Dacă premiera spectacolului Cenușăreasa, d𝐮𝐩𝐚̆ Charles Perrault, s-a jucat cu casa închisă, iată că basmul revine pe scena Teatrului...
În urma unei sesizări venite din partea cetățenilor, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Caraș-Severin au efectuat...
Primăria Timișoara a aprobat varianta preliminară a Planului Urbanistic pentru cartierul Fabric, un proiect care vizează conservarea...
Pompierii militari din cadrul ISU „Semenic” Caraș-Severin au avut un weekend plin, gestionând peste 30 de misiuni — de la incendii provocate...
În perioada 2025–2027, partenerii proiectelor „Peisaje Rurale Dunărene” (Danube Ruralscapes) și „PlaceCRAFT” derulează o amplă serie...
Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reșița continuă tradiția promovării valorilor culturale locale și internaționale printr-o nouă...
Proiectele Danube Ruralscapes și PlaceCRAFT promovează cooperarea și dezvoltarea rurală sustenabilă În aceste zile, partenerii proiectelor...
Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP), afiliat la Federația PUBLISIND și Blocul Național Sindical, alături de Federația...
O incursiune emoționantă în istoria evreilor din Timișoara Timișoara, orașul multicultural prin excelență, continuă să-și redescopere...
Muzeul Banatului Montan din Reșița organizează, în data de 21 octombrie 2025, între orele 9:30 – 17:00, conferința internațională...
Minutul Nobel cu Daniel Funeriu, un proiect educativ iniţiat de Radio România Cultural, Radio România Reşiţa şi Teach4U.ro, platformă de...
ANAF a făcut publică lista celor 511 instituții și autorități publice din România care înregistrează datorii fiscale mai mari de 50.000 de...
Un jaf a avut loc, duminică dimineața, la Muzeul Luvru din Paris. Hoții au furat bijuterii „de o valoare inestimabilă”, a declarat ministrul...
Câteva mii de persoane au participat, duminică, în București, la marșul ‘Împreună pentru siguranța femeilor’ desfășurat pe traseul...
Echipele de tenis de masă ale României au cucerit de două ori argint la Campionatele Europene de seniori desfășurate în Croația. Tricolorele...
Reşiţa sportivă s-a pus din nou în mişcare! Sâmbătă a avut loc în capitala Banatului de Munte o nouă ediţie a tradiţionalei competiţii...
În Caraş-Severin au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025. Organizate de către Filiala...
Primarul orașului Băile Herculane, Gheorghe Orza, anunță continuarea lucrărilor de modernizare în zona Pecinișca. Acolo se desfășoară...
324 de persoane au fost evaluate și consiliate în urma exploziei produse în blocul din Calea Rahovei, iar 82 au fost cazate în șase unități...
Un grup de cercetători chinezi a reușit ceva ce până acum părea de domeniul SF-ului: un lipici care lipește oasele rupte în câteva minute,...
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în septembrie 2025, de 11.759 persoane, în creştere cu 46 persoane, comparativ cu luna...
Programul FIV 2025, gestionat de Ministerul Muncii, deschide sesiunea de înscrieri online începând cu data de 20 octombrie. Ce condiții trebuie...
Punctul de trecere a frontierei Rafah între Gaza şi Egipt rămâne închis ‘până la noi ordine’, a anunţat sâmbătă biroul...
O explozie s-a produs duminică dimineaţa la un bloc din municipiul Bistriţa. ”Pompierii militari intervin în municipiul Bistriţa, strada...
Raportul Inspectoratului de Stat în Construcții arată că starea blocului din cartierul bucureștean Rahova în care a avut loc o explozie,...
La 2 noiembrie 2025 se împlinesc 135 de ani de la introducerea curentului electric în Caransebeș (1890–2025), moment care a schimbat radical...
Minutul Nobel cu Daniel Funeriu, un proiect educativ iniţiat de Radio România Cultural, Radio România Reşiţa şi Teach4U.ro, platformă de...
CSM Reșița a luat trei puncte importante la Afumați, în cea de-a X-a etapă a Ligii a II-a de fotbal. Rossonerii au obținut o victorie muncită...
„Este între spectacolul lumii şi mine o dungă de obscuritate şi una de lumină, pe care o păstrez intactă, fără sentimentul acela mărunt...
O voce lansată și premiată de Radio România este Ștefan Bănică jr. laureat al Premiilor Muzicale Radio România, moștenitorul unui nume...
Pianistul de jaz Mircea Tiberian a murit la un hotel din Galaţi, după ce, vineri seară, susţinuse un recital în oraş. El avea 70 de ani....
Operatorul rețelei de apă și canalizare din Lugoj, Aquatim, pregătește o investiție de 400.000 de euro pentru retehnologizarea Uzinei de Apă...
România se confruntă cu o scădere alarmantă a acoperirii vaccinale sub 70% pentru vaccinuri esențiale. Profesorul epidemiolog Emilian Popovici...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a anunțat 208 locuri de muncă vacante în județ. Reșița rămâne...
Angajații Direcției de Întreținere din cadrul Primăriei Reșița lucrează intens la modernizarea infrastructurii rutiere în cartierele...
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că, în intervalul vineri, 17 octombrie 2025, ora...
Reșița Trail Race – AlerGând la Pădure este mai mult decât o competiție sportivă. Este o poveste despre oameni, natură și solidaritate,...
Primăria Oravița, în parteneriat cu SIGMA Colect, organizează joi, 23 octombrie 2025, o campanie dedicată colectării echipamentelor electrice...
Un raport preliminar privind explozia produsă vineri la un bloc de locuinţe din Rahova ar putea fi gata până la finalul zilei de sâmbătă,...
La Timișoara are loc, în aceste zile, cea de-a treia ediție a școlii PneumoClinics TM 2025, Respirând excelența, un eveniment regional de...
Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin anunță că procesul de evaluare al culturilor agricole afectate de seceta pedologică este...
Realizator: Sebastian Dragomir Invitaţi: Laura Sgaverdea, manager Radio România Reşiţa şi Ana Schlupp, directorul executiv al Fundaţiei...
Se reia Liga a II-a de fotbal, după o pauză impusă de programul echipelor naţionale. În etapa cu numărul 10, formaţia CSM Reşiţa va evolua...
Lucrările la Campusul Dual Integrat „Banatul Montan” din Reșița intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Primarul municipiului, Ioan Popa, a...
Comunitatea cehă din Banatul românesc se pregătește de o mare sărbătoare! În perioada următoare, localitatea Eibenthal, una dintre cele mai...
Primăria comunei Obreja, împreună cu fermierii din localitățile Obreja, Ciuta, Iaz și Var, organizează Festivalul Fermierilor, un eveniment...
În Reșița se lucrează la amenajarea a două centre de colectare prin aport voluntar. Acestea sunt menite să ofere cetățenilor posibilitatea de...
Dintre Ocoalele Silvice aflate în subordinea Direcţiei Silvice Caraş-Severin, aproape toate pot furniza lemn de foc populaţiei pentru sezonul...