Ascultă Radio România Regional Live

petrosani

Noaptea Cercetătorilor Europeni are loc în peste 20 de orașe din România!

Foto: Sursa foto: Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022/facebook

Publicat de Andra Radu, 29 septembrie 2022, 13:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17

26 de oraşe din România vor fi vineri gazda celui mai captivant eveniment despre ştiinţă şi cercetare, Noaptea Cercetătorilor Europeni, care aduce mai aproape de publicul larg cei mai prietenoşi cercetători, alături de care vizitatorii vor învăţa cât de interesantă poate fi munca de cercetare, dar şi cât de utilă este aceasta pentru viaţa de zi cu zi.

Știinţa şi cercetarea îşi dau întâlnire cu publicul larg la București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Bumbeşti-Jiu, Buzău, Călăraşi, Câmpia Turzii, Constanţa, Deva, Galaţi, Hunedoara, Negreşti-Oaş, Oradea, Petroşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Suceava, Sulina, Târgu Jiu, Târgu Neamţ, Timişoara, Titu, Tulcea şi Zalău.

Astfel, publicul curios şi dornic de cunoaştere este invitat să exploreze lumea ştiinţei împreună cu cercetătorii. Experimentele inedite îi vor ajuta pe participanţi să-şi însuşească cunoştinţe de bază despre lumea înconjurătoare.

Astronomia îşi va dezvălui toate secretele, prin intermediul telescoapelor ce vor cerceta cerul plin de mistere, iar noile tehnologii îi vor ului pe vizitatori prin beneficiile pe care le aduc vieţii cotidiene.

Educaţia pe teme ecologice nu va lipsi nici ea de la eveniment, publicul având ocazia să conştientizeze mai bine problemele de mediu cu care se confruntă societatea actuală şi să afle cum se pot implementa soluţii utile.

Cele mai premiate invenţii ale cercetătorilor români vor fi la îndemâna vizitatorilor, publicul având ocazia să afle rezultatele muncii de cercetare desfăşurată în diverse muzee, universităţi şi institute din România.

Toate detaliile privind locaţiile şi programul de desfăşurare, precum şi agenda activităţilor din fiecare oraş se găsesc pe www.noapteacercetatorilor.eu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

La mulţi ani, Radio Timișoara!

La mulţi ani, Radio Timișoara!

Publicat de Andra Radu, 5 mai 2022, 10:53 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:17

Astăzi, 5 mai, se împlinesc 67 de ani de la primul semnal emis în eter de Radio România Timişoara, postul regional al Radiodifuziunii.

Radio Timişoara este postul cu cea mai bună acoperire din zona de vest a ţării şi oferă spaţii ample pentru grupaje de ştiri, reportaje, interviuri, transmisiuni de la evenimente, dar şi pentru programe economice, sociale sau culturale referitoare la această zonă a ţării.

Ziua de 5 mai 1955 rămâne una de referinţă, marcând ieşirea în eter a primei emisiuni a studioului teritorial Radio Timişoara. Adevărata renaştere a radiofoniei bănăţene a venit însă în decembrie 1989, odată cu Revoluţia, după o „tăcere” impusă de aproape 5 ani a posturilor regionale din întreaga ţară. Trecerea în noul mileniu a însemnat modernizarea radicală, transformând radioul într-o adevărată aventură multimedia, la care nimeni nu visa.

Radio Timişoara acoperă pe unde medii zona de vest a ţării, fiind recepționat în judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin, Bihor şi Hunedoara, dar și în regiunile limitrofe din Ungaria și Serbia.

Se aude și pe FM la Timișoara, Arad, Petroșani și Făget și în zonele din jurul acestor orașe, inclusiv pe valea Mureșului și a Jiului, dar și prin internet, la www.radiotimisoara.ro sau folosind aplicația Android.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Avram Iancu vrea să stabilească un nou record mondial la înot!

Foto: Sursa foto: Avram Iancu/Facebook

Publicat de Andra Radu, 18 iunie 2021, 14:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, va efectua, duminică, în Lacul Bicaz, un nou antrenament de anduranţă, pe durata a 10 ore, în cadrul pregătirilor pe care le face pentru a stabili un nou record mondial la înot în ape deschise.

Iancu şi-a propus ca pe 18 iulie să stabilească un nou record mondial la înot de anduranţă, el urmând să traverseze lacul Balaton din Ungaria, într-o cursă continuă de trei zile şi trei nopţi.

„La ora 8:00 dimineaţa mă voi arunca în apele reci ale Bicazului (17-18-19 grade Celsius) şi voi străbate cei 23 de kilometri ai celebrului lac românesc, în aproximativ 10 ore, din direcţia Piatra Teiului-Baraj. Înotul se va desfăşura după toate regulile de marathon swim şi va fi recunoscut de către toate marile asociaţii de profil din lume: Marathon Swimmers Federation, World Open Water Swimming Association”, a anunţat polisportivul pe pagina sa de Facebook.

Pe parcursul antrenamentului, Iancu va fi însoţit de mai multe echipe de suport, pe lac şi pe uscat, iar evoluţia lui va putea fi urmărită pe un link de live tracker.

Până acum, Iancu s-a antrenat în lacul Ştiurţ, situat în spatele casei sale din Petroşani, a continuat cu lacul de acumulare Cinciş, de lângă Hunedoara, şi apoi cu Canalul Bega din Timişoara.

Pe parcursul acestei încercări, sportivul nu are voie să se oprească şi nu va putea purta costum de neopren. De asemenea, pe timpul traversării nu-i va fi permis să atingă pe cineva sau barca însoţitoare. Singurul lucru permis este ca echipa sa de suport să-i arunce hrana necesară, la fiecare jumătate de oră.

Iancu a anunţat că va dedica acest record multiplei campioane Nadia Comăneci, pentru a marca astfel împlinirea a 45 de ani de la momentul în care sportiva a obţinut prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Tânărul pianist Fabiani va cânta alături de Andrea Boccelli

Publicat de Mihaela Costache, 14 iunie 2017, 12:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

La doar 13 ani, talentatul pianist din Petroşani, Fabiani Prcsina, va concerta luna aceasta alăuri de Andrea Boccelli.

Celebrul tenor italian a fost fascinat de talentul lui Fabiani și l-a invitat să-i fie alături în cele două concerte pe care le va susține în România. Tânărul pianist mărturisește că este foarte mândru de faptul că va avea ocazia să cânte alături de Andrea Boccelli. “Voi cânta piesa lui Elvis Presley, ‘Can’t help falling in love’, și îl voi acompania pe maestru”, spune Fabiani.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Circulația feroviară, în continuare închisă pe ruta Petroșani-Simeria

Foto: Sursa foto: Timisoara Online

Publicat de Mihaela Costache, 11 aprilie 2017, 08:30

Circulația feroviară râmâne închisă între stațiile Bănița și Merișor, pentru a treia zi la rând, după accidentul de sâmbătă.

Două trenuri-macara intervin și astăzi pentru ridicarea vagoanelor răsturnate şi a locomotivei.
Totodată, continuă lucrările de refacere a căii ferate.

La locul accidentului se află și anchetatori care adună probe și încearcă să înţeleagă de ce frânele garniturii n-au mai funcționat.

Vă reamintim că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce două persoane au murit, în urma deraierii unui tren de marfa în apropiere de Petroșani.

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

Poster Crizantema de Aur 2020.1100.1 (foto by Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte)
Știri miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:58

Andreea Lichi este o tânără de 20 ani, pentru care viața înseamnă numeroase provocări și încercări. De 6 ani, din cauza unui accident...

Știri marți, 25 august 2020, 14:30

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!

Comunicat de Presă Festivalul Hermannstadt Fest! Festivalul Internaţional „HERMANNSTADTFEST”! Ediţia a VIII-a – 2-4 septembrie...

Știri miercuri, 19 august 2020, 08:40

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!

Comunicat de Presă Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR! Acum 20 de ani, doi compozitori AUREL MANOLACHE și DUMITRU...

Știri miercuri, 29 aprilie 2020, 13:56

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!

COMUNICAT DE PRESĂ   Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...

Știri vineri, 20 martie 2020, 09:43

RADIO ROMÂNIA REGIONAL – E momentul să fim uniți – „Toți pentru unul si unul pentru toți”! Doamne ajută!

Toate posturile Radio România și toate posturile publice de radio din Europa, difuzează, astăzi, simultan, la ora 9.45, piesa „You’ll...

Agenția de Investigare Feroviară va ancheta cazul trenului căzut în râpă lângă Petroșani

Publicat de Mihaela Costache, 10 aprilie 2017, 15:30

Circulaţia feroviară rămâne deocamdată blocată între Petroşani şi Haţeg, după ce ieri a deraiat un tren de marfă format din 16 vagoane.

CFR asigură transbordare cu mijloace auto — microbuze și autobuze — între stațiile Petroșani și Pui (și retur) pentru trenurile locale, călătorii fiind preluați din aceste stații de alte trenuri care circulă pe aceleași rute.

De asemenea, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad traficul este redirecționat pe relația Filiași — Orșova — Timișoara — Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroșani, cu transbordare auto Petroșani — Pui, călătorii fiind apoi preluați de alte trenuri care au traseu comun.

14 din cele 16 vagoane ale trenului au sărit ieri de pe şine, unele dintre ele, inclusiv locomotiva, răsturnându-se într-o râpă. Cei doi mecanici au murit.

Garnitura, ce aparţine unui operator privat, circula pe relatia Slatina-Curtici. La baza deraierii ar fi o defecțiune la sistemul de frânare al trenului. Agenția de Investigare Feroviară (AGIFER) va ancheta accidentul produs sâmbătă între stațiile Banița și Merișor, pe secția de circulație Petroșani – Simeria (Regionala Timișoara).

În continuare se caută soluţii pentru extragerea vagoanelor şi a locomotivei din prăpastie.

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Poster Crizantema de Aur 2020.1100.1 (foto by Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte)
Știri miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:58

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!

Andreea Lichi este o tânără de 20 ani, pentru care viața înseamnă numeroase provocări și încercări. De 6 ani, din cauza unui accident...

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Știri marți, 25 august 2020, 14:30

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!

Comunicat de Presă Festivalul Hermannstadt Fest! Festivalul Internaţional „HERMANNSTADTFEST”! Ediţia a VIII-a – 2-4 septembrie...

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!
Știri miercuri, 19 august 2020, 08:40

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!

Comunicat de Presă Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR! Acum 20 de ani, doi compozitori AUREL MANOLACHE și DUMITRU...

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!
Știri miercuri, 29 aprilie 2020, 13:56

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!

COMUNICAT DE PRESĂ   Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
Știri vineri, 20 martie 2020, 09:43

RADIO ROMÂNIA REGIONAL – E momentul să fim uniți – „Toți pentru unul si unul pentru toți”! Doamne ajută!

Toate posturile Radio România și toate posturile publice de radio din Europa, difuzează, astăzi, simultan, la ora 9.45, piesa „You’ll...

RADIO ROMÂNIA REGIONAL – E momentul să fim uniți – „Toți pentru unul si unul pentru toți”! Doamne ajută!

Telescaunul din stațiunea Parâng a fost decuplat de la rețeaua de energie electrică

Publicat de Mihaela Costache, 6 octombrie 2015, 08:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:35

Noul telescaun din staţiunea Parâng a adus profit autorităţilor locale din Petroşani, dar nu funcţionează. Instalaţia de transport pe cablu a fost inaugurată în noiembrie anul trecut, dar este costisitoare, astfel că a fost decuplată de la reţeaua de energie electrică, până în momentul în care sunt suficienţi turişti.

Reprezentantul Primăriei Petroşani, Daniel Vişan, spune că pe durata sezonului, de la 1 decembrie 2014 și 1 aprilie 2015 a funcționat bine aducând un profit de 200 milioane lei vechi.

În perioada de vară, costurile sunt foarte mari cu energia electrică. Nu poți să dai drumul pentru o persoană sau două persoane. În momentul în care se constituie un grup mai mare de turiști poate fi pus în funcțiune. Sperăm ca în sezonul care urmează să fie zapadă și să fie un număr cât mai mare de turiști ca să putem funcționa la capacitate maximă.

Telescaunul a fost realizat în cadrul proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil Parâng. Instalaţia poate fi folosită şi ca teleschi pentru trei dintre pârtii.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Inspectorii DSP au închis o grădiniţă din Petroşani

Publicat de Mihaela Costache, 3 octombrie 2015, 11:45 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:35

O grădiniţă din municipiul Petroşani a fost închisă de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, din cauza condiţiilor sanitare ce ar fi pus în pericol sănătatea copiilor. Purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, dr. Cecilia Birău, spune că inspectorii au găsit acolo duşumelele mucegăite, igrasie, grupuri sanitare necorespunzătoare, toate punând în pericol sănătatea copiilor. Activitatea grădiniţei a fost suspendată până la remedierea problemelor constatate de inspectorii de sănătate. Grădiniţa este situată în cartierul Colonie din Petroşani şi funcţiona într-o clădire veche, fără să fie autorizată din punct de vedere sanitar. Cei 40 de copii care frecventau această grădiniţă au fost mutaţi la alte unităţi de învăţământ situate în apropiere. Conform datelor DSP Hunedoara, în judeţ mai sunt 11 unităţi de învăţământ care nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare, dintr-un total de 300 de şcoli sau licee.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Minerii din Valea Jiului se pregătesc pentru un nou val de concedieri

Publicat de Mihaela Costache, 21 septembrie 2015, 09:30 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:35

Valea Jiului se pregăteşte pentru un nou val de disponibilizări, numai că, de data aceasta, nu se ştie exact care va fi numărul persoanelor concediate.

Dacă ar fi să respecte programul de restructurare iniţial, Societatea Naţională pentru Închideri Mine Valea Jiului ar trebui să mai renunţe la aproximativ 500 de mineri, ceea ce, spun sindicatele, ar face imposibilă continuarea activităţii de producţie. Atât administraţia, cât şi sindicatele din minerit spun că planul de restructurare întocmit cu cinci ani în urmă pentru unităţile care se închid nu mai este de actualitate, pentru că ritmul accelerat în care se cere efectuarea disponibilizărilor pune în pericol siguranţa muncii.

Încă de la începutul anului, Societatea Naţională pentru Închideri Mine Valea Jiului a notificat Comisia Europeană cu privire la diminuarea numărului de concedieri colective pentru acest an, dar nici până acum nu există un răspuns oficial. În aceste condiţii, directorul Aurel Anghel nu ştie dacă va da afară în această toamnă 500 de mineri sau va disponibiliza mai puţini.

În prima jumătate a acestui an, de la minele care vor fi închise au fost concediaţi peste 200 de mineri, cei mai mulţi de la mina Petrila, care va înceta să mai existe din luna octombrie. Cu toate acestea, mineritul şi perspectivele sale fac subiectul unui congres european care începe astăzi la Universitatea din Petroşani.

Specialiştii din mai multe ţări vor dezbate probleme de actualitate în acest someniu, ameninţat în ultimii ani de preferinţa pentru energia verde, şi vor discuta despre noi tehnologii de producţie, în condiţiile în care minerii din Valea Jiului nu au nici măcar materiale de strictă necesitate în subteran.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Avram Iancu incearca sa traverseze Canalul Manecii inot!

Publicat de Mihaela Costache, 11 august 2015, 17:10

Românul Avram Iancu (39 de ani), din Petroșani, a început in aceasta dimineața traversarea Canalului Mânecii, în cea de-a treia tentativă a sa de a străbate înot distanța dintre cele două maluri, doar în slip și cu o cască pe cap, așa cum prevăd normele de omologare ale acestei performanțe de către Channel Swimming Association – organizația acreditată în acest sens.

În ciuda vremii urâte, cu ploaie, bibliotecarul din Petroșani s-a arătat optimist în ceea ce privește șansele sale de reușită, el afirmând că este pregătit să înfrunte orice.

Startul în traversarea Canalului Mânecii a fost dat la ora 7,39 (ora locală) de pe Shakespeare Hill Beach, o plajă situată între Dover și Folkestone, iar finalul cursei va fi pe malul francez, în zona Gris Nez, distanța dintre cele două puncte de reper fiind apreciată ca fiind cea mai scurtă.

Sportivul va străbate totuși circa 42 de kilometri, deoarece parcursul de înot nu este unul în linie dreaptă, el fiind asistat de o echipă formată din șapte români aflați la bordul navei de pilotaj Sea Leopard.

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Sport duminică, 25 iunie 2017, 09:30

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!

Juniorul ieșean Dragomir Iordache, de la Clubul Sportiv Universitar Politehnica, a devenit astăzi vicecampion mondial de tir în Germania, în...

Ieșeanul Dragomir Iordache, vicecampion mondial la tir!
Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Sport sâmbătă, 24 iunie 2017, 17:30

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii

Reșițeanul Daniel Crista este unul dintre cei mai buni cicliști români la ora actuală. Legitimat la Clubul Steaua București și la o echipă...

Ciclistul reșițean Daniel Crista se întrece cu cei mai buni rutieri ai lumii
Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Sport joi, 22 iunie 2017, 10:30

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne

Simona Halep va începe sezonul pe iarbă la turneul WTA de la Eastbourne. Numărul 2 mondial a primit un wild card din partea organizatorilor....

Halep începe sezonul pe iarbă la Eastbourne
Propunere controversată în lumea sportului!
Sport luni, 19 iunie 2017, 10:30

Propunere controversată în lumea sportului!

FIFA analizează posibilitatea de a reduce durata reprizelor dintr-un meci de fotbal la 30 de minute. Organizația va dezbate această sugestie...

Propunere controversată în lumea sportului!
Sport vineri, 16 iunie 2017, 20:30

Simona Halep este jucătoarea lunii mai

Conform site-ului WTA eleva lui Darren Cahill actualmente locul 2 mondial şi care a fost nominalizată la titlul de jucătoarea lunii mai, a...

Simona Halep este jucătoarea lunii mai
Sport joi, 15 iunie 2017, 09:00

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale

Bibliotecarul Avram Iancu, cunoscut pentru că a traversat înot Canalul Mânecii, a început miercuri, 14 iunie, ultimul antrenament oficial în...

Provocare maximă pentru Avram Iancu: înoată 2800 km prin 10 țări și 4 capitale
Sport luni, 8 mai 2017, 13:00

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA, până pe poziția a 8-a. Ea a pierdut punctele obținute în 2016 la competiția de la...

Simona Halep a coborât patru locuri în clasamentul WTA
Sport joi, 4 mai 2017, 11:30

Ajax Amsterdam, la un pas de finala Europa League

Olandezii au învins Olympique Lyon cu 4-1, seara trecută, în prima manșă a semifinalelor competiției. Meciul a fost unul foarte spectaculos....