Ascultă Radio România Regional Live

Misiuni internaţionale

Misiuni internaţionale

Publicat de Gabriel Stan, 18 noiembrie 2024, 17:14

Teodora Mazere (realizator rubrică): Deschidem ediția de astăzi cu vești de la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, care participă până pe 13 decembrie la Operația NATO „Sea Guardian”. 2016 reprezintă anul de lansare a acestei operații, având drept obiectiv consolidarea siguranței traficului maritim în zona de responsabilitate, România fiind la a şasea participare la această misiune.

Operația este condusă de Comandamentul Maritim Aliat al NATO și urmărește descurajarea activităților ilegale în zona flancului sudic al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene. Despre componența grupării navale și misiunile de îndeplinit ne vorbește căpitanul Marius Iscru, comandant serviciu de luptă operații la bordul fregatei „Regele Ferdinand”: Gruparea navală, formată din nava-comandant fregata „Margottini” aparținând Forțelor Navale ale Italiei, fregata „Regele Ferdinand”, corveta croată „Dubrovnik”, submarinul „Arpão” al Forțelor Navale ale Portugaliei și aeronave de patrulare maritimă, va executa în centrul Mării Mediterane acțiuni de monitorizare a traficului maritim, activități de interogare a navelor comerciale și vizite pentru prezentarea misiunilor operației „Sea Guardian” și promovarea valorilor NATO în rândul comunității maritime internaționale.

Teodora Mazere (realizator rubrică): Următoarea oprire este pe uscat, mai precis în baza militară Camp Butmir din Bosnia și Herțegovina, unde este dislocată cea mai mare parte a contingentului românesc participant la Operația de Stabilitate EUFOR ALTHEA.

Lansată în decembrie 2004 și desfășurată sub umbrela Uniunii Europene, misiunea ALTHEA contribuie la menținerea unui mediu sigur și stabil în Bosnia și Herțegovina.

Locotenent Bogdan Brăileanu, ofițer în cadrul companiei de manevră ALTHEA: În cadrul EUFOR, procesul de integrare a forțelor diverselor națiuni se realizează inclusiv prin antrenamente și exerciții specifice desfășurate în comun.

De la dislocarea structurii și până la momentul actual, efortul principal a constat în pregătirea și executare aexercițiului de integrare, în urma căruia structura a fost apreciată că a îndeplinit criteriile pentru atingerea capacității operaționale complete.

Teodora Mazere (realizator rubrică): Ultima staționare de astăzi este în Polonia, unde îi găsim pe militarii dobrogeni, membrii ai celui de-al 16-a lea contingent românesc dislocat în cadrul grupului de luptă.

La o lună de la preluarea misiunii, artileriști antiaerieni continuă acțiunile de instruire. Una dintre cele mai importante activități de pregătire ale acestei săptămâni este exercițiul de rezolvare a unei situații tactice, care a vizat punerea în aplicare a schemelor de manevră specifice în teren greu accesibil, cât și exersarea procedurilor standard de operare pentru ocuparea unui dispozitiv de luptă.

Cu detalii despre provocările acestei săptămâni vine locotenentul Cosmin Marinescu, ofițerul de informare și relații publice al Detașamentului „Iron Cheetahs”: Această săptămână a debutat cu participarea la o competiție sportivă, organizată de către partenerul polonez cu ocazia Zilei Independenței Republicii Polone.

A urmat executarea unor ședințe de tragere cu armamentul ușor de infanterie din dotarea militarilor și săptămâna a culminat cu executarea unui exercițiu de rezolvare a unei situații tactice cu bateria de apărare antiaeriană în poligonul de instrucție Bemowo Piskie din Polonia.

 

45 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu
Actualitatea militara marți, 5 mai 2026, 08:15

45 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu

Adrian Gîtman:  Aeroportul Internațional Cluj-Napoca a găzduit o expoziție de fotografie și pictură dedicată împlinirii a 45 de ani de la...

45 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu
Onor Veteranilor de Război – ediția VI
Actualitatea militara marți, 5 mai 2026, 08:11

Onor Veteranilor de Război – ediția VI

Adrian Gîtman: Ministerul Apărării Naționale a organizat în această săptămână campania Onor Veteranilor de Război, o inițiativă ajunsă...

Onor Veteranilor de Război – ediția VI
La ziua Forțelor Terestre a fost prezentat primul obuzier autopropulsat K-9
Actualitatea militara marți, 5 mai 2026, 08:07

La ziua Forțelor Terestre a fost prezentat primul obuzier autopropulsat K-9

Adrian Gîtman: Primul obuzier autopropulsat K-9, fabricat de compania sudcoreană Hanwha Aerospace pentru Armata Română, a fost prezentat în...

La ziua Forțelor Terestre a fost prezentat primul obuzier autopropulsat K-9
Cooperare România – Statele Unite ale Americii
Actualitatea militara marți, 5 mai 2026, 08:03

Cooperare România – Statele Unite ale Americii

Adrian Gîtman: România și Statele Unite ale Americii vor colabora în domeniul vehiculelor aeriene fără pilot și al sistemelor de contracarare...

Cooperare România – Statele Unite ale Americii
Actualitatea militara marți, 28 aprilie 2026, 19:38

Ciprian Marin: Educația este cel mai important aspect din viața militară chiar și din societate. De la tineri pornește viitorul sau cu ei pornește viitorul

Florin Șperlea (realizator rubrică): Domnule general-locotenent sunteți șeful cele mai importante categorii de forțe a armatei și sunteți...

Ciprian Marin: Educația este cel mai important aspect din viața militară chiar și din societate. De la tineri pornește viitorul sau cu ei pornește viitorul
Actualitatea militara marți, 28 aprilie 2026, 18:59

Misiuni Internaționale

Teodora Mazere (realizator rubrică): Prima oprire o facem în Polonia, unde în această săptămână, la nivelul detașamentului de apărare...

Misiuni Internaționale
Actualitatea militara marți, 28 aprilie 2026, 18:35

România și Statele Unite ale Americii – 145 de ani de relații politico-militare

Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Într-un context aniversar cu duble semnificație, marți, 21 aprilie, a fost lansat albumul de documente...

România și Statele Unite ale Americii – 145 de ani de relații politico-militare
Actualitatea militara marți, 28 aprilie 2026, 18:33

Vizita în România a șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Poloniei

Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, și șeful statului major al apărării, generalul...

Vizita în România a șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Poloniei
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.