteptați la urne duminică în cadrul alegerilor locale parțiale s-au prezentat pentru a vota până la ora 21,00, potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente.
Cea mai mare prezență se înregistra, la ora 21,00, în județele Sălaj — 81,53 %, Alba — 77,32 % și Caraș Severin — 78.27%.
În județul Dolj, unde sunt alegeri pentru funcția de primar al Craiovei, s-au prezentat la urne doar 19,02% dintre alegători. De asemenea, în județul Gorj, unde sunt alegeri pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu, prezența la urne la ora 21,00 era de circa 31,92%.
În 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe se desfășoară duminică alegeri locale parțiale pentru funcția de primar, în condițiile în care unii dintre edili au fost aleși parlamentari la scrutinul din decembrie 2016 sau alții au fost condamnați pentru diferite infracțiuni și, astfel, nu-și mai pot exercita mandatul.
În urma alegerilor pentru ocuparea funcţiei de primar al municpiului Moineşti, organizate ieri, postul lăsat liber de actualul ministru pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, a fost ocupat de colegul său de partid, Valentin Vieru, membru al ALDE.
Conform numărătorii paralele realizate de reprezentanţii formaţiunii, Vieru ar fi obținut 64,7 la sută din voturi, în vreme ce principalul său contracandidat, Paul Cotîrleț (PSD) a obținut 28,52 procente.
Candidatul PNL Lucian Ovidiu Micu a câştigat alegerile locale parţiale de ieri, pentru funcţia de primar al municipiului Roman, judeţul Neamţ, el obţinând peste 11.000 de voturi din partea alegătorilor.
Deputatul PNL de Neamţ, Laurenţiu Dan Leoreanu, a declarat, aseară, că, potrivit proceselor verbale de la secţiile de votare, candidatul liberal Lucian Ovidiu Micu a obţinut peste 59% din voturi. Potrivit aceleiaşi surse, candidatul PSD a obţinut 35 de procente.
În zona Moldovei, scrutinul a avut loc în zece localităţi, între care două municipii, Moineşti şi Roman, precum şi în opt comune.
Pe judeţe în Moldova, participarea electoratului la vot a fost următoarea:
UPDATE ora 13:20 Aproximativ 13% dintre alegători s-au prezentat, până la ora 13,00, la urne pentru a vota la alegerile locale parţiale, potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente.
Cea mai mare prezenţă se înregistra, în judeţele Constanţa, Sălaj şi Caraş Severin cu puţin peste 30%, iar la polul opus, se află judeţele Dolj, Harghita şi Gorj.
În zona Moldovei, prezenţa la urne este următoarea:
– Bacău – 25,32%
– Botoşani – 32,27%
– Iaşi – 21,66%
– Neamţ – 16,25%
– Suceava – 25,40%
– Vrancea – 29,82%
– Vaslui – 19,59%.
Urnele de votare se închid la ora 21,00.
Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa în cele 49 de localităţi din 32 de judeţe din ţară unde au loc alegeri locale parţiale pentru funcţia de primar.
Votarea a început la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00. Dacă în secţia de votare la ora 21.00 se mai află persoane care vor să voteze, acestea vor fi lăsate să-şi exprime opţiunea şi după această oră.
Conform Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz.
Alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea şi unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară.
Cetăţenii care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, pot să-şi exercite dreptul de vot, pe baza actului de identitate.
Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă actul de identitate operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.
În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secţia de votare respectivă, sistemul informatic semnalează dacă persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, şi-a pierdut drepturile electorale, este arondată la altă secţie de votare, este omisă din lista electorală permanentă şi are domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare, nu a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă sau şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin.
Accesul în cabina de vot cu orice tip de aparate de înregistrare sau preluare imagini este interzis.
Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea ‘VOTAT’ în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează.
Ulterior, alegătorii trebuie să predea ştampila preşedintelui secţiei, care are obligaţia să ştampileze actul de identitate, menţionând data scrutinului. Dacă cel care votează are carte de identitate, atunci pe versoul acesteia se aplică un autocolant cu menţiunea ‘votat’.
Disfuncţionalitatea sistemului informatic nu poate determina suspendarea sau întreruperea votării.
Potrivit legii alegerilor locale, pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampila cu menţiunea ‘VOTAT’ şi buletinele de vot – la locul unde se află alegătorul. În raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială, care poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub paza structurilor MAI.
Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau cele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale pot vota la alegerile locale prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială.
În ziua votării este interzisă prezentarea înainte de ora 21.00 a sondajelor realizate la ieşirea de la urne.
Alegerile pentru primari sunt valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot. Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin în două săptămâni, la care vor participa doar candidaţii aflaţi în această situaţie.
În zona Moldovei, astăzi vor avea loc alegeri în zece localităţi din şapte judeţe.
Este vorba despre opt comune şi două municipii, în cursa electorală fiind înscrişi 39 de candidaţi, reprezentând şapte formaţiuni politice, precum şi trei independenţi.
Alegerile se vor desfăşura în municipiile Moineşti şi Roman, precum şi în comunele Vlăsineşti, din judeţul Botoşani, Şipote, judeţul Iaşi, Bălţăteşti şi Pipirig, judeţul Neamţ, Iacobeni şi Siminicea din judeţul Suceava, Fruntişeni, judeţul Vaslui şi Jariştea din Vrancea.(Agerpres, Radio Iasi/FOTO arhivă cotidianul.ro)
O tonă de deşeuri au fost strânse, au fost reparate aparatele de joacă pentru copii şi s-a vopsit mobilierul din parc. Toate, în cadrul unei acţiuni voluntare de înfrumuseţare a zonei Silvaş din Oradea.
La sfârșitul săptămânii, aproximativ 100 de persoane de la Primăria Oradea și de la alte instituții, au pus în practică cele învățate la un seminar kaizen susținut de o echipă de specialiști japonezi.
Acțiunea a presupus 5 etape: separare și sortare, strălucire prin curățarea locului de muncă și a echipamentelor, ordonare, auto disciplină și instruire și standardizare, curățare și verificare a deșeurilor.
Scopul este ca toate aceste operațiuni să devină rutină.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii.
Trofeul în valoare de 15.000 EURO i-a revenit filmului georgian ”Familia mea fericită”. De asemenea, actrița din rolul principal, aflată la primul ei film, a primit premiul pentru interpretare.
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, i-a fost acordat filmului Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude.
Distinși cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut Cosmin Bumbuț și Elena Stancu au mărturisit că nu se așteptau să câștige vreodată un premiu când au realizat documentarul Ultimul căldărar.
Actrița Violeta Andrei a primit Premiul pentru întreaga carieră, iar Tora Vasilescu a fost distinsă cu Premiul de Excelență.
Marele invitat al acestei ediții, Alain Delon, și-a făcut intrarea în aplauzele îndelungi ale invitaților prezenți la gală. Premiul pentru întreaga carieră i-a fost înmânat de către Oana Pellea. Actorul s-a declarat emoționat de primirea extrem de entuziastă de la Cluj și a spus că a avut norocul să aibă „cea mai frumoasă meserie din lume”.
Incident aviatic grav, în această dimineață, în județul Constanța. Un avion militar MiG 21 Lancer s-a prăbușit între localitățile Culmea și Nazarcea. Din primele date pilotul este grav rănit.
Două ambulanțe s-au deplasat la fața locului, precum și elicopterul SMURD. Acesta ar urma să preia pilotul rănit și să-l transporte la Urgența Spitalului Județean din Constanța.
Surse medicale susțin că pilotul are fracturi la picioare și va fi băgat în operație imediat ce ajunge la spital.
Din primele informații, se pare că pilotul a reușit să se catapulteze. Avionul se pare că efectua un zbor de antrenament.
Contactați de Radio Constanța, reprezentanții Forțelor Aeriene fac cercetări să afle cum a fost posibil accidentul.
Multiplul recordman național și balcanic la aruncarea greutății Gheorghe Gușet, în vârstă de 49 de ani, a încetat din viață în noaptea de duminică spre luni, după două operații pe cord realizate la finalul săptămânii trecute, a anunțat soția acestuia, Lorena Boberschi, pe contul său de socializare, potrivit Agerpres.
„Gherorghe Călin Gușet a murit. Acum câteva minute a pierdut bătălia cu viața. Se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu tine. Îți mulțumesc pentru toți cei 21 de ani petrecuți împreună,pentru tot ce am realizat împreună în viață și în sport! Ți-am promis că voi fi lângă tine mereu și am fost până în ultimul moment al vieții tale. Tu mi-ai promis înainte de operație că te întorci la mine. E prima dată când tu nu te ții de cuvânt (..) Dumnezeu să te odihnească în pace iubirea vieții mele..”, a scris soția sportivului.
Supranumit „uriașul din Carpați”, fostul aruncător de greutate din Zalău a ajuns, joi, în stare critică la Spitalul Județean de Urgență Zalău, unde a fost diagnosticat cu disecție de aortă, sportivul fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde a fost supus unei complexe intervenții chirurgicale, aparent reușite.
„După 12 ore, operația a reușit! Gușet momentan este bine. Trăiește! Acum îl închid! Sigur că urmează ore critice”, preciza vineri Lorena Boberschi pe contul său de Facebook.
Starea sportivului s-a înrăutățit ulterior, fiind supus unei noi intervenții chirurgicale.
„De ce mi-a fost frică nu am scăpat. Gușet a suferit a doua intervenție aseară. Organele lui în acest moment nu funcționează. Azi au încercat să îl trezească din comă și nu au putut”, scria sâmbătă Lorena Boberschi.
Gușet a mai avut probleme de sănătate, el retrăgându-se din activitatea competițională în 2008, din cauza unei insuficiențe renale. În același an el a suferit o operație reușită de transplant de rinichi.
Gheorghe Gușet a fost campion național la aruncarea greutății între anii 1990-2007 și de 16 ori campion balcanic. Cea mai bună clasare pe plan mondial este un loc cinci obținut la Campionatul Mondial de la Moscova, din 2006, el participând și la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. După retragerea din activitatea competițională, Gușet a fost antrenor la CSM Zalău.
Trenurile care tranzitează stația Ploiești Sud vor înregistra întârzieri în perioada 12 – 26 iunie, motivul fiind executarea unor lucrări.
‘CFR informează că în perioada 12 iunie — 26 iunie 2017 se vor executa lucrări de realizare a unei joncțiuni (legături) între fir I Ramificația Ploiești Triaj — Ploiești Sud și fir II Marfă Ploiești Triaj — Ploiești Sud. Menționăm faptul că se vor înregistra întârzieri în graficul de circulație al trenurilor care tranzitează această zonă, ca urmare a închiderii și scoaterii de sub tensiune a firului I de circulație, urmând ca circulația să se realizeze pe celălalt fir (cu implicații datorită așteptării pentru înscrierea în circulație a trenurilor)’, precizează CFR.
Pasagerii sunt sfătuiți ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre orele de sosire sau de plecare a trenurilor în stațiile CF sau la numărul de telefon 021/9521.
Elevii clasei a VIII-a participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale vor susţine mâine proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul sesiunii speciale a evaluării naţionale.
Potrivit calendarului aprobat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, miercuri va avea loc proba scrisă la matematică.
Proba scrisă la limba şi literatura maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale va avea loc pe 15 iunie, iar afişarea rezultatelor se va face în aceeaşi zi până la ora 18,00.
Tot pe 15 iunie vor putea fi depuse contestaţiile până la ora 20,00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 16 iunie.
Într-o zi de 9 iunie, acum 83 de ani (1934), a avut loc „debutul” personajului de desene animate Donald Duck (Răţoiul Donald), în filmul „The Wise Little Hen” (“Găinuşa înţeleaptă”).
Donald este o rață albă antropomorfică cu un cioc si picioare galbene-portocalii .De obicei poartă o cămașă de marinar, o beretă, precum și un papion roșu, dar nu și pantaloni (cu excepția când se duce la înot).Trăsătura care l-a facut pe Donald faimos a fost personalitatea sa și temperamentul său exploziv.Donald a fost onorat oficial ca al treilea cel mai popular personaj din toate timpurile, cu Bugs Bunny de la Warner Bros. Looney Tunes/Merrie Melodies pe locul doi și creatia Disney Mickey Mouse care este pe locul întâi.
Conform canonului Disney, ziua de naștere a lui Donald este oficial recunoscută pe 9 iunie 1934, ziua când a fost lansat filmul său de debut „The Wise Little Hen”.Cu toate acestea, în „The Three Caballeros”(1994), ziua sa de naștere e pur și simplu „Vineri 13”, care este în raport cu ghinionul său din toate aparițiile.Donald’s Happy Birthday (scurt) arată ca ziua sa este pe 13 martie.În „Donald Gets Drafted”(1942) și în episodul „All Hands on Duck” este prezentat întregul nume al său Donald Fauntleroy Duck.Donald Duck este un personaj bine cunoscut și foarte popular în special în Scandinavia.
Piraeus Bank vrea să vândă activele regiunea balcanică, inclusiv din ţara noastră, în cadrul unui plan strategic, până în 2020.
Grupul intenţionează să vândă şi alte deţineri, precum o participaţie de 40 la sută la compania de transport naval in Grecia şi altele de 33 la sută la fermele piscicole Nireus Aquaculture şi Selonda.
Piraeus Bank România, controlată de grupul elen Piraeus, este prezentă pe piaţa din România de 15 ani, deservind peste 300 de mii de clienţi, prin intermediul a 100 de sucursale.
Trimisul Radio România la Paris, Ştefan Alexiu, a întrebat -o pe Simona Halep ce a contribuit la victoria din semifinale:
Munca pe care am depus-o în acești ani, faptul că am un antrenor foarte bun care știe să mă pregătească pentru orice nivel de competiție am fost destul de motivată să ajung în acest moment din nou. Cred că a fost o experiență bună în 2014, sper să-mi fie de folos sâmbătă să pot să termin cu bine această finală.
Este o șansă incredibilă pentru mine să reușesc acest lucru, însă vom vedea ce va fi sâmbătă, voi încerca să fiu destul de relaxată, de motivată, dar în același timp să simt și presiunea, pentru că atunci când simt presiune joc destul de bine. (Simona Halep)
Radio Românai Actualități
…………………………………………………………………………………………………
UPDATE: ora 22.00
Simona Halep, numărul 4 mondial, va juca finala turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova din Cehia, numărul trei WTA, joi seara, 8 iunie, în semifinale, cu 6-4, 3-6, 6-3.
La conferința de presă de aseară, Simona a declarat:
Nu știu dacă pt să-ți descriu meciul pentru că lovește foarte puternic, plat, nu știi niciodată la ce să te aștepți; cred că a jucat cel mai bun meci al ei pe zgură, nu a greșit atât de mult și chiar a ajuns unele mingi, de oriunde a dat bine.
Cred că a fost un meci complet, de nivel foarte înalt și diferența cred că am făcut-o, un pic, fizic în sfertul 3 și mental că nu am mai comentat am stat doar atentă pe fiecare punt. Așa cum am zis mereu fiecare punct este important contra acestor jucătoare. (Simona Halep)
În finala programată sâmbătă la ora 16.00, campioana noastră o va înfrunta, în premieră, pe letona Jelena Ostapenko, cea care a împlinit 20 ani chiar în ziua semifinalei, și care a câștigat penultimul act, în fața elvețiencei Timea Bacsinski cu 7-6, 3-6, 6-3.
Halep va juca, sâmbătă, a doua sa finală la Roland Garros, după ce a pierdut în 2014 în fața rusoaicei Maria Șarapova.
Florin Pruteanu
………………………………………………………………………………………………………..
Simona Halep este în finala de la Roland Garros. Halep este câştigătoarea meciului cu Karolina Plişkova de la Roland Gaross. Scorul a fost de 6 la 4, 3-6, 6 la 3.
În meciul dintre Halep şi cehoaică, jucătoarea noastră mare nevoie să câştige turneul pentru a trece pe locul întâi mondial.
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, astăzi, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Este punctul culminant al vizitei șefului statului român la Washington. El este primul şef de stat din Europa Centrală şi de Est care va fi primit de preşedintele Trump. Discuţiile vor viza aprofundarea Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, după a anunţat preşedintele Iohannis, care a spus că vor fi abordate şi problemele de securitate pe flancul estic al NATO, dar şi chestiuni economice. Ieri, şeful statului român a a avut o serie de întâlniri la Congresul american şi a decorat mai mulţi membri ai acestui for pentru sprijinul acordat parteneriatului dintre cele două ţări.
Fără îndoială, asta este ziua cea mare, pe care o așteaptă toată suflarea de la TIFF.
Am impresia, cumva, că întreg festivalul se învârte anul acesta în jurul invitatului special, a spus președintele TIFF, Tudor Giurgiu, în deschiderea celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, vineri, 9 iunie, Alain Delon ajunge la Cluj!
Rebelul filmului francez, simbol al cinematografiei europene și unul dintre cei mai iubiți actori ai lumii, legendarul Alain Delon vine pentru prima dată în România.
Figură emblematică a marelui ecran, starul francez a cucerit inimile publicului în epoca de aur a cinematografiei europene, fiind considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați ai tuturor timpurilor.
Pentru contribuția sa artistică excepțională, TIFF îi va acorda în acest an marelui actor Alain Delon, Premiul pentru întreaga carieră.
În onoarea sa, pe data de 9 iunie, Piața Unirii va găzdui o proiecție specială a filmului Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic (1981), thriller-ul regizat de Alain Delon, avându-l pe îndrăgitul actor francez și în rol principal.
Această proiecție este sold-out încă de joi dimineață, s-au vândut peste 3150 de bilete.
Poate reușiți să mai prindeți bilet pentru sâmbătă, 10 iunie, la un film la care de asemenea este așteptată prezența starului, care însă deocamdată nu a fost confirmată de organizatori.
Cercul roșu/ Le cercle rouge (1970), în care Alain Delon interpretează rolul unui criminal proaspăt eliberat din închisoare, gata să comită o nouă infracțiune, se va bucura de o proiecție specială la TIFF, în cadrul Retrospectivei Jean-Pierre Melville. La Casa de Cultură a Studenților, ora 16.00.
Vineri, de la 17.00, la TIFF Lounge, cinefilii îi vor putea întâlni și pe Violeta Andrei, Ion Dichiseanu, Ileana Popovici și Dan Nuțu, unii dintre cei mai iubiți actori ai generației de aur, prezenți la TIFF pentru proiecția specială 100 de lei, la peste 40 de ani de la momentul lansării.
100 de lei
Filmul regizat de Mircea Săucan va fi prezentat publicului sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 12:30, la Cinema Victoria. Considerat unul dintre primele filme neorealiste românești, lungmetrajul nu a reușit să treacă de cenzura epocii și până acum nu fost niciodată prezentat publicului în variantă originală, necenzurată.
Vineri are loc o proiecţie specială în onoarea actriţei Tora Vasilescu, laureată cu Premiul de excelenţă: De ce trag clopotele, Mitică? în regia lui Lucian Pintilie. Ora 17.00, cinema Victoria.
Tot vineri, de la ora 11, la cinema Florin Piersic rulează O tânără de 90 de ani/ Une jeune fille de 90 ans. Seniorii cu vârste de peste 60 de ani se vor bucura de acces gratuit, pe baza documentelor de identitate.
Premiile celei de-a 16-a ediții a Festivalului de Film Transilvania se vor acorda sâmbătă seara, 10 iunie, la Teatrul Național din Cluj, iar duminică, 11 iunie, la cinema Florin Piersic, Victoria și la Universitatea Sapienția vor rula filmele câștigătoare.
Închiderea oficială are loc duminică seara, ora 21.45 în piața Unirii, cu filmul Dumnezeu să ne ierte (regia Rodrigo Sorogoyen), care a câștigat Premiul juriului pentru Cel mai bun scenariu la San Sebastian în 2016 și premiul pentru cel mai bun actor (Roberto Álamo) la Premiile Goya în 2017.
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 21.736 locuri de muncă, în data de 8 iunie 2017.
La nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.457), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.296), manipulant mărfuri (867), lucrător comercial (827), agent de securitate (816), confecționer-asamblor articole din textile (810), vânzator (640), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide (596), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (569), operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesaturi, tricotaje si materiale sintetice (543).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real și poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.
Timp de trei luni, până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara către Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră.
De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanța și stațiuni.
Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.
O călătorie București – Constanța, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR.
Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10%reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%.
De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puțin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport.
Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziționarea se face online.
Trenurile Litoral, care circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între București Nord – Constanța și retur, ajung la destinație în aproximativ două ore.
Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București – Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 minute.
20 de trenuri vor pleca zilnic din București spre Constanța, 11 cu destinația Mangalia și cu opriri în toate stațiunile de la Malul Mării.
Pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur.
De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/ 2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.
77 la sută dintre participanţii la ancheta sociologică „Barometrul de consum cultural 2016” au recunoscut că au un nivel scăzut de implicare culturală şi doar unu la sută au răspuns că sunt foarte interesaţi şi că participă efectiv la evenimente culturale.
Datele din sondaj mai arată că cele mai întâlnite forme de consum cultural în spaţiul public, cel puţin odată pe an, au fost: vizitarea muzeelor şi a expoziţiilor – 38% din populaţie; vizionarea filmelor la cinematograf – 33%, spectacole de teatru – 30% şi lectura la bibliotecile publice – practicată de 21 % dintre respondenţi.
Rezultatele barometrului cultural vor fi analizate, miercuri, 7 iunie, la Biblioteca Naţională din Capitală, de personalităţi ale mediului cultural şi academic, împreună cu ministrul culturii, Ionuţ Vulpescu.
Parcul Naţional Munţii Rodnei, al doilea ca mărime din ţară, şi cea mai întinsă arie protejată din Carpaţii Orientali, şi-a pierdut, după aproape patru decenii, statutul de rezervaţie a biosferei.
Măsura a fost luată pentru că Parcul Naţional Munţii Rodnei nu include în aria lui decât o singură localitate din Bistriţa-Năsăud, Valea Vinului şi o parte din oraşul Borşa, Maramureş, iar noul concept de rezervaţie a biosferei pune accentul pe comuniunea dintre om şi natură.
Aşa se face că România mai are o singură rezervaţie a biosferei, Delta Dunarii.