Echipa masculină de tenis a României va înfrunta echipa Taiwanului în Grupa Mondială I a Cupei Davis, în toamnă, potrivit tragerii la sorți efectuate joi, la Londra.
România va fi gazdă în această întâlnire, care va avea loc pe 15-16 sau 16-17 septembrie.
Câștigătoarea va accede în faza calificărilor pentru turneul final al Cupei Davis, în timp ce învinsa va disputa un play-off pentru menținerea în Grupa Mondială I cu echipele învingătoare din Grupa Mondială II a competiției.
România, care a învins în weekend-ul trecut Thailanda cu 3-2, la Nonthaburi, în play-off-ul pentru Grupa Mondială I a Cupei Davis, a fost cap de serie la tragerea la sorţi.
Taiwanul a trecut cu 3-1 de Mexic, în deplasare, la Metepec, în aceeaşi fază a competiţiei.
Publicat de Andra Radu,
2 februarie 2023, 14:00 / actualizat: 2 februarie 2023, 18:30
Nicholas David Ionel îl va înfrunta pe Yuttana Charoenphon, vineri, în prima partidă de simplu din cadrul întâlnirii care opune echipele masculine de tenis ale României şi Thailandei, la Nontaburi, în primul tur al play-off-ului Grupei Mondiale I a Cupei Davis.
Al doilea meci de simplu de vineri îi va opune pe Kasidit Samrej şi pe Filip Cristian Jianu.
Sâmbătă vor avea loc meciul de dublu şi ultimele două partide de simplu, Ionel – Samrej şi Jianu – Charoenphon. De remarcat că toate cele patru meciuri de simplu vor fi premiere.
Marius Copil va juca în partida de dublu, alături de Victor Vlad Cornea. Adversarii lot vor fi Pruchya Isaro şi Thantub Suksumrarn.
Din echipa al cărei căpitan nejucător este Paradorn Srichapan mai face parte şi Palaphoom Kovapitukted.
În lotul României, care îl are drept căpitan nejucător pe Gabriel Trifu, figurează şi Cezar Creţu.
Partidele vor debuta, atât vineri, cât şi sâmbătă de la ora locală 11:00 (06:00 la Bucureşti) şi vor fi găzduite de The Lawn Tennis Association of Thailand, o arenă cu o capacitate de 1.500 de locuri.
Echipa care va câştiga această dispută va juca în luna septembrie 2023 în Grupa Mondială I. Aceasta va fi prima confruntare dintre România şi Thailanda.
Simona Halep, Elena-Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Irina Bara vor participa la cele două turnee WTA care vor debuta luni la Melbourne, fiecare dotat cu premii totale de 239.447 de dolari.
La Melbourne Summer Set 1, Simona Halep este a doua favorită şi va juca în primul tur contra unei adversare venite în calificări. Elena-Gabriela Ruse o va întâlni în prima rundă pe australianca Arina Rodionova, beneficiara unui wildcard.
A treia româncă de pe tabloul principal este Jaqueline Cristian, care o va înfrunta în primul tur pe Kaia Kanepi (Estonia).
La Melbourne Summer Set 2, Sorana Cîrstea a fost desemnată a cincea favorită şi va juca la debut contra rusoaicei Varvara Graceva.
Irina Begu va avea o misiune dificilă, contra principalei favorite a turneului, americanca Jessica Pegula.
Irina Bara va lua startul în calificări, urmând să o înfrunte pe principala favorită a acestei faze, Oceane Dodin.
Simona Halep s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Moscova, dotat cu premii totale de 565.530 de dolari, după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova cu 6-1, 7-6 (4).
Halep, cap de serie numărul 8, a obţinut victoria după o oră şi 39 de minute.
Simona Halep a mai învins-o pe Kudermetova şi în turul al treilea la Australian Open, anul acesta, cu 6-1, 6-3. Ele s-au întâlnit de două ori şi la dublu de fiecare dată victoria revenind perechii în care s-a aflat rusoaica.
Românca şi-a asigurat un cec de 15.500 de dolari şi 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe grecoaica Maria Sakkari, care a profitat joi de abandonul rusoaicei Ana Kalinskaia, la scorul de 6-2, 1-0.
Halep şi Sakkari (26 ani, 7 WTA) vor fi adversare în premieră în circuitul profesionist.
Echipa masculină de tenis a României a învins formaţia Portugaliei, scor 3-1, în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis, după după ce Marius Copil a câştigat cu 6-3, 2-6, 6-4 în faţa lui Joao Sousa, duminică, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.
România, echipă care nu are niciun jucător în top 200 ATP la simplu, va lupta acum pentru calificarea la turneul final al competiţiei, o performanţă remarcabilă.
Copil a contribuit la toate cele trei puncte ale României, cu două victorii la simplu şi una la dublu, alături de Horia Tecău.
Din echipa României, condusă de căpitanul Gabriel Trifu (antrenor Andrei Mlendea), au mai făcut parte Nicholas David Ionel (18 ani, 440 ATP) şi Nicolae Frunză (23 ani, 631 ATP), iar în echipa Portugaliei, al cărei căpitan e Rui Machado, s-a mai aflat Frederico Ferreira Silva (26 ani, 184 ATP).
Cele două echipe s-au întâlnit până acum de două ori în Cupa Davis, scorul fiind 1-1.
Simona Halep a confirmat participarea la turneul Transylvania Open (WTA 250) care va avea loc în octombrie, au anunţat organizatorii pe pagina de Facebook a competiţiei de la Cluj-Napoca.
„Dubla campioană de Grand Slam şi-a confirmat oficial prezenţa la Transylvania Open”, precizează sursa amintită.
„Ultima dată când am văzut-o pe Simona la Cluj, pe terenul de joc, alături de fani, a fost în 2019, la Sports Festival. Ne bucurăm că a reuşit să îşi revină după accidentări şi abia aşteptăm să o primim acasă aşa cum se cuvine, cu tribuna plină. Se anunţă deja o competiţie acerbă în octombrie, la Cluj. Transylvania Open este ultimul turneu înainte de WTA Finals, aşa că vom avea cu siguranţă un tablou foarte puternic!”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open.
Cluj-Napoca va găzdui în perioada 23-31 octombrie al doilea turneu WTA din acest an, după ce Winners Open s-a desfăşurat în luna august, fiind câştigat de germanca Andrea Petkovic. Cluj-Napoca este singurul oraş din Europa care deţine două licenţe WTA. La turneul din octombrie vor fi puse în joc 280 de puncte WTA şi premii de 235.238 de dolari.
Biletele pentru Transylvania Open WTA250 vor fi puse în vânzare la începutul lunii octombrie, iar numărul lor va fi decis în funcţie de reglementările legale în vigoare la data respectivă. Meciurile se vor juca în BT Arena, pe hard, iar competiţia va începe cu două zile de calificări. În cadrul turneului vor concura 32 de jucătoare la simplu şi 16 echipe la dublu.
După succesul din proba de simplu, Simona Halep, alături de Irina Begu, a câștigat și proba de dublu, din cadrul turneului de tenis de la Shenzhen, din China. Cele două românce s-a impus, sâmbătă, în finală, cu 1-6, 6-1, 10-8, în fața perechii cehe Katerina Siniakova/Barbora Krejcikova.
Tot sâmbătă, Simona Halep și-a adjudecat trofeul și la simplu, trecând în ultimul act, în trei seturi, cu 6-1, 2-6, 6-0, de Katerina Siniakova.
În această dimineață, jucătoarele de tenis din România, Simona Halep și Irina Camelia Begu s-au întâlnit ca adversare în semifinalele turneului WTA de la Shenzhen.
Simona s-a impus în primul set cu 6-1, iar în cel de-al doilea, Irina a condus cu 3-2 însă situația s-a schimbat.Halep a revenit în joc și a condus cu 5-4, după care l-a câștigat cu 6-4 și s-a calificat în finala competiției din China.
Jucătoarea constănțeană își va afla astăzi adversara, după încheierea partidei din cea de-a doua semifinală în care se vor confrunta Maria Sharapova (Rusia) și Katerina Siniakova (Cehia).
Până la urmă anul care se încheie peste câteva zile a adus românilor şi câteva succese notabile. Chiar dacă sportul în România nu mai este o prioritate ca pe vremuri, totuşi câţiva tineri talentaţi antrenaţi de foşti campioni, glorii de odinioară, reuşesc să mai aducă ţara noastră în prim planul sportului mondial.
Tenisul de câmp, canotajul, luptele, tenisul de masă, scrima şi handbalul, au fost sporturile care au menţinut tricolorul pe podium anul acesta.
Simona Halep şi Horia Tecău, au scris din nou istorie pentru tenisul românesc.
Jucătoarea din Constanţa reuşeşte însfârşit să devină Numărul 1 Mondial şi încheie anul cu o frumoasă victorie în turneul demonstrativ din Thailanda, unde le-a învins pe Johanna Konta şi pe Karolina Pliskova.
Horia Tecău alături de Julien Rojer câştigă turneul de Grand Slam de la US Open. Sportivul nostru a mai câştigat două turnee de Grand Slam, Wimbledon în 2015 tot cu olandezul Rojer şi Australian Open în 2012 la dublu mixt, alături de americanca Mattek-Sands.
Luptele o altă ramură sportivă care în trecut ne-a adus atâtea satisfacţii, reuşeşte să revină în top. România câştigă o primă medalie la o ediţie a Campionatelor Mondiale de senori prin argintul Alinei Vuc. Am avut o primă clasare pe podium şi la Cupa Europei pe naţiuni la lupte feminin. De asemenea pentru al treilea an consecutiv, luptătorii români obţin titluri europene la cadete şi junioare prin Roxana Ţif şi Ştefania Priceputu. Luptătorii din România au mai câştigat medalii la Campionatele Mondiale la diferite categorii de vârstă, precum şi la Jocurile Francofoniei.
Tenisul de masă şi-a respectat blazonul şi anul acesta, iar Eliza Samara, Daniela Dodean Monteiro şi Bernadette Szocs au devenit reginele europei.
Echipa naţională feminină de tenis de masă a câştigat medalia de aur la Campionatul European În finală, fetele noastre au învins Germania cu 3-2, selecţionată pentru care au evoluat şi două chinezoaice naturalizate.
Din lotul nostru au mai făcut parte şi Adina Diaconu şi Irina Ciobanu, precum şi reputatul antrenor Viorel Filimon. România a mai cucerit aurul pe echipe la fete de trei ori la Stuttgart în 1992, la Zagreb în 2002 şi la Aarhus în 2005 şi a mai jucat alte patru finale la Ostrava în 2010, la Gdnask în 2011, la Schwechat în 2013 şi la Ekaterinburg în 2015. În palmaresul echipei feminine mai figurează şi un bronz la Europenele de la Sankt Petersburg din 2008.
Un alt sport care în anii trecuţi ne răsfăţa cu foarte multe medalii, reuşeşte să treacă de o perioadă mai grea şi aduce din nou tricolorul românesc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Este vorba canotaj.
Echipajul României, format din Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguş, Laura Oprea şi Daniela Druncea se impug în proba de 8+1 şi câştigă aurul la Campionatul Mondial de la Sarasota. România a mai câştigat tot la Sarasota aurul şi la dublu vâsle feminin categorie uşoară, prin Ionela-Livia Lehaci şi Gianina-Elena Beleagă.
Canotoarele şi canotorii noştrii au mai câştigat anul acesta opt medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Europene de canotaj Under -23 din Polonia de la Kruszwica.
Chiar dacă 2017 nu a fost unul foarte bun pentru scrima românească, totuşi se pare că tranziţia la schimbul de mâine se face corect, iar rezultatele încep să se arate.
Amalia Tătăran a obţinut bronz cu echipa de spadă la Campionatele Europene de senioare şi argintul la individual la Campionatul European de tineret, în timp ce a masculin, Iulian Teodosiu a câştigat bronz la individual la CE de tineret şi locul 6 cu echipa de sabie la CM.
Surpriza de anul acesta din scrima feminină românească, este Bianca Pascu, cea care a cucerit bronzul la individual la Europenele de la Tbilisi.
Handbalul o altă disciplină sportivă care ne-a obişnuit de-a lungul anilor cu atâtea rezultate prestigioase, se pare că nu mai este ce a fost o dată.
Singura medalie obţinută de handbalul românesc este de argint şi a venit de la echipa feminină care a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Ungaria. Naţionala de seniori a ratat calificarea la Campionatul European din 2018, iar cea feminină a fost eliminată neaşteptat de Cehia în optimi la Campionatul Mondial, după un parcurs foarte bun în grupă.
La nivel de echipe de club, CSM București cu noua achiziţie Cristina Neagu, ajunge din nou în Final 4 în Liga Campionilor, după ce în 2016 câştigase trofeul, dar anul acesta s-a mulţumit doar cu bronzul.
Ar mai fi de menţionat un rezultat foarte bun din atletism. Singurele medalii aduse de atleţii români, care reprezintă şi o premieră pentru România, sunt cele de la Campionatele Mondiale de alergare montană. A fost o medalie de bronz la individual prin Denisa Dragomir şi alta tot de bronz cu echipa.
Ţinând cont de regresul cluburilor şi a bazelor sportive, putem spune după rezultatele obţinute de sportivii români, că încă mai contăm pe plan european şi mondial. Dacă politicienii vor continua să fie aproape indiferenţi faţă de sportul românesc, atunci cu siguranţă peste câţiva ani totul va fi istorie, iar ocuparea unui loc 10 sau 15 într-o competiţie va fi considerată o performanţă.
Simona Halep a primit, duminică, la Singapore, trofeul de lider mondial în clasamentul WTA la finalul sezonului 2017, prezentat de Dubai Duty Free.
Constănțeanca este a 13-a jucătoare care termină anul pe primul loc în clasamentul mondial al circuitului profesionist feminin de tenis (WTA), după introducerea ierarhiei computerizate, în 1975.
Simona Halep a urcat pe primul loc în clasamentul mondial pe 9 octombrie, devenind al 25-lea lider din istoria ierarhiei WTA, fiind totodată prima româncă ce ajunge în această poziție.
În 2017, românca a câștigat un singur titlu, Mutua Madrid Open, dar a jucat finala turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, precum și finale la Roma, Cincinnati și Beijing, participând pentru a patra oară consecutiv la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde nu a reușit să depășească faza grupelor, însă.
Halep pătrunsese pentru prima oară în top 10 WTA pe 27 ianuarie 2014, iar de atunci nu a mai părăsit primele zece poziții ale ierarhiei. Cu 196 de săptămâni, Halep este jucătoarea aflată în activitate cu cea mai lungă perioadă în top 10 WTA. Din primăvara anului 2014 se află în top 5, petrecând doar 9 săptămâni în afara acestuia.
Pe lângă prestigiosul trofeul WTA la final de an, Halep a primit și un inel cu diamant din partea celebrei firme de bijuterii Tiffany.
Lista liderilor WTA la final de an:
Chris Evert (SUA): 1975, 1976, 1977, 1980, 1981
Martina Navratilova (SUA): 1978, 1979, 1982, 1983, 1984, 1985, 1986
Stefanie Graf (Germania): 1987, 1988, 1989, 1990, 1993, 1994, 1995 (împreună cu Monica Seles)
Monica Seles (Iugoslavia-SUA): 1991, 1992, 1995 (împreună cu Stefanie Graf)
Martina Hingis (Elveția): 1997, 1999, 2000
Lindsay Davenport (SUA): 1998, 2001, 2004, 2005
Serena Williams (SUA): 2002, 2009, 2013, 2014, 2015
Justine Henin (Belgia): 2003, 2006, 2007
Jelena Jankovic (Serbia): 2008
Caroline Wozniacki (Danemarca): 2010, 2011
Victoria Azarenka (Belarus): 2012
Angelique Kerber (Germania): 2016
Simona Halep (România): 2017
Astăzi în cel de-al doilea meci din Grupa Roșiei la Turneul Campioanelor de la Singapore, românca Simona Halep a jucat împotriva Elinei Svitolina din Ucraina.
Lupta a fost strânsă la început, în primul set, pe care adversara Simonei a reușit să-l câștige cu 6-3. Simona a încercat să revină în joc în cel de-al doilea set. Scorul a fost la un moment dat 3-2 pentru jucătoarea constănțeană, dar sportiva ucraineană a egalat și a preluat conducerea cu 4-3 apoi cu 5-3 la game-uri.
Halep a câștigat game-ul următor, 4-5, dar scorul a devenit 4-6 și Svitolina a încheiat partida victorioasă.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari, după ce a dispus cu 6-2, 6-1 de rusoaica Daria Kasatkina.
Halep (26 ani), a doua favorită a turneului, s-a impus în doar 69 de minute și și-a luat revanșa după ce a pierdut cu același scor întâlnirea disputată săptămâna trecută la Wuhan.
Ambele jucătoare au avut probleme la serviciu în debutul întâlnirii, iar primele trei ghemuri au însemnat tot atâtea break-uri. Halep a fost prima care și-a făcut serviciul și s-a desprins la 3-1, iar apoi scorul a luat proporții și a devenit 5-1. Kasatkina a reușit și ea să își facă serviciul, pentru 5-2, dar Halep a încheiat setul, cu 6-2, după 35 de minute.
Kasatkina a luat primul ghem din actul secund, dar Halep a restabilit egalitatea și apoi a făcut un prim break. Românca s-a desprins la 4-1, iar al acest scor a avut un moment de cumpănă, fiind nevoită să salveze trei mingi de break, pentru ca apoi să facă totuși 5-1, încheind cu un break la zero (6-1).
Deși a avut procentaj redus la primul serviciu în teren (55%), Halep a fost mai bună pe ambele sale servicii față de rusoaică (62%-40% la primul, 54%-22% la al doilea). Halep a avut mai multe mingi direct câștigătoare (19-6) și mai puține erori neforțate (21-33), Kasatkina făcând și 6 duble greșeli (Simona doar una).
Halep are acum 3-1 în meciurile directe cu Kasatkina, pe care a mai învins-o în 2016 la Miami în turul secund, cu 6-3, 7-5, și anul acesta în turul al treilea la Roland Garros, cu 6-0, 7-5.
Simona Halep, la cea mai bună performanță a sa la Beijing, și-a asigurat un cec de 310.455 dolari și 390 de puncte WTA. În penultimul act, Halep o va înfrunta pe învingătoarea dintre Sorana Cîrstea și letona Jelena Ostapenko.
Rusoaica Daria Kasatkina va fi adversara Simonei Halep în sferturile de finală ale turneului de la Beijing.
Daria a învins-o în optimi cu 4-6, 7-5, 6-2, pe poloneza Agnieszka Radwanska.
Simona Halep, nr. 2 mondial și cap de serie nr. 2, a obținut calificarea în sferturile turneului de la Beijing în urma victoriei cu 6-2, 6-2, în fața rusoaicei Maria Șarapova.
Daria Kasatkina este jucătoare care a eliminat-o pe Simona Halep în turneul de la Wuhan, în turul 2 (6-2, 6-1).
Publicat de adinaiftime,
26 septembrie 2017, 08:00
Simona Halep ocupă în continuare locul al doilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni.
Halep se află acum la 150 de puncte de liderul Garbine Muguruza (Spania) şi păstrează un avans de 325 de puncte faţă de următoarea clasată, ucraineanca Elina Svitolina.
Sorana Cîrstea a reuşit un salt de şase locuri şi se află pe 46, Irina Begu a urcat şi ea un loc, pe 54, în timp ce Monica Niculescu a coborât 9 poziţii şi se află pe 65. Mihaela Buzărnescu a urcat un loc şi se află pe 105, cea mai bună clasare din cariera sa.
La dublu, Monica Niculescu a coborât un loc şi e pe 20, Raluca Olaru şi-a egalat cea mai bună clasare din carieră, locul 32, iar Irina Begu a coborât poziţie, pe 46.
În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Garbine Muguruza e lider, cu 5.491 puncte, urmată de Simona Halep, cu 5.025 puncte, scrie Agerpres.ro
Jucătoarea din România nu reuşeşte să treacă de americanca Janifer Brady (locul 91 WTA) şi se opreşte în turul trei la turneul de la New York.
Monica a făcut un meci foarte frumos şi a luptat exemplar pentru fiecare punct. A fost o partidă care s-a întins pe parcursul a trei seturi şi care a dat câştig de cauză în prelungiri lui Brady cu 6-3, 3-6, 7-6(3).
Chiar dacă a pierdut, eleva lui Călin Ciorbagiu a făcut probabil unul dintre cele mai frumoase partide din carieră.
În urma acestui meci, România nu mai are nici o jucătoare pe tabloul de simplu de la US Open.
Monica Niculescu va intra mâine din nou pe teren, dar în cadrul turneului de dublu alături de partenera sa Su-Wei-Hsieh. Cuplul româno-taiwanez le va înfrunta pe japonezele Eri Hozumi şi Miyu Kato.
Tot în cadrul turneului de dublu de la New York, Sorana Cîrstea şi Sara Sorriber Tormo au trecut de primul tur după ce au învins cuplul Ahn / Falconi.
Din păcate Irina Begu şi Raluca Olaru nu au putut depăşi primul tur, ele fiind învinse de rusoaicele Gavrilova şi Kasatkina.
Meciul de tenis din primul tur al tur de simplu feminin al turneului US Open, dintre Monica Niculescu (România) și Kristina Mladenovic (Franța) a fost reluat spre seară, după întreruperea cauzată de ploaie.
În primul set, Monica s-a impus cu 6-3.După realuare jocului de la scorul 1-1 în al doilea set, jucătoarea din România s-a detașat și a câștigat cu 6-2, reușind să se califice în faza următoare.
Ultima reprezentantă a României pe tabloul principal, Ana Bogdan joacă acum în turul întâi cu americanca Taylor Townsend. Sportiva din România a câștigat primul set cu 6-4.
După ce a învins-o pe Anastasija Sevastova, joi, Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale unui turneu WTA pentru a 11-a oară în acest sezon şi pentru a zecea oară consecutiv, ceea ce confirmă faptul că românca este cea mai constantă jucătoare a momentului.
Miami (Premier Mandatory), Stuttgart (Premier), Madrid (Premier Mandatory), Roma (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Eastbourne (Premier), Wimbledon (Grand Slam), Washington (International) şi Toronto (Premier 5) sunt ultimele nouă turnee jucate de româncă, înainte de Cincinnati şi la care ea a ajuns cel puţin până în faza sferturilor de finală.
Din păcate pentru Halep, aceasta a reuşit să se impună în doar unul dintre acestea, la Madrid, şi să ajungă până în finală doar la alte două, la Roma şi Roland Garros.
În afara celor zece turnee amintite mai sus, Simona Halep are un sfert de finală şi la St Petersburg (International), faza în care n-a mai evoluaţ întrucât s-a retras înainte de meciul cu Natalia Vikhlyantseva.
Singura jucătoare care o depăşeşte pe Halep la numărul de sferturi de finală jucate în 2017 este Caroline Wozniacki, care a atins această fază de 13 ori.
Auckland (International), Sydney (Premier), Doha (Premier), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), Miami (Premier Mandatory), Charleston (Premier), Roland Garros (Grand Slam), Eastbourne (Premier), Wimbledon (Premier) Bastad (International) şi Toronto (Premier 5) sunt cele 12 turnee la care daneza a evoluat în sferturile de finală, înainte de a se prezenta la Cincinnati. La şase dintre acestea, ea a ajuns până în ultimul act acolo unde a pierdut însă de fiecare dată.
Viitoarea adversară a Simonei Halep de la Cincinnati, Johanna Konta, a avut la rândul ei un an foarte bun, cu opt prezenţe în sferturile de finală. Înaintea turneului din Ohio, britanica a ajuns între ultimele opt jucătoare şi la Shenzhen (International), Sydney (Premier), Australian Open (Grand Slam), Miami (Premier Mandatory), Nottingham (International), Eastbourne (Premier) şi Wimbledon (Grand Slam).
Konta are două titluri câştigate în acest an, la Sydney şi Miami, şi o finală pierdută la Nottingham.
Sfertul de finală de la Cincinnati, Johanna Konta – Simona Halep, va fi transmis la Digi Sport 2, sâmbătă dimineaţa, de la ora 2:00
Simona Halep se califică în semifinalele turneului de la Toronto, după o victorie în două seturi împotriva jucătoarei din Franţa Caroline Garcia. Simona s-a impus după o ora şi unsprezece minute cu 6-4, 6-2.
Primul set a fost unul echilibrat, care s-a decis după 43 de minute. Simona şi-a măcinat tot timpul adversara cu locituri în lung de linie, lovituri expediate în forţă şi foarte bine plasate. Un plus pentru jucătoarea noastră a fost şi serviciul, pe care eleva lui Darren Cahill l-a pus în în teren în şi care a ajutat-o de cele mai multe ori să închidă punctele în favoarea ei.
Garcia s-a ţinut aproape de Simona până la 4-4, moment în care jucătoarea din România şi-a ridicat şi mai mult nivelul. Halep a făcut break-ul şi a preluat conducerea cu 5-4, iar apoi a servit şi a închis primul set în favoarea ei cu 6-4.
În manşa secundă, Simona Halep menţine ritmul de joc de la finalul primului set şi se distanţează la 3-1. Franţuzoaica este sufocată practic de jocul intens al sportivei noastre care doreşte să inchidă cât mai repede conturile, pentru că ştie că va mai juca un meci azi. Simona îşi bombardează adversara cu mingi puternice care aterizează aproape de fiecare dată în teren şi foarte aproape de linia de fund.
Simona îşi pedepseşte practic adversara şi câştigă şi setul doi la 6-2.
În semifinale turneului de la Toronto, Simona Halep va juca împotriva câştigătoarei din partida Svitolina – Muguruza. Partida va începe în jurul orei 1, ora României.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, a abandonat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Washington, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, vineri, la scorul de 2-6, 6-3, 1-0 pentru rusoaica Ekaterina Makarova, cap de serie numărul șapte.
Halep (25 ani, numărul doi mondial) a renunțat după o oră și opt minute din cauza căldurii sufocante.
Românca a început foarte bine meciul și a condus-o pe Makarova (29 ani, 58 WTA) cu 4-0 în primul set, rusoaica a încercat o revenire (4-2), dar Halep a încheiat setul cu 6-2.
În actul secund, Makarova a câștigat primul ghem, Halep a egalat și apoi a trecut în avantaj (2-1), dar jocul său s-a rupt din acel moment, a greșit tot mai mult și Makarova a luat patru ghemuri la rând (2-5), adjudecându-și setul cu 6-3.
Rusoaica a început cu dreptul și setul al treilea, câștigând primul ghem contra serviciului, iar Halep a renunțat apoi la luptă.
Halep, care va primi un cec de 6.200 de dolari și 60 de puncte WTA, are 3-2 în meciurile directe cu Makarova.
De remarcat că Simona Halep, principala favorită a turneului, a fost programată de organizatori de fiecare dată la orele prânzului, pe o căldură foarte mare, iar în cele din urmă efectele acesteia s-au făcut simțite.
În primul tur al concursului din Statele Unite, eleva lui Darren Cahill s-a impus în două seturi în faţa americancei Sloan Stephens cu 7-6(3), 6-0.
În primul set jucătoarea noastră a avut 3-1 la un moment dat, dar Stephens a profitat de momentele de relaxare ale Simonei, a egalat şi a împins prima manşă în tie-break.
În prelungirile primului set jucătoarea din Constanţa s-a mobilizat exemplar şi a câştigat fără probleme la 3.
În manşa a doua Simona apasă pe acceleraţie, măreşte viteza de joc şi precizia mingiilor şi a retururilor, moment în care jocul americancei este practic anihilat.
Eleva lui Cahill câştigă fără drept de apel şi setul doi cu un categoric 6-0.
În turul doi al turneului de la Washington, Simona Halep o va întâlni pe venezueleanca Mariana Duque Marino.
Delegația României va participa cu 91 de sportivi, la cea de-a 29-a ediție a Universiadei de vară.Competiția va avea loc la Taipei (Taiwan) în perioada 19 – 30 august, iar gimnasta Larisa Iordache va fi purtătoarea drapelului țării noastre la ceremonia de deschidere.
Disciplinele sportive din cadrul Universiadei sunt: natație (sărituri în apă, înot), polo, atletism, tir cu arcul, baschet, baseball, badminton, biliard, scrimă, fotbal, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, golf, judo, patinaj pe role, tenis de masă, taekwondo, tenis, volei, haltere și wushu.
România va fi reprezentată la unsprezece discipline: atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo pe apă masculin, gimnastică artistică, scrimă și judo.
Sportivii participanți trebuie să fie studenți sau absolvenți ai unor instituții de învățământ superior, cu vârsta maximă de 25 de ani. Singura excepție este pentru baschetbaliști, care pot avea cel mult 28 de ani.
România va avea patru reprezentante la turneul de tenis „Ericsson Open” de la Bastad, din Suedia, dotat cu premii totalizând aproape 227.000 de dolari.
La simplu, Irina Begu și Patricia Țig (foto) au fost calificate direct pe tabloul principal, prima urmând să evolueze, în runda inaugurală, contra Carolinei Garcia , din Franța, iar cea de-a doua, împotriva unei jucătoare venite din faza preliminară.
Pe tabloul de simplu și-a asigurat, luni, prezența și Irina Bara, care, a trecut în ultimul tur al calificărilor, cu 6-4, 7-6 (3) de olandeza Quirine Lemoine.
Irina Bara va evolua și la dublu, unde o are ca parteneră pe tailandeza Varatchaya Wongteanchai. Tot la dublu este prezentă și Alexandra Cadanțu, care face pereche cu muntenegreanca Danka Kovinic.
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat, duminică, proba de simplu, din cadrul turneului „BRD Bucharest Open”, după ce s-a impus în finală, cu 6-3, 7-5, în fața nemțoaicei Julia Goerges.
Irina Begu va disputa și finala de cdublu, unde face pereche cu Raluca Olaru. Cele două românce au ca adversare, în ultimul act, perechea formată din belgianca Elise Mertens și olandeza Demi Shuurs.
Perechea Alexandra Cadanțu/Danka Kovinic s-a oprit în sferturile probei de dublu de la BRD Bucharest Open. În fața acestora s-a impus cuplul Elise Mertens/Demi Schuurs, cu scorul de 7-6, 6-0.
Reamintim că în semifinale s-a calificat și perechea română Irina Begu/Raluca Olaru.
Gabriela Ruse a fost învinsă în optimile probei de simplu de la BRD Bucharest Open.
În fața româncei s-a impus Carla Suarez Navarro, cu scorul de 6-3, 6-4.
Reamintim că Ana Bogdan este prima noastră jucătoare care a reuşit să se califice în sferturile turneului de la Bucureşti. Ea s-a impus în fața turcoaicei Çağla Buyukakcay în două seturi, cu 6-4, 7-5.
Tenismanul elvetian Roger Federer a castigat turnul de la Wimbledon dupa ce l-a invins in trei seturi pe Marin Cilic: 6-3; 6-1; 6-4.
Federer mai castigase Wimbledon in anii 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009 si 2012.
Federer l-a invins, in finala, cu scorul de 6-3, 6-1, 6-4, dupa o ora si 41 de minute, pe croatul Marin Cilici, al saptea favorit al competitiei si pozitia a sasea in ierarhia mondiala.
Elvetianul in varsta de 35 de ani a castigat al 19-lea turneu de Grand Slam al anului si al optulea la Wimbledon, unde s-a mai impus in 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009 si 2012.
Roger Federer a devenit a cincilea jucator care castiga la Wimbledon fara sa piarda vreun set, dupa Donald Budge (1938), Tony Trabert (1955), Chuck McKinley (1963) si Bjorn Borg (1976).
Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi taiwaneza Hao-Ching Chan s-a calificat, vineri, în finala probei feminine de dublu din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a trecut de Makoto Ninomiya (Japonia)/Renata Voracova (Cehia) în trei seturi, 7-6 (4), 4-6, 9-7.
Niculescu şi Chan, capi de serie numărul 9, s-au impus la capătul unui meci dramatic, cu răsturnări de situaţie, care a durat trei ore şi un minut.
Niculescu a stabilit în această săptămână cea mai bună performanţă a sa la dublu la un turneu de Mare Şlem, după sferturile de la Roland Garros (2010) şi Australian Open (2012). Anul trecut, Monica a pierdut în runda inaugurală la Wimbledon.
Perechea Niculescu/Chan şi-a asigurat un cec de 200.000 de lire sterline şi 1.300 de puncte WTA.
Niculescu şi Chan vor întâlni în finală perechea rusă Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, cap de serie N.2, care a trecut în semifinale de favoritele N.12, Anna-Lena Groenefeld (Germania)/Kveta Peschke (Cehia) în două seturi, 7-5, 6-2.
Organizatorii turneului de Grand Slam din capitala Regatului Unit, au anunţat programul zilei de luni. Simona Halep va juca împoriva Victoriei Azarenka pe terenul 2, partida urmând să înceapă în jurul orei 15:30.
Tot pe terenul 2, dar înaintea meciului dintre Halep şi Azarenka, se va juca de la ora 13:00 partida dintre Angelique Kerber şi Garbine Muguruza.
Monica Niculescu şi Hao-Ching Chan (Taiwan) vor avea un meci foarte greu împotriva dublului Beatriz Haddad Maia/Ana Konjuh (Brazilia/Croaţia). Confruntarea cu perechea braziliano-croată nu va începe înainte de ora 16:30.
În concursul de dublu masculin, Florin Mergea şi Aisam-Ul-Haq Qureshi din Pakistan vor întâlni perechea Lukasz Kubot/Marcelo Melo (Polonia/Brazilia).
Partida compatriotului nostru va începe la ora 13:30.
Ilie Năstase nu poate intra pe terenurile de la Wimbledon nici ca simplu spectator Ilie Năstase nu poate intra pe terenurile de la Wimbledon nici ca simplu spectator
Fostul jucător român de tenis Ilie Năstase nu poate intra nici ca spectator pe terenurile de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului, informează publicația britanică The Telegraph.
Toți agenții de securitate care păzesc intrările la terenurile de tenis de la All England Club au primit copii după fotografia portret a fostului președinte al Federației Române de Tenis, poreclit „Domnul Nasty”, pentru ca acesta să fie oprit chiar dacă el dorește să fie un simplu spectator la confruntările de la Wimbledon.
Năstase (70 ani), căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost suspendat de ITF pentru că le-ar fi insultat pe jucătoarea Johanna Konta și pe Anne Keothavong, căpitanul echipei Marii Britanii, precum și un arbitru, la meciul de la Mamaia (22 aprilie).
Într-o conferință de presă susținută înaintea meciului de la Mamaia, Năstase a avut cuvinte „sexiste” și „rasiste” în legătură cu faptul că Serena Williams este însărcinată. „Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!”, a putut fi auzit Năstase spunând de către jurnaliști.
Ulterior, Ilie Năstase și-a cerut scuze într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook pentru ieșirile pe care le-a avut la meciul cu Marea Britanie și față de Serena Williams, însă a considerat că reacțiile presei au fost exagerate.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat în turul secund al turneului de la Eastbourne, din Marea Britanie, după ce a învins-o, duminică seara, în runda inaugurală, cu 6-4, 5-7, 7-5, pe croata Mirijana Lucic Baroni. În următoarea fază a competiției, Niculescu o va înfrunta pe Petra Kvitova, din Cehia, numărul 13 WTA.
La competiția de la Eastbourne este prezentă și Simona Halep, a doua jucătoare a lumii. Aceasta este calificată direct în turul secund, unde va juca împotriva învingătoarei din meciul în care sunt adversare americanca Cristina McHalle și chinezoaica Y.Duan.
Conform site-ului WTA eleva lui Darren Cahill actualmente locul 2 mondial şi care a fost nominalizată la titlul de jucătoarea lunii mai, a câştigat confruntarea cu Jelena Ostapenko şi Elina Svitolina.
Învingătoarea a fost desemnată prin voturile date de fani, care şi-au exprimat opţiunile pe site.
La final Simona Halep a câştigat cu 87% din sufragii, fiind urmată de Jelena Ostapenko cu 9% şi Elina Svitolina cu 4%.
Chiar dacă a pierdut finalele de la Roma şi Paris, dar a câştigat la Madrid, specialiştii din tenis o consideră pe româncă una dintre cele mai complete jucătoare din circuit, Simona fiind apreciată de asemenea şi prin prezenţa constantă în primele 6 jucătoare ale lumii.
Sportiva din Constanţa este văzută de aceiaşi specialişti ca viitorul număr unu mondial, iar câştigarea unui Grand Slam în opinia lor, se va procuce cât de curând.
Doar 68 de minute au fost suficiente pentru tenismenul arădean Marius Copil pentru al învinge ieri pe rusul Konstantin Kravciuk în vârstă de 32 ani, jucător clasat pe locul 115 în ierarhia mondială, scor 6-3, 6-4, în turul inaugural la challengerul din Nottingham.
Următorul adversar pentru arădeanul favorit 2 pe iarba britanică și numărul 91 mondial este americanul Reilly Opelka (130 ATP), partida urmând a se disputa mâine.
Calificarea în turul secund este recompensată cu 10 puncte ATP și un cec în valoare de 2.180 de euro.
Vă reamintim că arădeanul este deja calificat în sferturile competiției de dublu, întrecere în care face pereche cu ucraineanul Serghey Stakovski. Cei doi vor înfrunta tot mâine perechea Kravciuk Konstantin/Marchenko Igor.
Finala jucată la Roland Garros de eleva lui Darren Cahill, a fost ultimul meci din acest sezon pe care jucătoarea din România l-a susţinut pe zgură.
Sportiva din Constanţa nu apare pe lista oficială a turneul WTA de la Bucureşti din perioada 17-23 iulie, acolo unde vor fi prezente Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.
Simona şi-a simplificat astfel programul şi nu mai doreşte ca după Wimbledon să revină pe zgură, suprafaţă pe care în acest an a câştigat la Madrid şi a făcut finale la Roma şi la Roland Garros.
Simona este acum locul doi mondial şi este cotată cu şanse mari să urce pe locul 1, după cele două turnee care urmează în sezonul pe iarbă.
Angelique Kerber liderul mondial, este obligată să-şi apere o mulţime de puncte la turneele pe iarbă, mai exact 100 de puncte la Birmingham (19-25 iunie) şi 1.300 de puncte la Wimbledon (3 – 16 iulie), în timp ce Simona nu are de apărat nici un punct în Anglia. În clasamentul WTA distanţa dintre Kerber şi Halep este de doar 185 de puncte.
Duminică după amiază Simona a revenit în ţară, unde va rămâne o săptămână. Finalista de la Roland Garros se va odihni şi se va relaxa în această perioadă alături de familie şi de prieteni.
Trimisul Radio România la Paris, Ştefan Alexiu, a întrebat -o pe Simona Halep ce a contribuit la victoria din semifinale:
Munca pe care am depus-o în acești ani, faptul că am un antrenor foarte bun care știe să mă pregătească pentru orice nivel de competiție am fost destul de motivată să ajung în acest moment din nou. Cred că a fost o experiență bună în 2014, sper să-mi fie de folos sâmbătă să pot să termin cu bine această finală.
Este o șansă incredibilă pentru mine să reușesc acest lucru, însă vom vedea ce va fi sâmbătă, voi încerca să fiu destul de relaxată, de motivată, dar în același timp să simt și presiunea, pentru că atunci când simt presiune joc destul de bine. (Simona Halep)
Radio Românai Actualități
…………………………………………………………………………………………………
UPDATE: ora 22.00
Simona Halep, numărul 4 mondial, va juca finala turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova din Cehia, numărul trei WTA, joi seara, 8 iunie, în semifinale, cu 6-4, 3-6, 6-3.
La conferința de presă de aseară, Simona a declarat:
Nu știu dacă pt să-ți descriu meciul pentru că lovește foarte puternic, plat, nu știi niciodată la ce să te aștepți; cred că a jucat cel mai bun meci al ei pe zgură, nu a greșit atât de mult și chiar a ajuns unele mingi, de oriunde a dat bine.
Cred că a fost un meci complet, de nivel foarte înalt și diferența cred că am făcut-o, un pic, fizic în sfertul 3 și mental că nu am mai comentat am stat doar atentă pe fiecare punt. Așa cum am zis mereu fiecare punct este important contra acestor jucătoare. (Simona Halep)
În finala programată sâmbătă la ora 16.00, campioana noastră o va înfrunta, în premieră, pe letona Jelena Ostapenko, cea care a împlinit 20 ani chiar în ziua semifinalei, și care a câștigat penultimul act, în fața elvețiencei Timea Bacsinski cu 7-6, 3-6, 6-3.
Halep va juca, sâmbătă, a doua sa finală la Roland Garros, după ce a pierdut în 2014 în fața rusoaicei Maria Șarapova.
Florin Pruteanu
………………………………………………………………………………………………………..
Simona Halep este în finala de la Roland Garros. Halep este câştigătoarea meciului cu Karolina Plişkova de la Roland Gaross. Scorul a fost de 6 la 4, 3-6, 6 la 3.
În meciul dintre Halep şi cehoaică, jucătoarea noastră mare nevoie să câştige turneul pentru a trece pe locul întâi mondial.
„Va fi greu”, declara Cristian Tudor Popescu (la Sport.ro)… „Nu trebuie să ne facem iluzii și să creăm o stare de victorie dinainte obținută. Am văzut genul acesta de comentarii, tot felul de personaje mai mult sau mai puțin avizate, care simt victoria la Roland Garros a Simonei Halep. Nu este de bun augur așa ceva. Este un meci greu, Svitolina este în mare formă, a câștigat 4 titluri în acest an. O jucătoare care a învins-o pe Simona în finală la Roma. Bine, știm ce s-a întâmplat cu glezna, dar a reușit acea victorie. Simona trebuie să fie foarte concentrată(…), să uite toate comentariile de dinainte de meci și să se ferească de dreapta Svitolinei. Svitolina are un forehand foarte puternic, unul dintre cele mai puternice din circuit. Aici Simona ori se ia la luptă cu ea, intră la bătaie pe forehand, ceea ce poate fi o soluție. Darren Cahill i-a spus la un moment dat de acest gen de tactică: daca vrei să te bați cu ea pe forehand atunci alege asta și bate-te parte în parte. Dacă nu, trebuie să mute jocul în așa fel încât schimburile să se ducă mai mult pe rever, pe backhand, unde Simona(…) îi este superioarăSvitolinei și multor altor jucătoare”…
*
Simona Halep a avut următorul parcurs:6-2; 6-2 cu Jana Cepelova, 6-4; 6-3 cu Tatjana Maria, 6-0; 7-5 cu Daria Kasatkina, 6-1; 6-1 cu Carla Suarez Navarro…
Adversarea din sferturi a avut o revenire remarcabilă în meciul cu Petra Martic, revelația celui de-al doilea turneu de Grand Slem (2017); după ce pierduse primul set, a cincea favorită a turneului a trimis meciul în decisiv, acolo unde a mai reușit o răsturnare de scor / condusă cu 5-2 și 30-0 de croată, Svitolina a reușit să câștige cinci game-uri consecutive și, totodată meciul, cu scorul de 4-6, 6-3, 7-5 /; la această ediție de Roland Garros, ucraineanca a fost nevoită să revină de la 0-1 la seturi, atunci când „a întors-o” și pe Tsvetana Pironkova, în turul secund (3-6, 6-3, 6-2); pe zgura pariziană, ea le învinsese și pe Yaroslava Shvedova (6-4, 6-3, în primul tur), pe Magda Linette (6-4, 7-5, în turul al treilea)…
Jucătoarele noastre Simona Halep şi Sorana Cîrstea sunt calificate în turul secund de la Roland Garros, după victoriile reușite cu Jana Cepelova şi Shuai Peng.
Ambele vor evolua joi, când a treia favorită de la Paris o va întâlni pe germanca Tatjana Maria (102 WTA).
Este al treilea meci dintre Simona și Tatjana, până în prezent, ambele fiind câștigate de jucătoarea din Germania în anul 2009.
Dacă nu va mai avea probleme la gleznă, Simona este favorită și speră la o victorie.
Sorana Cîrstea (64 WTA) o va întâlni în turul al doilea pe Carla Suarez Navarro din Spania, a 23-a jucătoare a lumii.
Va fi a şasea partidă dintre cele două, iar Sorana conduce cu 4-1.
Sorana Cîrstea (FOTO) va juca joi, 25 mai, cu Yulia Putintseva din Kazahstan, într-o partidă contând pentru „sferturile” probei de simplu din cadrul turneului feminin de tenis de la Nürnberg, din Germania. Meciul nu va începe mai devreme de ora 18:30.
Nici la masculin nu stăm rău, deoarece Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au învins miercuri, 24 mai, cu 6-1, 6-4, perechea germano-austriacă formată din Philipp Petzschner – Alexander Peya, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis ATP de la Geneva. În semifinale, Tecău şi Rojer vor primi vineri, 26 mai, replica perechii învingătoare din partida Rogerio Dutra Silva (Brazilia) – Paolo Lorenzi (Italia) versus Scott Lipsky (SUA) – Leander Paes (India), meci care va avea loc joi, 25 mai.