Ascultă Radio România Regional Live

iordania

Exercițiul Junction Strike 2023

Exercițiul Junction Strike 2023

Publicat de Gabriel Stan, 13 mai 2023, 13:04

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele pentru Operații Speciale Române desfășoară, până pe 18 mai, cel mai amplu exercițiu de instruire din acest an. Junction Strike 2023 are loc în poligoane și terenuri de instrucție din toată țara.

La exercițiu iau parte peste 500 de militari români și alți circa 100 din țări aliate, precum: Bulgaria, Polonia, Portugalia, Spania și Statele Unite ale Americii. Sunt prezenți, în calitate de observatori și militari din Georgia, Iordania și Republica Moldova.

Antrenamentele urmăresc armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinațional, ne-a declarat ofițerul de relații publice al Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, maiorul Alexandru Ivanof: Un scenariu semi-fictiv. Anul ăsta a încercat să-l adaptăm un pic și la condițiile de securitate care, după cum foarte bine știți, sunt în continuă schimbare, mai ales în această zonă a Europei.

Scopul principal al acestei activități importante de instruire este certificare a trei ținte de capabilități, care vor fi puse la dispoziția NATO, și anume un grup maritim de forță pentru operații speciale din Mangalia, un grup terestru de forțe pentru operații speciale localizat în Târgu Mureș și un detașament de operații speciale aeriene, o aripă rotativă aparținând Statului Major al Forțelor Aeriene.

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 17:10

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Au revenit acasă militarii din detașamentul de protecție a forței pe care armata română îl asigură în...

Final de misiune pentru militarii Detașamentului de Protecția Forței din Republica Centrafricană
O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 17:03

O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au executat miercuri o nouă misiune umanitară pentru transportul a 12 pacienți...

O nouă misiune umanitară a Forțelelor Aeriene Române
Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:57

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale va lansa în 2025 12 programe majore de înzestrare pentru care va plăti, în...

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:44

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și-a extins prezența, cu efective și tehnică militară, la încă două grupuri de luptă ale NATO...

Actualitatea militara luni, 20 ianuarie 2025, 16:25

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării Angel Tîlvăr s-a întâlnit marți, la București, cu James O’Brien, asistentul pentru...

Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 09:11

Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta

Andrei Medvedi: Am plecat în prima zi dimineață, când a început războiul, în 24 februarie. La ora 9:00 deja eram la Comisariatul militar cu o...

Andrei Medvedi: Pentru asta luptă ucrainenii, pentru democrație, pentru dreptul de a alege. Dacă nu ai dreptul de a alege, atunci nu mai ai pentru ce lupta
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 09:00

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima oprire o facem în Polonia, unde noul an i-a regăsit pe militarii Detașamentului de Apărare...

Misiuni internaționale
Actualitatea militara marți, 14 ianuarie 2025, 08:50

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În baza aeriană de la Ramstein a avut loc joi o nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina....

Vizita oficială a ministrului apărării naționale în Regatul Hașemit al Iordaniei

Publicat de Gabriel Stan, 20 martie 2023, 15:20

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul Apărării naționale, Angel Tîlvăr, a încheiat programul vizitelor oficiale în regiunea Orientului Apropiat.

În cadrul întâlnirii din Qatar cu ministrul de stat pentru apărare, au fost abordate perspectivele de dezvoltare a cooperării în domeniul instruirii în comun, schimbului de informații și dezvoltarea de noi tehnologii pentru apărare.

Cei doi oficiali au discutat și despre situația de securitate internațională, cu provocări fără precedent la adresa arhitecturii de securitate euroatlantice și globale.

În Iordania, ministrul român al apărării s-a întâlnit cu omologul său și cu președintele Comitetului Statelor Majore Întrunite, cu care a stabilit câteva domenii cu potențial de dezvoltare în context bilateral, cum ar fi forțele pentru operații speciale, educația militară, instruire a personalului și industria de apărare.

România exercită până anul viitor un mandat de ambasadă punct de contact NATO în capitala Amman, fapt ce, în opinia ministrului Tîlvăr, poate crea premisele unei implicări active a țării noastre în dezvoltarea capacităților de apărare iordaniene.

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Stiri - AM luni, 20 ianuarie 2025, 16:57

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale va lansa în 2025 12 programe majore de înzestrare pentru care va plăti, în...

Ministerul Apărării Naționale vrea să continue achiziția de armament modern
Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Stiri - AM luni, 20 ianuarie 2025, 16:44

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și-a extins prezența, cu efective și tehnică militară, la încă două grupuri de luptă ale NATO...

Armata României participă la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA
Stiri - AM luni, 20 ianuarie 2025, 16:25

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării Angel Tîlvăr s-a întâlnit marți, la București, cu James O’Brien, asistentul pentru...

Întrevederea ministrului apărarii naționale cu asistentul pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA
O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina
Stiri - AM marți, 14 ianuarie 2025, 08:50

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În baza aeriană de la Ramstein a avut loc joi o nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina....

O nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina
Stiri - AM marți, 14 ianuarie 2025, 08:40

Sistemele Patriot vor ajunge în România în intervalul 2027-2029

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Pentagonul a atribuit companiei Raytheon Technologies un contract în valoare de aproape un miliard de dolari...

Sistemele Patriot vor ajunge în România în intervalul 2027-2029
Stiri - AM marți, 14 ianuarie 2025, 08:20

Exercițiul Steadfast Dart 25

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Bulgaria găzduiesc până la finalul lunii februarie unul dintre exercițiile importante...

Exercițiul Steadfast Dart 25
Stiri - AM marți, 14 ianuarie 2025, 08:10

Ministerul Apărării Naționale a cheltuit în anul 2024 2,26% din PIB

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale a cheltuit în anul 2024 2,26% din Produsul Intern Brut, cel mai mare procent...

Ministerul Apărării Naționale a cheltuit în anul 2024 2,26% din PIB
Stiri - AM marți, 14 ianuarie 2025, 08:00

MApN intenționează să crească efectivele armatei

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale intenționează să crească efectivele armatei până la 100.000 de persoane,...

MApN intenționează să crească efectivele armatei

Lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată!

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 29 octombrie 2021, 13:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, printr-o nouă hotărâre, actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, în zona roşie intrând Olanda, Federaţia Rusă, Insulele Feroe şi Guernsey.

Totodată, potrivit HCNSU nr.95/2021, în zona galbenă au intrat:

– din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Malaysia, Cuba, Grenada, Costa Rica şi Antigua și Barbuda;

– din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Cehia, Danemarca, Ungaria, Germania, Elveţia, Liechtenstein, Groenlanda, Iordania și Botswana;

De asemenea, în zona verde au intrat: Palestina, Bermuda, Curaçao, Montserrat, Insulele Virgine Britanice şi Insulele Turks şi Caicos.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Cluj-Napoca – gazda primului Institut internaţional organizat de Rotary în Europa de Est

Foto: 2017-18 RI President Ian H.S. Riseley speaks at the Closing ceremony, Rotary International Convention, 14 June 2017, Atlanta, Georgia, United States.

Publicat de Andrei Cretoiu, 31 octombrie 2017, 12:37 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:24

Rotary International este una dintre cele mai mari organizaţii nonguvernamentale care asigură servicii umanitare în întreaga lume, organizează pentru prima data de la înfiinţarea organizaţiei în 1905, o asemenea reuniune în Europa de Est.

Cluj-Napoca va fi gazda Institutului internaţional, iar acest lucru se datorează atât faptului că, după 78 de ani, România are din nou un director în Boardul mondial, dl. Corneliu Dincă, cât şi realizărilor obţinute de ţara noastră prin cluburile autohtone Rotary care au transformat România într-un campion regional al dezvoltării rotariene, bazate pe o recunoscută implicare comunitară, în special socială.

Institutul internaţional este un format creat cu scopul de a promova programele Rotary şi de a servi drept mediu de cunoastere, comunicare, sprijin, cooperare şi înţelegere între membrii Rotary International si nu numai.

La evenimentul de la Cluj-Napoca, care va avea loc în perioada 3-5 noiembrie 2017, va participa preşedintele Rotary International, Ian Riseley, împreună cu rotarieni din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Slovenia, Macedonia, Croaţia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Kosovo, Cipru, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe, Iordania, Israel, Palestina, Liban, Armenia, Georgia, Turcia, Ucraina, Belarus şi, bineînţeles, România.

Vineri, 3 noiembrie 2017, Ian Riseley va planta, în mod simbolic, un copac în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Ian Riseley, Rotary International: „Suntem o organizaţie bazată pe membrii săi, pe serviciile depuse de aceştia în folosul comunităţii din care fac parte, structurată în cluburi, atât la nivel local, cât şi regional şi internaşional. Suntem membri ai comunităţii, oameni de afaceri din toate profesiile, din toate ţările lumii. Fiecare din cei 1.2 milioane de membri are un set unic de ţeluri, idealuri, experienţe acumulate priorităţi, însuşindu-şi în felul său propriu principiile rotariene. Rotary este prezent în viaţa comunităţilor de 112 ani, aşa că, de-a lungul timpului s-a schimbat, a crescut, s-a maturizat şi s-a adaptat la nevoile oamenilor în serviciul cărora s-a aflat. La bază am rămas, cu siguranţă la fel: o organizaţie a unor oameni care îşi doresc – şi, prin Rotary, au posibilitatea – să întreprindă acţiuni pentru comunitatea din care fac parte”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Misiuni internaționale
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

Topul celor mai frumoase 25 de locuri din lume, in imagini!

Publicat de Mihaela Costache, 30 septembrie 2015, 16:10 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:35

De la cascade maiestuoase si orase pierdute, la peisaje misterioase si minuni naturale, urmatoarea colectie de fotografii merita atentia noastra. 

1. Vulcanul Aogashima, Japonia

01

2. Petra, Iordania

02

3. Lacul Hiller, Australia de Vest

03

4. Fortul Chittorgarh, India

04

5. Cinque Terre, Rio Maggiore, Italia

05

6. Fairy Pools, Insula Skye, Scotia

06

7. Insulele Galapagos, America de Sud

07

8. Palau

08

9. Uriasul Causeway, Irlanda

09

10. Plaja de Sticla, Statele Unite ale Americii

10

11.  Pestera Glow Worm, Noua Zeelanda

11

12.  Big Island, Hawaii, Statele Unite ale Americii

12

13. Pamukkale, Turcia

13

14. Santorini, Grecia

14

15. Castelul Neuschwanstein, Germania

15

16. Ha Long Bay, Vietnam

16

17. Pestera lui Fingal, Scotia

17

18. St. Lucia, America de Nord

18

19. Venetia, Italia

19

20. Parcul National Yellowstone, Wyoming, Statele Unite ale Americii

20

21. Parcul National Zion, Utah, Statele Unite ale Americii

21

22. Marea Gaura Albastra, Belize

22

23. Cascada Horsetail, Parcul National Yosemite, California

23

24. Hvitserkur, Islanda de Nord

24

25. Plaja rosie din Paijin, China

25