Costin Scurtu: Ceea ce se petrece astăzi, aici, în zona aceasta, numită Mihail Kogălniceanu, nu a venit peste noapte
Publicat de prosavioleta, 15 aprilie 2024, 14:20
Cristian Dumitrașcu: Domnule Scurtu, bine ați venit!
Costin Scurtu: Bună ziua și mulțumesc pentru invitație. Sunt onorat să fiu într-un spațiu deosebit și, mai ales, cu prietenii care iubesc istoria, arta militară și, mai ales, instituția Armatei Române.
Cristian Dumitrașcu: De aici pornim interviul despre această perspectivă istorică, pentru că s-a vorbit în ultima vreme despre o prezență substanțială, militară, aici, la Kogălniceanu. Sigur, cu toate controversele de rigoare, cu toate fake-news-urile care apar, nu de astăzi, cred că ar fi foarte interesant pentru ascultătorii „Jurnalului militar”, de la Radio România Actualități, să facem această paralelă despre tradițiile marinei, dar și aviației. Împreună vom vorbi și despre „Operațiunea 60.000”. Se împlinesc, iată, 80 de ani, acum, în aprilie, de la marea debarcare dinspre Crimeea a trupelor române și germane și a altor trupe din acea vreme. Dar aș vrea, domnule Scurtu, să începeți să ne spuneți despre tradiția aviației și despre tradiția acestui loc, pentru că el vine pe locul unde a fost o bază de hidroavioane.
Costin Scurtu: Ceea ce se petrece astăzi, aici, în zona aceasta, numită „Mihail Kogălniceanu”, nu a venit peste noapte, nu a venit pentru că e un factor extern la care facem, acum, referire și în permanență avem o atentă organizare, pentru a putea să nu fim surprinși vreodată într-o situație nepotrivită, o situație cum în istorie s-a întâmplat, cum în istorie am avut de suferit. Pentru că ați amintit de „Operațiunea 60.000” din Peninsula Crimeei, când au fost nevoiți să fie retrași din zona de front pentru a putea să reorganizăm sistemul defensiv româno-german, la vremea aceea o contribuție importantă avea să aibă Marina. Atenție, Marina Militară, dar și Marina Civilă – cei care erau activi, dar cei care erau rezerviști. Pe lângă aceasta, ca să poți să-i aduci în viață pe tărâmul românesc, la Constanța, în portul Constanța, aveai nevoie de aviația care să fie, dacă se putea, zi și noapte în aer pentru a putea să protejeze acest flux. Pentru că nu a fost deloc ușor, era contratimp. Inamicul era superior din punct de vedere al capacităților de lovire și la nivel aerian, încât aviația noastră, și vorbim, aici, de Escadrilele 53-56 de Vânătoare, erau cele care aveau să înregistreze vestitele pagini de glorie, pentru că erau în situația în care luptau cu mai multe aeronave inamice. Aici, avem vestita poveste a locotenentului Bâzu Cantacuzino, care a fost în situația în care să fie și lovit, și să ajungă liniile inamicului și chiar să reușească și să scape de acolo. Dar avem povestea – care, uite, iar se împlinește un an… în anul acesta se face un secol – în care marinarii ofițeri au fost solicitați pentru a putea să se urce la bordul aeronavelor românești în Primul Război Mondial. Și îi găsim, în primul rând, în 1916, la Turtucaia, unde susțineau prin observarea directă a celor două maluri, pentru a putea să ajute trupele terestre române, sârbe și rusești care luptau împotriva inamicului format din Puterile Centrale. Vorbim, aici, de bulgari, de germani, de otomani, în care războiul avea să capete o altă valență. Aici, în Dobrogea, avea să fie prima provincie care să cadă sub ocupația inamică. Ei bine, acești dobrogeni aveau să se retragă în spațiul Moldovei libere, cât mai rămăsese, din România, la Primul Război Mondial. Iar acești dobrogeni, fie pe cale aeriană, fie pe cale terestră, aveau să înregistreze victoriile de la Mărășești, de la Mărăști. Aveam să-i găsim la granița cu Bucovina istorică. Aveam să-i găsim între 1918-1920 în partea de nord a Basarabiei, luptând împotriva bolșevicilor. Iar în 1919, cei care au plecat la luptă, din Dobrogea, aveau să ajungă chiar în Transilvania, unde în luptele duse, în primăvara anului 1919, să elibereze pe frații români, care erau sub presiunea și, mai ales, sub amenințarea bolșevicilor maghiari, la timpul respectiv. Ei, acest fenomen avea să ducă la o complexitate și o dezvoltare a armei Aviației Militare, după 1920. Dar, atenție, nu a început de undeva de sus; „Gata, s-a terminat Primul Război Mondial, avem foarte multe aeronave!” Da, erau, numai că nu mai puteau să fie ridicate de la sol. Chiar a început dramatic povestea Aviației Militare românești în perioada interbelică, pentru că s-au înregistrat foarte multe incidente. Au fost multe dintre ele soldate și cu morți în rândul piloților. De aici s-a plecat, de jos.
Cristian Dumitrașcu: Așa este.
Costin Scurtu: Din dificultatea aceasta. Din criza economică a României, în care, strategii noștri – cum, astăzi, suntem la alt nivel, aici, la Mihail Kogălniceanu – perspectiva de organizare defensivă a teritoriului național, așa s-a discutat și în perioada interbelică. „De câte escadrile ar fi nevoie, aici?” Dar acestea nu se puteau constitui peste noapte. Și pentru că ați amintit de prima structură aeriană, în Dobrogea este cea de hidroaviație. Cu ce am capturat din…. și am primit recompensa pentru despăgubirile de război de la inamic, așa s-a constituit prima escadrilă de hidroavioane. Am avut ingineri foarte buni la Constanța, care au venit să le îmbunătățească. Vorbim de vestitul model „Getta 1 și 2”, realizate de inginerii constănțeni. Din păcate, nu aveau să intre în acea competiție în care să devină producție de serie. Și cu toate acestea, statul român va ajunge din 1920, de când vorbim de prima structură de hidroavioane la Constanța, județul Constanța, vom ajunge în 1930, deja, să avem, aici, piloți de elită în hidroaviație – piloți care vor ajunge chiar la Istanbul, vor face Marea Mediteraneană, într-un mod în care onora această elită a piloților de aviație din Armata Română. Iar al Doilea Război Mondial avea să devină o necesitate strategică. În 1939 s-a pus în discuție foarte clar cum să fie apărat acest teritoriu. Dobrogea are întotdeauna – și a avut întotdeauna, din punct de vedere istoric, în cele mai vechi timpuri – necesitatea de a putea să fie apărată din aer, de pe apă și de pe uscat. Toți strategii, din punct de vedere istoric, au trebuit să țină cont de acest aspect. Gurile Dunării, nu mai discutăm despre ele. Podul de la Cernavodă avea să devină elementul strategic prioritar, încât în timpul celui de-al Doilea război Mondial, piloții… una dintre misiunile continue pe care le-au avut, a fost aceea să protejeze sectorul de cale ferată și Podul de la Cernavodă. Nu avea să fie chiar simplu. Dacă mai am un minut să-ți spun despre Al Doilea Război Mondial, ajungem exact la „Operațiunea 60.000” pentru că în prima fază, aici, unde aveam Escadrila 53, după aceea și 57 avea să vină. Ele se schimbau între ele în funcție de solicitările de pe front. La timpul respectiv puteau să fie la Constanța, în Mamaia. Puteau să fie la Buzău, puteau să fie la Ianca, unde era nevoie să participe la susținerea efortului terestru de luptă. Lucru care se petrece, și de aici a intrat în legendă povestea locotenentul lui Horia Agarici.
Cristian Dumitrașcu: Horia Agarici, sigur.
Costin Scurtu: Da, pentru că, aici, avem povestea în care o situație de luptă cu o întâmplare, cu un element neprevăzut, avea să transforme o situație de risc major pentru destinul Constanței, a județului Constanța, al Dobrogei, să fie întoarsă într-o victorie de înalt nivel, încât a rămas în conștiința neamului românesc, a rămas în analele istoriei aeriene, luptelor aeriene.
Cristian Dumitrașcu: Vestitul Horia Agarici care i-a bătut pe bolșevici. Erau și cântece.
Costin Scurtu: Erau și cântece. Și cântecul acesta a venit pe fondul în care presa a realizat valoarea simbolică a acestei victorii. De abia începuse, intrasem în război, România de-abia intrase în al Doilea Război Mondial. Se dăduse vestitul ordin de a se trece Prutul pentru a elibera pe frații din Basarabia și Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Și acțiunile militare, deja, intrau într-o dată componență… componentă a timpului specific. Iar, aici, această aeronavă n-a putut să decoleze odată cu celelalte, cu toată escadrila, dar avea să fie șansa pentru a putea să doboare bombardierele sovietice care aveau sarcini precise de a distruge toate punctele strategice din Dobrogea. Odată distruse atunci e clar că frontul românesc ar fi fost dat peste cap. Ei, tocmai acest gest al lui Horia Agarici avea să doboare, chiar trei bombardiere. Bineînțeles că a fost și o subestimare și lipsa de informație completă din partea inamicului, care era convins că nu mai e niciun avion de vânătoare, aici.
Cristian Dumitrașcu: În mod normal n-ar mai fi trebuit să fie.
Costin Scurtu: În mod normal, numai că acesta aflându-se în hangar, n-au putut să-l vadă la timpul respectiv de către aparatele de observare dinamică.
Fiul unui pedagog francez stabilit la Focşani, viitorul inginer urmează primele clase la şcoala părinţilor săi, iar la 16 ani pleacă la Berlin pentru a studia astronomia, însă renunţă în favoarea ingineriei văzând amploarea şi dinamica economiei germane.
