Publicat de Andra Radu,
19 ianuarie 2022, 13:40 / actualizat: 19 ianuarie 2022, 14:42
La nivelul municipiului Ploiești, rata de infectare cu noul coronavirus a depăşit, astăzi, trei cazuri la mia de locuitori, arată datele postate pe site-ul oficial al DSP Prahova.
19 unităţi administrativ-teritoriale se află în scenatiul roșu. Sinaia se află în capul listei, urmată de Azuga şi Buşteni.
La Ploieşti, rata de infectare cu noul coronavirus este 3,11, iar municipiul Câmpina are o incidenţă de 4,29 cazuri la mia de locuitori.
Alte 32 de unităţi administrativ-teritoriale sunt în scenariul galben.
Ministerul Afacerilor Externe face un apel către toţi cetăţenii români aflaţi încă în Africa de Sud, care doresc să părăsească ţara şi nu şi-au notificat încă intenţia de a se repatria, să o facă în cel mai scurt timp.
„Ambasada României la Pretoria şi Consulatul General al României la Cape Town gestionează, la acest moment, situaţia a 39 de cetăţeni români (turişti şi membri ai unei delegaţii sportive) ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aveau rezervări. Astfel, faţă de situaţia din cursul zilei de sâmbătă, 27 noiembrie, când MAE avea în evidenţă 36 de cetăţeni români, MAE informează că un cetăţean român a reuşit să părăsească Africa de Sud cu un zbor de linie, iar alţi 4 cetăţeni români şi-au notificat prezenţa la Ambasada României şi au solicitat sprijin consular.
Totodată, suplimentar celor 39 de cetăţeni români cărora li se oferă asistenţă, încă 7 cetăţeni români care solicitaseră asistenţă consulară celor două misiuni diplomatice au reuşit să îşi rezerve locuri pe alte curse către Europa şi au plecat deja ori sunt programaţi să plece în cursul zilei de astăzi”, precizează, duminică, MAE.
MAE menţionează că reprezentanţii misiunilor diplomatice şi consulare ale României în Africa de Sud s-au aflat şi se află în contact permanent cu cetăţenii români care au solicitat sprijin consular şi acţionează în prezent în strânsă coordonare cu celelalte instituţii competente pentru a acorda întreg sprijinul pentru buna desfăşurare a operaţiunilor de repatriere a cetăţenilor români, prin organizarea unui zbor special în perioada imediat următoare, în conformitate cu deciziile recent adoptate în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Pretoria: +27 0123464231; +27 124600061 şi ale Consulatului General al României la Cape Town: +27 021 761 5932; + 27 021 761 22 84, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +27 828 19 1765 sau cel al oficiului consular +27 79 27 22 466.
MAE foloseşte acest prilej pentru a recomanda cetăţenilor români aflaţi în statele afectate de noua variantă de coronavirus să menţină legătura cu companiile aeriene, operatorii de turism, precum şi cu misiunile diplomatice şi consulare ale României din zonă, în vederea identificării unor alternative de revenire în România, dacă situaţia o impune.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să analizeze cu atenţie oportunitatea oricărei deplasări către statele afectate de noua variantă de coronavirus şi să se informeze temeinic anterior deplasării prin consultarea secţiunii Atenţionări de călătorie COVID-19 de pe pagina de internet a MAE https://www.mae.ro/node/51759 pentru informaţii privind măsurile adoptate de alte state în contextul pandemiei de COVID-19.
Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, stabilind măsuri suplimentare de control al pandemiei de COVID-19, prin care se interzice, începând de luni, pentru o perioadă de 30 de zile, organizarea de evenimente private, devine obligatorie masca de protecţie, iar pentru multe activităţi va fi necesar certificatul de vaccinare sau de trecere prin boală.
Toate măsurile se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată la 14 zile.
De la ora 22:00 şi până la 5:00, pe întreg teritoriul ţării, va fi interzisă circulaţia, excepţie făcând persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care trebuie să prezinte organelor de control certificatul verde.
Excepţii de la prevederea referitoare la circulaţie:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de
persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
Astfel, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise.
Accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale se face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală.
„În magazinele esenţiale se intră cu măsurile de sănătate publică, dar fără certificat verde. În rest, se intră cu certificat verde, pentru persoane vaccinate sau trecute prin boală. Copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spaţiile respective decât dacă sunt însoţiţi de un adult care este cu certificat valabil de vaccinare sau trecut prin boală”, a explicat Arafat într-o conferinţă de presă.
În magazinele alimentare din interiorul centrelor comerciale de tip mall se va putea intra doar cu certificatul verde.
„Tot ce este în mall, numai cu certificat verde. Dacă n-ai certificat verde, te duci la o farmacie care nu este în mall. Dacă nu ai certificat verde, te duci la magazine care nu sunt în mall, adică la magazine alimentare”, a arătat Arafat, menţionând că există şi varianta comenzilor la domiciliu.
Totodată, conform hotărârii adoptate de Guvern, „accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcaşurile de cult, unde se desfăşoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară”.
Masca devine obligatorie „peste tot”, fiind anulate toate excepţiile.
Competiţiile sportive se vor desfăşura fără public, concertele şi spectacolele în aer liber vor fi interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la capacitate de 30%, însă cu certificat verde sau dovada trecerii prin boală.
Programul restaurantelor va fi limitat la ora 21:00 şi vor putea intra doar persoanele cu cerificat verde COVID sau care au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi s-au vindecat.
„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-21:00; activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00-21:00”, mai prevede hotărârea.
Barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise. La piscine şi săli de jocuri de noroc este permis accesul în limita a 30% din spaţiu pentru cei vaccinaţi cu schemă completă şi trecuţi prin boală, în intervalul orar 5:00-21:00. Aceleaşi condiţii sunt şi la locurile de joacă pentru copii.
Cultele religioase pot organiza slujbele şi rugăciuni colective în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, precum şi procesiuni.
Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite.
Există şi varianta organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie sanitară.
Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
Elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor intra în vacanţă în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie. Activităţile de tip after-school se suspendă pe o perioadă de 14 zile.
În ultimul său raport privind singurătatea în Uniunea Europeană, Centrul de Cercetare Unit European (JRC) a constatat că în timpul pandemiei de coronavirus numărul persoanelor care se simt singure s-a dublat la toate grupele de vârstă.
Oamenii de știință avertizează asupra faptului că în UE există riscul dezvoltării „pandemiei de singurătate”, risc care impune intervenția neîntârziată și măsuri eficiente de contracarare.
„Potrivit raportului amintit, fiecare al patrulea cetățean al UE se simte singur. Comparativ cu anul 2016, gradul de singurătate între persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani a crescut de patru ori”, se arată în raport.
Dacă în 2016 în jur de 12% dintre locuitorii UE se simțeau singuri, în timpul pandemiei această cifră a crescut până la 25%. Totodată, singurătatea este o problemă cu care în acest moment se confruntă, în egală măsură, toate categoriile de vârstă, fie că e vorba de bărbați sau de femei.
Mai mult decât atât, suferă la fel de mult de singurătate locuitorii de la oraș, cât și cei din mediul rural. Dacă înainte de pandemie Europa de Nord se remarca prin cel mai scăzut nivel de singurătate (numai 6%), în acest moment toate regiunile UE au, practic, același nivel de singurătate (între 22% și 26%).
Mai mult decât atât, sentimentele pozitive ale cetățenilor UE ( sentimente de veselie, de calm, de a fi activ, curiozitatea, interesul) au scăzut în medie cu 20-30%, au crescut cu același procent emoțiile negative, inclusiv tensionarea și deprimarea.
„Pandemia de coronavirus a adus pe primul plan probleme cum ar fi singurătatea și izolarea socială. Trebuie să ne gândim cum putem construi, cu eforturi comune, o societate mai stabilă și mai unită în UE”, a spus vicepreședintele Comisiei Europene pentru problemele demografiei, Dubravka Šuica.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a decis prelungirea, până la data de 2 mai, a restricţiilor aplicate în municipiile Ploieşti şi Câmpina. În cele două municipii, dar şi în trei comune, perioada de aplicare a măsurilor restrictive a fost prelungită cu 14 zile.
Aceleaşi măsuri aferente unităţilor administrativ-teritoriale care au incidenţa cazurilor de COVID-19 mai mare de 3/1.000, dar mai mică sau egală cu 4/1.000 sunt valabile în continuare în alte 15 UAT-uri, între care staţiunile Sinaia şi Buşteni.
De asemenea, în comuna Vadu Săpat, care are o rată de infectare cu noul coronavirus de 5,64 cazuri la mia de locuitori, conform raportării de luni a Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, rămân valabile restricţiile suplimentare de weekend care vizează limitarea circulaţiei persoanelor după ora 20:00 şi închiderea magazinelor la ora 18:00.
Trei noi focare COVID-19 au fost anunţate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, la Primăriile din Moşniţa Nouă (11 cazuri), la Primăria Balinţ (5 cazuri) şi la Penitenciarul Timişoara (19 cazuri).
Au fost închise două focare, la Universitatea Politehnica (10 cazuri) şi la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara (27 de cazuri), rămânând active 10 focare COVID-19.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat 346 noi cazuri confirmate de COVID-19 în judeţ, din care 172 în Timişoara, din care două cadre medicale.
În spitalele din judeţ erau 493 de pacienţi internaţi infectaţi cu SARS-CoV-2, din care 64 în ATI. S-au înregistrat şase decese, în ultimele 24 de ore.
Rata infectare este de 6,08 la nivelul judeţului (uşoară scădere), iar în Timişoara de 8,23 (în scădere). În localităţile periurbane, aceasta este de 10,85 la Moşniţa Nouă (în creştere), de 10,56 la Giroc (în creştere), 7,23 la Ghiroda (în scădere) şi de 6,61 la Dumbrăviţa (în scădere).
Indici ridicaţi de contaminare se menţin în Pădureni (12,97, constant), Jebel (10,86, în scădere), Orţişoara (12,38 constant).
Până astăzi, 11 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 845.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 774.277 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.236 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 873 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 21.252 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 10.03.2021 (10:00) – 11.03.2021 (10:00) au fost raportate 96 de decese (47 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.425. Dintre acestea, 1.171 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.258.854 de teste RT-PCR și 390.803 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.454 de teste RT-PCR (17.822 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.632 la cerere) și 9.801 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 49.670 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.004 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.554 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 137 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.121 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 646 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.480 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2: 2.541 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia, 7 în Republica Coreea și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația și Bosnia și Herțegovina.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 186 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Până astăzi, 5 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 820.931 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19. 752.234 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.342 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 834 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 20.785 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 04.03.2021 (10:00) – 05.03.2021 (10:00) au fost raportate 101 decese (49 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.
97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.222. Dintre acestea, 1.067 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.133.554 de teste RT-PCR și 342.496 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.868 de teste RT-PCR (16.471 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.397 la cerere) și 8.469 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 45.407 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.212 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.963 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 127 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.516 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 630 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.477 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2: 2.539 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia, 7 în Republica Coreea și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația.
De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 186 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Până astăzi, 23 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 784.711 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 728.252 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.382 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 858 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 20.013 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 22.02.2021 (10:00) – 23.02.2021 (10:00) au fost raportate 119 decese (68 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.
118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.463. Dintre acestea, 978 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.904.761 de teste RT-PCR și 262.823 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.599 de teste RT-PCR (15.082 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.517 la cerere) și 9.381 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 38.666 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.623 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.814 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 162 de persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 9.108 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2: 2.501 în Italia, 2.454 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația.
De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 151 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
2.676 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a peste 30.000 de teste la nivel naţional, dintre care 23.287 sunt teste RT-PCR şi 7.180 teste rapide antigenice, a informat Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 732.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 678.473 au fost declarate vindecate.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 5.472.825 teste RT-PCR şi 128.485 teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 23.287 de teste RT-PCR (14.755 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.532 la cerere) şi 7.180 de teste rapide antigenice.
111 persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de GCS. Este vorba despre 67 de bărbaţi şi 44 de femei internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.
Opt decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, şapte la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 28 la categoria de peste 80 de ani.
Un număr de 106 de decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, doi pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, marţi înregistrând o incidenţă de 3,17 cazuri la mia de locuitori, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară, când a avut 3,18 cazuri la mia de locuitori.
Municipiul Bucureşti rămâne în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, după ce marţi a înregistrat 1,96 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când au fost 2,02 cazuri la mia de locuitori.
Alte opt judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3) şi 32 de judeţe în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Vrancea – 0,41, Olt – 0,45, Buzău – 0,48, Harghita – 0,56.
7.855 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 967 la terapie intensivă.
Pe teritoriul României, 40.092 persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 10.310 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 57.896 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată – 166.
Până astăzi, 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 625.449 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.509 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 427 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 17.271 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 17.01.2021 (10:00) – 18.01.2021 (10:00) au fost raportate 50 de decese (28 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Maramureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.
44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.710. Dintre acestea, 1.084 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.170.357 de teste RT-PCR și 46.176 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.808 teste RT-PCR (4.303 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.505 la cerere) și 3.093 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 36.522 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.406 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.762 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 121 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.407 apeluri la numărul unic de urgență 112.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.440 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.941 în Italia, 1.515 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 95 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 136 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Bilanțul cetățenilor români infectați cu SARS-CoV-2!
Publicat de Andra Radu,
12 ianuarie 2021, 15:29 / actualizat: 12 ianuarie 2021, 16:36
Până astăzi, 12 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 676.968 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 605.045 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.697 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.044 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 16.881 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 11.01.2021 (10:00) – 12.01.2021 (10:00) au fost raportate 156 de decese (105 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.
147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.783. Dintre acestea, 1.073 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.048.928 de teste. Dintre acestea, 23.667 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.971 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.696 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 569 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 ianuarie.
Pe teritoriul României, 31.401 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.799 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.071 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.193 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.020 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.264 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.395 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 30 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 50 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia și Federația Rusă.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 133 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 2 în Irlanda, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
5.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 34.343 de teste la nivel naţional, a informat Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 654.007 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 586.764 de persoane au fost declarate vindecate.
La nivel naţional, până la această dată au fost prelucrate 4.902.726 de teste. Dintre acestea, 34.343 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.072 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.271 la cerere.
728 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19 în urma retestării.
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus creşte la 7.115, iar cel al deceselor la 132, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit GCS, dintre românii din diaspora infectaţi, 1.939 sunt în Italia, 1.322 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 20 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 10 în Irlanda şi câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazahstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore şi Federaţia Rusă.
De la începutul pandemiei şi până în acest moment, 132 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19: 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia şi câte unul în Elveţia, în SUA, în Brazilia, în Republica Congo, în Grecia, în Iran şi în Irlanda.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.
Un număr de 4.322 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 21.528 de teste la nivel naţional, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 632.263 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Totodată, 560.793 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.797.449 de teste. Dintre acestea, 21.528 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.313 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.215 la cerere.
Alte 171 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore din cauza noului coronavirus. În intervalul 30.12.2020 (10,00) – 31.12.2020 (10,00) au fost raportate 171 de decese (100 de bărbaţi şi 71 de femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, un deces la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, trei decese la categoria de vârstă 40 – 49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 59 decese la categoria de peste 80 de ani.
Potrivit GCS, 166 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
De la începutul pandemiei, 15.767 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
9.124 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.130 la terapie intensivă.
Pe teritoriul României, 32.581 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.099 se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.113 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 54 de persoane.
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a crescut la 7.063, iar cel al deceselor a rămas la 130, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.
Conform sursei citate, dintre cei 7.056 de cetăţeni români din străinătate confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2, 1.939 sunt în Italia, 1.290 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazahstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan şi Federaţia Rusă.
De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până în prezent, au murit 130 de cetăţeni români aflaţi în străinătate infectaţi cu noul coronavirus: 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, câte unul în Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, câte unul în Luxemburg, Tunisia şi Argentina.
Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.
2.489 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 7.116 de teste la nivel naţional, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Pe teritoriul României au fost confirmate, până în prezent, 593.783 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 501.896 persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.607.030 de teste. Dintre acestea, 7.116 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.310 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.806 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 69 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 21 decembrie.
11.430 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.255 la terapie intensivă. Pe teritoriul României, 41.342 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 10.738 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 61.868 de persoane se află în carantină la domiciliu şi 162 în carantină instituţionalizată.
87 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor ajungând la 14.481.
Conform GCS, în intervalul 20 decembrie (10:00) – 21 decembrie (10:00), au fost raportate 87 decese (45 bărbaţi şi 42 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, şase la categoria de vârstă 50-59 de ani, 23 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani şi alte 28 la categoria de peste 80 de ani.
Potrivit GCS, 81 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru cinci pacienţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a rămas la 7.036, iar cel al deceselor la 128, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Conform sursei citate, dintre cei 7.036 de cetăţeni români din străinătate confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2, 1.938 sunt în Italia, 1.283 în Spania, 167 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 4 în Suedia, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 2 în Muntenegru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt şi Federaţia Rusă.
De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până în prezent, au murit 128 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, infectaţi cu noul coronavirus: 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia şi câte unul în Suedia, Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
Până astăzi, 15 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 565.758 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 465.050 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.171 cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 947 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 13.698 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 14.12.2020 (10:00) – 15.12.2020 (10:00) au fost raportate 204 decese (133 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 58 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 55 decese la categoria de peste 80 de ani.
190 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.202. Dintre acestea, 1.255 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.461.315 teste. Dintre acestea, 25.185 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.740 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.445 la cerere.
Pe teritoriul României, 42.590 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.666 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.751 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 138 de persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.000 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus: 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 125 în Franța, 3.085 în Germania, 167 în Marea Britanie, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 4 în Suedia, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 2 în Muntenegru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt și Federația Rusă.
De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Municipiul Alba Iulia va ieşi în această noapte noaptea din carantina instituită în urmă cu o lună, când rata de infectare la 1.000 de locuitori era de 10,07, în prezent aceasta fiind de 5,35, potrivit unei decizii adoptate în şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba.
„Deşi rata de infectare la 1.000 de locuitori pentru municipiul Alba Iulia (5,35) este situată peste media la nivel naţional (4,37), membrii CJSU au analizat toate aspectele referitoare la rata de infectare, rata de transmitere comunitară, respectarea măsurilor impuse de autorităţi, precum şi capacitatea spitalelor de a primi pacienţi şi au decis ieşirea din carantină a municipiului reşedinţă de judeţ”, se menţionează într-un comunicat.
Prefectul judeţului Alba, Nicolae Albu, a apreciat, potrivit sursei citate, că „efortul comun, al tuturor cetăţenilor, depus pe parcursul celor 4 săptămâni de carantină, nu a fost în zadar şi a dus la o scădere a numărului de cazuri şi la o transmitere comunitară mai redusă”.
Rămân în vigoare o serie de măsuri restrictive impuse de rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire de peste 3 la 1.000 de locuitori.
Municipiul Alba Iulia a intrat în carantină în 17 noiembrie pentru o perioadă de 14 zile, ulterior fiind două prelungiri a câte 7 zile.
7.439 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în urma efectuării a 29.151 de teste la nivel naţional, a informat Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Pe teritoriul României, au fost confirmate, până în prezent, 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 416.797 persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional au fost prelucrate 4.293.672 teste. Dintre acestea, 29.151 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 19.176 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.975 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 249 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 8 decembrie.
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus rămâne la 6.914 şi cel al deceselor la 127.
Dintre cei 6.914 de cetăţeni români din străinătate confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2 1.936 sunt în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia şi Egipt.
De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment au murit 127 de cetăţeni români aflaţi în străinătate infectaţi cu noul coronavirus: 32 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia şi câte unul în Suedia, Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
Cetăţenii românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Până la data de 7 decembrie, au fost raportate 14.080.951 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, şi Germania.
La nivel mondial, până la data de referinţă, s-au înregistrat un total de 66.872.117 persoane infectate, dintre care 1.536.855 au decedat, iar 42.476.412 au fost declarate vindecate.
Spitalul Militar din Craiova va fi centru regional de vaccinare anti-COVID-19, afirmă ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, într-un mesaj publicat pe Facebook.
El a detaliat că a vizitat joi câteva secţii ale unităţii sanitare unde va fi deschisă o secţie pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus.
„Deşi spitalul este non-COVID, am fost plăcut surprins de preocuparea celor de aici pentru a pune la punct o secţie în care să fie trataţi pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 cu probleme. Au fost stabilite circuitele, au fost identificate şi începute lucrările de modernizare şi adaptare a procedurilor pentru a nu perturba activitatea curentă din spital, iar lucrurile sunt pe drumul cel bun”, declară Ciucă.
În acest context, spune ministrul, a avut o discuţie şi despre campania de vaccinare.
„Pe lângă Institutul Cantacuzino, care este centru principal de depozitare a vaccinului anti-COVID-19, Spitalul Militar din Craiova va fi centru regional de vaccinare, cu multiple sarcini în păstrarea, depozitarea şi chiar administrarea vaccinului”, afirmă Nicolae Ciucă.
7.753 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 30.740 de teste la nivel naţional, informează, astăzi, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 430.605 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 304.188 persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.939.421 de teste. Dintre acestea, 30.740 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.069 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.671 la cerere.
13.667 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.204 la terapie intensivă.
Pe teritoriul României, 46.501 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 12.688 se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 79.304 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar 13 în carantină instituţionalizată.
Alte 196 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 10.373.
Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 196 de decese (129 bărbaţi şi 67 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din spitalele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, opt decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 61 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 51 decese la categoria de peste 80 de ani.
Conform GCS, 184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, nouă pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus rămâne 6.864, iar cel al deceselor se menţine la 126.
Potrivit GCS, 1.935 de români au fost confirmaţi, până acum, cu infecţie cu SARS-CoV-2 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia şi Egipt.
De la începutul epidemiei şi până la acest moment, au decedat 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate infectaţi cu SARS-CoV-2: 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia şi câte unul în Suedia, Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia, precizează GCS.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, câte doi în Indonezia şi Namibia şi câte unul în Luxemburg şi Tunisia.
Municipiul Bistriţa va intra în carantină, pentru 14 zile, începând de joi, 19 noiembrie, ora 5:00, potrivit ordinului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă publicat miercuri în Monitorul Oficial. Demersurile pentru intrarea în carantină a municipiului Bistriţa au fost începute de către autorităţi în urmă cu două zile.
Miercuri, potrivit datelor comunicate de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul reşedinţă era de 9,4 la mia de locuitori, cu menţiunea că, dacă sunt excluse focarele, acest indicator ar fi de 8,65 la mie.
Potrivit restricţiilor impuse, circulaţia persoanelor în intervalul orar 22:00 – 6:00 se va face doar în interes profesional, pentru asistenţă medicală de urgenţă, pentru îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, pentru a acorda asistenţă persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori în caz de deces al unui membru de familie.
De asemenea, s-a stabilit ca persoanele cu vârsta de peste 65 de ani să facă deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază între orele 10.00-14,00, în timp ce restul populaţiei va folosi intervalele orare 6:00 – 10:00 şi 14:00 – 20:00.
Magazinele vor fi nevoite să limiteze numărul de persoane care au acces în interior la maximum 30% din capacitate, iar cele care funcţionează în mall-uri vor fi închise sâmbăta, duminica şi de sărbătorile legale, cu excepţia celor care comercializează produse alimentare, de tip fast-food cu livrare la domiciliu, hrană pentru animale şi a farmaciilor.
Slujbele religioase vor fi oficiate doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă numai personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior, se va respecta norma de 4 metri pătraţi / persoană.
Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maximum opt persoane în interior şi maximum 20 în exterior, iar evenimentele de stare civilă pot fi oficiate cu maximum 10 persoane în interior şi 20 în exterior.
Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a publicat pe pagina de socializare modelul declaraţiei pe propria răspundere pe care locuitorii municipiului Bistriţa vor trebui să o completeze pentru a-şi justifica deplasările în perioada în care oraşul se va afla în carantină.
Raed Arafat a anunţat că municipiul Sibiu va intra în carantină începând de luni, 16 noiembrie, ora 00:00, această măsură fiind dispusă pentru o perioadă de două săptămâni.
Decizia a fost luată într-o şedinţă de urgenţă, la care a participat şi vicepremierul Raluca Turcan.
De asemenea, Raluca Turcan a anunţat că directorul DSP Sibiu, Gabriel Budescu, a demisionat. Aceasta aşteaptă şi demisia directorului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Liliana Coldea.
Cele două demisii anunţate de către vicepremierul Turcan vin după ce Guvernul a decis, în şedinţa de joi seara, eliberarea lui Rareş Macrea din funcţia de subprefect al judeţului Sibiu.
Conform GCS, judeţul Sibiu se situează pe primul loc în ţară în ce priveşte rata de infectare, situată vineri la 7,78 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat 7,4 la mia de locuitori.
În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr de 470 de persoane.
10.260 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 38.389 de teste la nivel naţional.
Până astăzi, 6 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 195.971 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.260 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 7.663 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 05.11.2020 (10:00) – 06.11.2020 (10:00) au fost raportate 123 decese (69 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani.
119 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.133. Dintre acestea, 1.001 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.418.245 de teste. Dintre acestea, 38.389 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.568 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 16.830 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 238 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 6 noiembrie.
Pe teritoriul României, 40.615 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.186 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.563 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 14 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.535 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 918 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 8.334 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.057.005 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.854 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 151.811 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 6.470 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 25.10.2020 (10:00) – 26.10.2020 (10:00) au fost raportate 79 de decese (45 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.726. Dintre acestea, 823 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.064.698 de teste. Dintre acestea, 8.709 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.229 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.480 la cerere.
Pe teritoriul României, 25.781 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.963 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.855 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.475 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.704.050 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 11 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 876 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 22.10.2020 (10:00) – 23.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani.
81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.002.800 de teste. Dintre acestea, 35.351 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.333 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 5.887 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 octombrie.
Pe teritoriul României, 24.199 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.725 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.617 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 912 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.316 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 857.413 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 9 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Peste 4.000 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19!
Publicat de Andra Radu,
16 octombrie 2020, 14:00 / actualizat: 16 octombrie 2020, 16:30
Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 172.516 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 127.076 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.026 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 742 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 5.749 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 15.10.2020 (10:00) – 16.10.2020 (10:00) au fost raportate 75 de decese (43 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.838. Dintre acestea, 726 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.800.912 teste. Dintre acestea, 30.325 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.337 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.988 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 106 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 octombrie.
Pe teritoriul României, 17.874 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.155 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 42079 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.235 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.182 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.995 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 906.255 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.828 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.013 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar și Vatican.
De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 653 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 5.299 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 08.10.2020 (10:00) – 09.10.2020 (10:00) au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.
51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.772. Dintre acestea, 613 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.627.544 de teste. Dintre acestea, 29.282 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.286 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.996 la cerere.
Pe teritoriul României, 12.935 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.418 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.009 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.164 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.438 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 4.519 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 708.995 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.777 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 509 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 4.862 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 30.09.2020 (10:00) – 01.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (28 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.617. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.445.488 de teste. Dintre acestea 25.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.991 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.806 la cerere.
Pe teritoriul României, 8.169 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.497 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.844 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 2 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.366 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 645 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 62.000 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatată, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.701 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Publicat de Andra Radu,
11 septembrie 2020, 14:00 / actualizat: 11 septembrie 2020, 15:48
Până astăzi, 11 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 101.075 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.391 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 4.100 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 10.09.2020 (10:00) – 11.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (25 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.
34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.125. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.041.921 de teste. Dintre acestea 26.149 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.734 la cerere.
Pe teritoriul României, 10.772 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.754 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.129 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.051 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 508 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 651 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 172.100 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.599 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 1.905 în Italia, 1253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.
De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Activitatea deputaților europeni până la sfârșitul lui 2020
Publicat de Camelia Teodosiu,
7 septembrie 2020, 14:51 / actualizat: 9 septembrie 2020, 14:52
În lunile următoare, deputații europeni au în plan să voteze bugetul pe termen lung al Uniunii Europene și o nouă lege privind clima și să continue dezbaterile despre viitorul Europei.
Bugetul pe termen lung și planul de redresare
În luna mai, Comisia a propus un plan de stimulare economică de 750 de miliarde EUR. Acesta, însoțit de o propunere revizuită de buget al Uniunii pentru 2021-2027 de 1,1 mii de miliarde EUR, va contribui la combaterea șocului creat de pandemia de coronavirus și va deschide calea către un viitor durabil. Propunerile fac obiectul unor negocieri între Parlament și statele membre, reunite în Consiliu.
Pactul Verde
În septembrie, Comisia pentru mediu a Parlamentului (ENVI) va vota legea Uniunii Europene privind clima, astfel cum a fost propusă de Comisia Europeană în luna martie. Se va vota și modul în care Uniunea Europeană poate să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Dosarul va fi probabil votat în sesiunea plenară din octombrie.
Conferința privind viitorul Europei
Conferința privind viitorul Europei este o inițiativă nouă, care analizează ce schimbări sunt necesare pentru a pregăti mai bine Uniunea Europeană pentru viitor. Conferința trebuia să înceapă în luna mai, dar a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19. Parlamentul a subliniat, într-o rezoluție votată în vară, că activitatea conferinței trebuie să înceapă „cât mai repede posibil în toamnă”. Conferința ar trebui să se desfășoare pe o perioadă de doi ani.
Brexit
În prezent au loc discuții pentru a ajunge la un acord referitor la relațiile viitoare dintre Uniunea Europeană si Regatul Unit. Versiunea actuală a acordului de retragere prevede o perioadă de tranziție până la sfârșitul lui decembrie 2020. Așadar, obiectivul este ca cele două părți să încheie negocierile înainte de sfârșitul anului. Un acord poate intra în vigoare numai dacă este aprobat de Parlament.
Actul legislativ privind serviciile digitale
În cadrul Strategiei digitale europene, Comisia a anunțat că va prezenta un pachet legislativ referitor la serviciile digitale către finalul anului 2020. Pachetul este menit să ajute piața unică a serviciilor digitale să devină mai puternică. Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO), Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) și Comisia pentru afaceri juridice (JURI) și-au publicat proiectele de raport pe această temă. Comisiile ar trebui să le voteze în septembrie.
Strategia industrială
În martie 2020, Comisia a prezentat o nouă strategie industrială pentru Europa. Comisia se asigură prin această strategie că întreprinderile din Europa pot să facă tranziția către neutralitatea climatică și un viitor digital. Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din cadrul Parlamentului va vota raportul elaborat în acest sens de membrii săi în septembrie. Votul în plen este programat să aibă loc două luni mai târziu.
Reforma PAC (politica agricolă comună)
Etapa finală a negocierilor despre modul în care ar trebui să arate sectorul agricol european după 2020 va depinde de încheierea unui acord referitor la bugetul Uniunii Europene pentru 2021-2027. Se va lua în considerare și Pactul verde european.
Uniunea Europeană pregătește o serie de norme noi care vor consolida drepturile călătorilor din transportul feroviar și vor include compensații mai mari în cazul întârzierilor și mai mult ajutor pentru persoanele cu dizabilități. Obiectivul este de a finaliza acest dosar legislativ înainte de anul 2021. Comisia a propus ca anul 2021 să fie Anul European al Căilor Ferate. Negocierile interinstituționale au fost reluate în iunie, după ce au fost întrerupte de pandemia de Covid-19.
Finanțarea participativă (crowdfunding)
În martie 2018, Comisia a prezentat o propunere de regulament referitor la furnizorii de servicii din domeniul finanțării participative. Propunerea face parte din Planul de acțiune pentru tehnologia financiară (FinTech) al Comisiei Europene. Piața finanțării participative din Uniunea Europeană este subdezvoltată în comparație cu alte economii mondiale importante pentru că nu există norme comune la nivelul întregii Uniuni. La exact doi ani de la prezentarea propunerii, Comisia pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu referitor la propunerea Comisiei.
Până astăzi, 19 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 73.617 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 33.566 pacienți au fost declarați vindecați și 8.551 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.409 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 624 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 3.106 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 18.08.2020 (10:00) – 19.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (19 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Prahova, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.
30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.067. Dintre acestea, 480 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.566.632 de teste. Dintre acestea 24.307 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.542 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.765 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 231 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 19 august.
Pe teritoriul României, 9.865 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.603 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.776 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.056 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 807 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.026 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 191.752 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.919 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.898 în Italia, 588 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 124 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Şapte angajaţi ai Teatrului de Balet din Sibiu sunt infectaţi cu noul coronavirus şi alte 58 de persoane cu care au intrat în contact se află în carantină.
„Vă informăm că în ceea ce priveşte situaţia epidemiologică în cadrul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu – Teatru de Balet Sibiu, în urma raportului anchetei epidemiologice, înaintat de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, în prezent a fost identificată evoluţia unui focar de infecţie, format din 7 persoane testate pozitiv.
Focarul a fost identificat în data de 03.08.2020, iar până în prezent un număr de 6 persoane au fost internate: 2 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi 4 la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. În urma anchetei au fost identificaţi un număr total de 58 de contacţi, dintre care 32 sunt contacţi de serviciu, iar 26 sunt contacţi de familie”, informează Prefectura Sibiu.
Potrivit sursei citate, balerinii trebuie să evite scenele care implică „un număr mare de persoane pe o suprafaţă restrânsă şi scenele cu contact direct apropiat îndelungat”.
„În ceea ce priveşte măsurile dispuse de DSP Sibiu, s-au plasat în carantină la domiciliu cei 58 de contacţi, s-a efectuat dezinfecţia spaţiilor de repetiţii, precum şi a întregii Case de Cultură, s-a solicitat un plan din partea unităţii cu privire la modalităţile e prevenire şi control a răspândirii virusului SARS-CoV-2, astfel că s-au restricţionat scenele care implică un număr mare de persoane pe o suprafaţă restrânsă şi se evită scenele cu contact direct apropiat îndelungat.
Utilizarea duşurilor este interzisă iar efectuarea coafurii şi machiajului se face cu echipamente de protecţie. De asemenea s-a recomandat angajaţilor să îşi monitorizeze starea de sănătate prin medicul de familie, iar în cazul în care prezintă simptome să apeleze numărul de urgenţă 112 în vederea transportării la spital pentru evaluarea stării de sănătate şi tratament specific”, se precizează în comunicat.
MAE informează că 19 cetăţeni români care lucrează la o fermă din localitatea Swisttal, districtul Rhein-Sieg, din Germania, au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus.
Potrivit MAE, 320 de români lucrează la acea fermă şi o primă testare a întregului personal a avut loc în data 18 iulie, o nouă testare urmând să fie efectuată joi.
În acest context, oficiul consular din Bonn a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la situaţia cetăţenilor români, iar o echipă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, luni, la ferma în cauză.
Conform informaţiilor obţinute de reprezentanţii consulatului, cetăţenii români depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 sunt asimptomatici, un singur român fiind internat în spital pentru o altă afecţiune, măsura fiind dispusă anterior depistării infecţiei. În prezent, starea de sănătate a cetăţeanului român internat este stabilă.
De asemenea, autorităţile germane şi reprezentanţii fermei au precizat că, până la efectuarea celei de-a doua testări, toţi lucrătorii fermei au fost plasaţi în carantină, iar persoanele infectate au fost izolate de restul angajaţilor, în spaţii special puse la dispoziţie.
Angajatorul şi-a manifestat disponibilitatea de a suporta costurile de repatriere pentru persoanele ale căror rezultate vor fi negative şi la a doua testare pentru infecţia cu noul coronavirus şi ale căror contracte de muncă expiră în perioada următoare, în măsura în care aceştia vor opta pentru revenirea în ţară.
Până astăzi, 13 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.948 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.552 au fost externate, dintre care 21.692 de pacienți vindecați și 1.860 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 413 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 854.241 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 328 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.105 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Grecia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Târgul meşterilor populari din România va avea loc în două serii!
Publicat de Andra Radu,
10 iulie 2020, 15:00 / actualizat: 10 iulie 2020, 16:24
Tradiţionalul Târg al meşterilor populari din România se va desfăşura în acest an, din cauza pandemiei, în două serii consecutive, în perioadele 17-19 iulie şi 24-26 iulie, a anunţat organizatorul principal al evenimentului, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.
Potrivit unui comunicat al instituţiei muzeale, târgul va avea loc în Parcul Nicolae Bălcescu de lângă Grădina Zoologică, cu respectarea regulilor şi măsurilor de distanţare socială.
În prima perioadă, la târg vor participa meşteri care vor expune ceramică, ouă încondeiate, podoabe, piese textile, port popular tradiţional, obiecte din sticlă, os, plante medicinale şi turtă dulce.
În perioada 24-26 iulie 2020 vor fi prezenţi meşteri care vor expune obiecte din lemn, piele, icoane şi pictură naivă, împletituri din papură şi nuiele, instrumente muzicale şi măşti.
Meşterii populari participanţi sunt din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării – Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crişana.
Vor fi invitate să-şi expună creaţiile spre vânzare asociaţiile unde activează copii cu dizabilităţi: Asociaţia „Down” Oradea, Centrul de Zi Iedera, DGASPC Bihor, Centrul nr. 3 şi Casa „Steaua Norocoasă” Oradea.
Spectacolele de muzică populară vor fi susţinute zilnic de membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana”.
Un număr de 198 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la un total de 17.585 de îmbolnăviri, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.581 au fost declarate vindecate şi externate. La terapie intensivă sunt internaţi 203 de pacienţi. Până acum, 1.151 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.
De asemenea, 3.026 de cetăţeni români aflaţi în alte state au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus.
Dintre aceştia, 1.699 sunt în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 535 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.
Potrivit GCS, de la începutul epidemiei de coronavirus şi până la acest moment au decedat 105 de cetăţeni români aflaţi în străinătate – 31 în Italia, 19 în Franţa, 35 în Marea Britanie, 8 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
Până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.302 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 223 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.002 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.961 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt.
Județ
Număr de cazuri confirmate
1.
Alba
250
2.
Arad
679
3.
Argeș
188
4.
Bacău
394
5.
Bihor
488
6.
Bistrița-Năsăud
276
7.
Botoșani
632
8.
Brașov
594
9.
Brăila
19
10.
Buzău
95
11.
Caraș-Severin
110
12.
Călărași
65
13.
Cluj
516
14.
Constanța
252
15.
Covasna
225
16.
Dâmbovița
156
17.
Dolj
152
18.
Galați
522
19.
Giurgiu
209
20.
Gorj
84
21.
Harghita
24
22.
Hunedoara
589
23.
Ialomița
297
24.
Iași
326
25.
Ilfov
385
26.
Maramureș
73
27.
Mehedinți
85
28.
Mureș
621
29.
Neamț
785
30.
Olt
51
31.
Prahova
79
32.
Satu Mare
54
33.
Sălaj
52
34.
Sibiu
437
35.
Suceava
3.317
36.
Teleorman
109
37.
Timiș
477
38.
Tulcea
93
39.
Vaslui
144
40.
Vâlcea
26
41.
Vrancea
467
42.
Mun. București
1.555
43.
–
50
TOTAL
16.002
Totodată, până acum, 1016 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 224 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 228 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.313 de persoane. Alte 18.980 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 277.804 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 375 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.794 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 568 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 107 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.700 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.855 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 424 în Germania, 83 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 102 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 33 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.