Publicat de Camelia Teodosiu,
30 octombrie 2023, 11:55 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de Asociaţia Umanitară Tadeu, Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar și Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne.
Este vorba despre Concertul caritabil de muzică populară – Arte pentru Carte, care va avea loc miercuri, 1 noiembrie a.c., începând cu ora 19.00, la sala de spectacole „Nichita Stănescu” a Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, din strada Mihai Vodă 17, Sector 5.
Asociaţia Umanitară Tadeu, înfiinţată în anul 2017, este o organizaţie non-profit al cărei scop este acela de a contribui la conservarea şi promovarea tradiţiilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor aflate în dificultate prin acţiuni de ajutorare, asigurarea calităţii procesului de educaţie şi la creşterea gradului de unitate socială, aspecte esenţiale pentru rezolvarea problemelor din comunitate.
Logo-ul Asociaţiei este compus din două mâini care ocrotesc o frunză de palmier şi simbolizează membrii, susţinătorii şi voluntarii Asociaţiei Tadeu care, adunaţi laolaltă, lucrează în folosul celor nevoiaşi. Frunza de palmier trimite cu gândul la oaza de pace, adăpost şi bucurie pe care suntem îndmnaţi să le dăruim semenilor noştri.
Până în prezent, prin acțiunile pe care le desfășoară, Asociația Umanitară Tadeu a contribuit la îmbunătățirea procesului educațional pentru aproximativ 1500 de copii care provin din familii cu diferite nevoi sociale.
Aflăm de la invitatele noastre, voluntare în cadrul Asociaţiei Umanitare Tadeu, Ana Maria Burchi – coordonator comunicare şi Ramona Urjan – organizator al acestui eveniment caritabil detalii despre acest concert umanitar care poate fi susţinut de fiecare dintre noi.
Evenimentul caritabil are drept scop strângerea de fonduri necesare pentru a oferi burse de studiu, care să sprijine educația a 11 tineri, elevi și studenți, cu rezultate deosebite la învățătură, dar cu posibilități materiale reduse.
În cadrul concertului, artişti de muzică populară, precum Floarea Calotă, Gelu Voicu, Ionuț Sidău și alți cântăreți cunoscuți, care au ales să susţină iniţiativa noastră filantropică, vor interpreta momente muzicale, îndrăgite de noi toți.
De asemenea, Ansamblul Artistic „Ciocârlia”, dar și Corpul de dansatori profesioniști din cadrul Ansamblului vor fi parte din acest eveniment caritabil.
Pe scenă va evolua și Grupul Vocal Tradițional Rădăcini, din care fac parte tineri talentați din cadrul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, condus de doamna profesor Ana-Ramona URJAN.
Participarea la spectacol se va face în baza unor bilete în valoare de 25 de lei (categoria a II-a), 50 de lei (categoria I), 100 de lei (categoria VIP-lojă) sau 500 de lei (bilet Adoptă visul unui bursier). Cei care nu pot ajunge la spectacol, dar doresc să se alăture cauzei evenimentului au posibilitatea de a face o donație fără bilet de participare.
Biletele sunt disponibile online, pe eventbook.ro sau în format fizic, la pangarul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” din strada Franceză nr.1, Sector 3.
Fondurile strânse în urma evenimentului sunt esenţiale pentru susţinerea celor 11 tineri, cărora ne dorim să le oferim o şansă la educaţie prin oferirea unor burse de studiu lunare, în valoare de 300 de lei, până la finalul anului școlar.
Bursă de voluntariat pentru studenții Universității din Craiova!
Foto: Sursa foto: Andra Radu
Publicat de Andra Radu,
17 noiembrie 2022, 15:34 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
Studenții Universității din Craiova care fac voluntariat pot primi bursă. Acest tip de bursă se alătură bursei pentru performanță, bursei de merit sau bursei sociale. Este primul an în care se acordă bursa de voluntariat.
În Consiliul de Administrație al Universității din 3 noiembrie au fost aprobate patru burse de voluntariat pentru acest an universitar. Banii nu au fost încă viraţi studenţilor. Potrivit reprezentanților Universității din Craiova, bursele se vor plăti la sfârșitul lunii noiembrie.
Bursa de voluntariat se acordă, potrivit Regulamentului pentru acordarea burselor pentru activitatea studențească, în vederea susținerii studenților cu rezultate deosebite în activitatea de voluntariat, organizatorică și în activitățile suport ale instituției.
Pot primi bursă de voluntariat și studenții care se implică în editarea și redactarea unor reviste, broșuri, produse software, produse multimedia care au avut ca rezultat promovarea universității.
O asemenea bursă se acordă și celor care se implică și în optimizarea activităților administrative desfășurate în căminele studențești, cantinele sau alte compartimente ale universității, precum și celor se vor participa la organizarea unor manifestări ale universității.
Anul acesta, bursa de voluntariat se acordă doar pentru o lună. Această bursă poate fi cumulată doar cu bursă din altă categorie, acordată din venituri de la bugetul de stat. Bursa de voluntariat intră în categoria bursă specială, ceea ce înseamnă 700 de lei.
Festivalul „UniFEST” are loc în opt orașe din România!
Foto: Sursa foto: Festivalul UNIFEST/facebook
Publicat de Andra Radu,
26 octombrie 2022, 14:34 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
Festivalul studenţesc „UniFEST” va avea loc în perioada 4-14 noiembrie în Arad, Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Suceava şi Bucureşti.
În cadrul festivalului vor fi organizate activităţi educative (traininguri, workshopuri, conferinţe etc.), activităţi socio-culturale (seara tradiţională, seara multiculturală, mega concert, parada asociaţiilor) şi activităţi pentru dezvoltarea şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos (competiţii sportive, campanii de ecologizare), potrivit unui comunicat al Uniunii Studenţilor din România.
Conferinţa de deschidere a festivalului va avea loc pe 4 noiembrie, în Aula Magna a Universităţii Titu Maiorescu, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice şi a universităţilor.
Foto: Sursa foto: Festivalul Muzicii Romanesti / Romanian Music Festival/facebook
Publicat de Andra Radu,
10 octombrie 2022, 14:53 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
În perioada 14-20 octombrie se va desfășura cea de a 24-a ediție a Festivalului Muzicii Românești de la Iaşi. Artiștii Filarmonicii Moldova au pregătit, pentru ediția din acest an, trei concerte.
Atmosfera festivalului, spiritul muzicii româneşti vor fi simţite în locaţiile diverse alese de organizatori: Palatul Culturii, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Sala „Eduard Caudella” şi Studio de Muzică de cameră „Anton Diaconu” ale Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”.
Artiști din București, Timișoara, Iași, cercetători, profesori și studenți ai Universității Naţionale de Arte „George Enescu” vă așteaptă să-i ascultați în cadrul recitalurilor, concertelor, lansărilor de carte sau workshop-urilor susținute.
Spectacolul „Muzeul statuilor Shakespeare”, pe faleza Cazinoului din Constanţa!
Foto: Sursa foto: Teatrul de Stat Constanța/facebook
Publicat de Andra Radu,
26 august 2022, 18:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
Un spectacol de teatru stradal, realizat de studenţi ai Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius”, se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni pe faleza Cazinoului, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS), eveniment care se apropie de final, a informat, vineri, Teatrul de Stat Constanţa (TSC).
Spectacolul „Muzeul statuilor Shakespeare” este unul în care celebrele personaje ale lui William Shakespeare prind viaţă sub privirile spectatorilor.
Vineri 26 august, de la orele 20:30 şi 21:30 vor avea loc, pe faleza Cazinoului din Constanţa, în zona grupului statuar „Pescari”, două reprezentaţii ale acestui spectacol, iar sâmbătă, 27 august, evenimentele se vor repeta de la aceleaşi ore și în acelaşi spaţiu.
Foto: Sursa foto: Memorialul Ipotesti Centrul National de Studii "Mihai Eminescu"/facebook
Publicat de Andra Radu,
23 august 2022, 11:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
O tabără de pictură destinată studenţilor din Iaşi şi Chişinău a debutat, luni, la Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii „Mihai Eminescu” din Botoşani, se arată într-un comunicat de presă transmis de instituţia de cultură.
Tabăra de arte vizuale, care va dura până pe 28 august și care va fi coordonată de pictorii Constantin Tudor din Iaşi şi Liviu Şoptelea din Botoşani, va avea ca temă „opera eminesciană sub aspectul ei cromatic”.
Prin acest proiect, organizatorii îşi propun să pună bazele unei colaborări de durată cu facultăţile de profil din ţară şi de peste hotare.
“Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii actori”. Aceste cuvinte memorabile ale lui William Shakespeare sunt integrate în firescul celor care s-au identificat cu personajele intepretate și au devenit emblematici pentru lumea teatrului și a filmului.
Vă propun să fiți alături de mine într-o scurtă vizită la Universitatea Națională de Artă teatrală și Cinematografică București – UNATC, unde ne întâlnim cu rectorul acestei instutuții – Liviu Lucaci. Ne întâmpină cu bucurie, ca un vechi prieten și ne face să ne simțim în largul nostru.
Are o personalitate puternică prin discreția care nu intimidează, nu agresează și nu impune relații de forță. De aceea, câștigă cu ușurință încrederea celor din jur, dând de înțeles că ”este loc sub soare pentru toată lumea”.
Invitat în emisiunea nostră, Liviu Lucaci ne vorbește atât în calitate de actor la Teatrul Național din București, cât și ca expert în comunicare cu competențe în dezvoltarea personală, leadership și inițiativă antreprenorială. Din decembrie 2019 este Rectorul UNATC, iar în 2021 devine Președintele Consorțiului universitar Arte, proaspăt înființat.
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
În această ediție a emisiunii aflăm despre realizările care au poziționat UNATC-ul ca o instituţie modernă, recunoscută pe plan internațional, despre proiectele sociale care aduc un plus de motivație pentru studenții și chiar pentru profesorii de aici și despre misiunea pe care absolvenții o au pentru a face lumea mai frumoasă.
Scriitor, regizor și profesor de arta actorului la UNATC, Liviu Lucaci ne destăinuie că a vrut să facă multe lucruri în viață și a experimentat diferite alte domenii care l-au ajutat să se bucure de ceea ce este și face acum.
Iată o scurtă descriere a misiunii UNATC cu principalele direcții strategice, activități și proiecte:
Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) este o instituţie publică de învăţământ superior finanţată de stat, recunoscută pe plan internațional. Prin programele sale, care pun accentul pe cercetare, inovație, diversitate și interdisciplinaritate, Universitatea le oferă studenților oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului și în cel al filmului, precum și în domenii mixte, la nivel de licență, master și doctorat.
Strategii generale UNATC
Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București constituie atât un centru național modern de educație artistică și vocațională, cât și o comunitate culturală, ce se implică activ în problemele sociale ale cetății din care face parte.
Proiectele de mai jos arată clar în agendele sale cele trei arii esențiale pentru orice strategie sau inițiativă UNATC: Educația, de tip Modern, raportată permanent la problematica Socială. Pentru că UNATC este adeptul dialogului viu, proiectele și strategiile de mai jos se fundamentează, se derulează și se dezvoltă în varii parteneriate academice și instituționale.
Propunere și succes – Program de studii universitare de licenţă ACTORIE, REGIE, COREGRAFIE, PĂPUȘI MARIONETE cu durată de 4 ani
Consorțiul ARTE
Teatrul în școli
Caravana UNATC pentru Românii de pretutindeni
UNATC combate traficul de persoane și sclavia modernă
Insula UNATC
UNATC pe Bicicletă!
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
Propunere și succes – Program de studii universitare de licenţă ACTORIE, REGIE, COREGRAFIE, PĂPUȘI MARIONETE cu durată de 4 ani
Agenda: UNATC Educațional
Succesul din aprilie 2022Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” salută cu bucurie decizia Ministrului Educației, domnul Sorin Cîmpeanu, conform căreia, prin Ordonanță de urgență, facultățile din domeniul artelor spectacolului își vor mări perioada de studii de la 3 la 4 ani.
Decizia cheie, prin care educația universitară în domeniul artelor spectacolului se racordează just la un cadru temporal realist pentru o formare academică de calitate, reprezintă rezultatul inițiativei și efortului colectiv al Consorțiului Universitar Arte, al cărui Președinte este prof. univ. dr. Liviu Lucaci, Rectorul UNATC.
„E o bucurie să anunț trecerea de la 3 la 4 ani a studiilor din domeniul artelor spectacolului. E un pas mare pentru noi, un vis care se împlinește azi, o decizie a Ministerului Educației care, printr-o ordonanță de urgență în curs de apariție, sprijină demersul nostru, al Consorțiului Universitar Arte pe care îl conduc ca președinte în exercițiu de mărire a perioadei de formare a profesioniștilor pentru teatru. Mulțumesc colegilor mei Rectori care au votat în unanimitate inițiativa Consorțiului, înțelegând nevoia continuării unei tradiții teatrale care a dat de-a lungul timpul minunați oameni de scenă, și îi aștept la scoală pe toți cei care vor să devină studenți în teatru și artele spectacolului. Cu siguranță vom întări calitatea învățământului artistic teatral prin această schimbare mult așteptată. Viață lungă pe scândură! – cum se zice în teatru” declară Rectorul UNATC, prof. univ. dr. Liviu Lucaci.
Încă de la finalul anului 2019, UNATC a reclamat şi menţionat necesitatea introducerii unor cursuri care să asigure studenților pregătirea transdisciplinară, formarea lor profesională şi culturală sincronă cu dinamica actuală: este nevoie de cursuri de antreprenoriat artistic, de impresariat artistic, de pedagogie teatrală, de elaborare şi management al proiectelor de finanţare, de îndrumare pentru obţinerea de fonduri nerambursabile pentru proiectele artistice sau cum se pot accesa fonduri europene, aşa cum se justifică un curs pentru dezvoltarea abilităţii de a redacta documente oficiale necesare în parcursul profesional.
Într-un program de studii extins la 4 ani, putem dezvolta abilităţile de comunicare şi cognitive esenţiale, precum: gândirea critică, aptitudinile analitice, creativitatea, soluţionarea optimă a problemelor şi rezidenţa, care facilitează tranziţia absolvenţilor noştri către piaţa muncii.
Consorțiul ARTE
Agenda: UNATC Educațional
Constituirea Consorțiului Universitar Arte
Învățământul superior artistic din România a făcut un pas esențial pe 12 iunie 2021: constituirea, la Iași, în prezența Ministrului Educației, a Consorțiului Universitar Arte. Președinte al Consiliului de administrație a fost ales prof. univ. dr. Liviu Lucaci, Rectorul Universității Naționale de Artă teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București.â
Inițiativa fondării acestui consorțiu universitar aparține a șapte instituții de prestigiu din învățământul superior cu profil artistic din România: Universitatea Națională de Artă teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea Națională de Muzică din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Acestora li se adaugă, cu titlu de invitate permanente, alte unsprezece instituții ce au în componență programe de învățământ universitar artistic: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Universitatea din Pitești, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
Consorțiul universitar Arte își propune promovarea intereselor învățământului universitar cu profil artistic, crearea de strategii comune, colaborarea cu entități academice și artistice similare, eficientizarea și reducerea semnificativă a costurilor academice prin folosirea în comun a infrastructurii didactice și de cercetare, promovarea de programe academice comune, oferirea studenților posibilitatea de a urma specializări și cursuri pe baza acumulării și transferului de credite, facilitarea mobilității cadrelor didactice.
Teatrul în școli
Agenda UNATC Educațional, UNATC Modern
UNATC s-a implicat activ în promovarea beneficiilor pe care educația teatrală le poate avea în formarea individualității umane. Integrat în procesul educațional încă din copilărie, teatrul poate dezvolta tânărului competențe și abilități care îl ajută să se integreze cu mai mare ușurință în comunitate, să chestioneze fenomele din mediul înconjurător și să acționeze într-un mod creativ.
A apărut, astfel, UNATC Junior, proiect de dezvoltare instituțională finanțat de Ministerul Educației, inițiat în 2016, continuat până în ziua de astăzi. Proiectul și-a propus să evidențieze beneficiile aplicării metodelor specifice artei teatrului în educația copilului și a adolescentului. În același timp, activitățile propuse în cadrul proiectului constituie o posibilitate concretă de practică universitară. S-au organizat module de ateliere cu jocuri teatrale destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani, susținute de studenții Master Pedagogie Teatrală, sub coordonarea profesorilor lor. Proiectul a fost gândit să permită părinților copiilor și profesorilor din învățământul preuniversitar să asiste la ateliere, cu posibilitatea de participare activă, astfel încât copilul să descopere bucuria jocului alături de adult, generând o formă nouă de comunicare.
Eforturile depuse în ultimii ani și-au găsit împlinirea în momentul în care propunerile de programe cu specific teatral au primit aprobare de la Ministerul Educației pentru a fi integrate în Curriculum la Decizia Școlii (CDS), în 2020:
„Eu și scena” (clasele a III-a/a IV-a), aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5530/08.09.2020
„Teatru și noi” (clasele a VI-a/a VII-a), aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5662/30.09.2020
„Laboratorul de teatru” (clasele a X-a/a XI-a), aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5663/30.09.2020
Caravana UNATC pentru Românii de pretutindeni
Agenda: UNATC Social, UNATC Educațional
Partener: Administrația Prezidențială, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Caravana teatrului pentru diasporă reprezintă un proiect esențial inițiat de către UNATC în anul 2021, în parteneriat cu Administrația Prezidențială și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Caravana teatrului pentru diasporă, concept de intervenție culturală, își are originea în Caravana UNATC Junior. Proiect început în 2018, Caravana UNATC se încadrează în domeniul echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirii accesului la învățământul superior, mai ales a persoanelor din medii dezavantajate, corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii (inclusiv la cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră).
UNATC se implică la modul concret în proiectele educaționale, culturale și de incluziune socială destinate românilor și copiilor din străinătate.
În cadrul acestei cooperări, studenții și profesorii Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică„I. L. Caragiale” din București doresc să le ofere copiilor din diaspora românească reîntâlnirea cu limba și cultura țării din care provin.
Caravana teatrului pentru diasporă are în program pentru anul 2022 trei deplasări în comunitățile românețti din străinătate.
Caravana UNATC pentru diasporă este un proiect care va avea activități de bază, adaptate la fiecare grup de lucru:
Ateliere de jocuri teatrale;
Spectacole de teatru pentru copii;
Distribuire de material didactic: cărțile publicate la editura UNATC Press, cum ar fi: Gramatica prin jocuri teatrale, Mitologia românească prin jocuri teatrale, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele 0-IV, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele V-VIII, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele IX-XII.
Caravana UNATC pentru diasporă este pe deplin susținută și de către CINETic – Centrul internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Experiența impresionantă a acestui Centru de cercetare se alătură Caravanei UNATC pentru diasporă, prin propuneri efective precum:
publicului din diaspora i se va facilita cunoașterea culturii românești prin intermediul tehnologiilor creativ moderne
utilizarea Realității virtuale și Realității augmentate
Folosirea tehnicilor digitale din cinematografie, interacțiunii digitale sunet-lumină, animației digitale, scenografiei virtuale, designului de jocuri digitale
Dezvoltarea de aplicații digitale specifice acestui proiect
Proiectarea de tururi virtuale, în cadrul cărora, atât românii din diaspora, cât și publicul local, vor putea călători digital în locuri emblematice din România și se vor putea întâlni cu personalități culturale și istorice
Asigurarea, prin aceste multiple tehnologii creative, folosite în scop educațional și artistic, a unei adevărate experiențe imersive în cultura națională. Această experiență multisenzorială și pe deplin imersivă urmărește și creșterea gradului de conștientizare a sentimentului și identității naționale și refacerea legăturilor culturale cu spațiul cultural românesc.
UNATC combate traficul de persoane și sclavia modernă
Agenda: UNATC Social, Artă Educațională
Partener: Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați – Conf. Univ. Dr. Aurora Martin
Credem că este de datoria noastră să contribuim la procesul de conștientizare a unui subiect care ne privește la nivel profund pe noi toți. UNATC sprijină și contribuie activ la acest proces, atât prin includerea tematică în proiectele de teatru și film, cât și prin dialogul permanent cu partenerii implicați în această arie de responsabilitate socială.
Indicele Global al Sclaviei (the Global Slavery Index) estimează că în România exista în 2018 un risc de vulnerabilitate la forme de sclavie modernă de 33,88%. Conform estimărilor, aproximativ 86.000 de români sunt sclavi, reprezentând o proporție de 4,32/1000 de oameni, comparativ cu media de 3,9/1000 de oameni, la nivelul Europei. Traficul de persoane se realizează în România, conform datelor oficiale (ANITP), în proporție de 68,8% în scopul exploatării sexuale, urmată de exploatare prin muncă, furt, cerșetorie dar și alte forme de exploatare.
Pe 24 februarie 2021, UNATC „I.L. Caragiale” București a găzduit dezbaterea online de aproape trei ore „De Dragobete, despre Loverboy”.
Cu toții am vorbit despre un subiect grav al societății românești și nu numai: traficul de persoane și sclavia modernă. Societatea contemporană, conform statisticilor, conține forme și practici de sclavie modernă, trafic de persoane și exploatare umană în număr mai mare ca oricând. România reprezintă una din sursele principale ale exploatării prin muncă și ale traficului sexual.
8 mai 2021 – Testimoniale video ale studenților UNATC în contextul „Săptămânii egalității de șanse între femei și bărbați”
Proiectele teatrale UNATC de artă educațională, coordonate de conf.univ.dr. Radu Apostol și lect.univ.dr. Mihaela Michailov, tratează tematica egalității de șanse și traficul de persoane.
Filmul emoționează, educă și uneori poate salva vieți! Da, este adevărat!
Regizorul Helmis Napoleon, Profesor Dr. Universitar la UNATC „I.L. Caragiale” București, este autorul filmului Italiencele, ce tratează tematica gravă a traficului de ființe vii. Acest film a schimbat radical, în bine, destinul unei adolescente, aici în România.
La exact un an distanță, pe 24 februarie 2022, UNATC „I.L. Caragiale” București a găzduit dezbaterea online „De Dragobete, despre Loverboy”, alături de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senat și American Council for International Education din România (Programul Professional Fellows).
Insula UNATC
Agenda: UNATC Educațional, UNATC Modern
Scop: reamenajarea curții UNATC pentru a crea un tot unitar din punct de vedere arhitectural și al designului cu clădirea UNATC, servind scopurile didactice, misiunea și valorile UNATC
Principii – Linii directoare:
Să constituie un environment perfect pentru performarea actului didactic și artistic UNATC
Mediu fizic academic amenajat astfel încât să constituie al treilea mare profesor UNATC
Să devină o Insulă a excelenței în educația artistică
Să ofere studenților o reală și memorabilă experiență în relația cu mediul fizic academic/universitar de studiu
Să fie un un spațiu cu adevărat imersiv, o lume cu identitate clară
Să faciliteze desfășurarea conform rigorilor academice a actului didactic UNATC, dar să permită și să încurajeze și experimentul artistic
Un spațiu inspirațional & de happening educațional și artistic
Să poată potența o mai bună relație student-profesor, dar și student-spațiul academic ales – pentru student să devină un ACasă UNATC
Prin toate elementele de design, de la nivel macro la nivel micro, să fie un organism viu
Proiect demarat în toamna anului 2021
Martie 2022 – 90% din proiect este gata.
UNATC pe Bicicletă!
Agenda: UNATC Social¸UNATC Verde, UNATC Modern
Micro campanie de:
o Conștientizare a unei probleme a comunității orașului București – poluarea
o responsabilizare socială a publicului intern prin încurajarea folosirii transportului alternativ – folosirea bicicletei
o realizarea efectivă pentru și cu publicul intern-comunitatea UNATC a două obiective interne
▪ parcare pentru biciclete
▪ Achiziționarea de biciclete – prin parteneriate publice și private -, care vor putea fi folosite gratuit de către membrii comunității UNATC
o Întărire a sentimentului de comunitate și grup unitar UNATC – ”A face ceva împreună”
o Implicarea UNATC în problemele comunității
Debut campanie: 12 februarie 2021
Hashtag-ul principal al campaniei: #unatcpebicicleta
Tipuri de materiale realizate:
filmulețe scurte, cu membrii comunității UNATC, studenți și profesori, folosind bicicleta, cu mesajul explicit ”Susțin UNATC pe Bicicletă”
fotografii cu membrii comunității UNATC, studenți și profesori, publicate în Social Media personală sau a UNATC, cu hashtagul #unatcpebicicletă
publicare săptămânală a materialelor campaniei în Social media UNATC: Facebook, YouTube, Instagram, TikTok.
Realizator: Camelia Teodosiu
Fotografii: UNATC București
Târgul de Cariere revine la Universitatea Politehnica din Timişoara!
Publicat de Andra Radu,
10 mai 2022, 16:22 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
Târgul de oferte de cariere pentru studenţi, masteranzi şi absolvenţi al Universităţii Politehnica din Timişoara (UPT) revine în format clasic, cu cea de-a XX-a ediţie, care se desfăşoară în perioada 11-12 mai, la Cantina Studenţească a UPT.
Companii de renume din vestul ţării îşi dau întâlnire la Târgul de Cariere organizat de Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, cu studenţii şi absolvenţii UPT, fizic, la standuri şi la conferinţele organizate cu această ocazie.
În cele două zilele de târg, între orele 10:00 – 17:00, la etajul I al Cantinei Studenţeşti UPT, vor fi prezente peste 40 de companii naţionale şi internaţionale care vor expune la standuri oferte de carieră pentru studenţi şi absolvenţi (oferte de practică, oferte de locuri de muncă full time sau part time, precum şi alte posibilităţi de colaborare).
Proiectul de lege privind dreptul de vot de la 16 ani a fost depus în Parlament!
Foto: arhiva
Publicat de Andra Radu,
13 aprilie 2022, 16:05 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
Proiectul de lege care le permite adolescenților cu vârsta de 16 ani să voteze a fost depus ieri în Parlament, după cum a anunțat într-o postare Vlad Măntoiu, membru al Asociației Studenților în Științe Politice – Universitatea din București, potrivit edupedu.ro.
Această inițiativă legislativă a fost propusă de studenții de la Științe Politice și prezentată pe 1 aprilie la Palatul Parlamentului de către deputatul neafiliat Alexandru Kocsis, inițiatorul proiectului.
Inițiativa legislativă urmărește să modifice alineatul (1) de la articolul 3 al legii nr. 115/2015 astfel: „(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor”, mai scrie sursa citată.
O altă modificare se referă la articolul 5 alineatul (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European: „(5) cetățenii români care au vârsta de 16 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European.”
Centru de ajutor și consiliere pentru refugiații din Ucraina la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava!
Foto: Sursa foto: Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava/facebook
Publicat de Andra Radu,
14 martie 2022, 10:09 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a creat un centru de ajutor și consiliere pentru refugiații din Ucraina care continuă să vină în număr mare la noi în țară.
Peste 500 de voluntari, studenți și profesori ai Universității sunt implicați și îi sprijină pe partea de cazare, transport sau alte servicii esențiale de care aceștia au nevoie.
„O primă direcţie este Interpretariatul, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei desfăşoară diverse activităţi cu copii refugiaţilor, studenţii de la Asistenţă Socială organizează diverse activităţi legate de consiliere, sprijinul necesar celor care au ajuns în România. Avem studenţi care participă la sortarea ajutoarelor care vin din diverse părţi ale României dar şi din afara ţării pentru Ucraina. Universitatea a pus la dispoziţie spaţiile de cazare disponibile provizoriu pentru a asigura, măcar pentru câteva zile, cazare pentru cei care se îndreaptă în alte părți ale Europei.”, a declarat prorectorul Ștefan Purici.
Prorectorul Universității din Suceava, Ștefan Purici, a adăugat că un efort deosebit îl depun studenții originari din Ucraina şi Republica Moldova, prezenți atât la vama Siret, cât și în taberele mobile din zonă. Ei traduc informațiile și asigură, astfel, comunicarea dintre refugiați și autorități.
72 de studenţi din București și Sibiu au participat la Datathon Women in Data Science!
Foto: Sursa foto: Women in Data Science, WIDS/facebook
Publicat de Andra Radu,
7 februarie 2022, 17:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18
România este cea de-a doua ţară din Europa care a găzduit concursul internaţional Datathon Women in Data Science (WiDS), organizat de Think Thank 360, sub egida Stanford University, potrivit unui comunicat.
Echipele româneşti înscrise, constituite cu implicarea substanţială a femeilor, au concurat cu echipe de tradiţie în „data science” din 85 de state, răspunzând provocărilor generate de schimbările climatice şi de nevoia de a gestiona corect energia.
Un număr de 72 de studenţi de la ASE Bucureşti şi de la AFT Sibiu, alături de echipe de tineri din mediul privat, s-au înscris la concurs.
Datathon WiDS Romania s-a desfăşurat cu susţinerea Ambasadei SUA la Bucureşti.
Discuţiile din cadrul deschiderii competiţiei WiDS Datathon Romania au abordat nevoia de aplicare a ştiinţei datelor în domenii conexe precum agricultură, mediu, educaţie, energie, antreprenoriat.
Concursul Datathon WiDS a precedat Conferinţa mondială „Women in Data Science” (WiDS), care va avea loc pe 7 martie şi unde vor fi prezentaţi câştigătorii competiţiei la nivel naţional şi mondial.
Muzeul Naţional al Bucovinei derulează un concurs de clipuri audio-video pentru liceeni și studenți!
Foto: Sursa foto: Muzeul de Istorie Suceava - History Museum/facebook
Publicat de Andra Radu,
19 ianuarie 2022, 08:34 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18
Muzeul Naţional al Bucovinei derulează, în perioada ianuarie – februarie, concursul de clipuri creative audio-video intitulat „Edutainment la muzeu. Tu ne promovezi, noi te premiem!”, prin care instituţia muzeală îşi propune să atragă noi categorii de public, şi anume liceeni şi studenţi. Proiectul urmăreşte să contribuie la dezvoltarea unei noi direcţii de valorificare a patrimoniului muzeal, îmbinând educaţia şi distracţia.
Concursul constă în realizarea unui scurt clip audio-video de promovare, fie a unui obiectiv cultural al MNB (de exemplu Muzeul de Istorie, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, Hanul Domnesc), fie a unui obiect de patrimoniu din colecţiile acestor muzee.
Principalele surse de inspiraţie pentru clipul creativ audio-video pot fi vizita efectuată la unul dintre obiectivele culturale alese, postările documentate de pe paginile de socializare ale MNB sau site-ul muzeului.
Participanţii vor realiza un scurt clip audio-video cu o durată între 30 de secunde şi maximum 2 minute.
Clipul de promovare va fi documentat, respectiv va conţine informaţii ce se găsesc pe site-ul MNB, pe paginile de socializare ale MNB sau la faţa locului, participanţii putând folosi efecte, elemente de AR (Augmented Reality) şi VR (Virtual Reality) sau filtre care să accentueze creativitatea şi originalitatea.
Clipul va conţine obligatoriu logo-ul muzeului, la final va fi trimis pe e-mail, la marketing@muzeulbucovinei.ro până pe 28 februarie inclusiv, unde se vor menţiona nume, prenume, vârstă, instituţie de învăţământ, localitate şi numărul de telefon şi nu se va posta pe alte reţele de socializare.
Se vor acorda două premii – un premiu I în valoare de 500 de lei şi un premiu al II-lea în valoare de 300 de lei.
Publicul va vota şi vor fi considerate câştigătoare primele două clipuri, care au cele mai multe aprecieri şi respectă cerinţele menţionate.
Universităţile din Marea Britanie fac parteneriat cu instituţiile educaţionale din România!
Foto: Sursa foto: Andra Radu
Publicat de Andra Radu,
16 iulie 2021, 14:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18
Universităţile din Marea Britanie fac parteneriat cu instituţiile educaţionale din România pentru deschiderea unor facultăţi noi în ţară.
Bucharest International School of Management (BISM, fostul MSM – Maastricht School of Management) colaborează cu Abertay University din Marea Britanie pentru lansarea pe piaţa din România, începând cu luna septembrie, a trei programe de licenţă cu model şi acreditare britanică, se arată într-un comunicat al BISM transmis.
Printre beneficiile pe care le oferă o facultate creată în parteneriat cu o universitate internaţională se numără programa de studii similară cu cea oferită de Abertay University, ceea ce înseamnă că studenţii BISM vor studia ca în UK, dar în România, ceea ce le permite să aibă costuri de trai şi şcolarizare mai mici cu peste 50%.
De asemenea, profesorii sunt cadre academice internaţionale şi profesionişti din top management recunoscuţi în România, iar diploma de licenţă este emisă direct de universitatea internaţională parteneră.
După trei ani de studiu, studenţii BISM obţin o diploma acreditată internaţional.
Un alt beneficiu este reprezentat de accesul la o reţea de peste 400 de profesionişti din diferite arii de activitate în anii de studiu, ducând la acces direct cu potenţiali angajatori şi investitori din timpul facultăţii, iar taxele de şcolarizare sunt semnificativ reduse faţă de acelaşi program de studiu urmat în Marea Britanie.
După BREXIT, studenţii din UE încep să aibă o serie de limitări dacă aleg această destinaţie de studiu: taxele de şcolarizare au crescut semnificativ (de la 9.000 lire/an la 12.000 lire/an), împrumutul guvernamental nu mai este disponibil, iar plafonul de burse a scăzut.
„Pe piaţa educaţională locală apare nevoia acută de a oferi tinerilor programe de studii la standarde internaţionale, adaptate la nevoile pieţei locale, iar instituţiile educaţionale din ţară fac paşi solizi în a identifica oportunităţile pe care le pot pune la dispoziţia elevilor şi studenţilor români. Pe de altă parte, universităţile britanice încep să caute soluţii pentru a gestiona criza cauzată de BREXIT. Astfel, asocierea instituţiilor educaţionale româneşti cu cele internaţionale începe să ia avânt. În ultimii 5 ani, au fost deschise în România peste cinci programe de licenţă cu model internaţional”, precizează BISM.
VisitUPT, un joc 3D, online, creat de studenții Universităţii Politehnica Timişoara!
Foto: Sursa foto: https://visit.upt.ro/
Publicat de Andra Radu,
27 iunie 2021, 11:46 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18
Studenţii Universităţii Politehnica Timişoara au creat o aplicaţie unică în rândul universităţilor din România – VisitUPT, un joc 3D ce rulează în browserele calculatoarelor sau laptopurilor la adresa: https://visit.upt.ro/.
Jocul a fost realizat de către doi studenţi de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Raul Brumar şi Mihai-Alexandru Grosu (constituind şi lucrarea lor de licenţă, notată cu 10), sub coordonarea as. drd. ing. Stelian Nicola, iar pentru realizarea unor modele din joc, cum ar fi amfiteatrele sau Experimentariumul, s-a primit ajutor prin colaborarea cu Facultatea de Arhitectură şi Urbanism.
Proiectul a demarat la începutul anului 2021, la iniţiativa Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră şi a conducerii Universităţii Politehnica Timişoara, dar pentru realizarea proiectului a fost nevoie de implicarea tuturor facultăţilor din UPT.
Scopul jocului a fost de a veni în întâmpinarea viitorilor studenţi ai Universităţii Politehnica Timişoara, care în acest an nu au putut să vină în vizită, din cauza pandemiei. Utilizatorii jocului pot să afle informaţii despre fiecare facultate care-i interesează, putând să viziteze laboratoarele facultăţilor şi să vizualizeze principalele echipamente. Totodată, aceştia pot interacţiona cu personajele din joc, putând să le adreseze diferite întrebări legate de materiile studiate, facilităţile studentului de la UPT sau viitoarea carieră.
Echipa care a realizat jocul îşi propune să-l dezvolte şi pentru telefoanele mobile cu sistem Android şi iOS, dar şi să lărgească spaţiul virtual al campusului universitar prin adăugarea mai multor modele 3D ale clădirilor UPT. Totodată, intenţionează să dezvolte o versiune a jocului care să fie disponibilă pentru ochelari VR.
Studenţii UBB vaccinați pot folosi, în această vară, căminele în regim hotelier!
Foto: Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai/Facebook
Publicat de Andra Radu,
17 iunie 2021, 14:08 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18
Studenţii Universităţii „Babeş-Bolyai” care doresc să folosească, peste vară, căminele în scop personal, în regim hotelier, trebuie să se vaccineze anti-COVID-19, în timp ce studenţii care au peste vară activităţi didactice obligatorii nu sunt condiţionaţi de vaccin.
„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act de discuţiile şi de confuziile generate în spaţiul public de Hotărârea Consiliului de Administraţie al UBB în legătură cu obligaţia studenţilor de a se vaccina pentru a putea utiliza căminele studenţeşti peste vară.
Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei, facem următoarele precizări: Studenţii UBB care desfăşoară activităţi didactice obligatorii sunt cazaţi, în regimul constrângerilor impuse de pandemie, fără a fi condiţionaţi de vaccinare;
Studenţii care nu au activităţi didactice obligatorii, dar doresc să rămână în oraş şi să utilizeze căminele UBB„’în regim hotelier”, cu scop personal, au obligaţia de vaccinare.
Această decizie, luată în spiritul autonomiei universitare, prin analogie cu reglementări similare din alte domenii, este necesară pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studenţeşti peste vară, care ar afecta atât oraşul, cât şi începerea anului universitar 2021-2022 (inclusiv cazarea studenţilor)”, se arată într-un comunicat transmis de UBB.
Potrivit sursei citate, modalităţile de cazare şi de începere a anului universitar 2021-2022 vor fi stabilitate la sfârşitul lunii iulie, în funcţie de condiţiile pandemiei şi de reglementările naţionale existente.
„UBB se pregăteşte să înceapă anul universitar 2021-2022 în logica clasică. Dar acest lucru depinde atât de condiţiile pandemiei şi de reglementările naţionale, cât şi de măsurile interne.
Măsura vaccinării pentru acei studenţi care doresc să utilizeze peste vară, „în regim hotelier”, căminele UBB – este o astfel de măsură, luată democratic, inclusiv cu participarea studenţilor, pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studenţeşti peste vară, care ar afecta atât oraşul, cât şi începerea anului universitar 2021 – 2022.
Aşadar, este o decizie comună pentru a putea pregăti fără riscuri mari un nou an universitar 2021-2022, fără a discrimina pe cineva academic (nimeni nu este oprit de la un act academic)”, a declarat, conform comunicatului, rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
La următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie va fi analizat dacă vaccinarea poate să fie înlocuită (nu doar ca măsură excepţională) cu prezentarea periodică a unui test şi/sau cu dovada trecerii prin boală.
Concursul „Deşeurile pot fi şi artă” se desfășoară online!
Foto: Sursa foto: Deșeurile pot fi și arta, Ediția a IX a, 1 iunie 2021/ Szobo Renata/Facebook
Publicat de Andra Radu,
18 mai 2021, 16:45 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19
Elevi şi studenţi din şapte judeţe se întrec la concursul „Deşeurile pot fi şi artă”. Evenimentul este organizat online de Facultatea de Ştiinţe Agricole Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
Participanţii vor încărca produsele realizate pe pagina de Facebook dedicată concursului până la 30 mai, urmând ca la 1 iunie să fie declaraţi câştigătorii, potrivit organizatorilor.
Până în prezent au fost încărcate 12 exponate, realizate de elevi şi studenţi din şapte judeţe: Sibiu, Galaţi, Giurgiu, Satu Mare, Suceava, Braşov şi Vâlcea.
„Imaginea trebuie însoţită de numele participanţilor, instituţia de provenienţă (Scoală, liceu/colegiu, universitate/facultate, clasa/anul de studiu, profesorii coordonatori, localitate, judeţ.
Juriul este format din cadre didactice şi studenţi ai ULBS şi sponsori, iar jurizarea va avea două componente, notele juriului şi aprecierile vizitatorilor online, numărul de distribuiri şi numărul de like-uri”, a explicat coordonatorul proiectului, Cristina Moise.
Workshopuri dedicate studenţilor la FEFS din cadrul Universității Ovidius!
Foto: Sursa foto: Universitatea „Ovidius” din Constanța
Publicat de Andra Radu,
20 aprilie 2021, 13:46 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, online, vineri, 23 aprilie 2021, două workshopuri dedicate studenţilor şi specialiştilor în domeniu, informează conf. univ. dr. Cristian Popa, directorul Departamentului Educaţie Fizică, Sport şi Kinetoterapie.
Conform sursei citate, cele două workshopuri: „Noţiuni de semiologie a aparatului locomotor pentru viitorii antrenori de copii şi juniori”, respectiv „Studenţii de azi – Profesorii de mâine” vor putea fi accesate prin intermediul platformei Webex la linkurile https://ovidius.webex.com/meet/nicoleta.calota, vineri, 23 aprilie 2021, de la ora 09:00, respectiv, https://ovidius.webex.com/meet/popa.cristian, de la ora 14:00.
„În cadrul primului eveniment, urmărim familiarizarea studenţilor faculţăţii de profil cu aspecte legate de afecţiuni ale aparatului locomotor şi includerea în antrenamentul general şi cel specific, din viitoarea lor activitate de antrenori, a unor elemente de profilaxie primară şi secundară.
În ceea ce priveşte workshopul ‘Studenţii de azi – Profesorii de mâine’, obiectivul principal este de a disemina informaţii apărute în domeniul Ştiinţei Sportului şi Educaţiei Fizice pe plan naţional şi internaţional. Totodată, încercăm implementarea unor capabilităţi specifice care să răspundă nevoilor mediului socio-economic actual ce prevede schimbări sistemice”, a precizat conf.univ.dr Cristian Popa.
ULBS, prima universitate din România care va accepta plata taxelor de admitere în monede virtuale!
Foto: Sursa foto: Andra Radu
Publicat de Andra Radu,
7 aprilie 2021, 15:23 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va fi prima universitate din România care va permite plata taxelor pentru admitere din acest an într-o monedă virtuală. Criptomoneda în care se vor putea efectua plăţile va fi EGLD, dezvoltată de startup-ul sibian Elrond.
„Universitatea noastră a fost şi va fi în continuare o susţinătoare a comunităţii şi afacerilor locale, iar decizia de a dezvolta acest parteneriat cu Elrond se înscrie în această strategie”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
Posibilitatea de plată cu monedă virtuală urmează să fie implementată şi va fi disponibilă pentru prima dată în sesiunea de admitere din luna iulie a acestui an.
În acest moment, ULBS a ales să convertească EGLD în RON prin intermediul unui procesator de plăţi, fără costuri suplimentare faţă de costul unei plăţi cu cardul bancar clasic.
Printre potenţialele beneficii (care întotdeauna trebuie analizate prin raportare la riscuri) ale criptomonedelor sunt: posibilitatea de a efectua transferuri fără limitări geografice; costuri reduse de tranzacţionare; posibilitatea de verificare publică a tranzacţiilor.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează un program de internship!
Publicat de Andra Radu,
6 august 2020, 17:34 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a anunţat, astăzi, lansarea unui program de internship pentru studenţi.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că un astfel de program va fi avantajos atât pentru administraţia locală, cât şi pentru studenţi, întrucât aceştia vor câştiga experienţă practică şi în acelaşi timp vor ajuta municipalitatea în derularea unor activităţi.
Antal Arpad a menţionat că această oportunitatea ar putea fi folosită îndeosebi de studenţii care în perioada următoare vor face cursuri online.
„Fac apel la acei studenţi care în perioada următoare nu vor trebui să se întoarcă în centrele universitare, ci vor participa la cursuri online, să ne ajute. Să trimită o scrisoare de intenţie către Primărie şi, în funcţie de domeniile de activitate, studenţii vor avea o oportunitate şi o şansă de a participa la activităţile din Primărie.
Cei de la domeniile tehnice şi nu numai vor putea, de exemplu, să ne ajute în pregătirea şi derularea unor proiecte. Programul oferă nu numai studenţilor o oportunitate excelentă de a câştiga experienţă practică pe lângă cunoştinţele teoretice, ci şi pentru noi, deoarece putem implica tinerii în activitatea Primăriei”, a declarat primarul în cadrul unei conferinţe de presă.
Edilul a precizat că internshipul va fi pe bază de voluntariat, deci studenţii nu vor fi plătiţi pentru munca lor, dar se vor familiariza cu activităţile instituţiei şi poate că după ce vor termina facultatea vor fi interesaţi să se angajeze aici.
În context, primarul a menţionat că a avut o discuţie telefonică cu rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, iar acesta i-a spus că, începând cu luna octombrie, vor fi prezenţi fizic la cursul doar studenţii din primul şi ultimul an.
Tinerii interesaţi de programul de internship al Primăriei Sfântu Gheorghe pot trimite o scurtă scrisoare de intenţie prin email la info@sepsi.ro.
Admitere online la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia!
Foto: Sursa foto: Andra Radu
Publicat de Andra Radu,
11 mai 2020, 15:57 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19
După ce Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia şi-a adaptat întregul pachet de norme, măsuri, proceduri şi acţiuni privitoare la susţinerea cursurilor şi a examenelor online, vine cu o noua veste, de aceasta dată pentru viitorii studenţi.
Pentru a sprijini şi a proteja viitorii candidaţii la programele de licenţă, masterat şi doctorat si întreaga procedură de admitere programată în luna iulie 2020 se va desfăşura tot online.
UAB a procedat la achiziţionarea unui modul specializat pentru admiterea online al platformei UMS (University Management System), platformă pentru care au optat numeroase alte instituţii de învăţământ superior din România.
Aşadar, pentru toate programele de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul UAB, înscrierea şi înmatricularea candidaţilor se vor face online, urmând să fie puse la dispoziţia acestora noua metodologie de admitere online, calendarul admiterii (în acord cu etapele de finalizare a activităţii anilor terminali din învăţământul preuniversitar, respectiv cu emiterea adeverinţelor sau diplomelor de bacalaureat), precum şi numeroase instrumente de consiliere profesională.
Reprezentanţii universităţii au anunţat că vor demara, în curând, o serie de activităţi de consiliere privind admiterea şi de training-uri motivaţionale online, precum şi alte activităţi dedicate, în special, elevilor şi părinţilor care doresc să cunoască mai multe detalii despre oferta educaţională, oportunităţile de studiu, condiţiile din campusul universitar, facilităţile multiple oferite studenţilor care optează să studieze la Alba Iulia.
Activitățile didactice și de practică pentru studenții de la Medicină au fost suspendate!
Foto: Sursa foto: Andra Radu
Publicat de Andra Radu,
9 martie 2020, 12:35 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19
Studenţii Facultăţii de Medicină din Sibiu nu mai fac practică în spitalele din municipiu, începând de astăzi, a anunţat Universitatea „Lucian Blaga” printr-un comunicat de presă.
Măsura a fost luată până la finalul lunii martie.
„Având în vedere situaţia epidemiologică privind infecţia cu COVID-19 şi Hotărârea nr. 6 din 06.03.2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, se suspendă în totalitate activitatea didactică a studenţilor din spitalele în care ne desfăşurăm activitatea, până la data de 31 martie 2020. Activitatea didactică desfăşurată în alte spaţii decât spitalele partenere se va desfăşura conform orarului. Toate informaţiile referitoare la desfăşurarea procesului didactic vor fi transmise studenţilor prin şefii de an”, a declarat decanul Facultăţii de Medicină, dr. Gabriela Boţa.
Conducerea ULBS a decis ca în toate spaţiile didactice şi administrative să fie montate dozatoare cu dezinfectanţi.
De asemenea, Consiliului de Administraţie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T.Popa” din Iaşi a decis, în contextul măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, ca pe 9 şi 10 martie să fie suspendată în totalitate activitatea didactică cu studenţii, iar între 11 şi 31 martie cursurile să se desfăşoare online.
„În perioada 9-10 martie 2020 se suspendă, în totalitate, activitatea didactică cu studenţii. În acest interval, Decanatele facultăţilor vor evalua spaţiile necesare pentru relocarea activităţilor didactice din spitale.
Începând cu data de 11 martie 2020 până la 31 martie 2020 cursurile la toate facultăţile şi specializările se vor desfăşura on-line, pe platforma de e-learning.
Lucrările practice din anii preclinici se vor desfăşura conform orarului deja stabilit. Stagiile clinice se vor desfăşura, sub formă de prezentări de caz (…), în spaţiile de învăţământ ale Universităţii, altele decât cele din clinici, conform orarului care va fi perfectat în zilele de 9 şi 10 martie 2020″, se precizează într-un comunicat al UMF Iaşi.
„Orice nouă decizie privind activitatea didactică viitoare va fi postată pe site-ul universităţii (…), pe newsletter (…) şi pe pagina oficială de Facebook a Universităţii (…), pe care vă rugăm să le consultaţi frecvent. Conducerea UMF Iaşi invită la tratarea cu maximă responsabilitate a situaţiei, fiind încrezătoare că respectarea recomandărilor oficiale va reduce riscul epidemiologic de răspândire a infecţiei cu noul coronavirus”, se mai menţionează în comunicat.
Consiliului de Administraţie al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a decis suspendarea tuturor stagiilor clinice şi lucrărilor practice timp de două zile.
„Se suspendă în totalitate stagiile clinice şi lucrările practice pentru disciplinele clinice ale studenţilor Facultăţii de Medicină, Facultăţii de Medicină în limba engleză, Facultăţii de Medicină dentară şi Facultăţii de Farmacie, pentru zilele de 9-10 martie 2020.
Lucrările practice desfăşurate în alte spaţii spaţii decât clinicile universitare precum şi cursurile se vor desfăşura conform programului normal.
Începând cu data de 11 martie 2020, stagiile clinice şi lucrările practice pentru disciplinele clinice se vor desfăşura în spaţiile puse la dispoziţie de către universitate, altele decât cele aparţinând clinicilor.
Şefii de disciplină vor organiza aceste activităţi sub formă de Case-Based Learning şi Problem-Based Learning, utilizând Must Seen Clinical Situations corespunzător fiecărei discipline clinice. În acest sens, se va face o programare săptămânală a temelor şi a cadrelor didactice responsabile de acestea, care vor fi transmise la decanatele facultăţilor.
În situaţii speciale, se vor muta ore de seminarii, cursuri sau lucrări practice care se desfăşoară între orele 8:00-14:00 în segmentul orar 14:00-20:00, pentru a elibera spaţiile necesare activităţilor (…)
Serviciile administrative vor lua măsuri de urgenţă pentru funcţionalizarea tuturor spaţiilor care pot fi utilizate în scopuri didactice şi pentru intensificarea măsurilor profilactice specifice”, a anunţat UMFST Târgu Mureş.
Riscurile la care se supun cei ce consumă frecvent substanțe psihotrope!
Foto: Sursa foto: Andra Radu
Publicat de Andra Radu,
21 octombrie 2019, 10:19 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20
Consumul de substanțe psihotrope devine, de o perioadă bună de timp, un comportament „la modă” și în rândul persoanelor inteligente, capabile, muncitoare, care doresc performanțe.
Astfel, în opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), consumul apare din ce în ce mai des în rândul elevilor – în special cei care doresc excelență sau al celor presați de dorința de performanță a părinților.
De asemenea, acest comportament este întâlnit și în rândul studenților – în special în rândul celor care urmează facultăți ce presupun un număr mare de ani și un volum foarte mare de informație extrem de specifică și amănunțită, și care duc către profesii cu un grad mare de responsabilitate.
„Există o serie de cel puțin cinci motivații care îi determină pe tineri să consume substanțe psihotrope. Pe de o parte, consumatorii sunt de părere că substanțele îi ajută să se relaxeze și să scape rapid de stresul tezelor, examenelor sau al sesiunii. De asemenea, consideră că îi ajută să se concentreze, să aibă mai multă energie, să învețe mai mult și mai repede. Alte motivații care stau la baza consumului sunt prezumtivul ajutor privind uitarea anumitor frustrări, suferințe, care îi trag în jos în procesul de învățare, obiceiul grupului din care face parte, deci un vehicul al socializării sau, nu în ultimul rând, nevoia de imitare a comportamentului celorlalți din grup”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Riscurile la care se supun cei ce consumă frecvent
1.Fiziologice.
„Atunci când organismul caută instinctiv în afara sa “ajutorul” de stare de bine cu care s-a obișnuit, acesta consumă o cantitate mai mare de energie decât în mod obișnuit. De cele mai multe ori, persoana intră în rezervă naturală de energie a organismulul, fapt ce duce la scăderea sistemului imunitar”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
2.Psiho-emoționale.
„Deoarece primește “ajutor” din afară sa, organismul se învață „leneș” și nu-și mai produce singur cantitatea necesară de hormoni „ai fericirii”: serotonină, endorfinele, dopamină etc. Astfel, atunci când apare nevoia de relaxare, de trăire a stării de bine, organismul singur va produce insuficienți hormoni ai stării de bine și atunci apare din nou nevoia de a “cere ajutor” din afara sa, adică de a apela din nou la consumul de substanțe. Astfel, pas cu pas, se instalează dependența.
Cu cât organismul primește mai mult din afară, cu atât devine mai „leneș”, deci mai lipsit de energie, fapt care poate duce în timp nu doar la dependență ci și la depresie, anxietate, atacuri de panică, apariția anumitor fobii legate de sănătate, uneori se pot declanșa chiar episoade psihotice.
Lipsa de energie și oboseală duc la lipsa de motivație, dispoziție scăzută pentru lucrurile care înainte produceau plăcere, tristețe, izolare, sentimente de neputință, o viziune tragică asupra vieții, chiar ideație suicidară – simptome ale depresiei. De asemenea, lipsa de energie poate duce la îngrijorări, temeri, legate de propria sănătate – simptome ale anxietății, atacului de panică, fobiilor”, explică specialistul.
3.Sociale.
„Neputința de a-și duce până la capăt sarcinile, temeri legate de atragerea judecății celorlalți, posibilitatea de a pierde aprecierea lor sau chiar persoanele în sine etc., pot duce la anxietate de performanță, izolare, chiar abandonarea studiilor”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Publicat de Andra Radu,
10 aprilie 2019, 11:58 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20
Studenții din România au devenit de-a lungul anilor un grup aparte. Acest grup se împarte în două categorii mari: tinerii născuți în România, care nu știu de ce vin străinii să învețe în țara aceasta, și studenții străini care ajung la Universitățile de la noi.
De asemenea, există o a treia categorie: studenții care au plecat la studii în străinătate pentru un an, doi și s-au întors pentru a continua să studieze în România.
De ce vin studenții străini la Universitățile din România?
În fiecare an, aproape 30.000 de străini vin să înveţe în România. Cât de multă carte pot, pe bani puţini. Nepal, Guineea, Bermude, Zambia, Anglia, Franța, Germania, Suedia, Tunisia, Grecia, Israel, reprezintă țările cu numărul cel mai mare de studenți în România.
Dacă ar fi să facem și un clasament, locul I îl ocupă Tunisia cu peste 1150 de tineri, apoi locul II Israel, cu 1000 de studenți, iar pe locul III se află Franța cu un număr total de 967 de studenți înscriși.
Universităţile româneşti devin tot mai atractive pentru studenţii străini. Motivul este foarte simplu: nivelul de educaţie este ridicat, în timp ce taxele sunt mici, prin comparaţie cu cele din alte state europene.
Cei mai mulţi aleg medicina, dar şi ştiinţele politice, administraţie sau afaceri. Orașele în care găsește cei mai mulți studenți străini sunt Bucureşti, Constanţa, Cluj, Iaşi.
De ce vor studenții români să studieze în altă țară?
Nivelul de trai și condițiile de viață sunt mai ridicate în Occident, iar salariul mediu poate fi și de patru ori mai mare decât în România, conform datelor Eurostat.
Infrastructura, educația și sistemul de sănătate sunt superioare în Europa Occidentală. Drumurile publice și transportul în comun, elementele care fac posibilă cooperarea oamenilor, sunt mult mai bune decât în România. Educația, rămasă cu mult în urmă aici, este valorificată în societățile europene. De asemenea, cei care depun efort pentru a învăța sunt răsplătiți pe măsură mai târziu – salarii bune, status social, recunoașterea performanței.
Cetățenii și rezidenții sunt tratați cu respect de instituțiile publice. Încrederea și respectul sunt doi piloni esențiali pe care o societate civilizată se sprijină. Atunci când instituțiile publice nu operează în interesul cetățenilor, ci în interesul birocrației și al decidenților politici, sistemul public nu mai este funcțional, iar de acest fapt suferă cetățenii.
Atunci, dacă studenții români doresc să plece să studieze în străinătate, de ce nu o fac?!
Răspunul la această întrebare variază, fiecare tânăr având diferite motive. Unul dintre obstacole ar putea fi lipsa banilor. Altul, deși doresc acest lucru, nu pot pentru că rădăcinile lor sunt atât de puternice prinse în solul românesc, încât cred că nu vor face față unui mediu atât de diferit față de cel din țara lor.
Acest subiect este atât de complex pentru că vorbim despre oameni, dorințe, sentimente. Fiecare are motivul lui, fie că pleacă, fie că rămân.
Acest subiect poate fi dezbătut la nesfârșit, însă astăzi ne oprim aici.
Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la Universitatea Politehnică Timișoara
Publicat de Dan Boanţă,
21 martie 2019, 09:37 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20
Fara Apa, Viata nu ar exista!
Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în fiecare an la 22 martie, este marcată sub deviza „Apa pentru toți”, de Universitatea Politehnica din Timișoara, prin Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, în colaborare cu Departamentul de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Astăzi, 21 martie, în Amfiteatrul K2 de la Centrul de Conferințe al UPT va avea loc, de la ora 10.00, conferința cu tema „Soluții tradiționale de epurare a apei uzate vs soluții Organica WATER”. În fața celor ce vor fi prezenți se va afla ing. Atilla Bodnar, director Organica WATER.
La eveniment vor participa studenții și cadrele didactice ale Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului de la UPT, reprezentanți ai Primăriei Timișoara, specialiști în domeniul exploatării și epurării apelor.
Vor fi prezentate soluțiile moderne și prietenoase cu mediul, aplicate la Stația de Epurare a Apei din Budapesta, pe care Organica Water o administrează.
Idei transformate în afaceri la Universitatea Tehnică din Iaşi
Publicat de Dan Boanţă,
10 februarie 2019, 10:29 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21
11 laboratoare de instruire, 80 de profesori şi 500 de studenţi implicaţi.
Este vorba despre proiectul „AntreprenorIng”, finanţat în cadrul unui proiect european, cu scopul de a dezolta cultura antreprenonrială a studenţilor de la UniversitateaTehnică din Iaşi, în perioada 2019-2021.
„În fiecare facultate vom amenaja câte un spaţiu. Atunci când am scris proiectul aceste spaţii erau deja identificate, deja s-au făcut nişte calcule, nişte cheltuieli preliminare cu privire la reabilitarea acestor spaţii, care vor avea o amprentă comună. Ele vor fi reabilitate pe baza unor proiecte elaborate de colegii noştri de la arhitectură în aşa fel în cât să dispunem de o reţea mai non-conformistă, de o reţea care să se rupă de sala clasică de seminar”, a declarat, prorectorul Neculai Seghedin de la Universitatea Tehnică din Iaşi.
Proiectul a fost divizat în două faze. Astfel, în prima fază vor fi instruite 80 de cadre didactice de la cele 11 facultăţi pentru a-şi îmbunătăţi competenţele în vederea proiectării şi susţinerii de cursuri antreprenoriale. Apoi, vor fi selectaţi 500 de studenţi din anii trei şi patru care vor primi pachete integrate de sprijin în dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale corelate cu nevoile pieţei muncii.
„Dorim să pregătim şi profesori din facultăţi care să predea anumite elemente de antreprenoriat specifice domeniului respectiv – domeniul electric, domeniul construcţiilor, domeniul mecanic, domeniul chimiei, domeniul textilei, etc. Sunt elemente specifice pe care noi vrem ca să le predăm stundeţilor bineînţeles în vederea unei inserţii mai uşoare pe piaţa muncii”, a mai spus Neculai Seghedin. La sfârşitul perioadei de instruire, studenţii vor obţine un certificat care să ateste competenţele în antreprenoriat, iar materiile care vor fi predate în cadrul acestor pregătiri vor fi îmbinate cu cele de creativitate, de inventică, de proprietate, de gândire critică şi de comunicare.
„Poate nu toţi vor avea afacerile lor, dar se vor putea implica în colectivitate, în afacerile altora având aceste cunoştinţe de antreprenoriat foarte proaspete şi însuşite în mod sistematic”, a precizat prorectorul politehnicii ieşene.
Reprezentaţii Universităţii Politehnice din Iaşi doresc ca aceste cursuri să devină o constantă în politehnica ieşeană şi după ce se va încheia implmentarea proiectului.
În total, pentru proeictul ”AntreprenorIng” vor fi investiţi 8 milioane de lei prin Programul Operaţional Capital Uman.
Studenţii UBB Cluj reprezintă România la concursul internaţional şcolar DECATHLON AFRICA – 2019
Publicat de Dan Boanţă,
8 februarie 2019, 10:56 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21
Studenți ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Publicitate, anul II, organizați într-o echipă de comunicare numită Digitality, vor participa la concursul „Solar Decathlon Africa – 2019”, un concurs în cadrul căruia vor participa 20 de echipe internaţionale cu idei originale despre cum vor arăta casele viitorului.
Modularity este o echipă formată din tineri inovatori care activează în diverse domenii precum: arhitectură, inginerie, construcții, IT și comunicare, scopul fiind acela de a găsi soluții de smart living, integrate într-o casă inteligentă.
Digitality este o echipă structurată sub forma unei agenții de publicitate, având 19 membri care lucrează în departamente de Client Service, Strategie, Creație, Digital și Media și va gestiona comunicarea echipei româno-marocane, Modularity, înscrise în acest proiect.
Momentan, prioritatea Digitality este reprezentată de promovarea echipei Modularity, însă, după terminarea concursului, studenții doresc să se extindă pe piață sub forma unei agenții veritabile.
Într-un timp foarte scurt, studenții din echipa Digitality au reușit să atragă parteneri la nivel național, inclusiv în Cluj Napoca, cum ar fi Humanitas și ClujHub.
Cel mai recent eveniment organizat de aceștia este Science Summit, eveniment satelit al TechFest. În cadrul acestuia au avut loc conferițe pe subiecte precum inteligență artificială, realitate virtuală și case inteligente.
Studenții de la Politehnica din Timișoara pot da note într-un proiect-pilot
Publicat de adinaiftime,
21 noiembrie 2017, 08:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:23
Studenții din Timișoara pot să acorde calificative profesorilor. Este vorba despre tinerii care studiază la Universitatea Politehnica din Timișoara care au posibilitatea să le dea note cadrelor didactice.
La Universitatea Politehnica din Timișoara se desfășoară, în perioada 20 – 29 noiembrie săptămâna evaluarii, în cadrul căreia studenţii vor evalua procesul didactic prin intermediul unei platforme online, dezvoltate în cadrul UPT, în cadrul unui proiect-pilot.
În acest semestru se vor evalua disciplinele din semestrul II al anului universitar 2016-2017. La evaluare participă studenţii de la ciclurile licenţă şi master. Dacă până în prezent astfel de evaluări se realizau doar prin completarea unor formulare tipărite, noutatea acestui an o reprezintă platforma online dezvoltată în cadrul UPT.
EUOBSERVER: Dincolo de Erasmus – unde şi de ce călătoresc studenţii europeni?
Publicat de Camelia Teodosiu,
8 noiembrie 2017, 09:14 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:23
Aproape 700.000 de studenţi europeni sunt înscrişi la universităţi de dincolo de ţara lor de origine – nu pentru un stagiu de schimb, ci pentru întreaga durată a studiilor lor de licenţă sau cursurilor de doctorat.
Mulţi se mută în Regatul Unit (şi Brexit va avea un impact asupra acestui aspect), dar şi Austria, Elveţia şi Danemarca atrag numere semnificative de studenţi internaţionali.
Pentru a înţelege importanţa fenomenului, gândiţi-vă numai că numărul de studenţi care se mută temporar în cadrul programului Erasmus+ este de numai 300.000 pe an.
Ce factori le determină opţiunile şi care sunt obstacolele cu care se confruntă studenţii europeni care vin din state nemembre UE?
Obstacole pentru studenţii de la „periferie”
Europa de sud-est este un caz interesant de studiat în ceea ce priveşte mobilitatea studenţilor, atât din cauza amplorii fluxurilor cât şi din cauză că regiunea este un sistem „închis”, caracterizat mai ales de fluxuri intraregionale.
Studenţii de aici tind să se mişte mai mult decât media UE – ei constituie aproape o treime din studenţii europeni care se înscriu la universităţi din străinătate. Această opţiune este deseori determinată de numărul limitat de universităţi de top din regiunea lor, care este în schimb invadată de instituţii de calitate slabă, gestionate de sectorul privat fără un control public adecvat. Totuşi, există şi alţi factori financiari şi culturali care joacă un rol în această privinţă.
În pofida cererii mari de oportunităţi de studiu mai bune în străinătate, există şi numeroase obstacole.
Dacă în cadrul UE studenţii sunt liberi să se înscrie într-o altă ţară şi primesc acelaşi tratament ca şi studenţii autohtoni, pentru cei din afara UE totul este mai complicat: taxe mai mari, mai multă birocraţie şi – cu excepţia cazului în care există acorduri bilaterale – acces limitat la burse şi cazare.
Potrivit datelor, cetăţenia UE face realmente diferenţa pentru studenţii sud-est europeni care doresc să plece în străinătate. Dintre cei care vin din state membre UE, doar 23% locuiesc în această regiune. Cifra este aproape dublă în cazul celor care nu sunt cetăţeni UE (45%).
Dacă ne uităm la fenomenul opus, adică studenţi din restul continentului care se mută în Europa de sud-est, principalii beneficiari sunt state membre UE precum România, Bulgaria şi Grecia – în vreme ce celelalte ţări cu greu reuşesc să atragă studenţi.
Oportunitate ratată?
Impactul pozitiv al mobilităţii studenţilor a fost recunoscut de mult şi promovat în Europa: studiul în străinătate stimulează educaţia, aptitudinile lingvistice, contactele interculturale şi oportunităţile de angajare.
Această viziune a dus la crearea Zonei europene de studii superioare şi a programului Erasmus+. Obiectivul UE este ca până în 2020 să aducă la 20% numărul de studenţi care petrec un timp în străinătate, fie pentru educaţie fie pentru practică.
Totuşi, studenţii sud-est europeni tind a obţine mai puţine beneficii de pe urma mobilităţii internaţionale, întrucât în general ei se mută pe cuprinsul regiunii proprii – majoritatea fluxurilor conectează ţările care sunt deja foarte apropiate din punct de vedere lingvistic şi cultural.
Schimburile se fac deseori conform stadiului relaţiilor din zonă, acordurile bilaterale punând la dispoziţie fonduri şi locuri pentru străinii din vecinătate. De pildă, mulţi studenţi sîrbi bosniaci se mută în Serbia.
Paradoxal, aceste dinamici ar putea ajunge să reducă – iar nu să stimuleze – ocaziile implicate de schimburile culturale.
Dar în acelaşi timp, mobilitatea intraregională ar putea fi considerată ca o modalitate de reconciliere, de depăşire a diviziunilor şi de încurajare a contactelor reciproce. Obiectivele Biroului regional de cooperare pentru tineret (RYCO), creat în cadrul procesului Berlin, se înscriu exact pe această direcţie.
Rolul relaţiilor bilaterale
Analiza fluxurilor de intrare şi ieşire a studenţilor din Europa de sud-est evidenţiază unele relaţii bilaterale puternice, deseori cu sens unic.
Este cazul Greciei, unde peste 85% din studenţii veniţi din alte părţi provin din Cipru (52%) şi Albania (36%). Pentru studenţii albanezi, factorul crucial este existenţa fluxurilor migratorii consacrate între cele două ţări, în vreme ce studenţii din Cipru sunt motivaţi în principal de absenţa barierelor de limbă şi de consideraţii financiare.
Dacă accesul la licenţe este liber în ambele ţări, diplomele de masterat costă în Cipru între 4.000 de euro şi 10.000, faţă de media de 3.660 de euro în Grecia.
Bosnia-Herţegovina primeşte foarte mulţi studenţi pentru dimensiunile sistemului său universitar. Studenţii croaţi se evidenţiază, constituind 40% din studenţii care vin şi aleg mai ales Universitatea din Mostar, iar alţi 25% sunt turci, care se concentrează în colegii particulare din Sarajevo şi Travnik (cu 1.218 şi respectiv 759 studenţi în 2016).
În ceea ce priveşte fluxurile de ieşire, peste 50% din bosniacii care se înscriu la studii superioare în străinătate pleacă în Serbia, doar aproximativ 100 aleg anual Croaţia (dar aceştia sunt probabil mult mai numeroşi, mulţi având un paşaport dublu şi ca urmare nefiind înregistraţi ca străini).
Turcia ocupă poziţia a patra între cele mai populare destinaţii pentru studenţii bosniaci, care pot beneficia de burse dedicate aici – flux care ar putea creşte pe viitor, având în vedere recenta introducere a cursurilor de limba turcă în şcoli, în unele părţi ale ţării.
De asemenea, legăturile culturale şi de limbă dintre Moldova şi România se traduc printr-un flux constant, remarcabil de studenţi, susţinut de politici publice care rezervă 5.000 de locuri anual în universităţile române – majoritar finanţate (de stat) – pentru studenţii moldoveni.
Se poate spune că mobilitatea studenţilor în regiune rămâne până acum o oportunitate doar pe jumătate exploatată.
Opţiunile sunt în principal conturate de stimulentele lingvistice şi financiare condiţionate de stadiul relaţiilor bilaterale din zonă, limitând astfel potenţialul schimbului cultural.
Iniţiative precum programe de mobilitate în macro-regiunea adriatico-ioniană şi RYCO, care stabilesc că mobilitatea studenţilor este una din priorităţile lor, încearcă să iasă din acest şablon.
Extinderea programului Erasmus+ la această zonă este încă un semnal pozitiv, în aşteptarea deplinei egalizări a (şanselor) studenţilor din regiune cu ale colegilor lor care vin din UE.
Articol produs de Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa în cadrul European Data Journalism Network.
Radio Cluj: Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi performanţele ei
Publicat de Camelia Teodosiu,
2 noiembrie 2017, 01:35 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:24
Instituţie de învăţământ superior şi cercetare, cu caracter public, de stat, UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA a aniversat anul trecut, un sfert de secol de existenţă fiind înfiinţată în anul 1991.
Universitatea este situată în chiar centrul cetăţii istorice Alba Carolina, beneficiind de atmosfera specifică a locurilor încărcate de istorie, dar bucurându-se şi de facilităţile oferite de primul „oraş smart” din România.
”Programele derulate în fiecare an ţin cont de cerinţele de pe piaţa muncii, Universitatea fiind într-o permanentă legătură cu angajatorii şi sondând opiniile acestora privitoare la nevoia de îmbunătăţire a conţinuturilor teoretice şi a aptitudinilor practice pe care cei aproximativ 5000 de studenţi trebuie să le dobândească. O atenţie deosebită se acordă organizării în condiţii optime a practicii de specialitate, sub coordonarea unor tutori specialiţti în diverse domenii, instituţia având numeroase parteneriate şi fiind inclusă în programe de tip internship.
Prin programul managerial asumat, Universitatea albaiuliană se concentrează permanent asupra creşterii valorii profesionale a absolvenţilor săi, a îmbunătăţirii programelor de studii, a promovării cercetării ştiinţifice de performanţă şi, nu în ultimul rând, asupra afirmării specificului său, folosind la nivel maxim patrimoniul uman, spiritual şi material de care dispune, dar şi resursele financiare. În prezent, dotarea laboratoarelor didactice şi de cercetare corespunde stadiului modern de dezvoltare a cunoaşterii ştiinţifice şi este comparabilă cu cea din universităţile dezvoltate din Europa.
Principiul care stă la baza întregii activităţi de promovare a imaginii UAB în societatea românească şi în comunitatea internaţională este cel al conştientizării importanţei Universităţii albaiuliene în arealul istoric, geografic, economic, social şi cultural în care funcţionează, ca instituţie orientată spre performanţă multiplă şi cu un înalt potenţial de formare de specialitaţi în diverse domenii de interes major, recunoscuţi în plan europeran şi nu numai. Pe de altă parte, respectându-se unul dintre obiectivele de bază ale strategiei instituţionale – cel al internaţionalizării, s-a procedat la aplicarea unui plan de dezvoltare şi consolidare a relaţiilor cu parteneri din Europa şi din întreaga lume, în vederea diseminării oportunităţilor de studiu, practică şi de cercetare oferite studenţilor, crescându-se, astfel, semnificativ, şi gradul de atractivitate în rândul cetăţenilor UE sau din ţări terţe UE” – prof.univ.dr. Valer Daniel Breaz, Rectorul Universităţii ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Din punct de vedere didactic Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, se situează în prima treime a clasamentului universităţilor din România, cu un corp profesoral foarte bine pregătit, studenţi bine pregătiţi uşor integrabili pe piaţa muncii. Cartea a fost şi rămâne un instrument de educaţie.
Caravana UMF pleacă la recrutare în 8 județe din țară
Publicat de adinaiftime,
29 octombrie 2017, 19:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:24
Caravana Universității de Medicină și Farmacie (UMF) va ajunge, în perioada octombrie – noiembrie 2017, la zeci de licee din întreaga țară.
Peste 50 de studenți sunt implicați în acest program.
Organizați în echipe, voluntarii se deplasează la unitățile de învățământ pentru a le prezenta elevilor oferta educațională a UMF Tîrgu Mureș și oportunitățile de viitor.
Președintele Ligii Studenților din Tîrgu Mureș, Iuliu Cocuz:
”Ne întâlnim cu elevii claselor a XI-a, a XII-a, eventual și a X-a, dacă ei își doresc, și le povestim, ca o imagine de ansamblu, ce înseamnă UMF Tîrgu-Mureș, de la oferta educațională, la baza materială pe care universitatea o oferă, facilitățile pe care le au și condițiile speciale de admitere pe care universitatea le solicită.”
Voluntarii vor ajunge în Brașov, Bistrița-Năsăud, Prahova, Maramureș, Bacău, Botoșani, Harghita și Covasna și se vor adresa atât elevilor din mediul urban, cât și celor din mediul rural.
Publicat de adinaiftime,
11 octombrie 2017, 20:40 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:24
Studenţii care au împlinit 26 de ani NU mai au gratuitate la transportul feroviar.
Uniunea Naţională a Studenţilor din România a transmis o scrisoare deschisă premierului privind nemulţumirea faţă de hotărârea Guvernului de a nu mai oferi transport feroviar gratuit studenţilor, care au peste 26 de ani, după ce, anul universitar precendent, aceştia au beneficiat de acest drept.
Studenţii cer Ministerului Educaţiei o explicaţie în baza căreia s-a luat această decizie, dar şi un raport al impactului bugetar.
Potrivit datelor de pe site-ul ministerului Educaţiei, în perioada 2009-2015, în învăţătântul universitar superior, în fiecare an, aproximativ 5% dintre studenţi au avut vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani.