Ascultă Radio România Regional Live

Norwegian Foot March

Misiuni internaționale

Misiuni internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 29 august 2022, 15:18

Edi Nicola (realizator rubrică): Zilele trecute, peste 400 de militari români, polonezi, americani, britanici și croați s-au aliniat la startul competiției „Norwegian Foot March” care a avut loc în apropierea Bazei militare din Bemowo Piskie.

Pentru a primi insigna onorifică specifică, participanții au parcurs distanța de 30 de km, cu o greutate de 11 kg în spate, astfel încât să se încadreze în bareme, conform vârstei lor. Cel mai bun timp obținut de această dată a fost al unui militar român  din cadrul Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Gheparzii Transilvani”, locotenentul Tudor Baic.

În paralel, a continuat și instrucția cu executarea unui exercițiu tactic cu trageri de luptă de nivel secție cu sistemele antiaeriene Gepard, în poligonul Utka.

Scopul acestuia a fost de a antrena echipajele în acțiuni ce vizează deplasarea în câmpul tactic, primirea și executarea misiunilor de foc și integrarea lor în acțiunile partenerilor, precum și menținerea nivelului de instruire în comun atins până în prezent.

Edi Nicola (realizator rubrică): Din Europa ne mutăm în Africa, unde țara noastră și-a reafirmat angajamentul pentru asigurarea unui climat de pace și securitate globală.

Lansată în anul 2013 sub umbrela Organizației Națiunilor Unite, operațiunea MINUSMA din Mali are drept obiective principale protecția populației civile și a centrelor urbane, asistență umanitară, cât și sprijinirea autorităților locale în vederea conservării obiectivelor culturale.

Maiorul Marcela Dumitrașcu execută în cadrul unei echipe CIMIC o misiune dificilă în această țară. Echipa din care face parte este implicată în operațiile care au loc în zonă – regiunea Timbuktu din Mali.

Marcela Dumitrașcu: În teritoriu, autoritățile locale nu fac diferență foarte mare între naționalități. Ei așa văd: CIMIC, MINUSMA… Şi într-adevăr, atunci când apare MINUSMA sau echipa CIMIC, ştiu că ceva bun se întâmplă în beneficiul lor, pentru că avem foarte multe proiecte CIMIC în desfășurare pentru populația locală.

Eu sunt a doua oară aici şi am fost plăcut surprinsă să văd că mulţi dintre directorii regionali de școală, infrastructură, sănătate și-au adus aminte de mine, s-au bucurat că m-am întors, şi asta pentru că am avut o foarte bună colaborare cu dumnealor, inclusiv cu forțele armate maliene.

Edi Nicola (realizator rubrică): De pe cel mai întins și cel mai populat continent, facem un salt pe continentul american și ne oprim în Statele Unite ale Americii, unde Comandamentul central totalizează în prezent 47 de națiuni.

Acest comandament, cu sediul la Tampa, Florida, conduce activități și operații militare cu aliații și partenerii pentru a spori securitatea și stabilitatea regională din zona de responsabilitate, membrii NATO asigurând echipe de legătură în cadrul comandamentului care participă la procesele de planificare a operațiilor. Colonelul Alexandru Cosac, șeful echipei de legătură și reprezentant național la Comandamentul Central al Forțelor Armate ale SUA:

Alexandru Cosac: Ne înțelegem foarte bine, este un grup mai închegat decât mă așteptam înainte să ajung aici.

Este un mediu de lucru interesant și plăcut, cu o diversitate culturală ridicată, dar este și un mediu care obligă în primul rând la responsabilitate și profesionalism, pentru că, dincolo de imaginea personală, este vorba de reprezentarea Armatei României la un comandament de cel mai înalt nivel militar din forțele armate ale SUA.

De asemenea, este vorba de imaginea României, formată în mulți ani de participare la misiuni internaționale în diverse teatre de operații.

 

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 17:10

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Au revenit acasă militarii din detașamentul de protecție a forței pe care armata română îl asigură în...

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană
O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 17:03

O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au executat miercuri o nouă misiune umanitară pentru transportul a 12 pacienți...

O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române
Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:57

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale va lansa în 2025 12 programe majore de înzestrare pentru care va plăti, în...

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:44

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și-a extins prezența, cu efective și tehnică militară, la încă două grupuri de luptă ale NATO...

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:25

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării Angel Tîlvăr s-a întâlnit marți, la București, cu James O’Brien, asistentul pentru...

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 09:11

Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta

Andrei Medvedi: Am plecat în prima zi dimineață, când a început războiul, în 24 februarie. La ora 9:00 deja eram la Comisariatul militar cu o...

Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 09:00

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima oprire o facem în Polonia, unde noul an i-a regăsit pe militarii Detașamentului de Apărare...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 08:50

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În baza aeriană de la Ramstein a avut loc joi o nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina....

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina

Misiuni internaționale

Misiuni internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 17 ianuarie 2022, 17:20

Edi Nicola (realizator rubrică): Comandamentul Central al Statelor Unite ale Americii reprezintă una dintre cele mai mari coaliţii militare din istoria Statelor Unite care, în prezent totalizează 47 de națiuni.

Acest comandament, cu sediul la Tampa, Florida, conduce activități și operații militare cu aliații și partenerii pentru a spori securitatea și stabilitatea regională din zona de responsabilitate, zonă care se întinde din nord-estul Africii, de-a lungul Orientului Mijlociu și până în sud-vestul Asiei.

Membrii NATO asigură echipe de legătură în cadrul comandamentului care participă la procesele de planificare a operațiilor. Colonelul Paul Dumitru, șeful echipei de legătură din cadrul Comandamentului Central de la Tampa:

Colonelul Paul Dumitru: Activitatea este clară: crearea și întărirea relațiilor între militari, între militarii țărilor care au ales să fie în coaliţie, să creăm legături, să oferim încredere între parteneri. Cam asta este misiunea echipei de legătură.

Edi Nicola (realizator rubrică): De pe continentul american venim în Europa și ne oprim în Polonia, unde 18 militari din Detașamentul de Apărare Antiaeriană „Gheparzii de fier” au luat startul la competiția sportivă „Norwegian Foot March”, care s-a desfășurat zilele trecute, în apropierea bazei de antrenament din Bemowo Piskie.

Această competiție a fost organizată pentru prima dată în Norvegia, în anul 1915, în timpul Primului Război Mondial și avea ca principal obiectiv să le testeze tinerilor recruți rezistența fizică și să îi călească pe aceștia cu rigorile specifice mediului militar.

Locotenent Diana Ioanei, ofițerul de informare și relații publice al detașamentului: Am avut de executat un marș pe distanță de 30 de km, pe un teren împădurit și ușor accidentat, având asupra lor un rucsac militar cu o greutate de 11 kg. La final, militarii care s-au încadrat în timp, au primit din partea organizatorilor, aliații americani, insigna specifică „Norwegian Foot March”.

Edi Nicola (realizator rubrică): Din Polonia mergem în Balcani, unde prezența militară românească în KFOR a început din martie 2000, atunci când primii ofițeri și maiștri militari români au început să încadreze funcții din cadrul comandamentului principal KFOR, aflat în Camping City.

Munca în mediul internațional pentru militarii români înseamnă în primul rând o provocare. Ofițerii, alături de subofițeri, soldați şi gradați profesioniști, sunt partea unei echipe studiate, conștientă de misiunea încredințată.

Căpitanul Sorin Milonca, ofițer de protocol: Am fost plăcut surprins că anumite aspecte de protocol sunt asemănătoare cu ale noastre. Anumiți pași care se fac şi anumite proceduri care trebuiesc urmate sunt identice cu cele de la noi din țară. Pentru un anumit nivele personalităţi care ne vizitează se urmează anumite proceduri, care sunt aceleaşi cu cele din România. La acest nivel suntem asemănători, iar pe celălalt nivel, al comportamentului, noi românii avem un nivel ridicat de seriozitate și implicare în respectarea regulamentelor.

 

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 17:10

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Au revenit acasă militarii din detașamentul de protecție a forței pe care armata română îl asigură în...

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană
O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 17:03

O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au executat miercuri o nouă misiune umanitară pentru transportul a 12 pacienți...

O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române
Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:57

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale va lansa în 2025 12 programe majore de înzestrare pentru care va plăti, în...

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:44

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și-a extins prezența, cu efective și tehnică militară, la încă două grupuri de luptă ale NATO...

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:25

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării Angel Tîlvăr s-a întâlnit marți, la București, cu James O’Brien, asistentul pentru...

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 09:11

Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta

Andrei Medvedi: Am plecat în prima zi dimineață, când a început războiul, în 24 februarie. La ora 9:00 deja eram la Comisariatul militar cu o...

Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 09:00

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima oprire o facem în Polonia, unde noul an i-a regăsit pe militarii Detașamentului de Apărare...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 08:50

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În baza aeriană de la Ramstein a avut loc joi o nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina....

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina

Informații din teatrele de operații

Informații din teatrele de operații

Publicat de prosavioleta, 5 octombrie 2021, 23:06

Edi Nicola (realizator rubrică): În această săptămână, șapte militari din cadrul Detașamentului de Apărare Antiaeriană, rotația a 9-a, au participat alături de aliații americani, britanici, polonezi și croați, aparținând grupului de luptă din Polonia, la competiția sportivă Norwegian Foot March. Această competiție s-a derulat pentru prima dată în Norvegia în anul 1915, în timpul Primului Război Mondial și avea ca principal obiectiv testarea rezistenței fizice a tinerilor recruți și călirea acestora la rigorile specificului militar.

Locotenent Mădălina Boboc – ofiţer de informae şi relaţii publice al detaşamentului:  Participanţii au avut de parcurs un marş pe distanţa de 30 de kilometri, pe un teren împădurit din apropierea Bazei militare Bemowo Piskie, având asupra lor un rucsac militar cu o greutate de 12 kilograme. Marşul s-a desfășurat contratimp, militarii având la dipoziţie patru ore şi 30 de minute pentru a termina cursa. La final, toţi militarii români care au participat la această competiţie au reuşit să termine cursa în baremul acordat şi au primit insigna onorifică Norwegian Foot March.

Edi Nicola (realizator rubrică): Militarii companiei 1 rezervă intermediară, generată de Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni”, au participat, zilele trecute, la extracţii ale echipelor de legătură şi observare, patrule de prezență şi au interacţionat cu populaţia locală din Lipno, teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina, conform scenariului exerciţiului EUFOR Quick Response 21. Aceştia se instruiesc întrunit sub comandă operaţională a Comandamentului Batalionului Multinaţional din subordinea Comandamentului EUFOR, pentru a fi în măsură să sprijine autorităţile, populaţia locală şi peronalul EUFOR în situaţie de criză.

Adriana Ghiunea – locotenent, comandatul companiei rezervă intermediară, teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina: Mediul operaţional este diferit de cel al Afganistanului, iar misiunile noastre s-au adaptat la specificul ţării. Odată cu participarea în cadrul acestui exerciţiu am demonstrat capabilitatea blindatelor de a executa misiuni în zone urbane şi capabilitatea subunităţilor de infanterie în executarea misiunilor în sprijinul populaţiei civile.

Edi Nicola (realizator rubrică): Detaşmentul Batalionului 812 Infanterie Bistriţa, participant la exerciţiul multinaţional Green Griffin 21, a început în forţă instrucţia în poligonul Klietz din Germania. Militarii bistriţeni derulează, până pe 7 octombrie, o serie de exerciţii într-un scenariu tactic complex, care include intervenţia întrunită a companiei de infanterie, a forţelor ariene şi a operatorilor de forţe speciale. Prezenţa militarilor români alături de parteneri din SUA, Olanda şi Germania are ca obiectiv creşterea nivelului de interoperabilitate şi totodată dezvoltarea reacţiei rapide într-un mediu de forţe interarme. Exerciţiul Green Griffin 21`se derulează sub egida NATO în parteneriat cu Germania.

Misiuni internaționale
Misiuni internaționale miercuri, 1 ianuarie 2025, 15:46

Misiuni internaționale

Teodora Mazere (realizator rubrică): Magia sărbătorilor de iarnă s-a simțit în fiecare colț de lume în care acționează militarii români....

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Misiuni internaționale miercuri, 11 decembrie 2024, 08:42

Misiuni Internaționale

Teodora Mazere (realizator rubrică): Pe 2 decembrie s-au împlinit 20 de ani de când a fost lansată misiunea EUFOR ALTHEA din Bosnia și...

Misiuni Internaționale
Misiuni Internaționale
Misiuni internaționale marți, 3 decembrie 2024, 09:03

Misiuni Internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare...

Misiuni Internaționale
Misiuni internaționale
Misiuni internaționale marți, 26 noiembrie 2024, 09:20

Misiuni internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea EUTM din Republica...

Misiuni internaționale
Misiuni internaționale luni, 18 noiembrie 2024, 17:14

Misiuni internaţionale

Teodora Mazere (realizator rubrică): Deschidem ediția de astăzi cu vești de la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, care participă...

Misiuni internaţionale
Misiuni internaționale luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale
Misiuni internaționale luni, 14 octombrie 2024, 16:10

Misiuni internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem în Balcanii de Vest, mai exact în regiunea Kosovo, unde țara...

Misiuni internaționale
Misiuni internaționale marți, 8 octombrie 2024, 17:24

Misiuni internaţionale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima oprire a săptămânii o facem în baza militară Moana din Bangui, unde a avut loc ceremonia oficială...

Misiuni internaţionale