“Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii actori”. Aceste cuvinte memorabile ale lui William Shakespeare sunt integrate în firescul celor care s-au identificat cu personajele intepretate și au devenit emblematici pentru lumea teatrului și a filmului.
Vă propun să fiți alături de mine într-o scurtă vizită la Universitatea Națională de Artă teatrală și Cinematografică București – UNATC, unde ne întâlnim cu rectorul acestei instutuții – Liviu Lucaci. Ne întâmpină cu bucurie, ca un vechi prieten și ne face să ne simțim în largul nostru.
Are o personalitate puternică prin discreția care nu intimidează, nu agresează și nu impune relații de forță. De aceea, câștigă cu ușurință încrederea celor din jur, dând de înțeles că ”este loc sub soare pentru toată lumea”.
Invitat în emisiunea nostră, Liviu Lucaci ne vorbește atât în calitate de actor la Teatrul Național din București, cât și ca expert în comunicare cu competențe în dezvoltarea personală, leadership și inițiativă antreprenorială. Din decembrie 2019 este Rectorul UNATC, iar în 2021 devine Președintele Consorțiului universitar Arte, proaspăt înființat.
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
În această ediție a emisiunii aflăm despre realizările care au poziționat UNATC-ul ca o instituţie modernă, recunoscută pe plan internațional, despre proiectele sociale care aduc un plus de motivație pentru studenții și chiar pentru profesorii de aici și despre misiunea pe care absolvenții o au pentru a face lumea mai frumoasă.
Scriitor, regizor și profesor de arta actorului la UNATC, Liviu Lucaci ne destăinuie că a vrut să facă multe lucruri în viață și a experimentat diferite alte domenii care l-au ajutat să se bucure de ceea ce este și face acum.
Iată o scurtă descriere a misiunii UNATC cu principalele direcții strategice, activități și proiecte:
Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) este o instituţie publică de învăţământ superior finanţată de stat, recunoscută pe plan internațional. Prin programele sale, care pun accentul pe cercetare, inovație, diversitate și interdisciplinaritate, Universitatea le oferă studenților oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului și în cel al filmului, precum și în domenii mixte, la nivel de licență, master și doctorat.
Strategii generale UNATC
Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București constituie atât un centru național modern de educație artistică și vocațională, cât și o comunitate culturală, ce se implică activ în problemele sociale ale cetății din care face parte.
Proiectele de mai jos arată clar în agendele sale cele trei arii esențiale pentru orice strategie sau inițiativă UNATC: Educația, de tip Modern, raportată permanent la problematica Socială. Pentru că UNATC este adeptul dialogului viu, proiectele și strategiile de mai jos se fundamentează, se derulează și se dezvoltă în varii parteneriate academice și instituționale.
Propunere și succes – Program de studii universitare de licenţă ACTORIE, REGIE, COREGRAFIE, PĂPUȘI MARIONETE cu durată de 4 ani
Consorțiul ARTE
Teatrul în școli
Caravana UNATC pentru Românii de pretutindeni
UNATC combate traficul de persoane și sclavia modernă
Insula UNATC
UNATC pe Bicicletă!
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
UNATC București
Propunere și succes – Program de studii universitare de licenţă ACTORIE, REGIE, COREGRAFIE, PĂPUȘI MARIONETE cu durată de 4 ani
Agenda: UNATC Educațional
Succesul din aprilie 2022Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” salută cu bucurie decizia Ministrului Educației, domnul Sorin Cîmpeanu, conform căreia, prin Ordonanță de urgență, facultățile din domeniul artelor spectacolului își vor mări perioada de studii de la 3 la 4 ani.
Decizia cheie, prin care educația universitară în domeniul artelor spectacolului se racordează just la un cadru temporal realist pentru o formare academică de calitate, reprezintă rezultatul inițiativei și efortului colectiv al Consorțiului Universitar Arte, al cărui Președinte este prof. univ. dr. Liviu Lucaci, Rectorul UNATC.
„E o bucurie să anunț trecerea de la 3 la 4 ani a studiilor din domeniul artelor spectacolului. E un pas mare pentru noi, un vis care se împlinește azi, o decizie a Ministerului Educației care, printr-o ordonanță de urgență în curs de apariție, sprijină demersul nostru, al Consorțiului Universitar Arte pe care îl conduc ca președinte în exercițiu de mărire a perioadei de formare a profesioniștilor pentru teatru. Mulțumesc colegilor mei Rectori care au votat în unanimitate inițiativa Consorțiului, înțelegând nevoia continuării unei tradiții teatrale care a dat de-a lungul timpul minunați oameni de scenă, și îi aștept la scoală pe toți cei care vor să devină studenți în teatru și artele spectacolului. Cu siguranță vom întări calitatea învățământului artistic teatral prin această schimbare mult așteptată. Viață lungă pe scândură! – cum se zice în teatru” declară Rectorul UNATC, prof. univ. dr. Liviu Lucaci.
Încă de la finalul anului 2019, UNATC a reclamat şi menţionat necesitatea introducerii unor cursuri care să asigure studenților pregătirea transdisciplinară, formarea lor profesională şi culturală sincronă cu dinamica actuală: este nevoie de cursuri de antreprenoriat artistic, de impresariat artistic, de pedagogie teatrală, de elaborare şi management al proiectelor de finanţare, de îndrumare pentru obţinerea de fonduri nerambursabile pentru proiectele artistice sau cum se pot accesa fonduri europene, aşa cum se justifică un curs pentru dezvoltarea abilităţii de a redacta documente oficiale necesare în parcursul profesional.
Într-un program de studii extins la 4 ani, putem dezvolta abilităţile de comunicare şi cognitive esenţiale, precum: gândirea critică, aptitudinile analitice, creativitatea, soluţionarea optimă a problemelor şi rezidenţa, care facilitează tranziţia absolvenţilor noştri către piaţa muncii.
Consorțiul ARTE
Agenda: UNATC Educațional
Constituirea Consorțiului Universitar Arte
Învățământul superior artistic din România a făcut un pas esențial pe 12 iunie 2021: constituirea, la Iași, în prezența Ministrului Educației, a Consorțiului Universitar Arte. Președinte al Consiliului de administrație a fost ales prof. univ. dr. Liviu Lucaci, Rectorul Universității Naționale de Artă teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București.â
Inițiativa fondării acestui consorțiu universitar aparține a șapte instituții de prestigiu din învățământul superior cu profil artistic din România: Universitatea Națională de Artă teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea Națională de Muzică din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Acestora li se adaugă, cu titlu de invitate permanente, alte unsprezece instituții ce au în componență programe de învățământ universitar artistic: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Universitatea din Pitești, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
Consorțiul universitar Arte își propune promovarea intereselor învățământului universitar cu profil artistic, crearea de strategii comune, colaborarea cu entități academice și artistice similare, eficientizarea și reducerea semnificativă a costurilor academice prin folosirea în comun a infrastructurii didactice și de cercetare, promovarea de programe academice comune, oferirea studenților posibilitatea de a urma specializări și cursuri pe baza acumulării și transferului de credite, facilitarea mobilității cadrelor didactice.
Teatrul în școli
Agenda UNATC Educațional, UNATC Modern
UNATC s-a implicat activ în promovarea beneficiilor pe care educația teatrală le poate avea în formarea individualității umane. Integrat în procesul educațional încă din copilărie, teatrul poate dezvolta tânărului competențe și abilități care îl ajută să se integreze cu mai mare ușurință în comunitate, să chestioneze fenomele din mediul înconjurător și să acționeze într-un mod creativ.
A apărut, astfel, UNATC Junior, proiect de dezvoltare instituțională finanțat de Ministerul Educației, inițiat în 2016, continuat până în ziua de astăzi. Proiectul și-a propus să evidențieze beneficiile aplicării metodelor specifice artei teatrului în educația copilului și a adolescentului. În același timp, activitățile propuse în cadrul proiectului constituie o posibilitate concretă de practică universitară. S-au organizat module de ateliere cu jocuri teatrale destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani, susținute de studenții Master Pedagogie Teatrală, sub coordonarea profesorilor lor. Proiectul a fost gândit să permită părinților copiilor și profesorilor din învățământul preuniversitar să asiste la ateliere, cu posibilitatea de participare activă, astfel încât copilul să descopere bucuria jocului alături de adult, generând o formă nouă de comunicare.
Eforturile depuse în ultimii ani și-au găsit împlinirea în momentul în care propunerile de programe cu specific teatral au primit aprobare de la Ministerul Educației pentru a fi integrate în Curriculum la Decizia Școlii (CDS), în 2020:
„Eu și scena” (clasele a III-a/a IV-a), aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5530/08.09.2020
„Teatru și noi” (clasele a VI-a/a VII-a), aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5662/30.09.2020
„Laboratorul de teatru” (clasele a X-a/a XI-a), aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5663/30.09.2020
Caravana UNATC pentru Românii de pretutindeni
Agenda: UNATC Social, UNATC Educațional
Partener: Administrația Prezidențială, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Caravana teatrului pentru diasporă reprezintă un proiect esențial inițiat de către UNATC în anul 2021, în parteneriat cu Administrația Prezidențială și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Caravana teatrului pentru diasporă, concept de intervenție culturală, își are originea în Caravana UNATC Junior. Proiect început în 2018, Caravana UNATC se încadrează în domeniul echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirii accesului la învățământul superior, mai ales a persoanelor din medii dezavantajate, corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii (inclusiv la cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră).
UNATC se implică la modul concret în proiectele educaționale, culturale și de incluziune socială destinate românilor și copiilor din străinătate.
În cadrul acestei cooperări, studenții și profesorii Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică„I. L. Caragiale” din București doresc să le ofere copiilor din diaspora românească reîntâlnirea cu limba și cultura țării din care provin.
Caravana teatrului pentru diasporă are în program pentru anul 2022 trei deplasări în comunitățile românețti din străinătate.
Caravana UNATC pentru diasporă este un proiect care va avea activități de bază, adaptate la fiecare grup de lucru:
Ateliere de jocuri teatrale;
Spectacole de teatru pentru copii;
Distribuire de material didactic: cărțile publicate la editura UNATC Press, cum ar fi: Gramatica prin jocuri teatrale, Mitologia românească prin jocuri teatrale, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele 0-IV, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele V-VIII, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele IX-XII.
Caravana UNATC pentru diasporă este pe deplin susținută și de către CINETic – Centrul internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Experiența impresionantă a acestui Centru de cercetare se alătură Caravanei UNATC pentru diasporă, prin propuneri efective precum:
publicului din diaspora i se va facilita cunoașterea culturii românești prin intermediul tehnologiilor creativ moderne
utilizarea Realității virtuale și Realității augmentate
Folosirea tehnicilor digitale din cinematografie, interacțiunii digitale sunet-lumină, animației digitale, scenografiei virtuale, designului de jocuri digitale
Dezvoltarea de aplicații digitale specifice acestui proiect
Proiectarea de tururi virtuale, în cadrul cărora, atât românii din diaspora, cât și publicul local, vor putea călători digital în locuri emblematice din România și se vor putea întâlni cu personalități culturale și istorice
Asigurarea, prin aceste multiple tehnologii creative, folosite în scop educațional și artistic, a unei adevărate experiențe imersive în cultura națională. Această experiență multisenzorială și pe deplin imersivă urmărește și creșterea gradului de conștientizare a sentimentului și identității naționale și refacerea legăturilor culturale cu spațiul cultural românesc.
UNATC combate traficul de persoane și sclavia modernă
Agenda: UNATC Social, Artă Educațională
Partener: Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați – Conf. Univ. Dr. Aurora Martin
Credem că este de datoria noastră să contribuim la procesul de conștientizare a unui subiect care ne privește la nivel profund pe noi toți. UNATC sprijină și contribuie activ la acest proces, atât prin includerea tematică în proiectele de teatru și film, cât și prin dialogul permanent cu partenerii implicați în această arie de responsabilitate socială.
Indicele Global al Sclaviei (the Global Slavery Index) estimează că în România exista în 2018 un risc de vulnerabilitate la forme de sclavie modernă de 33,88%. Conform estimărilor, aproximativ 86.000 de români sunt sclavi, reprezentând o proporție de 4,32/1000 de oameni, comparativ cu media de 3,9/1000 de oameni, la nivelul Europei. Traficul de persoane se realizează în România, conform datelor oficiale (ANITP), în proporție de 68,8% în scopul exploatării sexuale, urmată de exploatare prin muncă, furt, cerșetorie dar și alte forme de exploatare.
Pe 24 februarie 2021, UNATC „I.L. Caragiale” București a găzduit dezbaterea online de aproape trei ore „De Dragobete, despre Loverboy”.
Cu toții am vorbit despre un subiect grav al societății românești și nu numai: traficul de persoane și sclavia modernă. Societatea contemporană, conform statisticilor, conține forme și practici de sclavie modernă, trafic de persoane și exploatare umană în număr mai mare ca oricând. România reprezintă una din sursele principale ale exploatării prin muncă și ale traficului sexual.
8 mai 2021 – Testimoniale video ale studenților UNATC în contextul „Săptămânii egalității de șanse între femei și bărbați”
Proiectele teatrale UNATC de artă educațională, coordonate de conf.univ.dr. Radu Apostol și lect.univ.dr. Mihaela Michailov, tratează tematica egalității de șanse și traficul de persoane.
Filmul emoționează, educă și uneori poate salva vieți! Da, este adevărat!
Regizorul Helmis Napoleon, Profesor Dr. Universitar la UNATC „I.L. Caragiale” București, este autorul filmului Italiencele, ce tratează tematica gravă a traficului de ființe vii. Acest film a schimbat radical, în bine, destinul unei adolescente, aici în România.
La exact un an distanță, pe 24 februarie 2022, UNATC „I.L. Caragiale” București a găzduit dezbaterea online „De Dragobete, despre Loverboy”, alături de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senat și American Council for International Education din România (Programul Professional Fellows).
Insula UNATC
Agenda: UNATC Educațional, UNATC Modern
Scop: reamenajarea curții UNATC pentru a crea un tot unitar din punct de vedere arhitectural și al designului cu clădirea UNATC, servind scopurile didactice, misiunea și valorile UNATC
Principii – Linii directoare:
Să constituie un environment perfect pentru performarea actului didactic și artistic UNATC
Mediu fizic academic amenajat astfel încât să constituie al treilea mare profesor UNATC
Să devină o Insulă a excelenței în educația artistică
Să ofere studenților o reală și memorabilă experiență în relația cu mediul fizic academic/universitar de studiu
Să fie un un spațiu cu adevărat imersiv, o lume cu identitate clară
Să faciliteze desfășurarea conform rigorilor academice a actului didactic UNATC, dar să permită și să încurajeze și experimentul artistic
Un spațiu inspirațional & de happening educațional și artistic
Să poată potența o mai bună relație student-profesor, dar și student-spațiul academic ales – pentru student să devină un ACasă UNATC
Prin toate elementele de design, de la nivel macro la nivel micro, să fie un organism viu
Proiect demarat în toamna anului 2021
Martie 2022 – 90% din proiect este gata.
UNATC pe Bicicletă!
Agenda: UNATC Social¸UNATC Verde, UNATC Modern
Micro campanie de:
o Conștientizare a unei probleme a comunității orașului București – poluarea
o responsabilizare socială a publicului intern prin încurajarea folosirii transportului alternativ – folosirea bicicletei
o realizarea efectivă pentru și cu publicul intern-comunitatea UNATC a două obiective interne
▪ parcare pentru biciclete
▪ Achiziționarea de biciclete – prin parteneriate publice și private -, care vor putea fi folosite gratuit de către membrii comunității UNATC
o Întărire a sentimentului de comunitate și grup unitar UNATC – ”A face ceva împreună”
o Implicarea UNATC în problemele comunității
Debut campanie: 12 februarie 2021
Hashtag-ul principal al campaniei: #unatcpebicicleta
Tipuri de materiale realizate:
filmulețe scurte, cu membrii comunității UNATC, studenți și profesori, folosind bicicleta, cu mesajul explicit ”Susțin UNATC pe Bicicletă”
fotografii cu membrii comunității UNATC, studenți și profesori, publicate în Social Media personală sau a UNATC, cu hashtagul #unatcpebicicletă
publicare săptămânală a materialelor campaniei în Social media UNATC: Facebook, YouTube, Instagram, TikTok.
Realizator: Camelia Teodosiu
Fotografii: UNATC București
Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu organizează ateliere de dezvoltare personală!
Publicat de Andra Radu,
13 mai 2021, 08:26 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19
Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu organizează, începând din 1 iunie, ateliere de dezvoltare personală prin actorie, adresate copiilor şi adulţilor. Sunt aşteptaţi cei care doresc să îşi consolideze abilităţile de comunicare, cooperare şi integrare în colectivitate şi să dobândească mai multă încredere în forţele proprii.
„Ne bucurăm enorm că reuşim să punem la dispoziţia publicului larg acest tip de activitate şi sperăm să putem oferi participanţilor o atmosferă prietenoasă, în care voia-bună, creativitatea şi încrederea sunt cuvintele-cheie.
Îl avem alături, în acest demers, pe actorul Lucian Dragotă, prieten fidel al Bibliotecii ASTRA, actor profesionist şi muzician, cu o experienţă de peste 20 ani în teatru, radio şi televiziune.
Pe parcursul derulării atelierelor de dezvoltare personală prin actorie se va urmări, în mod special, manifestarea individuală şi de grup, adaptată personalităţii participantului, şi creşterea stimei de sine.
Cu ajutorul exerciţiilor şi tehnicilor specifice artei actorului, tehnici care pot fi transferate în viaţa socială şi profesională, participanţii sunt încurajaţi să se exprime liber pentru a degaja blocaje sau inhibiţii şi pentru a-şi dezvolta competenţele de comunicare”, a declarat bibliotecarul Ana Coca.
Atelierele de dezvoltare personală prin actorie cuprind:
exerciţii de improvizaţie teatrală care dezvoltă atenţia, memoria, creativitatea, puterea de concentrare;
exerciţii de dicţie, respiraţie şi tehnica vorbirii (interpretarea textului artistic);
exerciţii de expresie corporală care susţin îmbunătăţirea expresivităţii gestuale.
Atelierele sunt structurate în trei grupe, în funcţie categoria de vârstă:
copii (9 – 13 ani);
adolescenţi (14 – 18 ani);
adulţi (peste 18 ani).
Numărul de locuri într-o grupă este limitat la 10 participanţi, iar o sesiune durează 60 de minute. Programarea atelierelor (zile, intervale orare) va fi elaborată după finalizarea înscrierilor, de comun acord cu cei înscrişi. Nu se percep taxe pentru înscriere şi participare la ateliere.
Înscrierile se fac în perioada 17 – 31 mai 2021, în sistem on-line (email: bibliosuport@bjastrasibiu.ro) sau telefonic la nr. tel. 0269 210 551, indicând: numele şi prenumele, vârsta, datele de contact, preferinţele pentru desfăşurarea cursurilor (zi, oră) şi acordul/ dezacordul pentru utilizarea imaginii participantului în scopul promovării serviciilor bibliotecii.
Atelierele de dezvoltare personală prin actorie se vor desfăşura săptămânal, în perioada lunilor iunie – decembrie 2021, la sediul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu.
Muzica Unei Generații Perene – Portrete Muzicale – Loredana Groza – La mulți ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
10 iunie 2020, 14:49 / actualizat: 20 iunie 2023, 15:34
Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâne adevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
Aici puteți reasculta varianta audio din 10.06.2016 – emis. de arhivă (Bogdan Dragomir – Realizator/Florin Bordeiaşu – Regizor de emisie):
Astăzi, 10 iunie 2020, cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste, vă invit să aflăm amănunte biografice, să o aniversăm şi să ascultăm piese muzicale reprezentative ale unei interprete foarte apreciată şi îndrăgită în România! La mulţi ani, cu sănătate şi cu cele mai bune gânduri solistei LOREDANA GROZA!
Loredana Groza la Premiile Radio Romania.1100 (foto radioromania.ro)
În această emisiune puteți asculta în interpretarea Loredanei Groza, piesele:
„Mã întreb ce sã fac” (Marius Țeicu/Eugen Rotaru) de pe albumul „The Best Romanian Pop Music – Vol. 4 „(C – UCMR/ADA & P – 2006 Star Media Music), „O Inimă De 16 Ani” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) de pe albumul „ADRIAN ENESCU si Muzica Sa” (C & P Adrian Enescu), „Buna Seara, Iubite!” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) de pe albumul „80 de ani de muzică – RADIO ROMÂNIA” (C & P 2008 ROTON) interpretată de Loredana Groza și Ion Caramitru și „Diva Inamorata” (Adrian Enescu, prel. dupa Giacomo Pucini) – C & P Adrian Enescu.
Sursa: Agenția de presă RADOR, www.wikipedia.ro, www.loredana.ro, info și muzică din arhiva personală. Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Aniversarea artistei ANDA CĂLUGĂREANU!
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 octombrie 2017, 11:20 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:59
Bun gasit la o nouă întâlnire cu muzica uşoară românească! Astăzi, la rubrica MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE aniversăm 71 ani de la naşterea îndrăgitei ANDA CĂLUGĂREANU – actriţă şi interpretă de muzică uşoară şi folk !
Anda Călugareanu – „Portocala” (Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru) de pe albumul „80 de ani de muzică” Disc 4 – Prod. C – Radio Romania & P – 2008 Roton.
Anda Călugăreanu pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie 1946, Bucureşti – d. 15 august 1992) a fost o actriţă şi interpretă de muzică uşoară şi folk, a fost un om de televiziune, a fost un om ce… „Nu obosea niciodată, nu se dădea bătută nici atunci când lacrimi grele îi ardeau obrajii şi sufletul” (Ioana Bogdan – realizator TVR). A avut șansa de a se face cunoscută prin prezentarea la un concurs organizat de unul din ansamblurile artististice ale Armatei, pentru ocuparea unui post de solistă. Aici a fost remarcată de Mircea Crișan care a insistat până tânăra pe jumătate armeancă a primit postul de solistă. Tot Crişan este cel care i-a propus numele de scenă Anda, pentru a evita cacofonia Anca Călugăreanu. „Să fi avut vreo 16-17 ani când s-a prezentat la un concurs organizat de unul din ansamblurile artististice ale Armatei, pentru ocuparea unui post de solistă”, îşi aminteşte comicul Mircea Crişan. Concursul fusese organizat de formă: comandantul ansamblului, colonelul Costoli, nu putea să-şi angajeze altfel fata, aspirantă la statutul de vedetă a muzicii. Când în comisie s-au discutat prestaţiile concurentelor şi a fost propus numele „pilei”, Crişan a protestat, amintindu-le colegilor de „una, Călugăreanu, o cântăreaţă care s-a prezentat precum cele profesioniste”. Deși în aparență, micuță și fragedă, era extrem de ambițioasă, tenace și încăpăţânată şi nu a renunţat la visul de a deveni actriţă cu patalama, în ciuda celor nouă eşecuri la examenul de admitere la Institutul De Arta Teatrală și Cinematografie. În anii ’60 Cornel Fugaru o alege ca solistă în formația Sincron și începe să aiba o carieră uimitoare în muzică. Prima apariţie mai importantă a fost cu formaţia Sincron, la Sala Palatului din Bucureşti, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra.
Anda Călugăreanu – „Revino” (Cornel Fugaru/Liviu Tudor Samuilă) de pe albumul SYNCRON – CD 4 (1965-1966) – Copyright 1966 Cornel Fugaru.
O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a şi fost căsătorită, şi Florian Pittiş, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneţ, a fost unul dintre punctele de atracţie ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii Române. „Leopoldina Bălănuţă a invitat-o să recite alături de ea la Teatrul Mic”, povesteşte Florian Pittis. Anda iubea foarte mult teatrul, dar era prea scundă pentru Institut. A dat de nenumarate ori la institut şi de fiecare dată, era respinsă din cauza înălţimii. Dar nu s-a lăsat până n-a intrat, în 1984. “Orice i se întâmpla în viaţă, nu voia să se ştie că suferă. N-am văzut-o niciodată plângând. Extraordinar om, prieten, coleg, artist, soţie, mamă… Blestemul vieţii ei: întotdeauna a luat lucrurile de la capăt”, a consemnat pentru nemurire Florian Pittiş.
Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu… din arhiva TVR.
A luat parte la numeroase festivaluri şi turnee în ţară şi peste hotare. A participat la Festivalul Cerbul de Aur, ediţia a II-a (1969), unde a luat menţiune. A participat la Festivalul de muzică uşoară românească Mamaia – ediţia a VII-a (1972), unde a câştigat Premiul de interpretare alături de Aurelian Andreescu, Doina Badea, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Dida Drăgan, George Enache, Stela Enache, Marina Voica, Petre Geambaşu. (Wikipedia.org)
Anda Călugăreanu – „În rândul patru banca de la geam!” (Temistocle Popa/Mircea Block) de pe albumul „…frumoasele mele lalele” Melodii de Temistocle Popa – C&P 2001 Electrecord.
Interviu cu Anda Călugăreanu înainte de participarea la Festivalul Muzical Internaţional de la Knokke (Belgia), realizat de Televiziunea Română (Copyright 1972 TVR) în anul 1972 la Aeroportul Otopeni! (SURSA: Youtube.com)
După 1990, recăsătorită cu Alexandru Medeleanu din 1986, părea că în sfârșit și-a găsit liniștea, şi-a împrumutat vocea personajului Oache din Filmul Maria Mirabela (regia: Ion Popescu-Gopo, 1981), iar mai târziu a moderat emisiunea matinală pentru copii „Club Anda”, alături de păpuşa Omidée, dar …viaţa nu o iartă – avea cancer la plămâni și trecea prin chinuri groaznice. Ultima dorinţă a ei a fost „să facem în aşa fel încât lumea să n-o uite” (Alexandru Medeleanu). În ultimii ani de viaţă a fost chiar şi profesoară de actorie. Voia să imprime discuri speciale cu muzică pentru copii. Începuse deja să strângă materiale. Şi-ar mai fi dorit un disc cu muzică uşoară. Avea proiecte de emisiuni TV… Însă, aşa cum spunea I.L. Caragiale, „Norocul e prea puţin şi lumea prea multă”. Iar Anda Călugăreanu nu a avut norocul să mai trăiască. (Sursa: Jurnalul Naţional-Ediţie de colecţie/Anda Călugăreanu)
Anda Călugăreanu – „N-am noroc (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă)” de pe albumul Ion Cristinoiu – „Te aşteaptă un om” (C&P 2000 Electrecord).
*****
Surse: wikipedia.org, Agenţia de Presă RADOR, arhiva personală.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul MASTERCLASS ENTERTAINMENT DEBUT, ed. a VII-a, Braşov 2017
Publicat de Bogdan Dragomir,
25 iulie 2017, 12:12 / actualizat: 21 iunie 2023, 19:19
Foto Piata Sfatului din Brasov.600 (foto by Bogdan Dragomir)
La mijlocul lunii iunie, imediat după încheierea cursurilor şcolare, în frumosul oraş de la poalele Tâmpei – Braşov, s-a desfăşurat în mod deja tradiţional cea de a VII-a ediţie a Festivalului MASTERCLASS ENTERTAINMENT DEBUT (perioada 19-21 iunie 2017)! Cei peste 35 de participanţi – artişti din toată ţara, împărţiţi pe două grupe de vârstă 6-14 şi 15-30, au participat, individual la cele două ateliere cu jurii de mentori de specialitate – Atelierul de Interpretare Muzicală şi Atelierul de Imagine/Media! Cele două ateliere artistice s-au defăşurat, ca de obicei la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” şi la Sala Centrului Cultural REDUTA din Braşov!
Foto poster Festival Masterclass Brasov 2017.600 (foto by Bogdan Dragomir)
Organizatorii – Şcoala Populară de Arte şi Consiliul Judeţean Braşov – au urmărit prin realizarea acestui eveniment, dezvoltarea nivelului artistic al copiilor și tinerilor debutanți în cariera muzicală, printr-o educare artistică în domeniul entertainmentului de scenă.
Noutatea acestei ediţii a fost introducerea unei probe noi, respectiv, alegerea prin tragere la sorţi şi interpretarea live şi în primă audiţie a unei piese din repertoriul românesc şi internaţional, în afara piesei prezentate de fiecare participant în cadrul festivalului! După interpretarea celor două probe în fața mentorilor (profesioniști cu experiență din domeniul muzicii și al artei spectacolului), ambele realizate la alegerea participanţilor, tinerii artişti au primit indicații şi aprecieri privind calitatea prestaţiei dar şi soluţii și recomandări individualizate pentru îmbunătăţirea acesteia! În cea de-a 3-a zi, la finalul evenimentului, participanții au făcut dovada asimilării indicaţiilor oferite de mentori, în cadrul spectacolului ,,oglindă” susţinut pe scena Centrului Cultural REDUTA!
Foto Mihai Alexandru Brasov 2017.600 (foto by Bogdan Dragomir)
L-am rugat pe Preşedintele Juriului de Mentori – instrumentistul, producătorul şi compozitorul MIHAI ALEXANDRU să ne ofere câteva impresii şi concluzii înainte de Gala de Premiere, dar şi câteva gânduri personale după încheierea Concursului Internaţional EUROVISION de la Kiev!
Interviu cu Mihai Alexandru – Braşov 2017 (realizator Bogdan Dragomir – Radio România Regional)
„YODEL IT! (Al Mike official remix master Suedia – comp. Mihai Alexandru, text Alexandra Niculae) ” interpretat de ILINCA & ALEX FLOREA. Lansat: 2017.
Juriul de Mentori al ediţiei 2017 a fost alcătuit din personalităţi cultural-artistice:
Foto juriu Masterclass Brasov 2017.600 (foto by Adrian Scrimint /arh.pers.B.Dragomir)
Atelierul de muzică:Mihai Alexandru – compozitor, producător muzical, membru al Uniunii Compozitorilor din România, Bogdan Dragomir-Muzician si Realizator programe la Radio Romania Regional, membru al Uniunii Nationale a Artistilor din Romania si al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România, Sorin Lupaşcu – realizator radio-tv, Președintele Asociației Jurnaliștilor Muzicali din România!
Foto juriu Masterclass Brasov 2017.2.600 (foto by Adrian Scrimint /arh.pers.B.Dragomir)
Atelier de imagine/media:Afrodita Androne – actriță Teatrul Național București, Tommi Cristin – actor Teatrul Naţional Bucureşti, Marius Cisar – actor, director Centrul Cultural Reduta din Brașov şi Adrian Scriminţ – coregraf Teatrul Liric din Brașov!
Foto juriu Masterclass Brasov 2017.3.600 (foto by Adrian Scrimint/arh.pers.B.Dragomir)
În calitate de jurnalist dar şi de susţinător al acestor manifestări educativ – artistice am invitat-o în faţa microfonului Radio România Regional pentru câteva concluzii, pe Carmen Moruz – Director al Şcolii Populare de Arte „Tiberiu Brediceanu” din Braşov şi organizator principal al acestui festival:
21 iunie 2017 – Interviu cu doamna Carmen Moruz – actriţă, Director al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” din Braşov şi Director al Festivalului, realizat de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional.
În urma deliberărilor din ultima zi a acestui eveniment, Juriul de Mentori a hotărât în unanimitate să ofere titlul de laureat al acestei ediţii (pentru calităţi complexe de muzicalitate şi de interpretare) – Ex-aequo – pentru două interprete: ANDREEA VOICESCU (din Braşov) şi DOMINIQUE SIMIONESCU (din Sibiu)!
Felicitări, le dorim în continuare mult succes şi le aşteptăm cu drag şi la alte ediţii ale acestui frumos eveniment!
În cadrul Gale de Premiere a fost decernat şi Premiul Special de promovare TINERE TALENTE (RADIO ROMÂNIA REGIONAL) pentru calităţi artistice deosebite, talentatei interprete din Braşov – ANDREEA VOICESCU şi a fost invitată la microfon pentru un scurt interviu!
Premiul Tinere Talente RRR Brasov 2017.600 (foto by Bogdan Dragomir)
Interviu cu Andreea Voicescu – Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul MASTERCLASS ENTERTAINMENT DEBUT – Braşov 2017 (realizator Bogdan Dragomir – Radio România Regional)
ANDREEA VOICESCU s-a născut în data de 6 octombrie 2000 la Braşov. În perioada 2006-2010, a frecventat cursurile Şcolii Generale nr. 25 din Braşov (cls. I-IV), apoi din 2011 – prezent a fost şi este elevă a Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov, instrument principal – chitară clasică, instrument secundar – pian. Din 2012-2015, a urmat şi absolvit cursurile Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” din Braşov – specializarea canto muzică uşoară iar în perioada 2015-2017 a fost cursantă a Şcolii Populare de Arte si Meserii „Tiberiu Brediceanu” din Braşov – specializarea actorie .
Andreea Voicescu – Amintiri – Live Centrul Cultural Reduta 2016
Din palmaresul său artistic extrem de bogat vom menţiona numai realizările din ultimii doi ani:
– Iun. 2017, Premiul special BRAVISSIMO acordat de tenorul George Dragomir la Festivalul Bran Music Fest si Trofeu la categ. Limba straina
– Apr. 2017, Trofeu la Festivalul Kronstadt Master Fest, Opera Brasov, sectiunea Beatles
– Apr. 2017, Trofeu la Festivalul Kronstadt Master Fest, sectiunea Limba straina, Centrul Cultural Reduta
– Mai 2017 si Mai 2016, Premiul I la Concursul Tanarul Instrumentist- Chitara clasica, Liceul de Muzica Tudor Ciortea Brasov
– Mai 2017, Trofeul ART RESPECT si Premiul I la Sectiunea Limba straina si Premiul II la sectiunea Vocea de 10 la Festivalul Brasov Live Fest gazduit de Sala Patria Brasov
– Noiembrie 2016, Premiul III la Festivalul Fulg de nea, Brasov, Centrul Cultural Reduta
– Oct. 2016, Trofeul Categoriei 15 ani la Festivalul International Iasi Junior Fest
– Aug. 2016, Trofeul categoriei 13-15 ani, Festivalul Junior Music Fest, Reduta
– Iulie 2016, Trofeu la Bran Music Fest si Trofeu la categ. Limba straina
– Iun. 2016, Premiul I la Art Brasov Estival, sectiunea chitara clasica
– Iun. 2016, Trofeu la Festivalul Dor de Munte, Pestera Brasov, sectiunea Limba romana
Felicitări, Andreea Voicescu, RADIO ROMÂNIA REGIONAL îţi acordă Premiul de promovare TINERE TALENTE pentru calităţi artistice deosebite şi îţi dorim mult succes în continuare!
Festivalul „MASTERCLASS-ENTERTAINMENT-DEBUT”- ediţia 2017 a fost realizat în parteneriat media cu RADIO ROMÂNIA REGIONAL, cu sprijinul colegilor de la Radio România Târgu-Mureş şi Radio România Antena Braşovului!
Felicitări tuturor tinerilor artişti participanţi, părinţilor şi profesorilor, dar mai ales organizatorilor acestui frumos şi unic eveniment artistic – educativ!
Îmi menţin afirmaţiile, ca şi în anii precedenţi, în calitate de muzician şi jurnalist, dar şi de membru al juriului de mentori ai acestui eveniment, că apreciez în mod deosebit această iniţiativă a organizatorilor de a oferi această oportunitate extraordinară şi extrem de utilă tinerilor artişti debutanţi ai scenei muzicale româneşti, de a concura cu ei înşişi şi nu între ei, de a căuta şi a găsi răspunsurile potrivite şi necesare perfecţionării artistice împreună cu profesorii, cu părinţii şi cu mentorii specialişti invitaţi să acorde sfaturi şi soluţii reale şi profesioniste fiecărui participant la acest festival-masterclass. Felicitări tuturor pentru efortul de participare, pentru dorinţa de perfecţionare, pentru organizarea fără cusur a acestui eveniment rar întâlnit, din păcate, în România, şi sper să ne reîntâlnim la următoarea ediţie cu bucurie şi cu multe împliniri artistice.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 octombrie 2016, 12:41 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:56
Aici puteti asculta varianta audio a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene – ANDA CĂLUGĂREANU (Realizator – Bogdan Dragomir, Regia de emisie – Florin Bordeiaşu) – P 2016 Radio România Regional.
*****
Bun gasit la o nouă întâlnire cu muzica uşoară românească! Astăzi, la rubrica MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE aniversăm 70 ani de la naşterea îndrăgitei ANDA CĂLUGĂREANU – actriţă şi interpretă de muzică uşoară şi folk !
Anda Călugareanu – „Portocala” (Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru) de pe albumul „80 de ani de muzică” Disc 4 – Prod. C – Radio Romania & P – 2008 Roton.
Anda Călugăreanu pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie 1946, Bucureşti – d. 15 august 1992) a fost o actriţă şi interpretă de muzică uşoară şi folk, a fost un om de televiziune, a fost un om ce… „Nu obosea niciodată, nu se dădea bătută nici atunci când lacrimi grele îi ardeau obrajii şi sufletul” (Ioana Bogdan – realizator TVR). A avut șansa de a se face cunoscută prin prezentarea la un concurs organizat de unul din ansamblurile artististice ale Armatei, pentru ocuparea unui post de solistă. Aici a fost remarcată de Mircea Crișan care a insistat până tânăra pe jumătate armeancă a primit postul de solistă. Tot Crişan este cel care i-a propus numele de scenă Anda, pentru a evita cacofonia Anca Călugăreanu. „Să fi avut vreo 16-17 ani când s-a prezentat la un concurs organizat de unul din ansamblurile artististice ale Armatei, pentru ocuparea unui post de solistă”, îşi aminteşte comicul Mircea Crişan. Concursul fusese organizat de formă: comandantul ansamblului, colonelul Costoli, nu putea să-şi angajeze altfel fata, aspirantă la statutul de vedetă a muzicii. Când în comisie s-au discutat prestaţiile concurentelor şi a fost propus numele „pilei”, Crişan a protestat, amintindu-le colegilor de „una, Călugăreanu, o cântăreaţă care s-a prezentat precum cele profesioniste”. Deși în aparență, micuță și fragedă, era extrem de ambițioasă, tenace și încăpăţânată şi nu a renunţat la visul de a deveni actriţă cu patalama, în ciuda celor nouă eşecuri la examenul de admitere la Institutul De Arta Teatrală și Cinematografie. În anii ’60 Cornel Fugaru o alege ca solistă în formația Sincron și începe să aiba o carieră uimitoare în muzică. Prima apariţie mai importantă a fost cu formaţia Sincron, la Sala Palatului din Bucureşti, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra.
Anda Călugăreanu – „Revino” (Cornel Fugaru/Liviu Tudor Samuilă) de pe albumul SYNCRON – CD 4 (1965-1966) – Copyright 1966 Cornel Fugaru.
O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a şi fost căsătorită, şi Florian Pittiş, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneţ, a fost unul dintre punctele de atracţie ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii Române. „Leopoldina Bălănuţă a invitat-o să recite alături de ea la Teatrul Mic”, povesteşte Florian Pittis. Anda iubea foarte mult teatrul, dar era prea scundă pentru Institut. A dat de nenumarate ori la institut şi de fiecare dată, era respinsă din cauza înălţimii. Dar nu s-a lăsat până n-a intrat, în 1984. “Orice i se întâmpla în viaţă, nu voia să se ştie că suferă. N-am văzut-o niciodată plângând. Extraordinar om, prieten, coleg, artist, soţie, mamă… Blestemul vieţii ei: întotdeauna a luat lucrurile de la capăt”, a consemnat pentru nemurire Florian Pittiş.
Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu… din arhiva TVR.
A luat parte la numeroase festivaluri şi turnee în ţară şi peste hotare. A participat la Festivalul Cerbul de Aur, ediţia a II-a (1969), unde a luat menţiune. A participat la Festivalul de muzică uşoară românească Mamaia – ediţia a VII-a (1972), unde a câştigat Premiul de interpretare alături de Aurelian Andreescu, Doina Badea, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Dida Drăgan, George Enache, Stela Enache, Marina Voica, Petre Geambaşu. (Wikipedia.org)
Anda Călugăreanu – „În rândul patru banca de la geam!” (Temistocle Popa/Mircea Block) de pe albumul „…frumoasele mele lalele” Melodii de Temistocle Popa – C&P 2001 Electrecord.
Interviu cu Anda Călugăreanu înainte de participarea la Festivalul Muzical Internaţional de la Knokke (Belgia), realizat de Televiziunea Română (Copyright 1972 TVR) în anul 1972 la Aeroportul Otopeni! (SURSA: Youtube.com)
După 1990, recăsătorită cu Alexandru Medeleanu din 1986, părea că în sfârșit și-a găsit liniștea, şi-a împrumutat vocea personajului Oache din Filmul Maria Mirabela (regia: Ion Popescu-Gopo, 1981), iar mai târziu a moderat emisiunea matinală pentru copii „Club Anda”, alături de păpuşa Omidée, dar …viaţa nu o iartă – avea cancer la plămâni și trecea prin chinuri groaznice. Ultima dorinţă a ei a fost „să facem în aşa fel încât lumea să n-o uite” (Alexandru Medeleanu). În ultimii ani de viaţă a fost chiar şi profesoară de actorie. Voia să imprime discuri speciale cu muzică pentru copii. Începuse deja să strângă materiale. Şi-ar mai fi dorit un disc cu muzică uşoară. Avea proiecte de emisiuni TV… Însă, aşa cum spunea I.L. Caragiale, „Norocul e prea puţin şi lumea prea multă”. Iar Anda Călugăreanu nu a avut norocul să mai trăiască. (Sursa: Jurnalul Naţional-Ediţie de colecţie/Anda Călugăreanu)
Anda Călugăreanu – „N-am noroc (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă)” de pe albumul Ion Cristinoiu – „Te aşteaptă un om” (C&P 2000 Electrecord).
*****
Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci, realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir vă doreşte tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional! (www.www.radioromaniaregional.ro)
Surse: wikipedia.org, Agenţia de Presă RADOR, arhiva personală.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
10 octombrie 2016, 10:08 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:58
Buna ziua, un salut cu drag tuturor cititorilor şi ascultătorilor acestei rubrici – MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE, numai aici la Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro)!
Astăzi aniversăm 49 de ani de la naşterea solistei pop-rock, actriţei, colegei şi a prietenei dragi LAURA STOICA! O aniversăm cu tristeţe pentru că nu o mai avem decât spiritual şi artistic în sufletul nostru, ea ne-a părăsit acum 10 ani, în 2006, ca urmare nefericită şi nedreaptă a unui accident rutier! Am preţuit-o foarte mult pe Laura, ca om şi ca artist, am fost colegi la Agenţia de Impresariat Artistic a domnului Aurel Mitran, am colaborat extraordinar şi ii voi păstra totdeauna o amintire frumoasa şi luminoasă, aşa cum era sufletul său!
Laura Stoica – „Dã Doamne, cântec! (Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru)” de pe albumul „The best romanian pop music vol.6” (Şlagăre pe versuri de Eugen Rotaru) – P 2007- Star Media Music.
În data de 10 octombrie 1967 s-a născut solista pop-rock Laura Stoica (m. 2006, într-un accident de maşină)!
Laura Stoica (numele complet Adriana-Laurenţia Stoica) (n. 10 octombrie 1967 – d. 9 martie 2006) a fost o cântăreaţă, compozitoare de muzică pop rock şi actriţă română. Este adesea considerată drept cea mai importantă solistă de rock pe care a dat-o România şi una dintre cele mai puternice şi originale personalităţi feminine ale scenei muzicale autohtone.
S-a lansat în anul 1990 la Festivalul de la Mamaia, unde a câştigat premiul I la secţiunea de interpretare cu melodia „Dă, Doamne, cântec” (Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru) şi trofeul acelei prime ediţii de după Revoluţie, dar şi „Premiul pentru cel mai bun debut al anului” oferit de Radio România. Un an mai târziu a fost declarată cea mai bună voce pop a anului (Revista „Pop, Rock and Show”), iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu pe versurile Andreei Andrei, a fost aleasă piesa anului. În perioada anilor 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, Laura Stoica reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului.
Laura Stoica – „Un actor grăbit (Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei)” de pe albumul „Focul” – Prod. 1994 Edgar Surin.
În anii 1990, folosindu-se de talentul remarcabil, de personalitatea puternică şi de frumuseţea ei, a reuşit să creeze o imagine şi un stil original, fiind prima rockeriţă modernă a României.
A avut mai multe apariţii la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov, în anii 1992, 1997, 2003 şi 2005.
1992 – Premiul I – Debut discografic (single-ul pe vinil „Un actor grăbit”, producător Romagram,1992: „Un actor grăbit”, muzica Bogdan Cristinoiu, text- Andreea Andrei; „Dă, Doamne, cântec!”, muzica Viorel Gavrilă, text Eugen Rotaru); – Premiul III – Interpretare („Focul”- muzica Laura Stoica, Razvan Mirică, text Laura Stoica; „Ai fost laş”- muzica Ionel Tudor, text: Andreea Andrei);
1997 – Premiul II – Discografie (LP-ul „Nici o stea”, producător: Calavis Music Company, 1996);
Laura Stoica – „Focul” (Răzvan Mirică, L. Stoica/Laura Stoica) de pe albumul „Focul” – Prod. 2004 Edgar Surin.
Albume:Un actor grăbit –1992, Focul –1994, …Nici o stea, – 1997, Oameni de zăpadă –1997, S-a schimbat –2005, Dă Doamne Cântec –2007.
Turnee internaţionale: 1991 – Bulgaria, 1997 – Israel, 2001 – Malta, 2001 – USA, 2002 – 2003 – USA.
În perioada 1991 – 2005 a realizat 17 videoclipuri produse de: Doina Anastasiu, Mariana Şoitu, Luminiţa Dumitrescu, Minel Stoica, Nicoleta Păun, Mike Godoroja, Corina Voicu, Liviu Tudan, TVR1, TVR2, TL7abc şi Laura Stoica Music Company.
Între anii 1990-2005 evolueaza în peste 700 de concerte şi spectacole de divertisment, pe scenele româneşti şi în străinătate (1995 – Ricchi & Poveri – Constanta şi Galaţi), 1995 – Samantha Fox (Sala Palatului din Bucureşti), 2001- Nek (Pop Show, Malta Television). Până în anul 2005 apare în peste 657 de show-uri TV din România, Bulgaria, Malta, în varianta solo, sau împreună cu trupa sa, LAURA STOICA BAND (1993-2004) alcătuită din muzicieni profesionişti din genurile rock, blues şi jazz: Iulian Vrabete, Eugen Mihăescu, Vlady Cnejevici, Florin Ionescu, Cristian Soleanu, Răzvan Lupu, Relu Biţulescu, Mihai Coman, Remus Carteleanu, Paul Baciu. Cu acestă trupă şi în această perioadă a susţinut recitaluri şi concerte pe toate scenele, mari sau mici din România.
Laura Stoica – „Doar tu”(Vlady Cnejevici/Nana Cnejevici, Laura Stoica) de pe albumul „Focul” – Prod. 2004 Edgar Surin.
Din anul 2005, LAURA STOICA BAND a avut următoarea componenţă: Laura Stoica- voce, compoziţie, textier, Adrian Visteanu – chitară, compoziţie, backing-vocal, Emanuel Gheorghe Fisă – clape, compoziţie, orchestraţie, backing-vocal, Victor Miclăuş – bass, backing-vocal, Cristian Mărgescu – tobe, backing-vocal, Laura Luchian- backing-vocal.
Activitatea teatrală: – 1999DEBUT ACTORICESC – „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, rolul Vasilisa, regia Constantin Codrescu, TEATRUL NOTTARA, Bucureşti;2000 – 2001:„Hammam /Prizonier în cutia toracică”, după Tahar Ben Jeloun, rolul Ahmed, regia Mihai Mihalcea, CENTRUL MAD, Bucureşti; TEATRUL ODEON, Bucureşti;2004: „Îndrăgostiţii din Ancona”, rolul Drucila, regia Andrei Mihalache, TEATRUL NAŢIONAL CONSTANŢA; 2005: „Călători în voia sorţii”, rolul Rocky, regia Marcela Ţimiraş, TEATRUL TOMA CARAGIU PLOIEŞTI;
Laura Stoica – „Cui îi pasă” (Eugen Mihăescu/E. Mihăescu, L. Stoica) de pe albumul „Focul” – Prod. 1994 Edgar Surin.
Pe parcursul întregii sale cariere artistice a participat activ la spectacole, evenimente, emisiuni organizate în scopul strângerii de fonduri destinate acţiunilor umanitare.
Surse: Agenţia de presă RADOR, wikipedia.org, laurastoica.ro, arhiva personală.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Loredana Groza – o interpretă foarte apreciată și îndrăgită
Publicat de Bogdan Dragomir,
9 iunie 2016, 10:11 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:22
Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâne adevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
Aici puteti asculta varianta audio a emisiunii (Bogdan Dragomir – Realizator/Florin Bordeiaşu – Regizor de emisie):
Pentru perioada 6 – 12 iunie 2016, vă invit să aflăm amănunte biografice şi să ascultăm piese muzicale reprezentative ale unei interprete foarte apreciată şi îndrăgită în România, pe care o aniversăm în această săptămână! La mulţi ani, cu sănătate şi cu cele mai bune gânduri solistei LOREDANA GROZA!
Loredana Groza s-a născut pe data de 10 iunie 1970 la Onești, în județul Bacău. A început să cânte de la vârsta de 3 ani, dar a fost pasionată şi de actorie, handbal și învățătură, a studiat vioara timp de 8 ani (de la vârsta de 6 ani până la vârsta de 14 ani) și a urmat cursuri de balet.
În 1984, la nici 14 ani, la faza națională a concursului „Cântarea României” de la Focșani, a fost remarcată de realizatorul de emisiuni tv Dumitru Moroșanu și de compozitorul Jolt Kerestely, care au chemat-o la București să participe la preselecția concursului „Steaua fără nume”, deși vârsta minimă acceptată prin regulament era de 17 ani. Pentru a putea participa la acest concurs a fost nevoită să nu-și spună vârsta (având la acea dată doar 14 ani). A concurat cu interpretele Ramona Bădescu și Camelia Florescu şi a câștigat concursul „Steaua fără nume” în toate fazele lui, ultima etapă fiind în 1986. La 16 ani, în 1986, participă pentru prima oară la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia (27 – 31 august), unde câștigă „Marele Premiu”, fiind atunci cea mai tânără participantă și câștigătoare din istoria festivalului. A interpretat două cântece în primă audiție care au devenit în scurt timp șlagăre: „Mă întreb ce să fac?” (Marius Țeicu/Eugen Rotaru) și „Despre dragoste” (Dan Beizadea/Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu).
„Mã întreb ce sã fac (Marius Teicu/Eugen Rotaru)” de pe albumul „The Best Romanian Pop Music – Vol. 4 „(C – UCMR/ADA & P – 2006 Star Media Music) interpretat de Loredana Groza.
După această participare de succes este invitată în cadrul emisiunilor de la Radio și de la Televiziune şi începe seria înregistrărilor la Radio și Electrecord. Până în 1990 va imprima aproximativ 100 de piese care aparțin unor compozitori precum: Marius Țeicu, Adrian Enescu, Dan Beizadea, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Mihai Pocorschi, Dani Constantin, Alexandru Simu, Aurel Manolache, Ion Cristinoiu, Mihai Grigoriu, Octav Firulescu, Cornel Fugaru, Mircea Drăgan ș.a.
Loredana_medium (radioromaniacultural.ro)
Seria turneelor în occident a început în 1987, în Israel, unde a avut alături de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” peste 20 de concerte în săli cu o capacitate de peste cinci mii de locuri. În acelaşi an – 1987, la Concursul de Muzică de dans pentru tineret de la Costinești, unde se clasează pe locul III, este remarcată de celebrul compozitor Adrian Enescu (membru al juriului), care-i încredințează compoziția „O inimă de 16 ani”.
„O Inima De 16 Ani” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) de pe albumul „ADRIAN ENESCU si Muzica Sa”, interpretat de Loredana Groza (C & P Adrian Enescu).
Aceasta piesă devine, în scurt timp, un șlagăr de mare succes. Adrian Enescu îi propune Loredanei realizarea unui întreg album. Așa s-a născut albumul „Bună seara, iubito!” (cu piese compuse de Adrian Enescu pe versurile lui Lucian Avramescu), înregistrat în 1987 și apărut în 1988 la casa de discuri Elecrecord. Pentru casa de discuri „Electrecord”, albumul de debut al Loredanei „Bună seara, iubito!” a avut un succes fulminant, fiind vândut în peste 1 milion de exemplare, un record absolut de vânzări. La piesa „O inimă de 16 ani” s-a realizat și primul videoclip din cariera Loredanei, regizat și filmat de Cătălin Cățoiu.
„Buna Seara, Iubite!” (Adrian Enescu/Lucian Avramescu) de pe albumul „80 de ani de muzica – RADIO ROMANIA” (C & P 2008 ROTON) interpretat de Loredana Groza si Ion Caramitru.
După căderea regimului comunist din 22 decembrie 1989, Loredana a hotărât să-și încerce norocul și în alte ţări, Marea Britanie şi Italia, unde susţine peste 100 de concerte, recitaluri şi participă la numeroase emisiuni de televiziune.
Loredana va primi în 1997 premiul Discul de Aur decernat de „Electrecord”, pentru albumul „Tomilio”, apărut la această casă de discuri.
Loredana mic (romania-actualitati.ro)
În 1999, Loredana câștigă Premiul A.P.T.R. (al Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România) și al criticilor muzicali. Alte premii importante: “Steaua fara nume” din 1984 pană în 1986,Trofeul Festivalului Mamaia pentru interpretare 1986, Marele Premiu la Festivalul Bucureşti 1991, Trofeul Festivalului Mamaia pentru hitul anului “Ce va fi cu iubirea mea” 1992, Discul de Aur pentru albumul “Tomilio” 1996, Discul de Aur pentru albumul “Jamparalele” – decembrie 2006, Premiul Radio România pentru cel mai bun album “Zig Zagga Extravaganza” – ianuarie 2007, Premiul Radio România pentru “Cea mai buna interpreta a anului 2007” – martie 2008, Premiul Radio România pentru “Artistul anului 2007” – martie 2008.
„Diva Inamorata” (Adrian Enescu, prel. dupa Giacomo Pucini) interpretat de Loredana Groza (C & P Adrian Enescu).
În palmaresul artistic al Loredanei Groza menţionăm, din 1988 şi până în 2015, înregistrarea şi lansarea a 21 de albume de interpret (între care amintim primul album, “Buna seara iubito!” în 1988 şi pe cel mai recent – “Imaginarium”, lansat în 2015), a interpretat melodii în 8 filme cinematografice de lung metraj, a jucat 16 roluri de actriţă şi a realizat 21 de videoclipuri muzicale, peste 500 de piese muzicale înregistrate şi semnează muzica şi versurile la mai mult de 200 de cântece din repertoriul ei şi al altor artişti, a susţinut peste 2000 de concerte live în România, Germania, Israel, SUA, Canada, Coreea de Nord, Bulgaria, Polonia, Rusia, Marea Britanie, Italia, Franta, Turcia, Austria, Belgia, Mexic, Singapore, Grecia, Finlanda.
La finalul portretului muzical-artistic, vom menţiona şi alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 6 –12 iunie:
06-06-1939 S-a născut în Jacksonville, Florida, Gary U.S. Bonds (Gary Anderson). Cel mai mare hit al său, No. 1 song a fost Quarter to Three.
06-06-1960 S-a născut Steven Siro Vai, chitarist, care a cântat cu Whitesnake, Frank Zappa, David Lee Roth şi Alcatrazz.
06-06-1991 Moare bolnav de cancer, în Malibu, California, în vârstă de 64 de ani saxofonistul Stan Getz.
07-06-1940 Se naşte la Pontypridd Tom Jones, pe numele întreg Thomas Jones Woodward. În 1965 primeşte premiul Grammy pentru Best New Artist. 3 milioane de copii vândute ale discului She’s A Lady, numărul 2 în Billboard Hot 100.
07-06-1958 Se naşte în Minneapolis interpretul Prince (Prince Roger Nelson), d. 2016. Cel mai mare hit al său a fost When Doves Cry prezent în fruntea topului Billboard Hot 100 timp de 5 săptămâni, cu o vânzare de peste 2 milioane de copii. La 35 de ani, în 1993 şi-a schimbat numele artistic în Symbol.
08-06-1953 Se naşte în Skewen, Ţara Galilor, Bonnie Taylor (Gaynor Hopkins). Cel mai mare hit al său a fost Total Eclipse of the Heart, în 1983, în fruntea topului Billboard Hot 100 timp de 4 săptămâni.
08-06-1960 Se naşte Mick Hucknall, membru al grupului Simply Red.
08-06-1962 Se naşte Nick Rhodes, membru al grupului Duran Duran.
09-06-1934 Se naşte în Detroit starul R & B Jackie Wilson. A avut 6 melodii în fruntea topului Billboard R & B, cel mai mare hit al său fiind Night, în 1960. Postum, în 1987 a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame.
10-06-1974 S-a născut la Constanţa, Viorel Şipoş din grupul 3rei Sud Est.
10-06-2004 Moare la locuinţa sa din Bevery Hills, în vârstă de 73 de ani, Ray Charles.
11-06-1946 S-a născut John Lawton din grupul Uriah Heep.
11-06-1947 S-a născut Glenn Leonard, vocals, The Temptations, (1971 UK No.8 single ‘Just My Imagination’ şi re-apărut ‘My Girl’ UK No.2 in 1992).
11-06-1949 Se naşte la Frankston, Texas, Frank Beard, membru al formaţiei ZZ Top.
11-06-1951 S-a născut Lynsey De Paul, interpretă şi compozitoare britanică. (1972 UK No.5 single ‘Sugar Me’). Prima femeie câştigătoare a premiului Ivor Novello song-writing award.
12-01-1941 S-a născut interpretul de jazz Armando Anthony „Chick” Corea.
12-06-1966 S-a născut la Galaţi, interpretul Adrian Enache.
*****
Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional.
(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Wikipedia.org, loredana.ro şi cu materiale jurnalistice muzicale din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumele “The Best Romanian Pop Music – CD4”, (C – UCMR/ADA & P – 2006 Star Media Music), “ADRIAN ENESCU si Muzica Sa” (C & P Adrian Enescu), “80 de ani de muzică – RADIO ROMÂNIA” (C & P 2008 – Roton).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Nicu Alifantis – Mi-a plăcut al dracului de tare ceea ce fac
Publicat de Bogdan Dragomir,
1 iunie 2016, 12:28 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:23
MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE Nr. 20
Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâne adevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
Pentru perioada 30 mai – 5 iunie 2016, vă invit să aflăm amănunte biografice şi să ascultăm piese muzicale reprezentative ale muzicienilor aleşi dintre personalităţile artistice aniversate sau comemorate în această săptămână! La mulţi ani, cu sănătate şi cu cele mai bune gânduri interpreţilor NICU ALIFANTIS şi AURELIAN TEMIŞAN!
nicu-alifantis (www.tvr3.tvr.ro)
S-a născut pe 31 mai 1954, la Brăila, este poreclit Elifantis, colecționează instrumente muzicale și elefanți! În 1997, a suferit un infarct şi de atunci bea cafea decofeinizată și fumează țigări slim. A compus muzica pentru 118 piese de teatru, poartă pălării de Panama, cântă și compune muzică de 47 de ani! Citatul lui Alifantis este: „Mi-a plăcut al dracului de tare ceea ce fac. În plus, am și avut foarte mare încredere în mine. De-asta am și reușit”.
„Poştalionul (Nicu Alifantis/Radu Stanca)” de pe albumul „25” (C – 1969-1996 Nicu Alifantis & P – 1998 Intercont Music) interpretat de Nicu Alifantis.
Biografie :
Alifantis 1 (main.romania-actualitati.ro)
Nicu Alifantis, născut la 31 mai 1954, la Brăila, din părinți greco-macedonieni, face studii muzicale particulare și debutează scenic în anul 1973. Este angajat în 1975 la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și devine destul de cunoscut și iubit de public, astfel încât în 1976 casa de discuri Electrecord îi editează primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an se înscrie în ATM. După satisfacerea serviciului militar obligatoriu devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”, melodii ale sale figurând pe compilațiile Folk 1 și Folk 2 apărute la Electrecord în 1977 și, respectiv, în 1978. În 1983, la apariția triplului LP care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis este cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album, figurând cu trei piese.
„Nicu Alifantis – Umbra” de pe albumul „Cenaclul Flacăra” (C – Electrecord & P 2005 INTERCONT MUSIC interpretat de Nicu Alifantis.
„Am considerat că am avut trei debuturi: în ’72 – când am scris prima dată muzică de teatru -, în ’73 – când m-am lansat pe scenă ca interpret şi compozitor – şi în ’76 – când am debutat discografic cu discul single «Cântec de noapte», cu «Decembre» -, plus 1979 – anul în care mi-a apărut primul album, «După melci».” (Nicu Alifantis)
„Cantautorul brăilean mai are o piesă în vechime, peste care ziaristul nu poate trece, care a făcut furori în atmosfera marilor reuniuni cenacliste, cu o pronunţată tentă patriotică, editată pe triplul album al Cenaclului „Flacăra” din 1983 – „Imn. Trăiască România, trăiască tricolorul”. Şi pentru că veni vorba, unul dintre cei care l-au „simţit” pe Nicu Alifantis, înainte de recunoaşterea marelui public, a fost Adrian Păunescu, care l-a adus la „Flacăra” în ciuda „votului negativ” al unora dintre membrii originari din 1973 (Teatrul „Ion Creangă”)”. (Realizatorul Doru Ionescu – TVR).
Între 1973 și 2015 a susținut 4.814 concerte.
În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj. În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care mai fac parte: Virgil Popescu (chitară bas şi voce), Sorin Voinea (claviaturi şi voce), Răzvan Mirică (chitară electrică și acustică, sitar, mandolină şi voce), Relu Bițulescu (tobe şi percuție), CORIFEII – fondat în 2003, ALIFANTIS & SimphoNicu – fondat în 2004, ALIFANTIS & ȘemineuBand – fondat în 2010, ALIFANTIS & MozaicBand – fondat în 2012,
ALIFANTIS & FragileBand – fondat în 2013. În aprilie 1999 înființează Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.
„Piata romană nr. 9 (Nicu Alifantis/Alexandru Andries)” de pe albumul „25” ( C – 1969-1996 Nicu Alifantis & P 1998 Intercont Music) interpretat de Nicu Alifantis & Grupul Coral SONG (Ioan Luchian Mihalea).
Despre Nicu Alifantis, Emil Brumaru scria: „Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cîntecul vieții fiecăruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lăsîndu-ne destrămați o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroși, mai teferi, întru poezia-i caldă. În inima mea, toată blîndețea-l simte poet de cînd lumea și-s fericit să o spun și altora. Și s-o repet pînă la îngeri!”
Nicu Alifantis 1 (www.romania-actualitati.ro)
Debuturi :
debut componistic în anul 1972 – „Furtuna” de Ostrovski, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.
debut scenic în anul 1973 – emisiunea Tele Top, TVR.
debut discografic în anul 1976 – EP-ul Cântec de noapte, Electrecord.
„Voiaj (Nicu Alifantis/Leonid Dimov)” de pe albumul „Voiaj” (C & P 1995 Intercont Music) interpretat de Nicu Alifantis.
Discografie (25 albume): Cântec de noapte (EP, Electrecord, 1976), După melci (LP, Electrecord, 1979), Nicu Alifantis & Florian Pittiș (EP, Electrecord, 1980) – cu Florian Pittiș, Nicu Alifantis (Mașina de scris) (LP/MC, Electrecord, 1984), Mitică Popescu (LP, Electrecord, 1985) – cu Mitică Popescu, Piața Romană nr. 9 (LP/MC, Electrecord, 1988), Risipitorul de iubire (LP/MC, Electrecord, 1990), Decembre (single, Toji Productions, 1992), Ia toji baladist (LP, Romtrust & Eurostar & Toji Productions, 1992; reeditat pe CD/MC în 1998), Voiaj (CD/MC, Intercont Music, 1995; reeditat pe CD în 2011) – cu formația Zan, Nichita (CD/MC, Nemira, 1996) – cu formația Zan, 25 (CD/2xMC, Intercont Music, 1998), Cadavrul viu (CD, Toji Productions, 2001), Neuitatele femei (CD/MC, Nemira, 2002; reeditat pe CD în 2006) – cu formația Zan, Șah-mat (CD/MC, Nova Music Entertainment, 2004) – cu formația Zan, Simphonicu (2xCD/DVD, Fundația Nicu Alifantis & Nova Music Entertainment, 2005), Decembre (CD, Unica Music & Nova Music Entertainment, 2006), Vinyl Collection (4xCD, Intercont Music, 2007), Muzică de colecție, Vol. 71 (CD, Jurnalul Național, 2008), Astă seară stau acasă (CD, Fundația Nicu Alifantis & TVR Media, 2009) – cu Ștefan Iordache, Cântece de șemineu (CD/LP, Fundația Nicu Alifantis, 2010), Nevestele vesele din Windsor (CD, Fundația Nicu Alifantis, 2011), Mozaic (CD, Alifantis Music, 2013), Cântece de iarnă (CD, e-media & Click! pentru femei, 2014), Șotron – Vol. I (CD, Alifantis Music, 2015), Madame Mon Amour (CD, Alifantis Music, 2016)
Roluri în teatru (7): Alter Ego (în „Philadelphia ești a mea”, 1972), Acordeonistul (în „Furtuna”, 1972), Trubadurul (în „Swanewit”, 1973), Baladistul (în „Întîlnirea mea cu Micul Prinț”, 1973), Comentatorul (în „O șansă pentru fiecare”, 1973), Toboșarul (în „Copiii lui Kenedy”, 1979), Baladistul (în „Șoareci de apă”)
Roluri în film (1): Radu Cantacuzino (în „Bietul Ioanide”, 1979)
Volume: Scrisori nedesfăcute alăturându-li-se 2 epistole de Emil Brumaru și Laurențiu Ulici (Ed. Nemira, 1997), FaceCarte – Poeme, portrete, povestiri despre autor, despre oameni, despre întâmplări (C – 2016, Nicu Alifantis, Bucureşti, România)
„Cântec de şemineu (Nicu Alifantis/Instrumental)” de pe albumul „Cântece de şemineu” (C & P 2010 Fundaţia Nicu Alifantis) interpretat de Nicu Alifantis.
Premii și distincții:
2014: PREMIILE DE EXCELENŢĂ – pentru merite excepţionale în arta muzicii (Gala Premiilor Culturale Brăilene), PREMIILE MUZICALE RADIO ROMÂNIA – Omul cu chitara, PREMIILE MUZICALE RADIO ROMÂNIA – Cel mai bun album al anului şi concept discografic (Mozaic), PREMIILE MUZICALE RADIO ROMÂNIA CULTURAL – Cel mai bun proiect al anului (Mozaic)
2012: PREMIILE DE EXCELENŢĂ – pentru merite excepţionale în arta muzicii (Prmăria Sector 3 şi Casa Artelor)
2011: PREMIILE MUZICALE RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – Cel mai bun album al anului (Cântece de şemineu), PREMIILE MUZICALE RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – Artistul folk al anului
2010: PREMIUL FOREVERFOLK – Cel mai bun cântec al anului (Cântec de grădinar), PREMIUL FOREVERFOLK – Cel mai bun album al anului (Cântece de şemineu), PREMIUL FOREVERFOLK – Artistul folk al anului
2009: PREMIUL FOREVERFOLK – Artistul folk al anului
2007: PREMIUL REVISTEI ACTUALITATEA MUZICALĂ, PREMIUL REVISTEI ROMÂNIA MARE
2006: PREMIUL UNITER – Premiul pentru muzica de teatru
2005: GALA RADIO BUCUREŞTI – Premiul pentru albumul anului (Şah-mat)
2004: MERITUL CULTURAL în grad de Cavaler (1094 din 10.12.2004)
2003: GALA RADIO BUCUREŞTI – Premiul pentru cel mai bun album al anului (Neuitatele femei), PREMIILE MUZICALE RADIO ROMÂNIA – Cel mai bun album pop-rock al anului
2002: PREMIILE NAŢIONALE DE TEATRU – MINISTERUL CULTURII – Premiul pentru muzica spectacolului “Cadavrul viu”
1999: FESTIVALUL MAMAIA ’99 – Premiul 1-Secţiunea Şlagăre cu piesa Ploaie în luna lui Marte , FESTIVALUL BUCUREŞTI ’99 – MICROFONUL DE AUR – Nominalizare Premiul pentru întreaga activitate
1995: FESTIVALUL TEATRELOR DE REVISTĂ CONSTANŢA – Premiul pentru muzica de teatru
1994: FESTIVALUL OM BUN – Premiul pentru întreaga activitate
1991: Premiul UNITER pentru muzică de teatru , Premiul pentru muzica de scenă de la spectacolul „Ubu Rex” cu scene din „Macbeth”
(Wikipedia.org)
Sursa info: Wikipedia.org şi alifantis.ro
*****
Aurelian Temişan s-a născut la 3 iunie 1972. În familia Temişan muzica a devenit o tradiţie. Tatăl lui Aurelian a fost solist de muzică uşoară, făcând parte din selecţionata artistică a jud. Dolj la concursul TV “Dialog de la distanţă”, din anii ’60.
A început să cânte relativ normal, pe la 16 ani, participând în 1989 la Festivalul de la Mamaia unde obţine Premiul Tinereţii. În 1988 obţinuse deja Premiul I la faza naţională a Concursului “Cântarea României” pentru elevi.
„Poveste din vest (George Natsis/D.V. Dumitriu)” de pe albumul „Romanian Pop Music vol.4” (C si P 2006 – UCMR, Editura Muzicala) interpretat de Aurelian Temişan.
Studiază canto la şcoala de arte Grigore Gabrielescu, clasa profesorului Gigi Mihailescu şi după absolvirea Liceului Electroputere, pleacă la Bucureşti si apoi la Ploieşti, unde se angajează la Teatrul de Estradă, dirijor fiind comp. Viorel Gavrilă. După satisfacerea stagiului militar, activează o perioadă ca liber profesionist, după care revine la Ploieşti. Obţine în 1990 – Premiul tinereţii la Festivalul de la Ulan Bator (Mongolia), în 1991 face parte din selecţionata de fotbal a artiştilor români, în confruntarea cu selecţionata cântăreţilor italieni iar în 1993 obţine locul II la Mamaia cu piesa lui V. Veselovski – Mamă, mor! Un an mai târziu prezintă Festivalul de la Mamaia, având în concursul de creaţie o melodie a lui Adrian Romcescu şi totodată recital.
„Dulce amăgire (Dragoş Docan/Dragoş Docan)” de pe albumul „Şlagăre de neuitat” (C & P 2000 Electrecord) interpretat de Aurelian Temişan.
În 1995 are un recital la Festivalul Internaţional Cerbul de Aur, în 1996 obţine locul III la Festivalul de la Mamaia cu piesa “Cine oare?” a comp. Viorel Gavrilă, iar un an mai târziu apare pe piaţa muzicală cu primul album (casetă audio) – Nu la puterea 3-a ( Nu.nu.nu ). Acesta este urmat în anul 2001 de albumul Dulce amăgire, apărut pe compact disc.
„Cine oare? (Viorel Gavrilă/Daniel Iordachioaie)” de pe albumul „90-60-90…cele mai frumoase, din anii noştri de neuitat…” (C & P 2010 ROTON Romania) interpretat de Aurelian Temişan.
Au urmat turnee peste hotare, locul 2 la preselecţia pentru Eurovision 2003, în finală calificându-se cu două piese şi locul 3 la Mamaia 2003, secţiunea creaţie.
Albume: Nu, nu, nu (1997, Geronimo, muzică și text Dragoș Docan), Fortăreața (1999, A&A Records, muzică și text Dragoș Docan), Dulce amăgire (2000, Electrecord, muzică și text Dragoș Docan), Vai, ce bună-i fata asta (3 piese, compilație Electrecord, album de autor Dragos Docan vol.1)
„Goodbye, hello, goodbye! (Nicolae Caragia/Aurelian Temisan)” de pe albumul MELODII COMPUSE DE NICOLAE CARAGIA (C & P 2000 Nicolae Caragia) interpretat de Aurelian Temişan.
Piese muzicale:, Poveste din vest (George Natzis), Eu nu mai sunt cel de ieri (Cornel Fugaru), Nu, nu, nu (muzică și text Dragoș Docan), Fortăreața (muzică și text Dragoș Docan), Cine oare (Viorel Gavrilă), 1-9-99 (muzică Dragoș Docan, text UnQ Sapro), Mielușel nevinovat (muzică și text Dragoș Docan), Vai, ce bună-i fata asta (muzică și text Dragoș Docan), Dulce amăgire (muzică și text Dragoș Docan), Lumea Tace (muzică și text Dragoș Docan), Când mă uit la ea (muzică și text Dragoș Docan), De 1000 de ori (muzică și text Dragoș Docan), Copilăria mea ( muzică Dragoș Docan, text Adrian Păunescu), Încrederea (cu Monica Anghel, muzică și text Dragoș Docan), Nu mă pune să ( muzică Dragoș Docan, text UnQ Sapro), Huo (muziă și text Dragoș Docan), Umbre fără bune (muzică, text Dragoș Docan), Încearcă să crezi (muzică, text Dragoș Docan), Vinovat (muzică, text, Dragoș Docan), Cine poate, oase roade (muzică, text Dragoș Docan) (Wikipedia.org)
„Temi feat Ralflo – Cand nu esti a mea” interpretat de Aurelian Temisan/Ralflo / (C) & (P) 2016 Sprint Music & Sprint Media Publishing
Potrivit unui Comunicat primit de la Casa de producţie SPRINT MUSIC (Aurelian Temisan – Cand nu esti a mea, feat. Ralflo), Temisan s-a lasat pe mana lui Ralflo!
Impreuna lanseaza o piesa pentru această vară fierbinte: “Cand nu esti a mea”!
Aurelian Temisan (foto www.facebook.com)
“Sunt la prima colaborare cu Ralflo si am mers pe mana lui la orchestratie si idei pentru ca are experienta cu “Mi-e sete de tine” si nu numai, asa ca mi-a facut o reala placere sa colaborez cu el pentru single-ul “Cand nu esti a mea”. Refrenul acestei melodii ii apartine lui Ion Marinescu, chitaristul de la The Funk Society, trupa cu care cant. Era practic strofa acelei melodii, dar dupa ce a auzit-o Ralflo, strofa veche a devenit refrenul acestei piese, “Cand nu esti a mea”. Cu acest single, impreuna cu videoclipul, cred ca avem toate elementele necesare unei veri fierbinti!”, spune Temisan.
“Textul piesei este scris de Alexa Niculae, colaboratoarea mea de la Eurovisionul de anul trecut. Alaturi de Ralflo va asigur ca mai pregatesc si alte surprize. Este doar inceputul!”, a mai adaugat vedeta.
Ce spune Ralflo despre colaborarea cu Temisan? Artistul de origine franceza este extrem de incantat!
“Colaborarea cu Temisan a fost una dintre cele mai frumoase pentru mine, dupa cea cu AlbNegru. Eu consider ca Aurelian Temisan este una dintre cele mai bune si mai frumoase voci din Romania, este un artist complet, un personaj! Am pornit de la faptul ca am vrut sa-i fac o piesa si a iesit “Cand nu esti a mea”. Sunt foarte mandru ca am reusit sa fac acest featuring cu Aurelian Temisan. Este, de fapt, inceputul unei colaborari frumoase si acum a venit momentul potrivit! Ne cunoastem de aproape 4 ani si o sa mai lucram impreuna pentru ca mai pregatim si alte proiecte speciale”, a spus si Ralflo.
E vorba despre TEMI ft RALFLO – Cand nu esti a mea
Muzica: Ralflo, Ion Marinescu
Text: Alexa Niculae, Ion Marinescu
(C) & (P) 2016 Sprint Music & Sprint Media Publishing
Sursa info: Wikipedia.org şi Sprint Music & Sprint Media Publishing
*****
La finalul portretului muzical-artistic, vom menţiona şi alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 30 mai –5 iunie:
31-05-1948 S-a născut toboşarul grupului Led Zeppelin, John Bonham
31-05-1938 S-a născut Peter Yarrow din grupul Peter, Paul And Mary
31-05-1954 S-a născut la Brăila, Nicu Alifantis
31-05-1964 S-a născut Hill Scott, chitarist al grupului Skid Row. A mai cântat cu Fu Manchu şi The Heroine Sheiks.
31-05-1976 S-a născut Francezu’ (Viorel Marius Alexe) din grupul Simplu
31-05-2000 Legendarul interpret latin de jazz Tito Puente încetează din viaţă în vârstă de 77 de ani, la 12 ore după o operaţie deschisă pe cord, la New York.
01-06-1934 Se naşte în Jacksonville, Pat Boone, pe numele real Charles Eugene Boone, pionier al rock-ului. Cel mai mare hit al său a fost Love Letters in the Sand, interpretul având însă la activ 6 melodii nr. 1 în topuri
01-06-1950 Se naşte în Nothingham, Anglia, Graham Russell, membru al grupului Air Supply. În Australia, formaţia a vândut peste 3 milioane de copii la piesele All Out of Love , The One That You Love şi Making Love Out of Nothing at All .
01-06-1959 Se naşte la Londra, Alan Wilder, cooptat in formaţia DEPECHE MODE în locul lui Vince Clarck, în ianuarie 1982. A mai facut parte din formaţiile: The Dragons şi The Hitmen
01-06-1959 S-a născut Simon Jonathon Gallup, basistul grupului The Cure
01-06-1971 S-a născut la Bucureşti, Monica Anghel.
01-06-1974 Se naşte interpreta Alanis Morisette.
01-06-1991 Co-fondatorul grupului Temptations, David Ruffin încetează din viaţă, în vârstă de 50 de ani, după o supradoză de drog. Ruffin a fost solistul vocal al primului number one pentru Motown records, My Girl.
01-06-1996 Încetează din viaţă, în vârstă de 49 de ani muzicianul de jazz Don Grolnick
02-06-1941 Se naşte Charlie Watts, bateristul grupului Rolling Stones.
02-06-1960 Se naşte Bermhard Lloyd, pe numele real Bernd Gossling, clape în grupul Alphaville.
02-06-1987 Încetează din viaţă celebrul chitarist clasic Andres Segovia în vârstă de 94 de ani, în urma unui infarct. În 1986 a primit Grammy Lifetime Achievement Award.
03-06-1942 Se naşte la Chicago, starul R&B Curtis Mayfield, cele mai bune hit-uri ale sale fiind piesele din filmul Superfly (1972), Freddie’s Dead (Theme from Superfly) şi Superfly.
03-06-1946 Se naşte în Sidcup, Anglia, John Paul Jones (John Baldwin), basistul grupului Led Zeppelin.
03-06-1950 Se naşte în Detroit, Suzi Quatro, cel mai mare hit al său fiind duetul cu Chris Norman, Stumblin’ In nr. 4 în Billboard’s Hot 100 în 1979.
03-06-1956 Se naşte la Maine, SUA, Danny Wilde, membru al formaţiei The Rembrands.
03-06-1972 Se naşte Aurelian Temişan.
04-06-1945 S-a născut în Long Beach, California, Michelle Phillips (Holly Michelle Gilliam) din grupul the Mamas and the Papas, Calif. Cel mai mare hit al grupului, vândut în peste un million de copii, No. 1 song Monday, Monday.
05-06-1956 S-a născut în Seatlle, Washington, Kenny G (Kenneth Gorelick)
05-06-1969 S-a născut în Buffalo, New York, interpretul de R & B şi pop Brian McKnight, compozitor, aranjor şi producător.
*****
Ne reîntâlnim săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional.
(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Wikipedia.org, şi cu materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumele “25″ (C-1969-1996 Nicu Alifantis & P – 1998 Intercont Music), “CENACLUL FLACĂRA” (C – Electrecord & P 2005 Intercont Music), “Voiaj” (C & P-1995 Intercont Music), “Cântece de şemineu” – C&P 2010 Fundaţia Nicu Alifantis), „Romanian Pop Music – vol.4” (C & P – 2006 UCMR-Editura Muzicală), “Şlagăre de neuitat” (C & P 2000 Electrecord), “90-60-90…cele mai frumoase, din anii noştri de neuitat…” (C & P 2010 Roton România), „Melodii compuse de NICOLAE CARAGIA” (c & P Nicolae Caragia), „Când nu eşti a mea” (C & P 2016 Sprint Music & Sprint Media Publishing)
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Aflat deja la cea de-a 6-a ediție, proiectul „Tabăra de Film” își propune ca, printr-o caravană organizată în 10 orașe din România, 2 în Italia și unul în Republica Moldova, să descopere și să selecteze tineri cu talente deosebite, urmând ca aceștia să fie distribuiti într-un film de lung metraj ce va fi realizat în perioada vacanței de vară.
Proiectul este inițiat și dezvoltat de Asociația Pentru Sprijinirea și Promovarea Filmului Românesc (ROMfilmsupport) impreună cu Dream Media Production, co-producător fiind Radio România prin Radio România Regional. De asemenea, “Tabăra de Film” este un proiect sprijinit de Ministerul Educației și Cercetării Științifice impreună cu Ministerul Educației al Republicii Moldova, partener media fiind Apropo TV.
Preselecțiile pentru ediția 2016 vor avea loc în:
Chișinău, Republica Moldova, sâmbătă, 16 aprilie 2016, Centrul Artico, din Bd. Ștefan cel Mare, nr. 169 între orele 12-20
Iași, duminică, 17 aprilie 2016, Palatul Copiilor Iași din Bd. Carol I , Nr. 2, între orele 12-20
Bacău, luni, 18 aprilie 2016, Palatul Copiilor Bacău din Str. Oituz, nr. 24 între orele 12-20
Târgu Mureș, marți, 19 aprilie, la sediul Radio România Târgu Mureș din B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 109, între orele 12-20
Cluj-Napoca, miercuri, 20 aprilie, Palatul Copiilor Cluj Napoca din Str. Republicii nr 23, între orele 12-20
Oradea, joi, 21 aprilie, Palatul Copiilor Oradea din Str. Muzeului nr 2, între orele 12-20
Arad, vineri, 22 aprilie, Palatul Copiilor Arad din Str. Revoluției nr 69, între orele 12-20
Sibiu, sâmbătă, 23 aprilie, Palatul Copiilor Sibiu din Strada Constituției nr. 2 între orele 12-20
Pitești, duminică, 24 aprilie, Liceul de artă Dinu Lipatti, Corp B din Bd. Republicii, nr. 114 bis între orele 12-20
Roma, Italia, sâmbătă, 7 mai, Academia di Romania din Roma din Valle Giulia, Piazza José de San Martin, 1 00197 între orele 12-20
Milano, Italia, duminică, 8 mai, Consulatul General al României la Milano din Via Ginesse 2, 10148 între orele 12-20
București, duminică 8 mai, Palatul Național al Copiilor din Bd. Tineretului, nr. 8-10, sector 4, între orele 10-20
Constanța, sâmbătă, 14 mai, Palatul Copiilor Constanța din Str. Soveja, nr. 17 între orele 12-20.
Spot audio preselecţii Tabăra de Film 2016
Preselecția presupune trei probe: proba de dicție, proba de improvizații (pe teme date) și proba de talent (la alegere: dans, canto, muzică intrumentală și actorie). Proba de talent se poate extinde și în alte domenii cum sunt sporturile spectaculoase, acrobațiile sau alte talente cu un mare impact vizual.
În „Tabăra de film” există doar limită de varstă, între 9 și 18 ani, restul ține doar de talentul și dorința de afirmare a concurenților pentru a-și îndeplini visul. În cea de a 6-a ediție, preselecțiile sunt extinse din nou și în afara granițelor, fiind organizate caravane atât în Chișinău, Republica Moldova cât și în Italia: Roma și pentru prima dată, Milano.
Proiectul se va desfășura în perioada august – septembrie 2016, alături de copiii selectați aflându-se atât o echipă de profesioniști din domeniul cinematografic și din zona artistică, cât și actori consacrați. În timpul celor două săptămani, pe langă filmarea propriu-zisă, vor avea loc și workshop-uri de artă cinematografică, actorie, canto și coregrafie.
În cadrul proiectelor Tabăra de film din anii trecuți, copiii participanți au realizat filmele „Școala de Vară” (2012), „Revederea” (2013), „La Limită/The edge” (2014) și „Vacanța” (2015), alături de actorii Maia Morgenstein, Monica Davidescu, Ioana Abur, Marius Bodochi, Tudorel Filimon și Emil Mitrache, dar și artiștii Aliona Moon, Wilmark și Aurelian Temișan.
Vă invităm să urmăriți promo-ul preselecțiilor ediției 2016, accesând link-ul de mai jos:
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
COMUNICAT DE PRESĂ Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...
Publicat de Bogdan Dragomir,
1 decembrie 2015, 09:14 / actualizat: 20 iunie 2023, 12:16
Agenda cultural-muzicală a zilei 1 Decembrie 2015
Manifestări care au loc cu prilejul Zilei Naţionale a României (1 dec.)
* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:
ora 10:00 – mesaj susţinut cu ocazia Zilei Naţionale a României – la Palatul Cotroceni, Sala „Unirii”
ora 11:00 – participare alături de premierul României, Dacian Cioloş, la parada militară organizată de MApN, împreună cu MAI, SRI, SPP şi STS cu ocazia Zilei Naționale a României – 1 Decembrie 1918 – în Piața Constituției
ora 14:00 – videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatrele de operaţii – la Palatul Cotroceni
ora 15:00 – ceremonia de înaintare în grad a unor ofiţeri cu ocazia Zilei Naţionale a României – la Palatul Cotroceni
ora 16:00 – ceremonia de decorare a unor membri ai Academiei Române, a postului „Radio France Internationale România”, precum şi a reprezentanţilor Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) – la Palatul Cotroceni, Sala „Unirii”
* Ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori – ora 8:00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I. De asemenea, se vor organiza ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori în garnizoanele din ţară unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare. Drapelul tricolor va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz
* Expoziții deschise la Muzeul Național de Istorie a României – ora 9:00. Special pentru această zi, este expusă, în Holul Central al muzeului, o piesă de excepție – Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, document de o importanță majoră pentru istoria României
* Ziua porților deschise la Guvernul României – ora 11:00, la Palatul Victoria
* Spectacolul oferit de trupa de căluşari „Doiniţa” – ora 11:00, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”
* La Catedrala patriarhală, slujba de Te Deum va fi oficiată, după Sfânta Liturghie, de la ora 12:00
* Platforma Unionistă Acțiunea 2012 va marca cei 97 de ani de la Marea Unire sub genericul „Accelerăm Unirea” şi, astfel, peste 100 de mașini cu numere personalizate și cu steaguri tricolore la geamuri vor defila pe traseul București – Ploiești. Întâlnirea celor 250 de unioniști va avea loc la Arcul de Triumf, la ora 12:00
* Trenul Regal va efectua, în mod simbolic, un itinerariu numit „Trenul Aducerii Aminte”. Având la bord Familia Regală, trenul va reface traseul Turnu Severin – București, ca un omagiu adus Regelui Carol I, la 150 de ani de la venirea sa în țară . Din programul de astăzi:
Trenul Regal va pleca din Gara Turnu Severin, la ora 8:30
Prima oprire va avea loc în Gara Filiași, la ora 10:49, pentru 10 minute
A doua oprire va avea loc la Gara din Craiova, la ora 11:40, pentru 20 de minute. Cu ocazia opririi la Craiova, Familia
Regală va vizita o expoziție amplasată în incinta gării
A treia oprire va avea loc în Gara din Slatina, la ora 13:10, pentru 10 minute
A patra oprire va avea loc în orașul Titu, la ora 16:13, pentru 12 minute
Ultima oprire a trenului, va fi la Gara Regală Băneasa, la ora 17:16
* Alba Iulia:
ora 9:00 – ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori – la Statuia lui Ion I.C. Brătianu
ora 9:40 – ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori – la statuia lui Iuliu Maniu
ora 10:20 – ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori – la statuile Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria
ora 10:35 – ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori – la statuia lui Mihai Viteazul
ora 11:15 – primirea Soliilor din Cetățile de Scaun și sosirea ștefetelor pentru cinstirea Zilei Marii Uniri – pe Terasa Sala Unirii
ora 12:00 – Te Deum – la Catedrala Ortodoxă a Încoronării
ora 13:00 – Parada militară – defilarea trupelor și tehnicii militare – pe Bulevardul 1 Decembrie 1918
* Baia Mare: Instituţia Prefectului judeţul Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare organizează ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României (1 dec.) la Monumentul Ostaşului Român – ora 10:00
* Cluj-Napoca:
ora 12:00 – are loc un Te-Deum – în Catedrala Mitropolitană
ora 12:30 – ceremonia de depunere de coroane şi jerbe de flori – la statuia lui Avram Iancu din piaţa cu acelaşi nume
la final – se desfăşoară parada militară, organizată de Divizia 4 infanterie „Gemina”
ora 14:00 – spectacolul „Copiii Sărbătoresc Marea Unire”, organizat de Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj – la Opera Naţională Română din municipiu
ora 18:30 – concertul intitulat „Ziua Naţională a României la Operă!”, dirijor Sabin Păutza – la Opera Naţională Română din municipiu
* Focşani:
ora 11:00 – Ziua Naţională a României va fi marcată în Piaţa Unirii, printr-o paradă cu tehnica militară specifică unităţilor dislocate în Garnizoana Vrancea, demonstraţii de tip Drill Team (aptitudinile de mânuire a armei) şi un concert de fanfară şi un altul de muzică populară
ora 17:30 – retragerea cu torţe a militarilor din cadrul Garnizoanei Focşani în formaţie de 3 plutoane şi fanfara militară pe traseul Unităţile Militare Sud – Bulevardul Bucureşti- străzile Maior Gh. Pastia, Cuza Vodă şi Republicii – Bd. Unirii, Piaţa Unirii
* Iaşi: Artistul britanic James Arthur va concerta în Piaţa Palatului Culturii – ora 20:00
* Ploieşti: Ceremonie militară şi religioasă, care va avea loc la statuia lui Mihai Viteazul din oraş, discursuri, depuneri de coroane, defilare şi survol aerian cu avioane din cadrul Aerodomului Strejnic; spectacol artistic; distribuirea, conform tradiţiei, de fasole cu cârnaţi. Spre seară, detaşamentele militare se vor deplasa în faţa Palatului Administrativ din centrul oraşului, unde se va intona imnul naţional, urmând ca acestea să parcurgă, cu torţe aprinse, traseul spre monumentul domnitorului Mihai Viteazul, unde festivităţile se vor încheia cu stingerea torţelor
* Sibiu: Are loc concertul simfonic dirijat de Gabriel Bebeşelea, solişti Ioana Goicea – vioară şi Cristian Andriş – violă – ora 19:00, Sala Thalia
* Sinaia:
în cursul zilei, zeci de copii îmbrăcaţi în costume populare vor împărţi flori şi banderole tricolore în întregul oraş
ora 14:00 – încep manifestările cu prezentarea onorului militar, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare, intonarea imnului de stat şi discursuri susţinute de Adrian Popescu, preşedinte onorific al Cultului Eroilor, şi de primarul oraşului,Vlad Oprea. Momentul va fi urmat de o paradă militară, de o slujbă şi depunere de coroane care vor avea loc la Cimitirul Eroilor. După terminarea ceremoniei, participanţilor la manifestări li se vor distribui, la Cimitirul Eroilor, porţii de fasole cu ciolan şi vin fiert
ora 18:00 – concert susţinut de naistul Gheorghe Zamfir – la Casino Sinaia
* Slatina:
în centrul civic al municipiului are loc un ceremonial militar şi religios organizat de Prefectura Olt în colaborare cu Primăria Slatina şi Garnizoana Slatina. În cadrul ceremoniei oficiale va avea loc depunere de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar la final va fi o paradă militară pe Bd. A.I.Cuza
Primăria Slatina pregăteşte pentru Ziua Naţională şi 2.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, ce vor fi servite pe esplanada din centrul oraşului, începând cu ora 11:00
ora 11:00 – pe esplanadă este organizat un spectacol de muzică populară şi dansuri, organizat de municipalitate
* Berlin: Celebrul violinist Alexandru Tomescu, va cânta pe Vioara Stradivarius-Elder Voicu, într-un concert alături de Trioul Dinu Lipatti Plus, eveniment care marchează totodată şi împlinirea a 135 de ani de relaţii diplomatice româno-germane, organizat de Institutul Cultural Român din Berlin în colaborare cu Ambasada României la Berlin – ora 20:00, în sala mică a Konzerthaus Berlin
* Cernăuţi: • Consulul general al României la Cernăuţi, Eleonora Moldova, va susţine un un curs din istoria şi cultura poporului român la Universitatea din Cernăuţi;
ora 12:00 – solemnităţile dedicate Zilei Naţionale a României, depunerea de coroane de flori la Monumentul lui Mihai Eminescu, oficierea unui tedeum în cinstea eroilor neamului, depunere de coroane de flori la Monumentul lui Şevcenko;
ora 13:00 – concert extraordinar dedicat Zilei Naţionale – la Filarmonica din Cernăuţi;
ora 17:00 – recepţia oficială dedicată Zilei Naţionale
* Istanbul: Orchestra Română de Tineret susţine un concert sub bagheta lui Cristian Mandeal şi având-o ca solistă pe Irina Iordăchescu, la Cemal Resit Rey Concert Hall – ora 20:30. Principalii organizatori ai evenimentului sunt Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul alături de Consulatul General al României la Istanbul
* New York: Expoziție de costume populare românești din colecția particulară “Flori de IE” a Cristinei Chiriac organizată de Institutul Culturală Române de la New York – ora 16:00, la sediul instituției. Expoziția va fi deschisă până în data de 10 decembrie
* Soroca, Rep. Moldova: Vernisajul expoziției „Constantin Stere, scriitor, jurist și promotor al Marii Uniri” (1 – 29 dec.) – ora 14:00, în incinta Muzeul de Etnografie și Istorie din oraş
* Venlo, Olanda: Concertul de jazz susținut de Nicolas Simion Group – ora 19:30, pe scena Domani. Muzicianul de jazz de origine română Nicolas Simion (saxofon, clarinet) va concerta alături de trompetistul Ryan Carniaux (SUA), pianistul Mike Roelofs (Olanda), toboșarul Ralf Gessler (Germania) și basistul Martin Gjakonovski (Macedonia). Aceştia interpretează creații originale inspirate din folclorul românesc
Istorie
* Veneţia: Zeci de hărţi aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean Argeş vor fi expuse între 1 şi 18 decembrie, în cadrul expoziţiei intitulate „Ţările Române şi Europa răsăriteană în cartografia occidentală din Renaştere până la Iluminism”. Expoziţia, al cărei vernisaj va avea loc astăzi, este organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Muzeul Judeţean Argeş din Piteşti, sub patronajul Ambasadei României în Italia şi în colaborare cu Institutului de Ştiinţe, Litere şi Arte al regiunii Veneto
Cultură
* Vancouver, Canada: Filmul ”Love building” în regia Iuliei Rugină este prezentat în cadrul Festivalului de Film European de la Vancouver, care se desfăşoară între 27 noiembrie – 9 decembrie
S-a întâmplat într-o zi de 1 decembrie
* ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – Data de 1 decembrie 1918 a intrat în istoria țării noastre cu ocazia convocării, la Alba Iulia, a Marii Adunări Naţionale a Românilor, lucrările încheindu-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Votată în unanimitate, această hotărâre, care a fost citită de Vasile Goldiș și care proclama unirea tuturor românilor într-un singur stat, a avut loc după ce, pe data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, instituțiile reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei votaseră unirea. La această Adunare Natională au fost prezenţi peste 1.200 de delegaţi aleşi şi aproximativ 100.000 de români care au venit să susţină decizia de instituire a României Mari. A fost sărbătorită ca zi naţională a României pentru prima dată în anul 1990 (- 25 de ani), pe baza Legii adoptate la 15.VII.1990, de cele două Camere ale Parlamentului. În timpul dictaturii comuniste Ziua naţională se sărbătorea la 23 august (data când România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei)
* Acum 471 de ani (1544), cărturarul transilvănean, Ioan Honterus, a întemeiat la Brașov primul liceu bazat pe principii umaniste, după ce, cu un an mai devreme, redactase un regulament școlar, Constitutiones Scholae Coronensis. Regulamentul a stat la baza organizării instituțiilor de învățământ umaniste din Nürnberg
* Tot în urmă cu 96 de ani, se deschidea prima stagiune a Teatrului Naţional din Cluj, cu spectacolul „coupé” „Se face ziuă” şi „Poemul Unirii”, semnat de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului (Teatrul a luat fiinţă la 18 august 1919, în urma unei hotărâri a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu. La data de 1 decembrie, la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj are loc primul spectacol în limba română)
* Se împlinesc 80 de ani (1935), de la înfiinţarea, la Roma, a Centrului Experimental al Cinematografiei (Centro Sperimentale di Cinematografia), cea mai veche şcoală de cinema din vestul Europei; primul director a fost cineastul italian Luigi Chiarini
* În urmă cu 66 de ani (1949), lua fiinţă Orchestra Populară Radio; fondator, dirijor și prim-solist violonist a fost Ion Luca-Bănățeanu. Formaţia, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 14, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg; celebritatea acestei formaţii se datorează şi dirijorilor care, de-a lungul timpului, şi-au legat numele de această orchestră, valoroşi profesionişti ai domeniului, care au repurtat succese la pupitrul Orchestrei Populare Radio: George Vancu, Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ion Luca-Bănăţeanu, Radu Voinescu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea, în prezent fiind dirijată de Adrian Grigoraş
* Se împlinesc 20 de ani (1995), de când începea să emită postul privat de televiziune PRO Tv. Lansarea oficială a postului a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat oameni politici români, precum şi investitori din Statele Unite
* Societatea Română de Radiodifuziune relansa, acum 4 ani (2011), de Ziua Naţională a României, Radio Chişinău în Republica Moldova. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova, suma investită fiind de 1.500.000 de lei. Postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune) a fost inaugurat oficial la 8.X.1939, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi, şi a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică
* În urmă cu 2 ani (2013), Televiziunea Română relua transmisia programelor în Republica Moldova. TVR a lansat grila pentru Republica Moldova, după rezolvarea, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08; TVR a lansat în data de 1 noiembrie 2014, “Telejurnal Moldova”, un program de știri dedicat exclusiv telespectatorilor din Republica Moldova. Jurnalul de știri este unul generalist și cuprinde informații din România și din Republica Moldova, relevante pentru telespectatorii moldoveni
Aniversări – Comemorări
– 1869: S-a născut actorul Ion (Iancu) Brezeanu (m. 1940). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1868
– 1880: S-a născut matematiciana Vera Myller, prima femeie profesor universitar din România; a întemeiat, la Iași, alături de soțul ei, în 1912, Seminarul Matematic Ieșean și o bogată bibliotecă, punând bazele unei puternice școli în acest oraș; la 1 noiembrie 1918 a devenit prima femeie profesor universitar din România, într-o disciplină științifică, predând algebra superioară și teoria funcțiilor la Universitatea din Iași (m. 1970) – 135 de ani
– 1882: S-a născut Giorge Pascu (prenumele la naştere: Gheorghe), lingvist, istoric literar şi folclorist (m. 1951)
– 1892: S-a născut prozatorul Cezar Petrescu; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1961)
– 1911: S-a născut prozatorul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat revista „Discobolul” (1932) (m. 1972)
– 1917: S-a născut dirijorul de cor Ion Vanica; fondatorul şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1981)
– 1918: S-a născut (la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (m. 1991)
– 1927: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (m. 1984)
– 1931: S-a născut Johnny Răducanu, pianist, compozitor şi interpret de jazz (m. 2011)
– 1934: S-a născut poeta Florenţa Albu (m. 2000)
– 1934: S-a născut Platon Pardău, prozator şi poet (m. 2002)
– 1934: S-a născut actorul, scenaristul şi scriitorul Ştefan Radof (m. 2012)
– 1938: S-a născut actorul Valeriu (Doru) Popescu; stabilit în Franţa din 1970, revine în ţară în 1995 (m. 2005)
– 1948: A murit Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (n. 1913)
– 1960: A murit compozitorul, profesorul şi dirijorul Ion Vasilescu (n. 1903) – 55 de ani
– 1960: S-a născut soprana Leontina Văduva (numele la naştere: Liliana Ciobanu); stabilită în Franţa, ţară care i-a acordat în 1999 „Legiunea de Onoare pentru Merite Artistice”; fiica Mariei Ciobanu, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară – 55 de ani
– 1968: A murit compozitorul, baritonul și regizorul de operă Nicolae Bretan (n. 1887)
– 1975: A murit Mihail Bârcă, dirijor, compozitor şi profesor (n. 1888) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.crispedia.ro/Mihail_Barca) dau ca dată a morţii 1 octombrie 1973
– 1977: A murit Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine), om politic în perioada comunistă (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1892)
– 1989: A murit Ion Roman, istoric literar, editor şi traducător (din literatura germană) (n. 1917)
– 1994: A murit compozitorul şi profesorul Mircea Chiriac (n. 1919)
– 1995: A murit József Méliusz, poet, traducător şi publicist de limbă maghiară din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909) – 20 de ani
– 1997: A murit Ştefan-Marius Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for între anii 1963 – 1974 (n. 1903)
– 2000: A murit publicistul Florin Gabriel Mărculescu; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (n. 1940) – 15 ani
– 2011: A murit regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (n. 1933)
– 2011: A murit Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România; s-a stabilit în Israel în 1984 (n. 1938)
– 2012: A murit cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (n. 1949)
– 1455: A murit sculptorul florentin Lorenzo Ghiberti, reprezentant de seamă al renascentismului timpuriu (n. 1378) – 560 de ani
– 1709: S-a născut Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (m. 1789)
– 1709: A murit Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac, precursor al romantismului baroc și unul dintre primii fabuliști de limbă germană (n. 1644)
– 1716: S-a născut sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (m. 1791)
– 1729: La această dată a fost botezat compozitorul italian Giuseppe Sarti (m. 1802)
– 1743: S-a născut chimistul german Martin Heinrich Klaproth, unul dintre pionierii chimiei analitice; a descoperit zirconiul şi uraniul (1789), cromul (1792), titanul (1795) şi ceriumul (1803) (m. 1817)
– 1761: S-a născut, la Strasbourg/Franţa, Marie Tussaud (pe numele adevărat Marie Grosholtz), fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (m. 1850)
– 1866: A murit George Everest, militar şi geodez britanic; conducător al Serviciului geodezic al Indiei (din 1823); numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Pământ, din masivul Chomolungma/Munţii Himalaya (n. 1790)
– 1867: S-a născut Ignacy Mościcki, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 – septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române din 1937 (m. 1946)
– 1873, 1/13: S-a născut Valeri Iakovlevici Briusov, poet, prozator, dramaturg, translator, critic și istoric rus; a fost unul din principalii reprezentanți au curentului simbolist din literatura rusă (m. 1924)
– 1925: S-a născut biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru medicină pe 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman, pentru descoperirea proteinelor G şi rolul jucat de acestea în sistemul de transducţie a semnalelor în comunicarea celulară (m. 1998) – 90 de ani
– 1935: S-a născut Woody Allen (pseudonimul lui Allen Stewart Königsberg), regizor de film, scenarist, actor şi scriitor american – 80 de ani
– 1945: S-a născut actriţa de film şi cântăreaţa americană Bette Midler – 70 de ani
– 1997: A murit muzicianul Stephane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (n. 1908)
– 2006: A murit Claude Jade, actriță franceză (n. 1948)
– 2011: A murit scriitoarea germană Christa Wolf, cea mai cunoscută romancieră din fosta RDG (n. 1929)
*****
-1927 Marele compozitor de muzică uşoară Radu Şerban a văzut lumina zilei la Caracal, la 1 decembrie 1927. După absolvirea Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, în 1954, funcţionează ca inspector în Ministerul Culturii (1954-1955), şef al redacţiei de muzică uşoară Radio (1955-1958) şi al serviciului de creaţie (1958). În 1950 devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania, din 1956 este membru în biroul secţiei de muzică uşoară al Uniunii, în perioada 1964-1968 este membru în secretariatul Uniunii Compozitorilor şi din 1968 devine membru în comitetul de conducere.Debutul componistic datează din 1950, cu melodia Lina Catalina. Recunoaşterea internaţionalăa valorii sale s-a concretizat în participarea ca membru în jurii la Helsinki, Belgrad, Bratislava, Sopot, Mamaia, etc. şi participarea în calitatea de compozitor-concurent la festivalurile de la Rio de Janeiro şi Tokyo.Nu de puţine ori, melodiile sale au obţinut premii: Strada – Premiul Uniunii Compozitorilor 1968 , Cafeaua cu lapte de adio – Premiul Uniunii Compozitorilor 1969, premii la festivalul de la Mamaia: Izvor de frumuseţe – 1972, premiul I, Ce tânăr eşti – 1972, menţiune de popularitate, O ramură spre cer şiCine a găsit tinereţea mea 1973, premiul Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Romane – premii la festivalul de la Mamaia, Iubire absurdă – premiul festivalului internaţional de la Tokyo , etc. Dincolo de muzică, pentru filme de scurt şi lung metraj (printre care, Prin cenuşa imperiului, Gloria nu cântă, Un surâs în plină vară, Toate pânzele sus), dincolo de muzica de scenă, au rămas nemuritoare cântecele de muzică uşoară: Prieten drag, La un pas de fericire, Strada, Două rândunici, La un cuvânt al tău, Parfumul străzilor, Seara, O ramură spre cer, Dac-aşa vrei dumneata, Castele de nisip, etc. La numai douăluni după ce împlinise vârsta de 57 de ani, la 6 februarie 1984 trecea în nefiinţă.
-1934 S-a născut la Philadelphia interpretul Billy Paul, cel mai mare success al său fiind piesa Me and Mrs. Jones, single vândut în peste 1 milion de copii. Numele lui adevãrat este Paul Williams.
-1944 S-a nãscut bateristul grupului The Doors, John (Paul) Densmore.
-1945 S-a nãscut, în Paterson/New Jersey/SUA, Bette Midler. A primit acest nume dupã Bette Davis. A câştigat premiul Grammy în categoria Cel Mai Bun Debut în anul 1974. Printre hit-urile sale se numãrã: „Wind Beneath My Wings” şi „From A Distance”. În anul 1979 a fost nominalizatã la Oscar pentru rolul din filmul ‘The Rose’.
-1946 S-a născut Gilbert O’Sullivan, cântăreţ, compozitor, (1972 UK No.1 single ‘Clair’, 1972 US No.1 single ‘Alone Again Naturally’, plus 13 other UK Top 40 singles).
-1960 S-a stins din viaţă compozitorul Ion Vasilescu
-1997 A încetat din viaţã, într-o clinicã din Paris, Franţa, violonistul de jazz Stephane Grappelli. Avea 89 de ani.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
COMUNICAT DE PRESĂ Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...
Agenda cultural-muzicală a zilei 30 Noiembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
30 noiembrie 2015, 09:17 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:08
Agenda cultural-muzicală a zilei 30 Noiembrie 2015
Manifestări organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României (1 Decembrie)
* Turnu Severin: Cu ocazia Zilei Naționale a României, Trenul Regal va efectua, în mod simbolic, un itinerariu numit „Trenul Aducerii Aminte”. Având la bord Familia Regală, trenul va reface traseul Turnu Severin – București, ca un omagiu adus Regelui Carol I, la 150 de ani de la venirea sa în țară. Din programul de astăzi:
„Trenul Aducerii Aminte” se va opri în Gara Turnu Severin – ora 15:30
Trenul Regal va putea fi vizitat, în Gara Turnu Severin, între orele 16:30 – 21:00
* Barcelona: Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail susţin un concert în auditoriul CaixaForum, interpretând compoziții de Edvard Grieg, George Enescu, Edward Elgar, Heinz Provost, Fritz Kreisler și Pablo de Sarasate, cu ocazia Zilei Naționale a României
* Chişinău: Ambasada României în Republica Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează concertul simfonic dedicat Zilei Naționale a României, susținut de violoncelistul Andrei Ionuţ Ioniţă și Orchestra Națională de Cameră condusă de maestrul Cristian Florea – ora 18:00, la Sala cu Orgă
* New York: De la ora 20:00, la Weill Recital Hall (Carnegie Hall), SoNoRo va prezenta un recital cu lucrări de Mahler, R. Strauss, Dohnányi și Enescu. Recitalul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României de la Washington, în colaborare cu RA-Entertainment, cu ocazia Zilei Naţionale a României
* Rabat, Maroc: Concert susţinut de Izabela Barbu (voce), Alexandru Burca (pian) şi Dan Incrosnatu (percuţie), organizat de Institutul Cultural Român cu prilejul Zilei Naţionale a României. Programul va cuprinde lucrări de muzică clasică și piese din repertoriul Mariei Tănase
Culte, Biserică
* Departamentul pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Maica Domnului organizează cea de a II-a ediţie a spectacolului social-filantropic şi misionar „Bun creştin şi bun român”, dedicat sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României – ora 12:00, la Biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc
* Ion Corvin, jud. Constanţa: ÎPS Teodosie, împreuna cu un sobor de ierarhi din ţară şi din străinătate, va oficia Sfânta Liturghie – ora 9:00, la Mănăstirea „Peştera Sf. Ap. Andrei”. Pentru că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la reactivarea aşezământului monahal, la sfârşitul slujbei va fi lansată lucrarea „Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei – 25 de ani de vatră monahală neîntreruptă, 1990-2015”, semnată de către arhimandrit Cosma Mitu, stareţul mănăstirii, şi de un pasionat de istorie dobrogeană, teologul Ionuţ Druche
Învăţământ
* Craiova: Departamentul de Arte al Universității din Craiova organizează celebrarea oficială a douăzeci de ani de la înființarea învățământului artistic vocațional – ora 11:00, la Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova
Cultură
* Vladimir Jurowski, dirijor principal al London Philharmonic Orchestra şi noul director artistic al Festivalului Internaţional George Enescu 2017 susţine o conferinţă de presă – ora 15:15, la Ateneul Român
* Expoziţia „Credinţă” semnată de Mihail Gavril, Claudiu Victor Gheorghiu, Ana Mirisan şi Olga Popescu se va desfăşura în perioada 30 noiembrie 2015 – 7 ianuarie 2016, pe simezele Galeriei EriCris Art, la sediul Filialei București a Asociației Profesionale Neguvernamentale de Asistență Socială ASSOC, Str. Grigore Cobălcescu nr. 49
* Timişoara: De la ora 18:00, editura HAC!BD prezintă, la Cărtureşti Mercy, prima carte „Haiganu. Fluviul Soaptelor”, un roman fantasy 100% românesc semnat de Marian Coman
* Canada: Filmul ”Closer to the moon”, în regia lui Nae Caranfil, va fi prezentat în cadrul Festivalului de film european de la Ottawa, care se va desfăşura între 20 noiembrie – 10 decembrie
* Oslo: Elevii din Bucureşti şi Ilfov implicaţi în proiectul „Teatrul Naşte Dialog” vor ajunge şi în capitala Norvegiei unde vor susţine două reprezentanţii, la Liceul „Kuben” şi la Liceul „Edvard Munch” în zilele de 30 noiembrie şi 3 decembrie. Proiectul „Teatrul Naşte Dialog”, finanţat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, se desfăşoară în perioada 15 ianuarie 2015 – 15 ianuarie 2016 şi este implementat de Asociaţia „O Şansă pentru Viitor”, în parteneriat cu Asociaţia „Concordia Oslo”
S-a întâmplat într-o zi de 30 noiembrie
* Acum 771 de ani, în anul 1224, într-un document semnat de regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235), apărea prima menţiune documentară a Orăştiei, care confirma înnoirea privilegiilor acordate saşilor stabiliţi în zonă, privilegii acordate de înaintaşul său, Geza al II-lea (1141-1162). Documentul recunoştea prezenţa unei populaţii autohtone româneşti
* În anul 1928, în urmă cu 87 de ani, compozitorul Mihail Jora a inaugurat şi dirijat, la numai o lună de la înfiinţarea postului naţional de radio din România, prima stagiune radio „live” pentru concerte simfonice din ţara noastră. Astăzi sala de concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune îi poartă numele
Aniversări – Comemorări
– 1811: S-a născut (la Mişiurineţ/Ternopol, azi în Ucraina) Alexandru Hasdeu (Hâjdeu), cărturar şi scriitor; militant pentru cauza românilor basarabeni; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu (m. 1872)
– 1844: S-a născut matematicianul Constantin Climescu, membru fondator şi principalul susţinător al revistei „Recreaţii ştiinţifice” (1883); membru corespondent al Academiei Române din 1892 (m. 1926)
– 1860: S-a născut Vasile G. Morţun, autor dramatic, prozator şi publicist; om politic: a fost primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888; a trecut, în 1899, la liberali (deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri) (m. 1919) – 155 de ani
– 1874: S-a născut Paul Zarifopol, eseist, critic literar şi publicist (m. 1934)
– 1909: A murit istoricul şi teologul greco-catolic Augustin Bunea, continuator al ideilor reprezentanţilor Şcolii Ardelene; a desfăşurat o intensă activitate pentru emanciparea naţională a românilor transilvăneni; în procesul memorandiştilor s-a numărat printre apărătorii acuzaţilor; membru titular al Academiei Române din 1909 (n. 1857)
– 1918: S-a născut Dan Amedeo Lăzărescu, avocat, scriitor şi om politic liberal; închis de regimul comunist între anii 1957 şi 1964; după 1990 s-a numărat printre iniţiatorii reînfiinţării PNL (vicepreşedinte al partidului în perioada 1990-1997, retras din viaţa politică în anul 2000) (m. 2002)
– 1924: S-a născut istoricul Nicolae Stoicescu, specialist în istoria Evului Mediu românesc; ministru al cultelor (ianuarie-iunie 1990); ambasador al României la Atena (august 1990 – noiembrie 1994); membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1999)
– 1930: S-a născut anglistul Andrei Bantaş; autor de dicţionare; a tradus din literatura engleză (W. Collins, A. J. Cronin, S. Butler, W. S. Maugham; A. Brontë, W. A. Thackeray, J. B. Prestley ş.a.); a tradus din limba română în engleză eseuri, balade populare, poezie contemporană (m. 1997) – 85 de ani
– 1934: A murit Cincinat Pavelescu, epigramist, publicist şi dramaturg; primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (SSR), ales la 28.IV.1908 (n. 1872)
– 1937: A murit Bitay Árpád, istoric literar maghiar din România (n. 1896)
– 1943: S-a născut Paul-Eugen Banciu, prozator, eseist, scenarist, critic de artă
– 1945: S-a născut pianistul şi compozitorul Radu Lupu, stabilit, din 1969, în Marea Britanie – 70 de ani
– 1993: A murit (a fost ucis) Ioan Luchian Mihalea, fondatorul şi dirijorul grupului vocal studenţesc „Song” (n. 1951). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 noiembrie 1993
„Iac-Asa” (Simeon Niculescu) – Grupul coral „Song” dirijat de Ioan Luchian Mihalea
„Era cu siguranta cel mai mare prezentator de emisiuni de divertisment de la noi. Song-ul… nu stiu daca ar mai fi rezistat, acum sunt alte genuri, dar el sigur ar fi ramas in domeniul artistic, fiind cel mai bun!”, iata ce afirma pe buna dreptate, dupa moartea prematura a artistului, sotia sa, Adina Mihalea.
„Cine Iubeste Si Lasa” – Grupul coral „Song”, solist si dirijor Ioan Luchian Mihalea
Compozitor, dirijor, solist interpret, realizator Tv, artistul s-a nascut in 1951 si a fost fondatorul, sufletul si conducatorul grupului vocal „Song” compus din studenti de la Facultatea de limbi germanice de la Universitatea din Bucuresti , un grup vocal ce, in acea epoca facea furori in lumea artistica, avand succese atat in tara cat si peste hotare.. In anul 1973, Mihalea a infiintat corul de copii: MINISONG, ca o expresie in miniatura a cunoscutului cor SONG, in care a indrumat pasii multor copii / azi vedete unii dintre ei spre muzica, corul avand un repertoriu foarte bogat format din piese de larga audienta din folclorul romanesc si universal, titluri celebre din muzica de film, cantonete, muzica din operete.
„Kalinka” – Grupul coral „Song”, solist si dirijor Ioan Luchian Mihalea
În paralel cu cele două grupuri, a înființat și Cvintetul Luchian, cu care a participat în numeroase emisiuni de divertisment pentru televiziune.
„Vis De Dragoste” – Cvintetul LUCHIAN
În primăvara anului 1989 a pus bazele unui nou grup, numit „Bazar”, un fel de ”frate mai mic” al celor două deja existente, format în exclusivitate de elevi ai Școlii Populare de Artă din Capitală. Cu acest grup a participat în diverse spectacole la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Casa Studenților „Grigore Preoteasa” sau Sala Radio din București. Grupul a existat un singur an.
A participat, împreună cu grupul Song, în 1990, la înregistrarea operei rock „Lanțurile” a trupei Krypton, urmată de un spectacol grandios care a avut loc în București, la 1 Decembrie 1990, în Piața Revoluției.
”Colaborarea cu Oanță a fost ceva fabulos, și-a demonstrat talentul de interpret, de dirijor și de coordonator al unui grup atât de mare cum era Song-ul, m-au impresionat soluțiile pe care le-a găsit pentru a obține ceea ce ne trebuia în acel show, a fost ceva revoluționar. Pentru mine rămâne o mare voce, un mare talent și m-a onorat respectul pe care mi l-a arătat acest mare artist”, își amintește solistul trupei Krypton, Gabi ”Guriță” Nicolau.
Cariera lui s-a legat, incontestabil, de activitatea grupului Song. „Song-ul este singura mea dragoste, ratând astfel multe alte ‘amoruri’. De aici capacitatea de a realiza niște lucruri care mi se potrivesc, așa cum și eu mă potrivesc lor. Și încă ceva, mă întreb în fiecare seară dacă am făcut bine ceea ce am făcut”, mărturisea Oanță într-un interviu. Spunea că a creat grupul Song „dintr-o nebunie”, el fiind, de fapt, instrumentist. Dar adăuga că n-ar putea face niciodată altceva și că îi iubește prea mult membrii grupului, nu poate fi foarte obiectiv.
”Îmi amintesc că își făcuse obiceiul să-și adune trupa în Ajun de Crăciun și noaptea târziu să treacă pe la casele celor dragi să colinde. Într-o asemenea noapte târzie, când tocmai ne-am pregătit să ne culcăm, am auzit la geam un cor de ‘îngeri’. Erau copiii lui Mihalea. Nu am să uit niciodată noaptea aceea”, mărturisea, în 1993, actrița Stela Popescu.
A fost, dincolo de compozitor și dirijor, un interpret talentat, prezentator de emisiuni pentru copii — ”TipTop, MiniTop” — și a jucat, în roluri episodice, în filme precum ”Iancu Jianu”, ”Mult mai de preț e iubirea”.
Cel ce era poreclit de prieteni „Oanta”, realizator si prezentator al emisiunii Tv. ” Tip Top Mini Top „, unde a lansat multe vedete de azi ca Dana Rogoz, Alina Sorescu, gemenele lui Cotabita etc. era un om plin de candoare si sarm, adorat de copii, stimat de adulti, din 1991 era profesor de canto la Universitatea Ecologica din Bucuresti….si acum se odihneste pe Aleea Artistilor din Cimitirul Bellu!
„Sa nu uitam niciodata ca am fost fericiti impreuna in lumina acestui mare suflet…” (Surse: Wikipedia.org; agerpress.ro; Electrecord)
– 1953: A murit prozatoarea Irina Lecca; după moartea soţului, s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat vieţii monahale; în răstimpul cât a fost stareţă (1940-1942; 1946-1951), s-a preocupat de organizarea unui orfelinat, a atelierelor de ţesătorie şi broderie, precum şi de învăţământul seminarial monahal (n. 1881)
– 1997, 30.XI / 1.XII: A murit regizorul de teatru Emil Mandric (n. 1937)
– 2008: A murit Artur Silvestri (pseudonimul lui Gabriel Târnăcop), scriitor, istoric al civilizaţiilor, filosof al culturii, editor (n. 1953)
– 2013: A murit Pan Izverna (pseudonimul lui Pantelie Tărăbâc), medic, poet, prozator şi traducător (n. 1937)
– 1508: S-a născut arhitectul italian Andrea Palladio, considerat precursor al clasicismului secolului al XVIII-lea; autorul celebrei lucrări „Cele patru cărţi de arhitectură” (m. 1580)
– 1554: S-a născut Sir Philip Sidney, poet şi om de stat englez (m. 1586)
– 1667: S-a născut scriitorul irlandez Jonathan Swift, unul din cei mai importanți reprezentanți ai realismului din prima perioadă a iluminismului englez (m. 1745)
– 1694: A murit Marcello Malpighi, medic şi fiziolog italian; unul dintre fondatorii anatomiei microscopice; a descoperit vasele capilare şi glomerulele renale care îi poartă numele (n. 1628)
– 1796: S-a născut compozitorul german Carl Loewe (m. 1869)
– 1817: S-a născut istoricul şi arheologul german Theodor Mommsen, specialist în istoria romană, pe care a studiat-o sub toate aspectele, pe baza datelor oferite de izvoarele epigrafice şi numismatice; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1902 („pentru cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în considerare mai cu seamă monumentala <Istorie romană>”); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1879 (m. 1903)
– 1835: S-a născut scriitorul american Mark Twain (pe numele său adevărat Samuel Langhorne Clemens) (m. 1910) – 180 de ani
– 1845: A murit chimistul suedez Nils Gabriel Sefström, descoperitorul elementului chimic „Vanadium” (n. 1787) – 170 de ani
– 1869: S-a născut Nils Gustaf Dalén, inginer suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1912 (m. 1937)
– 1874: S-a născut Sir Winston Churchill, om politic britanic; ministru în repetate rânduri din 1906; şeful guvernului de coaliţie în timpul celui de-al doilea război mondial (1940-1945) şi al guvernului conservator între anii 1951 şi 1955; scriitor; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1953 (m. 1965)
– 1874: S-a născut Lucy Maud Montgomery, scriitoare canadiană (m. 1942)
– 1889: S-a născut Edgar Douglas Adrian, fiziolog britanic; în anul 1932, a devenit, împreună cu Charles Scott Sherrington, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pentru descoperirile în domeniul funcților neuronilor. Adrian a fost unul din inițiatorii aplicării electronicii în studiile fiziologice. A făcut cele dintâi experimente pe fibrele nervoase și pe terminațiile nervoase individuale. A reușit să înregistreze activitatea electrică a neuronilor individuali (m. 1977)
– 1900: A murit Oscar Wilde (Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde), dramaturg, poet şi prozator irlandez (n. 1854) – 115 ani
– 1903, 30.XI / 13.XII: S-a născut prozatorul rus Evgheni Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev); autor, în colaborare cu Ilia Arnoldovici Fainzilberg, de romane satirice semnate cu pseudonimul comun Ilf şi Petrov (m. 1942)
– 1918: S-a născut actorul american Efrem Zimbalist Jr. (m. 2014)
– 1920: S-a născut actriţa de film americană Virginia Mayo (m. 2005) – 95 de ani
– 1926: S-a născut actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (m. 2003)
– 1929: S-a născut Dick Clark, realizator şi producător de televiziune american, celebru pentru emisiunile „American Bandstand” şi „Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve”; a înfiinţat compania Dick Clark Productions, care organizează galele „Globul de Aur”, „American Music Awards” şi „Academy of Country Music Awards” (m. 2012)
– 1935: A murit scriitorul şi eseistul portughez Fernando Pessoa (n. 1888) – 80 de ani
– 1947: A murit regizorul german de film Ernst Lubitsch (n. 1892)
– 1953: A murit Francis Picabia, pictor francez de origine spaniolă; promotor al dadaismului şi al artei abstracte; ilustrator de carte şi poet (n. 1879)
– 1954: A murit Wilhelm Furtwängler, dirijor şi compozitor german (n. 1886)
– 1955: S-a născut muzicianul britanic de hard rock Billy Idol (numele real: William Broad) – 60 de ani
– 1957: A murit tenorul italian Beniamino Gigli (n. 1890)
– 1965: S-a născut Ben Stiller, actor, regizor şi producător american – 50 de ani
– 2009: A murit Milorad Pavič, poet, romancier, istoric literar şi traducător sârb (n. 1929)
– 2013: A murit actorul american Paul Walker (n. 1973)
*****
-1915 S-a născut bluesman-ul Brownie McGhee.
-1929 S-a născut în Los Angeles, Johnny Horton. Cel mai mare hit al său a fost The Battle of New Orleans, 6 săptămâni pe primul loc în 1959, în Billboard Hot 100 şi s-a vândut în mai mult de un milion de exemplare.
-1937 S-a născut Noel Paul Stockey, membru al grupului Peter, Paul & Mary.
-1943 S-a născut la Standbridge, Bedshire, Leo Lyons, basistul grupului Ten Years After.
-1944 În Jackson, Tennessee, s-a născut interpretul de soul Luther Ingram.
-1945 La Brecon, Ţara Galilor, s-a născut Roger Glover, basistul grupului Deep Purple.
-1953 S-a nãscut June Pointer, componentã a trupei Pointer Sisters.
-1954 S-a născut la Melbourne, George McArdale, basist în grupul Little River Band.
-1955 La Stanmore, Londra, s-a născut Billy Idol, pe numele real William Broad. (1979 UK No.11 single ‘King Rocker’ cu grupul Generation X ). Solo (1987 US No.1 & UK No.7 single ‘Mony Mony’, plus 9 alte piese @n UK top 40 singles).
-1955 S-a născut Rennie Hatzke din grupul Munchener Freiheit.
-1968 S-a nãscut Des’ree pe numele real Desiree Weeks. (1998 UK No.8 single ‘Life‘).
-1978 S-a născut rapper-ul american Clay Aiken, (2003 US No.1 single ‘This Is The Night’).
-1994 Rapper-ul Tupac Shakur a fost împuşcat de cinci ori în faţa studioului de înregistrãri din New York/SUA, unde era organizat un jaf armat. De aceastã datã a supravieţuit, însã doi ani mai târziu a fost omorât în Las Vegas.Două zile mai târziu el a fost gasit vinovat de abuz sexual asupra unei femei, de către un juriu, fiind însă achitat în final.
-1999 Moare bolnav de cancer, în vârstă de 74 de ani, chitaristul de jazz Charlie Byrd. În anii ’60 el a introdus cu mare audienţă în America, sonorităţile latine, în mod special samba şi bossa nova.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
COMUNICAT DE PRESĂ Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...
Agenda cultural-muzicală a perioadei 27-29 Noiembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
27 noiembrie 2015, 16:01 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:09
Agenda cultural-muzicală a perioadei 27-29 Noiembrie 2015
VINERI, 27 NOIEMBRIE 2015
Organizaţii
* Fundaţia artEST organizează conferinţa-dezbatere „Artiştii împotriva discriminării şi violenţei” – ora 11:00, la Biblioteca Naţională, sala Mircea Vulcănescu
* Asociaţia Pro Democraţia organizează Gala „Fii SIR! – Student Implicat de România” – ora 18:00, la Hotel Marshal Garden, sala Panoramic, etaj 5, Calea Dorobanţilor nr. 50B
Social
* Violonistul şi dirijorul olandez, André Rieu, efectuează o vizită la București cu prilejul lansării DVD-ului „Live in Bucharest”, filmat cu prilejul celor șapte concerte din Piața Constituției din acest an. Din program:
ora 13:00 – Primăria Municipiului Bucureşti îi va acorda titlul de „Ambasador Onorific al Bucureştiului”, pentru felul în care a promovat cultura şi folclorul din România în lume – la Hanul Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90
ora 15:00 – va participa, în foaierul Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, la un eveniment ce va cuprinde și o sesiune de autografe pe noul disc. Toate veniturile realizate în urma vânzării DVD-ului vor fi donate victimelor din Club Colectiv
Medicină, Sănătate
* Institutul Clinic Fundeni organizează conferinţă de presă cu ocazia vizitei tenorului spaniol Jose Carreras, în Centrul de Transplant Medular – ora 13:15
Istorie
* Com. Brebu, jud. Prahova: Muzeul „Casa Domnească” Brebu, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, vernisează expoziţia temporară „Circulaţia monetară în Ţările Române în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea – valori numismatice din colecţiile Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova” – ora 11:00. La eveniment vor participa elevi și cadre didactice de la Școala „Matei Basarab” Brebu, reprezentanți ai Primăriei Brebu, ai Muzeului Memorial „Nicolae Grigorescu” Câmpina și ai Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova
Cultură
* Orchestra Naţională Radio susţine un concert dedicat Zilei Naţionale a României (1 dec.), ce va reuni pe scenă patru artişti români sau născuţi în România: dirijorul Nicolae Moldoveanu, violoncelistul Răzvan Suma, violonistul Rafael Butaru şi pianista Rebeca Omordia – ora 19:00, la Sala Radio
* Vernisajul expoziţiei „Domnitorii şi suita domnească în Epoca Fanariotă” – ora 13:30, la Biblioteca Academiei Române, sala Th. Pallady
* Lansarea cărţilor „Artur Silvestri – Critica poeziei vol. I-IV” – ora 16:30, la librăria Mihail Sadoveanu, Bd. Gh. Magheru nr.6-8, sect. 2
* Ideo Ideis, împreună cu platforma culturală BRD – Scena 9, organizează, între orele 17:30 – 2:00, cea de-a II-a ediţie a festivalului de teatru „Noaptea Teatrului Tânăr” – la Teatrul Excelsior, Str. Academiei nr. 28
* Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și „LaPrintărie” organizează vernisajul de fotografie cu vânzare „Mica lume mare” – ora 18:30, în holul principal al Muzeului. Banii obţinuţi din vânzarea fotografiilor prezentate în cadrul expoziţiei temporare „Mica lume mare” vor fi donaţi victimelor accidentului din Clubul Colectiv, pentru susţinerea tratamentului costisitor şi de lungă durată. Fotografiile vor rămâne expuse în sala dedicată etnografiei mondiale și anatomiei omului până la 13 decembrie
* Proiecţia filmului „Petrecerea şi invitaţii”, în cadrul ciclului de filme dedicat Noului Val Ceh din anii ’60 – ora 18:30, la Cinema Muzeul Ţăranului Român
* Ambasada Republicii Kazahstan în România, în colaborare cu KMG International, organizează „Festivalul Filmului Kazah”, o premieră pentru România, care se va desfăşura, la Cinema Studio, în perioada 27-30 noiembrie. Evenimentul este organizat cu ocazia celebrării a 550 de ani de la fondarea Hanatului Kazah şi a zilei primului preşedinte al Republicii Kazahstan
* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, (PROEDUS) organizează în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, la Palatul National al Copiilor, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Fulgilor de Nea, eveniment cultural – artistic, educativ şi de divertisment dedicat copiilor şi tinerilor, tema din acest an fiind „Frozen, Regatul de Gheaţă”
* Festivalul Zilei Naţionale a României va fi organizat, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, la Opera Comică pentru Copii. Publicul este invitat să participe la spectacole de gală cu invitaţi consacraţi ai scenei româneşti, precum Felicia Filip, Ion Caramitru şi Aurelian Octav Popa, alături de elevii olimpici din Orchestra Colegiului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, dirijată de Gheorghe Iliuţă, şi soliştii şi baletul Operei Comice pentru Copii. În prima zi a festivalului va fi prezentat concertul lecţie „Vocile Operei” cu Felicia Filip şi soliştii Operei Comice pentru Copii
* Editura Polirom organizează o dezbatere publică pe tema celui mai recent volum semnat de antropologul Vintilă Mihăilescu, „Apologia pârleazului”, apărut în colecţia „Plural M” – ora 18:00, la Clubul Ţăranului – Muzeul Ţăranului Român
* Două concerte „Recviemul de război”, de Benjamin Britten se vor desfăşura, în zilele de 27 şi 28 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român
* Are loc spectacolul „Realia (Bucureşti – Beirut)” – ora 19:30, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, sala Stere Popescu, Bd. Mărăşeşti nr. 80-82. Direcţia artistică şi performance-ul sunt semnate de Farid Fairuz
* Şase dintre cele mai interesante filme artistice realizate în ultimele luni în Polonia vor fi prezentate în cadrul „Zilelor Fimului Polonez – CinePOLSKA”, desfăşurate între 27-29 noiembrie, la cinematograful „Elvira Popescu” – ora 20:00. Proiecţiile CinePOLSKA sunt organizate de Institutul Polonez din Bucureşti şi Asociaţia Cineaştilor din Polonia, cu sprijinul Institutului Polonez de Artă Cinematografică, în colaborare cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti
* Lungmetrajul „Poveste de dragoste” de Cristina Iacob, produs de MediaPro Entertainment şi Zazu Film va fi lansat în cinematografele din România
* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani organizează „Zilele Nicolae Iorga” (26-28 nov.). Din programul zilei:
ora 10:00 – vernisajul expoziţiei „Nicolae Iorga – valorificări patrimoniale” – la Casa Memorială „Nicolae Iorga”
ora 10:30 – simpozionul „Nicolae Iorga şi unitatea naţională a românilor” – Casa Memorială „Nicolae Iorga”
ora 12:00 – Asociaţia Culturală „Nicolae Iorga” Botoşani decernează premiile concursului on-line „Nicolae Iorga – o carte pe care am citit-o” – la Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie
* Jud. Ilfov: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti organizează „Comemorarea a 97 de ani de la revenirea Bucovinei la Patria – mamă – România” şi „Comemorarea a 42 de ani de la intrarea în eternitate a prinţesei Martha Bibescu” – ora 11:00, la Palatul Mogoşoaia, sala Scoarţelor, etaj 1
* Timişoara: Concert extraordinar susţinut de Sebastian Spanache Trio – ora 19:00, pe scena Teatrului Național. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală NABU, în parteneriat cu Teatrul Național Timișoara şi cu sprijinul Consiliului Județean Timiș
* Cahul, Rep. Moldova: Pe scena Palatului de Cultură, va avea loc un amplu program cultural susţinut de interpreţii de muzică populară Ştefania Rareş şi Ilie Caraş, acompaniaţi de orchestra Ansamblului de Cântece şi Dansuri Populare „Vatra Horelor” din Slobozia Mare (Republica Moldova). Evenimentul, ce marchează Ziua Naţională a României (1 dec.), este organizat de Consulatul General al României la Cahul, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni şi Primăria oraşului Cahul
* München: Scriitorii Andreea Untaru și Laura Schussmann participă la Cenaclul “Apoziția” organizat de Societatea „Apoziția” din capitala landului Bavaria – ora 18:00, la Centrul Cultural al Misiunii Române Unite, Str. Dachauer nr. 23, etaj 2
* Wiener Neustadt, Austria: Cercul Cultural Româno-Austriac „UNIREA” organizează, în perioada 27-29 noiembrie, festivităţi culturale dedicate Marii Uniri (1 dec.) – ora 17:00, la Sala Episcopiei
Diverse
* Piața Țărănească și Centrul pentru Integrare şi Dezvoltare PRUT organizează Târgul de Sfântul Andrei, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român – ora 10:00
* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie organizează deschiderea celei de-a IV-a ediţii a Târgului Oficial de Crăciun al Capitalei, „Bucharest Christmas Market”, care va avea loc timp de o lună în Piaţa Universităţii (esplanada cu statui) şi va putea fi vizitat între orele 11:00 – 22:00
* În perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, Muzeul Național al Ţăranului Român va găzdui prima ediţie a Târgului „#dinBasarabia”, un eveniment inedit, în aer liber, cu prilejul Zilei Naționale a României (1 dec.), în cadrul căruia vor fi prezentate produse fabricate în Republica Moldova, precum şi obiecte de artizanat de pe ambele maluri ale Prutului
S-a întâmplat într-o zi de 27 noiembrie
* Membri ai Societăţii Studenţilor Români la Paris înfiinţau, acum 168 de ani, „Însocierea Lazariană”, ca reacţie la introducerea limbii franceze ca limbă de predare oficială în şcolile din Principate; asociaţia îşi propunea organizarea învăţământului şi a educaţiei prin cultivarea limbii române şi înfiinţarea de şcoli „unde tinerimea să poată lua o educaţie română”. Printre membrii fondatori figurau: Nicolae Bălcescu, Dinu Brătianu, Ion Ghica, I. C. Brătianu
* Se împlinesc 120 de ani, de când printr-un testament de o pagină, redactat la această dată, Alfred Nobel, chimist şi industriaş suedez, lăsa, în contul unui fond de stimulare, 31,5 milioane coroane suedeze, destinate acordării de premii anuale pentru cele mai însemnate lucrări din domeniile fizicii, chimiei, literaturii şi medicinei, precum şi pentru activitatea de promovare a păcii în lume. Premiul, care poartă numele savantului suedez, este atribuit din anul 1901 (în ziua morţii acestuia – 10 decembrie). Cele cinci discipline alese de Nobel au rămas neschimbate, ca şi instituţiile pe care acesta le-a ales pentru a le atribui (Academia Regală de Ştiinţe a Suediei – pentru Fizică şi Chimie; Academia Suedeză de Litere – pentru Literatură; Institutul Karolinska din Stockholm – pentru Fiziologie şi Medicină; Parlamentul norvegian – pentru Pace sau fraternitate între popoare). Premiul pentru Pace este singura recompensă decernată la Oslo, deoarece Nobel a dorit să asocieze la testamentul său Norvegia, care era legată de Suedia înainte de a deveni independentă, în 1905. Din 1969 se atribuie şi un premiu pentru Ştiinţe economice, instituit de Banca Regală a Suediei, în memoria lui Alfred Nobel
* În urmă cu 102 ani, se constituia prima societate naţională de navigaţie maritimă, „România”; preşedinte – Anghel Saligny (începea să funcţioneze la 1.III.1914) (27.XI/10.XII)
* Acum 63 de ani, se dădea în folosinţă actuala clădire a Radioului public, construcţie începută în 1949 după planurile vechi ale SRR (din timpul administraţiei lui Vasile Ionescu). Arhitecţi: Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia şi Jean Beral
* În urmă cu 17 ani, avea loc, la Bucureşti, premiera filmului „Terminus Paradis”, în regia lui Lucian Pintilie, care a fost distins cu Marele Premiu Special al Juriului la Festivalul de la Veneţia
Aniversări – Comemorări
– 1764: S-a născut Naum Râmniceanu, cronicar (al ultimei perioade fanariote), istoric şi traducător (m. ~1838). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii 1839
– 1818: S-a născut Aron Pumnul, lingvist, filolog şi profesor; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, revoluţie la care a participat, se refugiază la Cernăuţi, unde va deveni primul profesor de limba şi literatura română la Liceul german din oraş (1849) şi profesor al lui Mihai Eminescu; la moartea profesorului apare prima poezie tipărită a lui Eminescu, „La mormântul lui Arune Pumnul”, semnată „M. Eminovici, privatist” (m. 1866)
– 1867, 27.XI / 10.XII: S-a născut Grigore Antipa, biolog, oceanolog, zoolog şi ecolog; întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti care-i poartă numele; membru titular al Academiei Române din 1910, vicepreşedinte al acestui for (1921-1924; 1935-1938) (m. 1944)
– 1881: S-a născut George Oprescu, istoric, critic şi colecţionar de artă; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1969)
– 1884: S-a născut V.[asile] Voiculescu (numele real: Vasile Costache Voicu), medic şi scriitor (poet, prozator, dramaturg); din 1930 a iniţiat la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă pentru săteni, „Programul pentru sate”, care va deveni „Ora satului” (în care a fost prezent atât ca medic, cu sfaturi de specialitate, cât şi ca reporter de actualităţi rurale); a colaborat, de asemenea, constant la emisiunea „Universitatea Radio”; după 1944 a participat la reuniunile literare ale grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti; în august 1958 a fost arestat, fiind eliberat în mai 1962, cu mai puţin de un an înainte de moarte; membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (m. 1963). NOTĂ: Surorile mai mari ale scriitorului au dat ca dată reală de naştere noaptea de 12 spre 13 octombrie 1884
– 1885: S-a născut Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1944) – 130 de ani
– 1885: S-a născut chirurgul şi profesorul Nicolae Hortolomei; a pus, în 1949, bazele Laboratorului de chirurgie experimentală de la spitalul „Colţea” din Bucureşti; pionier în diverse domenii ale chirurgiei; de numele său se leagă şi punerea bazelor Societăţii Române de Urologie (1933); membru titular al Acadamiei Române din 1948 (m. 1961) – 130 de ani
– 1895: A murit Ludwig Reissenberger, istoric de artă de origine germană din Transilvania (n. 1819) – 120 de ani
– 1897: S-a născut compozitoarea Florica Racovitză-Flondor (m. 1983)
– 1912: S-a născut actriţa Dina Cocea (m. 2008)
– 1913: S-a născut actriţa de teatru şi film Nineta Gusti (m. 2002)
– 1916: S-a născut compozitorul şi profesorul Vinicius Grefiens (m. 2000). NOTĂ: Unele surse (http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/G/grefiens%20vinicius.pdf) dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 14 noiembrie 1916
– 1924: S-a născut Nina Cassian, poetă, eseistă, prozatoare şi traducătoare, autoare de lieduri şi muzică de cameră, stabilită în SUA din 1985 (m. 2014)
– 1926: S-a născut geologul Radu Alexandru Dimitrescu; contribuţii în domeniul petrografiei; membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2013)
– 1928: S-a născut Angela Ion, istoric literar; specialistă în limba şi literatura franceză, a coordonat lucrări de sinteză, precum dicţionarul „Scriitori francezi” (1978) şi „Dicţionarul istoric şi critic al literaturii franceze” (1982), a publicat numeroase studii şi lucrări de istoria literaturii franceze sau despre relaţiile literare româno-franceze (m. 2000)
– 1929: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) fizicianul Vladimir Ţopa; studii de optică şi spectroscopie; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2006)
– 1929: A murit Mihail Gaşpar, prozator şi publicist bănăţean; după Unirea din 1918 a fost deputat în Parlamentul de la Bucureşti (1926-1929) (n. 1881)
– 1935: S-a născut Părintele Serafim Man; la vârsta de numai 17 ani, intră ca frate în Mănăstirea Rohia din judeţul Maramureş, lăcaş al cărui stareţ a devenit în 1973; a condus mănăstirea până în 1984 când, din motive de sănătate, s-a retras; la 6 decembrie 1973 a fost hirotesit Protosinghel, iar la 15 august 1982, a fost ridicat la rangul de Arhimandrit; în 2012, Preasfinţitul Părinte Episcop Justin Sigheteanul i-a acordat în semn de preţuire şi respect „Crucea Voievodală maramureşană” (m. 2013) – 80 de ani
– 1939: S-a născut Nicolae Manolescu (născut Nicolae Apolzan), critic şi istoric literar, eseist, editorialist, jurnalist, politician, profesor universitar; preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (din iunie 2005; reales în 2013); director al revistei „România Literară” (din 1990); ambasador al României la UNESCO (2006-2015); fost preşedinte al Partidului Alianţei Civice; senator PAC în legislatura 1992-1996; membru titular al Academiei Române din 2013
– 1940: A murit Virgil Madgearu, economist, sociolog şi om politic ţărănist; contribuţii la elaborarea unei teorii economice privind fundamentarea doctrinei „statului ţărănesc”, pe baza analizei evoluţiei, structurii şi perspectivelor economiei româneşti; de mai multe ori ministru; adversar al Gărzii de Fier (n. 1887) – 75 de ani
– 1940, 27/28: Legionarii îl asasinează (la marginea comunei Strejnic, lângă Ploieşti) pe Nicolae Iorga, istoric, critic literar, scriitor, publicist şi om politic (adversar al curentelor de extrema stângă şi extrema dreaptă); membru titular al Academiei Române din 1910 (n. 1871) – 75 de ani
– 1940: S-a născut istoricul şi pedagogul Ioan Scurtu – 75 de ani
– 1947: S-a născut Irina Petraş, critic literar, eseistă, traducătoare şi editor; soţia criticului literar Petru Poantă
– 1954: S-a născut artistul decorator Bogdan Hojbotă
– 1970: A murit Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (n. 1905) – 45 de ani
– 1972: A murit Victor Eftimiu, dramaturg, eseist, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1889, la Boboştiţa, Albania)
– 1973: A murit medicul Constantin T. Nicolau; şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne; a fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă; a pus bazele (1953) unei reţele de centre de conservare şi transfuzie; a realizat prima puncţie sternală din România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1897)
– 1986: A murit arhitectul Cezar Lăzărescu; autorul planurilor urbanistice ale oraşului Constanţa, al staţiunilor Mamaia şi Eforie Nord, a numeroase proiecte pentru clădiri de importanţă naţională (Palatul Sporturilor şi Culturii din Bucureşti, aerogara Otopeni ş.a.), al unor clădiri din străinătate (Ambasada română de la Beijing sau clădirea Parlamentului de la Khartum, Sudan) (n. 1923)
– 1987: A murit criticul şi istoricul literar Nicolae Ciobanu (n. 1931)
– 2000: A murit mezzo-soprana Elena Cernei (n. 1924, la Bairamcea, azi în R. Moldova) – 15 ani
– 2012: A murit jurnalistul, publicistul, scriitorul şi criticul literar Mircea Bunea (n. 1938)
– 1474: A murit compozitorul francez Guillaume Dufay (n.~1400 sau 1397)
– 1701: S-a născut Anders Celsius, astronom şi fizician suedez; autorul scării termometrice centesimale (m. 1744)
– 1731: S-a născut Gaetano Pugnani, violonist, compozitor şi profesor italian (m. 1798)
– 1759: S-a născut Franz (František) Krommer, compozitor ceh (m. 1831)
– 1857: S-a născut Sir Charles Scott Sherrington, medic englez, unul dintre fondatorii fiziologiei moderne; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1932, împreună cu conaţionalul său Edgar Douglas Adrian, pentru descoperirile lor privind funcţionarea neuronilor (m. 1952)
– 1886: S-a născut (la Tokio) Fujita Tsuguji (cunoscut şi sub numele de Fujita Tsuguharu sau Leonard Foujita), pictor francez de origine japoneză; a aplicat tehnica franceză la stilul japonez de pictură (m. 1968)
– 1895: A murit Alexandre Dumas-fiul, romancier şi dramaturg francez (n. 1824) – 120 de ani
– 1896: S-a născut Giovanni Battista Angioletti, scriitor și jurnalist italian; reprezentant de seama al prozei artistice (m. 1961)
– 1908: A murit paleontologul francez Albert Gaudry; în lucrările sale a prezentat numeroase argumente de ordin paleontologic privind doctrina evoluţionistă; membru de onoare străin al Academiei Române din 1904 (n. 1827)
– 1916: A murit poetul belgian de limbă franceză Emile Verhaeren (n. 1855)
– 1925: A murit pictorul cubist francez Roger de La Fresnaye (n. 1885) – 90 de ani
– 1928: S-a născut, la Viena, politologul şi istoricul franco-american Stanley Hoffmann (m. 2015)
– 1940: S-a născut (la San Francisco) Bruce Lee, actor de film american, născut din părinţi chinezi; vedetă a filmelor cu arte marţiale, va impune acest gen pe plan mondial (m. 1973, în Hong Kong) – 75 de ani
– 1942: S-a născut James Marshall „Jimi” Hendrix, chitarist, cântăreţ şi compozitor american de muzică hard rock (m. 1970)
– 1953: A murit Eugene O’Neill, unul dintre cei mai de seamă dramaturgi americani; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1936 (n. 1888)
– 1955: A murit Luis de Freitas Branco, compozitor, muzicolog şi critic muzical portughez; una dintre cele mai importante figuri ale culturii portugheze din secolul al XX-lea (n. 1890) – 60 de ani
– 1955: A murit compozitorul elveţian Arthur Honegger (n. 1892) – 60 de ani
– 1959: S-a născut violonista rusă Viktoria Mullova
– 1975: A murit (ucis de IRA – Armata Republicană Irlandeză) Ross McWhirter, jurnalist britanic, pasionat de ciudăţenii şi de recorduri, co-fondator, împreună cu fratele său geamăn, Norris McWhirter (m.2004), al celebrei cărţi „Guinness Book of Records” (n. 1925) – 40 de ani. NOTĂ: La 27.VIII.1955 a apărut primul exemplar al celebrei cărţi „Guinness Book of Records” (cartea va fi publicată, însă, în septembrie acelaşi an); ideea editării unei „cărţi a recordurilor” şi a faptelor-unicat din natură sau realizate de om i-a aparţinut lui Sir Hugh Beaver; acesta a luat legătura cu fraţii Norris şi Ross McWhirter din Londra, care se ocupau cu evidenţa unor fapte ieşite din comun; încă din primul an de apariţie, aceasta s-a clasat pe primul loc în topul celor mai bine vândute cărţi
– 1988: A murit actorul american de film John Carradine (n. 1906)
– 2010: A murit Irvin Kershner, regizor de film, actor şi producător american (n. 1923) – 5 ani
– 2012: A murit jurnalistul francez Erik Izraelewicz, specialist în economie; director editorial al publicaţiei „Le Monde” din 2011 (n. 1954)
– 2012: A murit pictorul francez de origine poloneză Ladislas Kijno; considerat unul dintre artiştii majori din secolul al XX-lea şi unul dintre maeştrii abstractizării, specialist în tehnica vaporizării pe pânză (n. 1921)
– 2014: A murit scriitoarea britanică P. D. James (nume complet: Phyllis Dorothy James); multe dintre romanele sale poliţiste au fost adaptate în filme şi seriale de televiziune (n. 1920) – 1 an
– 2014: A murit actorul polonez Stanislaw Mikulski (n. 1929) – 1 an
SÂMBĂTĂ, 28 NOIEMBRIE 2015
Culte, Biserică
* Alba Iulia și Zlatna: În preajma celei de-a 97-a aniversări a Marii Uniri din 1918 şi a Zilei Naţionale, reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din întreaga lume se întâlnesc, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, în cadrul Congresului Spiritualităţii Româneşti, manifestare care a ajuns la cea de-a XIX-a ediţie, a XIV-a de când lucrările se desfăşoară în Capitala Marii Uniri. Astăzi, de la ora 12:00, are loc conferință de presă, la care participă conducerea Asociației Congresul Spiritualității Românești și a Ligii Culturale, conducerile Prefecturii, Consiliului Județean Alba, Primăriei Municipiului Alba Iulia și ai Primăriei Zlatna, urmând ca lucrările în plen să înceapă duminică, 29 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 9:30. Tema generală a reuniunii din acest an va fi „Românii de Pretutindeni în Întâmpinarea Centenarului Marii Uniri”
Social
* Între orele 11:00 şi 17:00, la Café Verona (Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15), are loc #Colectiv Delivery, un târg creativ în urma căruia încasările sunt donate integral în beneficiul răniților din Colectiv, eveniment organizat de Revista de Povestiri, în parteneriat cu Cărturești
* Oradea: Se desfăşoară festivalul de modă „Romania Fashion Festival”, care are ca scop caritabil înfiinţarea unei tabere destinate copiilor defavorizaţi şi susţinerea Fundaţiei „Fapte bune” – ora 19:30, la sala de evenimente „Ambasador Oradea”
Cercetare
* Bârlad: Planetariul şi Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” organizează o videoconferinţă cu Aurora Simionescu, astrofiziciană română care lucrează la Agenţia Spaţială Japoneză (JAXA) – ora 10:30. Activitatea este organizată simultan în mai multe locaţii din ţară
Cultură
* Concertul care va închide cea de-a X-a ediţie a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti (20 oct. – 28 nov.) are loc de la ora 19:00, la Sala Radio. Va fi prezentat concertul „Ofranda Muzicală” a lui Johann Sebastian Bach, în interpretarea ansamblului baroc „Il Gardellino” (Marcel Ponseele (oboi), Jan de Winne (flauto traverso), Shalev Ad-El (clavecin), Ryo Terakado (vioară), Mika Akiha (violă), Herve Douchy (violoncel))
* De la ora 12:00, Izabela Barbu (voce), Alexandru Burca (pian) și Dan Incrosnatu (percuție) vor susține un concert la Terminalul Plecări al Aeroportului Internațional „Henri Coandă“, înaintea zborului către Rabat, capitala Regatului Maroc. Muzicienii vor concerta la Rabat, luni, 30 noiembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează, de la ora 12:00, o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia „Gustave Marissiaux. O poetică a privirii”, deschisă în Sălile Kretzulescu ale MNAR (intrarea vizavi de Biserica Kretzulescu). Prezentarea durează o oră şi este susţinută de Elena Ciocoiu, specialist în istoria artei
* Avanpremiera spectacolului „Orchestra Titanic” de Hristo Boytchev, regia Florin Frăţilă – ora 19:00, la Teatrul „În Culise”
* Spectacolul „Infirmul din Inishmaan”, o comedie neagră de Martin McDonagh, va fi prezentat pentru prima oară la Bucureşti de Teatrul „U Mosta” din Perm (Rusia) – ora 19:00, la Teatrul Odeon, sala Majestic
* Comedia „Orchestra Titanic”, de Hristo Boytchev, în regia lui Florin Frăţilă, va fi prezentată în avanpremieră la Teatrul „În Culise”, de la ora 19:00
* De la ora 20:00, ARCUB găzduieşte concertul „Povești din București“, un mix inedit de jazz și muzică urbană, susţinut de Bucharest Jazz Orchestra
* Bârlad: De la ora 11:00, la sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan”, are loc vernisajul expoziţiei „Civilizaţia medievală în Moldova”, în cadrul căreia vor fi expuse aproximativ 200 de piese din patrimoniul muzeului gazdă, al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi şi al Muzeului judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui
* Sibiu: De la ora 20:00, la Essenza Caffé din Str. Tribunei nr. 33, Marin Mălaicu-Hondrari, care efectuează, în perioada 25 noiembrie – 15 decembrie, un turneu de promovare a celui mai recent roman al său, „Războiul Mondial al Fumătorilor”, va susţine o lectură publică, urmată de un dialog cu Andrei Ruse, eveniment organizat de Essenza Caffé, în colaborare cu Editura Polirom și Librăriile Humanitas. Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Regional
* Edinburgh: Evenimentele pe care ICR Londra le dedică anul acesta sărbătoririi Zilei Naţionale a României încep astăzi, cu un recital extraordinar pe care soprana Roxana Niţe şi pianista Ancuţa Niţe îl vor susţine în catedrala St John’s din capitala Scoţiei. Seara de gală este organizată în parteneriat cu Ambasada României în Marea Britanie, prin Biroul Consular al României la Edinburgh
* Israel: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv sprijină participarea artistei Irina Botea la expoziția „Preaching to the Choir”, deschisă la Muzeul de Artă Contemporană din Herzliya, în perioada 26 septembrie – 26 decembrie. Astăzi, de la ora 12:30, la Muzeul de Artă Contemporană din Herzliya, Irina Botea și Mayaan Sheleff vor susține un dialog cu publicul în cadrul expoziției
* Spania: Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Spania, Consulatul General al României la Barcelona, Consulatul României la Zaragoza şi în parteneriat cu Radio România, organizează, în perioada 25 – 30 noiembrie, trei concerte de vioară şi pian. Concertul de astăzi, de la Madrid reia turneul „Duelul viorilor: Stradivarius vs. Guarneri”, pe care violoniştii Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru, acompaniaţi de pianistul Horia Mihail, l-au susţinut în 11 oraşe din România şi Republica Moldova
S-a întâmplat într-o zi de 28 noiembrie
* În urmă cu 122 de ani, apărea, săptămânal (până la 28.I.1896), la Bucureşti, revista literară „Vieaţa”, sub conducerea lui Al. Vlahuţă şi V. A. Urechia, care a rămas în istoria publicisticii literare româneşti ca una din publicaţiile care a polemizat cel mai intens cu cele de orientare ideologică socialistă, respingând aservirea faţă de un partid politic şi arătând nocivitatea aplicării unor directive în literatură şi artă. Revista a dat la lumină câteva din poeziile lui Vlahuţă, a încurajat debuturile lui Şt. O. Iosif şi ale altor tineri scriitori şi l-a îndemnat pe bătrânul V.A. Urechia să scrie mici nuvele şi schiţe „Viaţa în trecut” bazate pe documente
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Bucovinei”, instituită prin decret prezidenţial la data de 28 octombrie 2015 şi hotărâtă în şedinţa Camerei Deputaților din data de 7 octombrie, când s-a aprobat proiectul de lege. În contextul acestei sărbătoriri, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot organiza manifestări cu caracter cultural-științific. NOTĂ: La data de 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea Unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român. Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de la Saint Germain, care preciza că Austria renunţă la fostul Ducat al Bucovinei în favoarea României. Camera şi Senatul român au ratificat la Bucureşti, la 31 decembrie 1919, Unirea Bucovinei cu Ţara iar prin recunoaşterea Unirii de către Congresul de pace de la Paris şi prin includerea ei în Constituţia României din 1923, memorabilul act al Unirii Bucovinei cu Regatul României din 28 noiembrie 1918 a rămas definitiv
– 1812: S-a născut Iacob Mureşianu, poet, publicist (a contribuit la apariţia „Gazetei de Transilvania” şi a „Foii pentru minte, inimă şi literatură”) şi om politic (susţinută activitate în vederea emancipării naţionale a românilor transilvăneni); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1887)
– 1863: S-a născut generalul Eremia Grigorescu, erou al primului război mondial în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti (1916-1917); a lansat, în prima bătălie de la Oituz, celebra deviză „Pe aici nu se trece” (m. 1919)
– 1870, 28.XI / 10.XII: S-a născut inginerul Nicolae Vasilescu-Karpen; importante lucrări în domeniul electrotehnicii, hidromecanicii şi al construcţiilor; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932; 1942-1944) (m. 1964) – 145 de ani
– 1874: S-a născut prozatorul Jean Bart (pseudonimul lui Eugeniu P. Botez); ofiţerul de marină Botez şi-a luat pseudonimul literar după numele unui celebru marinar francez corsar din secolul al XVII-lea; fondator al „Revistei maritime” (1900); membru corespondent al Academiei Române din 1922 (m. 1933)
– 1876: A murit Gheorghe Costa-Foru, om politic, jurist şi profesor; primul rector al Universităţii Bucureşti (1864-1872) (n. 1820)
– 1880, 28.XI/9.XII: A murit Iosif Hodoş, istoric, om politic, avocat şi publicist; unul dintre fruntaşii mişcării naţionale a românilor transilvăneni; a militat pentru promovarea în şcoli şi în administraţie a limbii române; s-a numărat printre fondatorii ASTREI; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1829) – 135 de ani
– 1880: S-a născut Andrei Rădulescu, jurist şi istoric; întemeietorul şcolii de cercetare în domeniul dreptului românesc; membru al titular al Academiei Române din 1920, vicepreşedinte (în mai multe rânduri) şi preşedinte al acestui for (1944-1948) (m. 1959) – 135 de ani. NOTĂ: În memoriile sale, Andrei Rădulescu dă ca dată a naşterii 21.XI.1880; data din documentele oficiale, 28.XI.1880, este data declarării sale
– 1884: S-a născut muzicologul şi preotul I.[oan] D. Petrescu (m. 1970)
– 1893: S-a născut Nicolae Gheorghe Caranfil, inginer şi om politic (ministru al aerului şi marinei între anii 1936 şi 1937); a fost preocupat de asanarea bălţilor din jurul Capitalei şi de realizarea unui proiect de transformare a lor într-o salbă de lacuri; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (m. 1978)
– 1893: S-a născut teologul Nicolae Colan; în 1957 a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitroplit al Ardealului; ministru al educaţiei naţionale, cultelor şi artelor (1938-1939); bogată activitate publicistică; membru de onoare al Academiei Române din 1942 (m. 1967)
– 1903: S-a născut Tudor Ciortea, compozitor şi pedagog (m. 1982)
– 1912: S-a născut actorul Colea Răutu (m. 2008)
– 1915: A murit Neculai Culianu, matematician şi astronom; s-a numărat printre membrii fondatori ai revistei „Recreaţii ştiinţifice”, prima revistă românească ce s-a preocupat în principal cu răspândirea cunoştinţelor de matematică; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (n. 1832) – 100 de ani
– 1919: S-a născut Cornel Regman, critic şi istoric literar (m. 1999)
– 1923: S-a născut Dan Tărchilă, medic, dramaturg şi prozator
– 1938: S-a născut Marcel Mureşeanu, poet şi prozator
– 1941: S-a născut Eugen Negrici, critic şi istoric literar, specialist în literatura română veche, profesor universitar
– 1948: S-a născut soprana Mariana Nicolesco; ambasador onorific al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO); membru de onoare al Academiei Române din 1993
– 1949: S-a născut Corneliu Vadim Tudor, scriitor şi publicist; om politic, fondator şi preşedinte al Partidului România Mare (1991); senator din 1992 până în 2008; europarlamentar (2009-2014); a candidat la alegerile prezidenţiale din anii 1996, 2000, 2004, 2009 şi 2014 din partea PRM (de menţionat că în anul 2000, a ajuns în turul al doilea, fiind învins de Ion Iliescu – obţinând 33,17% din voturi) (m. 2015)
– 1954: S-a născut poetul Traian T. Coşovei (fiul lui Traian Coşovei) (m. 2014)
– 1957: S-a născut sculptorul Titi Ceară
– 1971: A murit poetul, prozatorul și memorialistul Dimitrie Stelaru (pe numele său adevărat Dumitru Petrescu) (n. 1917)
– 1973: A murit Martha Bibescu, scriitoare de limbă franceză de origine română (n. 1889)
– 1989: A murit ieromonahul Arsenie Boca (prenumele la naştere: Zian), renumit duhovnic, pictor bisericesc; în 1939 intră în viaţa monahală (până în 1948 la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop, până în 1959); din 1945 intră în vizorul Securităţii, fiind arestat prima oară în 1948, acuzat că i-a ajutat pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului (invocându-se pretinse legături ale acestuia cu mişcarea legionară, nesusţinute de nici o dovadă); în 1952 a fost dus un an la Canal; în 1959 i se stabileşte domiciliu forţat la Bucureşti şi din 1969 la aşezământul mănăstiresc de la Sinaia, unde şi moare (n. 1910)
– 2002: A murit actorul Dan Tufaru (n. 1944)
– 2004: A murit prozatoarea Ioana Postelnicu (pseudonimul literar al Eugeniei Banu) (n. 1910)
– 1632: S-a născut Jean Baptiste Lully, compozitor şi dirijor francez de origine italiană (m. 1687)
– 1680: A murit Giovanni Lorenzo Bernini, sculptor, arhitect şi pictor, reprezentant de seamă al barocului italian (n. 1598) – 335 de ani
– 1757: S-a născut William Blake, pictor, gravor şi poet englez (m. 1827)
– 1829: S-a născut Anton Rubinstein, pianist, compozitor şi dirijor rus (m. 1894)
– 1859: A murit scriitorul american Washington Irving, unul dintre pionierii prozei umoristice americane şi maestru al prozei scurte (n. 1783)
– 1881: S-a născut scriitorul şi jurnalistul austriac Stefan Zweig (m. 1942)
– 1907: S-a născut Alberto Moravia (Alberto Pincherle), scriitor şi jurnalist, unul dintre cei mai de seamă romancieri italieni ai secolului al XX-lea (m. 1990)
– 1908: S-a născut antropologul francez de origine belgiană Claude Lévi-Strauss; a analizat miturile, raporturile de rudenie din societăţile primitive, a explicat formarea şi evoluţia deprinderilor în cadrul relaţiilor sociale; reprezentant al structuralismului (m. 2009)
– 1939: A murit James Naismith, profesor canadian de sport; creator, în 1891, al jocului de baschet, în prezent unul dintre cele mai populare jocuri sportive din lume (n. 1861)
– 1941: S-a născut actrița italiană Laura Antonelli (m. 2015)
– 1944: S-a născut actorul de film, regizorul şi scenaristul francez Daniel Duval (m. 2013)
– 1945: A murit Dwight F. Davis, om politic republican american; în tinereţe, jucător de tenis de câmp, creatorul turneului ce-i poartă numele („Cupa Davis”, 1899) (n. 1879) – 70 de ani
– 1948: S-a născut Agnieszka Holland, regizoare şi scenaristă de film de origine poloneză
– 1954: A murit Enrico Fermi, fizician american de origine italiană; unul dintre pionierii fizicii atomice; în 1939 se stabileşte în SUA, fiind cooptat în Proiectul Manhattan, care a condus la construirea primei bombe nucleare; contribuţii şi în domeniul radioactivităţii şi în mecanica cuantică; în 1942 a condus lucrările de construcţie a primei pile nucleare (la Universitatea din Chicago) şi a realizat, împreună cu fizicianul ungar Leo Szilard, prime reacţie nucleară în lanţ controlată (2.XII.1942); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1938; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (n. 1901)
– 1960: A murit Richard Wright, unul dintre primii scriitori afro-americani renumiţi (n. 1908) – 55 de ani
– 1999: A murit actriţa şi scenarista americană Bethel Leslie (n. 1929)
– 2010: A murit Leslie Nielsen, actor de film canadian (n. 1926) – 5 ani
– 2010: A murit fizicianul american Samuel T. Cohen, inventatorul bombei cu neutroni (n. 1921) – 5 ani
– 2014: A murit actorul, scenaristul şi producătorul mexican Roberto Gómez Bolaños; unul dintre cei mai iubiţi actori de comedie latino-americani, cunoscut drept „Chespirito”, un joc de cuvinte care înseamnă „Micul Shakespeare” (n. 1929) – 1 an
DUMINICĂ, 29 NOIEMBRIE 2015
Social
* Concert extraordinar umanitar susţinut de soprana Angela Gheorghiu, cu participarea Corului şi a Orchestrei Filarmonice „George Enescu” şi a dirijorului Tiberiu Soare, dedicat strângerii de fonduri pentru tratamentul medical al celor care au supraviețuit incendiului din București, produs în 30 octombrie 2015 – ora 19:30, la Ateneul Român. La eveniment participă şi Alteţele lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu
Manifestări organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României (1 Decembrie)
* Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc: Actriţa Daniela Nane şi pianista Ioana Maria Lupaşcu susţin, în zilele de 29 şi 30 noiembrie, două spectacole eveniment de poezie şi muzică, manifestări prilejuite de Ziua Naţională a României şi desfăşurate sub genericul „Pianul cu Poeme”. Primul spectacol se va defăşura astăzi, de la ora 19:00, la Biblioteca Județeană din Sfântu Gheorghe, Sala Albastră, iar luni, 30 noiembrie, de la ora 18:00, cele două artiste vor evolua pe scena noului centru cultural multifuncţional, fostul Cinema Transilvania din Miercurea Ciuc
* Bruxelles: Asociaţiile non-guvernamentale Rombel şi Europa Nova din Bruxelles şi Freedom Smile din Bucureşti organizează, cu prilejul Zilei Naţionale a României, împreună cu Institutul Cultural Român de la Bruxelles, evenimentul „Scriitori români în Europa” – ora 12:30, la Institutul Marie Haps. Patru importanţi prozatori români contemporani vor discuta cu diaspora românească şi îşi vor prezenta cele mai recente volume: Dan Lungu – „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”, Radu Aldulescu – „Ana Maria şi îngerii” şi „Istoria Regelui Gogoşar”, Ioan T. Morar – „Negru şi Roşu” şi Cornel George Popa – „Ultima cină cu Leonardo”
* Chişinău şi Soroca, Republica Moldova: Actriţa Tania Popa susţine, în zilele de 29 şi 30 noiembrie, la invitaţia şi cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, două reprezentaţii cu monospectacolul „Fata din curcubeu” de Lia Bugnar, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Din program:
29 noiembrie – ora 17:00, la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” din Chişinău
30 noiembrie – ora 17:00, la Palatul de Cultură din oraşul Soroca
* Ismail, Ucraina: Cu ocazia Zilei Naţionale a României, de la ora 16:00, la Palatul de Cultură „Taras Șevcenko”, va avea loc un recital susținut de Zinaida Bolboceanu, renumită cântăreață de muzică populară din Republica Moldova, alături de taraful său, cu participarea naistului Igor Podgoreanu. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română, în parteneriat cu Asociația „Basarabia” a Românilor din Regiunea Odesa
* Madrid: Uniunea Muncitorilor Români din Spania organizează o serie de maifestări cu ocazia Zilei Naţionale a României (1 Decembrie) şi a Zilei Românilor de Pretutindeni (30 noiembrie), în cadrul Târgului de produse tradiţionale româneşti, în Recinto ferial din Torrejón de Ardoz, începând cu ora 12:00
Cultură
* De la ora 11:00, la Sala Atelier, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”, criticul şi istoricul literar Eugen Negrici prezintă conferinţa cu tema „Genealogia ca Literatură”
* De la ora 18:30, Centrul Național al Dansului București prezintă cel de-al șaselea eveniment „Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925 – 2015)”, dedicat artistului Ioan Tugearu. Evenimentul va avea loc la Sala Stere Popescu (Bd. Mărăşeşti nr. 80-82) și va include lansarea volumul III al cărții „O lume întreagă din fărâme” de Liana Tugearu, volum dedicat în întregime pesonalității coregrafului și dansatorului Ioan Tugearu. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* „Criza refugiaților văzută prin ochii artiștilor” este tema proiecției cu care Bucharest International Experimental Film Festival – BIEFF 2015 se va deschide, la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 19:00. Proiecția de deschidere BIEFF reunește șase scurtmetraje cu tematică dedicată drepturilor omului și va fi urmată de o dezbatere organizată în colaborare cu PoliticALL. Festivalul revine în acest an într-un format inedit: filmele merg la publicul lor, într-o ediție itinerantă care va începe astăzi și va dura toată luna decembrie. BIEFF 2015 este susţinut de Centrul Național al Cinematografiei. Parteneri: Institutul Cultural Român, Cinema Muzeul Țăranului şi PoliticALL
* Cluj-Napoca: Tenorul spaniol, José Carreras susţine un concert în cadrul turneului mondial ”A Life in Music” – ora 19:00, la Sala Polivalentă
* Sfântu Gheorghe: La invitaţia Asociaţiei de Tineret „ECOU”, la Biblioteca Judeţeană din Sfântu Gheorghe, actriţa Daniela Nane şi pianista Ioana Maria Lupaşcu susţin un spectacol eveniment de poezie şi muzică – ora 19:00
S-a întâmplat într-o zi de 29 noiembrie
* În urmă cu 22 de ani, îşi începe transmisia postul de televiziune Antena 1, prima televiziune comercială din România cu capital 100% românesc (aparţinând trustului Intact Media Group)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Naţională a Luptei Împotriva Infertilităţii”; se organizează, cu acest prilej, dezbateri între pacienţi şi medici; printre iniţiatori, „Asociaţia Embriologilor/AER” şi „Asociaţia SOS Infertilitatea”
– 1852: A murit (la Palermo, Italia) Nicolae Bălcescu, istoric şi prozator; om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ţara Românească (n. 1819)
– 1880: S-a născut N.[icolae] D.[imitrie] Cocea, prozator, ziarist, dramaturg şi traducător (m. 1949) – 135 de ani
– 1888: A murit (la Aschaffenburg/Germania) Iacob Cristian Stanislau Cihac, medic şi naturalist de origine cehă; stabilit la Iaşi (în 1825), a organizat serviciul medical al armatei din Moldova, creând două spitale militare la Iaşi şi la Galaţi; a înfiinţat, împreună cu dr. Mihai Zotta, „Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi” (1833); a publicat primul manual de „Istorie Naturală” în limba română (1837); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1800, Aschaffenburg)
– 1921: A murit Paulina Cruceanu; absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, ea a devenit, la 6.V.1891, prima farmacistă din România (n. 1865)
– 1922: A murit Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, scriitor şi om politic; unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni (ca secretar general al Partidului Naţional Român a fost unul dintre iniţiatorii şi redactorii „Memorandumului” din 1892); membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (n. 1852)
– 1924: S-a născut actorul Mihai Mereuţă (m. 2003)
– 1933: A murit juristul Victor Râmniceanu (Romniceanu); rol important în modernizarea justiţiei române; a contribuit la formarea jurisprudenţei; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1856)
– 1934: S-a născut Flavia Buref, actriţă, poetă, realizatoare de emisini de radio şi Tv., scriitoare, scenaristă, traducătoare, autoare de versuri pentru muzică şi musicaluri
– 1936: S-a născut librarul şi traducătorul sibian Reimar-Alfred Ungar (m. 2006)
– 1947: S-a născut Liviu Tudan, compozitor şi instrumentist (basist), liderul trupei „Roşu şi Negru” (m. 2005)
Născut în București, unde studiază în cadrul Școlii de Muzică nr. 1, absolvă la Iași cursurile Conservatorului de Muzică George Enescu, clasa Compoziție. Se îndreaptă rapid spre curentul rock, devenind de-a lungul timpului membru (chitară bas) al mai multor grupuri cunoscute, cum ar fi Sideral sau Metronom, dar trupa care l-a consacrat și de numele căreia rămâne legat este Roșu și Negru. Are colaborări cu multe personalități din muzica românească, cum ar fi Nuțu Olteanu, Gabi Nacu, Florin Ochescu, Adrian Ordean, Nelu Dumitrescu, Marti Popescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, fiind și unul dintre compozitorii preferați ai Didei Drăgan.
„O lacrima de stea” (comp. Liviu Tudan) interpretata de Dida Dragan
Numele Liviu Tudan este adoptat din 1965, cu ocazia interpretării personajului principal cu același nume din filmul „Ultima noapte a copilăriei”, regizat de Savel Stiopul.
Moare după o lungă suferință, ca urmare a unui cancer hepatic metastazat, fiind diagnosticat cu hepatită C încă din 1976 și suferind în 2004 un transplant hepatic de la soția sa. (Wikipedia.org)
– 1949: S-a născut violonistul Vladimir Mendelsohn
– 1951: A murit medicul veterinar Mihail Fălcoianu; a pus bazele învăţământului ginecologic veterinar din ţara noastră (n. 1884)
– 1958: S-a născut Carmen Firan, poetă, prozatorare, jurnalistă, stabilită la New York din 1997
– 1959: A murit Vasile Gheorghiu, profesor teolog; autor a numeroase lucrări cu caracter teologic; considerat cel mai de seamă teolog neotestamentar român; a desfăşurat o intensă activitate în fruntea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Poporului Român din Bucovina (1921-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1872)
– 1962: S-a născut Eugen Mihăescu, chitarist şi compozitor pop-rock (liderul formaţiei „Krypton”)
– 1966: A murit poetul Simion Stolnicu, situat de critica literară în descendenţa liricii lui Ion Barbu (n. 1905)
– 1970: A murit Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (n. 1901) – 45 de ani
– 1973: A murit Gheorghe Cristescu, reprezentant al mişcării muncitoreşti şi socialiste din România; unul dintre fondatorii Partidului Comunist, al cărui prim conducător a fost (1921-1924); exclus din PCR în 1926 (n. 1882)
– 1974: A murit Ion Nestor, arheolog şi istoric al antichităţii; în paralel cu activitatea în domeniul arheologiei, s-a ocupat şi de problemele fundamentale ale procesului de formare a poporului român, întregind rezultatele săpăturilor arheologice cu interpretarea informaţiilor transmise de istoricii bizantini; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1905)
– 1978: A murit Petre Stati, poet, eseist şi traducător; a dat, de-a lungul timpului, versiuni româneşti demne de reţinut pentru o bună parte, şi cea mai semnificativă, a scriitorilor antici, în antologii precum „Literatura latină”, „Satirici şi epigramişti latini”, „Poeţi latini” (n. 1903)
– 1989: A murit Ion Popescu-Gopo, regizor, scenarist, desenator, caricaturist; autor de filme de animaţie (n. 1923)
– 1993: A murit (a fost ucis) Ioan Luchian Mihalea, fondatorul şi dirijorul grupului vocal studenţesc „Song” (n. 1951). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 noiembrie 1993
– 1994: A murit Titus Popovici, prozator, scenarist, dramaturg, publicist; membru corespondent al Academiei Române (n. 1930) – 20 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 – Dorina Rusu şi http://www.cinemagia.ro/actori/titus-popovici-8120/ dau ca dată a morţii 30.XI.1994
– 1996: A murit poetul şi prozatorul aromân Teohar Mihadaş; deţinut politic între anii 1949 şi 1956 (n. 1918, la Turia, Grecia)
– 1997: A murit geofizicianul Liviu Constantinescu; contribuţii în seismologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1914)
– 2011: A murit regizorul de teatru şi operă Alexandru Tocilescu (n. 1946)
– 1516: A murit pictorul veneţian Giovanni Bellini (numit Giambellino) (n. ~1429)
– 1643: A murit compozitorul italian Claudio Monteverdi (n. 1567)
Claudio Monteverdieste unul din reprezentanţii de seamă ai şcolii vieneze din cea de a treia perioadă a Renaşterii.
În Cremona, un modest oraşel al Italiei, se năştea la data de 15 mai 1567 primul fiu al medicului Baldassare Monteverdi: Claudio Zuan Antonio. Despre mama sa nu se ştie decât că se numea Maddalena. Aceştia doi au mai avut încă trei copii dintre care Giulio Cesare va fi cel mai apropiat de Claudio. Talentul şi însuşurile muzicale ale fiului cel mare le descoperă curând tatăl şi-l încredinţează pedagogului Marcantonio Ingegneri, spre şlefuire. Acesta îl învaţă regulile tradiţionale ale contrapunctului sever, făcându-i cunoscute toate secretele muzicii corale. Încă din urmă cu un secol Italia găzduia mulţi compozitori flamanzi. Prin aceştia a ajuns în peninsulă practica polifoniei. Astfel tânărul Monteverdi trebuia să-şi însuşească, pe lângă legile polifoniei bisericeşti, cântecele italiene de inspiraţie populară – canzonettele – şi dansurile numite villanelle. Tot de la maestrul său îşi însuşeşte tainele componistice în arta madrigalului, gen foarte la modă la vremea respectivă, şi învaţă să cânte la violă şi la orgă. Creaţia sa excelează în arta madrigalului. Este întemeietorul genului Opera. Lucrările sale au fost foarte cântate chiar şi în timpul vieţii sale. Moare la 29 noiembrie 1643 înconjurat de admiraţie şi succes, lăsând în urmă o creaţie de proporţii uriaşe, cântată de muzicieni şi iubită atât de aceştia cât şi de publicul larg şi complex.
Creaţia sa vastă se axează foarte mult pe două genuri îndrăgite de compozitor: madrigalul şi opera.
Madrigalul „Ecco mormorar l’onde” de Claudio Monteverdi, interpretat de Corul de Camera MADRIGAL dirijat de Maestrul MARIN CONSTANTIN.
Pe parcursul vieţii sale Monteverdi dă naştere la nouă volume de madrigale în care se poate observa maturizarea treptată a compozitorului în materie de muzică. Majoritatea lucrărilor i se tipăresc la Viena, reputaţia sa fiind excelentă între iubitorii de artă.
Claudio Monteverdi este autorul primei drame muzicale din istoria muzicii: Orfeu (1609), intitulată de compozitor favola in musica – poveste cu muzică. Îi urmează opera Arianna, din care s-a păstrat până azi doar Lamonto-ul eroinei principale.
Prima operă publică Il ritorno d’Ulise (Întoarcerea lui Ulise) ia naştere în 1636. Reprezentarea operei, deschisă publicului larg până atunci privat de astfel de evenimente, s-a bucurat de un succes răsunător. I-a urmat, tot în acest gen, L’incoronazione di Poppea (Încoronarea Popeei – 1642) care aduce nou personajele istorice în locul celor mitologice găsite în operele anterioare.
În ultimii ani ai vieţii compozitorul mai dă la tipar două culegeri: Madrigale de vitejie şi de dragoste (1638) şi Culegere de compoziţii morale şi religioase (1941). (Sursa: Pandi Marianne – Claudio Monteverdi, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. P. R., 1963, pag. 50, selectiuni).
– 1759: A murit Nicolaus I Bernoulli, matematician elvețian (n. 1687)
– 1797: S-a născut compozitorul italian Gaetano Donizetti (m. 1848)
– 1803: S-a născut Christian Doppler, fizician şi matematician austriac; în 1842 a descoperit efectul care-i poartă numele şi care se referă la modificarea frecvenţei undelor sonore când sursa se deplasează faţă de observator; a prevăzut că un efect similar are loc şi în cazul luminii („efectul Doppler-Fizeau”) (m. 1853)
– 1813: S-a născut Franz Miklosich, lingvist şi filolog sloven; unul dintre întemeietorii şcolii comparativ-istorice a gramaticii şi a lexicului slav; contribuţii privind raporturile dintre limba română şi limbile slave („Elemente slave în limba română”) şi dialectele limbii române în general („Cercetări româneşti: Monumente de limbă istro- şi macedo-române”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1880 (m. 1891). NOTĂ: Unele surse (http://agso.uni-graz.at/marienthal/biografien/miklosich_franz_von.htm, http://austria-forum.org/af/Wissenssammlungen/Biographien/Miklosich,%20Franz%20von) menţionează ca dată a naşterii 20 noiembrie 1813
– 1825: S-a născut medicul francez Jean-Martin Charcot, unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne (m. 1893) – 190 de ani
– 1832: S-a născut Louisa May Alcott, scriitoare americană (m. 1888)
– 1839: S-a născut Ludwig Anzengruber, poet, dramaturg și romancier austriac (m. 1889)
– 1849: S-a născut Sir John Fleming, fizician şi inginer britanic; în 1904 a brevetat lampa cu doi electrozi (numită iniţial „valva lui Fleming”), primul model de diodă; numită şi lampa cu tub cu vid sau lampa lui Fleming, această invenţie este considerată adesea ca fiind începutul electronicii (m. 1945)
– 1872: A murit editorul american de ziare Horace Greeley; în 1841 a fondat cotidianul „New York Tribune” (n. 1811)
– 1915: S-a născut inginerul american Eugene Polley, inventatorul primei telecomenzi fără fir pentru televizoare, în 1955 (m. 2012) – 100 de ani
– 1924: A murit, la Bruxelles (în Belgia), compozitorul italian Giacomo Puccini (numele complet: Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini) (n. 1858)
– 1973: A murit scriitorul austriac Felix Braun (n. 1885)
– 1981: A murit (în condiţii neelucidate) actriţa americană de film Natalie Wood (născută Natalia Nikolaevna Zakharenko); În noiembrie 2011, investigatorii au decis redeschiderea unuia dintre cele mai misterioase cazuri de deces de la Hollywood, după ce au fost contactaţi de persoane care au susţinut că deţin informaţii suplimentare cu privire la evenimentele petrecute în acea noaptea; chiar dacă autorităţile au închis cazul declarând că moartea actriţei este un „înec accidental”, mărturia lui Dennis Davern, căpitanul iahtului deţinut de actriţă şi de soţul ei, i-a determinat pe anchetatori să reanalizeze cazul din 1981 (n. 1938)
– 1986: A murit actorul american de film Cary Grant (n. 1904)
– 2001: A murit chitaristul şi cantautorul britanic George Harrison, fost membru al renumitei trupe „The Beatles” (n. 1943)
Cariera sa solo a inceput cu un hit ‘My sweet Lord’. George a intrat si in afacerea cu filme si in anii 90′ a avansat cu ‘The Traveling Wilburys’. A murit dupa o lunga si dureroasa lupta cu cancerul. (wikipedia.org)
„I’ll Follow the Sun” de pe Golden Beatles interpretat de Beatles.
In 1943 pe 25 februarie se naste in Liverpool – Anglia – George Harrison – fost component al trupei britanice Beatles. Desi John Lennon si Paul McCartney – erau principalii compozitori ai formatiei – George Harrison – canta si compunea o piesa sau doua pentru fiecare album. Printre acestea se numara „If I Needed Someone”, „Taxman”, „While My Guitar Gently Weeps”, „Here Comes the Sun”, si „Something”.In timp ce a cantat cu Beatles – el a fost atras de muzica Indiana si de Hinduism – ambele avand un impact in viata lui. La mijlocul anilor 50’ il cunoaste pe Paul McCartney – si in februarie 1958 incepe sa cante la chitara in formatia “The Quarry Men” – ce isi va schimba numele in The Beatles.In timpul Beatle – maniei – el a fost caracterizat drept – “cel tacut” – deoarece nu prea vorbea la conferintele de presa. In 1963 – in timp ce era bolnav – compune prima lui piesa – “Don’t bother me” – ca un exercitiu – “sa vad daca pot sa compun un cantec” – dupa cum declarase. Faptul ca a compus numeroase cantece ce nu au fost inregistrate de formatie – face ca – la despartirea de Beatles – George Harrison sa aiba un considerabil numar de piese nelansate. Intrebat mai tarziu care ar fi fost muzica lansata de grup daca nu s-ar fi despartit – Harrison – a spus ca “Materialele solo pe care le-am scos s-ar fi aflat pe albumele Beatles”. Cei din trupa compuneau intotdeauna separate. De fapt – despartirea nu a fost decat o schimbare de colaboratori – nimic alt ceva. Dupa ce formatia s-a destramat in 1970 – Harrison a lansat “All Things Must Pass” – singurul triplu-album lansat de un singur artist – din istoria muzicii. Tot el – este probabil – primul artist din epoca moderna – ce a organizat un concert umanitar. Pe 1 august 1971 – “Concert pentru Bangladesh” – a adunat peste 40 de mii de oameni – in doua concerte la – “Madison Square Garden” – in New York. In 1980 – devine singurul fost Beatles – ce scrie o autobiografie – “I Me Mine”. Cartea spune putin despre activitatea lui in trupa – si se axeaza mai ales pe hobby-urile lui Harrison – gradinaritul sau cursele de formula unu. Imediat dupa uciderea in decembrie 1980 a prietenului si fostului sau coleg de trupa – John Lennon – el modifica versurile unui cantec scris pentru Ringo Starr – si il transforma in unul adus tribute. Piesa – “All those years ago” – este foarte difuzata de radiouri – si devine una din clasicele muzicii rock. Toti ceilalti trei fosti Beatle-si cantau in ea – cu toate ca a fost considerat un single George Harrison. Pe 30 decembrie 1999 – un fan – Michael Abram – a patruns in casa lui din Henley-onThames – si l-a injughiat de mai multe ori – fisurandui plamanul. El si sotia lui – Olivia – s-au luptat cu atacatorul si l-au retinut pana a venit politia. Atacatorul de 35 de ani – credea ca este posedat de fostul Beatles – si ca de fapt el se afla intr-o misiune de la Dumnezeu – sa-l omoare pe Harrison . Acesta a fost achitat mai tarziu pe motiv ca era nebun. George Harrison moare in casa unui prieten din Los Angeles – pe 29 noiembrie 2001 – la varsta de 58 de ani. Impreuna cu Aaliah – George Harrison intra in istoria topului Britanic – ca fiind singurii artisti ce – lanseaza in aceeasi perioada materiale post – mortem – ce ajung pe locul intai. Piesa – Aaliah – “More than a woman” – ajunge number one pe 13 ianuarie 2002 – iar la o saptamana distanta “My sweet lord” de George Harrison se situeaza pe acceasi pozitie. La un an de la moartea lui – cei doi fosti Beatles ramasi in viata – Paul McCartney si Ringo Starr s-au reunit cu prieteni de-ai lui Harrison – intr-un concert la “Royal Albert Hall” din Londra. In 2004 George Harrison a fost inclus in Rock and Roll Hall of Fame ca artist solo. (http://biografiicantareti.blogspot.ro/2007/01/biografie-george-harrison.html)
– 2010: A murit poeta rusă Bella Ahmadulina (n. 1937) – 5 ani
– 2010: A murit (s-a sinucis) scenaristul şi regizorul italian Mario Monicelli, considerat un maestru al comediei italiene (n. 1915) – 5 ani
– 2014: A murit poetul, eseistul, traducătorul şi profesorul american Mark Strand, câştigător al premiului Pulitzer pentru poezie în 1999 (n. 1934, în Canada) – 1 an
* * * * * * *
27-11-1941 S-a născut compozitorul şi interpretul Eddie Rabbitt. (1981 US No.1 & UK No.53 singles ‘I Love A Rainy Night’. Elvis, Dr Hook şi Tom Jones au înregistrat melodiile sale.) A murit de cancer la 07 mai 1998.
27-11-1942 S-a născut la Seattle, Washington, Jimi Hendrix, pe numele real James Marshall. A încetat din viaţă la 18 septembrie 1970 la Londra, în vârstă de aproape 28 de ani.
1967 – ARE YOU EXPERIENCE. Primul album original al grupului alcătuit din Jimmi Hendrix – chitară, voce, Noel Redding – bas, Mitch Mitchell – baterie. Un disc capodoperă cu Hendrix proaspat si entuziast.
– AXIS-BOLD AS LOVE. Hendrix prezent mai mult în chip de cântăreţ şi compozitor decât de chitarist.
1968 – SMASH HITS. Un disc conţinând fetele A şi B ale primelor single-uri şi patru melodii de pe discul ARE YOU EXPERIENCE.
– ELECTRIC LADYLAND. Este numele studioului, dublu album cu inginer de sunet dintre cei mai buni, colaborator constant al lui Hendrix, Eddie Kramer.
1970 – BAND OF GYPSYS. Primul album oficial ” live” al lui Hendrix imprimat la Fillmore Fast, în noaptea anului nou 1969/1970 şi apărut pentru a îndeplini o obligaţie contractuală. La baterie şi părţi vocale – Buddy Miles, iar la bas – Billy Cox.
– WOODSTOCK 1 .
– JIMI HENDRIX EXPERIENCE OTIS REDDING AT MONTEREY.Imprimat în 1967 la festival.
27-11-1954 S-a născut interpreta Patricia McPherson
27-11-1959 La Glasgow s-a născut Charlie Burchill, chitarist în grupul Simple Mainds
27-11-1973 S-a născut Dinu Maxer din grupul Axxa.
27-11-1973 S-a născut rapper-ul American Twista, (a.k.a Tung Twista, born Carl Terrell Mitchell), (2004 US No.1 album ‘Kamikaze’ 2004, US No.1 single ‘Slow Jamz’).
28-11-1929 S-a nãscut în Detroit/SUA, Berry Gordy, fondatorul casei de discuri Motown.
28-11-1940 S-a născut interpretul american Bruce Channel . (1962 US No.1 & UK No.2 single ‘Hey! Baby’).
28-11-1943 S-a născut în New Orleans, Louisiana (dar locul naşterii mai este trecut şi Los Angeles), Randy Newman (Randall Stuart „Randy” Newman) compozitor şi cântãreţ al anilor ’60 -’70.
28-11-1948 S-a născut la Amsterdam, Beeb Birtles, chitarist în grupul Little River Band, pe numele sau real Gerard Birtlekamp.
28-11-1962 S-a nãscut în San Diego, California, Matt Cameron, bateristul trupei Soundgarden.
28-11-1968 S-a nãscut Dawn Robinson, una dintre cele patru componente ale grupului En Vogue.
28-11-1979 S-a născut rapper-ul american Chamillionaire, (Hakeem Seriki), (2006 US No.1 & UK No.2 single ‘Ridin’).
28-11-1993 Bateristul trupei Steppenwolf, Jerry Edmonton, a murit în urma unui accident rutier. Grupul Steppenwolf este cunoscut în special pentru piesa „Born To Be Wild„.
28-11-2001 A încetat din viaţã textierul Kal Mann, cel care a scris versurile unor piese precum „Teddy Bear„, pentru Elvis Presley, şi „Let’sTwist Again„, pentru Chubby Checker.
28-11-2001 A încetat din viaţã compozitorul şi solistul jazz Ralph Burns. Acesta avea 79 de ani şi a decedat în urma unor complicaţii suferite dupã un atac de cord şi de pneumonie.
28-11-2002 A încetat din viaţă, în vârstă de 59 de ani, bolnav de cancer, la reşedinţa sa din Minneapollis, interpretul şi chitaristul Dave „Snaker” Ray.
29-11-1917 S-a născut interpretul de country Merle Travis. A murit la 20 octombrie 1983.
29-11-1933 S-a născut la MacClesfield, Ceshire, Anglia, John Mayall, solist vocal în trupa Bluesbreakers, părintele blues-ului britanic.
29-11-1939 S-a nãscut Meco (Domenico Monardo), cel care a compus tema muzicalã a filmelor din seria ‘Star Wars’.
29-11-1940 S-a născut trompetistul Chuck Mangione.
29-11-1941 S-a născut la Halifax, Denny Doherty din grupul The Mamas and The Papas. (1966 US No.1 & UK No.2 single ‘Monday Monday’). A murit la 19 ianuarie 2007 .
29-11-1943 S-a nãscut Felix Cavaliere, instrumentist la clape în grupul Young Rascals.
29-11-1947 S-a născut în Bucureşti, Liviu Tudan, basistul grupului Roşu si Negru, vocalist şi de la sfârşitul anilori ’70, conducătorul grupului. Numele său real este Ştefan Tunsoiu. În viaţa de toate zilele, a fost profesor de muzică la Clubul Copiilor din sectorul 1 al capitalei. A compus prima piesa la vârsta de 17 ani, când cânta cu formaţia Sideral. Acum există 4 albume discografice. De mic copil a studiat vioara la Liceul „George Enescu” din Bucureşti, în clasa a VIII-a a fost atras de muzica usoară şi tatăl său i-a cumpărat un pian. Din Conservatorul din Bucureşti a fost exmatriculat de 2 ori. A murit la 58 de ani în 26 mai 2005, fiind înmormântat la 29 mai în cimitirul Ghencea.
29-11-1951 S-a nãscut la Boston, Massachussette, Barry Goudreau, chitarist al grupului Boston.
29-11-1968 S-a născut la Craiova, interpreta Ramona Bădescu.
29-11-1969 S-a născut la Boston, Jonathan (Rashleigh) Knight din grupul New Kids On The Block.
29-11-1998 Moare în vârstă de 52 de ani, la reşedinţa din Maryville, Tennessee, fondatorul şi toboşarul grupului de country-rock Amazing Rhythm Aces, David H. „Butch” McDade.
29-11-1999 A murit în vârstă de 54 de ani, interpretul soul Curtis Knight.
29-11-2001 Chitaristul trupei The Beatles, George Harrison a murit la vârsta de 57 de ani, suferind de cancer.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
COMUNICAT DE PRESĂ Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...
Agenda cultural-muzicală a zilei 26 Noiembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 noiembrie 2015, 09:24 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:10
Agenda cultural-muzicală a zilei 26 Noiembrie 2015
Preşedinţie
* Administraţia Prezidenţială organizează dezbaterea „Educaţie pentru Sănătate” – ora 10:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii. Participă ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, președintele Asociației Părinți pentru Ora de Religie, Liana Stanciu, părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, factori decizionali, reprezentanți ai elevilor, studenților și tinerilor, experți în zona politicilor educaționale și de sănătate și reprezentanți ai societății civile. Întâlnirea va fi deschisă de președintele Klaus Iohannis
Diaspora
* Atena: Delegaţia Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni condusă de Zvetlana Preoteasa, director general al Institutului va participa la deschiderea oficială a Bibliotecii Româneşti din Atena şi va vizita şcolile în care se predau cursuri de limbă română ale Asociaţiei Femeilor Românce din Grecia, dar și şcoala din Aspropyrgos, unde va participa la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale a României (1 dec.). Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni va dona și cea de-a doua tranşă de carte românească Penitenciarului de femei din Eleona Thivon. Aceste evenimente fac parte din proiectul „Educaţie, spiritualitate şi informaţie pentru comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării” (26 nov. – 1 dec.)
Social
* Asociația Șansa Ta în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi 45 de şcoli din Bucureşti şi Ilfov organizează campania naţională de Crăciun „Zâmbetul din cutie”, prin care, între 20 octombrie şi 15 decembrie, elevi din şcolile din Bucureşti şi din împrejurimile capitalei donează, în cutii de pantofi, cadouri pentru copiii defavorizaţi din restul ţării. 8.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării vor primi aceste daruri în preajma Crăciunului.Astăzi are loc concertul caritabil găzuit de Centrul de conferinţe Auditorium Pallady, începând cu ora 17:00
Admnistraţie
* Gura Humorului: Primăria oraşului, alături de Primăria comunei Mănăstirea Humorului, marchează aniversarea a 525 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Gura Humorului şi respectiv 600 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Mănăstirea Humorului (26 – 28 nov.)
Organizaţii
* Craiova: Rotary Club Craiova, Asociația Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021 și Opera Română Craiova în parteneriat cu Radio România Oltenia Craiova și TVR Craiova organizează Gala Rotary Club Craiova Susține Excelența în Comunitate, un spectacol oferit de soliștii, corul și orchestra simfonică a Operei craiovene – ora 19:00
Social
* Fundaţia Motivation România şi Fundaţia Special Olympics din România organizează o dezbatere, cu implicarea copiilor cu şi fără dizabilităţi – ora 13:00, la Liceul Teoretic „Marin Preda”
* Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România organizează cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional al Artei şi Creaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi intitulat „Oameni Aproape Invizibili” – ora 16:00, la Teatrul Excelsior
* Asociația Șansa Ta în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi 45 de şcoli din Bucureşti şi Ilfov organizează campania naţională de Crăciun „Zâmbetul din cutie”, prin care, între 20 octombrie şi 15 decembrie, elevi din şcolile din Bucureşti şi din împrejurimile capitalei donează, în cutii de pantofi, cadouri pentru copiii defavorizaţi din restul ţării. 8.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării vor primi aceste daruri în preajma Crăciunului. Astăzi are loc concertul caritabil găzduit de Centrul de conferinţe Auditorium Pallady – ora 17:00
* Sibiu: Vernisajul expoziției „Colectiv”, realizată de Miluță Flueraș, unul din fotografii răniți în clubul bucureștean – ora 17:00, în foaierul Teatrului „Gong”. Vor fi la dipoziţie mai multe urne în care publicul va putea dona bani pentru ajutorarea autorului. Expoziția cu cele 30 de fotografii din concerte, ale lui Miluță Flueraș, va putea fi vizionată până în data de 9 decembrie
Academie
* Academia Oamenilor de Ştiinţă din România organizează simpozionul “Nicolae Iorga – contemporanul nostru” – ora 11:00, în cadrul secției de Științe istorice și arheologie. Cu acest prilej vor fi lansate două volume: “Studii de istorie, mai timpurii si mai târzii”, autor prof. dr. Constantin Buşe și “O viață în slujba istoriei – Ioan Scurtu la 75 de ani” autori: prof. dr. Corneliu Mihail Lungu şi prof. dr. Mihai Nicolae
Învăţământ, Cercetare
* Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, organizează Gala Serile FJSC – 10 ani, eveniment care marchează un deceniu de la prima ediţie a Serilor Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – ora 18:30, în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti
* Timişoara: Universitatea de Vest decernează titlul de Doctor Honoris Causa ambasadorului României în Germania, Emil Hurezeanu – ora 11:00, în Aula Magna „Ioan Curea”
ora 12:15 – declaraţii de presă
ora 12:45 – lansarea volumului „Pe trecerea timpului – Jurnal politic românesc – 1996-2015”, de Emil Hurezeanu
Cultură
* Compania organizatoare de evenimente muzicale Twin Arts încheie seria „Jazz Night Out” cu un concert susţinut de pianistul Brad Mehldau şi toboşarul Antonio Sanchez, la Sala Radio din Capitală, începând cu ora 20:00
* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează ediţia a II-a a Conferinţei Marketing cultural – ora 10:00, la Grand Hotel Continental (26 – 27 nov.)
* Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează a patra ediție în România a „Zilelor Filmului LUX – București”, manifestare ce prilejuiește proiecția filmelor finaliste pentru Premiul LUX al Parlamentului European – ediția 2015 – la Cinema Elvira Popescu (26 – 27 nov.). Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2015, va fi anunțat în data de 24 noiembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg
* Ambasada Japoniei şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează conferinţa „Măştile japoneze – meşteşug tradiţional, expresie contemporană”, susţinută de maestrul japonez Hideta Kitazawa – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul „Horia Bernea”, Str. Monetăriei nr. 3, sector 1. Conferinţa este precedată de prezentarea „Măşti populare româneşti” susţinută de prof. Angela Hondru, specialist niponolog
* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează conferinţa „Strada Şcoala Ciocanul” susţinută de Anca Tudorancea – ora 19:00, la Palatul Suţu
* Lucian Boia este invitatul celei de-a douăzeci și șaptea întâlniri ”Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici”, dialogul cu tema „mitul Eminescu“ pornind de la cel mai recent volum publicat de editura Humanitas în seria Lucian Boia – ora 19:00, la Institutul Cervantes
* Eveniment în cadrul Atelierului de carte rară, cu tema „Călătorii extraordinare în universul cărţii – Jules Verne în ediţii Hetzel, păstrate în fondurile de bibliofilie ale Bibliotecii Naţionale a României” – ora 18:30, la Biblioteca Naţională a României, Sala de lectură pentru copii şi tineret „Ionel Teodoreanu”, etajul 1
* Vernisajul a şase noi expoziţii, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană – ora 19:00, la Palatul Parlamentului, aripa E4, Str. Izvor 2-4, accesul prin Calea 13 Septembrie, poarta B3
* Vernisajul expoziţiei semnate de arhitecta Cristina Ţurlea, „înCHIPuiri” – ora 18:00, la Centrul de Cultură Arhitecturală a UAR, Str. Jean Louis Calderon nr. 48. Expoziția poate fi vizitată în perioada 26 noiembrie – 8 decembrie
* Avanpremiera filmului „Micul Prinţ” – ora 19:30, la Movieplex Plaza România
* Tenorul spaniol, José Carreras va susţine un concert în cadrul turneului mondial ”A Life in Music” – ora 20:00, la Romexpo, Pavilionul Central
* Bacău: Galeriile Karo găzduiesc vernisajul expoziţiei aniversare a grupului Prolog – ora 17:00. Muzeul George Enescu participă la această expoziţie cu trei lucrări ale pictorului Horia Bernea
* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani organizează „Zilele Nicolae Iorga” (26 – 28 nov.)
lansarea cărţii „Memoria arhivelor botoşănene – Nicolae Iorga”, ediţie de documente întocmită de Sergiu Balanovici, George Arhip, Rodica Crăcană – ora 14:00, la Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani
* Buşteni: Vernisajul expoziţiei temporare „Mihai Viteazul – întregitorul de neam” – ora 11:00, la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”
* Calafat: Două formații instrumentale din cadrul Filarmonicii “Oltenia”, respectiv Cvartetul de coarde și Cvintetul de alămuri, vor concerta alături de Rozalia Pataki, artist instrumentist în Orchestra Filarmonicii craiovene, care va susține un minirecital de harpă – ora 18:00, la Palatul “Marincu” (Muzeul de Artă și Etnografie)
* Cluj-Napoca: Vernisajul expoziţiei „Salonul de iarnă al medicilor” (26 nov. – 6 dec.) – ora 13:00, la Muzeul de Artă. Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca
* Cluj – Napoca: Casa de Cultură a Municipiului, cu sprijinul Casei de Cultură a Studenţilor şi Primăriei Municipiului Cluj-Napoca organizează expoziţia de fotografie semnată Renata Dradici şi intitulată „Geometria şi Corpul Uman” (26 nov. – 7 dec.)
* Cluj – Napoca: Consiliul Judeţean Cluj, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, în colaborare cu Consiliul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Consiliul Judeţean Botoşani şi Şcoala Populară de Arte Botoşani organizează spectacolul d folclor „Trei inimi româneşti” – ora 17:00, în Sala „Şantier” a Şcolii de Arte, Str. Fabricii de Zahăr nr. 51
* Craiova: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Secția Împrumut Adulți „Adrian Păunescu” organizează evenimentul „1 Decembrie – Ziua Unirii celei Mari” – ora 13:30. Participă elevi de la Școala Generală „Nicolae Romanescu”, coord prof. Traudia Chiripuș și prof. Melania Calcinoschy și elevi de la Colegiul Național „Frații Buzești”, coord. prof. Claudia Balaci. În cadrul evenimentului se va vorbi despre semnificația zilei de 1 Decembrie și despre Femei Românce în Primul Război Mondial
* Gura Teghii, jud. Buzău: Seminar de închidere a proiectului „Protecţia şi promovarea diversităţii sitului Penteleu” – ora 13:00
* Iaşi: ”Zilele Monica Lovinescu”, manifestări care includ un film-document ”Întâlniri pariziene cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Alexandru Paleologu, Alain Paruit”, un dialog-document ”Monica Lovinescu şi Mircea Eliade”, precum şi simpozionul ‘Monica Lovinescu în actualitate – elite, cultură şi democraţie”
* Oradea: Teatrul „Regina Maria” din localitate sărbătoreşte 60 de ani de teatru românesc cu o serie de opt spectacole dedicate acestei aniversări, în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie, cu expoziţii foto, parade ale costumelor şi un show „Best off” de Ziua Naţională a României, când va fi Ziua Porţilor Deschise în instituţie
* Ploieşti: Cea de-a X-a ediţie a Festivalului „Ploieşti Hot Jazz Summit” va avea loc în perioada 26-29 noiembrie la Filarmonica „Paul Constantinescu” şi va fi dedicată jazz-ului românesc
* Sibiu: Asociația Studia Oecumenica împreună cu Centrul de Cercetare Ecumenică al Universității „Lucian Blaga„ din Sibiu organizează cel de-al doilea eveniment din cadrul seriei de manifestări Dezbateri Culturale Sibiene, proiect cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu și inclus în Agenda Culturală Sibiu 2015 – conferința „Europa: doar Occidentul ?” – ora 18:30, în Aula Magna a Universității ”Lucian Blaga”, Str. Lucian Blaga nr. 2A. Participă prof. univ. dr. Piero Coda, rectorul Institutului Universitar Sophia, Loppiano/Firenze, Italia, omul de cultură Andrei Pleşu, prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr. și prof. univ. dr. Sorin Radu
* Timişoara: A IV-a ediţie a Balului Vienez – ora 19:00, la Teatrul Naţional Timişoara
* Timişoara: Noua Acropolă Timişoara organizează o prelegere despre simbolurile catedralelor gotice – ora 19:00, la Casa Adam Muller Guttenbrun
* Chişinău: Institutul Cultural Român de la Chişinău continuă seria de conferinţe publice „Poduri de carte – promovarea literaturii române în Basarabia”, ediţia a IV-a (26 – 27 nov.) – în raionul Criuleni şi în municipiul Chişinău. Participanţii la conferinţe sunt: Gellu Dorian, Nicolae Corlat (România), Ion Diviza, Vitalie Răileanu, Mihail Manea (Republica Moldova)
* Londra: Institutul Cultural Român din Londra lansează volumul „The Witness”, recent publicată traducere în limba engleză a „Jurnalului unui figurant”, semnat de George Tomaziu, personaj fascinant al exilului românesc, nepot al lui George Enescu, pictor de talent și figură eroică a rezistenței antinaziste și, după război, antisovietice – la sediul din 1 Belgrave Square. Participă traducătoarea Lady Jane Reid, scriitorul Alan Judd și a fiul lui George Tomaziu, Georges Tomazi
* Munchen: În perioada 26 noiembrie – 13 decembrie, va avea loc cea de-a 10-a ediţie a Festivalul Filmului Românesc, cel mai mare festival de film românesc organizat în Germania.Ca în fiecare an, acest festival se desfăşoară sub egida Zilelor Culturii Române la München, şi va avea loc la Filmmuseum im Munchner Stadtmuseum
* Viena: Platforma de Cercetare „Elfriede Jelinek“ şi Centrul de Cercetare „Elfriede Jelinek“ organizează cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, în colaborare cu Societatea Austro-Română (AUSTROM) şi Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Relaţii Externe al Republicii Austria, în perioada 26-27 noiembrie, simpozionul interdisciplinar Scrisul ca formă de rezistență / Schreiben ald Widerstand: Elfriede Jelinek & Herta Müller – ora 16:00, la MUSA – Museum Startgalerie Artothek. Simpozionul, conceput sub forma unui dialog intercultural între experţi, cuprinde prelegeri ale cercetătorilor români Maria Sass, Graziella Predoiu, Bianca Bican, András F. Balogh, Mădălina Diaconu, Cristina Petrescu, Alexa Stoicescu şi George Guţu
* Toronto: Proiecţia filmului „O poveste de dragoste – Lindenfeld”, în regia lui Radu Gabrea, în cadrul Festivalului de film european de la Toronto (14 – 28 nov.)
S-a întâmplat într-o zi de 26 noiembrie
* În urmă cu 124 de ani, de la această dată, Societatea Română de Timbrologie (preşedinte – Dumitru C. Butculescu), organizată definitiv în luna noiembrie 1891, îşi va schimba denumirea în Societatea Filatelică Română, prilej cu care s-a adoptat şi „Statutul de funcţionare” (26.XI/10.XII)
* Cu 106 ani în urmă, a avut loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, premiera piesei „Viforul”, de Barbu Ştefănescu-Delavrancea
* Cu 93 de ani în urmă, era descoperit, în Valea Regilor (porţiune pe versantul drept al văii Nilului), de egiptologul englez Howard Carter, mormântul faraonului egiptean Tutankhamon (1333-1325 î.H)
* Acum 50 de ani, era lansat primul satelit artificial francez, „Astérix-1”, de la baza spațială de la Hammaguir, din vestul Algeriei. Denumit inițial A-1, adică primul satelit al Armatei franceze, mai târziu a fost redenumit după popularul personaj de desene animate Astérix
Aniversări – Comemorări
– 1834: S-a născut Nicolae Predescu, prozator şi eseist (m. 1906)
– 1875: S-a născut prozatorul Ioan Adam, autorul mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (m. 1911) – 140 de ani
– 1892: S-a născut medicul Valeriu (Lucian) Bologa; contribuţii la istoria medicinii româneşti şi universale; profesor la Universitatea din Cluj-Napoca (m. 1971)
– 1893: S-a născut actorul Nicolae Băltăţeanu (m. 1956)
– 1901: S-a născut Mihail Drumeş (născut Mihail V. Dumitrescu), prozator şi dramaturg (m. 1982)
– 1909: S-a născut Eugen Ionescu (Eugène Ionesco), dramaturg, prozator, memorialist şi eseist francez de origine română; reprezentant de seamă al teatrului absurdului, membru al Academiei Franceze şi membru post-mortem al Academie Române din 2009 (m. 1994). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi 13 noiembrie 1909
– 1914: S-a născut geofizicianul Liviu Constantinescu; considerat, alături de Sabba S. Ştefănescu, fondator al şcolii române de geofizică; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1997)
– 1925: S-a născut Ion Omescu, dramaturg, poet, prozator, eseist, traducător; în perioada 1947-1953 face închisoare pentru încercare de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, va cere azil politic în Franţa (m. 2000, la Paris) – 90 de ani
– 1926: S-a născut scriitorul Tudor Opriş, membru al Uniunii Scriitorilor din România (m. 2015)
– 1928: S-a născut dirijorul Stelian Olariu; timp de jumătate de secol maestru dirijor al coralei Operei din Bucureşti
– 1929: S-a născut Ion Vlad, critic şi teoretician literar, eseist
– 1933: S-a născut Alexandru Şumski, dirijor, profesor, cercetător
– 1955: S-a născut soprana şi profesoara Ioana Bentoiu, stabilită în Elveţia – 60 de ani
– 1967: S-a născut pianista Dana Ciocârlie, stabilită din 1990 în Franţa
– 1970: A murit Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic literar, poet, eseist şi traducător (a tradus şi comentat de la Balzac la Hemingway, Anouilh, Gide, Esenin, Maiakovski); a fost un exeget shakespearean şi proustian; membru post-mortem al Academiei Române în anul 2006 (n. 1902) – 45 de ani
– 2008: A murit inginerul Victor Toma; primul constructor de calculatoare electronice din România (CIFA-1, în anul 1957); autor a numeroase invenţii; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1922, la Leova/Cahul, azi în R. Moldova)
– 2010: A murit pictorul Constantin Dipşe (n. 1917) – 5 ani
– 2013: A murit Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa), compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) şi actor de film (n. 1921)
Laureat cu Premiul Festivalului de la Mamaia, cu Premiul ACIN pentru muzică de film (Un oaspete la cină); în anul 2004 a primit Ordinul Național Serviciu Credincios, în grad de Cavaler; a debutat cu melodia „Vântule din zarea albastră”, iar dintre compozițiile sale mai cunoscute pot fi menționate „Gabriela”, „În rândul patru”, „În târgul moșilor”, „Mereu cânta o serenadă”, „Trecea fanfara militară”, „Lalele”.
„Lalele” de Temistocle Popa, interpret Luigi Ionescu
La 20 octombrie 2011 s-a lansat cartea biografică dedicată compozitorului. A fost căsătorit cu actrița Cornelia Teodosiu și a locuit în București. Este creatorul muzicii pentru filmeleVeronica, Veronica se întoarce, Mama, Trahir etc. (wikipedia.org)
– 2014: A murit Sorin Preda, jurnalist, scriitor şi profesor (n. 1951) – 1 an
– 1855: A murit poetul polonez Adam Mickiewicz (n. 1798) – 160 de ani
– 1857: A murit Joseph Eichendorff, poet şi romancier german, ultimul mare reprezentant al şcolii romantice germane (n. 1788)
– 1864: S-a născut astronomul francez Auguste Honoré Charlois, cunoscut mai ales pentru descoperirea a 101 asteroizi (m. 1910)
– 1894: S-a născut Norbert Wiener, matematician american (lucrări în domeniile teoriei probabilităţilor, teoriei cuantelor, teoriei relativităţii şi al electrotehnicii); considerat fondatorul ciberneticii ca o nouă ştiinţă („Cibernetica”, 1948) (m. 1964). NOTĂ: Lucrarea sa, „Cibernetica”, a apărut, însă, la zece ani după apariţia lucrării „Psihologia consonantistă”, în limba franceză, a medicului român Ştefan Odobleja (autorul primei variante a concepţiei cibernetice generalizate)
– 1919: S-a născut scriitorul şi editorul american Frederik (George) Pohl; unul dintre întemeietorii genului SF (m. 2013)
– 1929: S-a născut Slavko Avsenik, compozitor şi muzician sloven
– 1931: S-a născut Adolfo Pérez Esquivel, arhitect şi sculptor argentinian; militant pentru drepturile omului în ţara sa; secretar general al organizaţiei „Pace şi justiţie în America Latină” (1974-1986); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1980
– 1933: S-a născut producătorul şi regizorul american de televiziune Tony Verna, cel care a inventat „reluările instantanee” din timpul transmisiunilor sportive (m. 2015)
– 1948: S-a născut biologul american de origine australiană, Elizabeth Blackburn, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în 2009, împreună cu Jack Szostak și Carol Greider, pentru descoperirea felului în care cromozomii sunt protejați de telomeri și a enzimei telomerază
– 1963: A murit (în California/SUA) soprana italiană Amelita Galli-Curci (n. 1882)
– 1968: A murit scriitorul german Arnold Zweig (n. 1887)
– 1981: S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea britanică Natasha Bedingfield
– 1999: A murit antropologul american de origine britanică Ashley Montagu, care s-a remarcat prin lucrarea „The Natural Superiority of Women” (n. 1905)
– 2004: A murit cineastul francez Philippe de Broca (n. 1933)
– 2012: A murit chirurgul american Joseph Murray; împreună cu medicii din echipa sa a reuşit primul transplant al unui organ uman, în anul 1954; Murray a prelevat atunci un rinichi de la un geamăn monozigot şi l-a transplantat fratelui acestuia, deschizând, astfel, un nou domeniu în medicină; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1990 (n. 1919)
– 2013: A murit fotograful şi pictorul american Saul Leiter, pionier al fotografiei în culori (n. 1923)
*****
-1933 S-a născut în Lawrence, Massachussetts, Robert Goulet, premiat în 1962 cu Grammy Best New Artist. Cel mai mare succes al său a fost în 1964 My Love Forgive Me, nr. 5 în clasamente şi peste 1 milion de copii vândute.
-1937 S-a născut la Ashland, Virginia de Vest, pianistul şi cântăreţul de soul şi rhythm & blues, Mimms Garnet.
-1939 S-a născut TINA TURNER(n.Anna Mae Bullock,26 noiembrie1939,Nutbush,Tennessee) este o cântăreață și compozitoare pop-rock americană, câștigătoare a opt premiiGrammy, actriță și scriitoare populară. (Wikipedia.org)
Pe numele său adevărat Annie Mae Bullock a avut o copilărie nefericită. S-a născut într-o familie nevoiaşă, la 3 ani părinţii au lăsat-o în grija bunicilor, de la o vârstă fragedă fiind nevoită să trudească din greu pe o plantaţie de bumbac, contribuind, după puterile ei la rotunjirea veniturilor familiei. Seara târziu se întorcea frântă de oboseală, cu mâinile murdare şi pline de răni. A scăpat de îndată ce familia ei s-a stabilit în Saint Louis. Prima persoană care i-a intuit calităţile vocale a fost chiar mama ei, Zelma Bullock. A debutat pe scena diverselor baruri de noapte din St. Louis, fiind considerată punctul de atracţie. Întilnirea cu Ike Turner, solistul formaţiei „Richard Brothers” i-a adus succesul dar nu şi fericirea. L-a cunoscut prin intermediul sorei sale Eline, s-au plăcut şi s-au căsătorit. A devenit solista grupului. Soţul ei o bătea des dar a avut un rol mare asupra carierei. A învăţat-o să poarte pantofi cu toc cui, a îmbrăcat-o ispititor, cu rochii scurte şi mulate pe trup şi i-a cultivat vocea. A devenit o speranţă a genului pop dar Tina nu era deloc mulţumită, chiar dacă se vorbea de ea numai la superlativ.
The Best – Tina Turner
După ce relaţia dintre cei doi s-a definitivat, Ike şi-a arătat adevăratul caracter. Era foarte impulsiv, refractar la orice discuţie care nu-i convenea iar gelozia dădea în clocot. Maltratată sufleteşte şi fizic, viaţa ei s-a transformat într-un calvar. S-a îndreptat spre droguri. I-a trebuit un curaj imens pentru a se revolta şi a-l părăsi, în ajunul unui turneu, pornind din nou de la zero. Avea în buzunar numai 65 de cenţi. Peste noapte a tras la un motel, patronul gazduind-o gratis, impresionat de starea sa jalnică, după bătaia cu Ike. Ajutată de fostul manager Rhonda Graam, Tina a fost un timp realizatoarea unei emisiuni TV de mare succes. În 1976, anul divorţului de Ike întâlnirea cu managerul Roger Davis i-a deschis drumul spre muzica mult visată, rock and roll. A debutat în cariera solo în 1978 cu albumul ROUGH, n-a fost un mare succes dar nu a disperat. Tina a devenit un star, dar a rămas o femeie singură până l-a întâlnit pe Erwin Bach, de 35 ani (1992), conducătorul unei case de discuri din Germania. Ei se iubesc din anul 1987.
* La împlinirea vârstei de 60 de ani le-a oferit prietenilor şi fanilor un concert extraordinar al cărui invitat special a fost Bryan Adams. (arhiva personală – B.D.)
-1944 S-a născut Jean Terrell, vocal, The Supremes în 1969. (1970 US No.10 & UK No.6 single ‘Up The Ladder To The Roof’).
-1945 La Londra, s-a născut John McVie, basistul grupului Fleetwood Mac. (1987 UK No.5 single ‘Little Lies’, and 1977 US No.1 single ‘Dreams‘, from worldwide No.1 album ‘Rumours’).
-1956 Încetează din viaţă marele conducător de orchestră şi trombonist Tommy Dorsey, în vârstă de 51 de ani.
-1964 S-a născut Adam Gaynor, Matchbox 20, (1998 UK No.38 single ‘Push‘, 2000 US No.1 single ‘Bent‘)
-1973 A murit electrocutat în studioul său de înrergistrări, aparent de la o chitară, John Rostill din grupul The Shadows.
-1981 S-a născut Natasha Bedingfield. (2004 UK No.1 single ‘TheseWords‘).
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
COMUNICAT DE PRESĂ Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...
Agenda cultural-muzicală a zilei 25 Noiembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
25 noiembrie 2015, 08:54 / actualizat: 20 iunie 2023, 12:20
Agenda cultural-muzicală a zilei 25 Noiembrie 2015
Apărare, Interne
* Lansarea „Ghidul de informare privind bunurile culturale mobile recuperate de Poliția Romănă în perioada 2000-2015” de către Poliția Română-Direcția Investigații Criminale în parteneriat cu Fundația COLLEGIUM – XXI – ora 9:30, la Hotel Hilton, sala „Le Diplomat, Str. Episcopiei, nr. 1-3, sector 1
* Sibiu: Cu prilejul Zilei Naţionale a României (1 dec.) este organizat vernisajul unei expoziţii de fotografie cu tema „Lumea prin obiectivul unui poliţist”. Fotografiile sunt realizate de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu
* Târgovişte: La Muzeul Poliţiei Române (Str. Calea Domnească, nr. 187), vor fi organizate activităţi dedicate Zilei Naţionale a României (1 dec.), respectiv:
ora 11:00 – simpozion pe tema „1 Decembrie 1918 – împlinire de destin”
ora 12:00 – vernisarea unei expoziţii foto-documentare privind procesul reîntregirii naţionale (25 nov.- 1 feb.2016)
Mass-Media
* În Sala de conferinţe P24 de la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (UESEL), va avea loc a doua ediţie a “Clubului de jurnalism Lumina”, proiect iniţiat de jurnalistul Ioan Iacob, Departamentul PR al UESEL – ora 12:00. Invitaţi speciali: dr. Frunză Mihai Cătălin (autorul cărţii “Responsabilitatea împărtăşită”, Ed. ANTET XX Press, 2010) şi istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti. Canale media invitate: “Radio Romania Actualităţi”, Agenţia de presă “Agerpres” şi “Clubul presei transatlantice”
* Televiziunea Română organizează spectacolul-eveniment „Inimi de români” – ora 16:00, la Palatul Ştirbey
Cultură
* Concert susţinut de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, avându-l ca solist pe pianistul Toma Popovici – ora 19:00, la Sala Radio
* A III-a întâlnire de prezentare a dosarului de candidatură al Bucureştiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii – ora 18:00, la Centrul Cultural Casa Artelor
* De la ora 18:00, la Muzeul Naţional „George Enescu”, se va desfăşura cel de-al şaptelea concert din cadrul „Serilor de chitară”, un proiect al Asociaţiei Culturale „Kitharalogos”. Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu şi Costin Soare propun un concert intitulat „Musica per due”. Printre partenerii media: Radio România Muzical şi Radio România Cultural
* Vernisajul expoziției „Martori”- Cristian Sida – ora 18:30, la Atelier 030202 (Sala Nouă Teatrul de Comedie), Str. Sfânta Vineri nr. 11. Cuvânt de deschidere: Dan Mircea Cipariu. Curator Atelier 030202: Mihai Zgondoiu. În cadrul vernisajului se va lansa catalogul „Martori” – Cristian Sida, Editura Brumar, 2015. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 25 noiembrie 2015 – 25 ianuarie 2016
* Jazz Fan Rising organizează un concert unic, o asociere inedită între jazz și teme medievale „Mașina Timpului – Between the Times”, cu participarea saxofonistului Knut Rossler, Johannes Vogt – interpret de lăută, şi a sopranei Constanze Backes – ora 19:00, la Sala Elvira Popescu a Institutului Francez, Bd. Dacia, nr. 77
* Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) și Teatrul Odeon organizează o Seară de poezie şi jazz – ora 19:30, în Sala Studio a Teatrul Odeon, Calea Victoriei nr. 40 – 42, sector 1. Vor susţine recitaluri poeţii Emilia Zăinel, Dan Iancu, Adrian Pârvu, Adrian Suciu, Grigore Şoitu, Iulian Tănase, Paul Vinicius, Daniel Vorona. Amfitrionii „Serilor” sunt scriitorul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul Mircea Tiberian. Parteneri media: Radio România Cultural
* Se celebrează 750 de ani de la nașterea lui Dante Alighieri (1265-1321), ocazie cu care au loc expoziții, seri de lectură, conferințe, concerte de muzică clasică și contemporană, spectacole în Italia şi alte state. În zilele de 25 şi 26 elevii și profesorii Liceului bilingv Dante Alighieri din Bucureşti sărbătoresc ziua de naştere a lui Dante Alighieri, de la ora 19:30, în Aleea Alexandru nr.41
* Formaţia Vunk va prezenta show-ul „Hituri şi Mituri”, de la ora 21:00, la Hard Rock Café
* Jud.Cluj: Teatrul „Puck” organizează cea de-a XII-a ediţie a programului „Săptamâna bunăvoinţei” prin prezentarea a două spectacole gratuite pentru copiii cu nevoi speciale, astăzi de la ora 10:00, pentru elevii de la Şcoala Specială Gimnazială „Transilvania” din comuna Baciu, cu spectacolul interactiv de magie şi ventrilocie „Hocus Pocus” şi mâine 26 noiembrie, de la ora 12:00, pentru elevii Şcolii Speciale Gimnaziale „Kozmutza Flora” cu piesa „Elefănţelul curios” – la sediul Teatrului „Puck”, Str. I.I.C. Brătianu nr. 23 din Cluj-Napoca
* Iaşi: Colocviul „Oamenii Timpului”, la care este invitat scriitorul Radu Vancu – ora 14:30, în Aula Colegiului Naţional Iaşi. Evenimentul va fi realizat în parteneriat cu ALECART
* Iași: Editura Doxologia a Arhiepiscopiei Iașilor organizează lansarea volumului „Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete”, autor Grigore Ilisei – ora 17:30, la Muzeul Unirii. Prin intermediul acestei cărţi autorul oferă o șansă unică de a-i reîntâlni pe Eugen Barbu, Constantin Ciopraga, Zoe Dumitrescu-Bușulenga sau Grigore Vieru
* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea organizează conferința de presă pentru a va prezenta invitații concertului vocal -simfonic: dirijorul: Răsvan Cernat şi solistul: Petrea Gîscă – corn – ora 11:00, la sediul instituției, Str. Moscovei, nr. 5
* Italia: În perioada 25-29 noiembrie se desfășoară la Roma a șasea ediţie a Festivalului de Film Românesc ProCult, fondat în 2009 de Asociaţia Culturală ProEvent (Ina Sava, Adrian Grigor și Teodora Madasa). Deschiderea evenimentului are loc astăzi, de la ora 19:00, la Accademia di Romania de la Roma, Piazzale José de San Martin nr 1. Proiecţiile filmelor au loc la Casa del Cinema (Villa Borghese), Largo Marcello Mastroianni nr 1, iar festivitatea de decernare a premiilor are loc la Casa del Cinema pe data de 29 noiembrie, începând cu ora 21:00
* Israel: Are loc un dialog între artista Irina Botea, artistă contemporană din România, cunoscută pentru lucrările sale conceptuale exprimate în video, performance, fotografie și instalație şi curatorul expoziției „Preaching to the Choir”, Maayan Sheleff – ora 14.00, la Hamidrasha Auditorium, Beit Berl
* Spania: Ziua Națională a României este sărbătorită la Zaragoza printr-un „duel al viorilor”: Stradivarius vs. Guarneri, susţinut de violoniștii Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru şi acompaniați de pianistul Horia Mihail. Evenimentul este realizat cu sprijinul Radio România
S-a întâmplat într-o zi de 25 noiembrie
* Acum 151 de ani, apărea Decretul lui Alexandru Ioan Cuza privind aprobarea ”Regulamentului pentru administrarea şi organizarea Muzeului de Antichităţi din Bucureşti”, tutelat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi diriguit de un Comitet arheologic. Inaugurarea Muzeului de Antichităţi a avut loc la 29 august 1865. În prezent, Muzeul Naţional de Antichităţi, în virtutea Hotărârii Biroului Prezidiului Academiei Române din 22 mai 1990, fiinţează ca un sector distinct în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
Aniversări – Comemorări
– 1716: A murit Antim Ivireanul, cărturar român originar din Georgia, mitropolit al Munteniei (1708 – 1716); a înfiinţat tipografii la Snagov (1694) şi Rîmnic (1705), a fost ctitorul ansamblului monastic Antim (1716), a ilustrat Evangheliile de la 1693 şi 1597 şi a decorat uşa de intrare a mănăstirii Antim din Bucureşti şi a executat portretul lui Constantin Brâncoveanu (n. 1650 sau 1660, la Iviria)
– 1863: S-a născut medicul şi bacteriologul Ioan C. Cantacuzino, fondator al şcolii româneşti moderne de microbiologie şi medicină experimentală; din iniţiativa sa a fost înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti (1921); a desfăşurat o intensă activitate politică, militând pentru reîntregirea ţării (a fost membru în Comitetul Naţional Român din Paris şi delegat la Conferinţa de Pace din 1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1925 (m. 1934)
– 1885: A murit poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu (n. 1810) – 130 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1814
– 1892: S-a născut Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine) şi om politic comunist (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1977)
– 1896: S-a născut actorul George Vraca (m. 1964)
– 1926: S-a născut criticul de artă Horia Horşia (m. 2006)
– 1930: S-a născut inginerul geofizician Dorel Zugrăvescu; contribuţii în geodinamică; membru corespondent al Academiei Române din 1991 – 85 de ani
– 1937: A murit inginerul Gheorghe Emanoil Filipescu; contribuţii originale în domeniul rezistenţei materialelor, statisticii construcţiilor şi teoriei elasticităţii; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1882)
– 1939: S-a născut Vasile Menzel, cântăreţ, dramaturg, coregraf, compozitor, dansator de step, actor, regizor, instrumentist, poet, profesor universitar
– 1942: A murit Mihail Dragomirescu, teoretician al literaturii, estetician, prozator, critic literar şi traducător; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1868)
– 1944: S-a născut compozitorul, dirijorul şi saxofonistul Marin Petrache Pechea
– 1961: A murit Dumitru Combiescu, medic epidemiolog şi microbiolog; contribuţii importante la studiul tifosului exantematic şi al febrei tifoide; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1887)
– 1972: A murit inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; a conceput şi a construit, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, încercat de el în acelaşi an; între 1911 şi 1914 a construit mai multe tipuri de avioane de concepţie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coandă”; membru titular al Academiei Române din 1970 (n. 1886)
– 1973: A murit Elisa Leonida Zamfirescu; în anul 1912 (prin absolvirea Şcolii de la Charlottenburg din cadrul Academiei Regale Tehnice din Berlin) devine prima femeie inginer din Europa; revenită în ţară, a lucrat la Institutul Geologic, unde a condus, timp de 42 de ani, laboratoarele de analize; a elaborat metode originale şi tehnici noi, precum şi numeroase studii, având ca unic scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului României; soră cu inginerul Dimitrie Leonida (n. 1887)
– 1994 : A murit regizorul şi scenaristul Gheorghe Vitanidis (n. 1929)
– 1996: A murit Valentin Silvestru (nume real Marcel Moscovici), critic şi istoric de teatru, scriitor (n. 1924). NOTĂ: „Evenimentul zilei” din 27.XI.1996 dă ca dată a morţii 26.XI.1996, iar http://www.romanianjewish.org/db/pdf/nr262_263/pagina21.pdf menţionează 27.XI.1996
– 1999: A murit Alexandru Ciorănescu, istoric literar, filolog, scriitor (romancier, poet, dramaturg) şi traducător, stabilit în Spania, din 1948; romanist de reputaţie internaţională, a publicat lucrări esenţiale de istorie literară română şi de literatură comparată; a cercetat, prezentat şi tradus în limba franceză textele rămase de la Cristofor Columb, al cărui biograf şi analist a devenit; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991; frate cu scriitorii Ioan şi George Ciorănescu (n. 1911)
– 2000: A murit basul Nicolae Florei (n. 1927) – 15 ani
– 2009: A murit lingvistul Theodor Hristea; lucrări fundamentale în domeniul lexicologiei şi etimologiei; a participat de-a lungul timpului, la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, la stabilirea şi verificarea etimologiilor pentru marile dicţionare apărute sub egida Academiei Române (n. 1930)
– „Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor”, proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 54/134 din 17.XII.1999; militanţii pentru drepturile femeii marchează această zi încă din anul 1981, pentru a comemora asasinarea, la 25.XI.1916, a trei activiste din R. Dominicană, surorile Mirabal
– 1562: S-a născut dramaturgul şi poetul spaniol Lope De Vega, reprezentant de seamă al Renaşterii spaniole (m. 1635)
– 1763: A murit preotul Antoine-François Prévost d’Exiles, romancier francez (n. 1697)
– 1835: S-a născut Andrew Carnegie, industriaş şi filantrop american; de-a lungul timpului au fost numeroase personalităţi care s-au alăturat scopurilor caritabile, dar Carnegie a fost una dintre primele care a declarat că bogaţii au datoria morală de a dona o parte din avere în beneficiul comunităţii („The Gospel of Wealth”, 1899); a creat numeroase organizaţii educaţionale atât în SUA, cât şi în Europa, unul dintre punctele sale de interes fiind înfiinţarea de biblioteci publice gratuite (m. 1919) – 180 de ani
– 1844: S-a născut inginerul şi inventatorul Karl (sau Carl) Friedrich Benz, pionier al automobilismului (m. 1929)
– 1856: S-a născut Serghei Taneev, compozitor şi pedagog rus (m. 1915). NOTĂ: Unele surse dau ca dată naşterii şi stilul vechi – 13 noiembrie 1856
– 1870: S-a născut Maurice Denis, pictor, decorator și gravor, teoretician și istoric al artei franceze, unul dintre conducătorii şi teoreticienii mişcării simboliste (m. 1943) – 145 de ani
– 1872: S-a născut Robert de Flers (Robert Pellevé de la Motte-Ango, marchiz de Flers), scriitor şi diplomat francez; a susţinut lupta românilor pentru desăvârşirea statului unitar; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (m. 1927)
– 1895: S-a născut Wilhelm Kempff, pianist şi compozitor german (m. 1991) – 120 de ani
– 1910: S-a născut Léon Poliakov, istoric şi filosof francez de origine rusă; autor al unei monumentale istorii a antisemitismului (m. 1997, la Paris) – 105 ani
– 1917: S-a născut Francis Lemarque (pe numele său adevărat Nathan Korb), compozitor francez, renumit interpret de şansonete şi actor (m. 2002)
– 1940: S-a născut dirijorul francez Jean-Claude Malgoire – 75 de ani
– 1940: S-a născut cântăreţul american de origine africană Percy Sledge, intepretul hitului „When a man loves a woman” (m. 2015) – 75 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.allmusic.com/artist/percy-sledge-mn0000838195, http://somethingelsereviews.com/2015/04/14/percy-sledge-appreciation/) dau ca an al naşterii 1941
– 1950: S-a născut scriitorul, cântăreţul şi actorul italian Giorgio Faletti, cunoscut îndeosebi pentru romanele sale poliţiste (m. 2014) – 65 de ani
– 1950: A murit Johannes V. Jensen, prozator, poet şi eseist danez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1944 (n. 1873) – 65 de ani
– 1959: A murit actorul francez de film Gérard Philipe (n. .1922)
– 1968: A murit scriitorul american Upton Sinclair (n. 1878). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 18 decembrie 1968
– 1970: A murit prozatorul şi dramaturgul japonez Yukio Mishima (n. 1925) – 45 de ani
– 1973: A murit actorul britanic de film Laurence Harvey (numele real: Lauruska Mischa Skikne) (n. 1928, în Lituania). NOTĂ: Unele surse (http://www.screenonline.org.uk/people/id/471571/, http://www.mymovies.it/biografia/?a=934) dau ca an al naşterii 1927
– 2002: A murit Karel Reisz, regizor britanic de film de origine cehă (n. 1926)
*****
-1940 La Leighton, Alabama, s-a născut Percy Sledge. El este cel care cântã varianta originală a piesei „When A Man Loves A Woman„, în 1966 No.1 US şi No.4 UK
-1959 La Brampton, s-a născut Steve Rothery, chitarist în grupul Marillion
-1960 S-a născut Amy Grant (1991 US No.1 & UK No.2 single ‘BabyBaby‘).
-1969 S-a nãscut Patricia Kelly, componentã a trupei de origine germano-irladezã Kelly Family.
-1976 S-a născut Toth Zoltan din grupul Sistem
-1997 A încetat din viaţã solistul şi chitaristul blues Fenton Robinson. Acesta suferea de cancer la creier şi avea 62 de ani.
-1997 A încetat din viaţã Barbara, cea mai veneratã solistã de origine francezã. Barbara avea 67 de ani şi a decedat într-un spital din Paris, Franţa, suferind de probleme respiratorii.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
COMUNICAT DE PRESĂ Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...
Agenda cultural-muzicală a zilei 24 Noiembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 noiembrie 2015, 09:00 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:11
Agenda cultural-muzicală a zilei 24 Noiembrie 2015
Uniunea Europeană
* Reprezentanţa Comisiei Europene în România lansează Monitorul Educaţiei şi Formării 2015, document publicat recent de către Direcţia Generală pentru Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene – ora 10:00, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Sala „Nicolae Titulescu”, Str. Vasile Lascăr nr. 31, etaj 1
* Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative organizează conferința „Viziunea media asupra președinției române a Consiliului UE: oportunități și provocări” – ora 12:00, în sala 428, la sediul SNSPA, Bd. Expoziției nr. 30A. La eveniment vor participa jurnaliști, cadre didactice, cercetători, studenți și reprezentanți ai societății civile, care vor avea ocazia unui dialog cu privire la prezentarea în mass-media a subiectelor de afaceri europene, în perspectiva preluării de către România a mandatului la președinția Consiliului UE, în 2019
Cultură
* Vernisajul expoziţiei ”Margareta Pâslaru – Lasă-mi, toamnă, pomii verzi/ Uite, ochii mei ți-i dau”, artista care a revoluționat muzica ușoară românească prin cei 58 de ani de carieră artistică – ora 14:00, în holul Palatului Suțu. Expoziția aduce o serie de afișe de la cele mai interesante apariţii susținute de Margareta Pâslaru, în ţară şi străinătate, dar și de la filme care i-au marcat pe multiple planuri ascensiunea, şi poate fi vizitată în perioada 13 noiembrie 2015 – 15 ianuarie 2016
* Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, organizează dezvelirea monumentului reprezentându-l pe Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor și gânditor român de faimă internațională. Autorul monumentului este artistul plastic Gheorghe Tănase – ora 15:00, la intersecţia Bd. Mircea Eliade cu Str. Aviator Radu Beller, sector 1
* Are loc lansarea volumului 20/2015 al revistei Martor – anuarul de antropologie al Muzeului Ţăranului Român – ora 18:00, la Clubul Ţăranului, Str. Monetăriei, nr. 3
* Casa Artmark organizează licitaţia „Colecţia unui român. Corneliu Vadim Tudor” – ora 19:30, la Athénée Palace Hilton. Sunt scoase la licitaţie fotografii cu autografe ale unor staruri de cinema, ca Alain Delon şi Catherine Deneuve, scrisori semnate de mari prozatori şi oameni de stat ai lumii, precum Regina Maria şi Napoleon Bonaparte, şi icoane făcând parte din colecţia lui Corneliu Vadim Tudor. Între obiectele scoase la licitaţie se află şi manuscrisul de călătorie al lui Badea Vasile, continuator al lui Badea Cârţan, conţinând peste 100 de notaţii olografe ale autorităţilor vremii, între care Nottara, Brătianu, Eremia Grigorescu, Djuvara
* Trupa braziliană Sepultura concertează în România cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate – ora 19:00, la Arenele Romane
* Avanpremiera filmului „Poveste de dragoste”, regia Cristina Iacob – ora 19:30, la Cinema City Sun Plaza
* Cântăreţul iraniano-suedez, Arash, va susţine un concert la Sala Palatului din București, începând cu ora 20:00
* Comediantul Doru Octavian Dumitru revine, începând cu ora 19:30, pe scena Sălii Palatului cu o premieră absolută, show-ul „Muşcat de râs”
* Caracal: Cu prilejul Zilelor Municipiului Caracal, Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia” va susține de la ora 18:00, un concert extraordinar la Teatrul Național din localitate, la invitația Centrului Cultural Municipal
* Sibiu: Prezentarea volumului „Quo vadis, Communication? Communication – Language – Media” – ora 18:00, în Foaierul Bibliotecii Astra din municipiu
* Tel Aviv, Israel: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv și Cercul Cultural din Ierusalim organizează o dezbatere cu tema „Cercul Cultural din Ierusalim – itinerar editorial. Prezentarea volumului „O lume văzută de la Ierusalim”- ora 17:00 la sediul ICR Tel Aviv (Bd. Shaul Hamelech 8, etaj 6). Moderator: Costel Safirman, coordonatorul volumului „O lume văzută de la Ierusalim”.Vor participa: Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Statul Israel; Simona Sora, Editura Institutului Cultural Român; prof. Moshe Idel; prof. Michael Finkenthal
* Israel:Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Departamentul de Literatura a Poporului Evreu – Universitatea Bar Ilan organizează conferinţa internaţională „And there confound their language – Journey between Foreign Languages în Israeli Literature”, care va avea loc în zilele de 24 şi 25 noiembrie, la Auditorium Beck din cadrul Universităţii Bar Ilan.Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, dr. Camelia Crăciun va fi prezentă, astăzi, la conferinţă pentru a susţine prelegerea, în limba engleză, ”Connecting Israel and România: The Romanian Cultural Circle of Jerusalem” („Legătura dintre Israel şi România: Cercul Cultural din Ierusalim”) – ora 15:30
* Republica Moldova: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române din București, Primăria Municipiului Chișinău, Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Bistrița-Năsăud), Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud (Muzeul Memorial „Liviu Rebreanu”) și Biblioteca Națională a Republicii Moldova, organizează vernisajul expoziției „Liviu Rebreanu – ctitorul romanului românesc modern” – ora 11:00. Evenimentul, dedicat aniversării a 130 de ani de la nașterea marelui scriitor român, se va desfășura la Galeria „La Rond”, situată în preajma statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău . Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 24 noiembrie – 15 decembrie
* Israel: Irina Botea, artistă contemporană din România, cunoscută pentru lucrările sale conceptuale exprimate în video, performance, fotografie și instalație, susține o prelegere cu titlul „Reenactments and auditions as participatory strategies” – ora 17:00, la Universitatea de Artă și Design Bezalel (Departamentul Foto, Bezalel Campus, Har Hatzofim, Jerusalem, Auditorium 222, etajul 8)
S-a întâmplat într-o zi de 24 noiembrie
* În urmă cu 176 de ani, la Paris, avea loc prima audiţie a simfoniei dramatice „Romeo şi Julieta”, de Hector Berlioz, dedicată lui Paganini şi cântată sub bagheta compozitorului (orchestra şi corul reuneau 200 de interpreţi)
* Cu 172 de ani în urmă, Mihail Kogălniceanu, numit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, a ţinut „Cuvântul de deschidere a celui dintâi curs de istorie naţională”, în care a definit istoria şi rolul acesteia în cristalizarea conştiinţei naţionale (24.XI / 6.XII)
* Acum 156 de ani, a fost publicată „Originea Speciilor”, controversată lucrare a naturalistului britanic Charles Robert Darwin. Baza materialului a fost adunată în călătoria efectuată în jurul lumii pe vasul „Beagle” între 27 decembrie 1831 (când corabia, încărcată până la refuz, a ridicat ancora din Golful Plymouth) și 2 octombrie 1836, când s-a întors, după aprope 5 ani, din nou în Anglia. În timpul vieții lui Charles Darwin au mai fost redactate încă șase ediții, ultima, ediția a VI-a a “Originii speciilor”, fiind mult lărgită comparativ cu cele anterioare. De remarcat că prima ediție, apărută într-un tiraj de 1250 de exemplare, s-a epuizat într-o singură zi. Lucrarea a stârnit încă de la apariție polemici imense între susținătorii teoriei și adversarii ei
* Cu 11 ani în urmă, era inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România. Conform Hotărârii Guvernului nr. 655 din 31/07/2014, privind reorganizarea Muzeului Costumelor Populare din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 19 iulie 2005, instituţia s-a mutat la sediul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Şos. Kiseleff, nr. 28-30, sectorul 1
Aniversări – Comemorări
– 1796: S-a născut pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania; participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni (m. 1849, executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar)
– 1814, 24/25: S-a născut Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (m. 1896). NOTĂ: Mai multe surse (http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri-2/Casa%20si%20gradina/matei-millo-a-unul-din-ctitorii-teatrului-romanesc–140523.html, http://newspascani.ro/2014/04/trupele-de-teatru-scolare-la-mare-cautare-cei-de-la-sadoveanu-isi-fac-debutul-in-cateva-zile/, http://www.actori.ro/matei-millo) menţionează ca dată a naşterii 25 noiembrie 1814
– 1816: S-a născut pictorul Barbu Iscovescu; participant la Revoluţia din 1848-1849 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia (m. 1854, în exil, la Izmir, Turcia)
– 1889: S-a născut Constantin I. Karadja, istoric, bibliograf, bibliofil (căutător de rarităţi şi editor de izvoare istorice) şi diplomat; a fost unul dintre cei care s-a implicat în salvarea evreilor cu cetăţenie română aflaţi pe teritoriul Germaniei naziste sau pe teritoriile controlate de Reich; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1950). NOTĂ: “Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003” – Dorina Rusu dă naşterea la 12.X.1889, iar site-ul http://archive.today/JTuYp dă naşterea la 12/24.XI.1889
– 1889: S-a născut prozatorul Ionel Pop (m. 1985)
– 1900: S-a născut Maria Cernovodeanu, pianistă şi profesoară (m. 1968) – 115 ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 11.XI.1900
– 1902: S-a născut N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (m. 1978)
– 1909: S-a născut poetul Ion Sofia Manolescu (m. 1993)
– 1912: S-a născut regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (m. 1968, la Roma)
– 1920: A murit Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg; promotor al simbolismului în poezia română; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1854) – 95 de ani
– 1920: S-a născut poetul Nicolae Tăutu (m. 1972) – 95 de ani. NOTĂ: Dicţionarul de literatură română (1979) dă ca an al naşterii 1919
– 1932: S-a născut Dumitru Carabăţ, scenarist, teoretician de film şi autor de cărţi de specialitate; considerat fondatorul şcolii româneşti de scenaristică
– 1941: S-a născut actorul Emil Hossu (m. 2012)
– 1953: S-a născut Ilie Stepan, cantautor (reprezentant al folk-ului şi rock-ului românesc), instrumentist şi orchestrator, pionier al muzicii fusion; realizator de emisiuni de radio şi de televiziune; fondatorul grupului „Pro Musica” şi compozitorul piesei „Timişoara”, imnul Revoluţiei Române din oraşul de pe malul Begăi
– 1962: A murit poetul George Gregorian; a scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase (n. 1886)
– 1967: A murit actorul Niki Atanasiu (n. 1907)
– 1967: A murit istoricul literar Gh.[eorghe] C.[onstantin] Nicolescu (n. 1911)
– 1974: A murit Nina Façon, istoric literar, teoretician şi eseist; ca specialistă în limba şi literatura italiană a realizat dicţionare (în colaborare), o „Istorie a literaturii italiene” (1969) şi numeroase traduceri (n. 1909)
– 1987: A murit juristul Eugen A. Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905)
– 1994: A murit poetul George Almosnino (n. 1936)
– 1999: A murit istoricul Dan Cernovodeanu, specialist în heraldică şi genealogie (n. 1921). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 noiembrie 1999
– 2004: A murit interpretul de muzică uşoară Ionel Miron (n. 1932)
– 1632: S-a născut Baruch (latinizat Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (m. 1677)
– 1713: S-a născut Laurence Sterne, scriitor englez (m. 1768)
– 1826: S-a născut scriitorul şi ziaristul italian Carlo Collodi (autorul „Aventurilor lui Pinocchio”) (m. 1890)
– 1848: S-a născut soprana germană Lilli Lehmann (m. 1929)
– 1849: S-a născut Frances Eliza Burnett, scriitoare americană de origine britanică (m. 1924)
– 1864: S-a născut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez (m. 1901)
– 1908: S-a născut regizorul polonez de film Aleksander Ford; în timpul războiului a trăit în URSS, apoi, în Israel, Danemarca şi, după 1968, în SUA (m. 1980)
– 1913: S-a născut Geraldine Fitzgerald, actriţă americană de origine irlandeză (m. 2005)
– 1914: S-a născut sculptorul britanic Lynn Chadwick (m. 2003)
– 1925: S-a născut autorul şi comentatorul american William F. Buckley, Jr.; a fost un precursor şi cel mai cunoscut susţinător public al conservatorismului american modern; fondatorul revistei „National Review” (cea mai cunoscută revistă conservatoare americană, publicată începând din 1955), animatorul emisiunii TV de dezbateri politice „Firing Line” (1966-1999, 1540 de episoade), autor a peste 50 de cărţi (m. 2008) – 90 de ani
– 1929: A murit Georges Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (n. 1841)
– 1934: S-a născut compozitorul rus Alfred Schnittke (m. 1998)
– 1939: S-a născut soprana italiană Maria Chiara
– 1943: S-a născut Alexandrina Cernov, filolog de origine română din Ucraina; încă din anii studenţiei s-a dedicat redactării şi regizării emisiunilor în limba română la Televiziunea din Cernăuţi; membră (din 1971) a Catedrei de Filologie Română a Universităţii din Cernăuţi; angajată în politica de promovare a culturii române în Bucovina de Nord, îndeosebi în cadrul Societăţii „Mihai Eminescu”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992
– 1954: S-a născut Emir Kusturica, regizor bosniac de film, actor şi muzician
– 1957: A murit pictorul mexican Diego Rivera, figură importantă a culturii latino-americane a secolului al XX-lea (n. 1886)
– 1991: A murit cântăreţul Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), stabilit în Anglia, component al formaţiei „Queen” (n. 1946, în Zanzibar)
Deși formația Queen nu a fost foarte apreciată de criticii de muzică rock, ca dovadă clară, deși indirectă, fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame (doar în anul 2001), aceasta a fost și continuă să fie extrem de iubită și apreciată în întreaga lume. „Marca” Queen a reușit să vândă până în prezent aproape o jumătate de miliard de albume. Trupa a petrecut mai multe săptămâni în UK Album Chart decât oricine altcineva în istoria muzicii, mai mult decât chiar The Beatles. Două dintre cântecele lui Freddie — We Are the Champions și Bohemian Rhapsody — au fost recunoscute drept cele mai bune cântece din toate timpurile de asociații importante precum Sony Ericsson și Guinness World Records. În 2006, Time Asia l-a clasificat pe Mercury drept unul din cele mai importante personalități ale ultimilor 60 de ani. Pe de altă parte, Mercury a fost criticat că și-a ținut secretă originea, preferințele sexuale și îmbolnăvirea de SIDA.
Barcelona, înregistrat cu soprana spaniolă Montserrat Caballé, combină elemente de muzică modernă și muzică de operă. Mulți critici au fost nesiguri ce să comenteze despre album, iar un critic a numit albumul ca fiind „cel mai bizar album al anului”. Caballé, pe de altă parte, consideră albumul ca fiind unul din cele mai mari succese ale carierei sale. Melodia „Barcelona” a debutat pe locul 8 în UK charts și a fost un mare hit în Spania.
În plus față de cele două albume solo, Mercury a lansat alte single-uri, incluzând versiunea proprie a hitului „The Great Pretender” de The Platters, melodie care a debutat pe locul 5 în Anglia. în septembrie 2006, o compilație cu melodii realizate de Mercury în cariera sa solo a fost lansată în onoarea a cea ce ar fi fost împlinirea de 60 de ani ai artistului. Albumul a debutat pe locul 10 în UK Album Chart.
Pe data de 22 noiembrie, 1991, Mercury l-a chemat pe managerul trupei Queen la el acasă în Kensington, pentru a discuta o declarație publică. A doua zi, 23 noiembrie, următorul anunț a fost făcut din partea lui Freddie Mercury:
„
În urma relatărilor din presă din ultimele două săptămâni, doresc să confirm că am fost testat seropozitiv și că am SIDA. Am simțit că este corect să țin această informație doar pentru mine până acum pentru a proteja intimitatea celor din jurul meu. Acum a venit timpul pentru ca prietenii și fanii mei din toată lumea să afle adevărul și sper că toată lumea se va alătura doctorilor mei în lupta acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială pentru mine și sunt cunoscut pentru lipsa de interviuri. Vă rog să înțelegeți că această politică va continua.
”
Puțin după 24 de ore de la declarația de presă, Mercury a murit pe data de 24 noiembrie1991 la vârsta de 45 de ani. Cauza decesului a fost bronhopneumonie cauzată de SIDA. Deși el nu participase de ani de zile la slujbe religioase, înmormântarea lui Freddie a fost făcută de un preot zoroastrian. Cântărețul Elton John și membrii rămași din formația Queen au luat parte la înmormântare. El a fost incinerat la cimitirul Kensal Green, iar cenușa sa a fost împrăștiată pe malurile lacului Geneva, lângă Montreux, Elveția, locul unde Freddie și-a petrecut ultimii ani din viață. (Wikipedia.org)
– 2004: A murit (la Nassau/Bahamas) scriitorul canadian de origine britanică Arthur Hailey (n. 1920)
*****
-1939 S-a nãscut Jim Yester, chitarist, saxofonist şi solist vocal în grupul The Association.
-1940 S-a nãscut Johnny Carver. Dintre piesele sale de succes: „Tie AYellow Ribbon Round The Ole Oak Tree”, „Living Next Door ToAlice” şi „Hold Me Tight„.
-1941 S-a nãscut Pete Randolph Best, primul baterist, înainte de Ringo Starr, al grupului The Beatles (1960 – 1962)
-1946 S-a născut la Birmingham bateristul grupului Electric Light Orchestra, Bev Bevan, pe numele întreg Beverly Bevan.
-1955 S-a născut la New York, Clement Burke, tobe în grupul Blondie.
-1957 S-a născut Chris Hayes, chitarist în grupul Huey Lewis & The News.
-1962 S-a nãscut John Squire, chitarist în formaţia The Stone Roses
-1964 S-a născut Dan Alex Sirbu din grupul Iris.
-1970 S-a nãscut Chad Taylor, chitarist în grupul Live.
-1979 S-a născut Florin Alexandru Groza din grupul HI-Q.
-1985 A încetat din viaţã solistul blues Big Joe Turner, cunoscut în special pentru piesele „Shake Rattle And Roll„., Chains of Love, şi Honey Hush
-1991 A încetat din viaţã Eric Carr, bateristul trupei Kiss. El avea 41 de ani şi suferea de cancer. S-a alãturat formaţiei Kiss în anul 1982, când bateristul Peter Criss a pãrãsit grupul.
-1991 A încetat din viaţã Freddie Mercury, solistul formaţiei Queen. Nu a trãit decât 45 de ani, dar a profitat de fiecare minut din viaţa lui, astfel cã la final a putut spune liniştit cã a lãsat ceva în urmã. Pe 23 noiembrie 1991, Mercury recunoştea public cã este bolnav de SIDA şi dupã 24 de ore a murit. În decembrie 1991 grupul Queen reediteaza „Bohemian Rhapsody”, ca omagiu adus lui Freddie, şi melodia ocupa, din nou, locul întâi. Profiturile au fost donate cercetãrilor în domeniul SIDA.
-2001 Melanie Thornton, intepretă americană, cunoscută mai ales în urma duetului La Bouche, este victima unui accident aviatic în Elveţia. Avea 34 de ani.
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
COMUNICAT DE PRESĂ Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...
Agenda cultural-muzicală a zilei 23 Noiembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
23 noiembrie 2015, 08:34 / actualizat: 20 iunie 2023, 12:22
Agenda cultural-muzicală a zilei 23 Noiembrie 2015
Social
* Asociația Română pentru Promovarea Sănătății (ARPS), împreună cu Societatea Academică din România (SAR) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), organizează seminarul de lansare a raportului de cercetare și policy brief-ului elaborate în cadrul proiectului „Discriminarea Imigranților în Domeniul Drepturilor Civile – DIM” – ora 9:30, la sala Centrului Infoeuropa al Ministerului Afacerilor Externe din Calea Victoriei nr. 88
* Centrul de Drepturile Omului şi Migraţie din cadrul Universităţii Româno-Americane organizează atelierul de lucru „Traficul de persoane în scopul muncii forţate – o formă de criminalitate organizată” – ora 12:00, la Sala Senatului Universităţii Româno-Americane
Învăţământ, Cercetare
* Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) organizează conferinţa anuală „Învaţă şi dă mai departe! ComunitatE+” – ora 9:00, la Hotel Sheraton. Evenimentul îşi propune să valorizeze proiectele finanţate prin programele europene „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, „Tineret în acţiune”, „Erasmus+” şi prin Mecanismul Financiar al SEE
* Timişoara: Universitatea de Vest din Timişoara organizează conferinţa finală a proiectului „UNIVERSITARIA – Şcoală de didactică universitară şi cercetare ştiinţifică avansată” – ora 10:00, Aula Magna a Universităţii de Vest
Cultură
* Conferinţă de presă care precede Festivalul Filmului Kazah din Bucureşti (27-30 nov.) – ora 10:00, la Cinema Studio, Bd. Magheru, nr.29
* Lansarea albumului „Stelele filmului cântă”, eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România şi Margareta Pâslaru – ora 14:00, la Magazinul Muzica
* Are loc deschiderea stagiunii 2015-2016 la Clubul Dramaturgilor, cu primul spectacol, comedia poliţistă „Asasinul avea scarlatină”, de Denis Dinulescu – ora 18:00, în Sala Mare ICR, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1. Partener: Radio Romania Cultural
* De la ora 18:30, la sediul central „Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, are loc primul concert public al Fundaţiei Bucharest Singers – Str. Tache Ionescu 4, sector 1
* Teatrul Evreiesc de Stat prezintă de la ora 19:00, la Teatrul Foarte Mic, spectacolul „Blestemul Iubirii”, în regia lui Kincses Elemer
* Bistriţa: Spectacolul de gală al filmului ”Lumea e a mea/ The World is Mine”, debutul în lungmetraj al regizorului Nicolae Constantin Tănase – ora 19:00, la Sinagoga Bistrița. La proiecție vor participa regizorul Nicolae Constantin Tănase și actrițele Ana Maria Guran, Oana Rusu, Ana Vatamanu
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi American Corner, organizează, de la ora 12:30, evenimentul „Culorile, muzica, gândurile si visurile copiilor”, la care participă elevi de la Colegiul Naţional „Carol I”, Şcoala Gimnazială „Sfântul Dumitru” şi Şcoala Gimnazială „Anton Pann” – la sala „Acad. Dinu C. Giurescu”
* Iaşi: Opera Naţională Română Iaşi organizează Gala Premiilor Operelor Naţionale, ediţia a III-a – ora 21:00
* Sibiu: Are loc spectacolul „Mime reloaded”, un one-man show cu Constantin Podu – ora 20:00, la Teatrul mic
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Bibliotecă Publică Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău, organizează, în zilele de 23 şi 24 noiembrie, simpozionul „Liviu Rebreanu – contemporanul nostru”, care marchează celebrarea a 130 de ani de la naşterea marelui prozator Liviu Rebreanu – ora 10:00, în incinta Bibliotecii Publice Municipale „B.P. Haşdeu”. La lucrările simpozionului participă scriitori şi cercetători ai operei lui Liviu Rebreanu printre care amintim pe acad. Mihai Cimpoi, Vladimir Beşleagă, Alexandru Burlacu, Ioan Cristescu, Ioan Groşan, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Zanfir Ilie şi acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău. În acelaşi cadru vor fi lansate ultimele apariţii de studii critice privind operele rebreniene
* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena organizează concertul Enescu-Bălănescu susţinut de Bălănescu Quartet: Alexander Bălănescu – vioară, James Shenton – violină, Kate Wilkinson – violă, Nick Holland – violoncel şi David Kent – mixer – ora 20:30, la clubul de jazz Porgy&Bess din metropolă (Riemergasse 11)
S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie
* Acum 1481 de ani, Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti
* Se împlinesc 305 ani de când, în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711); a mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică; la 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I
* În urmă cu 126 de ani, era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”
Aniversări – Comemorări
– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970) – 110 ani
– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)
– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington) – 90 de ani
– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor
– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862) – 80 de ani
– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)
– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, violistă, diplomată; preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică. NOTĂ: După căsătorie, numele său oficial, de stare civilă, este Margareta Tăbăraşi
– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)
– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist
– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de „Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)
– 1956: A murit Jean Alexandru Steriadi, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)
– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)
– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica (n. 1930)
– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)
– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)
– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)
– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)
– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)
– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez
– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015) – 85 de ani
– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pedagogul polonez Krzysztof Penderecki
– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film
– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978 – 70 de ani
– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic
– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)
– 1976: A murit André Malraux, romancier, jurnalist, eseist şi om politic francez (n. 1901)
– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India)
– 1991: A murit actorul de film de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)
– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus
– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932) – 20 de ani. NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995
– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)
– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937) – 5 ani
– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)
– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)
– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)
* * * * * * *
-1899 În Palais Royal Hotel din San Francisco a fost instalat primul automat de muzică (jukebox).
-1939 S-a nãscut în Greenwood, Mississippi, cântãreaţa Betty Everett. Ea este cea care interpreteazã piesa „Shoop Shoop Song (It’s In His Kiss)”.
-1954 S-a născut compozitorul Mihai Elekeş.
-1954 S-a născut la Williamsburg, Virginia, interpretul de pop-rock Bruce Hornsby. Cea mai cunoscutã piesã a sa este „The Way It Is”, care în anul 1986 a ajuns pe primul loc în clasamentul american.
-1983 Tom Evans a fost al doilea membru al trupei Badfinger care s-a sinucis. Cea mai cunoscutã piesã a formaţiei este „Day After Day”. A fost co-autor pentru ‘Without You’ , un hit interpretat cu succes de Harry Nilson şi Mariah Carey.
-1985 A murit bluesman-ul şi compozitorul Joe Turner. Printre creaţiile sale se numără ‘Shake Ratle and Roll’, şi ‘Sweet Sixteen.’
-1992 Moare în vârstă de 89 de ani (infarct) interpretul country Roy Acuff. In 1962 a fost primul artist ales în Country Music Hall Of Fame iar în 1991 preşedintele Gorge Bush i-a acordat National Medal Of Art.
-1994 Tommy Boyce, interpretul piesei „I Wonder What She’s Ding Tonight”, s-a sinucis împreuna cu partenerul sãu, Bobby Hart.
-2001 A murit interpretul O.C. Simth prezent şi la Cerbul de Aur în recital. Avea 65 de ani. 1968, US No.1 single ‘Little Green Apples’ şi 1968 UK No.2 single ‘The Son Of Hickory Holler’s Tramp’
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
COMUNICAT DE PRESĂ Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...
Agenda cultural-muzicală a perioadei 13-15 Noiembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
13 noiembrie 2015, 10:03 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:16
Agenda cultural-muzicală a perioadei 13-15 Noiembrie 2015
VINERI, 13 NOIEMBRIE 2015
Social
* Bucium, Tudor Turcu & Band şi The ROCK se alătură trupelor Grimus, ZOB, Truper şi AURA pentru a concerta sub titlul „Legal Rock”, în cadrul cauzei „ÎmpreunăRezistăm” pentru sprijinirea Asociaţiei Stop Autismului şi pentru victimele din Colectiv – la Arenele Romane
Arhitectură
* „Cetatea Brăilei. Istoric. Reconstituire. Valorificare” este titlul unui album bilingv realizat cu finanţare din partea Uniunii Arhitecţilor din România, din Fondul „Timbrul Arhitecturii”, care este lansat în cadrul Târgului de Turism al României (12 – 14 nov.) – ora 13:00, la ROMEXPO. Albumul este însoţit de un CD cu planuri şi machetă 3D
Cultură
* Der Rosenkavalier (Cavalerul Rozelor), este o proiecţie de film mut cu acompaniament orchestral, în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio şi sub bagheta dirijorului Stefan Geiger – ora 19:00, la Sala Radio. De asemenea, se poate urmări pelicula „Der Rosenkavalier”, sub semnătura regizorului Robert Wiene, realizată în 1925 și inspirată de libretul operei lui Strauss. Evenimentul este organizat de Radio România și de Goethe-Institut București, la inițiativa acestuia
* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Centrul Naţional de Cercetare şi Documentare în Domeniul Muzeologiei „Radu Florescu”, organizează, de la ora 13:00, în sala H.H. Stahl a Muzeului Satului, vernisajul expoziţiei „Radu Florescu (13.XI.1931 – 7.IX.2003). Viaţa şi opera” – Şos. Kiseleff nr. 30. Expoziţia, deschisă chiar în ziua când profesorul Radu Florescu ar fi împlinit 84 de ani, va putea fi vizitată în perioada 13 noiembrie – 31 decembrie, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00
* Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează dezbaterea „Diversitatea culturală în filmul european – realitatea din spatele ficţiunii”, cu prilejul ediţiei 2015 a „Zilelor Filmului LUX” – ora 15:30, la Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31, parter
* Vernisajul expoziţiei interactive pentru copii despre patrimoniul cultural naţional „Apa trece, poveştile locului rămân” – ora 17:00, la Sala Dalles. Expoziţia, organizată de Asociaţia „Câte-n lună-n şi-n mansardă”, este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi va putea fi vizitată până pe 6 decembrie
* De la ora 18:30, în Sala George Constantin a Teatrului Nottara (Bd. Gral. Gh. Magheru, nr. 20), Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti organizează o seară de poezie și muzică „Ioana Crăciunescu și prietenii săi. La Aniversară.” Alături de sărbătorită susţin recitaluri publice de poezie: Ion Mureșan, Ioan Es. Pop şi Eugen Suciu. Muzicienii invitaţi sunt Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Ion Bogdan Ștefănescu (flaut) şi Mircea Florian (drâmbă). Moderatorii evenimentului: Dan Mircea Cipariu și Ioan Groșan. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* De la ora 19:00, UNAgaleria găzduieşte ”Fabrica de realitate – Cinema documentar la Studioul Alexandru Sahia (1950-1989)”, proiecție de film documentar organizată de Asociația One World Romania şi prezentată de Adina Brădeanu (Universitatea Westminster, Londra) – Str. Budișteanu nr. 10
* Gala de deschidere „Kinodiseea – Festivalul Internaţional de Film pentru Copii” (13 – 22 nov.) – ora 19:00, la Cinemateca Eforie, cu proiecţia în premieră a filmului de animaţie „Cântecul Mării”/”Song of The Sea”, în regia lui Tomm Moore. Festivalul Internaţional de Film pentru Copii – Kinodiseea este membru al Asociaţiei Europene a Filmului pentru Copii (ECFA)
* În perioada 13 – 15 noiembrie, se desfăşoară prima ediţie a Festivalului „Love is in the ART”. Organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, evenimentul va aduce în faţa publicului, în mai multe spaţii din Capitală, piese de teatru, spectacole de dans contemporan, expoziţii foto, proiecţii de film şi concerte. Din program:
ora 18:00 – vernisajul expoziţiei foto „Love is in the Photography”, semnată de Vlad Eftenie – la Galeria Creart din Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7
ora 19:00 – spectacol semnat de artistul Momo Sanno – la Teatrelli
ora 19:00 – proiecţia lungmetrajului spaniol „Stockholm”, în regia lui Rodrigo Sorogoyen – la Green Hours
ora 19:30 – spectacolul „La vita e bella”, de Radu F. Alexandru, în regia lui Vlad Cristache – la Teatrul de Comedie, Sala Studio
* Are loc proiecţia interviurilor „Best Bucharest”, realizate de artistul Hans van Houwelingen, cu Theodor Paleologu şi Sebastian Enache, în cadrul proiectului „Spaţiu Expandat 2015” – ora 19:00, la Cafeteria Dogarilor, Str. Dogarilor nr. 26-30
* Cluj-Napoca: IAGA International Art Gallery Angels, în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de interes judeţean, care funcţioneză în subordinea Consiliului Judeţean Cluj organizează inaugurarea oficială a expoziţiei internaţionale „MARCELLO GOBBI. RENASCENCE”, deschisă în cadrul unui proiect expoziţional dedicat unuia dintre cei mai interesanţi şi inovatori sculptori italieni contemporani, Marcello Gobbi – de la ora 17:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi, respectiv, ora 19:00, în spaţiul IAGA International Art Gallery Angels
* Galaţi: În perioada 13 – 15 noiembrie, are loc cea de-a II-a ediţie a festivalului “Jazz & Blues La Dunăre”, în cadrul Festivalului Internaţional LEONARD (25 oct. – 29 nov.), ediţia a XII-a – la Teatrul Muzical “Nae Leonard”
* Jud. Caraș-Severin: Are loc spectacolul „In Memoriam, Nicolae Florei” – ora 18:00, la Sala de Spectacole a Casei Orășenești de Cultură Bocșa
* Mediaş: Are loc evenimentul „Remember: Aviator George Puflea Crăciun” – ora 17:00, la Muzeul Municipal Mediaş, Str. Mihai Viteazu nr.46. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală „Mediaşul Nostru” în colaborarea cu Direcţia de Cultură, Turism şi Tineret din cadrul Primăriei Mediaş
* Sibiu şi Răşinari: În perioada 13 – 15 noiembrie, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la moartea marelui gânditor născut la Răşinari, are loc evenimentul comemorativ „Zilele Emil Cioran”, pe agenda căruia figurează nu mai puțin de 14 evenimente culturale, organizate de Ministerul Culturii, Consiliul Județean Sibiu, Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, Primăria Rășinari, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Mitropolia Ardealului, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Complexul Național Muzeal Astra Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Școala „Octavian Goga” Rășinari, Școala „Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Liceul de Artă Sibiu și Asociația Sibiu 1191. Din program:
ora 10:00 – Proiecția filmului „Apocalipsa după Cioran”, în regia lui Sorin Ilieşiu – ASTRA Film, Sala Studio, Piața Mică nr. 11 (Sibiu)
ora 10:30 – Dezvelirea unei plăci comemorative Emil Cioran – în holul principal al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Sibiu)
ora 11:00 – Organizarea unei mini-expoziții cu cataloagele din perioada de școală a lui Emil Cioran – la Centrul de documentare și informare al Colegiului „Gheorghe Lazăr” (Sibiu)
ora 11:00 – Cuvânt de deschidere la Școala „Octavian Goga” și Școala „Sava Pop