Campania EU aleg ROmania continuă on-line!

Publicat de Andrei Cretoiu, 1 noiembrie 2014, 08:00 / actualizat: 6 noiembrie 2014, 7:22

Campania EU aleg ROmania, realizată de rețeaua studiourilor regionale, continuă începând de astăzi online!

Marcăm acest moment prin lansarea siteului eualegromania.ro, unde sunt prezentate cele 100 de destinașii turistice din țara noastră pe care trebuie cu toții să le vizităm. Toate destinațiile propuse au fost alese de redactorii București FM, Radio Cluj, Radio Constanța, Radio Craiova, Radio Iași, Radio Reșița, Radio Tg Mureș si Radio Timișoara în urma preferințelor exprimate de ascultătorii posturilor în cele 4 luni de la demararea campaniei.

Va invităm să accesați siteul eualegromania.ro, pagina oficială a proiectului pe Facebook, dar și paginile studiourilor regionale pentru informații suplimentare despre proiect.

Așteptăm în continuare propunerile voastre de vacanță, de viata, legate de locurile descrise, sau o fotografie și nu uitați să alegeți destinația favorită.

Pe 1 decembrie, de ziua națională, în București, dar și în celelalte orase din țară în care sunt studiouri regionale ale Radio Romania, se vor organiza expoziții foto cu imagini din toate aceste locuri minunate.

Accesați site-ul eualegromania.ro, unde ne redescoperim țara!

Destinaţia zilei: Palatul Parlamentului

Publicat de Stefania Grigore, 30 octombrie 2014, 23:29 / actualizat: 27 iulie 2015, 17:03

Palatul Parlamentului este de fapt palatul nostru, al românilor…
Cu frenezia nebunească specifică „epocii de aur” cea mai mare clădire din Europa a fost ridicată în doar 5 ani, record neatins de nicio altă țară care s-a încumetat la un astfel de proiect gigantic….

Costurile au fost astronomice, atât în bani cât și în sacrificii omenești…

Întregul deal al Arsenalului a fost nivelat, adică 70 de hectare, două întregi cartiere, Uranus și Antim fiind rase de pe fața pământului și mai mult de 60 de mii de locuitori rămânând fără case…

Cea mai blândă estimare a cheltuielilor ajunge la echivalentul a 5 miliarde de dolari, bani luați din bugetul unei țări în care statul la coadă pentru alimente de subzistență era sport național…
Și asta pentru că mâna de lucru a fost gratis, repetăm, gratis, muncitorii fiind de fapt în mare parte militarii în termen și muncitorii detașați pe șantier…

Puțină lume știe că de fapt această impresionantă construcție este neterminată până în ziua de azi deși lui Ceaușescu i se promisese că în doar 2 ani totul va fi gata.
Dintre cele peste 1000 de camere, doar 440 sunt finisate!

După cutremurul din 1977 dictatorul a pornit un program de sistematizare forțată a Bucureștiului, plan care a cuprins demolarea zonei centrale a Capitalei și construcția unui „oras în oras”, idee copiată din Coreea de Nord, de la Phenian.
Enormul edificiu a făcut parte dintr-un ansamblu ce mai cuprindea Ministerul Apărării, Casa Radio, Casa Academiei, actualul Hotel Marriott și bulevardul Unirii.

Totul era gândit într-o singură direcție…
Ceaușescu trebuia să fie apărat de cutremure, o mare teamă a sa după seismul din 1977, să îl apere de un posibil război nuclear în contextul Războiului Rece, să îl ferească de o posibilă revoltă a oamenilor și, nu în ultimul rând, să fie o gigantică demonstrație de putere care să arate lumii întregi că el este cel mai puternic conducător din lagărul socialist.

Un fapt puțin cunoscut este că inițial arhitecții recomandau pentru construcție zona Băneasa însă Ceaușescu a cerut să fie aleasă o zonă cu risc seismic cât se poate de mic, ceea ce le-a lăsat proiectanților doar două variante: dealul Mitropoliei și Dealul Spirii.
Alegerea a fost să fie salvată Mitropolia Română…

Mai multe detalii despre istoria Palatului Parlamentului ne ofera istoricul Andrei Popescu:

Tot la capitolul curiozități intră și părțile mai puțin cunoscute ale clădirii…
Pentru protecția dictatorului s-au construit nu mai puțin de patru niveluri subterane care adăpostesc două adăposturi antiatomice și un labirint de tuneluri subterane care permiteau fuga, în caz de pericol, cu o masină electrică prin legăturile realizate cu toate clădirile din jur și cu rețeaua metroului bucureștean.

În prezent lângă Palatul Parlamentului se ridică o altă constructie impunătoare, viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului.

Și de aici începe povestea în cifre a celei mai cele clădiri…

Conform Cărții Recordurilor, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafată din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.

Palatul de 1000 de încăperi a „înghițit” 1 milion de metri cubi de marmură și 1000 de tone de bazalt care s-au folosit la construcție…

Sediul Parlamentului este pe locul 2 în lume ca suprafață după Pentagon iar la construcție participau simultan, în trei ture de câte 8 ore zilnic, 20 de mii de oameni care au folosit 2 milioane de tone de nisip, 200 de mii de metri cubi de sticlă, au montat 220 de mii de metri pătrați de covoare și au amplasat 2800 de candelabre în clădirea ce are o lungime de 270 de metri și o lățime de 245 metri.

Clădirea cu volumul de 2.550.000 metri cubi are suprafața desfășurată de 365.000 de metri pătrați și ocupă locul 3 în lume ca volum în urma clădirii de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canevaral și după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic, are 30 de săli de conferința în care s-au folosit 3.500 de tone de cristal și alte 3.500 de metri pătrați de piele.

Fosta Casă a Poporului are 440 de birouri, a necesitat 550 de mii de tone de ciment iar amprenata la sol este de 66.000 de metri pătrați.

700 de arhitecți au participat la construcție care s-a ridicat cu 700 de mii de tone de oțel până la o înălțime de 86 metri, fără a lua în calcul nivelurile de subsol.

În Palatul Parlamentului există 9 săli monumentale în care s-au adus 900 de mii de metri cubi de esențe de lemn…

E clar, faraonica clădire demonstrează fără tăgadă că românii pot crea lucruri de nota 10…
Întrebarea este…
…Cum vrem să fie România noastră?

Mulțumim reprezentantilor Palatului parlamentului pentru sprijinul acordat în realizarea acestui reportaj.
Realizatori:
Anca Chițoran
Cristina Toma
Vicențiu Andrei
Referent stiințific – Andrei Popescu (istoric)
Sursa foto Palatul Parlamentului panoramic: Wikipedia

Destinaţia zilei: Domeniul Stirbey, bijuteria de lângă București

Publicat de Stefania Grigore, 30 octombrie 2014, 16:10 / actualizat: 27 iulie 2015, 17:07

Adevărata istorie a domeniului Stirbey, așa cum îl vedem în zilele noastre, începe cu Principele Alexandru Stirbey, născut și educat la Paris, o fire dinamică, un om în pas cu timpurile, care la îndemnul tatălui său, Domnitorul Barbu Stirbey, a dezvoltat puternic domeniul și i-a dat dimensiunea și strălucirea pe care o cunoaștem.

Alexandru Stirbey a amenajat parcul, a construit Palatul și Biserica, precum și numeroase obiective funcționale, doar o parte dintre ele păstrându-se până în zilele noastre, din păcate.

Principele a înțeles cât de bine este amplasat Palatul și a valorificat la maxim potențialul sau prin introducerea sa în circuitul seratelor la care participa înalta societate bucureșteană.

Unul dintre elementele care atrage cei mai mulți vizitatori este capela familiei Stirbey, construită în decursul a nu mai puțin de 40 de ani în stil neogotic, după proiectul unui arhitect austriac și care cuprinde un foarte multe elemente gotice, bizantine și renascentiste.
În capelă sunt mormintele domnitorului Barbu Dimitrie Stirbey Voievod, al prințului Barbu Alexandru Stirbey și ale rudelor acestora.
Din păcate din pictura executată în 1890 de Gheorghe Tăttărescu nu au mai rămas decât fragmente din pictura „Maica Domnului cu Isus în brațe”, restul picturilor și textul dedicat familiei fiind pierdute.

Cel mai de vază oaspete al palatului a fost Regina Maria, cea care începând din 1909 a frecventat constant această bijuterie și despre care ne-a lăsat o mărturie fascinant de călduroasă:

„Buftea era un Domeniu foarte bine orânduit, aproape de tot de București, iar Prințul Stirbey croise în pădure lungi alei pe care le puteai goni în galop, pe un drum bătut, în lungime de mai mulți kilometri…Mi-era dragă acea pădure cu covorul ei de flori…Când închid ochii parcă simt mirosul pătrunzător al tufișurilor de stejar care își răspândesc îndeosebi aroma spre seară și par a-și revărsa până și fundul sufletului în ceasurile răcoroase ale amurgului. ”

Superbul lac din mijlocul domeniului nu este natural, el fiind creat artificial la dorința familiei Stirbey pentru a adăposti lebede, rațe și gâște.

Podul de peste lac este cu mult mai nou decât restul domeniului, el fiind construit de către o echipă de filmare din Anglia, care a turnat aici o peliculă și a folosit lacul drept decor pentru acțiunea filmului.

Multe nume mari ale României au fost găzduite în Palatul Stirbey.
De la Slavici și Alecsandri la George Enescu și Titu Maiorescu, bijuteria de la lângă București a impresionat în egală măsură.

În primul război mondial Palatul fost rechiziționat de către armata germană, aici locuind comandantul trupelor invadatoare, Mareșalul August von Mackensen, și tot aici fiind negociată pacea cu Puterile Centrale.

Mai puțin cunoscut este faptul că actori celebri, precum Jean Marais sau Jean-Paul Belmondo au filmat câteva lung-metraje pe acest domeniu în cadrul unor coproducții româno-franceze realizate de studiourile de film Buftea.

Și lumea politică a profitat din plin de farmecul palatului Stirbey…Gheorghe Gheorghiu Dej și Nikita Hrușciov au semnat la Palatul Stirbey, în 1964, actele de retragere a trupelor sovietice de pe teritoriul României.

Domeniul a avut oaspeți de vază și de peste Ocean…
Lotul de tenis al Statelor Unite ale Americii a fost găzduit în 1972 la Palatul Stirbey și tot aici americanii s-au antrenat pentru finala Cupei Davis pe terenurile de tenis ale domeniului, finală pe care, din păcate pentru noi au și câștigat-o în fața echipei formată la acel moment din Ilie Năstase și Ion Țiriac.
Despre această finală ziarul american New York Times scria că a fost de fapt un aranjament între Ceaușescu și Nixon…americanii își păstrau supremația în tenis iar România primea credite cu regim preferențial pentru dezvoltarea „epocii de aur”…
Poveste sau nu, cert este că americanilor le-a priit sejurul de la Buftea…

Privind retrospectiv vedem că toți și toate au trecut însă Domeniul Stirbey a rămas aceeași oază de liniște și serenitate…

Până la urmă așa e România noastră…liniștită precum Domeniul Stirbey…
Așa e România frumoasă…

Mulțumim reprezentantilor Domeniului Stirbey pentru sprijinul acordat în realizarea acestui reportaj.
Realizatori:
Anca Chițoran
Vicențiu Andrei
Sursa foto Regina Maria: Catchy
Sursa foto Finala Cupa Davis: Agerpres

Destinaţia zilei: Muzeul Satului, România de dincolo de timp

Publicat de Stefania Grigore, 28 octombrie 2014, 20:00

O plimbare la Muzeul Satului ar putea echivala cu materializarea unui scenariu SF, în care protagoniștii găsesc o poartă către o altă dimensiune.

Aici, în această oază de verdeață, simți cu adevărat întoarcerea în urmă cu sute de ani. Muzeul Satului nu este nici pe departe un muzeu în accepțiune generală, este un tărâm magic, un fel de orășel desprins din filmele cu hobiți în care atmosfera patriarhală domină întregul peisaj.

În acest tărâm românesc tradițional vei întâlni toate stilurile în care au fost construite casele din mediul rural, începând cu secolul al XVII-lea, din diverse regiuni ale țării.

 
De îndată ce pătrunzi pe poarta de lemn sculptat și simți mirosul fânului proaspăt cosit, te întrebi cum trăiau oamenii acelor vremuri, care era existența lor, care le erau preocupările și girjile.

Marea majoritate a caselor păstrează în interior decorul original, iar privitorul nu poate fi decât cucerit și captivat iremediabil de războaiele de țesut, de oalele de lut, de sobele vopsite și de lăzile de zestre, ca mărturie implacabilă a vremurilor de demult, după cum ne explică si Managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Conf. Dr. Paulina Popoiu:

Această prezentare necesită JavaScript.

Restul, tot ce înseamnă viață cotidiană, glumele, viciile și superstițiile, trebuie să rămână la ușă.
O curiozitate ce nu trebuie ratată este faptul că una dintre biserici are diavoli pictați pe pereți, dovadă clară a curajului creștinilor de odinioară în a portretiza eterna și profetica bătălie dintre bine și rău.

Acum că ai reușit să te conectezi la o formă de energie spirituală înaltă, îți poți continua periplul prin Muzeul Satului.
Aflate pe malul lacului Herăstrău, nu va fi greu să descoperi morile de apă ce parcă se desprind din tablourile lui Grigorescu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ironic poate pentru condiția noastră de oameni modeni, elitiști chiar, este faptul că lucrurile simple, rustice și rurale ne pot oferi atât de multă inspirație încât, în ciuda cursei noastre prin viața tehnologică și de consum, vom fi uimiți de fiorul proaspăt și frust al unor vederi tridimensionale ale trecutului înspre prezent și viitor.
Din păcate pe acest picior de plai și pe această gură de rai de la Muzeul Satului lucrurile nu au fost întotdeauna idilice.
Muzeul Satului a căzut victimă incendiilor în repetate rânduri, iar flăcările au mistuit lemnul caselor și aminitirile strămoșești.
De fiecare dată, însă, muzeul ce ne aduce România de peste vremuri în București s-a ridicat din propria cenușă parcă mai frumos și mai cuceritor.

Indiferent unde ești născut o vizită la Muzeul Satului te va face să auzi glasul ancestral al predecesorilor iar istoria îți va zâmbi blând în timp ce tu admiri o cergă din lâna sau un cuptor în care se cocea pâinea pe vatră.

Când ajungi la Muzeul Satului este de preferat să ai răbdarea de a privi îndeaproape fiecare casă, indiferent de zona din care provine, de secolul de a cărui poveste se leagă, de măreția sa…
Sunt case mari, frumoase și luminoase, dar sunt și bordeie săpate sub pământ.

Pe lângă atracția principală a acestei lumi, zeci de comercianți ambulanți pot fi regăsiți în curțile caselor de poveste.
Ai astfel ocazia să cumperi opinci, căciuli de lâna sau șosete, dar și covoare țesute manual, picturi naive sau fluiere din os…Și toate acestea adăpostite la umbra unui măr pârguit sau a unui nuc secular…

Când pleci din Muzeul Satului păstrezi mirosul caselor conservate precum organismele vii salvate pentru eternitate.

Când pleci din Muzeul Satului îți aduci aminte de tine și de esența ta, de copilăria bălaie zugrăvită de Creangă parcă pentru fiecare copil.
Managerul Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti” – Conf. Dr. Paulina Popoiu:

Când pleci din Muzeul Satului ai un singur gând – să revii!
Mulțumim Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti” pentru sprijinul acordat în realizarea acestui reportaj.

Realizatori:
Anca Chițoran
Andreea Vulpe
Vicențiu Andrei

Destinaţia zilei: Comana, sălbatica perlă a Munteniei

Publicat de Stefania Grigore, 27 octombrie 2014, 20:00

La Comana totul este altfel…și oamenii și locurile…
Aici fiecare dintre noi găsește orice are nevoie.
Natura, spiritualitatea și civilizația care nu distruge ci îmbogățește…toate vă așteaptă la Comana…

Gândiți-vă o clipă…Balta Comana este a treia zonă umedă a României după Delta Dunării și Balta Mică a Brăilei și a doua ca biodiversitate după Delta Dunării, deși o despart doar 30 de kilometri de București…o aruncătură de băț, ce mai…

Putem cere mai mult de la natură decât ne oferă deja?
Rar ți-e dat să găsești o asemenea bogăție, o splendoare întinsă pe, atenție, 25 de mii de hectare!

La Comana esti inconjurat de mândri stejari seculari, adevărate punți peste veacuri, unele dintre ultimele rămășițe ale vechilor Codrii ai Vlasiei, care pe vremuri se întindeau de la Târgoviste pâna la Dunăre.

Doar aici găsești Rezervația de Bujor Românesc, cel ce are petalele mai roșii și mai puține la număr decât bujorul de grădină.
Atât de mult îl prețuiesc localnicii încât organizează în fiecare an în luna mai „Sărbătoarea Bujorului” și nu oricum, ci în pădure, la Padina Tătarului…

Și minunile naturii nu se opresc aici…

În Comana găsești Rezervația de Ghimpe…da, ați citit bine…există o rezervație a Ghimpelui (Ruscus Aculeatus)…
Există și o legendă care spune că această plantă a apărut după ce Vlad Țepeș a fost ucis în apropiere, pe drumul ce leagă Bucureștiul de Giurgiu.
Ghimpele se dezvoltă sub copacii din pădure, de aceea trebuie să căutați cu atenție la baza arborilor, dar credem că o să vă placă să vă petreceți câteva ceasuri hoinărind prin crâng.

Să vă povestim și despre cele peste 150 de specii de păsări și pești care și-au găsit la Comana habitatul perfect în care să se salveze din fața „civilizației” omului?

Această prezentare necesită JavaScript.

Două dintre speciile de pești, Țigănușul și Cleanul de Comana, se mai găsesc doar aici.
Foarte multe dintre speciile de floră și faună de la Comana au fost identificate în ultima perioadă, acestea regăsindu-se de altfel și în Lista Roșie Europeană, fiind în pragul dispariției în alte zone din România.

În drumul vostru treceți și pe la Mănăstirea ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, singura mânăstire fortificată cu ziduri și turnuri de apărare dintre București și Dunăre, a cărei istorie ne este prezentată de Părintele Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana:

Țepeș a realizat importanța strategică pe care o putea avea o mânăstire-cetate, punct fortificat de credința și statalitate creștină, aici, la granița luptei dintre musulmani și creștini.
Locul a fost ales tocmai datorită faptului că odinioară Comana era de fapt insulă, în mijlocul mlaștinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, ușor de incendiat la vreme de primejdie.

Râul Câlniștea, care curge în partea de răsărit a satului Comana întâlneste în cale balta Comanei pe care o străbate și din care se desprinde exact în fața mănăstirii.
În dreptul satului Comana, apa desface un braț care ocolește ostrovul și se reintoarce apoi la vechea matcă.

Era amplasarea ideală pentru controlul drumului dintre București și Giurgiu.

Nici până în ziua de astăzi Vlad Țepeș nu a dispărut din memoria colectivă a celor din Comana…
Pentru Părintele Mihail Muscariu, Vlad a rămas Voievodul Dreptății:

Când ajungi la Comana pare să ți se rezolve și unul dintre marile mistere ale istoriei românilor…
Nimeni nu știe cu siguranță unde a fost înmormântat Vlad Țepeș însă legendele locale, cum că aici s-ar odihni cruntul conducător român, sunt întărite de o serie de descoperiri arheologice realizate în anii ’70.
Mai multe explicații primim de la starețul Mănăstirii Comana:

Vizitatorului nu-i ajunge o zi pentru a vizita totul.
De la mănăstirea fortificată, cu fantastica ei poveste, până la sălbatica rezervație naturală, de la Fântâna lui Vlad (denumită de localnici Izvorul cu Nuc) la Parcul de aventură Comana care cuprinde și o tiroliana care traversează un lac, totul este fabulos!

Această prezentare necesită JavaScript.

Comana este cu adevărat fabuloasă…

Mulțumim Mănăstirii Comana, Episcopiei Giurgiului, reprezentantilor Parcul Natural si celor ai Parcului de Aventura Comana pentru sprijinul acordat în realizarea acestui reportaj.
Realizatori:
Anca Chițoran
Vicențiu Andrei

Destinaţia zilei: Ateneul, cântecul românilor

Publicat de Stefania Grigore, 26 octombrie 2014, 19:53

Ateneul Român este o bijuterie arhitectonică realizată în stil neo-clasic între anii 1886 și 1888.

Edificiu cu valoare de simbol al culturii naționale, Ateneul a devenit exponentul valorilor românești.
Puțină lume știe că finanțarea construcției a fost realizată cu bani obținuți dintr-o subscripție publică pentru care a fost organizată o loterie națională în cadrul căreia au fost vândute 500.000 de bilete în valoare de un leu, loterie ce a avut un slogan care ne-a rămas peste timpuri: „Dați un leu pentru Ateneu!”.
Surprinzător sau nu, inovativa idee a generat foarte repede un val de unitate și trezire a conștiinței naționale.

Inițial cei ce au gândit proiectul și-au dorit ca toate artele să-și găsească locul sub cupola Ateneului însă foarte repede a devenit clar pentru oricine că acustica naturală excepțională a sălii oferă muzicii un mediu incredibil de dezvoltare.
Astfel, Ateneul a găzduit și o bibliotecă, distrusă din păcate în timpul regimului comunist și o pinacotecă cu piese excepționale, care nu se mai regăsește aici.

Această prezentare necesită JavaScript.

Destinația primordială a rămas însă muzica de calitate, mari personalități și talente ale lumii lansându-se și concertând aici.
Numele ce au marcat muzica românească, George Enescu, Dinu Lipatti, Cella Delavrancea, Ion Voicu, Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Iosif Conta, Cristian Mandeal sau Horia Andreescu precum și nume mari ale muzicii universale ca Richard Strauss, Bela Bartok, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev și Maurice Ravel au clădit renumele Ateneului drept sursă de cultură de elită, după cum explică Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu:

Palatul Ateneului Român a fost proiectat de arhitectul francez Albert Galleron, drept insipratie servindu-i clădirea Operei din Paris.

Un lucru inedit se leagă de forma circulară a clădirii, datorată faptului că Ateneul a fost construit direct pe fundația existentă deja la acea vreme a unui circ ce trebuia construit în Grădina Episcopiei (zona pieței George Enescu de acum).

Este realizată si o legătură imagistică cu Grecia antică, edificiul oferind vizitatorilor o primă imagine formată de opt coloane ionice (care au proporții similare cu cele ale templului de pe Acropole) ce susțin un fronton triunghiular care adăpostește cinci medalioane realizate din mozaic a cinci dintre cei mai importanti domnitori români: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab și Carol I.

La parter, impresionantul hol din marmură înglobează 12 coloane dorice care maschează prin spectaculozitatea lor rolul tehnic de susținere a sălii de concerte.

Patru scări monumentale în spirală, de tip baroc, realizate din marmură de Carrara si găzduiesc balcoane la etajul intermediar, îi conduc pe vizitatori spre sala de concerte.

Ateneul are aproape 1.000 de locuri dispuse in forma vechilor amfiteatre greco-romane ce oferă o vizibilitate perfectă din orice colț al salii și o audiție impecabilă.
Perfecțiunea sunetului se datorează imensei cupole care absoarbe fondul instrumental și vocal de pe podium și apoi îl distribuie prin reverberație către auditoriu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Fresca monumentală de pe peretele circular al sălii impresionează vizitatorul din prima clipă, frescă ce evocă cele mai importante 25 de momente ale istoriei naționale a românilor.
Fresca are lungimea de 75 de metri si înălțimea de 3 metri iar realizarea ei a durat nu mai puțin de 5 ani, fiind inaugurată la în mai 1938.

Interesantă este și succesiunea episoadelor.
De la triumful lui Traian la colonizarea Daciei, contopirea dacilor cu romanii, începutul vieții patriarhale românești, statornicirea și descălecatul pe aceste meleaguri, crearea statului militar sub Mircea cel Bătrân, apariția statului administrativ în vremea lui Alexandru cel Bun, cruciada creștinismului (Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare) urmată de epoca de pace și credință a lui Neagoe Basarab.

Pe frescă regăsim și intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul, întregitorul de neam, și epocile culturale ale lui Matei Basarab, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu.

Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan, lupta pandurilor lui Tudor Vladimirescu, momentul de răscruce 1848 cu Avram Iancu care pornește la luptă și iluminismul Unirii lui Alexandru Ioan Cuza și Kogălniceanu înconjoară și ele alături de Carol I și războiul de independența sufletele vizitatorilor. Evident, de pe frescă nu lipsește realizarea întregirii naționale din 1918.
Ultima scenă trebuia să-l reprezinte pe Carol al II-lea, în postură de fondator al modernismului, care alături de Mihai I coboară în mijlocul poporului pentru a patrona științele, literatura, artele și industria însă varianta aleasă reprezintă poporul cu steaguri, care sărbătorește înfăptuirea României Mari.

Ca o curiozitate, trebuie să știți că între 1940 și 1966 comuniștii au acoperit cu catifea roșie fresca pictată de Costin Petrescu, tocmai pentru a ascunde privitorilor rolul monarhiei in istoria Romaniei.

Fără îndoială că viitorul Ateneului este unul spectaculos, menit să ducă mai departe tot ce înseamnă cultură în România, după cum spune Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu:

Mulțumim Filarmonicii George Enescu pentru sprijinul acordat în realizarea acestui reportaj.

Realizatori:
Anca Chițoran
Vicențiu Andrei

Destinația zilei: Oradea 1900, la Belle Epoque!

Publicat de Andrei Cretoiu, 23 octombrie 2014, 21:55

O plimbare prin centrul istoric al Oradei ne obligă să ridicăm ochii spre ornamentaţia bogată a clădirilor de început de secol XX. Volutele liniilor curbe reiau desenul floral-vegetal inspirat din natură şi ilustrează dorinţa arhitecţilor de a depăşi standardizarea construcţiilor impusă de industrializare. Densitatea clădirilor secession vorbeşte depre un oraş european, iar Secession, Art Nouveau, Jugendstil sunt denumiri pentru aceeaşi mişcare artistică de la finele secolului al XIX-lea, care a modelat arta şi arhitectura noului secol XX.

E o atmosferă care transmite un aer de occident, în definitiv suntem la graniţa de vest a României, iar oraşul are o ţinută europeană incontestabilă, spun orădenii. În vreme ce alţi turişti preferă aerul fanat al clădirilor încă nerestaurate. Cu toţii apreciază atmosfera oraşului, ce trimite la Belle Epoque.

Această prezentare necesită JavaScript.

Întregul centru al oraşului Oradea e o filă de istorie a artei 1900, dar cel mai mare şi reprezentativ ansamblu architectural în stil secession din Transilvania, este Vulturul negru, pe care vă invit să îl vizităm astăzi, ghidaţi de istoricul Mircea Paşca, autorul volumului Oradea 1900 – Un ghid de arhitectură:

Nu ar trebui să rataţi clădirile proiectate de marii arhitecţi budapestani prezenţi în Oradea prin anumite construcţii, care reprezintă mai multe tipuri de manifestare a curentui secession din Austro-Ungaria. Ele sunt bine ilustrate la Oradea, cum e curentul lechnerian, reprezentat de arhitecţii Komor şi Jakab, cei care au proiectat Vulturul Negru, curentul Art Nouveau de factură belgiană, reprezentat de o singură clădire proiectată de arhitectul budapestan Spiegel Frigyes, autorul primei case secession la Oradea, casa Sonnenfeld de pe strada Aurel Lazăr nr.7. Toate sunt situate în zona centrală, în centrul istoric al oraşului; o densitate de clădiri concentrate de o parte şi de alta a Crişului, de o parte şi de alta a străzii pietonale Republicii, Piaţa Unirii, PiaţaFerdinand, Piaţa 1 Decembrie. (istoricul Mircea Paşca)

Această prezentare necesită JavaScript.

Construit între anii 1907-1909 pe amplasamentul vechiului han Vulturul, ansamblul arhitectonic Palatul Vulturul Negru păstrează referinţa la originea sa prin vitraliul executat în anul 1909 în atelierul orădean Neumann K. Ansamblul arhitectonic este cea mai importantă realizare a cuplului de arhitecţi Komor Marcell şi Jakab Dezső. Un pasaj acoperit cu sticlă ornamentată face legătura între trei străzi şi îmbie astăzi trecătorul cu numeroase cafenele cu mesele expuse în pasaj.

Vulturul negru se caracterizează prin liniile curbe, prin ornamentele din majolică colorată de pe faţadă, inspirate din arta populară, prin anumite elemente de basorelief prezente pe faţadă şi prin feroneria curbilinie florală, vegetală a porţilor. Sticla sablată are ornamente florale, iar elementele de interior sunt şi ele vegelale, florale sau inspirate din ata populară.

Clădirea este restaurată de curând, aproape în întregimea ei, şi s-au pus în valoare elementele decorativeexterioare, ceea ce îi dă un aspect mult deiferit de ceea ce era înainte. Nu uităm şi vitraliul cu vulturul din interiorul pasajului. Numele vine de la vechiul han Vulturul şi nu are legătură cu culoarea vulturilor. Era un han de secol XVIII, care a insirat vitraliul şi vulturul de pe faţadă, dar numele este mult mai vechi decât actuala clădire. ( istoricul Mircea Paşca)
Vulturul negru e doar prima filă a unei lecţii vii a istoriei artei, ce se poate citi la Oradea, în centrul istoric. Restaurarea clădirilor de patrimoniu, începută în ultimii ani, repune în circuitul turistic cultural un oraş central european, a cărui istorie de început de secol XX, o povestesc clăirile sale. O istorie personală spun şi fotografiile mele, care privilegiază subiectivismul reporterului şi vă invită să vă creaţi propriul album, descoperind clădirile secession din Oradea 1900.

Oana Cristea Grigorescu

Destinaţia zilei: Casa Radio Cluj

Publicat de Stefania Grigore, 22 octombrie 2014, 20:35

Vioara lui Ştefan Ruha, alături de orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj încheia, în ziua de 29 decembrie 1967, concertul festiv organizat la inaugurarea sediului Radio Cluj. Casa Radio – cum i s-a spus – era, la acea vreme unul dintre cele mai moderne sedii de radiodifuziune din Europa. Clădirea se adăuga celorlalte repere arhitecturale ale oraşului, cu valoare simbolică de netăgăduit.

Această prezentare necesită JavaScript.

„E atât de prezentă în inima mea această casă, încât i-am dăruit atunci tot ce-am avut eu mai bun, toate gândurile mele şi ce-am reuşit să adun din experienţa de un fragment de viaţă. /…/ Ţin cu aceasta casă, care va fi dăruită tuturor oamenilor”, spunea peste ani arhitecta Marioara Salvanu, proiectantul construcţiei.

Marioara Salvanu îşi amintea dificultăţile legate de înălţarea clădirii, dar şi spiritul care animase lucrarea. „Era echipa. Noi eram o echipă”, spune ea.

„Nicăieri nu se mai realizase un studio regional atât de nou pentru etapa respectivă. Ceea ce se poate auzi şi de la cei care lucrează aici. Aici ne simţim aşa de bine, îmi spuenau doamnele care lucrează acolo. E casa noastră. Nicăieri pe unde am mai fost n-am mai întâlnit ceva aşa deosebit, mai frumos, mai confortabil.”

Această prezentare necesită JavaScript.

„A fost poate cea mai frumoasa vreme a vieţii mele. Eu aici, în studio, m-am simţit absolut acasă. La studioul ăsta, baza am măsurat-o cu paşii, cu domnul Raţiu [redactorul-şef de atunci – n.r.]. Am venit şi am măsurat 113 metri de-a lungul şi 100 metri de-a latul. Şi aşa s-a hotărât că aici va fi amplasat radioul.”

Era în anul 1966. În faţa clădirii, finalizate în anul următor, un ansamblu din beton armat imaginat de sculptorul Mircea Spătaru sugerează şi astăzi traseul undelor herţiene. Holul mare – sau Galeriile Radio – prezintă expoziţii de-a lungul întregului an.  Dar inima Casei Radio e studioul mare (315 mp) pentru înregistrări muzicale, folosit şi pentru spectacole, concerte, piese de teatru, conferinţe, proiecţii de filme sau alte evenimente.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Sala de spectacole, pe care o numim generic Catedrala Sunetului, face parte aparent din unitatea arhitecturală a ceea ce înseamnă Casa Radio. Aparent, pentru că practic sala de spectacole este o clădire în clădire, fiind construită pe o fundaţie proprie, contribuind astfel la amprenta sonoră specifică şi unică în ţară . Timpul de reverberaţie al sălii este de sub o secundă. De ce este importantă această valoare? Pentru că destinaţia iniţială a Catedralei Sunetului a fost de studio de înregistrări. Caracteristica acustică a unui studio de înregistrări diferă foarte mult de cea a unei săli de spectacole dar, datorită unor oameni pasionaţi de arhitectura sunetului, această caracteristică este adaptată noilor condiţii de audiţie. Volumul sălii e de 3400 m2, prezentând o suprafaţă de audiţie cu o capacitate de 200 de scaune, o scenă de 32 m2, instalaţie profesională de sunet şi lumini, proiector şi ecran retractabil de 12 m2. Sala de spectacole poate fi adaptată oricărui tip de manifestare. Suntem bucuroşi să îi primim şi să le oferim asistenţă tehnică tuturor celor interesaţi de o colaborare sonoră .” (Călin Fărcaş, inginer de sunet)

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Casa Radio? e întrebarea pe care am adresat-o trecătorilor:

„Înseamnă foarte mult. La vârsta mea, pot să spun că am trăit cu Casa Radio şi cu Radio Cluj. Am cunoscut oameni de excepţie, scriitori, poeţi, creatori de artă…”

„O sală unde se ţin evenimente, cu copii, cu adulţi, oricine poate să participe…”

„Un mijloc de informare, diverse programe, programe culturale, muzică bună, ştiri…”

Casa Radio înseamnă toate acestea şi mai mult decât atât.

Sâmbătă, 25 octombrie, Casa Radio vă aşteaptă cu porţi deschise, între orele 10.00-17.00. Duminică, vă invităm să vă alăturaţi unei noi ediţii a Caravanei bicicletelor – vom pedala din Piaţa Unirii până la Casa Radio. Detalii pe site-ul www.radiocluj.ro.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ioana Bindea

Destinaţia zilei: Peştera Urşilor

Publicat de Stefania Grigore, 21 octombrie 2014, 20:00

„Cea mai frumoasă din toată ţara” îi auzi spunând pe turiştii cunoscători în ale peşterilor, la ieşirea din Peştera Urşilor.

Aceasta e şi părerea unora dintre cei mai reputaţi speologi. Cum a început povestea Peşterii Urşilor aflăm din lucrarea publicată în anul 2014, sub egida Societăţii Române de Speologie, de Iosif Viehmann şi Ovidiu Guja.

În anii 70, locuitorii din Chişcău, un sat aflat la poalele Munţilor Bihorului, duceau o viaţă obişnuită. Ei îşi împărţeau preocupările între munca câmpului, practicarea meşteşugurilor tradiţionale şi munca la întreprinderea care făcea prospecţiuni miniere şi exploata piatra în cariere. Deschiderea carierei din dealul Măgura, care domină satul şi Valea Crăiasa, reprezenta o sursă nouă de venit.

Monotonia vieţii de zi cu zi a fost întreruptă în ziua de 17 septembrie 1975. În acea zi, minerul Traian Curta, care lovea roca cu un ciocan pneumatic, dizlocă o bucată de calcar care descoperă o gaură în stâncă, în care cad ciocanul şi minerul. După o cădere pe verticala de 9 metri, minerul aprinde bricheta şi vede cu groază în jurul lui o mulţime de oase şi un craniu hidos. În final, e scos din groapă şi dus la spital, de unde e eliberat dupa trei zile cu diagnosticul “sănătos”. Traian Curta tocmai descoperise Peştera Urşilor.

Profesorul Iosif Viehmann de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj a fost unul dintre primii cercetători ai peşterii de la Chişcău. După cinci ani de studii făcute aici de Institutul de Speologie, peştera e deschisă publicului în anul 1980.

“Peştera Urşilor e cea mai frumoasă peşteră a României” apreciază profesorul Iosif Viehmann, decanul de vârstă al speologilor din România, care adaugă că: „ea adăposteşte cel mai mare număr stalagmite pe metrul pătrat: 215”.

Cu o lungime de peste 1.500 de metri, peştera se compune din patru galerii principale.

Prima, cea superioară, se împarte la rândul ei în trei galerii şi poate fi vizitată de turişti.

Cea de-a doua, în care se ajunge printr-un puţ vertical de 30 de metri, e rezervată cercetărilor ştiinţifice.

Denumirea peşterii provine de la numeroasele urme şi oase de urs de cavernă (Ursus spelaeus) găsite aici. Scheletul reconstituit al unui exemplar poate fi văzut la capătul Galeriei Emil Racoviţă. Peştera era un loc de adăpost pentru aceste animale, dispărute acum 15.000 de ani.

Galeria Oaselor e secţiunea de la intrare. Vizitatorii au posibilitatea să vadă oasele de urs aşa cum au fost găsite. Aici se află şi crăpătura prin care a pătruns în interior, fără voia lui, primul vizitator al peşterii, minerul Traian Curta.

Galeria Emil Racoviţă e cea mai mare galerie din porţiunea amenajată a peşterii, botezată după marele speolog si cercetător. Formaţiunile calcaroase spectaculoase, stalactitele, stalagmitele, coloanele cu diferite forme lasă frâu liber imaginaţiei celui care le priveşte.
Galeria Lumânarilor şi-a primit numele după numeroasele stalagmite, unele dintre ele cu forme dintre cele mai bizare. Această galerie duce spre ieşire din peşteră, creată în mod artificial, astfel încât să nu distrugă bogăţia formaţiunilor calcaroase.

Această prezentare necesită JavaScript.

Muzeul etnografic “Horea şi Aurel Flutur” din Chişcău

Această prezentare necesită JavaScript.

Ioana Bindea

Destinaţia zilei: Cascada Cailor din Maramureş

Publicat de Stefania Grigore, 20 octombrie 2014, 12:07

Unde te poți refugia din fața unei zile toride de vară?
La mare, cu condiţia să fie mai aproape de tine.
Sau la munte. Asta e mai aproape de Sighet.
Zis și făcut.

Bagajul minim. Echipamentul de vară, tricou, pantaloni scurți, bocăncei. În rucsac, o pereche de pantaloni lungi, o bluză de trening și haine de ploaie. Chiar dacă ziua nu dă semne de ploaie, iar soarele arde şi nu e nici urmă de nor, la munte vremea se poate răzgândi.
Destinația e aleasă: Cascada Cailor. Adică versantul nordic al Munților Rodnei, în apropierea stațiunii turistice Borșa. Distanța între Sighetu Marmației și Borșa este de 82 de km și poate fi parcursă într-o oră și 35 de minute.

Chiar dacă drumul până la Borșa lasă mult de dorit pentru condițiile de civilizație ale secolului pe care îl trăim, peisajul satelor maramureșene, ca și frumusețile pe care le ascund Munții Rodnei, merită sacrificiul.
Sighetul Marmației, Vișeu de Jos, Vișeul de Sus – cu maiestuoasa Vale a Vaserului și Mocănița care o străbate, Moisei – cu ansamblul monumental al sculptorului Vida Gheza, dedicat masacrului din această localitate din octombrie 1944, format din 12 figuri de piatră, din care două reprezentând figuri omenești și 10 reprezentând măști tradiționale maramureșene, Borșa, Complexul Borșa.
Accesul spre cascadă este facil, fie că o iei pe jos, fie că preferi varianta mai comodă – contracost – cu telescaunul, din stațiunea Borșa. E uimitor să urci cu telescaunul peste brazi, peste vitele aflate la păscut ori peste oamenii ce-și văd de viața de zi cu zi. E îmbătător mirosul rășinii, adus de adierea molcomă a vântului de vară. Şi poți să admiri în voie peisajul. După ce cobori din telescaun, mai mergi pe jos vreo 15-20 de minute prin soare ori zone de pădure ce îți oferă căutata umbră și răcoare. La capătul acestui drum te așteaptă minunea – Cascada Cailor. Una dintre cele mai frumoase căderi de apă din România. Aici, apa adunată din ploi și topirea zăpezilor se adună într-un circ glaciar și, de acolo, de pe versantul Pietrei Rele, se repede cu putere la vale, formând cascada în trepte, cu căderi succesive de 40 metri, apoi 20 metri.

Această prezentare necesită JavaScript.

De ce Cascada Cailor?
Legenda spune că pe pășunile întinse de pe Piatra Rea se afla locul preferat de localnici pentru a-și ține, din primăvară până în toamnă, hergheliile de cai. Dar liniștea hergheliilor era tulburată de urs. Acest rege al pădurilor carpatine își căuta pradă printre sutele de cai. În loc deschis, șansele lui de a găsi hrană facilă erau minime. Astfel încât, ursul încolțea caii deasupra actualei Cascade ale Cailor. Pe vreme de furtună, într-o noapte întunecată, sărmanii cai au fost înspăimântați de tunete și fulgere, dar și de atacul neașteptat al ursului. Motiv pentru care, dezorientați, s-au îndreptat spre râpa de la Piatra Rea, căzând în hău. Ursul a avut parte de o pradă bogată, cel puțin 15 cai. Iar oamenii au găsit de cuviință să adauge denumirii acelor locuri, sintagme care fac referire la cai: Cascada Cailor, Podul Cailor, Muntele Cailor, Izvorul Cailor. E ca și cum te-ai afla într-un regat al cailor.
Vuietul apei prăvălindu-se e o adevărată simfonie, iar imaginea stâncilor maiestuoase te face să uiți de tumultul zilelor, de graba vieții, te crezi pe un alt tărâm. Sub căderile de apă, pe pietre ori pe mușchi, vezi ițindu-se o floare ori un petic de iarbă și te gândești de câtă forță are nevoie acea nevinovată plantă pentru a rezista într-un loc aparent vitreg pentru ea.

Cuvintele sunt puține și nu pot descrie suficient fantasticul peisaj oferit de Cascadă. Nu poți prinde în ele ecoul pădurii și al stâncilor, zborul înalt al șoimului ce se învârte deasupra muntelui, vegetația ce se întinde pe tot traseul, dar te pot îndemna să dai frâu liber dorinței de a vedea cu ochii tăi frumusețile naturii, asupra cărora omul nu și-a pus amprenta, dar pe care o parte o poate păstra mai departe sălbatică și maiestuoasă, pentru a o transmite celor ce vin după noi!

Brînduşa Oanţă

Destinaţia zilei: Scările cu “personalitate” din Târgu Mureş, minuni ale artei urbane

Publicat de Stefania Grigore, 16 octombrie 2014, 23:02

Ne întoarcem azi acasă, la Tg.Mureş, după 4 zile în care am ales destinaţii faine de tot prin Transilvania. Urcăm şi coborâm împreună scări cu personalitate şi cu personalităţi.

Câte trepte vă este dat să urcaţi şi să coborâţi într-o zi? Obişnuiţi să le număraţi, să le săriţi din două în două, sau v-aţi dori o scară rulantă care să vă poarte, cu tot cu gînduri, fără prea mari eforturi?

Dar dacă scările care vă poartă paşii spre casă, ori spre serviciu,ori la vreun rendez-vous la ceas de seară ar fi pline de viaţă?

La Tg.Mureş, peste noapte, la începutul verii, scările s-au trezit la viaţă. Oamenii au devenit mai atenţi pe unde îşi poartă paşii obosiţi sau vioi. În stradă, inspiraţi de aceste scări, au ieşit actorii, muzicienii, pictorii. O piaţetă îngustă din faţa unei scări devine, foarte repede, o scenă plină de sunet şi culoare. Sunt trei astfel de scări, deocamdată. Cea mai nouă a fost inaugurată săptămâna aceasta. Cu gândul la Enescu, Brâncuşi, Ady Endre, Teleki sau Octavian Goga.

Această prezentare necesită JavaScript.

Totul a pornit de la un proiect numit, foarte inspirat, Digital Transilvania, o platformă culturală complexă care a redat oraşului spaţii urbane fără prea multă personalitate. Foarte repede, în jurul ideii au apărut artiştii. Primii, mai bine zis primele, au fost câteva eleve de la Liceul de Artă: Iulia Suciu, Carina Cojan, Larisa Sava şi Teodora Orza Autorităţile au înţeles repede acest demers original, au dat undă verde proiectului şi aşteaptă noi provocări din partea artiştilor. Actorul Nicu Mihoc este, oarecum, purtătorul de mesaj al artiştilor şi al localnicilor.

Cine s-ar fi gândit că, tot peste noapte, târgumureşenii vor ajunge cunoscuţi în întreaga lume datorită unor scări, în urma unei competiţii online între 18 scări din lumea largă? Darămite să mai fie şi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului?!

Rákóczi, Furnica, Piatra de moară. Trei dimensiuni ale artei urbane la Tg.Mureş

Primele în acest proiect au fost scările Rákóczi, vechi de 112 ani. Scări cu rezonanţă în istoria locului, numele a fost dat în memoria lui Francisc Rákóczi al II-lea, care a condus la începutul secolului al XVIII-lea revoluţia maghiarilor împotriva stăpânirii austriece din Transilvania. Are 70 de trepte, este situată în zona centrală şi face legătura dintre două zone foarte tranzitate ale oraşului: Parcul Cetăţii Medievale şi strada Revoluţiei. Meşterul constructor al scărilor este Soós Pál, de numele căruia se leagă şi alte construcţii din Tg.Mureş, la sfârşit de secol XIX – început de secol XX.

Cât curaj pentru artiştii care au trudit la transformarea scărilor Rákóczi într-un spectacol inspirat de motivele portului popular din Transilvania,în roşu, alb şi negru. Nu au lipsit vocile contra, care au considerat demersul artistic nepotrivit. Argumentele unei aventuri urbane care să însufleţească locul au învins.

Important de ştiut este că, în cele din urmă, modelul este dat de vopseaua aplicată pe contratreaptă, aşa încât rezultatul final este vizibil doar la urcare.

Iulia, Carina, Larisa şi Teodora sunt cele 4 adolescente care cunosc fiecare milimetru al scărilor Rákóczi din Tg.Mureş.

Această prezentare necesită JavaScript.

Scările Rákóczi au devenit rapid un magnet pentru selfie-uri, fotografii cu mirese şi absolvenţi, o atracţie pentru turiştii veniţi în Oraşul Trandafirilor . Pînă acum, au primit mii de like-uri, au fost share-uite de alte zeci de mii de ori. Valoarea imobiliară a zonei a crescut, spunea, mai în glumă, mai în serios, actorul Nicu Mihoc. Sunt tot mai dese ocaziile în care scările colorate din Tg.Mureş devin decorul perfect şi pentru muzicieni. Cvartetul Bohemia este un exemplu.

Vă mai miră că sunt pe lista celor mai frumoase scări din lume, în compania unor scări din Italia, Chile, Germania, Coreea de Sud, Franţa, Brazilia sau Siria, într-un top realizat online?

Furnica

Scările de la Furnica, ce nume simpatic au aceste scări!, au fost construite la începutul anilor 70, spun localnicii. Nici la Furnica nu sunt puţine trepte. Leagă două cartiere mari ale oraşului, cartierul Budai de Dâmbul Pietros şi traversează o zonă cu multă verdeaţă. La verdele arborilor din zonă, tinerii de la Liceul de Artă din Tg.Mureş au adus şi alte pete de culoare şi le-au aşezat pe betonul rece şi gri al scărilor: galben, portocaliu, roşu şi albastru. Modelul ales a fost pixelul, spun artiştii. Rezultatul e o doză în plus de energie şi entuziasm pentru cei care trec zilnic sau doar ocazional prin acea zonă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Artiştii înşişi au pus ochii pe aceste scări, după un tur al oraşului. Realizăm că suntem norocoşi să locuim într-un oraş construit pe atât de multe nivele!

Ultimele scări care au prins viaţă la Tg.Mureş sunt cele mai spectaculoase datorită temei alese de artişti: 8 personalităţi ale culturii române şi maghiare au fost redate, cu respect şi cu multă fidelitate artistică, pe scările de la Piatra de Moară: sculptorul Constantin Brâncuşi, scriitorii Octavian Goga şi Liviu Rebreanu, poeţii Petőfi Sándor şi Ady Endre, compozitorul George Enescu, pictorul Nicolae Grigorescu şi contele Teleki Sámuel, cel care a fondat Biblioteca Teleki din Tg.Mureş.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Chipurile personalităţilor vor fi martore ale trecerii multor localnici sau turişti. Câţiva dintre ei vor fi atenţi la aceste chipuri, vor rememora arta celor pictaţi pe scări, poate îşi vor aminti vreun vers al lui Goga sau îşi amintesc de “Ciuleandra” ,“Ion”, , Cuibul visurilor” sau “Cântecul Lebedei” ale lui Liviu Rebreanu. Poate unii vor fredona, aşa, ca pentru ei, Rapsodia lui George Enescu. Sau poate vor avea în faţa ochilor, pentru câteva momente, “Carul cu Boi” sau “Fetiţa cu basma roşie”, picturile lui Nicolae Grigorescu.

Scările cu personalităţi sunt cele care urcă din strada Gheorghe Doja spre cartierul Dâmbul Pietros, o zonă cunoscută doar celor care locuiesc în preajmă. Vor reuşi să ajungă la fel de celebre? Datorită localnicilor şi turiştilor, are toate şansele.

Proiectele de artă urbană vor continua la Tg.Mureş. Artiştii dau ocol oraşului pentru a fixa pe hartă alte puncte de atracţie peste care acum trecem indiferenţi.

Aţi obosit urcând şi coborând atâtea scări la Tg.Mureş!? Luaţi-vă un răgaz, priviţi de jos în sus la scările colorate, daţi-le bineţe tuturor celor întâlniţi în cale pentru ca atunci când coborâţi să aibă cine să vă răspundă!

Călătoria prin Transilvania, cu startul de la Tg.Mureş, se opreşte, deocamdată! Transilvania-i faină şi trebuie descoperită în tihnă!

http://www.radiomures.ro/galeria_video_rtm/scarile_cu_personalitate_din_targu_mure_minuni_ale_artei_urbane.html
Autor: Gabriela Pîncă

Destinaţia zilei: Parcul Naţional Piatra Craiului, minunatul spectacol al crestelor abrupte

Publicat de Stefania Grigore, 15 octombrie 2014, 20:00

Sper că nu aţi dat deoparte ghetele de munte după excursia în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş. Reîmprospătaţi-vă proviziile din rucsac pentru că schimbăm decorul şi mergem în jud. Braşov. Pornim din Braşov, pe drumul national aglomerat prin Cristian, apoi Râşnov şi Zărneşti.
De la Zărneşti până la destinaţie mai avem o bucată de drum judeţean, destul de prăfuit, dar cine mai observă când eşti înconjurat, din toate părţile, de natură în stare pură. Vă e tot mai limpede că ne îndreptăm spre Plaiul Foii, pentru a admira în voie CRAIUL.
Mai nou, de doar câteva zile, zona Zărneşti –Piatra Craiului este zonă ecoturistică acreditată la nivel european, cu certificat de la Comisia Europeană pentru Turism. Ce poate însemna un astfel de titlu? Înseamnă şi gazde bune care păstrează tradiţiile locale şi preţuiesc ceea ce le oferă minunata arie naturală protejată.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Craiul are numeroase alte piscuri de peste 2000 de metri: Vf.Padina Popii, Vf. Ascuţit, Vf. Căldării Ocolite. Studiaţi îndeaproape tot ce oferă Parcul Naţional, şi în special Masivul Piatra Craiului.

Parcul Naţional Piatra Craiului este situat în Carpaţii Meridionali, fiind inclusă Creasta Pietrei Craiului şi spaţii din culoarele limitrofe Rucăr-Bran şi Rucăr-Zărneşti. Parcul acoperă porţiuni din judeţele Braşov şi Argeş, mai precis suprafeţe din Zărneşti, Moeciu, Bran, Rucăr şi Dâmbovicioara. Suprafaţa totală este de 14773 ha, din care în Braşov peste 7800 de ha. În interiorul Parcului Naţional sunt doar două sate: Măgura şi Peştera.
Masivul Piatra Craiului devine rezervaţie naturală în 1938, datorită caracterului unic al masivului şi frumuseţii peisajului.

Să ai în vecinătate Masivul Piatra Craiului, să urmăreşti mişcările plafonului de nori, să stai cu inima strânsă că vei prinde, sau nu, cele mai bune cadre, pe care să le păstrezi într-o arhivă preţioasă de fotografii. Craiul nu îţi apare niciodată la fel, fie că e la răsărit sau la apus, spune Eli Pivodă. Să faci prognoze meteo ( dacă se poate şi favorabile). Prognoza salvamontiştilor este optimistă: “dimineaţă veţi avea soare pe Crai!” Aşa a fost, dar pentru scurtă vreme. Este un element de care trebuie să ţină seama toţi cei care îşi doresc să ajungă în zonă, vremea se schimbă foarte repede. Şi musai echipament corespunzător.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ioan Pivodă are zeci de ani de experienţă pe crestele ascuţite şi foarte spectaculoase ale Masivului. Pe bună dreptate spune că nu-i la îndemâna oricui Piatra Craiului. Lecţiile simple: nu ignora niciodată muntele, trebuie să ştii să te opreşti, muntele nu se mută din loc, este firesc să îţi fie teamă. De-a lungul vremii, a salvat sute de turişti rătăciţi sau răniţi pe care i-a adus la baza muntelui. Îi dojeneşte uşor pe cei care-şi pun viaţa în pericol, îi încurajează să încerce doar atunci când sunt pe deplin pregătiţi fizic şi mental pentru o nouă ascensiune.

Masivul Piatra Craiului este împărţit în trei:
Piatra Craiului Mică, cu altitudinea maximă de 1816 de metri, despărţită de restul masivului prin Şaua Curmăturii.
Piatra Craiului Mare, cu altitudinea maximă de 2237 de metri,cuprinsă între Şaua Curmăturii şi Şua Funduri.
Pietricica, altitudine 1764 de metri, extinderea sudică a masivului, pînă în masivul Dâmbovicioarei.
Important de ştiut este că masivul Piatra Craiului nu are multe izvoare permanente de apă. Principalul curs de apă este Dâmbovicioara, cel mai mare afluent al Dâmboviţei. Aşa că, pe lângă toate cele pregătite, nu uitaţi rezervele de apă.Este şi sfatul venit de la Ioan Pivodă.

O altă atracţie, în special pentru alpinişti, sunt Prăpastiile Zărneştilor, în partea nordică a masivului, şi Cheile Dâmboviţei, Dâmbovicioarei şi ale Brusturetului, în partea sudică, cu trasee de căţărare cu diferite grade de dificultate.
Peştera de la Colţii Chiliilor, care adăpostea localnicii în sec al XV lea în timpul invaziilor turceşti, alături de Peştera Dâmbovicioarei, sunt cele mai vizitate peşteri din cadrul Parcului Naţional Piatra Craiului, potrivit paginii oficiale a Parcului.

Există şi câteva refugii pentru turişti: Diana, Şpirlea, Vf. Ascuţit, cele din Şaua Grindului sau Şaua Funduri, în formă de igluri.

Sunt mai mult de 30 trasee turistice, cu diferite grade de dificultate, vreo 20 sunt trasee turistice principale, iar câteva le sunt destinate doar alpiniştilor experimentaţi.
Vă întrebaţi cumva dacă are vreo legătură Garofiţa Pietrei Craiului cu însuşi Craiul? Bună întrebare! Are! Creşte doar în România, doar în Piatra Craiului, a fost descoperită pe la 1853 şi este un important element al siglei Parcului Naţional.

În latină, Dianthus callizonus înseamnă garofiţa cu prea frumoase brâuri. Garofiţei îi plac stâncăriile înierbate, mângâiate de soare, în zona alpină inferioară sau în partea de sus a păşunilor alpine. De-o întâlniţi, fotografiaţi-o, admiraţi-o, studiaţi-o fără a-i deranja răsfăţul şi tihna înălţimilor. Procedaţi la fel şi cu celelalte specii de flori: trăstioara, margareta, floarea de colţ, ciuboţica cucului şi porniţi mai departe. Mai aveţi multe de văzut în Piatra Craiului.

Din 1300 de specii de plante existente în Parc ,150 sunt protejate. Peste 200 de specii de fluturi, peste 100 de specii de zburătoare, dintre care acvila de munte, corbul, şoimul, uliul, cocoşul de munte. Peşterile adăpostesc numeroase specii de lilieci.

Iarna, când crestele tăioase sunt pudrate cu zăpadă , când cerul este limpede şi soarele îşi toceşte dinţii în crestele Pietrei Craiului, spectacolul este desăvârşit. Aşa am găsit Craiul într-una din iernile trecute

Această prezentare necesită JavaScript.

Important de ştiut că accesul în Parcul Naţional Piatra Craiului se face doar cu bilet de vizitare, ne informează siteul oficial al Parcului. Primele reguli de vizitare sunt simple: consultaţi harta turistică, alegeţi traseul care vi se potriveşte cel mai bine, nu vă aventuraţi, nu vă supraapreciaţi puterile! Folosiţi traseele oficiale, marcate cu semne convenţionale, nu distrugeţi nimic din ce vă iese în cale.

Vizitaţi împrejurimile, puteţi începe cu satele montane Măgura şi Peştera, alegeţi măcar o stână tradiţională şi degustaţi produsele locale.
Dacă aveţi mai mult timp la dispoziţie, vizitaţi Rezervaţia de urşi Libearty de la Zărneşti, situată în pădurea de pe dealul de la intrarea în Zărneşti, la 2 km de drumul national 73 A Răşnov- Zărneşti – Sibiu şi la 7 km de Poiana Mărului, pe o suprafaţă de 70 de hectare. Este prima rezervaţie naturală pentru urşii captivi din România. Tot la Zărneşti, s-a deschis şi un parc de aventură. Atracţii sunt şi la Râşnov, Cetatea care domină întreaga aşezare, iar de anul viitor, în apropierea Cetăţii, pe 2,5 hectare, se va deschide cel mai mare parc de dinozauri. Vor fi 56 de dinozauri, exemplare realizate în Germania.

Lăsăm Piatra Craiului în urmă, bicicletele Caravanei se pun în mişcare pe macadamul care avea să ne conducă spre Poiana Mărului, pe ploaie măruntă şi destul de rece.

Această prezentare necesită JavaScript.

Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei!

Autor: Gabriela Pîncă
Interviu cu Ioan Pivodă: Radu Florea şi Gabriela Pîncă

Destinaţia zilei: Muzeul Pălăriilor de Paie de la Crișeni, Harghita, minunății din spice de aur

Publicat de Stefania Grigore, 14 octombrie 2014, 20:00

Astăzi vă luăm măsura la pălărie, sau la clop, cum îi mai spune, pentru că aveți toate șansele să vă alegeți, nu cu una, ci cu sute de pălării de paie, confecționate în Transilvania și expuse în unicul muzeu al pălăriilor de paie din țara noastră.
„Jos pălăria” sau “le a kalappal”, expresia în limba maghiară

Această prezentare necesită JavaScript.

N-aș putea spune că porțiunea de 16 km a fost una lipsită de emoții, am părăsit repede asfaltul, am dat de drumul de piatră care înconjoară lacul Bezid, un lac învăluit de mister și pe fundul căruia se află un întreg sat scufundat.

Drumul județean te conduce pînă în satul situat pe valea pârâului Cușmed.
De pierdut printre coamele de deal, departe de orice așezare, nici gând! Muzeul este foarte bine promovat prin indicatoarele aflate la margine de drum și, pe deasupra, oamenii locului sunt obișnuiți cu străinii curioși să vadă un Muzeu al Pălăriilor de Paie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Vedeta de necontestat a Muzeului este cea mai mare pălărie, zice-se, din lume, confecționată în 2004: 2,5 kg, 2 metri diametru, 500 de metri de împletitură de paie, peste 22 de mii de fire de paie, un kilometru și jumătate de ață, pălărie la care Szőcs Lajos a lucrat aproape două săptămâni. Un record omologat, cum altfel?!

Tare-s faine pînă acum poveștile astea cu pălării. Vorba de început: Jos pălăria!

Într-una din încăperile muzeului este un perete întreg decorat cu pălării: mai mari, mai mici, mai aristocrate, mai neaoșe. E și firesc, pentru că fiecare își are povestea: pălăria de mireasă – unică în țara noastră, pălăria cu solniță, pălării mexicane, pălării de pescar, de vânător, de gospodar.

Felul în care purtai pălăria era un semn al etniei, al stării sociale, al vârstei, al bogăției. Apoi, fiecare zonă etnografică are pălăria ei. Imediat am recunoscut modelul pălăriei purtate de Nicolae Sabău. Pălăriile de Oaș sunt unice și ele.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cândva, pălăriile de la Crișeni ajungeau în Asia, îmi spune Szőcs Lajos.
În 2004, o pălărie de la Crișeni, sătucul dintre dealuri, a ajuns și la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, la actorul Sergiu Tudose.

În ultima încăpere pe care o vizităm sunt păstrate mașinăriile vechi de sute de ani, foarte costisitoare. Costul lor era echivalent cu cel primit pe două vite, de pildă, sau pe o mașină, după cum își amintește Szőcs Lajos.

Refacem drumul parcurs de spicul de grâu de la secerat, pînă la obiectul vestimentar atât de apreciat: pălăria de paie. Maeștrii pălăriilor, pălărierii, reprezintă doar 20 la sută, în vreme ce 80 la sută dintre meșteri sunt doar împletitori.

Această prezentare necesită JavaScript.

Și pentru că iarna bate la ușă, iar serile sunt lungi, la gura sobei se vor naște mii de metri de împletituri aurii, dar si noi povești simpatice despre pălării. E simplu: vara se vând pălăriile, iarna sunt confecționate, spune Szőcs Lajos.

În Crișeni, la ceas de seară s-a lăsat liniștea, ciurda satului e la adăpost, miroase a toamnă blândă, a bostan copt în ler, a semințe de dovleac prăjite. Pe unde te-ntorci, oamenii sunt prietenoși. Există și o asociație a confecționerilor de pălării la Crișeni.

Vara sunt organizate tabere pentru tineri, au ocazia să-și pună mâinile în slujba spicelor aurii, se fac sute de fotografii.
Nu care cumva să uit că este și wi fi pentru disperații după conexiune la net, dar fără semnal la telefonul mobil.
Și după atâtea povești ascunse în pălăriile de paie, sunt tare curioasă câte alte proverbe cu și despre pălării v-au venit în minte?
“Aceeași Mărie cu altă pălărie”. Vă sună cunoscute aceste vorbe?
Că tare potrivite mai sunt în zilele noastre.
A, şi mai ştiu eu unul: du-ţi repede mâna la pălărie, şi încet la buzunar. La fel de potrivit zilelor noastre.

Ne scoatem pălăria cu respect, domnule Szőcs Lajos! La drumul de întoarcere, m-a însoţit un înger păzitor din spice de aur, confecţionat la Crişeni, Harghita.

Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei. Jos pălăria!

Autor: Gabriela Pîncă

Destinaţia zilei: Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș – minuni săpate în stânci spectaculoase

Publicat de Stefania Grigore, 13 octombrie 2014, 20:11

Sfârșit de septembrie ruginiu, dimineață cu temperaturi negative în județul Harghita, senin parcă decupat dintr-o zi de vară . Ce anotimp mai frumos pentru un popas în spectaculosul Parc Național Cheile Bicazului-Hășmaș , împărțit administrativ între județele Harghita și Neamț pe 6800 de hectare.

Dacă pornești de la Tg.Mureș, e foarte potrivit să alegi DN 13 E60, spre Sovata, pe DN 13B pînă la Gheorgheni, apoi DN12C pînă la Lacu Roșu, primul obiectiv la intrarea în parc. Drum excelent, vreme perfectă pentru un urcuș la peste 1300 de metri altitudine cu piciorul. Înainte de tehnica de înregistrare și aparatul foto, prima grijă mi-a fost echipamentul corespunzător pentru a urca pe munte, amănunt adesea ignorat de unii turiști. La fel de important este ghidul care va risipi misterul acestui spectacol al naturii. Te poți declara norocos dacă ești ghidat de însuși directorul Parcului Național, Hegyi Barna, dar și de custodele Lacului Roșu, Angi Zoltán.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

O plimbare cu barca pe lac este o adevărată relaxare. Să fii pe malul lacului și să nu observi rațele care se lăfăie, mângâiate de soarele blând!? Doar o treime din suprafața totală de 11 ha a lacului este destinată plimbărilor cu barca. Restricția este impusă tocmai pentru a conserva cât mai bine urmele arborilor sfârtecați și măcinați de cei 176 de ani trecuți de la formarea lacului.

În mod natural, soarta lacului este să dispară din cauza colmatării, adică uscatul „mușcă” aproximativ un metru pe an din lac. Ar fi o pierdere, spune Hegyi Barna, tocmai de aceea se scriu proiecte de milioane de euro pe fonduri europene. Retrocedarea pădurilor și defrișarea unor versanți au legătură cu fenomenul colmatării.
Cei doi ghizi, și totodată rangeri în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, poartă într-un sertar ascuns al sufletului lor fiecare colțișor din acest paradis sălbatic dar foarte pitoresc.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Nici pășunile alpine nu duc lipsă de vegetație aleasă. Cine nu știe că un pășunat sănătos aduce cu sine un lapte sănătos și produse derivate pe măsură. De la specialiști citire.

Pe un perete de stâncă, ghicesc două siluete mai degrabă datorită echipamentului colorat. Directorul Parcului Național, Hegyi Barna, spune că Cheile Bicazului se află pe primul loc ca dificultate la trasee de cățărare. Sunt peste 250 de trasee de cățărare, iar unii pereți verticali depășesc 300 de m. Surprinzător, cei mai mulți cățărători sunt străini. Pentru adrenalină în doze moderate, există numeroase trasee turistice marcate, nu foarte dificile, totul este să vă documentați corect asupra parcursului.
Zona este foarte cunoscuta si de triatlonisti, una din etapele de peste an se desfasoara chiar in jurul Lacului Rosu. De doi ani, o altă competiţie sportivă dedicata iubitorilor muntelui se desfasoara aici: Carpathian Gladiator, cu provocări serioase din partea organizatorilor. In perioada iernii, competiţiile de atelaje trase de câini nordici, tot în zona Lacului Roşu, au devenit o tradiţie.

Și dintr-o poveste în alta, observând când grohotișul așternut precum un preș alb, când o plantă ocrotită de lege și răsfățată de soare, atentă însă și la rădăcinile care ies la suprafață, mă pomenesc pe acoperișul vârfului Suhardu Mic. Cu o zi înainte, niciunul din vârfurile Parcului nu ar fi fost atât de vizibil.Din cauza vremii, spun rangerii. Ce mult contează o prognoză corectă…Întreb dacă Suhardul Mic are un frate mai mare. Are, îl cheamă-evident- Suhardu Mare, dar nu se lasă atât de ușor descoperit, spune Hegyi Barna.

Această prezentare necesită JavaScript.

În partea stângă priveam înspre Neamț. În dreapta, de la 1350 de m., Lacu Roșu pare o fâșie lată de mătase strălucitoare. Cioatele sunt aproape invizibile, cabanele si vilele sunt, parcă, piese ale unui joc monopoly. Din vorbă în vorbă, ajungem la poveștile despre urși. Hegyi Barna spune că acest perimetru este prima zonă de iernat, urmată de Munții Haghitei. Printre stâncile tăioase, Moș Martin are rezervate cele mai bune spații de cazare peste iarnă, de unde mai iese la primăvară, însoțit și de pui.

Caprele negre sunt și ele stăpâne peste crestele ascuțite, îmi spune Hegyi Barna, chiar dacă nu am avut privilegiul unei întâlniri cu vreun exemplar în scurta excursie pe Suhardu Mic. Și pentru montaniarzii foarte experimentați sunt foarte rare ocaziile. Aflu că Grădina Zânelor, un alt reper pentru alpiniștii îndrăgostiți de aceasta zonă, este locul preferat al caprelor negre.

Cei 10 rangeri din Parcul Național desfășoară proiecte educative pentru tinerii din zonă, iar dorința lor de a cunoaște câte ceva din tainele muntelui este extraordinară. Sunt mulți care nu-și permit o tabără, iar câteva zile petrecute alături de oamenii muntelui sunt o experiență pentru o viață.

În coborârea de pe Suhardu Mic, vorbim despre “Cheile” din România. Sunt multe și toate fermecătoare, fiecare în felul său, adevărate depozite ale unor comori pentru geologi, ecologi, geografi. Cheile Bicazului au fost formate de râul Bicaz, leagă Transilvania de Moldova, se întind pe mai mulți kilometri, între Bicazul Ardelean, jud.Neamț, și Lacu Roșu, jud. Harghita. Buni vecini ai Cheilor, martori ai tuturor eroziunilor în formațiunile de calcar, sunt Suhardu Mare și Suhardu Mic.

De pe șoseaua îngustă, privești uluit la zonele în care uriașii pereți stâncoși par să se incline în semn de salut. Sunt porțiuni atât de înguste pe șosea, încât mașinile trec alternativ. “Poarta de piatră” este un astfel de loc.
Există minuni, iar una dintre ele se numește Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmas. Există și oameni minunați dispuși să-ți îndrume pașii îngreunați de bocancii de munte. În liniște, cu respect, cu nădejdea că efortul lor de a păstra intacte aceste minuni ale naturii nu este zadarnic.

http://www.radiomures.ro/galeria_video_rtm/cheile_bicazului.html

Mulțumiri directorului Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, judeţul Harghita, Hegyi Barna și custodelui Lacului Roşu, Angi Zoltán !
Autor: Gabriela Pîncă

Destinaţia zilei: Alegeţi Banatul şi pentru … renumita zupă de cocoş!

Publicat de Stefania Grigore, 9 octombrie 2014, 20:00

Zupa, cum spun bănăţenii, este un element obligatoriu al meselor tradiţionale de duminică. Este galbenă-aurie, datorită păsărilor grase, de curte. Cu găini de la Gostat nu iese cum trebuie, sau măcar dacă ar mai fi Gostatul din trecut, nu Supermarketul de azi. Chiar dacă se fierb mai mult (şi tot ramân greu de consumat ca atare), găinile batrâne fac mai bine zupei decât orataniile tinere din ogradă. Făcută din cocoş, zupa devine un deliciu al duminicilor speciale, iar dacă se organizează o duminică aleasă, mai sofisticată, atunci se impune zupa de fazan.

Ingrediente: un cocoş (sau o găină, depinde ce va prisoseşte în ogradă sau cine face mai multa mizerie/gălăgie), rădăcinoase (morcovi, rădăcina de pătrunjel, păstârnac), 1 ceapă, verdeaţă (patrunjel), sare, piper. Pentru tăieţei aveţi nevoie de puţină faină şi de un ou. Înainte sa vă apucaţi de zupă, preparaţi tăieţeii. Trebuie să fie de casă şi cât mai lungi. La prăvălie sunt gata rupţi şi nu dau aspectul originar, plus că se dezintegrează imediat şi tulbură compoziţia.

Cocoşul se cinătuieşte (cum ar zic bunicile de la ţară), adică se taie în bucăţi potrivite. Dacă există condiţii pentru a fierbe orătania întreagă, reţeta originală aşa este. Se spală bine şi se pune la fiert alături de legumele curăţate şi o lingură de sare. Pe tot parcursul fierberii se lasă focul cât mai mic, chiar dacă sunteţi tentaţi să grăbiţi mâncarea pentru că va e foame sau vin musafirii. Abţineti-va! Trageţi de timp! Cu cât va fierbe mai mult, în timp şi clocote mici, cu atât supa va fi mai limpede şi mai gustoasă. Şi în permanenţă staţi cu lingura în ea, să luaţi spuma, ca să obtineţi o zeamă cât mai limpede şi curată.
Carnea şi zeama se pun la loc în oală (ar fi grozav să o spalaţi şi să o clătiţi bine) şi se întorc pe foc. Se adaugă tăieţeii, legumele tăiate (unii peferă să renunţe la legume, sau, dacă le pun, le scot imediat după ce consideră că au dat gust nobil fierturii) şi, eventual, verdeaţa. Dacă puneţi mănunchiul de frunze, puteţi, de asemenea, să le scoateţi pe parcurs. Frunze de pătrunjel se pot adăuga şi ulterior zupei, direct de pe o farfurioară aşezată la colţul mesei. Conferă o pospeţime grozavă! Poftă bună!

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Destinaţia zilei: Arboretumul Simeria

Publicat de Stefania Grigore, 8 octombrie 2014, 20:00

Arboretumul Simeria
Este în Simeria, Judeţul Hunedoara
Unitate geografică: Lunca Mureşului,
Altitudine: 200 metri
Deschis turiştilor cu taxa de vizitare.
Fără condiţii de campare

Dacă sunteţi în trecere prin zona Simeria-Deva, vă place natura şi aveţi puţin timp liber, atunci trebuie să vizitaţi Parcul Dendrologic (Arboretum-ul) din Simeria.

Dacă veniţi dinspre Deva, cand intraţi în Simeria, la prima intersecţie (semafor intermitent) faceţi stânga şi apoi mergeţi drept în faţă, la aprox 1 km este acest parc dendrologic. Denumirea oficială este Arboretum, dar toată lumea în zonă îl ştie de parc dendrologic, aşa ca voi folosi această denumire şi eu.

Chiar la intrare vă intampină cladirea Staţiunii de cercetări silvice din Simeria – o clădire dărăpănată. La începuturi, această clădire a fost cândva „castelul” Gyulai apoi mai târziu “castelul” Bela Fay.

Parcul dendrologic este imens, are aproape 70 de hectare, se întande practic de la şosea şi până la raul Mureş. Dezvoltarea acestui parc a început încă de prin 1700, în jurul “castelului” de la intrare.

Denumirea de „castel” este putin improprie, poate că cea de „conac” ar fi mai potrivită.

Această prezentare necesită JavaScript.

Rezervaţia naturală (înfiintată în anul 1995) a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 şi se întinde pe o suprafaţă de 70 hectare.

Actuala rezervaţie a fost la origine un parc care împrejmuia în 1700 Castelului Gyulay (mai târziu numit Castelul Ocskay).

Rezervaţia naturală (numită colocvial şi Parcul dendrologic Simeria) cuprinde cea mai veche şi valoroasă colecţie de plante exotice şi autohtone din România, cu peste 2000 de taxoni, într-un ansamblu peisagistic deosebit. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 70 ha, clasându-se astfel pe locul 3 în Europa şi pe locul 11 în lume, conform Encyclopedia Britannica.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cel mai vechi document de atestare aminteşte de o primă alee plantată cu castani datată în anul 1763.

Parcul, în istoria sa, a fost domeniul mai multor familii nobiliare renumite din Transilvania şi a fost transmis pe linie feminină de la familia Gyulay, la familile Kun, Fay (unul dintre cei mai mari specialişti în biologie, care a adus în parc numeroase specii de arbori exotici, peste 250) şi familia contelui Ocskay, de la care statul comunist l-a confiscat şi trecut sub egida Academiei Române.

Colecţia consta, la începutul anului 1949, în peste 250 de specii de arbori. Stilul de amenajare şi construcţie al parcului urmează linia englezească cu tenta romantică.

Destinaţia zilei: Mănăstirea Prislop

Publicat de Stefania Grigore, 7 octombrie 2014, 21:23

Mănăstirea Prislop este situată într-una din regiunile cele mai pitoreşti din ţara noastră şi atrage vizitatori de pretutideni, fapt dovedit de plăcuţele numerelor de înmatriculare ale maşinilor. Parcarea este mereu prea mică.

De la Haţeg, un drum judeţean printre dealuri deschide minunata depresiune a Haţegului, „Ţara Haţegului”, leagănul poporului român, care se întinde pâna la poalele Munţilor Retezat.

Aşezată într-o poiană, la altitudinea de 640 m, Mănăstirea Prislop este înconjurată de dealuri care coboară în pante domoale până aproape de monument.

Această prezentare necesită JavaScript.

În 1950, Prislopul devine mănăstire de călugăriţe, prin hotărârea Episcopului Andrei Magieru al Aradului. Aşa este şi acum, iar măicuţele preferă să stea departe de vâltoarea microfoanelor şi a camerei de luat vederi. Ele invocă această lucrare a Domnului care le aduce linişte şi urează tuturor vizitatorilor sau ascultătorilor să petreacă măcar câteva minute pe zi în aceeaşi împlinire sufletească dată numai de izolarea perfectă pe care o oferă viaţa la Mănăstire.

Această prezentare necesită JavaScript.

După două veacuri de înstrăinare şi de absenţă aproape totală a vieţii monahale, maicile de la Mănăstirea Prislop, sub îndrumarea duhovnicească şi artistică a Părintelui Arsenie, au izbutit să ridice prestigiul ei sub raport duhovnicesc, artistic, gospodăresc, încât azi ea se prezintă ca un asezământ monahal cu o viaţă duhovnicească aleasă, dar şi cu un valoros monument de artă medievală, care atrage mulţimi de credincioşi şi turişti din ţară şi de peste hotare.

Cel mai vizitat loc de pelerinaj este mormântul Părintelui Arsenie Boca, numele şi amintirea căruia se află pe buzele tuturor

Mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop e veşnic plin de flori. Se spune că aici florile nu se ofilesc niciodată. Nu există persoană care să treacă pragul mănăstirii şi să nu poposească preţ de câteva minute la mormântul Părintelui.

Această prezentare necesită JavaScript.

În ziua în care a împlinit 25 de ani este hirotonisit diacon celib. În 1939 urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism pe Muntele Athos.

În 1951, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă. Nu se prezintă nici un ordin. Procedeul e brutal, Părintele este dus la Canal, pentru că i-a ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului, dar şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini. Este eliberat un an mai târziu şi se întoarce la Prislop, unde participă la slujbe, pictează şi lucrează în grădina mănăstirii, dar evită contactul cu pelerinii. Perioada de linişte se încheie în 1955, când este anchetat la Timişoara şi ţinut apoi şase luni în detenţie.

Moare în data de 28 noiembrie 1989. Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi, Părintele Arsenie este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie 1989.

Destinaţia zilei: Parcul Naţional Retezat

Publicat de Stefania Grigore, 6 octombrie 2014, 20:00

Retezat
Tărâmul fermecat, cu ochi albaştri

O LUME a lacurilor presărate printre piscuri semeţe…
a genţianelor, smirdarului şi a altor mii de plante…
a sprintenelor capre negre căţărate pe stânci…
a ursului mormaitor, ascuns prin zmeuriş…
a lupului sfios şi grijuliu cu puii lui…
a marmotelor gălăgioase şi jucauşe…

O LUME FREMĂTÂND DE VIAŢĂ

Parcul Naţional Retezat este o arie protejată de interes naţional ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc naţional), situată în sud-vestul ţării, pe teritoriul judeţului Hunedoara.

Retezatul este cel mai complex şi mai grandios masiv montan din toate sectoarele geografice ale Carpaţilor româneşti. Originalitatea sa consta în existenţa unor spectaculoase creste alpine care depaşesc 2000 de m înalţime şi un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciaţii (Riss şi Würm), făcându-se remarcată existenţa unei puternice modelări climatice, sub forma de trepte (Platforma de eroziune alpină Borascu, Râul Şes, Gornoviţa).

Parcul Naţional Retezat s-a înfiinţat în anul 1935 la iniţiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca şi Emil Racoviţă. În prezent, parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional, fiind recunoscut ca Rezervaţie a Biosferei din anul 1979. Prin constituirea Parcului Naţional Retezat se urmăreste protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic şi peisagistic.

Această prezentare necesită JavaScript.

În interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m şi peste 80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din ţară.

Această prezentare necesită JavaScript.

Începând din anul 1999, Parcul Naţional Retezat are administraţie proprie; din luna septembrie 2004 Parcul Naţional Retezat a devenit membru al fundaţiei PAN Parks, iar din anul 2007 este protejat ca propunere de sit pentru reţeaua ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale sălbatice de interes comunitar (Retezat – sit SCI), cât şi protejării şi conservării speciilor avifaunistice.

De ce merită să fie protejat?

pentru ca este un loc unde natura a avut mai putin de suferit din cauza intervenţiei oamenilor;
pentru că aici pot fi găsite 1190 de specii de plante- peste o treime de speciile de plante din România;
pentru că aici exista 90 de specii de plante endemice, care nu mai pot fi văzute nicăieri;
pentru că multe plante rare sau aflate în pericol, înca mai pot fi admirate în Retezat;
pentru că animalele îşi găsesc casă bună în pădurile şi jnepenişurile muntelui;
pentru că există un echilibru între carnivore şi ierbivore, astfel încât în Retezat pot fi văzuti urşi, lupi şi râşi dar şi capre negre, cerbi, căprioare, mistreţi, iepuri şi multe alte vieţuitoare ;
pentru că 185 de specii de păsări trăiesc în Retezat;

De ce este Retezatul un loc special?

Fiindcă … are 80 de ochi albaştri – cele 80 de lacuri şi tăuri în care se oglindeşte albastrul cerului;
Fiindcă … cel mai întins lac glaciar din România- lacul Bucura- se găseste în mijlocul Retezatului;
Fiindcă … şi cel mai adânc lac glaciar din România- lacul Zănoaga- se găşeşte tot în Retezat;
Fiindcă … sunt peste 20 de vârfuri mai înalte de 2000 de metri;
Fiindcă … este locul care te provoacă să descifrezi misterul care învaluie vârful Gugu sau să desluşeşti de unde vine “aerul” straniu al Tăului dintre Brazi;
Fiindcă … e ciudat ca în acelasi masiv să găseşti un relief tipic glaciar, cu văi, lacuri şi circuri glaciare, dar şi calcare împânzite de chei, peşteri şi avene;
Fiindcă … locul este izvorul multor legende şi poveşti fascinante despre flăcăi viteji, domniţe suave, haiduci cu milă faţă de cei oropsiţi, zmei înaripaţi şi … dinozauri pitici.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Cele 10 porunci ale turismului de munte”

I -Să nu întreprinzi o ascensiune ce-ţi depăşeşte puterile; fixează-ti obiective realiste
II -Să pregăteşti cu de-amanunul orice excursie, fizic şi, în egală masură, intelectual
III -Sa nu uiţi în munţi că eşti o fiinţă civilizată. Bucuria şi puterea nu sunt sinonime cu mitocănia, brutalitatea şi grosolănia
IV -Să nu profanezi peisajul străbătut, dar nici să nu-l împodobeşti
V -Fii un bun camarad, nu fi prea autoritar sau îngamfat, nu-ţi abandona colegii pe munte, o sa-i ai pe conştiinţă
VI -Respecta cabana precum iţi respecţi casa proprie, fii modest. Pe munte oamenii sunt egali. Nu trasnforma cabana în carciumă sau discotecă
VII -Nu fura liniştea, singuratatea, echipamentul altora, bunurile din cabană. Nu-ţi consuma energia devastînd cu toporul arborii, jnepenişul
VIII -Nu minţi şi nu exagera, nu fi lăudăros, nu minimaliza realizările altora, nu jigni
IX -Apără onoarea echipei, asociaţiei, grupului din care faci parte
X -Nu profana munţii prin mania recordurilor, întelege-le sufletul!

Destinaţia zilei: Muzeul Aurului Bran

Publicat de Stefania Grigore, 5 octombrie 2014, 20:58

Un punct de atracţie deosebit pentru cei care cãlãtoresc prin Munţii Apuseni este Colecţia mineralogicã din Brad, cunoscutã sub numele de „Muzeul Aurului”. Ea aparţine Filialei Bradmin a Companiei naţionale „MINVEST” SA din Deva şi a fost fondatã în urmã cu mai mult de 100 de ani, timp în care s-au adunat peste 2000 de exponate din foarte multe ţãri de pe toate continentele. Între acestea se remarcã în mod deosebit cele cu aur nativ, provenite din minele din Munţii Metaliferi, constituind din acest punct de vedere una din cele mai importante colecţii din lume.

Deşi a avut întotdeauna un caracter particular, cu un orar de vizitare limitat la programul de lucru al unitãţii care îl gestioneazã, colecţia a fost vizitatã de un mare numãr de persoane. Elevi, studenţi sau iubitori ai frumuseţilor naturii, specialişti în domeniul geologiei şi mineritului, personalitãţi ale vieţii culturale, politice şi ştiintifice din tarã şi de peste hotare, care au rãmas impresionaţi de frumuseţea deosebitã a exponatelor şi de valoarea ştiintificã a multora dintre ele. Mãrturie stau numeroasele impresii înscrise de aceştia în registrele de vizitatori, cel mai vechi pãstrat fiind din anul 1912.

Colecţia începe prin prezentarea unor obiecte arheologice descoperite în zona Brad-Criscior care dovedesc existenţa omului în urmã cu 5000 de ani şi a unei activitãţi de extragere a aurului de 2000 de ani. Sunt expuse unelte şi obiecte vechi folosite la extragerea şi prelucrarea minereului aurifer, specifice ultimelor douã secole, precum şi imagini fotografice sugestive privind aceste activitãţi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Se începe cu elemente native şi continuã cu sulfuri metalifere, sãruri halogenate, oxizi, sãruri oxigenate (carbonaţi, sulfaţi, silicaţi, etc) şi se încheie cu o interesantã vitrinã în care sunt prezentate câteva dintre mineralele care au fost identificate pentru prima oarã în lume în zãcãminte din România.

Prin varietatea formelor şi a culorilor, aceste minerale încântã privirea şi creeazã o stare de mulţumire pentru cei care doresc sã-si lãrgeascã orizontul cunoştintelor despre naturã în general şi lumea mineralã în special.

Colecţia poate fi vizitatã de marţi pâna duminică, între orele 9,00 si 17,00, lunea fiind închis.

Tarifele sunt următoarele:

-15 lei pentru adulţi

-10 lei pentru pensionari, studenţi şi elevi de peste 14 ani

-5 lei pentru copii sub 14 ani

Această prezentare necesită JavaScript.

Destinaţia zilei: Iaşii marilor biserici

Publicat de Stefania Grigore, 2 octombrie 2014, 20:49

Municipiul Iaşi reprezintă, pe lângă multe altele, şi un centru de interes turistic pentru oricare dintre noi, având renumele unui oraş cu un şarm aparte, cu un farmec de epocă nebănuit, purtând vraja istoriei şi a poveştilor. Toate acestea sunt animate de un iureş de viaţă studenţească, socială şi culturală.

În urmă cu mai bine 600 de ani, Alexandru cel Bun menţiona în actele cancelariei domneşti numele oraşului Iaşi, aceasta fiind considerată de istorici drept prima menţiune cunoscută a oraşului. Există însă şi clădiri mai vechi de această dată, ceea ce arată că aşezarea a fost cladită cu mai mult timp în urmă.

Iaşul este localitatea cu cele mai multe biserici din România. Moştenirea a fost una de invidiat. Dacă în anul 1990 erau 43 de astfel de lăcaşuri de cult, astăzi sunt peste 70, iar 30 dintre acestea sunt incluse pe lista monumentelor istorice.

În filmuleţul Iasi The City of the Beginnings realizat de Rofilco sunt evocate aceste momente

Asemenea Romei, oraşul este legendara urbe a celor şapte coline: Cetăţuia, Galata, Copou, Bucium-Paun, Şorogari, Repedea şi Breazu. Este o plăcere să străbaţi oraşul la picior şi să admiri priveliştea de pe una dintre aceste coline. La fiecare privire de ansamblu este aproape imposibil să nu remarci tezaurul spiritual ieşean.

O ierarhizare sau o selecţie obiectivă este de prisos, căci bisericile din Iaşi se îmbină într-un mozaic de vechi si nou, de istorie si modernitate. Aşezăm degetul în centrul oraşului, iar de acolo, cu paşi mărunţi, ne scufundăm în apa limpede în care se oglindeşte o concentraţie impresionantă de lăcaşuri de cult.

Această prezentare necesită JavaScript.

Puţini sunt cei care ştiu că vocile care încântă urechile credincioşilor care se roagă în interiorul Mitropoliei din Iaşi au o istorie care îmbrăţişează primele preocupări de organizare a muzicii corale din vechea cetate a Moldovei. Este vorba despre Corul Catedralei Mitropolitane, care a fost, odinioară, dirijat chiar de marele muzician Gavriil Musicescu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Elementul de unicitate este redat, chiar şi la o privire superficială, de ornamentaţia exterioară – o broderie de piatră de la temelie ţesută până la cornişa ulucelor.

Aici odihnesc foştii domnitori Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza.

Această prezentare necesită JavaScript.

Din nou, distanţa pare să se comprime la infinit, căci următorul lăcaş de cult biserică – Biserica „Sf. Nicolae“ – Domnesc este la o aruncătură de băţ. Aici inima bate necontenit sub semnul dragostei. datorită numărului mare de tinere perechi ce aleg să-şi unească destinele în faţa altarului acestei biserici. Credincioşii sunt atraşi de magnetul istoric, de o încărcătură imensă, iar slujbele care se săvârşesc în biserica ştefaniană de lângă Palatul Culturii din Iaşi sunt animate de Corul „Mira“, o formaţie care a cucerit, prin vocea lor, ţări precum Olanda, Belgia, Danemarca sau Austria.

Această prezentare necesită JavaScript.

Episcopul Petru Gherghel este cel care a pus piatra de temelie pentru noul lăcaş, însă şi aici culoarul nu a fost unul neted. Prefectura Iaşi a dispus sistarea lucrărilor, indicând faptul că biserica ar fi prea aproape de Bulevardul Ştefan cel Mare şi ar afecta vizibilitatea clădirilor din jur. Spiritualitatea catolică a răsuflat abia după anul 1992, iar la 1998 a fost săvârşită prima liturghie de către PS Petru Gherghel. De atunci, istoria catedralei îşi scrie şi rescrie istoria pe pământ ieşean.

Cea mai veche mărturie scrisă a oraşului, o inscripţie în piatră de la 1395, o regăsim la Biserica Armeană din Iaşi. Lăcaşul este marca armenilor, dispersaţi peste tot în România, care însă şi-au stabilit punctul de echilibru spiritual în construcţia de biserici şi mănăstiri.

De altfel, regiunea Moldovei este presărată de astfel de mărturii spirituale, cele mai vechi biserici armene fiind găzduite pe meleaguri moldave – cea de la Iaşi având o având aproximativ 620 de ani. Spre deosebire de creştinii ortodocşi români, ortodocşii armeni au numai 6 sărbători mari de-a lungul anului: Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie (după calendarul de rit vechi), Sărbătoarea Învierii, Sărbătoarea Înălţării, care variază, conform calendarului, Sfânta Cruce, Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul.

Cel mai vechi lăcaş de cult mozaic din România Sinagoga Mare din Iaşi este, de peste 400 de ani, un monument de o încărcătură simbolică neţărmurită, inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România şi, recent, în World Monuments Fund.

Cea mai vehiculată dată istorică se învârte în jurului faptului că locul vechiului templu mozaic a fost cumpărat imediat după întemeierea primei comunităţi evreieşti din România, în jurul anului 1658. Sunt, desigur, şi variante care înclină spre faptul că edificiul a fost ridicat treptat, în perioada 1657-1682, în locul Mănăstirii Aron Vodă sau că, mergând cu mai mult aplomb în arhivele istorice, acel loc ar fi fost deja amenajat, fiind spaţiul de desfăşurare al unei sinagogi mici, din lemn, încă din anul 1582. Lăcaşul de cult evreiesc se află de mai mulţi ani înconjurat de schele. Sinagoga se află de mai mulţi ani înconjurată de schele, însă comunitatea evreiască din Iaşi îşi pune mari speranţe în World Monuments Fund, pentru ca, în scurt timp, edificiului să-i fie redată strălucirea de altădată.

Credit pentru FOTOGRAFIILE ALB-NEGRU revin
https://www.facebook.com/iasifotografiivechi

Spiritualitatea Iaşului nu poate fi epuizată în rânduri scrise, rostite sau redate în imagini. Iar lucrul acesta este valabil pentru întregul judeţ, căci, atunci când vine vorba de Iaşi, chiar dacă nu ştii niciodată ce te aşteaptă când porneşti la drum, fiecare pas făcut scurtează ruta unei întâlniri cu propriul destin, aşa cum susţine Florin Bărhălescu- ghid cu state vechi şi Manager al unei agenţii de turism din Iaşi.

Realizator,
Irina Fiedler – Radio Iaşi

Destinaţia zilei: Cacica – spaţiul sării şi al culturilor europene, de la poalele Obcinei Mari a Bucovinei

Publicat de Stefania Grigore, 1 octombrie 2014, 20:00

Pe drumul dinspre Transilvania către Suceava, călătorul este intâmpinat de trei spinări muntoase, culmi mari şi prelungi, împădurite, cu înălțimi de 1.000-1.600 de metri, dominate, din loc în loc, de vârfuri nu prea înalte, ondulate şi împodobite cu flori… Sunt Obcinele Bucovinei!

Acestea, la rândul lor, se desprind în trei mari subunităţi: Obcina Mestecăniș, Obcina Feredeu şi Obcina Mare.

Deşi se numeşte Obcina Mare, ultima dintre obcine nu este cea mai înaltă, ci cea mai lungă, fiind cuprinsă între graniţa de nord a ţării, de lângă localităţile Straja şi Vicovu de Sus, şi Valea Moldovei în sud, trecând prin Frasin, Gura Humorului şi Păltinoasa.

Cea mai de seamă bogăţie a Obcinei Mari o reprezintă mănăstirile sale istorice: Moldoviţa, Putna, Suceviţa, Voroneţ, Humor, aşezăminte religioase cu valoare de patrimoniu naţional şi universal. Aici, indiferent de anotimp, atmosfera religioasă rămâne imperturbabilă în trecerea necontenită a turiştilor. Credincioşii se roagă, clopotele bat între brazi, iar candelele cu flăcări galbene sfârâie în surdină.

Bogăţia Obcinei Mari cuprinde şi localitatea Cacica, una dintre cele mai importante aşezări bucovinene, amplasarea sa geografică, frumuseţea peisajului şi importanţa resurselor culturale şi ale solului recomandând-o ca o destinaţie turistică reprezentativă pentru această regiune a Bucovinei istorice.

Numele Cacica (poloneză Kaczyka), îşi are originea din limba polonă, cuvântul “kacyka” însemnând “raţă”.

Un reper al acestui aşezământ este fără doar şi poate Salina Cacica, unică prin faptul că galeriile sale au fost săpate de mână, fără niciun utilaj.

La rândul lor, bisericile ocupă un loc de cinste în peisaj. Spre exemplu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cacica este un lăcaș de cult construit în anul 1865 pentru credincioșii greco-catolici ucraineni. Biserica romano-catolică din Cacica este construită în anul 1904 de către comunitatea poloneză din satul Cacica (județul Suceava). În anul 2000, recunoscând importanța pelerinajelor mariane de la această biserică, Papa Ioan Paul al II-lea a acordat acestei biserici titlul de Basilica Minor – aici, în fiecare an la data de 15 august având loc cel mai mare pelerinaj catolic din Moldova.

Această prezentare necesită JavaScript.

Se spune că pe la anul 1780 s-a descoperit zăcământul de sare, iar în anul 1791 s-a deschis salina, sub conducerea austriacului Paul Hoffman. Atunci au fost aduși mineri și tehnicieni din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic, cei mai mulți fiind de religie romano-catolică.

Zăcământul de sare de la Cacica s-a format cu milioane de ani în urmă. Una dintre cele mai vechi exploatări din Europa de sare recristalizată din saramură, Salina Cacica, este unică prin faptul că galeriile sale au fost săpate de mână, fără niciun utilaj, singura cale de acces în subteran fiind treptele de brad, mineralizate de saramura ce a pătruns în lemn în decursul timpului.

Salina din Cacica, judeţul Suceava cuprinde aproximativ 8200 de galerii armate cu lemn, aflate într-o stare bună, după mai bine de 220 de ani de la deschiderea ei oficială în anul 1791.

Această prezentare necesită JavaScript.

Saramura de Cacica – o resursă cu calităţi terapeutice extraordinare

Nu doar credincioşii catolici, care vin anual în pelerinaj pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, ci şi bolnavii care caută vindecarea vin la Cacica într-un număr tot mai mare.

Băile cu apă sărată din zonă sunt recomandate pentru tratarea mai multor tipuri de afecţiunie ale coloanei, reumatism precum şi a nevralgiilor sau nevritelor.

În urmă cu câţiva ani, la Cacica, lângă intrarea pentru vizitarea Minei, a fost amenajat un ştrand cu apa sărată adusă din adâncuri. O perioadă destul de îndelungată, acest ştrand a fost singura oportunitate pentru oamenii care veneau aici la tratament şi numai în perioada anotimpului cald.

Mai apoi, în urma unui proiect european s-a înfiinţat “Casa Naţionalităţilor” sau “Baza de Tratament Virgil Săhleanu”. Proiectul a fost de succes, iar în ultimii ani investitorii privaţi au dezvoltat şi diversificat oferta, atât pentru relaxare, cât şi pentru tratament, în prezent ambele paliere fiind deosebit de solicitate.

Cine a cunoscut, deja, aceste crâmpeie de Bucovină, cu siguranţă îşi doreşte să revină! Cine doar a auzit despre frumuseţea şi despre bogăţia “ţării de fagi”, este aşteptat oricând să poposească în satele sale turistice, încărcate de istorie şi va înţelege “pe viu” ce înseamnă să îţi simţi sufletul învăluit în lumină şi bucurie. Acesta este locul în care fiecare român simte nevoia de a mărturisi: “îmi iubesc ţara!”

Realizator – Petronela Cotea Mihai
Radio Iaşi

Destinaţia zilei: Rezervaţia naturală Dumbrava – Bălteni. O dumbravă minunată!

Publicat de Stefania Grigore, 30 septembrie 2014, 20:00

Pădurile reprezintă o veritabilă bijuterie a planetei noastre. Se întind, intempestiv, ca o broderie verde, de-a lungul trupului firav al naturii, din al cărui plămân pulsează echilibrul ecologic.

Văzută prin retina unui ochi de baltă, bolta pădurii impresionează prin varietatea plantelor care răsar alintate, prin păsările care-şi construiesc cuiburi pe crengile îndelung încercate ale arborilor bătrâni, prin verdele care şi-ar putea face loc, oricând, pe paleta unui pictor priceput.

De altfel, misterele pădurii au impresionat o sumedenie de artişti care, prin arta lor, şi-au exprimat sentimentele faţă de această perlă a naturii vii.

Nu exagerăm deloc dacă afirmăm că localitatea vasluiană Bălteni dispune de o veritabilă comoară sub umbrela Rezervaţiei Dumbrava – un loc în care Mihail Sadoveanu şi-ar fi putut presăra, cu uşurinţă, personajele din „Dumbrava Minunată” şi unde, într-o scorbură de copac, într-un vis dator vândut naturii, s-ar reactualiza o lume feerică, plină de vietăţi şi personaje de basm.

Recunoscută ca atare, rezervaţia vasluiană a fost declarată oficial cu ceva mai mult de 10 ani în urmă, deşi ea străluceşte sub cerul impasibil de ceva mai mult de… 10 mii de ani.

Este vorba despre un dar excepţional al naturii pe care oamenii ajung să îl respecte poate prea târziu. Râul Bârlad, îndrăgostit de această frumuseţe în rochie verde, nu conteneşte să o cuprindă.

Şi poate că doar râul i-a rămas singurul iubit fidel. Căci terenul pe care se află pădurea, deşi iniţial se întindea pe aproximativ 300 de hectare, în prezent, din cauza defrişărilor din zonă, doar 19 hectare mai rămân desprinse din acea carte de poveste, ai cărei pagini se îngălbenesc şi se desprind pe nesimţite.

Rezervaţia, în schimb, îşi ocroteşte speciile rare de plante. Acest loc magnific acoperit cu pădure de stejar găzduieşte salba moale pitică, voiniceriu pitic, ghiocei bogaţi, laleaua galbenă sau stânjenelul.

Această prezentare necesită JavaScript.

Şi asta pentru că bagheta înfiptă în cupe mici, de un violet vineţiu, trezesc pământul mlăştinos dintr-un somn despre care se credea imposibil de urnit. De altfel, în jurul aceste plante circulă şi o legendă, care spune că laleaua pestriţă a apărut cu sute de ani în urma, în grădina Şahului Persiei. Atunci, nepoata grădinarului, pe nume Daria, a visat într-o noapte cum o tânără i-a cerut flori de la palat pentru mama ei bolnavă. Daria nu a stat pe gânduri şi i-a făcut un buchet cu toate minunăţiile din gradină şi, în schimb, i-a cerut o lalea pestriţă. La scurt timp după, în grădina palatului a apărut laleaua mult visată, care s-a înmulţit repede, fiind dată în dar oaspeţilor din ţările străine.

Această prezentare necesită JavaScript.

De frumuseţea rezervaţiei însă, te poţi bucura veşnic, aşa cum se bucură şi arborii şi arbuştii care o privesc, cu dojană, de deasupra, fie că vorbim de stejar, frasin, tei argintiu, carpen, stejar brumăriu, arţar tătăresc, dârmoz, salbă moale, sau măceş. Dincolo de importanţa ştiinţifică, rezervaţia de la Bălteni oferă un peisaj excepţional, de care sunt atraşi mulţi iubitori ai naturii.

Iar elevii din zonă, prin entuziasmul lor neţărmurit, au fericita ocazie, ca în fiecare an, prin tot soiul de iniţiative, să îşi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe, graţie unei excelente călăuze a cărei profesie este tocmai explicarea vieţii vegetale şi animale.

Şi nu de puţine ori, mâinile acestor copii au fost cele care au redat viaţă pământului din Bălteni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Realizator,
Mona Vîlceanu – Radio Iaşi.

Destinaţia zilei: Conacul Miclescu din Călineşti, Botoşani

Publicat de Stefania Grigore, 29 septembrie 2014, 20:00

Din Bucecea am urcat dealul Călineştilor cu sentimentul de atâtea ori încercat al intrării în istorie. Ştiam că aici voi afla curtea şi conacul Miclescu, vechi de exact 300 de ani, dar nu îmi închipuiam că voi avea privilegiul de a retrăi 4 ore din viaţa pierdută a boierilor de altă dată. M-a întâmpinat amfitrioana casei, doamna Ioana Miclescu, nepoata marelui patriot bucovinean Iancu Flondor. Deşi o întâlneam pentru prima oară, fiinţa ei s-a dovedit caldă, plăcută şi amabilă până la deferenţă. Şi ea şi soţul său, Radu Alexandru Miclescu sunt oameni peste care se observă de la primul contact, că vechea educaţie şi instrucţia sănătoasă au apucat să treacă din plin.

Dar, ceea ce nu am putut realiza de la început sunt şi sufletele însângerate de tăvălugul comunist care le-a confiscat vieţile, furându-le nu doar căminul, copilăria, tinereţea şi părinţii ci şi fireasca speranţă pentru un viitor decent. În după amiaza aceea m-au făcut părtaş la marile şi profundele lor tristeţi, la nedreptăţile strigătoare la cer care le-au deturnat existenţele, la bătăliile pe care le-au dus şi mai continuă să le poarte cu un sistem care le-a refuzat dreptul la identitate, dar şi la nădejdile atâtea câte au mai rămas în omenie şi în ziua de mâine.

M-au însoţit apoi prin încăperile rânduite ca odinioară ale conacului, prin curtea coalei pietruite, straturi de flori şi arbori seculari, la mormintele părinţilor şi înaintaşilor de lângă biserica familiei şi peste tot prin amintirile care nu se şterg niciodată.

După ce a reînviat din morţi un conac care îşi aştepta resemnat sfârşitul, Radu Miclescu continuă să aibă proiecte la 79 de ani.

Pasiunea şi munca au mers braţ la braţ şi au mângâiat, îndeaproape, idealul readucerii la viaţă a conacului din Călineşti. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar astăzi, răsăritul de soare inundă cu razele sale singura reşedinţă boierească ce păstrează culoarea şi mirosul epocii de odinioară.

Această prezentare necesită JavaScript.

Legătura cu trecutul îşi trage seva din istoria unei vechi familii care a stăpânit şi stăpâneşte domeniul din Călineşti. Căci edificiul, aşa cum menţionam şi anterior, a avut şansa de a rezista crivăţului istoric şi de a reintra, după 1996, în posesia familiei.

Etapele construcţiei

Moşia Călineşti se află în proprietatea familiei Miclescu de la începutul secolului al XVII-lea Prima variantă a conacului actual datează încă din 1711. După câţiva ani buni, Constantin Miclescu, mare vornic la începutul secolului al XIX-lea, a preluat frâiele construcţiei conacului din Călineşti şi a păstorit şi ridicarea bisericii din parcul conacului.

Radu Miclescu, în calitatea sa de ultim reprezentant al boierimii moldoveneşti a desăvârşit lucrarea strămoşilor săi, reuşind, totodată, să reunească sub acoperişul conacului obiecte de o valoare neţărmurită, între care menţionăm două fotolii, originare din camera de lucru a ţarului Alexandru I al Rusiei, de prin anii 1800, câteva mobile Biedermeier sau un candelabru de lemn suedez de pe la 1800-1810.

Această prezentare necesită JavaScript.

Doar rămas bun, doamnă şi domnule Miclescu, sunteţi mărturii vii ale unui trecut pe care conştient sau nu, ţara continuă să se sprijine.

La conacul din Călineşti, l-am întâlnit pe însuşi proprietarul acestuia, domnul Radu Miclescu. Închipuiţi-vă o balanţă cu două talere. Într-unul aţi aşeza amintirile copilăriei dumneavoastră, iar în celălalt, viaţa ulterioară petrecută în Germania şi în confortul de acum. Care atârnă mai mult?

R.M: – Este foarte greu să răspund. În primul rând sunt alte lumi, nu numai în România, e altă lume şi în Occident. Schimbarea e foarte profundă peste tot în lume. Suntem în plină schimbare de ev fără să fim conştienţi de asta. Toată morala, totul e dat peste cap şi trebuie să ne adaptăm.

– În ce Românie v-ar plăcea să trăiţi dacă aţi putea lua totul de la capăt?

R.M: – Sigur că mi-ar plăcea România copilăriei mele, dar e un lucru absolut imposibil, nu mai există asta nicăieri pe lume, poate în America Latină să mai existe colţişoare unde să trăieşti aşa.

– Ce a rămas în România de atunci?

R.M: – Nimic.

Realizator,
Florin Bălănescu – Radio Iaşi

Destinaţia zilei: Împărăţia cailor de la Rădăuţi

Publicat de Stefania Grigore, 28 septembrie 2014, 20:09

Cine nu adoră caii? Aceste animale superbe, evocate în mitologie, întâlnite în legende şi basme, reprezintă o îmbinare între nobleţe şi eleganţă, frumuseţe si graţie, putere si delicateţe, inteligenţă şi blândeţe.

Daca iubiţi caii şi doriţi să-i admiraţi, să fiţi în compania lor, puteţi da o fugă până la Rădăuţi, judeţul Suceava, acolo unde de mai bine de două secole există o herghelie minunată, cea mai veche din ţară.

Povestea hergheliei se deapănă din anul 1792, când armata habsburgică a achiziţionat 1.400 de cai pentru cavaleria instalată în Bucovina. În acest sens, Ministerul Armatei Austriece a arendat 9.810 ha, cu 12.257 de florini şi 21 de coroane. După începerea primului Război Mondial, herghelia a fost evacuată în Austria, iar din 1918, după terminarea conflagraţiei, statul român a reînfiinţat-o.

Din 2002, instituţia hergheliei din Rădăuţi este tutelată de Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Suceava…Mirosul de cai e acelaşi peste tot…

De-a lungul timpului herghelia a reuşit să supravieţuiască, în prezent dispunând de 260 de cai, care aparţin rasei Shadya Arab cu cele opt linii: Dahoman, El-Sbaa, Gazel, Hadban, Koheilan, Mersuch, Shagya, Siglavy-Bogdady. Caii sunt îngrijiţi cu multă dragoste de cei 35 de angajaţi ai instituţiei.

Herghelia este împărţită în trei secţii: Rădăuţi, Mitoc şi Brodina. Secţia Rădăuţi are un hipodrom cu tribună de 1000 de locuri şi un manej acoperit pentru dresajul animalelor în vârstă de 3 ani; la Mitoc sunt adăpostiţi armăsarii pepinierei, iepele-mamă, armăsari de montă publică şi diverse categorii de tineret; secţia Brodina este destinată tineretului mascul.

Valoarea de inventar a unui cal din categoria “Herghelia naţională” este în jur de 10.000 – 12.000 de lei. Cabalinele sunt căutate în mod special de proprietarii de pensiuni agroturistice, în vederea organizării unor activităţi de agrement pentru turişti. Caii de la herghelia din Rădăuţi au purtat, adesea, steagul românesc peste hotare. Poate cel mai elocvent exemplu îl reprezintă celebrul cal de Rădăuţi, premiat cu medalii de aur la Tripoli, în anul 1977.

Această prezentare necesită JavaScript.

Herghelia Rădăuţi oferă publicului larg un complex de servicii: plimbări cu caii, poneii sau trăsura, plimbări cu sania pe timp de iarnă, cursuri de echitaţie pentru începători şi avansaţi, demonstraţii şi prezentări ecvestre.

Turiştii care doresc să călărească, vor plăti pentru o jumătate de oră între 3 şi 6 euro, pentru o plimbare cu trăsura cu un cal sau doi cai, tariful este de 6 şi 8 euro.

Cei care vor să înveţe să călărească, trebuie să plătească 10 euro pe oră daca sunt începători şi 15 euro pe oră pentru avansaţi. Pentru o demonstraţie şi o prezentare ecvestră turiştii vor achita o sumă de 30 de euro pentru 30 de minute. Vizitarea hergheliei costă 1,5 euro pentru o singura persoană, iar pentru grupuri mai mari de 5 persoane, preţul este de 5 euro.

În fiecare an, pe Hipodromul Hergheliei Rădăuţi se organizează concursul hipic, numit “Cupa Bucovinei – Romsilva”, care cuprinde curse de galop, probe de obstacole si tracţiune, dar şi concursuri de frumuseţe.

Această prezentare necesită JavaScript.

Talentul, calităţile şi valoarea cailor de rasă din inima Bucovinei au fost etalate şi recunoscute pe plan naţional şi internaţional, prin participarea la diverse competiţii.

Veniţi să vedeţi frumoşii cai de Rădăuţi, să zăboviţi în împărăţia lor şi să vă convingeţi, încă o dată, că aceste nobile animale rămân pentru totdeauna prietenii necuvântători ai omului.

Realizator: Natalia Maxim – Radio Iaşi

Destinaţia zilei: „TRANSFĂGĂRĂŞAN SAU SPIRIT DE AVENTURĂ”

Publicat de Stefania Grigore, 25 septembrie 2014, 20:00

Sunt momente în viaţa fiecăruia cand vrei să vezi ceva ce nu ai mai văzut , când spiritul de aventură te învinge si porneşti la drum, gândind că merită să încerci. Nu sunt multe locuri care pot să răspundă dorinţei tale de autodepăşire si de a trăi emoţii nebănuite.

Transfăgărăşanul poate fi o destinaţie de acest gen ,iar noi vrem să te convingem să nu trebuie să ratezi o asemena provocare.Situat pe Drumul Naţional 7C, traversează Muntii Fagaras, leagă Transilvania de Muntenia, urcând până la altitudinea 2042m şi fiind al doilea drum din Romania ca altitudine, dupa Transalpina. Are o lungime de 92 de kilometri, 27 de viaducte si poduri si un tunel de 887 metri, fiind cel mai lung din tara.

Transfăgărăşanul începe în comuna Bascov, judetul Argeş, de langă oraşul Piteşti, în direcţia oraşului Curtea –de- Argeş, şi se termină la intersecţia cu drumul DN1 între Sibiu si Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara, cu o lungime de 151 km. Printre obiectivele turistice se numără Lacul si Cascada Bâlea, Lacul si Barajul Vidraru, Cascada Capra, Masivul si Lacul Capra, Cetatea Poenari. La acestea se adauga Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, deschis doar pe timpul iernii, masivele si traseele montane din jurul Transfăgărăsanului.

Dacă te hotărăşti să pleci intr-o călătorie care să-ţi pună la încercare toate simţurile este bine săte înarmezi cu răbdare , dar şi cu o atenţie distributivă pentru că ai foarte multe de văzut. Pornind dinspre Curtea –de- Argeş, drumul te poartă, mai întâi la Barajul Vidraru şi pe malul lacului cu acelaşi nume.

Această prezentare necesită JavaScript.

Barajul Vidraru

Construcția Barajului Vidraru a durat cinci ani şi jumătate. S-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 metri cubi de rocă, din care aproximativ 1 milion de metri cubi în subteran, s-au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care 400.000 metri cubi în subteran şi s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecanice.

Lacul Vidraru a fost creat tot în 1965 pentru a produce energie electrică. Lacul Vidraru te însoţeşte în călătorie ascunzându-se printre copacii uriaşi şi te invită sa priveşti jocul pe care soarele îl face printre unde .Este foarte greu să alegi încotro să-ţi îndrepţi privirea, dar te ajută curbele în ac de păr care urcă şi tot urcă până când, ajunşi la Lacul Balea , toată această aventură te determină să faci un scurt popas.

Lacul Bâlea este un lac glaciar, format în circ glaciar. Lacul este situat la o altitudine de 2040 de metri, are o lungime de 360 de metri, o suprafaţă de 4,6 hectare şi o adîncime de aproximativ 11 metri. Langă lac se află mai multe cabane; prima cabana a fost ridicată în anul 1904. Un alt loc minunat pe care trebuie sa-l vezi este Cascada Bâlea.
Situată între varfurile Moldoveanu si Negoiu, la peste 1200 de metri altitudine, Cascada Bâlea este cea mai mare cascadă în trepte din România, ce are o cadere de 60 de metri.
Iarna, cand Transfăgărăşanul este închis, accesul la Bâlea Lac se face cu telecabina de la Cabana Bâlea Cascadă. Tot iarna, timp de trei luni, functioneaza Hotelul de Gheaţa de la Bâlea Lac, unul dintre puţinele hoteluri de gheata din Europa de Est. Primul hotel a fost realizat in anul 2006.

Această prezentare necesită JavaScript.

În fiecare an, în perioada iulie – octombrie, este deschisă circulaţia publică pe acest drum naţional între localitatea Bascov, judetul Argeşsi km 151+955 intersecţie cu drumul naţional DN1 Brasov – Sibiu, judetul Sibiu. În restul anului, pe acest drum accesul rutier este permis pe versantul sudic doar pâna cel mult la cabana Capra, iar pe cel nordic până la Bâlea-cascadă, deszâpezirea nefiind fiabila în perioada iernii.

Destinaţia zilei: TISMANA, ŢARA CASTANILOR

Publicat de Stefania Grigore, 24 septembrie 2014, 20:00

Din vârful Cioclovina ni se dezvaluie cea mai frumoasa imagine panoramică a oraşului Tismana din judeţul Gorj. Privind de acolo în zare, imaginaţia prinde aripi şi începi si te visezi alergând printre alunii turceşti care cresc numai in aceasta zonă , printre nucii şi castanii comestibili, toţi alcătuind rezervaţia Cotul cu Aluni.

Dar paşii se pot opri să admire şi Pădurea Tismana – Pocruia, un amestec de fag si castan cu vârsta de peste 130 de ani. Rezervaţia botanică Cioclovina, Cornetul Pocruii şi Izvoarele Izvarnei sunt tot atâtea locuri fermecătoare care stimulează nu numai imaginatia ci îmbogăţesc albumul cu amintiri din călătoriile de vacanţă, dacă alegeţi să veniţi în Oltenia.

Nu mai puţin de 14 peşteri întregesc frumuseţea acestui loc cu o istorie bogată, scrisă de nume importante ale neamului românesc.
În Peştera de la Mănăstirea Tismana, este închisă cu grilaj metalic, a fost ascuns tezaurul Băncii Naţionale Române în timpul celui de-al doilea război mondial. Se află langă mănăstire, pe versantul unde se află şi chilia Sfântului Nicodim, la o altitudine de 350 m.

Această prezentare necesită JavaScript.

Columnele gigant din Steiul Coziei găzduiesc şi astăzi cuiburi de şoimi, şoimii de aici fiind folosiţi în vechime ca şoimi de vânătoare. Piatra tăiată sau piatra lui Iorgovan este un străvechi megalit „clasic”, cu trei funcţii practice: indică pasul Cerna – Jiu, deci trecerea spre Retezat, direcţia nord şi delimitarea a două zone de relief distincte: zona montană şi dealurile Podişului Getic.

Megalitul este legat şi de legenda lui Iovan Iorgovan. El ar fi fost tăiat în două de paloşul acestuia, ca probă de încercare a tăriei metalului, înainte de a tăia capetele balaurului.

Columna Furniei (Mama) este cel mai valoros simulacru megalitic. După istoricul Nicolae Densuşianu, interesanta figură arhaică prelucrată primitiv în stâncă, o reprezintă pe zeiţa mamă Bendis, a geto-dacilor. La gura peşterii de aici, spre Eroni sunt câteva columne calcaroase, greu accesibile care mai ascund câteva guri strâmte de peşteri.

Cheile Sohodolului de Izvarna sunt deosebit de spectaculoase, valea fiind îngustă şi adâncă, străjuită de calcare iar Cascada Pastravariei si Cascada Mânăstirii pot fi observate mai ales in anotimpul ploios când debitul acestora creşte considerabil.

Sunt doar câteva din locurile pe care le puteti vedea intr-o călatorie la pas prin tara castanilor.
Daca ai norocul să-l intalneşti pe profesorul Nicolae Tomoniu, cu siguranţă imaginea ta despre acest loc se va imbogătâţi cu veacuri de istorie, cu chipuri de oameni, care şi-au dedicat iubirea si piceperea locurilor unde s-au născut sau care i-au adoptat.

Ai afla atunci că regele Mihai venea la Tismana, prilej de a se organiza parade ale portului popular, concursuri de frumusete si alte manifestari culturale. Ai afla că pe aceste meleaguri, pe la 1900, turismul era infloritor, localitatea fiind declarata zona climaterica, Valea Tismenii oferind liniste si aer curat.

Destinaţia zilei: „Ponoarele, locul unde pietrele nasc pietre”

Publicat de Stefania Grigore, 23 septembrie 2014, 20:41

Dacă ar fi să alegem împreună un loc pe care să-l vizităm în comuna Ponoarele din judeţul Mehedinţi , aş fi într-o mare încurcătură.

Cred ca mi-aş dori să mă multiplic şi să fiu în acelaşi timp in toate locurile minunate pe care natura le-a creat în acest loc în care Dumnezeu a biruit Diavolul şi le-a daruit oamenilor să se bucure.

Şi din fericire avem ce să vizităm aici. Venind dinspre Baia-de-Arama, îţi apar în faţă câmpurile ce par a fi cultivate cu pietre, cunoscute sub numele de câmpul de lapiezuri.

Câmpul de lapiezuri

La intrarea în comună, pe partea dreaptă, se află lapiezurile de la Brăzişori, prezentând forme masive şi rotunjite „căpăţâni de calcar ce seamănă cu nişte căpiţe”. Lapiezurile de pe Cornetul Mare au forme mai simple şi mai puţin spectaculoase.

Cele mai cunoscute şi mai interesante sunt lapiezurile din Dealul Peşterii care formează două câmpuri distincte: Câmpul Cleopatrei şi Câmpul Afroditei, numite astfel după cele două frumuseţi ale antichităţii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu sau Podul natural cum i se mai spune se află în centrul localităţii, în apropiere de primărie, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului.

El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 m lungime, 13 m înălţime, 22 m lăţime şi 9 m deschidere.

Această prezentare necesită JavaScript.

Este unul din cele trei poduri naturale din lume

Multe legende vorbesc despre cum s-au nascut Podul lui Dumnezeu si Lacul Zăton.
Una dintre ele spune că de mult aici locuia necuratul, chiar in peştera Ponoare. Săturându-se de răul pe care acesta îl făcea, oamenii i-au cerut lui Dumnezeu să-i scape de el. Astfel Dumnezeu a lovit cu palma tavanul pesterii şi acesta s-a prabusit peste intrare. Cu toate acestea, Necuratul a scăpat, ieşind pe sub deal, pe cealaltă gură a peşterii, cea care duce spre Lacul Zătonul Mare. Nervos, Aghiuţă s-a agăţat cu ghearele de vărful Dealului Peşterii, formănd şanţuri in calcar, locurile numite campiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Dracu s-ar fi urcat apoi pe Stanca Diavolului, loc de unde veghează la oamenii care intră in peşteră şi pe care uneori ii ineacă in Lacul Zătonul Mare.

Alte legende spun că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfântul Nicodin să treacă spre Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, loc unde a vrut să construiască o mănăstire. Altele vorbesc despre faptul că ar fi fost construit chiar de legendarul Hercule sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmărea balaurul ce-i răpise măndruţa.

Legenda lui Nicodim chiar se potriveşte intr-o oarecare măsură. Călugărul Nicodim căuta cascada care i s-a arătat în vis, deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. S-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvorăşte acest părău, insă două familii l-au făcut să plece. I-au pus in traistă o găină tăiată şi un cuţit. Apoi l-au acuzat de furt. A trebuit să plece ruşinat de pe aceste meleaguri. A lăsat in urmă un blestem. Anume, ca apa să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o inghită pămăntul. Lucru care s-a şi intămplat. Asta pentru că de-a lungul ei s-au construit opt mori care au fost abandonate, iar in apă nu trăieşte nici o vietate. Apa este înghiţită la propriu de pămănt. Este înghiţită de peşteră, care o aruncă afară atunci cănd plouă îndelungat.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lacul fantoma

Aşa s-ar fi născut lacul fantoma, cunoscut sub numele de Zatonul Mare, fenomen carstic ce prezintă particularităţi deosebite şi poate atinge dimensiuni impresionante, de aproape 2 Km şi o adâncime de 20 m în punctul maxim de la nivelul sorbului. El este mărginit de potcoava Dealului Peşterii, de Cracul Buicanilor, Cornetul Cujniţei, Dealul Băluţei şi Dosul Buseştilor pe care se văd urmele teraselor lăsate de nivelul schimbător al apelor..

Zătonul Mic se formează la nord-est de Podul lui Dumnezeu, în partea opusă Zătonului Mare, atunci când precipitaţiile sunt abundente, iar debitul pârâului care vine de sub Stei nu mai poate fi preluat de către sorb.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pădurea de liliac Ponoarele, cu o suprafaţă de 20 de ha, reprezintă o rezervaţie botanică şi are caracterul de unicat atât prin speciile floristice cât şi prin fauna specifică.

Pădurea poate fi admirată în deplinătatea frumuseţii sale, mai ales la începutul lunii mai, când devine un adevărat covor de flori de liliac şi frăsinică, un parfum îmbietor si cand are loc şi sărbătoarea liliacului, o manifestare folclorică de interes naţional, la care, în amfiteatrul natural al văii Prislopului, se întrec formaţii şi solişti de renume.

Această prezentare necesită JavaScript.

Peşterile Ponoarele si Bulba

Ca şi cum frumusetile de pe pamant nu ar fi fost suficient, călătorul împătimit poate să coboare în adancurile pesterii Ponoarele, în imediata apropiere a podului. Ea are o lungime de 734 m şi găzduieşte o colonie de lilieci protejaţi prin lege. E bine ca peştera să fie vizitată cu ghid şi echipament adecvat, ieşirea spre Zăton fiind foarte dificilă. Peştera Bulba, cunoscută şi sub numele de Peştera Mare sau Peştera de la Baia, se întinde de fapt sub teritoriul comunei Ponoarele, sub dealurile Brăzişori şi Cornet, pe o distanţă de peste 1.560 m lungime, avand galerii de o frumusete răpitoare.

Această prezentare necesită JavaScript.