Valentin Tănase: În epoca inteligenței artificiale se pot face foarte multe lucruri, dar dacă nu se pune suflet, atunci nu are viață
Pe 15 ianuarie, în România este celebrată Ziua Culturii Naționale, prin urmare, invitatul lui Cristian Dumitrașcu este Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei. Personalitate complexă, vedetă printre școlarii de la începutul anilor ’80, artistul a deschis peste 50 de expoziții personale de pictură și grafică atât în țară cât și în străinătate. Autor a numeroase lucrări de pictură murală monumentală și mozaic, lucrări de sculptură precum busturi monumentale, basoreliefuri, compoziții ronde-bose, statui ecvestre, monumente de for public, Valentin Tănase este câștigătorul a numeroase premii, dar și este totodată decorat cu mai multe ordine și medalii naționale.
Publicat de Gabriel Stan, 20 ianuarie 2025, 17:42
Valentin Tănase: Figura lui m-a preocupat încă, sigur, din copilărie. Am încercat să îl desenez atunci, cu posibilitățile mele de atunci, și mai recent, în urmă cu niște ani, eu am propus ca una din sălile Cercului Militar Național să capete denumirea Sala „Mihai Eminescu”.
Pentru această sală am propus un bust al marelui poet și am făcut patru desene inspirate de cele patru fotografii cunoscute ale marelui poet, începând cu aceea celebră de la 19 ani, făcută la Praga. Urmează cea care a fost făcută pentru calendarul Junimii, la 27 de ani, și ultimele două fotografii în care Eminescu poartă mustață, e marcat de maturitatea sa frământată și le-am așezat pe peretele principal al acestei săli, pe care așa, în ideea mea, am denumit-o un fel de catapeteasmă a culturii naționale.
Eu am fost întotdeauna ghidat de o afirmație a lui Nicolae Iorga care spunea: o armată fără steag de cultură este o gloată, nu o oaste! Afirmația lui Nicolae Iorga este, de fapt, deviza pe care cred eu că trebuie să o capete toate instituțiile de cultură ale Armatei, care sunt, de fapt, un corolar important în devenirea și în imaginea de fapt a Armatei Române. Acest studio de arte plastice al Armatei, pe care îl deservesc de 40 și ceva de ani…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): 1983 aţi spus.
Valentin Tănase: 1983. A luat fiinţă în forma de astăzi în 1945, dar el are o îndelungată tradiție. Primul colectiv de artiști plastici înrolați în slujba Armatei a fost alcătuit în 1877, în timpul Războiului pentru Independența României, când au fost chemați sub drapel artiști importanți ai epocii, în frunte cu Nicolae Grigorescu, artistul național, pictorul nostru național.
Alături de el au mai fost Oscar Obedeanu, a fost George Demetrescu Mirea, Sava Henția și pictorul și fotograful Carol Popp de Szathmári.
Ei, de fapt, sunt inițiatorii acestui prim studio de arte plastice. Mai apoi, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, la comanda șefului Marelui Cartier General al Armatei, generalul Constantin Prezan, a fost alcătuit un al doilea colectiv de artiști în slujba Armatei care să reflecte prin creațiile lor eroismul ostaşului român.
Din el au făcut parte mari pictori din perioada interbelică a noastră. Au fost acolo Camil Ressu, Iosif Iser, Ion Theodorescu-Sion, între pictori. Şi dintre sculptori Oscar Han, Cornel Medrea și Ion Jalea. Este nevoie de această parte culturală care să fie, de fapt, o efigie, o imagine a Armatei Române.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Eu sunt foarte bucuros și foarte onorat că suntem aici, la „Interviul săptămânii”, pentru că, asemenea multora din generația mea, am crescut cu ilustrațiile dumneavoastră în povestiri istorice, Dumitru Almaș, nu, și benzile desenate, revista „Cutezătorii”, sunt foarte mulți care știu aceste ilustrații și aceste picturi și care nu știu că sunt create de Valentin Tănase.
Valentin Tănase: Pentru mine, desenul a fost primul meu limbaj. Sigur că pe măsura creșterii în vârstă mi-am format un anume gen de desen realist. Şi m-a ajutat, pe lângă aceasta, și dragostea mea pentru istorie.
Am vrut de copil să cunosc marile fapte de arme ale înaintașilor noștri, cumva să mă impregnez cu acest trecut istoric. Încetul cu încetul, pe măsura anilor, am început să fiu mai apropiat, să înțeleg mai bine, de fapt, evoluția noastră istorică și încă din băncile școlii am încercat să desenez domnitori, voievozi, astfel că încă din anii liceului am reușit să fiu publicat în aceste reviste de adolescenți „Cutezătorii”, cu benzi desenate, planșe istorice, care m-au ajutat peste ani, după ce am absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, să realizez, împreună cu istoricul și scriitorul Dumitru Almaș, trei volume de povestiri istorice de format mare, cu multe ilustrații bogat exprimate, cu detalii care parcurg, practic, toată istoria noastră, începând de la daci şi romani și terminându-se, bineînțeles, atunci trebuia să se termine cu acea zisă Epocă de Aur.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Este foarte diferită scultura de pictură, pentru că ați început cu pictură, cu desen, cu benzi de senate, dar sunteți unul dintre cei mai mari sculptori ai României acum?
Valentin Tănase: În perioada adolescenței am fost fascinat de imensa personalitate a lui Michelangelo și mi-am propus, așa mi-am dorit, să devin sculptor. Când am vrut să mă înscriu pentru examenul de arte plastice la institutul de profil, m-am dus cu o mapă de desene la un profesor recunoscut din cadrul institutului, arătându-i lucrările mele și cerându-i o opinie.
El mi-a spus: pentru tine e mai bine să dai la grafică, pentru că stăpânești desenul, e mai dificil să intri la sculptură, dar o să poți face pe parcurs, dacă chiar te pasionează. Și cam acesta a fost adevărul.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Haideți să vorbim, dacă tot suntem la capitolul sculptură, despre monumentele foarte cunoscute cărora le-ați dat naștere.
Valentin Tănase: Este Monumentul Topogeodezilor Militari, care este la sediul acestei direcţii de topogeodezie, pe bulevardul Ion Mihalache. Mai este Monumentul Muzicii Militare…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Cred că e cel mai recent.
Valentin Tănase: E cel mai recent; și în clipa de față este realizat în proporție de 70% Monumentul Transmisioniștilor Militari. Sunt multe așa. Sigur, primul și cel care m-a solicitat într-un mod deosebit a fost Monumentul Eroilor Militari Căzuţi la Datorie, pe care l-am realizat în anul 2010.
Și pentru că a fost o solicitare din partea ministerului ca să fie gata până la aniversarea Zilei Armatei, 25 octombrie, am avut un răgaz de doar patru luni. Norocul meu atunci că am avut șansa să angajez niște sculptori mai tineri, pentru că fără ajutorul lor nu puteam să-l fac în acest timp.
După aceea, practic, sunt foarte legat sufletește de cele două statui ecvestre ale lui Mihai Viteazul, pentru că Mihai Viteazul este eroul meu de suflet. L-am reprezentat în nenumărate picturi și desene, și pentru mine asta a fost ocazia să îl fac și în 3D, cum se spune. Primul monument a fost cel de la Târgu Mureș.
Cu această experiență câștigată, am vrut să fac un monument asemănător în București, la Brigada 30 Gardă, care poartă numele marelui domnitor. La Cluj, de pildă, am statuia generalului Gheorghe Mărdărescu, care a cucerit Budapesta în 1919, la sfârșitul Primului Război Mondial.
Am la Buzău pe mareșalul Averescu, mai am un Averescu și aici, la București, în fața Mănăstirii Cașin. Am un bust Mihai Viteazul la Şelimbăr, un Ştefan cel Mare la Suceava… S-au adunat, în timp, mai multe lucrări de sculptură, care sunt pe mai multe coordonate.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă invit să revenim la pictură, la pictura „militară”. O frescă celebră este chiar aici, în Ministerul Apărării, și care a suscitat de-a lungul vremii multe discuții, apariții în presă.
Valentin Tănase: E adevărat. E o lucrare murală de mari dimensiuni, în care intră foarte multe personaje. Este nevoie de o diversificare a fizionomiilor, ca să nu fie stereotipe. Și acest lucru se practică încă din anii Renașterii.
Mai târziu, în epoca mai modernă, toate lucrările murale cuprindeau, între altele, și figuri contemporane.
Pictorul nostru național Theodor Aman a făcut mai multe scene – e un tablou celebru, solii turci primiți la Vlad Țepeș, în care apare și el în cortegiu. Așa că atunci când a trebuit ca eu să fac această frescă cu numeroase personaje – cred că sunt peste 50-60 de persoane acolo…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Doar?! În toată fresca?
Valentin Tănase: Da; am vrut să fac o diversificare a fizionomiilor, a chipurilor. Şi atunci am abordat imaginile, portretele colegilor mei, în primul rând. Am foarte mulți colegi care sunt reprezentați în diverse chipuri. I-am adăugat și pe cei patru Beatles, care purtau plete și bărbi și se puteau foarte bine încadra în epocă, și sigur că, ca un fel de semnătură nescrisă, mi-am făcut și eu un autoportet. Şi alături de autoportretul meu l-am făcut pe tatăl meu în chipul episcopului care îl primește pe Mihai Viteazul la Alba Iulia.
Într-una din zile, când lucram la această frescă, soția mea a venit să vadă evoluția lucrării și, văzând portretul socrului său, mi-a zis: „Dar pe tatăl meu, care știi cât de mult te iubește, de ce nu-l faci și pe el undeva?” Întâmplarea a făcut că atunci, în 1994, socrul meu semăna foarte bine cu Traian Băsescu. În 1994, Traian Băsescu nu avea nicio funcție publică, așa că asemănarea cu el nu a fost sesizată de nimeni.
După 2005, când Traian Băsescu era deja președintele României, un ziarist a văzut asemănarea și a trâmbițat peste tot: „Ia uite, Traian Băsescu într-o frescă la Ministerul Apărării!” De aici s-a creat legenda. S-au făcut dezmințiri în presă, a intervenit inclusiv cunoscutul istoric Răzvan Theodorescu și, într-un final, chiar Traian Băsescu a venit aici, invitat la o ceremonie care s-a desfășurat chiar în fața frescei, și am avut ocazia să discut cu dânsul și mi-a zis: „Da, da, cunosc această anecdotă; și noi am dezmințit-o!”
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ați avut onoarea de a fi invitat și apreciat și de Regele Mihai.
Valentin Tănase: În Cercul Militar Național, în Salonul Fondatorilor, deci, în prima sală importantă care se deschide înaintea Sălii de Marmură, la sugestia mea și cu acordul conducerii de atunci, am făcut portetele regilor și reginelor: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria.
Regele Mihai a fost invitat cu o anumită ocazie acolo, a văzut cele patru portrete și a dorit să afle cine le-a făcut și, aflând, m-a invitat la Palatul Elisabeta. Mi-a plăcut foarte mult figura Regelui Mihai: sobru, foarte reținut, dar cu o demnitate; cu o demnitate chiar regală. Ulterior acestei întâlniri ale noastre, regele mi-a solicitat mai multe lucrări. Am făcut, pentru Palatul CEC, toți cei patru regi, am făcut și pentru alte instituții care purtau numele unuia sau altuia dintre regii României.
Mi-a solicitat un bust al Regelui Carol I atunci când a ținut acel faimos discurs la împlinirea vârstei de 90 de ani, în fața Parlamentului, şi eu am făcut un bust Carol I. Şi toate astea au culminat cu bustul pe care mi l-a solicitat să-l fac în şoseaua Kisseleff, în acea piațetă care a căpătat denumirea de Piațeta Regelui.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Chiar este ultima întrebare, și e una retorică: în epoca deja a inteligenței artificiale, ce viitor mai are arta dumneavoastră?
Valentin Tănase: În epoca inteligenței artificiale se pot face foarte multe lucruri; se poate face și sculptură în 3D cu o imprimantă 3D. Dar arta făcută cu mâna, cu gândul, cu sufletul, cu inima eu zic că încă are un viitor.
Chiar dacă e făcută cu inteligența artificială, dacă nu se pune suflet în ea, dacă nu se pune trăire, atunci nu are viață.
Poate că, eu știu, peste nu știu câți ani, pictura făcută cu mâna să scadă foarte mult în interes, dar în clipa de față nu cred. Va fi întotdeauna nevoie de oameni, că nu cu mâna sau cu pensula pictează; pictează întotdeauna cu capul și cu inima.
