Ascultă Radio România Regional Live

gimnastică

Fiică de militar, viitoare gimnastă de elită

Delia-Ela

Publicat de Gabriel Stan, 29 aprilie 2021, 14:07

Caporalul clasa a 3-a, Jitea Cristian, din Batalionul 22 Vânători de munte, de la Sfântul Gheorghe a sprijinit în această perioadă demersul cetățenilor de a se programa pentru vaccinare.

Revenit din Afganistan, din teatrele de operații, acesta a lăsat arma deoparte și a pus mână pe pe telefon pentru a-și susține colegii în această campanie organizată de Ministerul Apărării Naționale, în cadrul call center-ului organizat chiar în cazarma Batalionului de Vânători de Munte, Cireșoaia, din Sfântu Gheorghe.

Cristian Jitea are o poveste de viață emoționantă, alături de fiica sa, Delia-Ela, care evoluează la  un nivel de începători în gimanstică, fiind una dintre speranțele sportului românesc.

Delia are în prezent 8 ani și a început să practice gimnastica de la vârsta de 5 ani, la Sfântu Ghoerge, iar de doi ani se află la Deva.

„Mi-a plâns două ore pe drum, nu mai vroia să vină acasă, își dorea să râmână la Deva. Nu am putut să o las de prima dată, era doar cu hainele de pe ea, în tricou și pantaloni scurți…” Jitea Cristian

A obținut locul 3 la „Cupa miciilor speranțe”, fiind cea mai bună performanță în micuța carieră de gimanstă, în condiiții speciale, ținând cont de situația actuală din întreaga lume.

Cu mari sacrificii, părinții Deliei au reușit să o susțină în această perioadă pe fiica lor, la Centrul Sportiv din Deva, acolo unde se află în prezent și unde se pregătește alături de ceilalți copii.

„Soția nu a avut puterea să vină cu mine să o conducem la Deva în primul drum și am lăsat-o practic plângând în brațele antrenoarei. E un suflet de militar și ea pentru că s-a acomodat fără nici o problemă”. Jitea Cristian

Urmăriți un reportaj inedit creat de Gabriel Stan și Cristian Dumitrașcu despre momentele emoționante din viața unui militar, în spatele carierei și a performanțelor notabile.

Gabriel Czifrak: Am vrut să port drapelul României pe umeri și să fiu pe podium.
Inedit - AM marți, 8 octombrie 2024, 17:37

Gabriel Czifrak: Am vrut să port drapelul României pe umeri și să fiu pe podium.

Sunt sergent major în rezervă Czifrak Gabriel am vârsta de 26 de ani și sunt activ în armată de la vârsta de 19 ani, în Batalionul 812...

Gabriel Czifrak: Am vrut să port drapelul României pe umeri și să fiu pe podium.
Expoziția de fotografie „Chemarea Athosului – Trei zile în Sfântul Munte”
Inedit - AM luni, 22 iulie 2024, 16:54

Expoziția de fotografie „Chemarea Athosului – Trei zile în Sfântul Munte”

Paul Palencsar: E prima mea călătorie la Athos, a fost în martie, anul ăsta, în 2024. Nu fusesem la Athos niciodată. Mulți dintre prietenii...

Expoziția de fotografie „Chemarea Athosului – Trei zile în Sfântul Munte”
Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
Inedit - AM marți, 25 iunie 2024, 11:43

Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”

Daria: Mă numesc Daria și sunt elev absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Au fost cei mai frumoși ani...

Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Inedit - AM luni, 3 iunie 2024, 15:39

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție

Cătălin Cioacă: Colonel conferințiar universitar doctor Cătălin Cioacă, prodecan pentru învățământ, Facultatea de Management Aeronautica...

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Inedit - AM luni, 13 mai 2024, 12:15

Eroii de la Sevilla ’86

Teodor Avramescu (reporter): Domnule Radu 2, ce a însemnat totuși câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu dumneavoastră în echipă? Marin Radu...

Eroii de la Sevilla ’86
Inedit - AM luni, 22 aprilie 2024, 13:40

Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.

Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai...

Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Inedit - AM luni, 15 aprilie 2024, 13:55

Mobex BR-GL-24

Daniliuc Iulian: Sunt generalul de brigadă Daniliuc Iulian, șeful Direcției personal și mobilizare din Statul Major al Apărării. Exerciții de...

Mobex BR-GL-24
Inedit - AM luni, 8 aprilie 2024, 20:30

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia

Militarii răniți Invictus au început noul an în forță. Aceștia și-au probat determinarea obținând rezultate excepționale la tir cu arcul,...

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia

România a cucerit medalii de aur la Europenele de gimnastică artistică pentru junioare!

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 18 decembrie 2020, 19:02

România a cucerit medaliile de aur pe echipe şi la individual compus, vineri, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică pentru junioare de la Mersin (Turcia).

România, în componenţa Ana Bărbosu, Maria Ceplinschi, Iulia Trestianu, Andreea Preda, Ana Turcu, a câştigat detaşat clasamentul pe echipe după calificări (care au rol de finală la echipe şi la individual compus), cu 156,463 puncte, urmată de Ucraina, cu 145,995 puncte, şi de Ungaria, cu 143,428 puncte.

La individual compus podiumul a fost integral românesc, cu Ana Bărbosu pe primul loc, cu 54,599 puncte, urmată de Maria Ceplinschi, 50,499 puncte, şi de Iulia Trestianu, 49,866 puncte, însă doar primele două au obţinut medaliile (aur, respectiv argint).

Bronzul a reveni ucrainencei Daniela Batrona, a patra clasată, cu 49,832 puncte. Conform regulamentului, o ţară poate avea doar două reprezentante într-o finală.

Ana Bărbosu s-a calificat în toate finalele pe aparate cu cele mai mari punctaje: 14,050 la sărituri (14,400, respectiv 13,700), 13,433 la paralele, 13,033 la bârnă, 13,733 la sol.

Maria Ceplinschi va evolua în finalele de la sărituri, unde a avut a treia medie, 13,333, şi sol, cu a doua notă – 13,166.

Iulia Trestianu s-a calificat în finala de la paralele, cu a şasea notă, 11,933, iar Andreea Preda a prins finala la bârnă, cu a doua notă, 12,866.

De remarcat că România a avut trei gimnaste în top 8 în calificări la toate aparatele, doar regulamentul împiedicând o participare mai masivă în finale.

Sâmbătă va avea loc finala pe echipe la senioare, iar duminică sunt programate finalele pe aparate la junioare şi senioare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Veşti proaste pentru fanii gimnasticii româneşti!

Publicat de adinaiftime, 4 octombrie 2017, 23:22

În vârstă de 30 de ani, Cătălina Ponor a decis să se retragă definitiv din activitate.
Întrecerile de la Montreal vor reprezenta ultima competiţie majoră la care va participa constănţeanca.
Tripla campioană olimpică de la Atena, Ponor va concura maine pentru calificarea în finalele de la bârnă şi sol.
Cătălina Ponor are un palmares impresionant: cinci medalii olimpice, din care trei de aur, 5 medalii cucerite la Campionatele Mondiale şi 13 la Europene.
În aprilie, la Cluj, romanca a cucerit aurul european la bârnă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Prezențe numeroase în finalele Cupei Mondiale de gimnastică artistică

Publicat de adinaiftime, 9 septembrie 2017, 21:30

Sportivii români au reușit să își sigure nu mai puțin de nouă prezențe în finale la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Szombathely (Ungaria), în urma calificărilor desfășurate vineri.

Cătălina Ponor a obținut cele mai mari note la bârnă (14,066) și sol (13,400), Maria Holbură a prins finala la bârnă de pe locul 8 (12,266), iar Laura Jurca a terminat tot pe locul 8 la paralele (12,866).

Marian Drăgulescu va evolua în finalele de la sol (14,166, la egalitate cu primul clasat) și sărituri (al doilea, cu 14,583), Cristian Bățagă va concura și el în două finale, la inele (locul 8, cu 13,600) și sărituri (locul 4, 14,183), iar Vlad Cotuna va lupta pentru medalii în finala de la paralele (locul 7, 14,033).

Concursul din Ungaria este o ultimă verificare înaintea Campionatelor Mondiale de la Montreal, care vor avea loc în perioada 2-8 octombrie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Campionatele Naționale de gimnastică vor fi organizate la Ploiești

Publicat de adinaiftime, 13 august 2017, 19:40

În perioada 1-3 septembrie în Sala Olimpia din Ploieşti, vor avea loc Campionatul Naţional Individual Open şi Campionatul Naţional al Reprezentativelor de Club, la masculin şi la feminin. Cele două evenimente vor fi organizate cu sprijinul Federației Române de Gimnastică.

Aceasta este a-70-a ediţie a Campionatelor Naţionale, la care vor participa 60 de sportivi legitimaţi la 17 cluburi din ţară.
Prima ediție a competiției a avut loc la Reșița în anul 1947.

Gimnasta constănțeană Cătălina Ponor se pregătește pentru Campionatele Naționale de gimnastică. Ea va conduce delegația de sportivi de la CS Farul, care sunt înscriși în concursuri.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România a cucerit 8 medalii la FOTE 2017

Publicat de adinaiftime, 30 iulie 2017, 19:30

Sportivii români au obținut 8 medalii, dintre care 5 de argint și 3 de bronz, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, competiție încheiată, sâmbătă seara, la Gyor, în Ungaria.

Cele 5 medalii de argint au fost cucerite de gimnasta Denisa Maria Golgotă(foto), la proba de sărituri, judoka Ramona Micula, tenismenul Nicholas David Ionel (simplu), atletul Cristian Gabriel Voicu(800 metri) și de echipa feminină de handbal, avându-le în componență, printre altele, pe târgumureșencele Monica Bărăbaș și Andreea Târșoagă.

Medaliile de bronz au fost aduse de atleta Andreea Raissa Hojda (800 metri), înotătoarea Ana Dascăl (100 metri) și judoka George Șerban (90 kg). România a fost reprezentată de 77 de sportivi, care au participat la 8 discipline, respectiv atletism, gimnastică, înot, tenis de câmp, judo, handbal feminin, ciclism și kaiac-canoe.
Rusia a terminat pe primul loc în clasamentul pe națiuni, cu 30 de medalii de aur, 19 de argint și 12 de bronz, urmată de Italia (14-11-13) și Ungaria (13-14-14).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Drăgulescu jr. se antrenează la Reşiţa pe aparatele pe care tatăl său a cucerit aurul la Campionatele Europene

Publicat de Mihaela Costache, 25 aprilie 2017, 12:30

Richard Drăgulescu se va pregăti de astăzi, 24 aprilie 2017 pe aparatele pe care tatăl său a scris istorie la Campionatul European de la Cluj Napoca.

Gimnaştii reşiţeni au primit luni, 24 aprilie aparate noi. O parte dintre acestea sunt cele pe care au concurat cei mai buni gimnaști europeni la recentul Campionat European, încheiat la Cluj – Napoca. Aparatura, de ultimă generație a sosit în municipiul de pe Bârzava fiind descărcată în sala de profil a Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa. Aparatele au fost deja montate și în această după-amiază gimnaștii secției efectuează primele antrenamente pe acestea.

Coordonatorul secției de gimnastică a clubului reșițean, Robert Bălan a vorbit despre această dotare a sălii:

”O parte din aparatură este deja aici. Este de nouă generație. Noi am și instalat-o deja în sală. Mulțumim Federației Române de Gimnastică și Ministerului Tineretului și Sportului pentru aceste dotări. Sunt aparate folosite doar trei zile, începând cu solul, toate aparatele de competiție, plus saltelele, trambulinele aferente.”

Fiul lui Marian Drăgulescu, Richard se pregătește și el la CSS Reșița, în încercarea de a călca pe urmele tatălui său. Primele aparate pe care le-a studiat astăzi, sunt exact cele pe care tatăl său a scris istorie.

Întregul articol îl găsești AICI

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Sport marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania vâslește în Slovenia
Sport marți, 21 mai 2019, 11:07

Rowmania vâslește în Slovenia

Canotcile Rowmania au oferit un adevărat spectacol pe lacul Bled, unde s-au întrecut în competiții de vâslit membrii misiunilor diplomatice din...

Rowmania vâslește în Slovenia
TULCEA: A fost desemnat câştigătorul Campionatului Naţional de Triatlon
Sport luni, 27 august 2018, 07:58

Alexandru Ion este câştigătorul Campionatul Naţional de triatlon, organizat în cadrul Delta Rowmania Triathlon. El a fost desemnat, duminică,...

Cristina Neagu a fost aleasă jucătoarea Europei în 2017!
Sport luni, 8 ianuarie 2018, 08:30

Handbalista noastră Cristina Neagu continuă să adune cele mai importante trofee individuale din handbalul feminin. Româncă a fost aleasă cea...

Sport duminică, 7 ianuarie 2018, 21:30

Naționala de handbal masculin a României a câștigat „Trofeul Carpați 2018”

Naționala de handbal masculin a României a disputat în Sala Polivalentă din Călărași, finala mare a turneului de pregătire, „Trofeul...

Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 21:30

Halep și Begu au câștigat proba de dublu la Shenzhen

După succesul din proba de simplu, Simona Halep, alături de Irina Begu, a câștigat și proba de dublu, din cadrul turneului de tenis de la...

Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 11:00

Va avea România cel mai mare domeniu schiabil?

Cel mai mare domeniu schiabil din România, care ar urma să fie amenajat în Munţii Făgăraş, intră ca prioritate în masterplanul de...

Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 08:00

CSM București, în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin

CSM București se califică în sferturile Cupei României, după o victorie categorică în fața echipei AHCM Slobozia. Partida s-a încheiat cu...

Aur pentru Cătălina Ponor!

Aur pentru Cătălina Ponor!
Foto: Simona Halep of Romania celebrates after she beat Caroline Wozniacki of Denmark in a semi final match of the Dubai Duty Free Tennis Championships in Dubai, United Arab Emirates, Friday, Feb. 20, 2015. (AP Photo/Kamran Jebreili)

Publicat de Mihaela Costache, 24 aprilie 2017, 10:30

Cătălina Ponor a câştigat medalia de aur la bârnă, la Campionatele Europene de gimnastică de la Cluj.

Ea a fost notată cu 14,566.

Românca a câştigat pentru a 5-a oară aurul european la bârnă, fiind lider absolut din acest punct de vedere.

Larisa Iordache a fost medaliată cu bronz, la aceeaşi probă.

Ea a primit pentru exercițiul său în finala de la bârnă nota 13,966.

Sâmbătă, Marian Drgăgulescu a obţinut argintul în finala la sărituri.

Vineri, sportivul român a câştigat medalia de aur la sol.

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Ziua Satului Românesc
Știri vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc
Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Știri joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Știri joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Știri miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Știri miercuri, 14 iunie 2023, 15:10

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu...

Știri joi, 28 aprilie 2022, 10:50

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

ANM a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de...

Marian Drăgulescu s-a calificat în finalele Campionatelor Europene de gimnastică artistică

Publicat de Mihaela Costache, 20 aprilie 2017, 08:17

Marian Drăgulescu a obținut calificarea în finalele la sol și sărituri. Va fi singurul reprezentant al lotului masculin în finalele pe aparate.

Ceilalți cinci sportivi, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Andrei Ursache și Laurențiu Nistor, nu au reuşit să obțină calificarea.

În finala masculină la individual compus România nu va avea reprezentant deoarece niciunul dintre cei șase gimnaști nu a concurat la toate cele șase aparate.

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România. La startul competiției s-au aliniat 274 de sportivi din 37 de țări. România este reprezentată de 10 sportivi.

Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu, și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Au început Campionatele Europene de Gimnastică de la Cluj

Publicat de Mihaela Costache, 19 aprilie 2017, 13:30

274 de sportivi din 37 de țări se vor întrece la individual compus, pe echipe și pe aparate în competiția ce se va încheia duminică, 23 aprilie.

Astăzi, miercuri, 19 aprilie, în prima zi, de la ora 10.00, se vor desfășura calificările pentru concursul masculin la care vor participa și Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Cristian Băţagă și Marian Drăgulescu, iar de la ora 17.00 este programată ceremonia de deschidere.

Marți, 18 aprilie, a sosit la Cluj-Napoca și Nadia Comăneci, ambasadorul acestei ediții a competiției care, la aeroport, a adresat câteva cuvinte iubitorilor gimnasticii.

Este o sărbătoare a gimnasticii românești, o sărbătoare a gimnasticii internaționale, eu mă bucur că mă aflu aici să sărbătoresc acest moment istoric. Mi-am adus aminte că ultima oară când am fost aici la Cluj a fost în 1977. (Nadia Comăneci)   

Pentru astăzi și mâine, miercuri și joi, când sunt programate calificările, Primăria Cluj-Napoca și Federația Română de Gimnastică vin cu o ofertă specială: biletul de intrare are prețul special de 10 lei pentru copii, studenți și seniori.

Tichetele pot fi achiziționate direct de la casele de bilete ale Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.

Florin Pruteanu – Radio Cluj

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Ziua Satului Românesc
Știri vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc
Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Știri joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Știri joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Știri miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Știri miercuri, 14 iunie 2023, 15:10

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu...

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani
Știri joi, 28 aprilie 2022, 10:50

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

ANM a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de...

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

Larisa Iordache şi Marian Drăgulescu, câte 3 medalii de aur în finalele pe aparate

Publicat de Mihaela Costache, 28 septembrie 2015, 09:30

Sportivii Larisa Iordache (Dinamo Bucureşti) şi Marian Drăgulescu (Steaua Bucureşti) au câştigat, ieri, cele mai multe medalii de aur, câte trei, în finalele pe aparate, la cea de-a 68-a ediţie a Campionatelor Naţionale de la Bucureşti.

Larisa Iordache a cucerit medaliile de aur la paralele, bârnă şi sol, iar la sărituri s-a impus junioara Denisa Golgotă. La masculin, Marian Drăgulescu s-a impus la sol, sărituri şi bară fixă, celelalte medalii de aur revenind sportivilor Andrei Muntean – la inele şi paralele, respectiv Andrei Ursache, la cal cu mânere.

Larisa Iordache a mai cucerit titlul la individul-compus, dar şi cel pe echipe cu Dinamo Bucureşti. La masculin, titlul la individual-compus a revenit lui Cristian Băţagă (CSM Bucureşti), iar cel pe echipe tot clubului Dinamo Bucureşti.

Pentru gimnaştii din loturile olimpice, Campionatele Naţionale de la Bucureşti au reprezentat un test important înaintea participării la Campionatele Mondiale de la Glasgow, care vor avea loc în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Festivalul Olimpic al Tineretului European a luat startul !

Publicat de Mihaela Costache, 27 iulie 2015, 15:00

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediția de vară, de la Tbilisi, a debutat, duminică seara, când a avut loc ceremonia de deschidere, pe Stadionul Miheil Meshi din capitala Georgiei.

Echipa Olimpică a României care va participa la FOTE 2015 de la Tbilisi este alcătuită din 66 de sportivi și 18 antrenori, iar atleta Georgiana Iuliana Aniței a fost purtătoarea de drapel la ceremonia de deschidere.

Reprezentanții României vor participa la șase dintre cele nouă sporturi înscrise în programul FOTE Tbilisi 2015, atletism, judo, gimnastică, înot, handbal (fete) și tenis.

În premieră în istoria acestei competiții, la care și-au anunțat prezența peste 3.800 de sportivi, din 50 de țări, întrecerile se vor desfășura timp de șase zile, după ce până acum durata FOTE a fost de cinci zile.

Festivitatea de duminică seara a început în ritmuri de tobe, după care a avut loc a prezentare a mitului Argonauților. Prim-balerina georgiană Irma Nadiradze a jucat rolul Medeei. Apoi, mai multe ansambluri de dans formate din copii au interpretat piese din folclorul georgian.

Imnul național al Georgiei a fost intonat de tenorul Paata Burciuladze, apoi au fost înălțate steagurile și a avut loc defilarea sportivilor.

Aleksi Ahvlediani, președintele Tbilisi 2015, Patrick Hickey, președintele Comitetelor Olimpice Europene, s-au adresat publicului, iar Irakli Garibașvili, prim-ministrul Georgiei, a anunțat deschiderea Festivalului.

Spectacolul a continuat, susținut de sute de dansatori, acrobații aeriene și pianiști, în timp ce flacăra olimpică a pătruns pe stadion, ultimul purtător al torței fiind campionul olimpic Zviad Zviadauri (judo).

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Sport marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Rowmania vâslește în Slovenia
Sport marți, 21 mai 2019, 11:07

Rowmania vâslește în Slovenia

Canotcile Rowmania au oferit un adevărat spectacol pe lacul Bled, unde s-au întrecut în competiții de vâslit membrii misiunilor diplomatice din...

Rowmania vâslește în Slovenia
TULCEA: A fost desemnat câştigătorul Campionatului Naţional de Triatlon
Sport luni, 27 august 2018, 07:58

TULCEA: A fost desemnat câştigătorul Campionatului Naţional de Triatlon

Alexandru Ion este câştigătorul Campionatul Naţional de triatlon, organizat în cadrul Delta Rowmania Triathlon. El a fost desemnat, duminică,...

TULCEA: A fost desemnat câştigătorul Campionatului Naţional de Triatlon
Cristina Neagu a fost aleasă jucătoarea Europei în 2017!
Sport luni, 8 ianuarie 2018, 08:30

Cristina Neagu a fost aleasă jucătoarea Europei în 2017!

Handbalista noastră Cristina Neagu continuă să adune cele mai importante trofee individuale din handbalul feminin. Româncă a fost aleasă cea...

Cristina Neagu a fost aleasă jucătoarea Europei în 2017!
Sport duminică, 7 ianuarie 2018, 21:30

Naționala de handbal masculin a României a câștigat „Trofeul Carpați 2018”

Naționala de handbal masculin a României a disputat în Sala Polivalentă din Călărași, finala mare a turneului de pregătire, „Trofeul...

Naționala de handbal masculin a României a câștigat „Trofeul Carpați 2018”
Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 21:30

Halep și Begu au câștigat proba de dublu la Shenzhen

După succesul din proba de simplu, Simona Halep, alături de Irina Begu, a câștigat și proba de dublu, din cadrul turneului de tenis de la...

Halep și Begu au câștigat proba de dublu la Shenzhen
Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 11:00

Va avea România cel mai mare domeniu schiabil?

Cel mai mare domeniu schiabil din România, care ar urma să fie amenajat în Munţii Făgăraş, intră ca prioritate în masterplanul de...

Va avea România cel mai mare domeniu schiabil?
Sport sâmbătă, 6 ianuarie 2018, 08:00

CSM București, în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin

CSM București se califică în sferturile Cupei României, după o victorie categorică în fața echipei AHCM Slobozia. Partida s-a încheiat cu...

CSM București, în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin

Octavian Bellu şi Mariana Bitang au revenit în sala de gimnastică

Publicat de Stefania Grigore, 29 iulie 2014, 09:00

Aceştia pun la punct pregătirea lotului naţional feminin pentru Campionatele Mondiale.
Evenimentul va avea loc în perioada 3-12 octombrie în China.
Octavian Bellu anunţase că nu va mai pregăti lotul naţional, după pierderea alegerilor la şefia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

România a cucerit trei medalii de aur si două de argint la Campionatele Mondiale de gimnastica aerobica de la Cancun

Publicat de Andrei Cretoiu, 1 iulie 2014, 08:20

Medaliile de aur au fost castigate la perechi mixte, trio si grup. Cele de argint au fost obtinute la individual feminin si la proba pe echipe

Etichete: