Bugetul Ministerului Apărării Naționale pe anul 2026
Publicat de prosavioleta, 25 martie 2026, 08:09
Adrian Gîtman: Ministerul Apărării Naționale va avea în acest an un buget de aproape 50 de miliarde de lei, adică 2,42% din PIB. Ponderea achizițiilor de echipamente militare va fi de 37,5%, cu 16% mai mult decât în 2025. Pentru cheltuielile de personal sunt alocate 12 miliarde de lei, inclusiv pentru formarea a 3.000 de militari voluntari în termen. La capitolul asistență socială sunt prevăzute 6,5 miliarde de lei pentru plata pensiilor militare, ajutoarelor pentru veteranii de război și altor drepturi cu caracter social, în total 88.000 de beneficiari. În ceea ce privește lucrările de infrastructură, vor fi cheltuite 2,74 miliarde de lei pentru dezvoltarea mai multor facilități militare, printre care bazele de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii sau Comandamentul Corpului Multinațional de la Sibiu. Înzestrarea armatei se va face și prin programul SAFE al Uniunii Europene, din cele 16,7 miliarde de euro alocate României, 9,53 miliarde fiind gestionate de Ministerul Apărării. Chiar, intenția este de a folosi cât mai mult din această sumă pentru achizițiile din industria națională de apărare, a declarat ministrul Radu Miruță.
Radu Miruţă: Despre cele 9,53 miliarde, avem 11 proiecte, care reprezintă cam 70% din valoare, undeva la 6,6 miliarde și jumătate de euro, din care Ministerul Economiei urmează să ne spună ce procent solicită, pentru a fi localizat în industria națională de armament. Undeva între 50 și 60% cred că este media de localizare a acestor producții în România. Asta înseamnă undeva la 3,5-4 miliarde, care se vor desfășura produs în România.