Politica comercială a UE într-o economie globalizată

Publicat de Camelia Teodosiu, 10 iunie 2019, 16:21 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20

Globalizarea economică este caracterizată de intensificarea comerțului internațional și creșterea interdependenței economiilor la nivel global. Politica comercială a UE reprezintă un instrument central pentru reacția la globalizare și transformarea potențialului acesteia în beneficii reale.

Cum profităm de globalizare: politica comercială a UE

O politică comercială la nivel UE, în locul politicilor naționale, oferă mai multă greutate în negocierile bilaterale și în cadrul unor organe multinaționale precum Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Scopul principal al politicii comerciale UE este creșterea oportunităților comerciale pentru companiile europene prin înlăturarea barierelor precum tarifele și cotele și prin garantarea unei concurențe corecte.

Această politică este esențială pentru economia europeană, deoarece influențează creșterea și ocuparea forței de muncă. Peste 36 de milioane de locuri de muncă din UE depind de exporturile în afara Uniunii. În medie, fiecare miliard de euro provenit din exporturi susține peste 13.000 de locuri de muncă în UE.

Politica comercială a UE protejează europenii asigurându-se că importurile respectă normele de protecție a consumatorilor.

De asemenea, UE face uz de politica sa comercială pentru a promova drepturile omului, standardele sociale și de siguranță, respectarea mediului și dezvoltarea durabilă.

Cum funcționează politica comercială a UE?

Politica comercială a UE acoperă comerțul cu bunuri și servicii, investițiile străine directe, aspectele comerciale ale proprietății intelectuale (de exemplu brevetele) și achizițiile publice.

Aceasta este compusă din trei elemente principale: acorduri comerciale cu țări din afara UE pentru a deschide noi piețe și a spori oportunitățile comerciale pentru companiile din UE, reglementarea comerțului pentru a proteja producătorii UE de concurența neloială și aderarea UE la Organizația Mondială a Comerțului, care stabilește regulile comerțului internațional. Și țările UE sunt membre, însă Comisia Europeană negociază în numele Uniunii.

Acordurile comerciale

Acordurile comerciale sunt negociate cu țări din afara UE pentru garantarea unor oportunități comerciale mai bune.

Există mai multe tipuri de acorduri comerciale:

• acordurile de parteneriat economic, cu țările în curs de dezvoltare din Caraibe, Pacific și Africa
• acordurile de comerț liber cu țările dezvoltate
• acordurile de asociere care consolidează acorduri politice mai mari, cum ar fi Uniunea pentru Mediterana cu Tunisia.

Obiectivul tuturor acordurilor este reducerea barierelor tarifare și asigurarea investițiilor.

Reglementarea comerțului UE

UE dispune de reguli pentru protejarea companiilor europene de practicile comerciale neloiale. Printre aceste practici se numără dumping-ul sau subvențiile care fac ca prețurile să fie în mod artificial scăzute în comparație cu produsele europene. Produsele europene riscă să fie confruntate și cu bariere vamale sau cote. Dacă dezacordurile comerciale nu pot fi rezolvate, acestea pot duce la un război comercial.

Și investițiile străine directe sunt reglementate în UE. În februarie 2019, deputații europeni au aprobat un nou mecanism de monitorizare, care să se asigure că investițiile străine în sectoare strategice nu afectează interesele și securitatea Europei.

UE și Organizația Mondială a Comerțului

Organizația Mondială a Comerțului are peste 160 de membri, care reprezintă 98% din comerțul internațional. Aceasta are ca scop păstrarea predictibilității și corectitudinii sistemului comercial mondial cu acorduri și monitorizarea regulilor comune pentru comerțul între națiuni.

UE susține puternic OMC și a jucat un rol central în dezvoltarea sistemului comercial internațional. Este implicată îndeaproape în negocierile comerciale multilaterale ale OMC.

Parlamentul European urmărește îndeaproape aceste negocieri și adoptă rapoarte de evaluare.

Actuala rundă a negocierilor OMC – ciclul de la Doha (2001) – a fost blocată din cauza lipsei unui acord asupra principalelor politici, inclusiv asupra agriculturii.

UE folosește puterile de guvernare și de executare ale OMC în cazurile litigiilor comerciale și este unul dintre cei mai mari utilizatori ai sistemului de soluționare a litigiilor.

Cum se decide politica comercială a UE

Politica comercială este o competență exclusivă a UE, ceea ce înseamnă că UE în ansamblul său, mai degrabă decât statele membre individuale, are competența de a legifera în materie comercială și de a încheia acorduri comerciale internaționale (conform articolului 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

Tratatul de la Lisabona (2007) a făcut din Parlamentul European un colegiuitor în domeniul comerțului și al investițiilor împreună cu Consiliul, care reprezintă statele membre. Acordurile comerciale internaționale pot intra în vigoare doar dacă Parlamentul votează în favoarea lor. Parlamentul poate influența negocierile prin adoptarea de rezoluții.