Românul de nora 10, Cristian Iorgov este în prezent comandantul Aeroclubului din Caransebeș, unul dintre cei mai experimentați piloți instructori ai Aeroclubului României. Face parte din elita acrobaţiei aeriene fiind membru al echipei Şoimii României („Hawks of Romania”) și membru al Lotulului Național de Acrobație al României.

Pasiunea pentru zbor o are de la tatăl său, care a fost controlor de trafic aerian la Aeroportul din Arad.

”Tatăl meu avea biroul la Aeroportul din Arad și ori de câte ori venea un avion interesant eu eram prezent acolo să pot să-l studiez. Este ca o moștenire de familie, doar că eu am ajuns și să pilotez. Totuși, datorită tatălui meu am luat contact cu aviația, avioanele, a spus Cristian Iorgov.”

La 15 ani s-a înscris la secția de planorism a aeroportului din Arad și după ce a urmat cursurile teoretice și practice a început să zboare cu planorul.

”Când mergeam la școală desenam, aproape în fiecare zi, câte un planor pe tablă, astfel că ajunsesem să-i plictisesc pe colegii mei, care poate nu înțelegeau total pasiunea mea pentru aparatele de zbor”.

După exact 10 ani de planorism s-a înscris la Aeroclubul din Sibiu, unde a început zborul cu motor. Primul brevet de pilot pe avion cu motor l-a obținut la vârsta de 20 de ani. În anul 1992 a primit, datorită multiplelor ore de zbor, Licență de instructor de zbor cu planorul.

An de an a luat parte la Campionatele Naționale de planorism, unde a obținut rezultate foarte bune.

A urmat o pauză de 8 ani în care a profesat ca jurist, dar după ce a îndeplinit o serie de funcții, inclusiv de conducere în acest domeniu, a revenit la …arta zborului!

Cariera sa de pilot instructor angajat în cadrul Aeroclubului României a început la Arad, dar ascensiunea a continuat prin colaborarea cu echipa națională a României de acrobației. A fost atras de la început și de ramura planorism acrobație, astfel că a fost selectat, datorită aptitudinilor sale,  să facă parte din echipa națională de acrobație pe avioane cu motor. A făcut trecerea la avioane din ce în ce mai performante până a ajuns la zborul cu Extra300, cele mai performate avioane de acrobaţie. Acolo sus munca în echipă este eficiență, nu există loc de nici cea mai mică greșeală, la viteze de 400 km/h, și aceasta la câțiva metri unul de altul.

Cristian Iorgov a fost ales să facă parte și din echipa de elită ”Șoimii României ”, în care nu poate ajunge oricine și drumul până acolo nu este deloc ușor.

”Este destul de greu, dar și plăcut. Cu multă dăruire și cu mult efort  se poate ajunge în această echipă”, spune Cristian Iorgov încurajându-i pe tinerii pasionați de zbor.

„Hawks of Romania” zboară pe avioane Extra 300 – cele mai performante avioane de acrobaţie existente. Acestea sunt vopsite în culorile drapelului naţional și piloții români participă la cele mai importante mitinguri aviatice din lume. În acest an, România va găzdui un Campionat Mondial de Acrobație la clasa Avansați, unde românii vor să se claseze cât mai bine.

Din anul 2015, pilotul Cristian Iorgov este comandantul filialei Caransebeș a Aeroclubului României. În prezent, printre multiplele misiuni pe care le are, Cristian Iorgov se ocupă de pregătirea teoretică și practică a tinerilor care doresc să devină piloți. Una dintre elevele sale este Giulia Ardelean, care a devenit la 16 ani și 4 luni, cel mai tânăr pilot al Aeroclubului Caransebeș și zbura în simplă comandă. Tânăra din Sasca Montană a obținut și brevetul de pilot pe aeronave ultraușoare motorizate.

Cristian Iorgov este căsătorit și își dorește ca măcar unul dintre băieții săi să-l urmeze în această carieră.

”Încurajez tinerii să vină spre aerocluburile din România, să vină să vadă ce înseamnă zborul, să nu se lase intimidați de nimic, să-și urmeze visul, a conluzionat pilotul de elită Cristian Iorgov.”

Arădeanul Cristian Iorgov – românul de nota 10, este un exemplu demn de urmat, este încrezător în forțele sale și dispus să deschidă drumul spre înălțimi și pentru alți pasionați ai acestei arte, care este ZBORUL!

Realizator: Cristina Corocan