Ascultă Radio România Regional Live

voluntari

Program de inițiere în schi pentru 200 de copii cu nevoi speciale!

Foto: arhiva

Publicat de Andra Radu, 20 februarie 2023, 14:31 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17

Un număr de 200 de copii cu nevoi speciale de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Satu Mare, împreună cu însoţitorii lor, vor fi iniţiaţi în schi de antrenorii şi voluntarii Caiac SMile, informează asociaţia, luni, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, proiectul a demarat în acest weekend când prima grupă, formată din 14 copii de la clasa specială din Negreşti Oaş şi şase însoţitori, a coborât pe pârtia de la Cavnic. Programul se va desfăşura până la finalul sezonului de iarnă 2023.

Beneficiarii acestui proiect, copiii cu cerinţe educaţionale speciale precum tulburări de spectru autist, sindrom Down sau tulburări emoţionale şi comportamentale, au fost însoţiţi pe pârtie de cadre didactice.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Ziua internaţională a voluntarilor, celebrată pe 5 decembrie!

Foto: Sursa foto: United Nations/facebook

Publicat de Andra Radu, 5 decembrie 2022, 15:54 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17

Ziua internaţională a voluntarilor (International Volunteer Day – IVD) este celebrată, în fiecare an, la 5 decembrie.

În 2022, tema zilei este „Solidaritate prin voluntariat” şi subliniază că pentru viitorul planetei, locuitorii săi trebuie să acţioneze împreună. Nu este un moment în care să fie solitari, ci împreună, în solidaritate unul cu celălalt, se arată pe site-ul Programului ONU pentru Voluntariat (UNV), https://www.unv.org/.

Programul ONU pentru Voluntariat este coordonatorul acestei zile ce recunoaşte şi promovează munca neobosită, nu doar a voluntarilor ONU, ci şi a voluntarilor de pe tot globul.

Creşterea inegalităţilor în întreaga lume arată că oamenii trebuie să lucreze împreună pentru a găsi soluţii comune. Voluntarii, uniţi prin solidaritate, dezvoltă soluţii la provocările urgente de dezvoltare şi pentru binele comun. Voluntariatul este locul în care compasiunea întâlneşte solidaritatea. Ambele împărtăşesc aceleaşi valori fundamentale – sprijinindu-se reciproc dintr-o poziţie de încredere, modestie, respect şi egalitate.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

AuGUSTeria – evenimente caritabile pentru elevii aflați în situații grele

Publicat de Camelia Teodosiu, 8 septembrie 2022, 14:25 / actualizat: 30 iunie 2023, 14:22

Prima săptămână de școală a trecut cât ai clipi și după atâtea pregătiri și emoții ne tragem puțin sufletul ca să așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o serie de evenimente caritabile organizate pentu susținerea a sute de copii din familii defavorizate.

Invitata emisiunii este Ana-Maria Burchi reprezentantă a Asociaţiei Umanitare Tadeu care ne va vorbi despre inițiativele gândite  pentru copiii dornici de învățătură, dar care au o situație materială dificilă.

Să începem cu o scurtă prezentare a Asociaţiei Umanitare Tadeu.

Dacă ar fi să vorbim despre istoricul nostru, ar trebui ne amintim de multele momente de până acum când ne-am propus să facem bine și n-am reușit, când am vrut să oferim mai mult și nu am avut resurse, când am vrut să găsim un adăpost pentru cineva și nu am obținut nici un răspuns favorabil.

Existența noastră a început atunci când am realizat că împreună putem face gesturi salvatoare pentru cei din jur. Doar împreună.

Ne-au unit valori precum: curajul, generozitatea și grija față de cei aflați în situații grele. Și credem că stropul de dragoste pe care îl putem oferi poate salva setea ucigătoare a celor care sunt bolnavi, săraci, singuri, părăsiți.

Acțiunile noastre filantropice au dobândit o formă instituțională abia în 2017. Și chiar dacă suntem proaspăt-înscriși în actele juridice, sutele de oameni care ne-au dat șansa de a-i bucura conferă stabilitate și coeziune asociației noastre.” – sursa: https://asociatiatadeu.ro

Aceste proiecte umanitare s-au născut din curajul, generozitatea și grija față de cei aflați în situații grele.

Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar, au reușit să strângă fondurile necesare pentru a ajuta aproximativ 200 de copii, din familii nevoiașe,  care nu aveau cele necesare pentru școală – ghiozdane, rechizite, haine… Cum? Prin organizarea unor evenimente, în zilele de 19, 20 şi 21 august a.c., pe strada Franceză nr.1, în Centrul Vechi al Capitalei, care s-au bucurat de mare participare și implicare.

„AuGUSTeria – Târg de bucate tradiţionale, ediţia a VI-a”, a avut drept scop strângerea de fonduri necesare pregătirii pentru începutul anului școlar a circa 200 de elevi din județele Prahova, Tulcea, Teleorman, Vaslui și municipiul București, care provin din familii cu posibilități financiare reduse.

Să intrăm în atmosfera plină de entuziasm și bucurie a acestor evenimente desfășurate în perioada 19 – 21 august 2022. Un concert extraordinar, Festivalul Limonadei, Târg de bucate tradiționale – Augusteria, aflat la cea de-a VI-a ediție… Succesul a fost măsurat prin participarea numeroasă a publicului și prin fondurile strânse.

Concertul  caritabil „Omagiu lui George Enescu la 141 de ani de la nașterea sa”, a avut loc pe data de 19 august, fiind primul eveniment din cadrul #AuGUSTeria.

”La concert ne-am bucurat de prezența caldă a aproximativ 50 de persoane vârstnice de la Centrul pentru Seniori al Municipiului București, dar și de binecuvântarea preoților din localitățile unde am reușit să ajungem cu donațiile strânse, care au venit însoțiți de câțiva dintre copiii cărora le-au fost dăruite ghiozdane și rechizite școlare. Copiii au fost invitați să urce pe scenă, alături de preoți. Au fost momente emoționante, unii dintre ei pășind pentru prima dată pe o scenă, în lumina reflectoarelor.

Acest concert  a fost organizat cu sprijinul Teatrului de Comedie, care ne-a pus la dispoziție sala de spectacole, și al Muzeului Național George Enescu care a organizat o expoziție dedicată compozitorului George Enescu, în foaierul Teatrului, pe care am vernisat-o, alături de participanți, chiar după terminarea concertului” ne spune Ana-Maria Burchi.

În data de 20 august,  a avut loc „Festivalul limonadei”, o sărbătoare plină de culoare, unde publicul a avut ocazia să guste limonada preferată preparată de voluntari adulţi şi copii.

În ziua de 21 august la Târgul de bucate tradiţionale „AuGUSTeria” au fost pregătite produse handmade, lucrate de voluntari, dar și bucate ”ca la mama acasă” gătite cu ingrediente naturale şi multă dragoste de gospodinele implicate, tot voluntar, în proiect.

Vizitatorii au putut participa la sesiuni culinare și ateliere de poveşti, de pictură şi împletituri, au putut învăţa tehnica împâslirii cu acul şi au asistat la momente artistice de muzică folk şi muzică tradiţională.

Participanţii au putut alege produsele favorite și au oferit donaţii benevole, care au constituit fondul necesar pentru cumpărarea ghiozdanelor şi a rechizitelor şcolare care au fost oferite copiilor.

Aflat la cea de-a şasea ediție, Târgul caritabil „AuGUSTeria” este un proiect inițiat de Asociația Umanitară Tadeu, în colaborare cu Biserica ”Sfântul Dumitru-Poștă”, Paraclis Universitar. În cei cinci ani de când proiectul se află în derulare, târgul cu gust de vară a reușit să pregătească pentru începutul anului școlar aproximativ 1000 de copii, cărora le-au fost oferite ghiozdane și rechizite necesare pentru şcoală.

”În timp ce scriem acest text, el devine istorie și alte cuvinte stau să apară. Așa cum, după ce am săvârșit o faptă bună, ne gândim la nenumărații suferinzi care ne așteaptă. Te rugăm să scrii o istorie minunată alături de noi! Pune sufletul tău lângă sufletele noastre!”  https://asociatiatadeu.ro

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii puse la disopoziție de Asociaţia Umanitară Tadeu

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor
Biblioteca de bucurii miercuri, 6 decembrie 2023, 22:11

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor

Social Skills in Blended Learning for better student Achievement Astăzi vom discuta despre un proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii...

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor
Valahii din Moravia – monografie fotografică
Biblioteca de bucurii joi, 30 noiembrie 2023, 13:14

Valahii din Moravia – monografie fotografică

În această ediție a emisiunii, așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o monografie fotografică despre valahii din Moravia. Oamenii de aici...

Valahii din Moravia – monografie fotografică
Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie
Biblioteca de bucurii marți, 21 noiembrie 2023, 09:53

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie

În Biblioteca de Bucurii ne întâlnim cu actorul şi regizorul Petru Hadârcă – un om plin de creativitate, umor și subtilitate artistică....

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie
„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”
Biblioteca de bucurii miercuri, 25 octombrie 2023, 16:39

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”

Ne regăsim în acest spațiu ca să împărtășesc emoția unei povești care m-a impresionat. Nu numai pe mine, ci pe toți cei care au aflat-o....

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”
Biblioteca de bucurii joi, 28 septembrie 2023, 10:17

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii

Bun găsit în spațiul dedicat ideilor și subiectelor care inspiră frumusețea vieții. Pentru subiectul acestei ediții a emisiunii, m-am oprit...

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii
Biblioteca de bucurii joi, 10 august 2023, 16:57

Împreună pictăm Catedrala Mântuirii Neamului

În București, pe „Dealul Arsenalului”, mare construcție hărăzită să atingă Cerul. Este Catedrala Mântuirii Neamului cu semnificație...

Împreună pictăm Catedrala Mântuirii Neamului
Biblioteca de bucurii joi, 3 august 2023, 17:50

Aluniș Eco LiterArt  – Eco Numărători din 3 în 3

Practici și viziuni artistice adunate în proiectul „Aluniș Eco LiterArt” Bun găsit vă spune Camelia Teodosiu plină de inspirația adusă de...

Aluniș Eco LiterArt  – Eco Numărători din 3 în 3
Biblioteca de bucurii joi, 27 iulie 2023, 10:47

Esența Naturii în Uleiuri Magice

Ca de fiecare dată, vă întâmpin cu același „bun găsit”, în acest spațiu dedicat inspirației pentru tot ceea ce reprezintă frumusețea...

Esența Naturii în Uleiuri Magice

Ajungem MARI recrutează 1.600 de voluntari pentru copiii din centrele de plasament!

Publicat de Andra Radu, 2 august 2022, 17:05 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17

Copiii din centrele de plasament au nevoie ca de aer de oameni care să le fie sprijin, care să-i înțeleagă și să le dea încredere. Sunt peste 45.000 de copii și tineri aflați în sistemul de protecție în România. Aproximativ 9.000 de copii intră în sistem în fiecare an, ca urmare a abandonului sau a diverselor tragedii care le lovesc familiile, iar cei mai mulți dintre ei au suferit traume emoționale ce au nevoie de multă muncă și ajutor pentru a putea fi depășite. Din cauza acestora, copiii instituționalizați nu mai au puterea să-și observe și să-și atingă potențialul.

Se caută 1600 de voluntari pentru a lucra cu copiii din centrele de plasament

Este nevoie de mult… dar totuși de puțin ca să schimbi lumea unui astfel de copil. De 8 ani, programul educațional Ajungem MARI, desfășurat de Asociația Lindenfeld, aduce o schimbare semnificativă și vizibilă în viețile a mii de copii aflați în sistemul de protecție. De 8 ani, voluntarii Ajungem MARI îi pregătesc pentru o viață independentă în momentul în care părăsesc sistemul de protecție, fac cu ei teme, meditații, merg cu ei în excursii și tabere și exersează bunătatea zi de zi.

De altfel, programul educațional Ajungem MARI a primit în 2016 o recomandare din partea Ministerului Muncii pentru a fi implementat în sprijinul a cât mai mulți copii vulnerabili din țară.

„Ajungem MARI este locul unde am întâlnit altfel de oameni – oameni minunați, care dăruiesc fără să se întrebe „ce câștig eu din asta”, întrucât câștigul este evident satisfacția sufletească de a face bine. Este locul în care am crescut ca om prin experiențele pe care le-am avut. Este locul unde am învățat o grămadă de lucruri noi. Și nu în ultimul rând, este locul unde am văzut o lume diferită de turnul nostru de fildeș de acasă și de la serviciu, o lume care te face să te simți norocos și recunoscător pentru ceea ce ai și pentru ceea ce poți să dai. Copiii și voluntarii pe care i-am întâlnit aici mi-au schimbat viața.” Claudia Maftei, voluntar Ajungem MARI.

2 ore pe săptămână, șansa la un viitor mai bun pentru copiii instituționalizați

Peste 9.000 de voluntari ai organizației au ajuns în acești ani la mii de copii din București și alte 24 județe din țară. Au făcut cu ei meditații, i-au dus la cursuri vocaționale, în tabere și excursii de-o zi, la logopedie sau psihoterapie și, mai presus de orice, le-au fost sprijin moral și emoțional.

Acum, Ajungem MARI pornește o nouă campanie de recrutare a voluntarilor care vor să facă bine, schimbând astfel lumea cu pași mici. Se caută oameni care să le ofere copiilor din centrele de plasament 2 ore pe săptămână din timpul lor și șansa unui viitor mai bun.

„Să fii voluntar Ajungem MARI este o mare responsabilitate, dar și o extraordinară bucurie. Nu ai nevoie de vreun talent special, nici de multe facultăți sau să operezi pe cord deschis. Vei lucra însă cu inimi fragile şi suflete mari, așa că ai nevoie de empatie, de dorința de a avea impact în mod real și de asumarea acestei responsabilități timp de 8 luni într-un an. Să fii voluntar Ajungem MARI vine la pachet și cu beneficii, printre care oportunitățile de dezvoltare personală prin training-uri realizate de specialiștii noștri – psihologi, coach, consilieri vocaționali, oportunitatea de a avea un impact real „la birou” – ideile tale bune nu rămân doar într-o prezentare, ocazia de a ieși din zona de confort, dat fiind că întâlnirile și interacțiunea cu copiii din centrele de plasament pot fi pline de provocări. Echipa noastră este alături de voluntari și le oferă tot suportul de care au nevoie pe parcursul modulului de voluntariat”Vivianda Nicolae, coordonator proiecte Ajungem MARI.

„Copiii au nevoie de cineva care să fie acolo pentru ei, pentru care ei să conteze. Pe mine mă sună copiii foarte des ca să-mi povestească ce au făcut la şcoală sau cum a decurs ziua lor sau doar că tuşesc. Au nevoie de afecţiune pentru a-şi clădi încrederea în ei şi să poată creşte MARI”Iuliana Casian, voluntar Ajungem MARI.

Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Ajungem MARI

Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2022 până în 30 iunie 2023. Copiii au nevoie de stabilitate în vieţile lor şi de încrederea că dacă îşi pun bazele în cineva, acel om nu va dispărea subit din viața lor.

Se lucrează 2 ore pe săptămână cu copiii, fizic, dar și online, dacă nu există posibilitatea de a merge direct la beneficiarii proiectului, iar doritorii vor trece inițial printr-un proces de selecție și pregătire. Nu se dau teste de cultură generală, ci sunt etape menite să faciliteze selectarea oamenilor potriviți, care înțeleg angajamentul pe care se pregătesc să și-l asume și sunt deciși să le fie alături copiilor pe termen lung.

Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni, de la 16 ani în sus, fără limită superioară de vârstă, comunicativi, implicați și dornici să îi ajute într-adevăr pe copii.

Perioada de înscrieri are loc în lunile august-septembrie, iar testarea psihologică, interviul şi trainingul încep imediat după aceasta. Toate detaliile despre înscriere şi etapele de selecţie şi pregătire se regăsesc pe www.ajungemmari.ro.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Organizatorii Neversea caută peste 1000 de voluntari!

Foto: Sursa foto: Neversea/facebook

Publicat de Andra Radu, 19 aprilie 2022, 13:51 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17

Organizatorii festivalului Neversea caută peste 1.000 de voluntari care să li se alăture în cea de-a patra călătorie de la malul Mării Negre. Cei care doresc să se înscrie, au șansa să vadă culisele evenimentului, să facă parte din echipele artiștilor internaționali și să guste din ceea ce înseamnă lumea fantastică a celui mai așteptat festival de la malul Mării Negre.

Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, Nervo, Nicky Romero, Parov Stelar, Steve Aoki, Timmy Trumpet, ZHU, BBNO$ sau Paul Kalkbrenner sunt câțiva dintre artiștii care vin în această vară, între 7 și 10 iulie, la Neversea.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanții trebuie să aibă între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare are loc între 19 aprilie și 19 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori pe e-mail pe 25 mai. Înscrierea pentru voluntariat se face online pe neversea.com/volunteers.

Cei peste 1.000 de norocoși vor fi repartizați în festival în funcție de preferințele, aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde pot activa sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, emergency team, logistică, comunicare, user experience și acces.

Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța tehnici și elemente de management al proiectelor, comunicare, customer care și self-management. Fiecare va primi câte un echipament și acces în festival.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Centru de ajutor și consiliere pentru refugiații din Ucraina la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava!

Foto: Sursa foto: Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava/facebook

Publicat de Andra Radu, 14 martie 2022, 10:09 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a creat un centru de ajutor și consiliere pentru refugiații din Ucraina care continuă să vină în număr mare la noi în țară.

Peste 500 de voluntari, studenți și profesori ai Universității sunt implicați și îi sprijină pe partea de cazare, transport sau alte servicii esențiale de care aceștia au nevoie.

„O primă direcţie este Interpretariatul, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei desfăşoară diverse activităţi cu copii refugiaţilor, studenţii de la Asistenţă Socială organizează diverse activităţi legate de consiliere, sprijinul necesar celor care au ajuns în România. Avem studenţi care participă la sortarea ajutoarelor care vin din diverse părţi ale României dar şi din afara ţării pentru Ucraina. Universitatea a pus la dispoziţie spaţiile de cazare disponibile provizoriu pentru a asigura, măcar pentru câteva zile, cazare pentru cei care se îndreaptă în alte părți ale Europei.”, a declarat prorectorul Ștefan Purici.

Prorectorul Universității din Suceava, Ștefan Purici, a adăugat că un efort deosebit îl depun studenții originari din Ucraina şi Republica Moldova, prezenți atât la vama Siret, cât și în taberele mobile din zonă. Ei traduc informațiile și asigură, astfel, comunicarea dintre refugiați și autorități.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Guvernul României a lansat platforma „Ucraina – împreună ajutăm mai mult“!

Foto: Sursa foto: https://www.gov.ro/

Publicat de Andra Radu, 3 martie 2022, 18:58 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17

Guvernul României a lansat platforma „Ucraina – împreună ajutăm mai mult“ pentru a-i sprijini pe cetățenii ucraineni refugiați sau care tranzitează teritoriul României, precum și din solidaritate cu poporul și autoritățile Ucrainei.

La nivelul Cancelariei Prim-Ministrului funcționează un grup de coordonare a activităților societății civile, mediului privat, organizațiilor naționale, internaționale și instituțiilor guvernamentale.

Platforma poate fi accesată de pe site-ul Guvernului României de către voluntari sau entitățile private care vor să doneze pentru a-i sprijini pe cetățenii ucraineni.

Persoanele fizice, juridice și  organizațiile care doresc să sprijine această acțiune umanitară pot completa chestionarul online disponibil pe site.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Salvaţi Copiii România acordă asistenţă umanitară pentru copiii şi familiile lor, care se refugiază din Ucraina în România!

Foto: Sursa foto: Salvati Copiii Romania/facebook

Publicat de Andra Radu, 26 februarie 2022, 15:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

Echipele Salvaţi Copiii România sunt pe teren, în proximitatea punctelor de frontieră cu Ucraina, şi acordă asistenţă umanitară copiilor şi familiilor acestora care se refugiază din calea războiului.

Echipa locală a filialei din Suceava şi voluntarii Salvaţi Copiii România au rămas pe teren, la punctul de trecere a frontierei din Siret, pentru a acorda sprijin imediat copiilor care au nevoie şi care sunt marcaţi de experienţa traumatică a războiului şi a abandonării casei. Aproximativ 60 de copii, cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani au primit vineri asistenţă şi jucării.

Mai mult de 7,5 milioane de copii sunt prinşi în mijlocul războiului din Ucraina, în risc de a fi dislocaţi, separaţi de familie şi expuşi traumei, întreruperii educaţiei şi accesului la servicii medicale.

Organizaţia Salvaţi Copiii România este prezentă în centrele pentru refugiaţi din Maramureş, Suceava şi Galaţi, fiind pregatită să acorde ajutor umanitar persoanelor strămutate din Ucraina – pachete alimentare, produse de igienă personală, haine şi încălţăminte. De asemenea, evaluăm constant nevoile şi suntem în legatură cu autorităţile.

Încă înainte de noua escaladare a conflictului, 2,9 milioane de oameni din estul Ucrainei, din Donbas, au cerut asistenţă umanitară şi 400.000 dintre ei sunt copii.

Organizaţia Salvaţi Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaţionale şi sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanţi de azil şi refugiaţi, inclusiv minori neînsoţiţi şi persoane relocate. În cei 25 de ani de activitate în domeniul azilului 9.200 de copii şi familiile acestora au beneficiat de activităţi zilnice, asistenţă financiară, consiliere socială şi psihologică şi suport material şi educaţional.

Scopul intervenţiilor Salvaţi Copiii este de a asigura şi promova respectarea drepturilor copiilor solicitanţi de azil şi beneficiari de protecţie internaţională, dar şi de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei acestora, oferind servicii integrate pentru a răspunde prompt nevoilor copiilor la momentul sosirii în România, pe perioada procedurii de azil şi după obţinerea protecţiei internaţionale, în vederea integrării în plan social şi educaţional.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Crosul 15 Noiembrie se va desfăşura într-un format simbolic, la Brașov!

Foto: Sursa foto: Asociatia Judeteana de Atletism Brasov/facebook

Publicat de Andra Radu, 12 noiembrie 2021, 15:36 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

Crosul 15 Noiembrie se va desfăşura în acest an într-un format simbolic, pe traseul parcurs în 1987 de muncitorii de la Uzina de Autocamioane Braşov, urmând să alerge un membru al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 Braşov şi un atlet amator.

Cei doi vor lua startul luni, la ora 11:45, din dreptul fostei Secţii 440 din Parcul Industrial Roman, locul din care a pornit Revolta anticomunistă, şi se vor deplasa pe carosabil, pe o singură bandă de circulaţie, în sensul de mers spre centrul oraşului.

Cei doi vor fi încadraţi de 10 alergători voluntari, elevi de la Liceul cu Program Sportiv din Braşov.

Traseul va fi următorul: Start/ Roman SA – Strada Poienelor – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Spitalul Astra – Bulevardul 15 Noiembrie – Girația „Trei Alimentare” – Bulevardul 15 Noiembrie (Centrul Civic – Biserica de Lemn – Hidromecanica – Tribunalul Brașov – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul „Sică Alexandrescu”) – Sosire/ Prefectură.

Până la sensul giratoriu de la „Trei Alimentare” se va alerga pe sensul de circulație normal, iar de acolo mai departe, până la sosire, se va intra pe contrasens, pe o singură bandă.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 32-a ediţie, este organizat de Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov, împreună cu Asociaţia Judeţeană de Atletism Braşov.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Care este cel mai sănătos mod de a prepara cafeaua?

Foto: sursa foto: adriana baciu/bucurestifm

Publicat de Andra Radu, 25 iulie 2021, 09:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

Cercetătorii de la Universitatea din Gothenburg, Suedia, au identificat cel mai bun mod de a prepara cafeaua, pentru a reduce riscul apariţiei bolilor de inimă.

La studiu au participat 508.747 de bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani. Voluntarii au completat chestionare cu privire la cantitatea și tipul de cafea consumată și au fost colectate date cu privire la variabilele care pot avea influenţă atât asupra consumului de băuturi, cât și privind bolile de inimă.

Acești factori suplimentari au inclus fumatul, educația, activitatea fizică, înălțimea, greutatea, tensiunea arterială și colesterolul. Starea de sănătate a voluntarilor a fost monitorizată timp de 20 de ani.

„Cafeaua nefiltrată conține substanțe care cresc colesterolul. Folosirea unui filtru le elimină și este mai puțin probabil să aveți un atac de cord şi moarte prematură”, arată autorul studiului, Doug Tele, profesor la Facultatea pentru Sănătate Publică a Universităţii din Göteborg, Suedia.

„Studiul ne oferă dovezi convingătoare că există o legătură între prepararea cafelei, ritmul cardiac și longevitate”, a adăugat el.

De asemenea, cafeaua făcută prin fierbere sau într-o presă de cafea crește riscul unor boli de inimă.

„Cafeaua nefiltrată – cum ar fi cafeaua turcească, care se prepară prin fierbere, ori cafeaua care se face în presa franceză conține cantități mai mari de cafestol și caveol – substanțe chimice găsite în petele de grăsime care plutesc pe suprafața cafelei”, a explicat expertul în sănătate şi nutriționistul Lisa Dreyer.

Studiile anterioare au descoperit că acestea duc la creșterea nivelului de trigliceride și colesterol.

Consumul de cafea filtrată printr-un filtru de hârtie, de exemplu, s-a dovedit a fi mai sănătos decât să nu bei cafea deloc. Cafeaua filtrată este asociată cu o reducere de 15% a riscului de deces, o reducere de 12% a riscului de deces din cauza bolilor cardiovasculare la bărbați și o reducere de 20% la femei comparativ cu întreruperea completă a consumului de cafea.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

S-au strâns peste 900 de saci cu deşeuri din plastic de pe malurile râului Buzău!

Foto: Sursa foto: Apele Române/Facebook

Publicat de Andra Radu, 13 iulie 2021, 14:19 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

Echipele de la Administraţia Naţională Apele Române, cele ale Sistemului de Gospodărire a Apelor şi alţi 130 de voluntari au strâns marţi 1.000 de saci de deşeuri de pe râul Buzău, dintre care 950 de saci conţineau deşeuri din plastic, se menţionează într-un comunicat postat de ANAR, pe Facebook.

„Echipele de la Apele Române Buzău-Ialomiţa şi cele ale Sistemului de Gospodărire a Apelor, alături de 130 de voluntari de la mai multe instituţii şi ONG-uri, au strâns, în două ore, 1.000 de saci, echivalentul a 50 de mc de deşeuri. Peste 95% din deşeurile colectate au fost din plastic.

Au fost curăţate de peturi malurile din dreptul acumulării Siriu, cele ale râului Buzău, din dreptul localităţilor Nehoiu, Cislău, Pătârlagele, Vipereşti, precum şi zona digului din dreptul râului Buzău, între podul Mărăcineni şi podul CF Vadu Paşii”, se precizează în comunicatul ANAR.

Acţiunea face parte din proiectul #ProtectStream4Sea, din cadrul programului operaţional comun #BlackSea în care Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa este partener, alături de instituţiile abilitate din Grecia, Moldova, Turcia şi Armenia, notează ANAR.

„Apele Române” atrage atenţia că sticlele de plastic încarcă tot mai mult malurile râurilor şi a lacurilor de acumulare: o parte dintre acestea ajung în ape şi, în timp, îşi pun amprenta asupra vieţii acvatice în ansamblu, iar în perioadele de viituri, ele pot constitui, alături de materialele lemnoase, factor de blocaj al scurgerii apelor, provocând inundaţii cu impact local.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Plaje accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi!

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 1 iulie 2021, 08:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

Persoanele cu dizabilităţi pot beneficia pentru al cincilea an consecutiv de o zonă de plajă accesibilizată nevoilor lor, în staţiunea Mamaia, alte două noi astfel de plaje fiind amenajate în acest sezon estival la Năvodari şi Mangalia, de către o organizaţie nonguvernamentală.

Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, că începând cu 2017 organizaţia nonguvernamentală pune la dispoziţia turiştilor cu nevoi speciale de pe litoral, plaja accesibilizată din Mamaia, pentru a oferi egalitate de şanse şi un turism civilizat, deschis tuturor.

Astfel, pe toată perioada sezonului, voluntarii Asociaţiei Împreună pentru Viitor Constanţa sunt prezenţi zilnic pe plajă, între orele 9:00 – 18:00. pentru a putea oferi ajutor şi informaţii beneficiarilor care au ales să îşi petreacă vacanţa în staţiunea Mamaia.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Acțiune de ecologizare în Insula Mare a Brăilei!

Acțiune de ecologizare în Insula Mare a Brăilei!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 22 aprilie 2021, 13:37 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19

Cercetaşii României, prin Centrul local „Nufărul alb” Brăila, organizează acţiunea de ecologizare „Fără plastic în Insula Mare a Brăilei”. Vor participa elevi de la clasa I până la clasa a XII-a, care s-au oferit ca voluntari pentru a curăţa pădurea de deşeuri.

„Aşa cum fiecare îşi face curăţenie în propria casă înainte de Paşte, noi ne-am hotărât să facem acelaşi lucru în casa noastră comună, adică în natură. Pentru cercetaşi, natura este ca un cămin, ajutaţi-ne să avem grijă de căminul nostru fie participând la ecologizare alături de noi, fie păstrând cu grijă curăţenia de fiecare dată când vă petreceţi timpul afară”, spune organizatoarea campaniei, Daniela Ioan, în anunţul de promovare a evenimentului.

Voluntarii vor avea asigurate materialele necesare pentru a curăţa pădurea. Acţiunea de ecologizare va avea loc pe 24 aprilie, de la ora 10:00.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Ziua Internațională a Voluntarului

Ziua Internațională a Voluntarului

Publicat de Andra Radu, 4 decembrie 2020, 16:28 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19

2020 a fost un an ce nu poate fi comparat cu niciun altul. Pandemia COVID-19 a afectat fiecare aspect al vieții oamenilor și a pus o presiune colosală pe sănătatea fizică și mintală a acestora, pe sistemele de sănătate, economia, mijloacele de trai și rețelele sociale din întreaga lume.

În acest context, sute de mii de voluntari s-au alăturat Societăților Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, oferind sprijin vital comunităților lor locale.

Încă de la debutul pandemiei, voluntarii Crucii Roșii Române, au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor aflați în nevoie:

– distribuirea de alimente esențiale și produse de igienă;
– oferirea de sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină;
– monitorizarea telefonică a persoanelor izolate;
– distribuirea echipamentelor medicale și de protecție unităților medicale.

Totodată, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, voluntarii au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului. În condiții neprielnice, ei au depășit bariere și cu responsabilitate și dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizației.

Voluntarii sunt profesori, asistenți medicali, studenți, economiști, artiști, părinți,tineri și bătrâni. Toți își găsesc timp pentru a face voluntariat alături de slujbele lor zilnice sau de alte responsabilități.

O mare parte din activitatea voluntarilor este vizibilă, dar multă muncă de ajutorare se desfășoară și în culise – de la a fi o voce prietenoasă la capătul unei linii telefonice pentru persoanele vulnerabile și izolate, până la a ajuta la gestionarea contractelor de donații, – fiecare acțiune individuală de solidaritate, fiecare gest de sprijin comunitar contează. Fiind cea mai extinsă rețea umanitară din lume, știm că această acțiune locală colectivă are un impact global masiv.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii!

Publicat de Andra Radu, 7 mai 2020, 16:35 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19

Voluntarii şi personalul angajat al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România sărbătoresc în data de 8 Mai, Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. Din anul 1863 până în 2020, Mişcarea de Cruce şi Semilună Roşie este principalul mijloc de intervenţie umanitară la nivel mondial.

În ultimii ani, voluntarii şi angajaţii Crucii şi Semilunei Roşii au sprijinit peste 160 de milioane de oameni în situaţii de urgenţă, de la dezastre naturale la războaie civile. Deşi suntem organizaţi ca o reţea la nivel global, rezultatele acţiunilor noastre au impact la toate nivelurile : mondial, regional, local, fiind mereu aproape de cei aflaţi în nevoie. De aceea, deciziile ce privesc organizaţia în ansamblul ei şi stabilirea agendei umanitare internaţionale pleacă de la cei care înţeleg cel mai bine problemele şi soluţiile: voluntarii, oamenii şi comunităţile afectate de greutăţi.

În cei 157 de ani de existenta, Crucea Roşie şi Semiluna Roşie s-a adaptat mereu provocărilor cu care s-a confruntat. Anul acesta, de la începutul pandemiei, voluntarii şi angajaţii au fost permanent în acţiune, asumându-şi riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistenţă umanitară şi servicii socio-medicale celor în nevoie. Totodată, pentru a ajuta comunităţile să se pregătească, au diseminat informaţii esenţiale pentru prevenirea şi limitarea răspândirii virusului. În condiţii neprielnice, voluntarii au depăşit bariere şi cu responsabilitate şi dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizaţiei.

În această zi aniversară, aducem un omagiu celor 14 milioane de voluntari şi personalului angajat din cele 192 de Societăţi Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie care sunt implicaţi şi fac tot ce le stă în putere pentru a sprijini comunităţile afectate de pandemia COVID-19.

Fiecare voluntar de Cruce Roşie, merită aplauzele noastre şi vă încurajăm pe toţi, în data de 8 Mai, să aplaudaţi împreună cu noi eforturile lor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Exerciţiu medical multinaţional la București, Cincu și Constanța

Foto: Sursa foto: ISU

Publicat de Andra Radu, 9 aprilie 2019, 11:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20

Cel mai mare exerciţiu medical multinaţional NATO, Vigorous Warrior 19, are loc săptămâna aceasta, la Bucureşti, Cincu și Constanţa și se desfășoară pe cele trei componente – terestră, aeriană şi navală.

Peste 300 de pompieri-salvatori, medici, paramedici, asistenţi şi voluntari vor sprijini eforturile Ministerului Apărării Naționale și ale celorlalte state implicate în acțiunile de acordare a asistenței medicale de urgență victimelor, în cele trei locații stabilite pentru organizarea lor: București, Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu și Constanța.

În București, un număr mare de evenimente simulate vor avea loc în mai multe locații din București. În baza unor scenarii în care persoane blocate sub dărâmături sau la înălțime se află în imposibilitatea de a se autoevacua, forțe specializate din cadrul IGSU și servicii de urgență din Ungaria vor desfășura acțiuni comune de intervenție pentru căutarea-salvarea victimelor, precum și acordarea asistenței medicale de urgență.

În noaptea de joi spre vineri, va fi organizat și un amplu exercițiu la metrou, stația Romană, menit să testeze capabilitățile specifice misiunilor de căutare şi localizare a victimelor, evaluarea funcţiilor vitale, imobilizarea acestora şi evacuarea în afara zonei de risc, transportul şi predarea în vederea acordării asistenței medicale de urgență.

Sursa foto: ISU

La acest exercițiu va participa și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davilla”, București, cu 70 medici militari și personal auxiliar, 10 ambulanțe, 1 autocamion cu un grup generator.

În baza militară de la Cincu, pompierii vor sprijini măsurile de protecție civilă a populației prin evacuarea și cazarea temporară în tabere mobile, destinate persoanelor evacuate. Totodată, vor fi dislocate și spitale mobile de campanie care să completeze resursele disponibile ale structurilor militarizate, precum și Caravana „Fii Pregătit” unde pot fi simulate acțiuni militare și de intervenție în situații de urgență, prin intermediul sistemului de realitate virtuală.

La Constanţa, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă vor acţiona, joi şi vineri, pentru acordarea asistenţei medicale victimelor, fiind alocate ambulanţe SMURD, autospeciale pentru transport victime multiple, echipaje de terapie intensivă mobilă, un spital mobil, precum şi o autospecială de oxigenoterapie şi tratamente hiperbarice.

Scopul exerciţiului VW19 îl reprezintă instruirea în comun în vederea acordării suportului medical multinaţional în operaţiile desfăşurate de NATO – proceduri necesare oferirii îngrijirii medicale continue, evacuarea medicală strategică, creşterea nivelului de pregătire şi răspuns la un posibil incident chimic, biologic, radiologic sau cu dispozitive improvizate. De asemenea, se exersează proceduri necesare dezvoltării conceptelor, experimentelor şi încorporării sistemelor de pregătire avansată pe bază de tehnologie în acest domeniu.

La exerciţiul medical multinaţional al NATO, organizat de Statul Major al Apărării în colaborare cu Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale şi Centrul de Excelenţă NATO pentru Medicină Militară, participă reprezentanţi din 38 de naţiuni, majoritatea fiind membre ale NATO. De asemenea, VW19 va avea şi o componentă civilă, în cadrul căreia vor participa 10 organizaţii diferite.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Patru incendii în Toscana: Hectare întregi de pădure şi vegetaţie au ars în Insula Elba şi în provincia Lucca

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 august 2018, 13:09 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21

Patru incendii au izbucnit, miercuri, 29 august, în Toscana. Incendiile au fost stinse şi nu mai reprezintă o ameninţare. Însă pompierii au lucrat din greu ore întregi pentru a domoli flăcările. Primul incendiu a avut loc după-amiază, în partea de sus a localităţii Camaiore: patru elicoptere au intrat în acţiune, cu pompieri şi voluntari sosiţi din diferite zone.

Într-o înregistrare video, un voluntar din Livorno încearcă să stingă flăcările din pădure în mijlocul fumului. Situaţia s-a îmbunătăţit, apoi, pe parcursul nopţii. Tot spre seară, în jurul orei 21:00, a izbucnit un alt incendiu vast în provincia Lucca, în localitatea Capannori, într-o zonă de vegetaţie deosebit de luxuriantă.

Pompierii şi voluntarii au intervenit şi aici şi au muncit până în zori pentru a ţine sub control flăcările. Daunele aduse pădurii sunt considerabile. Alte două incendii s-au declanşat, miercuri noaptea, în Insula Elba. Au fost incendii minore, care au fost stinse la timp. Au intervenit pompierii din Portoferraio şi voluntarii Antiincendiu Boschivo.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Sfârșitul visului european pentru imigranţi

Publicat de Camelia Teodosiu, 12 decembrie 2017, 15:39 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:22

Suferința are o limită. După ce au fost ruinați de mafii, abandonați în deșert, loviți cu bâtele, torturați cu arsuri și vânduți ca sclavi, mulți imigranți subsaharieni au înțeles că visul Europei este, în cel mai bun caz, un coșmar de moarte într-o barcă sub formă de sicriu. Din acest motiv, au început să se înscrie ca voluntari în programul de repatriere al Uniunii Africane care în următoarele șase săptămâni va evacua din Libia 20.000 de imigranți africani. Nigeria a acceptat deja revenirea a 3.000 dintre cetățenii săi și așteaptă alții 3.000. ONU le-a cerut celorlalte țări aceeași colaborare. Visul s-a destrămat.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

‘Campania de prevenție și educație pentru sănătate’ a ajuns la ediția cu numărul 35

Publicat de adinaiftime, 17 octombrie 2017, 11:13 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:24

Astfel, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au mers în localitatea Brănești, Jud. Ilfov, unde i-au întâlnit pe copiii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Brănești. Cu entuziasm și voie bună, cei aproximativ 500 de copii, printre care s-au regăsit și participanții crosului Run4You, au cântat, s-au jucat, au ascultat cu atenție sfaturile voluntarilor și, la final, au primit daruri (dulciuri și produse de îngrijire orală).

Programul acestei ediții a fost compus dintr-o parte de teorie și demonstrații despre prevenție, și un program artistic. În prima parte au fost prezenți patru medici cu diferite specializări: stomatologie, psihiatrie pentru copii, un medic care a prezentat noțiuni de igienă generală și igiena posturală. Momentul distracției a fost susținut de studenții și masteranzii Facultății de Arte de la Universitatea Hyperion, coordonați de doamnele profesor Silvia Ciobanu și Mihaela Triboi.

Dan Prună, coordonator voluntari: ‘Ediția de ieri a coincis cu Ziua Mondială a Alimentației. A fost un numărul mare de participanți, aproximativ 500 de copii, clasele 0-8. Am rămas impresionanți de modul în care au răspuns la întrebările medicilor și au fost entuziasmați de programul artistic. Campania a crescut foarte mult, în cele 35 ediții am atins cifra de aproximativ 8000 beneficiari, nu ne-am gândit că acest proiect va lua o asemenea amploare, că vom reuși să bucurăm atât de mulți copii. Ieri (15 octombrie), mă aflam în curtea Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, pregăteam această activitate și din punct de vedere financiar nu stăteam deloc bine, nu aveam cadourile pregătite pentru acești minunați copii și, ca prin minune, au apărut banii necesari de la voluntarii Paraclisului, care au pus mâna de la mâna.’

Profesoara de religie Sabina Steopoae: ‘Nu îmi este străină activitatea bisericii, având în vedere că sunt și cadru didactic care predau disciplina Religie Ortodoxă. Am aflat despre acest minunat proiect al voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului și am dorit să îi aduc în școala noastră, văzând bucuria copiilor de la alte activități similare. Venirea voluntarilor în mijlocul nostru a însemnat dezvoltarea unor noi abilități. Cu siguranță, copiii vor transmite niște cunoștințe care sunt necesare pentru vârsta lor, iar modul în care au făcut-o a fost unul excepțional. Sunt impresionată de activitatea pe care au realizat-o în cadrul școlii noastre’.

Preotul Paroh Mihai Petrescu, Parohia ‘Sfântul Nicolae’ Brănești: ‘Campania are un rol esențial pentru sănătatea copiilor, pentru modul de-a înțelege misiunea lor în viață. Tinerii actori au fost acompaniați, cu mult talent, de toți copiii, cred că mulți dintre ei pot devenii viitorii cântăreți ai bisericii, ar putea face parte din corul bisericii noastre. Informațiile și sfaturile primite astăzi sunt utile pentru comunitate, copiii vor povesti familiilor lor cum trebuie să se spele pe dinți, ce alimente să mănânce etc. De aceea, eu sunt profund satisfăcut că Biserica se implică și, cu această ocazie, vreau să-i mulțumesc Părintelui Patriarh Daniel, Prea Fericirea Sa, fiind cel care a dat înalta binecuvântare pentru a se desfășura aceasta campanie, Părintelui Arhimandrit Ciprian Gradinaru, inițiatorul și coordonatorul acestei minunate campanii și, nu în ultimul rând, voluntarilor prezenți.’

Director Prof. Nicoleta Tone, Școala Gimnazială nr.1, Brănești: ‘Este o acțiune deosebită, ne dorim copii sănătoși, minte sănătoasă în corp sănătos. O activitate deosebită, copiii au fost foarte încântați de partea de prevenție și educație pentru sănătate, dar și de programul artistic. Este pentru a doua oară când colaboram cu voluntarii, săptămâna trecută copiii noștri au participat la crosul Run4You, unde s-a implicat foarte mult doamnă profesoară de religie, Sabina Steopoae. Alături de noi sunt reprezentanții Parohiei ‘Sf. Nicolae’ din Brănești, cu care avem o colaborare strânsa. Ei sprijină familiile cu nevoi speciale’.

Monica Geambașu, consilier local Brănești: ‘Activitatea a fost extraordinară, educativă pentru sănătatea copiilor și foarte antrenantă. Este foarte importantă sănătatea copiilor în afara zidurilor. Consider că biserica, școala și comunitatea sunt factori esențiali în dezvoltarea societății și educația copiilor.’

Prof. Univ. Dr. Silvia Ciobanu-Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte: ‘Am acceptat cu drag invitația voluntarilor de a participa la o nouă ediție a campaniei coordonata de Părintele Ciprian Grădinaru. Am fost copleșiți de bucuria sinceră a copiilor, care ne-au rugat să revenim în mijlocul lor și cu alte spectacole. Sebastian (10 ani) s-a apropiat de noi și ne-a spus deja ce ar vrea să vadă data viitoare… Ziua de astăzi va avea cu siguranță un loc aparte în sufletele celor mici dar și în ale noastre’.

Adina Iftime, actrița&păpușar și masterandă a Universității Hyperion: ‘Azi a fost o zi specială. Dungulița, o marionetă simpatică, a pregătit un moment special pentru copii. Ne-am bucurat să-i vedem în număr atât de mare, atenți și veseli. Dungulița i-a cucerit pe fiecare și recunoscător, le-a oferit îmbrățișări. Le mulțumesc doamnelor profesoare Silvia Ciobanu și Mihaela Triboi pentru generozitatea lor și pentru că am reușit împreună să creăm un spectacol minunat, cu muzică, teatru, dans, jocuri, ghicitori. Sper că elevii s-au distrat și că au învățat lucruri inedite. Le doresc copiilor un an școlar cât mai bun și îi așteptam mai des la teatru!’.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Crucea Roşie Caraş-Severin continuă să ajute familiile care şi-au pierdut agoniseala de-o viaţă!

Publicat de adinaiftime, 30 august 2017, 18:00

După ce au dotat cu mobilier şcolar mai multe unităţi de învăţământ din municipiul Reşiţa, Organizaţia Crucea Roşie din Caraş-Severin continuă să ajute familiile care şi-au pierdut agoniseala de-o viaţă. Recent voluntarii cu suflet mare au donat unei familii din Bănia mobilier şi elemente de uz casnic, după ce imobilul în care locuiau a ars din temelii în urmă cu câteva luni.

Vă reamintim că săptămâna trecută un tir plin cu mese şi scaune pentru unităţile de învăţământ au ajuns în Caraş-Severin tocmai din Elveţia. Prima şcoală care a beneficiat de aceste donaţii a fost Generala Nr. 8 din Reşiţa. Şi anul trecut Crucea Roşie a primit 3 tiruri pline cu mobilier. Colegiul Traian Lalescu, Colegiul Tehnic şi Liceul Sabin Păuţa sunt doar câteva dintre şcolile care şi-au întâmpinat elevii cu mobilier modern, adus de peste hotare.

Voluntarii cu inima mare vor continua să doteze şi alte şcoli. Două tiruri cu echipamente şcolare, tot din Elveţia vor ajune în toamnă în municipiul de pe Bârzava.

Sursă foto: Crucea Rosie

Daiana Roşca

FOTO: Un restaurator de metale istorice din Constanța își caută ucenici care să-i calce pe urme
Educație miercuri, 5 iulie 2017, 11:00

FOTO: Un restaurator de metale istorice din Constanța își caută ucenici care să-i calce pe urme

Orice constănțean sau turist care ajunge la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța admiră sculpturile din marmură, obiectele de...

FOTO: Un restaurator de metale istorice din Constanța își caută ucenici care să-i calce pe urme
Iaşi: Şcoală de vară la UAIC, pentru elevi din familii cu posibilităţi materiale reduse
Educație joi, 29 iunie 2017, 08:00

Iaşi: Şcoală de vară la UAIC, pentru elevi din familii cu posibilităţi materiale reduse

Aproximativ 50 de elevi provenind din familii cu posibilităţi materiale reduse, care se află în clasele terminale de liceu, pot lua parte la...

Iaşi: Şcoală de vară la UAIC, pentru elevi din familii cu posibilităţi materiale reduse
Observatorul Astronomic Constanța: Școala de vară „Privește Cerul” îi așteaptă pe micii astronomi
Educație marți, 27 iunie 2017, 09:30

Observatorul Astronomic Constanța: Școala de vară „Privește Cerul” îi așteaptă pe micii astronomi

Și în această vară, Observatorul Astronomic Constanța, din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii își va deschide porțile școlii...

Observatorul Astronomic Constanța: Școala de vară „Privește Cerul” îi așteaptă pe micii astronomi
Vrei să urmezi o carieră militară?
Educație sâmbătă, 24 iunie 2017, 11:00

Vrei să urmezi o carieră militară?

Ofertele educaţionale ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne vor fi prezentate şi promovate sâmbătă, 24,...

Vrei să urmezi o carieră militară?
Educație joi, 22 iunie 2017, 20:00

O școală de lângă Timișoara, transformată de elevi într-o adevărată pictură

Mai mulţi elevi ai şcolii din Sânmihaiu Român, alături de elevi ai liceului Ion Mincu din Timişoara au reuşit să transforme şcoala din...

O școală de lângă Timișoara, transformată de elevi într-o adevărată pictură
Educație luni, 19 iunie 2017, 11:00

Documentarul „Wild Carpathia – Anotimpurile schimbării”, prezentat la ONU

Documentarul „Wild Carpathia – Anotimpurile schimbării”, realizat în România de jurnalistul britanic Charles Ottley, va fi prezentat, la...

Documentarul „Wild Carpathia – Anotimpurile schimbării”, prezentat la ONU
Educație miercuri, 14 iunie 2017, 11:00

Se caută voluntari pentru „Terapie prin artă”. Împarte şi tu bucurie!

Vrei să faci parte dintr-un proiect foarte fain, care creşte pe an ce trece? Vrei să fii voluntar alături de un grup de actori şi regizori plini...

Se caută voluntari pentru „Terapie prin artă”. Împarte şi tu bucurie!
Educație vineri, 24 martie 2017, 15:30

Gorjul, gazda celei mai importante competitii scolare

Cea mai importantă competiţie şcolară din ţară va fi găzduită în acest an de municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi...

Gorjul, gazda celei mai importante competitii scolare

Japonezii ne învață cum să facem curățenie în oraș

Publicat de Mihaela Costache, 12 iunie 2017, 13:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

O tonă de deşeuri au fost strânse, au fost reparate aparatele de joacă pentru copii şi s-a vopsit mobilierul din parc. Toate, în cadrul unei acţiuni voluntare de înfrumuseţare a zonei Silvaş din Oradea.

La sfârșitul săptămânii, aproximativ 100 de persoane de la Primăria Oradea și de la alte instituții, au pus în practică cele învățate la un seminar kaizen susținut de o echipă de specialiști japonezi.

Acțiunea a presupus 5 etape: separare și sortare, strălucire prin curățarea locului de muncă și a echipamentelor, ordonare, auto disciplină și instruire și standardizare, curățare și verificare a deșeurilor.

Scopul este ca toate aceste operațiuni să devină rutină.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Peste 40.000 de arbori plantaţi într-o singură zi!

Publicat de Mihaela Costache, 4 aprilie 2017, 15:00

13.000 de elevi de gimnaziu din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Maramureș și Sălaj au plantat sâmbătă, 1 aprilie, peste 40.000 de arbori pe o suprafață de 10 ha, alături de voluntarii Asociației Tășuleasa Social.

Elevii au plantat copaci în curtea școlilor, în parcuri sau pe terenurile degradate din peste 70 de localităţi.

”Ambasadorul” zilei de 1 aprilie a fost Ada Milea care a plantat alături de micii voluntari.

Redacţia – Radio Cluj

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Poster Crizantema de Aur 2020.1100.1 (foto by Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte)
Știri miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:58

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!

Andreea Lichi este o tânără de 20 ani, pentru care viața înseamnă numeroase provocări și încercări. De 6 ani, din cauza unui accident...

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:30

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!

Comunicat de Presă Festivalul Hermannstadt Fest! Festivalul Internaţional „HERMANNSTADTFEST”! Ediţia a VIII-a – 2-4 septembrie...

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!
Știri miercuri, 19 august 2020, 08:40

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!

Comunicat de Presă Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR! Acum 20 de ani, doi compozitori AUREL MANOLACHE și DUMITRU...

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!
Știri miercuri, 29 aprilie 2020, 13:56

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!

COMUNICAT DE PRESĂ   Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
Știri vineri, 20 martie 2020, 09:43

RADIO ROMÂNIA REGIONAL – E momentul să fim uniți – „Toți pentru unul si unul pentru toți”! Doamne ajută!

Toate posturile Radio România și toate posturile publice de radio din Europa, difuzează, astăzi, simultan, la ora 9.45, piesa „You’ll...

RADIO ROMÂNIA REGIONAL – E momentul să fim uniți – „Toți pentru unul si unul pentru toți”! Doamne ajută!

Casă a Miniaturilor în Geoparcul Dinozaurilor

Publicat de Mihaela Costache, 25 octombrie 2015, 16:10 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:35

Principalele obiective din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului vor putea fi văzute de turiști și sub forma unor miniaturi construite de elevi ce vor fi expuse în Casa Miniaturilor, un obiectiv turistic ce va funcționa în fosta școală generală din comuna hunedoreană Totești, una dintre porțile de intrare în această regiune.

Toate miniaturile sunt realizate cu ajutorul voluntarilor din Geoparc și cu membrii cluburilor Exploratorii — ce reunesc elevi din localitățile din Țara Hațegului.

Prin amplasarea Casei Miniaturilor chiar în fosta școală, comuna va avea un punct de atracție pentru turiști și, totodată, unul de informare privind locurile și obiectivele ce pot fi vizitate pe teritoriul Geoparcului’, a declarat, astazi, purtătorul de cuvânt al Geoparcului Dinozaurilor, Adina Popa, potrivit Agerpres.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

„Plantam fapte bune in Romania”

„Plantam fapte bune in Romania”

Publicat de Mihaela Costache, 3 octombrie 2015, 13:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:35

Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, „Plantăm fapte bune în România” inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat va planta 1.000.000 de puieţi întro singură zi.

În date de 14 noiembrie (sâmbătă) 2015, voluntarii vor planta şi în Municipiul Râmnicu Vâlcea (Feteni) – pe un două parcele care împreună masoară 11 hectare. În ultimii ani, zona a fost afectată de alunecări de teren, de aceea Primăria Râmnicu Vâlcea, partenerul instituţional al „Plantăm fapte bune în România” , a decis schimbarea destinaţiei terenului, astfel încât acesta să intre in circuitul silvic.

„Alături de ONG-uri şi autorităţi locale: „Asociaţia Zâmbete Colorate” , „Promovăm prin Educaţie” , „Clubul Buila Vanturarita” şi Primăria Râmnicu Vâlcea, vom strânge cât mai mulţi voluntari pentru acţiunea din 14 noiembrie. Ne dorim să avem alături şi companiile locale care să ne sprijine cu angajaţii lor, cu unelte sau cu fonduri, astfel încât Vâlcea să fie printre judeţele fruntaşe pe harta împăduririlor naţionale”, a declarat Georgiana Tatulescu, coordonator judeţean Vâlcea.

Acţiunea din 14 noiembrie este inițiată de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România și are drept Partener Instituțional Principal Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor care prin intermediul R.N.P., iar ROMSILVA va furniza gratuit puieții necesari și asistență de specialitate pe toate plantațiile pe care voluntarii se vor implica.

Inițiativa se află încă din anul 2013 sub asupiciile Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, fapt care atestă dedicarea și calitatea muncii tuturor membrilor și partenerilor implicați în inițiativă.

„Plantăm fapte bune în România” primește colegi, colaboratori şi parteneri la adresa: voluntar@plantamfaptebune.ro

De asemenea, la nivel local, pentru detalii despre organizare şi încrieri puteţi contacta coodonarul judeţean Vâlcea, Georgiana Tatulescu la adresa georgiana.tatulescu@plantamfaptebune.ro

Împreună „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

1 milion de puieți vor fi plantați într-o zi! Vino și tu!

Publicat de Mihaela Costache, 21 septembrie 2015, 15:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:35

Anual, România pierde  8,8 milioane de metri cubi de pădure!

De multă vreme, pădurile României trec prin nişte schimbări dramatice, mii de copaci fiind tăiaţi anual.

Din acest motiv, câțiva voluntari din Bucuresti sub coordonarea Lianei Buzea sătui să vadă cum pădurile României dispar rând pe rând din cauza defrișărilor ilegale, împreună cu Asociaţia EcoAssist din Bucureşti şi alte câteva ONG-uri din ţară –  au pus la cale o acțiune impresionantă, un plan menit să reînverzească România.

Concret, printr-un parteneriat pe care l-au făcut cu Ministerul Mediului, tinerii voluntari au decis să planteze în luna noiembrie, în doar 24 de ore, un milion de copaci pe terenurile cu probleme din ţară.

Mai exact și-au propus să reînverzească terenurile uitate de autorități.

Tinerii voluntari au decis să planteze luna viitoare, în doar 24 de ore – 1 milion de puieți.

Proiectul, spune Liana Buzea, a început să încolțească în mintea ei in anul 2010, după evenimentul de salubrizare a României – “Let’s do it Romania”

Atunci, oameni din toate colțurile țării au luat parte la curățarea zonelor transformate în veritabile gropi de gunoi.

Un proiect de durată, plantarea celor 1 milion de copaci, nu este altceva decât un prim pas dintr-o amplă campanie de conștientizare a importanței pădurilor.

Voluntarii care se ocupă de acest proiect vor să-i facă pe români și nu numai să înțeleagă că tăierile ilegale, precum și cele abuzive sunt nocive pentru întreaga societate.

Plantarea propriu-zisă va avea loc pe 14 noiembrie, asta pentru că pregătirea de dinainte are nevoie de foarte mult timp, iar în momentul în care terenurile sunt înzăpezite lucrurile se mișcă mult mai greu mai spune Liana Buzea.

Procesul se va întinde pe ani buni, iar voluntarii implicați vor fi nevoiți să aibă grijă de pomișorii proaspăt plantați.

„O să fie o campanie de conştientizare, o să fie despre ce înseamnă pădurea, copacul, care sunt beneficiile aduse. Trebuie ca oamenii să ştie că pădurea îmbunătăţeşte calitatea aerului, filtrarea apei, fixarea solului“, precizează Liana Buzea inițiatoarea proiectului.

Pentru a putea să-şi facă o părere cât mai clară despre situaţia pădurilor din România în acest moment, voluntarii au reuşit să realizeze şi o hartă online a zonelor în care se fac tăieri de păduri. Astel, aplicaţia online este disponibilă pe Google Maps, acolo unde oricine poate să raporteze o zonă cu probleme de acest fel. Până în acest moment, pe harta online au fost făcute în jur de 2.000 de raportări, iar în spatele hărţii online ce se modifică în timp real sunt câţiva oameni care controlează întregul proces.

Dat fiind faptul că în țara noastră se taie anual milioane de metri cubi de pădure, în următoarea perioadă va începe să funcţioneze Garda Forestieră, iar anunțul a fost făcut recent de Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Astfel, comisarii Gărzii Forestiere vor trebui să apere pădurea de tăierile ilegale, mai ales că prejudiciul creat de operaţiunile împotriva legii se ridică la peste 1 miliard de lei.

Graţiela Gavrilescu a mai spus că Garda Forestieră a luat ființă prin transformarea fostelor Inspectorate Tehnice Silvice Teritoriale, urmând să-şi înceapă activitatea în săptămânile viitoare.

plantam fapte bune

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Voluntarii fac curățenie în Parcul Alexandru Ioan Cuza!

Publicat de Mihaela Costache, 24 iulie 2015, 14:10 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:36

Voluntarii curață astăzi o parte din Parcul Alexandru Ioan Cuza din Capitală!
Aproximativ 80 de voluntari şi 40 de utilaje igienizează cele 12 hectare de teren care au fost retrocedate în 2005.

Pentru ca astăzi s-a anunțat o temperatură maximă de 36 de grade, curațenia a început de dimineață, spune primarul sectorului 3, Robert Negoiță.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Simulare de cutremur în Constanţa !

Simulare de cutremur în Constanţa !

Publicat de Mihaela Costache, 24 iulie 2015, 07:00

Constănţenii sunt învăţaţi cum să se comporte după cutremur.

Acţiunea intitulată „Prima clipă contează” a avut loc în parcarea Carrefour şi este organizată de Asociaţia Studenţilor şi Medicilor Voluntari.

Ei le vor arăta celor prezenţi cum să acorde primul ajutor, celor răniţi în urma unui cutremur.

Pentru ca totul să pară mai real, se vor folosi de machiajul de efecte speciale.

ABBA revine!
Inedit joi, 4 aprilie 2019, 10:39

ABBA revine!

”Mamma Mia”, ”Waterloo”, ”Fernando”, ”Dancing Queen”, ”Gimme! Gimme! Gimme! (A Man After Midnight)”, ”Super Trouper”,...

ABBA revine!
Vești proaste pentru români! Se scumpesc produsele de panificaţie
Inedit sâmbătă, 9 decembrie 2017, 21:30

În următoarea perioadă nu este exclusă o scumpire a produselor de panificaţie şi patiserie pe fondul creşterii preţurilor la energie, gaze...

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate
Inedit sâmbătă, 23 septembrie 2017, 21:00

Timișoara va marca, anul acesta, momentul eliberării de sub dominație otomană printr-un eveniment de alergare cu rezonanță istorică....

Oameni & Fapte – 14 septembrie
Inedit joi, 14 septembrie 2017, 11:30

Oameni & Fapte – 14 septembrie

– Este cea de-a 257-a zi a lui 2017. Au mai rămas 108 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:58 şi va apune la ora...

Oameni & Fapte – 14 septembrie
Inedit joi, 7 septembrie 2017, 20:00

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit se numeşte conferinţa de parenting care are loc joi, 7 septembrie, începând cu oar...

Inedit marți, 5 septembrie 2017, 19:30

Cele mai ciudate concursuri de frumusețe

Pentru multe persoane, concursurile de frumusețe sunt o competiţie subiectivă. Evaluarea trăsăturilor fizice şi nu a talentelor și...

Inedit vineri, 1 septembrie 2017, 10:00

Mii de jucării confiscate

Jucării contrafăcute – confiscate de la o firmă din București. Produsele proveneau din China și au fost descoperite într-un container, la...

Mii de jucării confiscate
Inedit sâmbătă, 29 iulie 2017, 11:30

Personalități care vor avea statuie în Cluj, la Centenarul Unirii

Două statui care să-i reprezinte pe Iuliu Maniu şi pe cardinalul Iuliu Hossu se numără printre propunerile prin care să fie marcat, la Cluj,...

Lecţii de prim ajutor, pe viu!

Lecţii de prim ajutor, pe viu!

Publicat de Mihaela Costache, 23 iulie 2015, 08:30

Ne-am “cutremurat”, ieri, în parcarea unui mall din Constanta, la vederea tinerilor răniţi, dar, în acelaşi timp, ne-am bucurat să vedem alţi studenţi ajutându-i în cunoştinţă de cauză, voluntari care au urmat cursuri de prim ajutor. Din fericire, a fost doar o simulare pusă la cale de membrii Asociaţiei Studenţilor şi Medicilor Voluntari.

Evenimentul a avut ca scop sublinierea importanţei cunoaşterii noţiunilor de prim ajutor şi aplicarea lor în caz de necesitate.
Studenţii şi medicii voluntari au organizat o astfel de acţiune, care să ne ajute să deprindem noţiunile de prim ajutor, în caz de cutremur, tocmai pentru a ne învăţa şi pe noi, cei fără cursuri, cum să reacţionăm într-o situaţie similară.

Pentru a se apropia cât mai mult de realitate şi a evidenţia importanţa primului ajutor, make-up artistul Alex Dobre a realizat cu ajutorul machiajului mai multe tipuri de leziuni.

Pentru că “Sănătatea bună este mai valoroasă decât orice avere!”, sloganul Asociaţiei Studenţilor şi Medicilor Voluntari, oricare dintre noi se poate înscrie la cursuri de prim ajutor. Acestea durează o lună, respectiv, 10 şedinţe a câte trei ore, şi costă 50 lei.

ABBA revine!
Inedit joi, 4 aprilie 2019, 10:39

ABBA revine!

”Mamma Mia”, ”Waterloo”, ”Fernando”, ”Dancing Queen”, ”Gimme! Gimme! Gimme! (A Man After Midnight)”, ”Super Trouper”,...

ABBA revine!
Vești proaste pentru români! Se scumpesc produsele de panificaţie
Inedit sâmbătă, 9 decembrie 2017, 21:30

Vești proaste pentru români! Se scumpesc produsele de panificaţie

În următoarea perioadă nu este exclusă o scumpire a produselor de panificaţie şi patiserie pe fondul creşterii preţurilor la energie, gaze...

Vești proaste pentru români! Se scumpesc produsele de panificaţie
Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate
Inedit sâmbătă, 23 septembrie 2017, 21:00

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate

Timișoara va marca, anul acesta, momentul eliberării de sub dominație otomană printr-un eveniment de alergare cu rezonanță istorică....

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate
Oameni & Fapte – 14 septembrie
Inedit joi, 14 septembrie 2017, 11:30

Oameni & Fapte – 14 septembrie

– Este cea de-a 257-a zi a lui 2017. Au mai rămas 108 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:58 şi va apune la ora...

Oameni & Fapte – 14 septembrie
Inedit joi, 7 septembrie 2017, 20:00

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit se numeşte conferinţa de parenting care are loc joi, 7 septembrie, începând cu oar...

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit
Inedit marți, 5 septembrie 2017, 19:30

Cele mai ciudate concursuri de frumusețe

Pentru multe persoane, concursurile de frumusețe sunt o competiţie subiectivă. Evaluarea trăsăturilor fizice şi nu a talentelor și...

Cele mai ciudate concursuri de frumusețe
Inedit vineri, 1 septembrie 2017, 10:00

Mii de jucării confiscate

Jucării contrafăcute – confiscate de la o firmă din București. Produsele proveneau din China și au fost descoperite într-un container, la...

Mii de jucării confiscate
Inedit sâmbătă, 29 iulie 2017, 11:30

Personalități care vor avea statuie în Cluj, la Centenarul Unirii

Două statui care să-i reprezinte pe Iuliu Maniu şi pe cardinalul Iuliu Hossu se numără printre propunerile prin care să fie marcat, la Cluj,...

Personalități care vor avea statuie în Cluj, la Centenarul Unirii

La Cluj se cauta voluntari pentru un experiment ştiinţific

Publicat de Stefania Grigore, 27 august 2014, 08:50

Institutul de Speologie “Emil Racoviţă”din Cluj recrutează voluntari pentru un experiment ştiinţific, în care se urmăreşte cercetarea comportamentului uman în condiţii de izolare totală.
Acţiunea se derulează împreună cu Catedra de Neurologie a Spitalului de Recuperare.

Experimentul va începe în prima jumătate a lunii septembrie, în peştera Humpleu, din Masivul Vlădeasa. Un medic rezident va intra şi va rămâne în peşteră timp de două săptămâni, în timp ce aparatele de la suprafaţă îi vor monitoriza parametrii organismului şi reacţiile.

Voluntarii vor urmări în permanenţă un telefon de urgenţă, la care persoana din peşteră va putea apela în caz de nevoie. Ei vor fi instalaţi într-un cort în apropierea intrării în peşteră, după cum explică profesorul Iosif Viehmann de la Institutul de Speologie, el însuşi participant la două experimente de izolare, în anii 2000.

Intrarea în peşteră va avea loc în intervalul 8-14 septembrie, la o dată care va fi aleasă de persoana care va coborî în subteran.
Pentru acest experiment e nevoie de 16 voluntari, care vor supraveghea, câte 24 de ore fiecare, telefonul de urgenţă. Cei interesaţi se pot înscrie la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj, str. Clinicilor nr.5-7.

UMF Târgu-Mureș va avea un Centru Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice
Cercetare marți, 29 iulie 2014, 19:00

UMF Târgu-Mureș va avea un Centru Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice

Este vorba despre un centru de excelență de referință în Regiunea Centru, în domeniul cardio-neurologiei, și va fi singurul de acest gen din...

UMF Târgu-Mureș va avea un Centru Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice
La Murighiol va exista un centru Internaţional de Cercetări Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră
Cercetare luni, 21 iulie 2014, 09:45

La Murighiol va exista un centru Internaţional de Cercetări Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră

Proiectul se va întinde pe o suprafaţă de 10 hectare şi se va afla în subordinea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ştiinţe...

La Murighiol va exista un centru Internaţional de Cercetări Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră
Patru studente de la Facultatea de Industrie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vor reprezenta România la faza internaţională a concursului „Ecotrophelia”
Cercetare miercuri, 2 iulie 2014, 09:15

Patru studente de la Facultatea de Industrie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vor reprezenta România la faza internaţională a concursului „Ecotrophelia”

Este vorba despre Simona Ieţcu, Ionela Nechifor, Ionica Coţovanu şi Valentina Mancaş. Ele au cîştigat etapa naţională de la Miercurea Ciuc,...

Patru studente de la Facultatea de Industrie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vor reprezenta România la faza internaţională a concursului „Ecotrophelia”
La Sibiu a început Săptămâna ATLAS – un eveniment anual al Organizaţiei Europene de Cercetări Nucleare de la Geneva
Cercetare marți, 17 iunie 2014, 08:56

La Sibiu a început Săptămâna ATLAS – un eveniment anual al Organizaţiei Europene de Cercetări Nucleare de la Geneva

Săptămâna ATLAS este un eveniment anual, prin care Organizaţia Europeană de Cercetări Nucleare de la Geneva îşi prezintă descoperirile şi...

La Sibiu a început Săptămâna ATLAS – un eveniment anual al Organizaţiei Europene de Cercetări Nucleare de la Geneva
Cercetare marți, 27 mai 2014, 12:00

Cel mai puternic laser din Europa va fi inaugurat luna viitoare, în România, pe platforma Magurele

Cel mai puternic laser din Europa va fi inaugurat luna viitoare, în România, pe platforma Magurele. La nivel mondial, cel mai puternic laser este...

Cel mai puternic laser din Europa va fi inaugurat luna viitoare, în România, pe platforma Magurele
Cercetare luni, 31 martie 2014, 10:00

Campanie de informare paneuropeana pentru cercetatori

Comisia Europeana a lansat o campanie de informare paneuropeana pentru a ajuta cercetatorii sa gaseasca consiliere profesionala si locuri de munca...

Campanie de informare paneuropeana pentru cercetatori

1,5 tone de gunoaie colectate de pe Dealul Cetăţii din Braşov

Publicat de Stefania Grigore, 21 august 2014, 19:06

Atât au strâns un grup de voluntari ai Prietenilor Pădurilor din România. „Respectă natura! Ea nu este coşul tău de gunoi!” s-a intitulat noua acţiune de ecologizare a Dealului Cetăţii, iniţiată de consilierul local Christian Macedonschi.

Cei 40 de voluntari participanţi la acţiune au găsit de toate: peturi, resturi menajere, haine, resturi de materiale de construcţii şi chiar deşeuri medicale – spune preşedintele Asociaţiei Prietenii Pădurilor din România, Florin Nan.
Organizatorii acţiunii de ecologizare spun că vor continua curăţarea şi a altor zone din oraş.

Zeci de elevi învață să devină rangeri și ghizi în tabără la Poiana Mărului
Mediu luni, 10 iulie 2017, 09:30

Mai mulți de elevi de gimnaziu învaţă, zilele acestea, ce înseamnă meseria de ranger și ghid turistic. Este vorba despre 28 de elevi care...

FOTO/Caii sălbatici ai Deltei Dunării, surprinși în imagini superbe
Mediu luni, 3 iulie 2017, 11:00

Imagini superbe surprinse în Delta Dunării, la limita cu Marea Neagră. Pe lângă peisajele sălbatice, de o frumusețe unică, utilizatorul de...

(FOTO) Iaşi: Studenţii de la Geologie alături de un profesor de la Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri în judeţul Vaslui
Mediu luni, 3 iulie 2017, 10:00

Studenţii de la Departamentul de Geologie din cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ (UAIC) din Iaşi alături de un profesor al...

Proiecte de peste 26,8 milioane de euro pentru Satu Mare
Mediu vineri, 30 iunie 2017, 10:00

Aflate în dezbatere publică şi în aşteptarea avizelor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, proiectele incluse în Planul de Mobilitate...

Mediu joi, 29 iunie 2017, 10:30

Cele mai dificile misiuni ale jandarmilor brașoveni rămân intervenţiile din zona montană

În ceea ce priveşte personalul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi există un deficit de 15%, la fel ca în majoritatea instituţiilor, dar este...

Mediu joi, 22 iunie 2017, 18:30

Apicultorii în alertă: Întârzierea aprobării Programului Naţional Apicol aduce însemnate prejudicii crescătorilor de albine

Programul de susținere al apiculturii, finanțat din fonduri europene și naționale, singura formă de sprijin a apicultorilor, în întârziere...

Mediu miercuri, 21 iunie 2017, 08:30

A fost descoperită cea de-a opta minune a lumii

Cercetătorii ar fi descoperit terasele naturale ale lacului Rotomahana care atrăgea turiştii din lumea întreagă în secolul al XIX-lea....

Mediu marți, 20 iunie 2017, 19:10

[VIDEO] Sequoia, arborele gigant care trăieşte 5.000 de ani, obiectiv turistic în Caraş-Severin

În Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, pe drumul care leagă Peştera Comarnic de Anina veghează, impunătoare, ceea ce moţii Apuseni...

Voluntarii remarchează traseele turistice din Munții Făgăraș

Publicat de Stefania Grigore, 20 august 2014, 16:20

p1100022Mai multe ONG-uri de pasionați de natură, printre care Cercetaşii României, Asociaţia SOS „Ţara Făgăraşului”, Asociaţia Montană Carpaţi şi Asociaţia Salvamont Victoria organizează, o acţiune de remarcare a traseelor turistice, etapă inclusă în programul „Voluntar în Carpaţi 2014”.

Astfel , în perioada 20-24 august, voluntarii vor reface trasee turistice din partea estică a Munţilor Făgăraş, din zona Berevoescu şi Comisul care asigură accesul în creastă dinspre satele Sebeş, Hârseni, Recea şi Mărgineni. Munca efectivă va consta în revopsirea marcajelor, îndepărtarea obstacolelor de pe poteci, montarea unor stâlpi şi săgeţi indicatoare şi în reparaţii facute refugiilor.
Cei care doresc să se alăture acestei acțiuni de voluntariat se pot înscrie pe site-ul Asociaţiei Montane Carpaţi.

Zeci de elevi învață să devină rangeri și ghizi în tabără la Poiana Mărului
Mediu luni, 10 iulie 2017, 09:30

Zeci de elevi învață să devină rangeri și ghizi în tabără la Poiana Mărului

Mai mulți de elevi de gimnaziu învaţă, zilele acestea, ce înseamnă meseria de ranger și ghid turistic. Este vorba despre 28 de elevi care...

Zeci de elevi învață să devină rangeri și ghizi în tabără la Poiana Mărului
FOTO/Caii sălbatici ai Deltei Dunării, surprinși în imagini superbe
Mediu luni, 3 iulie 2017, 11:00

FOTO/Caii sălbatici ai Deltei Dunării, surprinși în imagini superbe

Imagini superbe surprinse în Delta Dunării, la limita cu Marea Neagră. Pe lângă peisajele sălbatice, de o frumusețe unică, utilizatorul de...

FOTO/Caii sălbatici ai Deltei Dunării, surprinși în imagini superbe
(FOTO) Iaşi: Studenţii de la Geologie alături de un profesor de la Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri în judeţul Vaslui
Mediu luni, 3 iulie 2017, 10:00

(FOTO) Iaşi: Studenţii de la Geologie alături de un profesor de la Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri în judeţul Vaslui

Studenţii de la Departamentul de Geologie din cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ (UAIC) din Iaşi alături de un profesor al...

(FOTO) Iaşi: Studenţii de la Geologie alături de un profesor de la Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri în judeţul Vaslui
Proiecte de peste 26,8 milioane de euro pentru Satu Mare
Mediu vineri, 30 iunie 2017, 10:00

Proiecte de peste 26,8 milioane de euro pentru Satu Mare

Aflate în dezbatere publică şi în aşteptarea avizelor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, proiectele incluse în Planul de Mobilitate...

Proiecte de peste 26,8 milioane de euro pentru Satu Mare
Mediu joi, 29 iunie 2017, 10:30

Cele mai dificile misiuni ale jandarmilor brașoveni rămân intervenţiile din zona montană

În ceea ce priveşte personalul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi există un deficit de 15%, la fel ca în majoritatea instituţiilor, dar este...

Cele mai dificile misiuni ale jandarmilor brașoveni rămân intervenţiile din zona montană
Mediu joi, 22 iunie 2017, 18:30

Apicultorii în alertă: Întârzierea aprobării Programului Naţional Apicol aduce însemnate prejudicii crescătorilor de albine

Programul de susținere al apiculturii, finanțat din fonduri europene și naționale, singura formă de sprijin a apicultorilor, în întârziere...

Apicultorii în alertă: Întârzierea aprobării Programului Naţional Apicol aduce însemnate prejudicii crescătorilor de albine
Mediu miercuri, 21 iunie 2017, 08:30

A fost descoperită cea de-a opta minune a lumii

Cercetătorii ar fi descoperit terasele naturale ale lacului Rotomahana care atrăgea turiştii din lumea întreagă în secolul al XIX-lea....

A fost descoperită cea de-a opta minune a lumii
Mediu marți, 20 iunie 2017, 19:10

[VIDEO] Sequoia, arborele gigant care trăieşte 5.000 de ani, obiectiv turistic în Caraş-Severin

În Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, pe drumul care leagă Peştera Comarnic de Anina veghează, impunătoare, ceea ce moţii Apuseni...

[VIDEO] Sequoia, arborele gigant care trăieşte 5.000 de ani, obiectiv turistic în Caraş-Severin

Legume, flori si plante aromatice, pe acoperişul clădirii în care funcţionează direcţia generală de asistenţă socială a capitalei, în cartierul Titan

Publicat de Stefania Grigore, 29 iulie 2014, 09:40

Grădina a fost amenajată pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.
Aici există floarea soarelui, ceapă, roşii, varză şi chiar pepeni.
Ideea le aparţine unor voluntari, spune Iuliana Popescu, de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Capitalei

Astfel de grădini ar putea fi amenajate şi pe acoperişurile altor clădiri din oraş.
În Occident grădinile comunitare asigură necesarul de legume pentru familiile care le cultivă, însa aduc şi profit.
Legumele cultivate sunt vândute către restaurante sau pieţe.

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate
Social sâmbătă, 23 septembrie 2017, 21:00

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate

Timișoara va marca, anul acesta, momentul eliberării de sub dominație otomană printr-un eveniment de alergare cu rezonanță istorică....

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate
Racolarea din presă a ofițerilor sub acoperire ar putea fi interzisă
Social vineri, 22 septembrie 2017, 14:43

Este amendamentul pe care îl va propune senatorul Cristian Chirteș, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, pentru a fi introdus în...

Racolarea din presă a ofițerilor sub acoperire ar putea fi interzisă
Oameni & Fapte – 14 septembrie
Social joi, 14 septembrie 2017, 11:30

Oameni & Fapte – 14 septembrie

– Este cea de-a 257-a zi a lui 2017. Au mai rămas 108 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:58 şi va apune la ora...

Oameni & Fapte – 14 septembrie
Radio Reșița și Ecomart te pregătesc de școală!
Social luni, 11 septembrie 2017, 18:10

Scapă de cheltuiala cu ghiozdanul și rechizitele pentru noul an școlar, dacă rămâi pe frecvențele noastre: 105.6 FM, 91,9 FM și 92,8 FM în...

Social sâmbătă, 9 septembrie 2017, 21:10

Masacrul de la Treznea, o pată neagră în istoria umanităţii

În localitatea Treznea din judeţul Sălaj au loc sâmbătă, 9 septembrie,  ceremonii de comemorare a martirilor masacrului comis la 9 septembrie...

Social sâmbătă, 9 septembrie 2017, 20:00

Mexic: Bilanţul seismului, cel mai devastator din ultimul secol, a ajuns la 61 de morţi. Astăzi a fost declarată zi de doliu naţional

Angajaţi ai serviciilor de urgenţe, militari şi poliţişti încercau cu disperare, vineri seară, să găsească supravieţuitori ai seismului...

Social joi, 7 septembrie 2017, 20:00

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit se numeşte conferinţa de parenting care are loc joi, 7 septembrie, începând cu oar...

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit
Social miercuri, 6 septembrie 2017, 19:43

Aproape 30.000 de lei şi şase tone de legume şi fructe confiscate în Brașov

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Poliției Municipiului Brașov au aplicat astăzi 17...

Pensionarii din Târgul Jiu învață limba engleză

Publicat de Stefania Grigore, 21 iulie 2014, 18:00

Pensionarii din Târgu Jiu pot învăţa limba engleză de la elevi. Cursurile se desfăşoară în perioada vacanţei de vară, la Biblioteca Judeţeană şi la Muzeul de Istorie din oraş. 160 de elevi voluntari s-au oferit să-i ajute pe vârstnici să deprindă limba engleză, în cadrul unui program derulat de Europe Direct. Cursurile sunt gratuite.

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate
Social sâmbătă, 23 septembrie 2017, 21:00

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate

Timișoara va marca, anul acesta, momentul eliberării de sub dominație otomană printr-un eveniment de alergare cu rezonanță istorică....

Maraton de inspirație istorică la Timișoara pentru a marca sosirea lui Eugeniu de Savoya în cetate
Racolarea din presă a ofițerilor sub acoperire ar putea fi interzisă
Social vineri, 22 septembrie 2017, 14:43

Racolarea din presă a ofițerilor sub acoperire ar putea fi interzisă

Este amendamentul pe care îl va propune senatorul Cristian Chirteș, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, pentru a fi introdus în...

Racolarea din presă a ofițerilor sub acoperire ar putea fi interzisă
Oameni & Fapte – 14 septembrie
Social joi, 14 septembrie 2017, 11:30

Oameni & Fapte – 14 septembrie

– Este cea de-a 257-a zi a lui 2017. Au mai rămas 108 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:58 şi va apune la ora...

Oameni & Fapte – 14 septembrie
Radio Reșița și Ecomart te pregătesc de școală!
Social luni, 11 septembrie 2017, 18:10

Radio Reșița și Ecomart te pregătesc de școală!

Scapă de cheltuiala cu ghiozdanul și rechizitele pentru noul an școlar, dacă rămâi pe frecvențele noastre: 105.6 FM, 91,9 FM și 92,8 FM în...

Radio Reșița și Ecomart te pregătesc de școală!
Social sâmbătă, 9 septembrie 2017, 21:10

Masacrul de la Treznea, o pată neagră în istoria umanităţii

În localitatea Treznea din judeţul Sălaj au loc sâmbătă, 9 septembrie,  ceremonii de comemorare a martirilor masacrului comis la 9 septembrie...

Masacrul de la Treznea, o pată neagră în istoria umanităţii
Social sâmbătă, 9 septembrie 2017, 20:00

Mexic: Bilanţul seismului, cel mai devastator din ultimul secol, a ajuns la 61 de morţi. Astăzi a fost declarată zi de doliu naţional

Angajaţi ai serviciilor de urgenţe, militari şi poliţişti încercau cu disperare, vineri seară, să găsească supravieţuitori ai seismului...

Mexic: Bilanţul seismului, cel mai devastator din ultimul secol, a ajuns la 61 de morţi. Astăzi a fost declarată zi de doliu naţional
Social joi, 7 septembrie 2017, 20:00

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit se numeşte conferinţa de parenting care are loc joi, 7 septembrie, începând cu oar...

Cum creştem un copil încrezător, sigur pe el şi fericit
Social miercuri, 6 septembrie 2017, 19:43

Aproape 30.000 de lei şi şase tone de legume şi fructe confiscate în Brașov

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Poliției Municipiului Brașov au aplicat astăzi 17...

Aproape 30.000 de lei şi şase tone de legume şi fructe confiscate în Brașov

Şantier de solidaritate pentru copiii cu dizabilităţi

Publicat de Stefania Grigore, 21 iulie 2014, 17:00

Asociaţia Ateliere Fără Frontiere lansează, la Tg. Jiu, un şantier de solidaritate pentru copiii cu dizabilităţi. Voluntarii asociaţiei vor amenaja un parc dotat cu echipamente de joacă, adaptat nevoilor copiilor. Astfel de ateliere au mai fost amenajate în judeţele Sibiu, Zalău, Dolj, Călăraşi, Arad, Constanţa şi Prahova unde au fost amenajate 6 terenuri de sport dotate şi  5 săli de informatică.

Atelierul de la Târgu Jiu se va desfăşura la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale, până pe 3 august. Proiectul este implementat de 13 voluntari din partea Asociaţiei Ateliere Fără Frontiere cărora li s-au alăturat şi câţiva voluntari locali.