Ascultă Radio România Regional Live

sport

Andrei Ailenei – atlet, militar, campion și recordmen

Publicat de Gabriel Stan, 8 aprilie 2022, 15:05

Așa cum v-am obișnuit, la secțiunea Inedit vă prezentăm un nou sportiv, un militar maratonist ce deține rezultate excepționale la concursurile la care a participat până la vârsta de 31 de ani, fiind un specialist în alergările de anduranță în care a reușit peste 100 de curse.

Dacă nu aleargă la maratoane unde așază România în topuri, o face pentru cauze nobile, iar despre toate aceste aspecte ne-a povestit câteva aspecte.

La ultima competiție la care a participat, Ultrarunning Barcelona, a bifat cel mai bun timp al cursei parcurgând 237.364 km, în 24 de ore.

Din cei 36 de alergători prezenți la start s-a aflat și Fotios Zisimopoulos, cel mai titrat sportiv, câștigătorul Sparthatlonului din 2021. Acesta din urmă avea ca obiectiv să doboare la Barcelona recordul mondial.

Spartathlon este o cursă istorică de ultradistanță prin alergare, care are loc în luna septembrie a fiecărui an în Grecia. Spartathlon este una dintre cele mai dificile și incitante curse de ultradistanță din lume datorită istoriei și poveștilor unice.

Spartathlonul reînvie pe urmele lui Pheidippides, un străvechi alergător de fond atenian, care în 490 î.Hr., înainte de bătălia de la Maraton, a fost trimis la Sparta pentru a căuta ajutor în războiul dintre greci și perși.

Potrivit istoricului grec antic Herodot, Pheidippides a sosit în Sparta a doua zi după plecarea sa din Atena.

Din 1984 a fost fondată Asociația Internațională „Spartathlon”, care de atunci a organizat continuu cursa, în luna septembrie. Alegerea acestei luni se datorează faptului că acesta este timpul raportat de Herodot pentru fuga lui Pheidipides la Sparta.

Andrei Ailenei are puțin peste jumătate de an de când este detașat la Statul Major al Apărării, acesta venind de din cadrul Batalionului 198 Sprijin Logistic din Iași.

A urmat cursurile Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, specialitatea artilerie și rachete, iar acum este căpitan, iar în cadrul Statului Major al Apărării coordonează activitățile de recuperare fizică și psihică prin sport a militarilor care au fost răniți în operațiuni militare, în proiectul Invictus România.

Printre rezultatele remarcabile obținute la competițiile sportive la care a participat, acesta se poate mândri cu faptul că a reușit să urce în 2020 toate cele 14 vârfuri de peste 2500 m din țară, adunând 428 de km în 11 zile într-un proiect caritabil denumit “Urcăm munții pentru cei care nu pot”.

Andrei se implică în multe proiecte de voluntariat pe care le combină cu partea sa activă, sportivă, însă cu toate acestea își face timp și de alte pasiuni, printre care amintim înotul, muzica fotbalul sau cititul.

De origine din Pașcani, județul Iași, Andrei a absolvit Colegiul Național “Mihail Sadoveanu”, profilul matetematică-informatică.

Ștafeta Veteranilor Invictus va ajunge în acest an la ediția a IX-a. Ea însumează aproximativ 3800 de kilometri devenind o tradiție în țară și amintind, în fiecare an, despre spiritul Invictus, acela care trebuie să ne unească pe toți în jurul veteranilor.

Participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război, cât și pentru cei plecați dintre noi.

Cei care iau parte la ștefetă se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru pentru a rememora imaginea celor ce s-au jertfit pentru țară.

Moto-ul lor atunci când obosesc este: ”Să te ridici și să lupți în continuare. Pentru eroii noștri, pentru România!”

Ștafeta Veteranilor este un eveniment organizat de voluntari cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, care și-au propus să promoveze memoria eroilor români prin intermediul sportului.

Interviul a fost realizat de Anca Făgăraș, de la Jurnal Militar Târgu Mureș.

Sursa foto: Facebook Andrei Ailenei 

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 17:10

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Au revenit acasă militarii din detașamentul de protecție a forței pe care armata română îl asigură în...

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană
O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 17:03

O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au executat miercuri o nouă misiune umanitară pentru transportul a 12 pacienți...

O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române
Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:57

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale va lansa în 2025 12 programe majore de înzestrare pentru care va plăti, în...

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:44

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și-a extins prezența, cu efective și tehnică militară, la încă două grupuri de luptă ale NATO...

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:25

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării Angel Tîlvăr s-a întâlnit marți, la București, cu James O’Brien, asistentul pentru...

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 09:11

Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta

Andrei Medvedi: Am plecat în prima zi dimineață, când a început războiul, în 24 februarie. La ora 9:00 deja eram la Comisariatul militar cu o...

Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 09:00

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima oprire o facem în Polonia, unde noul an i-a regăsit pe militarii Detașamentului de Apărare...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 08:50

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În baza aeriană de la Ramstein a avut loc joi o nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina....

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina

Mișcare, prevenție și nutriție în viața fiecărui om

Publicat de Camelia Teodosiu, 18 noiembrie 2021, 11:31 / actualizat: 14 ianuarie 2022, 11:51

Tema acestei ediții se referă la importanța nutriției pentru o viață sănătoasă și echilibrată. Și chiar dacă pare un subiect de interes pentru persoane mai trecute prin viață, ei bine, veți fi surprinși cât de mulți tineri sunt orientați spre acest domeniu. De altfel, chiar prezența invitatului nostru – Mădălin Constantin demonstrează acest lucru.

Articol integral și podcast pe romaniadenota10.ro

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor
Biblioteca de bucurii miercuri, 6 decembrie 2023, 22:11

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor

Social Skills in Blended Learning for better student Achievement Astăzi vom discuta despre un proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii...

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor
Valahii din Moravia – monografie fotografică
Biblioteca de bucurii joi, 30 noiembrie 2023, 13:14

Valahii din Moravia – monografie fotografică

În această ediție a emisiunii, așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o monografie fotografică despre valahii din Moravia. Oamenii de aici...

Valahii din Moravia – monografie fotografică
Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie
Biblioteca de bucurii marți, 21 noiembrie 2023, 09:53

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie

În Biblioteca de Bucurii ne întâlnim cu actorul şi regizorul Petru Hadârcă – un om plin de creativitate, umor și subtilitate artistică....

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie
„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”
Biblioteca de bucurii miercuri, 25 octombrie 2023, 16:39

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”

Ne regăsim în acest spațiu ca să împărtășesc emoția unei povești care m-a impresionat. Nu numai pe mine, ci pe toți cei care au aflat-o....

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”
Biblioteca de bucurii joi, 28 septembrie 2023, 10:17

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii

Bun găsit în spațiul dedicat ideilor și subiectelor care inspiră frumusețea vieții. Pentru subiectul acestei ediții a emisiunii, m-am oprit...

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii
Biblioteca de bucurii joi, 10 august 2023, 16:57

Împreună pictăm Catedrala Mântuirii Neamului

În București, pe „Dealul Arsenalului”, mare construcție hărăzită să atingă Cerul. Este Catedrala Mântuirii Neamului cu semnificație...

Împreună pictăm Catedrala Mântuirii Neamului
Biblioteca de bucurii joi, 3 august 2023, 17:50

Aluniș Eco LiterArt  – Eco Numărători din 3 în 3

Practici și viziuni artistice adunate în proiectul „Aluniș Eco LiterArt” Bun găsit vă spune Camelia Teodosiu plină de inspirația adusă de...

Aluniș Eco LiterArt  – Eco Numărători din 3 în 3
Biblioteca de bucurii joi, 27 iulie 2023, 10:47

Esența Naturii în Uleiuri Magice

Ca de fiecare dată, vă întâmpin cu același „bun găsit”, în acest spațiu dedicat inspirației pentru tot ceea ce reprezintă frumusețea...

Esența Naturii în Uleiuri Magice

Primul parc de fitness amenajat pe malul mării, la Constanța!

Foto: Sursa foto: http://www.primaria-constanta.ro/

Publicat de Andra Radu, 17 august 2021, 16:54 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

Iubitorii de mişcare în aer liber au la dispoziţie primul parc de fitness amenajat pe malul mării, respectiv pe plaja Modern, potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria municipiului Constanţa.

„În numai două săptămâni, a fost organizat un spaţiu de agrement dotat cu 47 de aparate de fitness pentru toate grupele de muşchi, o pistă pentru alergat, a fost înfrumuseţat cu arbori, arbuşti şi flori.

Au fost montate bănci, coşuri de gunoi şi stâlpi de iluminat, pentru ca plăcerea de a face sport să poată fi satisfăcută şi după lăsarea serii. Avem şi o zonă de spaţiu verde care este dotată cu sistem de irigaţii, o pergolă pentru umbră şi toate condiţiile pentru a putea desfăşura aceste activităţi în mod decent”, se arată în comunicat.

Parcul de fitness se află pe plaja Modern, ceea ce face ca timpul petrecut pe malul mării să fie cu atât mai plăcut, mai ales pentru cei care iubesc să facă sport în aer liber.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Se lansează proiectul „Constanţa coffee break”!

Foto: Sursa foto: Primăria Constanța/Facebook

Publicat de Andra Radu, 9 iulie 2021, 16:12 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

În acest weekend, începând de sâmbătă de la ora 08:00 şi până duminică la ora 23:00, bulevardul Tomis din Constanţa, între bulevardul Ferdinand şi strada Traian, se va transforma într-o mare terasă.

Constănţenii şi turiştii pot savura o cafea şi, deopotrivă, într-un spaţiu în care se pot plimba, pot merge cu role, biciclete, trotinete ori pot juca diferite sporturi.

De asemenea, zona de promenadă de pe bulevardul Tomis va găzdui demonstraţii de baschet oferite de sportivi constănţeni sâmbătă şi duminică, între 17:00 şi 20:00.

Transformarea bulevardului Tomis în zonă de promenadă impune unele restricţii de circulaţie.

Astfel, conducătorii auto care tranzitează centrul oraşului pot folosi rutele alternative: bulevardul Tomis – bulevardul Ferdinand – strada Mihai Viteazu, bulevardul Tomis – strada Traian, respectiv bulevardul Tomis – bulevardul Ferdinand – strada Ecaterina Varga – strada Negru Vodă – strada Traian.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Lucrările pentru amenajarea Lacului lui Binder continuă!

Foto: Sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu/Facebook

Publicat de Andra Radu, 5 mai 2021, 13:13 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19

Primăria Municipiului Sibiu a anunțat că în maxim 8 luni, Lacul lui Binder va fi dat în folosinţă. Lucrările prevăzute a fi realizate sunt:

– Amenajarea instalaţiei de transport pe cablu pentru activităţi nautice de tip wakeboarding si schi nautic, una în circuit pentru avansaţi şi agrement şi una liniară, pentru începători şi antrenamente.

– Finalizarea amenajării pontoanelor din jurul lacului.

– Finalizarea amenajării plajei prin:

  • Amplasarea pe apă a unui loc de joacă gonflabil plutitor modular, cu tobogane, trambuline, etc.
  • Crearea pe nisip a unui loc de joacă
  • Crearea vestiarelor
  • Amplasarea mobilierul de plajă (şezlonguri, umbrele)
  • Amenajarea unor terenuri de sport pentru volei pe nisip în suprafaţă de 128 de metri pătraţi

– Finalizarea amenajării terenului din jurul lacului pentru promenadă şi piste pentru biciclete, trotinete, skateboard, patine cu rotile şi cărucioare, precum şi crearea unor zone de recreere şi odihnă sub forma unor gradene verzi.

– Asigurarea utilităţilor pentru pavilion multifuncţional, amplasat pe malul vestic al lacului. De asemenea, lângă pavilion se va amenaja o zonă de bar şi terasă.

– Asigurarea utilităţilor pentru pavilioanele în care vor funcţiona grupurile sanitare din zona plajei, punctul de prim ajutor şi spaţiile de depozitare pentru zona de plajă.

– Finalizarea amenajării punctului de ticketing/acces zona plajă, a porţii de intrare cu turnicheţi şi a punctului de informare.

Lacul lui Binder va oferi sibienilor posibilităţi pentru:

  • Practicarea sporturilor nautice: wakeboarding, schi nautic, stand up paddle boarding şi canoe;
  • Plajă şi practicarea sporturilor de plajă;
  • Promenadă şi plimbarea cu bicicleta, trotineta sau rolele;
  • Petrecerea timpului liber pentru copii în cele două locuri de joacă;
  • Petrecerea timpului liber în una dintre zonele de terasă.
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Cum putem să ne menţinem în formă în perioada de autoizolare?

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 6 mai 2020, 15:02 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19

Activitatea fizică este esenţială în această perioadă de autoizolare pentru menţinerea unui stil de viaţă sănătos, pentru dezvoltarea armonioasă a corpului şi pentru menţinerea unui tonus ridicat şi a unei bune dispoziţii.

Ar trebui să profităm de fiecare oportunitate de a face cât mai multă mişcare, chiar şi în autoizolare!

Nu ar trebui să uităm că activitatea fizică frecventă şi regimul alimentar potrivit sunt cele mai bune recomandări pe timp de autoizolare.

Pavel Kondraşev, psiholog şi instructor de health & fitness a dăzvăluit cum anume putem să ne menţinem în formă în perioada de autoizolare.

Expertul ne recomandă să achiziţionăm pentru a avea în casă în această perioadă câteva echipamente suplimentare pentru antrenament, obligatoriu o saltea sport pentru exerciţii fizice, o coardă, gantere şi o bandă elastică fitness.

„Acest set de echipamente sportive ne poate ajuta să înlocuim pentru o scurtă perioadă antrenamentele de la sală cu cele de acasă, din autoizolare. Optând pentru un antrenament complex, combinând exerciţii pentru toate grupurile musculare, puteţi antrena corpul la fel de bine ca în timpul unui antrenament de la sala de sport”, a declarat Kondraşev.

Dacă nu avem echipamentul respectiv sau aparate acasă, putem face exerciţii cu greutăţi, cu nişte frânghii, bidoane sau sticle umplute cu apă.

„Trebuie reţinut faptul că toate aceste recomandări sunt relevante nu numai pentru perioada carantinei şi izolării, ci şi pentru perioadele normale. Astfel de exerciţii includ antrenamente de împingere, exerciţii pentru piept, umeri, cvadricepşi şi tricepşi, iar o zi de antrenament trebuie să includă de obicei exerciţii push-pull pentru întregul corp.

Optăm pentru exerciţii eficiente, alegem exerciţiile push-pull pentru întregul corp, neapărat facem abdomene, nu uităm nici de genuflexiuni, considerate în general regele tuturor exerciţiilor. Cuplăm cu exercitiile push-pull pentru întregul corp, îndreptările şi antrenamentul muscular pentru trunchi, cat şi cel pentru partea inferioară a corpului.

Stabiliţi drept obiectiv 3-5 serii din fiecare exerciţiu, cu câte 5-8 repetări. Pentru partea superioară a corpului, principalele două ridicări pe care trebuie să le încadrăm în aceste exerciţii sunt împingerile din culcat şi ramatul cu haltera. Atenţie: acest exerciţiu nu este recomandat persoanelor care au dureri de spate.

Atunci când facem îndreptările şi antrenamentul muscular şi antrenamentul de forţă, există doua reguli: ridicăm greutăţi şi optăm pentru ridicări multi-joint, folosind o tehnică foarte bună push-up-urile, greutăţi pentru gleznă umplute cu nisip (săculeţi cu nisip), exerciţii dinamice şi statice, exerciţii pe presă, picior şi hiperextensie. De asemenea, exerciţiile cu frânghii, exerciţiile cu benzi elastice de fitness vor fi o opţiune foarte bună”, a subliniat antrenorul.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Primăvara începe cu tine, Radio Romania Brașov FM! 

Publicat de Camelia Teodosiu, 1 martie 2019, 10:35 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20

Din 1 martie, pe frecvența 93,3 FM.

Radio Romania Brașov FM – Mereu la înălţime

Cel mai nou post din familia Radio România emite din 1 martie, la Braşov, pe frecvenţa 93,3 FM.

Radio România Braşov FM se adresează ascultătorilor dornici de informaţie echidistantă şi concisă, muzică bună, divertisment de calitate, cultură şi sport.

Sub sloganul Mereu la înălţime, studioul din inima ţării vine ca o completare firească şi necesară a reţelei studiourilor teritoriale Radio România. Ştiri, muzică, reportaje, interviuri, informaţii din trafic, sfaturi pentru sănătate, competiţii sportive, folclor, teatru radiofonic, se vor asculta pe 93,3 FM, în emisiuni precum Bună dimineaţa Transilvania, Pulsul Zilei, Sens Unic sau Pasaj Urban.

Buletinele de ştiri şi radiojurnalele Radio România Braşov FM vor prezenta actualitatea locală – deciziile autorităţilor braşovene, stadiul proiectelor implementate, informaţiile din trafic, vremea de la munte, evenimentele cultural-artistice şi competiţiile sportive, din 1 martie, pe 93,3 FM.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Program de creditare fără dobândă pentru tineri

Publicat de Camelia Teodosiu, 4 iunie 2018, 08:05 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21

Guvernul are în analiză, spre aprobare, programul care le va oferi tinerilor fără un loc de muncă sau aflați la studii acces la împrumuturi fără dobândă, garantate de stat. Potrivit proiectului intitulat „Investește în tine!”, persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani vor putea împrumuta de la bancă maximum 40.000 de lei pentru activități din sfera educației, sportului și culturii sau pentru tratamente medicale. Suma împrumutată poate crește cu încă 20.000 de lei dacă tânărul respectiv se angajează în perioada derulării programului. De asemenea, persoanele cu vârste între 26 și 55 de ani vor putea împrumuta tot cu dobândă zero maximum 35.000 de lei, la care se poate adăuga, de asemenea, cei 20.000 de lei dacă respectivul își găsește de lucru între timp. Potrivit vicepremierului Viorele Ștefan, pentru ca dobânda să fie zero din perspectiva beneficiarilor, statul va plăti băncilor comisioanele și dobânzile aferente împrumuturilor contractate.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Radio Reșița – Mereu la înălțime, cărășeanul Flaviu Cernescu, explorează limitele umane

Publicat de Camelia Teodosiu, 14 decembrie 2017, 12:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:22

Flaviu Cernescu este bănățeanul ale cărui aventuri au trecut de granițele României și au ajuns cap de afiș pe primele pagini ale publicațiilor din lume.

Flaviu Cernescu este originar din Bocșa, Caraș-Severin, are 35 de ani și de mic a fost pasionat de ”explorare”; a început cu escaladarea cireșului din curtea casei și a ajuns până la …356 de metri. Un an de metri!

Următoarea sa pasiune a fost bicicleta, dar a mai făcut un pas în explorarea acestui ”domeniu” în jurul vârstei de 20 de ani.  Astfel, a reununțat la o roată și la șa începând să se plimbe cu monociclul prin oraș. După o anumită perioadă,cea mai mare cucerire, în acest mod, a fost plimbarea cu monociclul pe marginea barajului Vidraru, la 166 de metri înălțime.

Nu s-a oprit aici: a sărit de pe diferite clădiri, le-a escaladat, apoi s-a lăsat ”cucerit” de disciplina Parkour; a făcut acrobații cu bicicleta, s-a cățărat pe cele mai înalte turnuri, coșuri de fum scoase din uz, a jonglat, le-a traversat, a sfidat limitele.

Despre toate acestea Flaviu spune că: ”toate aceste nebunii sunt nebunii doar pentru anumite categorii de oameni, pentru că dacă mergi mai departe ele devin normalitate”.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre bănăţeanul care a traversat desculț, pe o coardă, distanța de 50 de metri între două turnuri din Reșița, vă invităm să ascultaţi emisiunea România de nota 10 realizată de Cristina Corocan.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Ministerul Tineretului și Sportului va lansa programul „România în mișcare” la începutul anului 2018

Publicat de adinaiftime, 24 noiembrie 2017, 14:51 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:23

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a anunțat, joi, în cadrul Conferinței Naționale „Trecut, prezent și viitor în sportul românesc”, lansarea programului „România în mișcare”, care va avea loc la începutul anului 2018.

„Sper să adoptăm programul ‘România în Mișcare’ la sfârșitul lunii decembrie, iar din ianuarie să ne apucăm de muncă. Scopul acestuia este îmbunătățirea accesului la sportul organizat pentru cetățenii români indiferent de vârstă, gen sau profil socio-economic. Implementarea programului va fi făcută de către Direcțiile Județene de Sport, iar valoarea finanțării va fi undeva la 25.000 de lei pe proiect. Ne gândim ca în fiecare județ să avem undeva la 4 astfel de proiecte. Vrem să îl implementăm cât mai repede, chiar de la 1 ianuarie, pentru că nu mai putem aștepta. Trebuie să facem ceva. România are nevoie de sport”, a spus ministrul.

Acesta a menționat că viitorul reprezintă „o responsabilitate uriașă” pentru factorii decizionali și că acum este momentul zero pentru sportul românesc.

„Sportul ar trebui să devină o prioritate pentru orice guvern. Mă repet, eu sunt un partener pentru toți cei din sport și sper ca societatea românească să conștientizeze importanța sportului. Sportul a avut un rol esențial în ceea ce privește identitatea poporului român. Trecutul sportului românesc îl știm toți și ne mândrim cu el. Prezentul îl cunoaștem, în timp ce viitorul ne aparține nouă, factorilor decizionali. Este o responsabilitate uriașă pentru că este momentul zero în sportul românesc. Nu mai putem trăi în trecut”, a adăugat Marius Dunca.

Programul „România în mișcare” este alcătuit din trei componente: sprijin pentru sportul organizat la nivel județean (asociații județene) prin finanțări de proiecte; organizarea de competiții sportive școlare destinate elevilor din clasele III-VI, care nu sunt legitimați la cluburi; acțiuni de promovare a sportului și mișcării tip „Săptămâna europeană a sportului” de două ori pe an (în lunile februarie și iunie).

MTS speră să atragă la competițiile școlare o participare de aproximativ 1.500-2.000 de elevi în fiecare județ.

Bugetul programului „România în mișcare” este de 9 milioane de lei și va fi distribuit după cum urmează: 4,5 milioane de lei — concursuri de proiecte, 3 milioane de lei — competiții școlare, 1,5 milioane de lei — săptămânile sportului.

În cadrul Conferinței Naționale „Trecut, prezent și viitor în sportul românesc”, organizată sub auspiciile Centenarului Marii Uniri de la 1918, ministrul Marius Dunca a acordat plachete unor personalități din sport precum Marin Dragnea (general de război, fost președinte al Comitetului Olimpic Român), Alexandru Lăzărescu (profesor de sport, fost secretar general al Federației Române de Tenis și fost șef al delegației României la 7 ediții ale Jocurilor Olimpice), Anghel Vrabie (profesor de sport, component al delegației României la 5 ediții ale JO) și Radu Bidiugan (directorul Institutului Național de Cercetare pentru Sport).

La eveniment au fost prezenți ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, dar și foști campioni și personalități sportive precum Ivan Patzaichin, Ion Țiriac, Cristian Balaj, George Cosac, Laura Badea-Cârlescu, Alin Petrache, Gheorghe Vișan, Irina Deleanu, Octavian Bellu, Elisabeta Lipă și Gabriela Szabo. De asemenea, la conferință au participat sportivii Bianca Răzor (atletism), Andrei Muntean (gimnastică), Gianina Beleagă (canotaj) și Alin Moldoveanu (tir sportiv), aceștia răspunzând întrebărilor celor prezenți în sală.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

„Mureșul în integrame” a ajuns pe tarabe

Publicat de adinaiftime, 22 august 2017, 11:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:26

Pasionații de integrame au la dispoziție, de câteva zile, Almanahul „Mureșul în integrame”. Pentru pasionații de cuvinte încrucișate sunt pregătite 104 careuri care abordează teme din georgrafie, cultură, sport sau turism.

Autorul integramelor, rebusistul tîrgumureșean Alex Toth, spune că cel mai dificil i-a fost să aleagă temele în jurul cărora a creat careurile:

”Am început să lucrez la almanah din 2 ianuarie 2017, am lucrat aproximativ șase-șapte luni. Partea cea mai grea, atunci când compui cuvinte încrucișate este să găsești temele, pentru că a încrucișa cuvintele ține deja de dexteritate.”

Cel mai important aspect la care a lucrat autorul este lista de teme și cuvinte cheie. Nu a fost ușoară nici alegerea integramelor, pentru că în almanah au ajuns doar 104 din cele peste 120 de integrame create de Alex Toth, toate legate de județul Mureș.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Sprijin de la primărie pentru “Petroșani-Parâng Trail Run”

Publicat de adinaiftime, 15 august 2017, 21:16 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:26

Primăria Petroşani contribuie cu 30.000 de lei la organizarea evenimentului “Petroșani-Parâng Trail Run”. Consilierii locali au fost de acord cu acordarea acestei sume care, susţin aceştiua, are rolul de a promova potentialul turistic al Parângului si nu numai.

Concursul va avea trei probe distincte constând în concurs pentru  copii, traseu montan Petrosani-zona Rusu (16 km) si traseu montan Petrosani – Cârja (37 km). Prima ediţie a evenimentului va avea loc în data de 16 septembrie, iar la acţiune sunt aşteptaţi peste 200 de iubitori ai sportului din toatã tara. Initiatorii acestui proiect sunt sportivii Toma Coconea si Avram Iancu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Campionatul Național de handbal pe plajă va avea loc în august

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 21:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:27

În perioada 4-6 august în stațiunea Mamaia se vor desfășura meciurile turneului final al Campionatului Naţional de handbal pe plajă pentru juniori.

La competiție participă și echipe din județul Constanța: CSS Medgidia, AHC Dobrogea Sud Constanţa, CSS 1 Constanţa, CS Năvodari şi CSO Murfatlar la turneul masculin, iar CSS 1 Constanţa şi CSS Medgidia vor juca la turneul feminin.

După partidele din finale, duminică 6 august, de la ora 13.00 va avea loc festivitatea de premiere.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

IAŞI: 10 terenuri de sport vor putea fi folosite în timpul vacanței

Publicat de adinaiftime, 14 iulie 2017, 20:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:27

În cadrul ședinței din această dimineață a Consiliului Local Iași, primarul Mihai Chirica a anunțat că va iniția un program prin care o parte dintre terenurile de sport ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiu să poată fi utilizate în mod gratuit, în timpul vacanței de vară, de către cei interesați.

În acest scop, Primăria Municipiului Iași va solicita sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, întrucât deciziile punctuale privind disponibilitatea și accesibilitatea terenurilor de sport vor trebui luate de consiliile de administrație ale unităților de învățământ.

„Dorim ca în acest fel să răspundem solicitărilor ieșenilor care își doresc să practice activități sportive în municipiu mai ales în această perioadă de vacanță. Fac apel la unitățile de învățământ ca, în măsura posibilităților, să pună la dispoziție terenurile și, mai ales, personalul necesar. Într-o primă etapă ne dorim ca măcar 10 astfel de terenuri să fie deschise pentru cei interesați, urmând ca, în timp, și alte unități școlare să pună la dispoziția ieșenilor facilitățile sportive pe care le administrează”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Reamintim că la începutul lunii martie municipalitatea ieșeană a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene un set de 32 de proiecte pentru a primi finanțare din partea Executivului prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), valoarea totală a proiectelor municipiului Iași fiind de aproape 78 milioane lei.

Cele mai multe din proiectele privitoare la investiții la unitățile de învățământ vizează amenajarea de terenuri de sport. Astfel:

– Colegiul Național are un proiect de 169.940 lei,
– Colegiul Național „Costache Negruzzi” de 390.040 lei,
– Colegiul Național „Mihai Eminescu” de 333.240 lei,
– Colegiul Național „Octav Băncilă” de 485.900 lei,
– Colegiul National „Garabet Ibrăileanu” de 400.270 lei,
– Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu” de 536.600 lei,
– Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” de 400.270 lei,
– Liceul Tehnologic „Petru Poni” de 400.270 lei,
– Liceul Economic de Turism de 316.490 lei,
– Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu” de 347.890 lei,
– Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” de 196.020 lei,
– Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun” de 383.890 lei,
– Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” de 316.490 lei,
– Şcoala Generală „Alecu Russo” de 442.590 lei,
– Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” de 337.670 lei,
– Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” de 400.270 lei
– Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – Corp D de 317.990 lei.

De asemenea, Colegiul Național „Emil Racoviță” a propus un proiect de modernizare, împrejmuire, dotare corpuri clădire și terenuri sport și de demolare și reconstruire sală de sport, proiectul având o valoare de 3.358.179 lei.

Primarul Mihai Chirica a mai declarat că în situația în care aceste proiecte nu vor beneficia de finanțare guvernamentală, municipalitatea le va realiza cu fonduri proprii, într-un program de minim cinci astfel de investiții pe an.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Arena Sportivă din Sf.Gheorghe va fi inaugurată luna viitoare

Publicat de adinaiftime, 19 iunie 2017, 08:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:27

Lucrările la arena sportivă din Sfântu Gheorghe, începute în 2014, au fost finalizate, iar inaugurarea va avea loc luna viitoare.
Arena va putea fi folosită atât pentru competiţii sportive, cât si pentru diverse întruniri si evenimente culturale şi artistice.
În vecinătatea arenei vor fi amenajate mai multe terenuri de fotbal şi un patinoar artificial pentru competiţii de hochei, care vor fi realizate cu fonduri din Ungaria.
Arena sportivă, aflată la iesirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, are o capacitate maximă de 3000 de locuri în tribune, circa 450 de locuri de parcare pentru autoturisme si autocare, precum şi patru terenuri de tenis.
Valoarea investiţiei s-a cifrat la peste 19 milioane de euro, banii fiind alocaţi din bugetul de stat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Iubitorii de mișcare în aer liber sunt așteptați la „Cea mai mare oră de sport”

Publicat de adinaiftime, 16 iunie 2017, 11:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Sâmbătă, 17 iunie 2017, Parcul Tineretului din București va fi gazda celei de-a șaptea ediții a Celei mai mari ore de sport, eveniment parte a campaniei naționale ”Mișcarea face bine”.

Anul acesta, Cea mai mare oră de sport oferă și mai multe experiențe noi pentru iubitorii mișcării în aer liber sau pentru cei care doresc să descopere beneficiile ei. Steel Programs, Kick Box, Fight Klub Khai Bo, Functional Training, Crossfit, Kangoo Jumps, Super Jump, Pole Dancing și Street Dance sunt doar câteva dintre clasele pe care instructori naționali și internaționali le vor susține în timpul celor 12 ore pline de activități, voie bună și energie.

Cea mai oră de sport își va deschide porțile la 9 dimineața și, timp de 12 ore, va oferi:

Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni traineri din ţară şi de peste hotare: Kick Box, Steel Programs, Kangoo Jumps, Fight Klub Khai Bo, Functional Training, Crossfit, Boot Camp, Super Jump, Pole Dancing, Street Dance;
Ștafetă de alergare pe 100m timp de 12 ore, eveniment 100% caritabil;
FreeWheel, fotbal, handbal și tenis de masă.

Pe parcursul celor 12 ore vor funcționa și clase de cycling (biciclete staționare), antrenamente funcționale, analize posturale și screening-uri de depistare a sindromului de moarte subită cardiacă oferite de BTL România, singurii din lume ce dețin echipamente specializate.

De asemenea, reprezentanții de la Crucea Roșie Română vor face demonstrații de resuscitare pe manechine adult, copil și bebeluș, vor oferi sfaturi despre acordarea primului ajutor și vor măsura tensiunea arterială persoanelor interesate.

Intrarea la toate aceste activități este gratuită. În plus, participanții la clase pot câștiga și numeroase premii sportive, suplimente nutritive și alte cadouri oferite de partenerii evenimentului.

După succesul înregistrat anul trecut, unde 926 de alergători de toate vârstele au contribuit la obținerea unui nou record mondial pentru “Cei mai mulţi oameni care au alergat 100 de metri într-o ştafetă de 12 ore (outdoor)”, omologat de World Record Academy, anul acesta organizatorii și-au propus să doboare recordul din 2016.

Astfel, în cadrul caravanei ”Mișcarea face bine” din 17 iunie sunt așteptate să alerge și să iși testeze limitele pe distanța de 100m viteza peste 1000 de persoane. Fluierul va anunța startul la ora 9:00 și tot fluierul va suna finish-ul la ora 21:00.
În ștafetă se poate înscrie oricine, indiferent de vârstă (vârsta minimă recomandată este 14 ani). Cursa va fi una cronometrată cu cipuri electronice, iar fiecare participant va primi un kit de concurs alcătuit din tricoul oficial și din numărul de concurs. Înscrierile vor fi făcute doar la fața locului.

După București, al doilea eveniment “Cea mai mare oră de sport” din cadrul ediției din acest an va avea loc la Brașov, pe 8 iulie, iar cel de-al treilea la Mamaia, pe 29 iulie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Dan Tudorache: Modernizăm sala de scrimă și bazinul de polo de la Floreasca!

Publicat de adinaiftime, 14 iunie 2017, 21:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Edilul Sectorului 1, Dan Tudorache, a semnat, astăzi, cu președintele Federației Române de Scrimă, Laura Badea, și cu cel al Federației Române de Polo, Călin Garvus, câte un acord pentru modernizarea sălii de scrimă și a bazinului de polo din incinta Bazei Sportive „Floreasca”. La semnarea acordurilor a fost prezent și președintele Comitetului Olimpic Român, fostul mare scrimer Dan Covaliu.

După semnarea celor două acorduri, în luna iulie, se va trece la întocmirea studiilor de fezabilitate pentru cele două investiții, costurile urmând a fi suportate în totalitate de către Primăria Sectorului 1, a explicat Dan Tudorache. El a mai afirmat că se află în discuții avansate cu federațiile de rugby, atletism și judo, pentru construcția unor facilități sportive destinate acestor discipline. Spre exemplu, Federația Română de Rugby ar avea nevoie de un teren care ar putea fi amenajat în zona Jiului, a spus edilul din Banu Manta.
Dan Tudorache a mai dezvăluit pentru București Fm că Primăria Sectorului 1 va mai construi încă o sală de scrimă și un bazin de înot, în incintele unor unități de învățământ de pe raza acestei unități administrative. Viitorul bazin de înot ar putea fi construit la Liceul „Media”, în timp ce viitoarea sală de scrimă ar putea să-și găsească locul în curtea Liceului „Nicolae Iorga”, din zona Pieței Domenii.

Însă, primarul Sectorului 1 așteaptă răspunsul la solicitarea adresată Guvernului de a trece Baza Sportivă „Tineretului”, din zona Romexpo în administrarea Autorității Locale a Sectorului 1. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci vom amenaja și bazinul de înot și sala de scrimă în incinta acestei baze sportive, a declarat Dan Tudorache pentru București Fm.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

A murit Gheorghe Gușet, fost campion la aruncarea greutății

Publicat de Mihaela Costache, 12 iunie 2017, 11:02 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Multiplul recordman național și balcanic la aruncarea greutății Gheorghe Gușet, în vârstă de 49 de ani, a încetat din viață în noaptea de duminică spre luni, după două operații pe cord realizate la finalul săptămânii trecute, a anunțat soția acestuia, Lorena Boberschi, pe contul său de socializare, potrivit Agerpres.

„Gherorghe Călin Gușet a murit. Acum câteva minute a pierdut bătălia cu viața. Se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu tine. Îți mulțumesc pentru toți cei 21 de ani petrecuți împreună,pentru tot ce am realizat împreună în viață și în sport! Ți-am promis că voi fi lângă tine mereu și am fost până în ultimul moment al vieții tale. Tu mi-ai promis înainte de operație că te întorci la mine. E prima dată când tu nu te ții de cuvânt (..) Dumnezeu să te odihnească în pace iubirea vieții mele..”, a scris soția sportivului.

Supranumit „uriașul din Carpați”, fostul aruncător de greutate din Zalău a ajuns, joi, în stare critică la Spitalul Județean de Urgență Zalău, unde a fost diagnosticat cu disecție de aortă, sportivul fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde a fost supus unei complexe intervenții chirurgicale, aparent reușite.

„După 12 ore, operația a reușit! Gușet momentan este bine. Trăiește! Acum îl închid! Sigur că urmează ore critice”, preciza vineri Lorena Boberschi pe contul său de Facebook.

Starea sportivului s-a înrăutățit ulterior, fiind supus unei noi intervenții chirurgicale.

„De ce mi-a fost frică nu am scăpat. Gușet a suferit a doua intervenție aseară. Organele lui în acest moment nu funcționează. Azi au încercat să îl trezească din comă și nu au putut”, scria sâmbătă Lorena Boberschi.

Gușet a mai avut probleme de sănătate, el retrăgându-se din activitatea competițională în 2008, din cauza unei insuficiențe renale. În același an el a suferit o operație reușită de transplant de rinichi.

Gheorghe Gușet a fost campion național la aruncarea greutății între anii 1990-2007 și de 16 ori campion balcanic. Cea mai bună clasare pe plan mondial este un loc cinci obținut la Campionatul Mondial de la Moscova, din 2006, el participând și la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. După retragerea din activitatea competițională, Gușet a fost antrenor la CSM Zalău.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Simona și Sorana vor evolua joi la Roland Garros

Publicat de Mihaela Costache, 31 mai 2017, 15:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Jucătoarele noastre Simona Halep şi Sorana Cîrstea sunt calificate în turul secund de la Roland Garros, după victoriile reușite cu Jana Cepelova şi Shuai Peng.

Ambele vor evolua joi, când a treia favorită de la Paris o va întâlni pe germanca Tatjana Maria (102 WTA).

Este al treilea meci dintre Simona și Tatjana, până în prezent, ambele fiind câștigate de jucătoarea din Germania în anul 2009.

Dacă nu va mai avea probleme la gleznă, Simona este favorită și speră la o victorie.

Sorana Cîrstea (64 WTA) o va întâlni în turul al doilea pe Carla Suarez Navarro din Spania, a 23-a jucătoare a lumii.

Va fi a şasea partidă dintre cele două, iar Sorana conduce cu 4-1.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Sorana Cîrstea, în „sferturi” la Nürnberg

Publicat de Mihaela Costache, 25 mai 2017, 12:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Sorana Cîrstea (FOTO) va juca joi, 25 mai, cu Yulia Putintseva din Kazahstan, într-o partidă contând pentru „sferturile” probei de simplu din cadrul turneului feminin de tenis de la Nürnberg, din Germania. Meciul nu va începe mai devreme de ora 18:30.
Nici la masculin nu stăm rău, deoarece Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au învins miercuri, 24 mai, cu 6-1, 6-4, perechea germano-austriacă formată din Philipp Petzschner – Alexander Peya, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis ATP de la Geneva. În semifinale, Tecău şi Rojer vor primi vineri, 26 mai, replica perechii învingătoare din partida Rogerio Dutra Silva (Brazilia) – Paolo Lorenzi (Italia) versus Scott Lipsky (SUA) – Leander Paes (India), meci care va avea loc joi, 25 mai.

Septimiu Cioloboc – Radio Mures

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Tecău și Rojer, în „sferturi” la Geneva

Tecău și Rojer, în „sferturi” la Geneva

Publicat de Mihaela Costache, 24 mai 2017, 13:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Românul Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer (FOTO) sunt calificați în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis ATP de la Geneva.
În această fază a competiţiei, cei doi evoluează miercuri, 24 mai, nu mai devreme de ora 20:30, contra perechii Philipp Petzschner (Germania) – Alexander Peya (Austria).

Septimiu Cioloboc – Radio Mures

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Simona Halep, învinsă de Elina Svitolina în finala turneului WTA de la Roma

Publicat de Mihaela Costache, 22 mai 2017, 10:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina cu 4-6, 7-5, 6-1, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.775.745 dolari.

Împarte cu prietenii tăi
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Simona Halep intervine in scandalul provocat de prezenta lui Ilie Nastase la Madrid

Foto: Simona Halep of Romania celebrates after she beat Caroline Wozniacki of Denmark in a semi final match of the Dubai Duty Free Tennis Championships in Dubai, United Arab Emirates, Friday, Feb. 20, 2015. (AP Photo/Kamran Jebreili)

Publicat de Mihaela Costache, 18 mai 2017, 13:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Simona Halep a vorbit despre scandalul provocat de prezenta lui Ilie Nastase la ceremonia de premiere a turneului de la Madrid, pe care l-a castigat.

Dupa ce seful WTA si Ion Tiriac au avut un schimb acid de replici, Simona Halep a intervenit si ea in acest caz.

Simona a afirmat ca il va respecta toata viata pe Ilie Nastase, indiferent ce se va spune despre el.

„Pentru mine este cel mai mare jucator din istoria Romaniei, l-am admirat si il voi admira tot timpul. Am fost foarte fericita ca a venit la meciurile mele si m-a sustinut. Iubesc sa-l am in preajma, da, asta este opinia mea! Nu am nimic cu ITF, ei stiu ceea ce vor face, dar pentru mine Ilie este cel mai mare jucator din istoria Romaniei”, a spus Simona Halep intr-o conferinta de presa.

Ion Tiriac a fost criticat de presedintele WTA pentru ca l-a chemat pe Ilie Nastase la ceremonia de premiere de dupa finala feminina de la Madrid.

In replica, Tiriac a afirmat ca nu a gresit nimic cand l-a chemat pe Ilie Nastase.

Nastase este suspendat provizoriu de ITF ca urmare a incidentelor de la meciul cu Marea Britanie.

sursa:ziare.com

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

A demolat-o pe Coco în turneul de la Madrid

Publicat de Mihaela Costache, 11 mai 2017, 15:07 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Eleva antrenată de Darren Cahill a făcut instrucţie în sferturi cu Coco Vandeweghe. Jucătoarea noastră i-a administrat o înfrângere usturătoare în două seturi cu 6-1,6-1.
După ce s-a călit în adevărate bătălii pe terenul de tenis în partidele câştigate cu Roberta Vinci şi Sam Stosur, Simona Halep a umilit-o pe americanca Vandeweghe.

Adversara Simonei a rămas de nenumărate ori fără replică la retururile de serviciu, nu a putut ajunge la majoritatea loviturilor de dreaptă sau de rever în lung de linie, a returnat slab şi i-a permis adversarei să-şi adjudece majoritatea punctelor. Se mai poate spune de asemenea că americanca a pierdut chiar din startul meciului războiul psihologic, fapt care a făcut-o să greşească foarte mult.

Simona se califică astfel pentru a treia oară în ultimii patru ani în penultimul act al turneului de la Madrid, turneu patronat de Ion Ţiriac şi va juca cu învingătoarea din partida dintre Anastasia Sevastova şi Kiki Bertens.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

ndy Murray l-a învins pe Marius Copil în turneul din capitala Spaniei

Publicat de Mihaela Costache, 10 mai 2017, 11:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Jucătorul de tenis aflat pe locul 104 în clasamentul ATP şi beneficiar al unui wild card, Marius Copil, a pierdut ieri cu 4-6, 3-6, meciul disputat împotriva britanicului Andy Murray (locul 1 ATP).
Partida a contat pentru turul al doilea al turneului de la Madrid (Spania) și a durat o oră şi 24 de minute.După această victorie, Murray va juca împotriva câştigătorului partidei dintre Borna Coric (Croaţia, 59 ATP) și Pierre-Hugues Herbert (Franţa, 88 ATP)/Lucas Pouille (Franţa, 13 ATP).

Pentru participarea în turul secund al turneului de la Madrid, Copil va obține 45 de puncte în clasamentul ATP și va urca în premieră în top 100 ATP.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Publicat de Mihaela Costache, 4 mai 2017, 11:30

Olandezii au învins Olympique Lyon cu 4-1, seara trecută, în prima manșă a semifinalelor competiției.

Meciul a fost unul foarte spectaculos.

Golurile au fost marcate de Traore, Dolberg şi Younes pentru Ajax, iar pentru Lyon a înscris Valbuena.

În celălalt meci din semifinalele Europa League, Celta Vigo o va întâlni pe Manchester United, pe teren propriu, astăzi, de la ora 22.05.

Partidele retur se vor disputa săptămâna viitoare.

VIDEO / Cristiano Ronaldo câștigă cursa de 100
fotbal joi, 13 aprilie 2017, 11:30

Cristiano Ronaldo a reușit aseară o dublă în meciul cu Bayern, câștigat de Real Madrid cu 2-1, și a intrat și în istoria marcatorilor din...

Doi români nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017
fotbal joi, 13 aprilie 2017, 11:00

Doi fotbaliști tineri din România au fost nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017. Este vorba despre Ianis Hagi de la Fiorentina și Cristian...

EXPLOZIE lângă autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund
fotbal miercuri, 12 aprilie 2017, 13:00

UPDATE 12 aprilie, ora 6:00 Autocarul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund a fost vizat marți seară de trei explozii înaintea unui meci din...

Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor
fotbal miercuri, 12 aprilie 2017, 10:30

Echipele U19 și U17 ale Academiei de Fotbal Farul Constanţa au încheiat etapa a 20-a a Ligii Elitelor, fără nicio înfrângere după ce au jucat...

fotbal marți, 11 aprilie 2017, 10:00

Meciuri interesante în semifinalele Cupei României

La Casa Fotbalului a avut loc, tragerea la sorţi a partidelor din semifinalele Cupei României la fotbal. Sorţii au decis ca în penultimul act să...

fotbal luni, 10 aprilie 2017, 10:30

FCSB ajunge lider în Liga I

FCSB a învins CSU Craiova cu 1-0, la Drobeta Turnu-Severin, în etapa a 5-a din play-off. Golul a fost marcat în minutul 73, de Gnohere. În urma...

FCSB ajunge lider în Liga I
fotbal miercuri, 5 aprilie 2017, 14:30

Reșițeanul Lupu, la primul examen major

Naționala de fotbal în sală a României va debuta sâmbătă în preliminariile pentru Campionatul European de anul viitor din Slovenia. Meciurile...

Reșițeanul Lupu, la primul examen major
fotbal vineri, 31 martie 2017, 08:32

Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României!

Astra Giurgiu a învins, în deplasare, pe Viitorul Constanța, cu 3 la 1, în ultimul meci din sferturile de finală ale competiției. Antrenorul...

Halep a urcat în clasamentul WTA!

Halep a urcat în clasamentul WTA!

Publicat de Mihaela Costache, 2 mai 2017, 07:01

Simona Halep a urcat pe locul 4 în clasamentul WTA.

Deși a fost eliminată în semifinalele turneului de la Stuttgart de Laura Siegemund, românca noastră a câștigat ceva important. A obținut suficiente puncte încât să o devanseze pe Dominika Cibulkova.

Halep se află acum la 141 de puncte distanță de locul 5.

În fruntea clasamentului WTA, se află în continuare Serena Wiliams, urmată de Angelique Kerber.
Pe locul 3 se află Karolina Pliskova.

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Sport duminică, 25 iunie 2017, 09:30

Juniorul ieșean Dragomir Iordache, de la Clubul Sportiv Universitar Politehnica, a devenit astăzi vicecampion mondial de tir în Germania, în...

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Sport sâmbătă, 24 iunie 2017, 17:30

Reșițeanul Daniel Crista este unul dintre cei mai buni cicliști români la ora actuală. Legitimat la Clubul Steaua București și la o echipă...

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Sport joi, 22 iunie 2017, 10:30

Simona Halep va începe sezonul pe iarbă la turneul WTA de la Eastbourne. Numărul 2 mondial a primit un wild card din partea organizatorilor....

Propunere controversată în lumea sportului!
Sport luni, 19 iunie 2017, 10:30

FIFA analizează posibilitatea de a reduce durata reprizelor dintr-un meci de fotbal la 30 de minute. Organizația va dezbate această sugestie...

Sport vineri, 16 iunie 2017, 20:30

Simona Halep este jucătoarea lunii mai

Conform site-ului WTA eleva lui Darren Cahill actualmente locul 2 mondial şi care a fost nominalizată la titlul de jucătoarea lunii mai, a...

Simona Halep este jucătoarea lunii mai
Sport joi, 15 iunie 2017, 09:00

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale

Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut pentru că a traversat înot Canalul Mânecii, a început miercuri, 14 iunie, ultimul antrenament oficial în...

Sport luni, 8 mai 2017, 13:00

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA, până pe poziția a 8-a. Ea a pierdut punctele obținute în 2016 la competiția de la...

Sport joi, 4 mai 2017, 11:30

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Olandezii au învins Olympique Lyon cu 4-1, seara trecută, în prima manșă a semifinalelor competiției. Meciul a fost unul foarte spectaculos....

Evoluție bună pentru Halep și în proba de dublu la Stuttgart

Publicat de Mihaela Costache, 26 aprilie 2017, 11:30

Românca Simona Halep şi poloneza Alicja Rosolska s-au calificat ieri în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA Premier de la Stuttgart.

Cele două jucătoare de tenis s-au impus cu 6-0, 2-6, 10-8, împotriva perechii Andreja Klepac (Slovenia) / Maria Jose Martinez Sanchez (Spania). În sferturi, Halep şi Rosolska se vor confrunta cu perechea Andrea Hlavackova (Cehia) / Samantha Stosur (Australia).
În proba de simplu a turneului, astăzi de la ora 16.00, Simona Halep, locul 5 WTA şi favorită numărul 4 în competiție, o va întâlni pe Barbora Strycova (Cehia, 17 WTA).

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Sport duminică, 25 iunie 2017, 09:30

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!

Juniorul ieșean Dragomir Iordache, de la Clubul Sportiv Universitar Politehnica, a devenit astăzi vicecampion mondial de tir în Germania, în...

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Sport sâmbătă, 24 iunie 2017, 17:30

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii

Reșițeanul Daniel Crista este unul dintre cei mai buni cicliști români la ora actuală. Legitimat la Clubul Steaua București și la o echipă...

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Sport joi, 22 iunie 2017, 10:30

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne

Simona Halep va începe sezonul pe iarbă la turneul WTA de la Eastbourne. Numărul 2 mondial a primit un wild card din partea organizatorilor....

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Propunere controversată în lumea sportului!
Sport luni, 19 iunie 2017, 10:30

Propunere controversată în lumea sportului!

FIFA analizează posibilitatea de a reduce durata reprizelor dintr-un meci de fotbal la 30 de minute. Organizația va dezbate această sugestie...

Propunere controversată în lumea sportului!
Sport vineri, 16 iunie 2017, 20:30

Simona Halep este jucătoarea lunii mai

Conform site-ului WTA eleva lui Darren Cahill actualmente locul 2 mondial şi care a fost nominalizată la titlul de jucătoarea lunii mai, a...

Simona Halep este jucătoarea lunii mai
Sport joi, 15 iunie 2017, 09:00

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale

Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut pentru că a traversat înot Canalul Mânecii, a început miercuri, 14 iunie, ultimul antrenament oficial în...

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale
Sport luni, 8 mai 2017, 13:00

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA, până pe poziția a 8-a. Ea a pierdut punctele obținute în 2016 la competiția de la...

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA
Sport joi, 4 mai 2017, 11:30

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Olandezii au învins Olympique Lyon cu 4-1, seara trecută, în prima manșă a semifinalelor competiției. Meciul a fost unul foarte spectaculos....

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Drăgulescu jr. se antrenează la Reşiţa pe aparatele pe care tatăl său a cucerit aurul la Campionatele Europene

Publicat de Mihaela Costache, 25 aprilie 2017, 12:30

Richard Drăgulescu se va pregăti de astăzi, 24 aprilie 2017 pe aparatele pe care tatăl său a scris istorie la Campionatul European de la Cluj Napoca.

Gimnaştii reşiţeni au primit luni, 24 aprilie aparate noi. O parte dintre acestea sunt cele pe care au concurat cei mai buni gimnaști europeni la recentul Campionat European, încheiat la Cluj – Napoca. Aparatura, de ultimă generație a sosit în municipiul de pe Bârzava fiind descărcată în sala de profil a Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa. Aparatele au fost deja montate și în această după-amiază gimnaștii secției efectuează primele antrenamente pe acestea.

Coordonatorul secției de gimnastică a clubului reșițean, Robert Bălan a vorbit despre această dotare a sălii:

”O parte din aparatură este deja aici. Este de nouă generație. Noi am și instalat-o deja în sală. Mulțumim Federației Române de Gimnastică și Ministerului Tineretului și Sportului pentru aceste dotări. Sunt aparate folosite doar trei zile, începând cu solul, toate aparatele de competiție, plus saltelele, trambulinele aferente.”

Fiul lui Marian Drăgulescu, Richard se pregătește și el la CSS Reșița, în încercarea de a călca pe urmele tatălui său. Primele aparate pe care le-a studiat astăzi, sunt exact cele pe care tatăl său a scris istorie.

Întregul articol îl găsești AICI

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Sport duminică, 25 iunie 2017, 09:30

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!

Juniorul ieșean Dragomir Iordache, de la Clubul Sportiv Universitar Politehnica, a devenit astăzi vicecampion mondial de tir în Germania, în...

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Sport sâmbătă, 24 iunie 2017, 17:30

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii

Reșițeanul Daniel Crista este unul dintre cei mai buni cicliști români la ora actuală. Legitimat la Clubul Steaua București și la o echipă...

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Sport joi, 22 iunie 2017, 10:30

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne

Simona Halep va începe sezonul pe iarbă la turneul WTA de la Eastbourne. Numărul 2 mondial a primit un wild card din partea organizatorilor....

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Propunere controversată în lumea sportului!
Sport luni, 19 iunie 2017, 10:30

Propunere controversată în lumea sportului!

FIFA analizează posibilitatea de a reduce durata reprizelor dintr-un meci de fotbal la 30 de minute. Organizația va dezbate această sugestie...

Propunere controversată în lumea sportului!
Sport vineri, 16 iunie 2017, 20:30

Simona Halep este jucătoarea lunii mai

Conform site-ului WTA eleva lui Darren Cahill actualmente locul 2 mondial şi care a fost nominalizată la titlul de jucătoarea lunii mai, a...

Simona Halep este jucătoarea lunii mai
Sport joi, 15 iunie 2017, 09:00

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale

Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut pentru că a traversat înot Canalul Mânecii, a început miercuri, 14 iunie, ultimul antrenament oficial în...

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale
Sport luni, 8 mai 2017, 13:00

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA, până pe poziția a 8-a. Ea a pierdut punctele obținute în 2016 la competiția de la...

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA
Sport joi, 4 mai 2017, 11:30

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Olandezii au învins Olympique Lyon cu 4-1, seara trecută, în prima manșă a semifinalelor competiției. Meciul a fost unul foarte spectaculos....

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Serena Williams i-a răspuns tăios lui Ilie Năstase

Publicat de Mihaela Costache, 25 aprilie 2017, 09:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Americanca Serena Williams i-a răspuns pe pagina de Instagram lui Ilie Năstase, care făcuse o remarcă rasistă în conferinţa de presă premergătoare disputei de Fed Cup, cu Marea Britanie de la Mamaia.

Înainte de a avea ieşirea de la meciul Sorana Cîrstea – Johanna Konta, căpitanul nejucător de Fed Cup al României aflase că are probleme cu Federaţia Internaţională de Tenis după declaraţia cu conotaţii rasiste despre viitorul copil al americancei Serena Williams.

„Să vedem ce culoare va avea. Ciocolatiu?”, a fost afirmaţia lui Năstase, care a făcut ITF-ul să declanşeze „de urgenţă” o anchetă.

„ITF nu tolerează acest limbaj discriminator şi agresiv sau orice comportament de acest gen. Suntem la curent cu declaraţia făcută de căpitanul României şi am început de urgenţă o anchetă pentru a avea imaginea completă înainte de a lua măsurile potrivite”, a transmis un purtator de cuvânt al Federaţiei Internaţionale.

Serena Williams a aflat şi ea de respectiva afirmaţie şi nu a rămas impasibilă. Ea a ţinut să îşi expună punctul de vedere pe pagina personală de Instagram, criticându-l pe fostul lider mondial ATP pentru atitudinea sa.

„E dezamăgitor pentru mine să ştiu că trăim într-o societate în care oameni precum Ilie Nastase pot face comentarii atât de rasiste la adresa mea şi a copilului meu nenăscut şi comentarii sexiste la adresa colegelor mele. Am spus-o şi o voi spune din nou, lumea a ajuns până aici, dar mai avem, încă, mult de parcurs. Da, am doborât atât de multe bariere, dar mai sunt multe altele. Asta nu mă va opri din a pune iubire, lumină şi pozitivitate în tot ceea ce fac. Voi continua să lupt pentru tot ceea ce e drept. Eu, spre deosebire de tine, nu mă tem. Vezi, eu nu sunt laşă.”

Jucătoarea în vârstă de 35 de ani a citat, apoi, un pasaj dintr-o poezie a americancei Maya Angelou: „Satisfacţia mea te supără? Mă poţi împuşca prin cuvintele tale … mă poţi ucide cu ura ta, dar, la fel ca aerul, mă voi ridica.”

„Mulţumesc ITF pentru atenţia acordată tuturor faptelor din acest caz. Ei vor avea întregul meu suport”, a scris cea mai titrată jucătoare din tenisul mondial.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

România a câștigat întâlnirea de Fed Cup cu Marea Britanie

România a câștigat întâlnirea de Fed Cup cu Marea Britanie
Foto: Simona Halep of Romania celebrates after she beat Caroline Wozniacki of Denmark in a semi final match of the Dubai Duty Free Tennis Championships in Dubai, United Arab Emirates, Friday, Feb. 20, 2015. (AP Photo/Kamran Jebreili)

Publicat de Mihaela Costache, 24 aprilie 2017, 10:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

UPDATE 16:45 – Laura Robson și Jocelyn Rae le-au învins pe Halep și Niculescu, cu 6-3, 1-6, 10-8.

Astfel, întâlnirea dintre România și Marea Britanie se termină cu scorul general de 3-2, în favoarea echipei țării noastre.

UPDATE 15:40 – Meciul de dublu se dispută între perechea Simona Halep/Monica Niculescu şi cuplul Laura Robson/Jocelyn Rae.

UPDATE: Meciul de dublu a fost anulat.

––

Irina Begu a învins-o, cu 6-4, 7-5, pe Heather Watson și a adus astfel al treilea punct României în întâlnirea de Fed Cup cu Marea Britanie. Scorul general este acum 3-1, astfel că echipa noastră este cea câștigătoare.

În această după-amiază, este programat ultimul meci, cel de dublu, dintre perechea Sorana Cîrstea/Monica Niculescu și cuplul Laura Robson/Jocelyn Rae.

În primul meci de simplu de astăzi, Simona Halep a învins-o pe Johanna Konta, cu 6-1, 6-3.

Halep a adus și primul punct pentru echipa țării noastre după ce a învins-o ieri cu 6-4, 6-1, pe Heather Watson.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Simona Halep și Heather Watson deschid meciul România-Marea Britanie

Publicat de Mihaela Costache, 22 aprilie 2017, 13:00

Echipa feminină de tenis a României întâlnește, sâmbătă și duminică, la Mamaia, formația Marii Britanii, într-un meci din cadrul barajului de menținere, respectiv promovare în grupa Mondială a Cupei Federației Internaționale (Fed Cup).

Sâmbătă sunt programate primele partide de simplu: Simona Halep-Heather Watson (ora 12.00) și Irina Begu-Johanna Konta. Duminică, în ultima zi a confruntării, vor avea loc celelalte două meciuri de simplu, Simona Halep-Johanna Konta (ora 11.00) și Irina Begu-Heather Watson, urmate de partida de dublu, în care Sorana Cîrstea și Monica Niculescu vor întâlni perechea formată din Laura Robson și Jocelyn Rae.

Valeriu Voaideș –  Radio Mures

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

Poster Crizantema de Aur 2020.1100.1 (foto by Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte)
Știri miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:58

Andreea Lichi este o tânără de 20 ani, pentru care viața înseamnă numeroase provocări și încercări. De 6 ani, din cauza unui accident...

Știri marți, 25 august 2020, 14:30

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!

Comunicat de Presă Festivalul Hermannstadt Fest! Festivalul Internaţional „HERMANNSTADTFEST”! Ediţia a VIII-a – 2-4 septembrie...

Știri miercuri, 19 august 2020, 08:40

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!

Comunicat de Presă Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR! Acum 20 de ani, doi compozitori AUREL MANOLACHE și DUMITRU...

Știri miercuri, 29 aprilie 2020, 13:56

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!

COMUNICAT DE PRESĂ   Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...

Știri vineri, 20 martie 2020, 09:43

RADIO ROMÂNIA REGIONAL – E momentul să fim uniți – „Toți pentru unul si unul pentru toți”! Doamne ajută!

Toate posturile Radio România și toate posturile publice de radio din Europa, difuzează, astăzi, simultan, la ora 9.45, piesa „You’ll...

Încep meciurile de Fed Cup dintre România și Marea Britanie

Publicat de Mihaela Costache, 20 aprilie 2017, 11:30

Cele mai bune jucătoare de tenis din România, vor disputa meciurile din Fed Cup cu echipa din Marea Britanie, programate în zilele de 22 şi 23 aprilie 2017, în faza play-off a Grupei Mondiale II.Competitia va fi organizata la Tenis Club Idu din Mamaia.

Căpitanul-nejucător al echipei României, Ilie Năstase, le-a convocat pe Simona Halep (5 WTA), Irina-Camelia Begu (33 WTA), Monica Niculescu (47 WTA) şi Sorana Cărstea (61 WTA).

Astazi la ora 11.30 va avea loc conferinta de presă cu reprezentantii echipei țării noastre iar de la ora 13.45, ziariștii acreditați se vor întâlni cu antrenorii si jucătoarele echipei oaspete.
Mâine la ora 12.30 la Hotelul Iaki va avea loc tragerea la sorți a meciurilor.

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Poster Crizantema de Aur 2020.1100.1 (foto by Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte)
Știri miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:58

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!

Andreea Lichi este o tânără de 20 ani, pentru care viața înseamnă numeroase provocări și încercări. De 6 ani, din cauza unui accident...

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:30

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!

Comunicat de Presă Festivalul Hermannstadt Fest! Festivalul Internaţional „HERMANNSTADTFEST”! Ediţia a VIII-a – 2-4 septembrie...

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!
Știri miercuri, 19 august 2020, 08:40

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!

Comunicat de Presă Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR! Acum 20 de ani, doi compozitori AUREL MANOLACHE și DUMITRU...

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!
Știri miercuri, 29 aprilie 2020, 13:56

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!

COMUNICAT DE PRESĂ   Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
Știri vineri, 20 martie 2020, 09:43

RADIO ROMÂNIA REGIONAL – E momentul să fim uniți – „Toți pentru unul si unul pentru toți”! Doamne ajută!

Toate posturile Radio România și toate posturile publice de radio din Europa, difuzează, astăzi, simultan, la ora 9.45, piesa „You’ll...

RADIO ROMÂNIA REGIONAL – E momentul să fim uniți – „Toți pentru unul si unul pentru toți”! Doamne ajută!

Tecău și Rojer au fost eliminați din turneul de la Monte Carlo

Publicat de Mihaela Costache, 20 aprilie 2017, 10:30

Perechea formată din Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul 8, a fost eliminată ieri în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, desfăşurat pe zgură.

Cei doi tenismeni au fost învinşi cu 5-7, 6-7 (2), de perechea formată din Romain Arneodo (Principatul Monaco) și Hugo Nys (Franţa), după un meci care a durat o oră şi 25 de minute.
Pentru prezenţa în optimile de finală, Tecău şi Rojer vor primi 90 de puncte în ierarhia de dublu şi un cec în valoare de 16 mii de dolari.

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Sport duminică, 25 iunie 2017, 09:30

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!

Juniorul ieșean Dragomir Iordache, de la Clubul Sportiv Universitar Politehnica, a devenit astăzi vicecampion mondial de tir în Germania, în...

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Sport sâmbătă, 24 iunie 2017, 17:30

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii

Reșițeanul Daniel Crista este unul dintre cei mai buni cicliști români la ora actuală. Legitimat la Clubul Steaua București și la o echipă...

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Sport joi, 22 iunie 2017, 10:30

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne

Simona Halep va începe sezonul pe iarbă la turneul WTA de la Eastbourne. Numărul 2 mondial a primit un wild card din partea organizatorilor....

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Propunere controversată în lumea sportului!
Sport luni, 19 iunie 2017, 10:30

Propunere controversată în lumea sportului!

FIFA analizează posibilitatea de a reduce durata reprizelor dintr-un meci de fotbal la 30 de minute. Organizația va dezbate această sugestie...

Propunere controversată în lumea sportului!
Sport vineri, 16 iunie 2017, 20:30

Simona Halep este jucătoarea lunii mai

Conform site-ului WTA eleva lui Darren Cahill actualmente locul 2 mondial şi care a fost nominalizată la titlul de jucătoarea lunii mai, a...

Simona Halep este jucătoarea lunii mai
Sport joi, 15 iunie 2017, 09:00

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale

Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut pentru că a traversat înot Canalul Mânecii, a început miercuri, 14 iunie, ultimul antrenament oficial în...

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale
Sport luni, 8 mai 2017, 13:00

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA, până pe poziția a 8-a. Ea a pierdut punctele obținute în 2016 la competiția de la...

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA
Sport joi, 4 mai 2017, 11:30

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Olandezii au învins Olympique Lyon cu 4-1, seara trecută, în prima manșă a semifinalelor competiției. Meciul a fost unul foarte spectaculos....

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Remiză albă în Gruia

Remiză albă în Gruia

Publicat de Mihaela Costache, 18 aprilie 2017, 09:00

CFR Cluj şi FCSB au terminat nedecis 0-0, un meci care a fost în mare parte unul tacticizat. A fost o partidă slabă din punct de vedere spectacular, a fost o partidă în care nu s-a marcat nici un gol, pentru că nu a fost nici un şut pe spaţiul porţii.
După acest egal care mulţumeşte în parte doar echipa din Bucureşti, suspansul continuă, soarta titlului fiind încă departe de a fi clarificată.
Liderul FCSB reişeşte astfel să smulgă un punct ardelenilor şi se distanţează la trei puncte de Viitorul şi la cinci de ocupanta locului 3, Dinamo.

Alibec aproape că nu s-a văzut pe teren, lucru care l-a determinat pe Reghecamf să-l schimbe cu Gnohere pe la jumătatea reprizei secunde.

La finalul întâlnirii antrenorul CFR-ului Vasile Miriuţă, a considerat că egalul a fost echitabil, chiar dacă din punctual său de vedere echipa sa a avut un plus pe teren

La rândul său Laurenţiu Reghencamf a spus că meciul a fost unul de luptă şi a recunoscut că echipa sa nu a mai făcut acelaşi joc bun ca în etapa trecută. Chiar şi cu acest egal, Reghecamf s-a arătat mulţumit şi optimist în ceea ce priveşte câştigarea titlului, cu toate că urmează două partide de foc, cele cu Viitorul şi Dinamo.

VIDEO / Cristiano Ronaldo câștigă cursa de 100
fotbal joi, 13 aprilie 2017, 11:30

VIDEO / Cristiano Ronaldo câștigă cursa de 100

Cristiano Ronaldo a reușit aseară o dublă în meciul cu Bayern, câștigat de Real Madrid cu 2-1, și a intrat și în istoria marcatorilor din...

VIDEO / Cristiano Ronaldo câștigă cursa de 100
Doi români nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017
fotbal joi, 13 aprilie 2017, 11:00

Doi români nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017

Doi fotbaliști tineri din România au fost nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017. Este vorba despre Ianis Hagi de la Fiorentina și Cristian...

Doi români nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017
EXPLOZIE lângă autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund
fotbal miercuri, 12 aprilie 2017, 13:00

EXPLOZIE lângă autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund

UPDATE 12 aprilie, ora 6:00 Autocarul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund a fost vizat marți seară de trei explozii înaintea unui meci din...

EXPLOZIE lângă autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund
Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor
fotbal miercuri, 12 aprilie 2017, 10:30

Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor

Echipele U19 și U17 ale Academiei de Fotbal Farul Constanţa au încheiat etapa a 20-a a Ligii Elitelor, fără nicio înfrângere după ce au jucat...

Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor
fotbal marți, 11 aprilie 2017, 10:00

Meciuri interesante în semifinalele Cupei României

La Casa Fotbalului a avut loc, tragerea la sorţi a partidelor din semifinalele Cupei României la fotbal. Sorţii au decis ca în penultimul act să...

Meciuri interesante în semifinalele Cupei României
fotbal luni, 10 aprilie 2017, 10:30

FCSB ajunge lider în Liga I

FCSB a învins CSU Craiova cu 1-0, la Drobeta Turnu-Severin, în etapa a 5-a din play-off. Golul a fost marcat în minutul 73, de Gnohere. În urma...

FCSB ajunge lider în Liga I
fotbal miercuri, 5 aprilie 2017, 14:30

Reșițeanul Lupu, la primul examen major

Naționala de fotbal în sală a României va debuta sâmbătă în preliminariile pentru Campionatul European de anul viitor din Slovenia. Meciurile...

Reșițeanul Lupu, la primul examen major
fotbal vineri, 31 martie 2017, 08:32

Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României!

Astra Giurgiu a învins, în deplasare, pe Viitorul Constanța, cu 3 la 1, în ultimul meci din sferturile de finală ale competiției. Antrenorul...

Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României!

VIDEO / Cristiano Ronaldo câștigă cursa de 100

VIDEO / Cristiano Ronaldo câștigă cursa de 100

Publicat de Mihaela Costache, 13 aprilie 2017, 11:30

Cristiano Ronaldo a reușit aseară o dublă în meciul cu Bayern, câștigat de Real Madrid cu 2-1, și a intrat și în istoria marcatorilor din cupele europene.

Portughezul a devenit primul jucător care a ajuns la 100 de goluri înscrise în cupele europene, dintre care 97 în Liga Campionilor. Următorul în ierarhie este Lionel Messi (FC Barcelona), cu 94 de goluri.

CR7 a marcat în minutele 47 și 77 ale partidei de la Munchen, întorcând scorul în favoarea Realului, după ce Arturo Vidal marcase primul în minutul 25, iar, înainte de pauză, ratase un penalty, în meciul ce a contat pentru manșa tur a sferturilor de finală.

Până la primul gol din acest meci, lustianul nu mai marcase de 659 de minute în UEFA Champions League.

Ieri a fost pentru prima oară în istorie când două echipe germane pierd în aceeași zi în Liga Campionilor și ambele pe teren propriu, după ce la Dortmund, Borussia a fost depășită de AS Monaco, 3-2.

Remiză albă în Gruia
fotbal marți, 18 aprilie 2017, 09:00

Remiză albă în Gruia

CFR Cluj şi FCSB au terminat nedecis 0-0, un meci care a fost în mare parte unul tacticizat. A fost o partidă slabă din punct de vedere...

Remiză albă în Gruia
Doi români nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017
fotbal joi, 13 aprilie 2017, 11:00

Doi români nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017

Doi fotbaliști tineri din România au fost nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017. Este vorba despre Ianis Hagi de la Fiorentina și Cristian...

Doi români nominalizați pentru trofeul Golden Boy 2017
EXPLOZIE lângă autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund
fotbal miercuri, 12 aprilie 2017, 13:00

EXPLOZIE lângă autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund

UPDATE 12 aprilie, ora 6:00 Autocarul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund a fost vizat marți seară de trei explozii înaintea unui meci din...

EXPLOZIE lângă autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund
Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor
fotbal miercuri, 12 aprilie 2017, 10:30

Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor

Echipele U19 și U17 ale Academiei de Fotbal Farul Constanţa au încheiat etapa a 20-a a Ligii Elitelor, fără nicio înfrângere după ce au jucat...

Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor
fotbal marți, 11 aprilie 2017, 10:00

Meciuri interesante în semifinalele Cupei României

La Casa Fotbalului a avut loc, tragerea la sorţi a partidelor din semifinalele Cupei României la fotbal. Sorţii au decis ca în penultimul act să...

Meciuri interesante în semifinalele Cupei României
fotbal luni, 10 aprilie 2017, 10:30

FCSB ajunge lider în Liga I

FCSB a învins CSU Craiova cu 1-0, la Drobeta Turnu-Severin, în etapa a 5-a din play-off. Golul a fost marcat în minutul 73, de Gnohere. În urma...

FCSB ajunge lider în Liga I
fotbal miercuri, 5 aprilie 2017, 14:30

Reșițeanul Lupu, la primul examen major

Naționala de fotbal în sală a României va debuta sâmbătă în preliminariile pentru Campionatul European de anul viitor din Slovenia. Meciurile...

Reșițeanul Lupu, la primul examen major
fotbal vineri, 31 martie 2017, 08:32

Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României!

Astra Giurgiu a învins, în deplasare, pe Viitorul Constanța, cu 3 la 1, în ultimul meci din sferturile de finală ale competiției. Antrenorul...

Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României!

Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor

Rezultate bune pentru echipele Academiei de Fotbal Farul în Liga Elitelor

Publicat de Mihaela Costache, 12 aprilie 2017, 10:30

Echipele U19 și U17 ale Academiei de Fotbal Farul Constanţa au încheiat etapa a 20-a a Ligii Elitelor, fără nicio înfrângere după ce au jucat împotriva formțiilor Juventus Bucureşti.

La categoria de vârstă Under-19 (juniori A, născuţi după 1 ianuarie 1998), fotbaliștii antrenați de Lucian Marinof au câştigat cu 2-1, iar la Under-17 (juniori B, născuţi după 1 ianuarie 2000; antrenor Gabriel Şimu), partida de la Constața s-a încheiat la egalitate 2-2.
FC Viitorul a pierdut ambele meciuri jucate în deplasare cu Poli Iaşi. La Under-19, gazdele s-au impus cu 2-1, iar la Under-17 formaţia din Iaşi a câştigat cu 1-0. Antrenorii FC Viitorului sunt Nicolae Roşca (U-19), respectiv Constantin Fălină (U-17). În clasamentul juniorilor A, FC Viitorul e a doua în clasament, cu 47 de puncte, în vreme ce Academia Farul ocupă poziţia a cincea, cu 32 de puncte. La juniori B, FC Viitorul se află pe ultima treaptă a podiumului, cu 42 de puncte, iar Academia Farul se află pe locul zece, cu 21 de puncte.