Daniel Șandru: În spatele acestei forme de modernizare stau foarte multe crime, abuzuri, destine frânte, oameni care au suferit în variate moduri. La finalul anilor 80, raderea de pe fața pământului a cartierului Uranus, pentru construcția Casei Poporului a însemnat un dezastru, o tragedie pentru 54.000 de familii

Un sondaj recent realizat de INSCOP și de Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românsc, arată că peste 66% dintre cei intervievaţi au răspuns și îl consideră pe dictatorul comunist Ceaușescu un lider bun. 56% consideră, la 35 de ani de la prăbușirea în sânge a regimului comunist, că aceasta a fost o rânduire bună pentru țara noastră. Profesorul universitar dr. Daniel Şandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românsc este invitatul lui Florin Şperlea la podcast-urile "Observatorul militar", într-un dialog despre acest sondaj, cu privire la nostalgiile care bântuie societatea românească despre regimul comunist.

Publicat de Gabriel Stan, 8 septembrie 2025, 14:38

Florin Şperlea (realizator rubrică): Bine ați venit, domnule Şandru! Mă bucur foarte mult că sunteți în studio-ul multimedia al „Observatorului militar”.

Daniel Şandru: Bine vă găsesc și vă mulțumesc pentru invitație!

Florin Şperlea (realizator rubrică): Sondajul pe care l-ați realizat dumneavoastră și INSCOP are cifre care sunt îngrijorătore. Peste 66% au spus că Nicolae Ceaușescu ar fi fost un lider bun.

Sunt vreo 55% care au răspuns, de asemenea, că regimul comunist fost bun în România. Nu era chiar o surpriză pentru dumneavoastră, pentru că sunteți un specialist în științe politice, aveți doctoratul în științe politice pe o temă legată de populism, totuși, cifrele acestea vi s-au părut îngrijorătoare. Cum ați privit aceste rezultate?

Daniel Şandru: Da, vă mărturisesc cu toată sinceritatea că atunci când am văzut rezultatele sondajului am fost efectiv năucit, deși în sufletul meu speram că ele nu vor fi așa de ridicate din perspectiva acestei priviri, retrospective idealizate asupra regimului comunist.

Sigur, urmăresc fenomenul din anii 2010-2011, când au apărut primele studii în spațiul de limbă română din știința politică despre ascensiunea populismului, era deja întrevăzut lucrul ăsta și în zona occidentală, și mulți dintre colegi avertizau cu privire la procesul de de-democratizare.

După ce am avut acele valuri ale democratizării despre care vorbea Huntington, începând din 1974 și care în Portugalia, Spania și care au ajuns în ’89 odată, având căderea Zidului Berlinului și în Europa Centrală și de Est, lumea se spunea, cel puțin lumea occidentală, a intrat într-un proces de democratizare, care dădea mari speranțe, ceea ce îi promitea cam în aceeași epocă și lui Fukuyama să spună că istoria s-a sfârșit, în sensul în care democrația liberală se va răspândi pe întregul glob.

Florin Şperlea (realizator rubrică): Ce optimist era Fukuyama.

Daniel Şandru: Da, optimist și idealist. Articolul său din Foreign Affairs din ’92 s-a transformat într-o carte în ’94, asupra căreia a trebuit să revină pentru că s-a dovedit în timp că foarte puțin din populația globului trăiește, de fapt, în democrație.

După care, iată, în 2010-2011, dată fiind și criza economică începută în Statele Unite, în 2008, apare acest fenomen de de-democratizare și revenirea la niște tendințe autoritariste pe care azi le vedem din plin și dincolo de conflictul armat, care e la granițele noastre și de celelalte conflicte care există pe glob, suntem parte într-o lume globală a unui război hibrid.

Mă întrebam, urmărind mai multe elemente din spațiul societal românesc și, sigur, unele și în contextul internațional, dacă va exista la un moment dat o zonă de intersecție în care va apărea un actor politic ce va reuși să capitalizeze toate aceste frici, temeri, nemulțumiri, frustrări, care vin din mai multe zone.

Avem zona economică, pe care trebuie să o discutăm și care poate fi baza unei astfel de comparații, să spunem, care duce în sus nostalgia prin raportare la prezent și foarte multe aspecte care, repet, nu știu dacă au fost orientate neapărat dintr-o maniere sistematică, gândite de către cineva, ci pur şi simplu natural au crescut, dar iată că problema nostalgiei devine una îngrijorătoare, cum corect aţi spus, pentru noi, atunci când ne dăm seama că ceea ce e un fenomen firesc, normal sub aspect psihologic și anume ceea ce specialiștii numesc nostalgia reflexivă, nostalgia psihologică, pe care o trăim cu toți, suntem nostalgici după perioada tinereții, după perioada copilăriei și așa mai departe.

Florin Şperlea (realizator rubrică): E în firea noastră.

Daniel Șandru: Exact, e instrumentalizată politic și transformată într-o nostalgie restaurativă, care deja poate deveni periculosă în sensul în care oamenii nu doar că încearcă un escapism din realitatea prezentului pentru un trecut idealizat, ci efectiv vor să readucă acel trecut idealizat în prezent.

E un cumul de elemente, cred eu, uitându-ne la datele structurale ale sondajului realizat de INSCOP, vom vedea că într-adevăr, o mare parte dintre cei care sunt realmente nostalgici pentru regiunul comunist fac parte din clasa acelor care sunt trecuți de 50-60 de ani, au educație primară și provin din mediul urban mic și din mediul rural.

Ar fi foarte simplu pentru noi să spunem, da, ăștia sunt vinovați, i-am găsit lipsa educației, ignoranța, ar fi cea mai facilă, dar ne-am minți efectiv, pentru că, de fapt, marea problemă e legată, așa cum spuneam, de baza economică, și aici trebuie spus clar că procesul de democratizare post-comunistă și procesul de europeanizare de după 2007 nu a făcut ca beneficiile reale pe care le avem în prezent, pentru că trebuie spus, există o diferență între percepția acestor oameni cu privire la trecutul comunist și realitatea prezentă sau cel puțin la ultimilor 20 de ani, care a dus România, din punctul de vederea al tuturor indicatorilor, în cea mai bună perioadă a existenției sale de când s-a format statul român modern.

Dar oamenii aceștia, pentru că beneficiile integrării europene nu au fost împărțite în mod echitabil, la nivelul segmentelor sociale au acumulat nemulțumiri și frustrări. Avem, așadar, o bază economică, care îi duce la această comparație.

Avem după aia tipul ăla de discurs simbolic despre care vorbeam, care a mitizat trecutul comunist și a dus, spre exemplu, la această fascinație pentru betoane, care s-a construit în timpul comunismului, hidrocentrale, Transfăgărășanul, blocuri cât nu veţi putea voi vărui vreodată, se spune.

Florin Şperlea (realizator rubrică):: S-a construit, e o societate românească care a lucrat în direcția aceasta.

Daniel Şandru: Evident, sunt oameni care au contribuit la această formă de modernizare, că a fost o formă de modernizare, iar istoria, că dumneavoastră sunteţi istoric, nu poate fi contrafactuală, ne putem întreba de dragul jocului ce ar fi fost dacă ar fi continuat monarhia constituțională din interbelic, care lasă, nici aia nu era o democrație, știm foarte bine, dar probabil lucrurile ar fi evoluat într-un fel și poate că în timp România ar fost o țară liberă și democratică, așa cum sunt și statele occidentale, mă rog, la momentul în care vorbim, anii 90-2000.

Dar istoria, repet, nu e contrafactuală. Şi atunci, eu admit că avem de-a face cu o formă de modernizare, care înseamnă electrificare, alfabetizare, construcție de locuințe, creșterea populației urbane și așa mai departe.

Florin Şperlea (realizator rubrică): O dictatură de dezvoltare, cum zic mulţi.

Daniel Şandru: Exact, dar trebuie spus în același timp că în spatele acestei forme de modernizare stau foarte multe crime, abuzuri, destine frânte, oameni care au suferit în variate moduri. Și hai să luăm doar un exemplu apropiat de noi.

La finalul anilor 80, raderea de pe fața pământului a cartierului Uranus, pentru construcția Casei Poporului a însemnat un dezastru, o tragedie pentru 54.000 de familii. Lucrurile astea trebuie spuse, trebuie investigate, pentru că oamenii ăia la rândul lor au fost victimele regimului comunist.

Ori, revenind la nostalgie, nostalgia pe funcționarea memoriei noastre, cum bine spuneați, a acestui hard disk cu care suntem dotați, tinde să edulcoreze trecutul, să îndepărteze ceea ce a fost rău, pentru că iarăși e și un fenomen psihologic normal, și să idealizeze ceea ce pare să fi fost bun.

Ori, ne aflăm în situația în care, practic, această nostalgie este capitalizată politic și electoral, și am putut vedea în perioada noiembrie 2024 – mai 2025, că lucrurile acestea s-au întâmplat, și din perspectiva unor grupuri politice interesate, partidele extremiste, dar și din perspectiva unui război hibrid, în care suntem parte și în care cred că am devenit țină.

Florin Şperlea (realizator rubrică): Vă mulțumesc pentru acest dialog și să-mi promiteți că reveniți …

Daniel Şandru: Cu siguranță și cu mare drag, vă mulțumesc!