”Prizonierii fericirii” – închisoarea Solovki
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 noiembrie 2016, 08:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:29
”Prizonierii fericirii” – un documentar despre Athosul Rusiei (închisoarea Solovki de lângă mănăstirea Solovetski (Solovski)
În interviul realizat de Gabriela Rusu-Păsărin, în exclusivitate pentru Radio România Regional, prof. univ. dr. Andrei Dumbrăveanu de la Universitatea de Stat din Republica Moldova declară:
”Mai mult de zece ani acum, am mers la Muntele Athos și iată acolo m-am întâlnit cu niște ruși, care mi-au spus că au și ei Athosul Rusiei. Și acest Athos al Rusiei este arhipelagul Solovki. M-a mișcat atunci și am zis haidem să ajungem și noi la arhipelagul Solovki.
Dar când am început să mă documentez – eu sunt la Departamentul jurnalism de radio și televiziune, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea de Stat din Republica Moldova – am mobilizat și studenții, măi, ia căutați știrile, să vedem! Sigur, că nu mă bizuiam atât pe ei cât pe mine însumi, și am descoperit niște lucruri impresionante. Mănăstirea Solovki a fost prima închisoare pe lângă mănăstirile din Rusia pe vremea lui Ivan cel Groaznic întemeiată și mai apoi dezvoltată pe timpul lui Petru I, unde au fost condamnați și le zac osemintele celor care au fost susținătorii lui Petru I mai întâi.
Dau un nume Petru Tolstoi, ambasadorul Imperiului Rus pe vremea lui Petru I la Istambul, cel care l-a racolat, și spun cuvântul în plină forță, pe Dimitrie Cantemir în slujba serviciilor secrete ale Rusiei. Ca mai apoi acel Tolstoi să se întoarcă și să-și găsească sfârșitul, după ce a sevit cu toată plinătatea forțelor sale Imperiul Rus, să-și găsească sfârșitul la Solovki, în închisoarea Solovki de lângă mănăstirea Solovetski (Solovski).
Toate lucrurile astea m-au condus spre zilele noastre ale Rusiei moderne și ale unei Europe moderne. După Revoluția din Octombrie, Lenin a emis primul decret de a face acolo un lagăr de concentrare pentru preoți și pentru toată intelectualitatea rusă, mai întâi în 1918. Mai apoi să găsesc în Pomenalnâi piski Karelie (Lista cu pomelnice ale Kareliei-n.n), o lucrare excepțională, care a costat multă trudă a Societății Memorial din Sankt Petersburg, să găsesc aceste liste de pomenire ale Kareliei cu 7000 de condamnați la Solovski, omorâți acolo din 10.000, din care am descoperit cca vrea 15-20 
de români, și când vorbesc români, nu erau numai cei din Transnistria, nu erau nici cei din Basarabia, ci erau nume românești din Regat care au rămas în Rusia după 1917”.
Detalii în interviul realizat de Gabriela Rusu-Păsărin:
