Care este cea mai mare greșeală pe care o facem în timpul postului? Paștele ortodox se sărbătorește în 2026 pe 12 aprilie. Postul Mare are o...
Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate va întocmi şi derula un program de monitorizare a calităţii aerului în locuri unde există...
Mesajele Ro-Alert vor avea în perioada următoare sunete diferite în funcţie de tipul avertizării şi de gravitatea situaţiei, scrie şeful...
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina a avut loc, iar flacăra olimpică a fost stinsă. Drapelul olimpic a fost...
Parlamentul are inclus pe agenda săptămânii proiectul noii legi a apărării naţionale, care a trecut deja de una dintre camere, iar astăzi...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a publicat o posibilă strategie naţională de acţiune împotriva agresiunilor la adresa profesioniştilor...
Uniunea Europeană pregăteşte o schimbare importantă în ceea ce priveşte plăţile cu bani fizici. Astfel, din 2027 se va introduce o limită...
Guvernul pregăteşte noi reguli pentru acordarea pensiilor militare de stat, fiind vizaţi angajaţii din sistemul de apărare şi ordine publică....
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis, sâmbătă seara, că violenţa împotriva medicilor şi asistenţilor nu va fi niciodată...
Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au transmis, sâmbătă, că respectarea programului de lucru reprezintă o condiţie esenţială...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea...
Creșterile impozitelor locale, suprapuse peste blocaje tehnice și informații afișate contradictoriu pe ghișeul.ro, au adus un început de an...
Pelicula ”Gelbe Briefe” (”Yellow Letters”), în regia cineastului german Ilker Çatak, a fost recompensată sâmbătă seara cu Ursul de Aur...
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: O poliţistă a fost ucisă şi peste 20 de persoane au fost rănite în urma unui atac,...
Cele două centre de permanență din județul Vrancea, care se aflau pe lista celor propuse pentru închidere, vor rămâne deschise, a decis...
Ciprian Andrei Ion este prof univ dr, Decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice de la Universitatea...
Guvernul a decis ca România să intre în programul european EastInvest, un fond de aproximativ 28 de miliarde de euro în instrumente financiare...
Un apartament situat la etajul 7 al unui bloc de pe șoseaua Nicolina, din municipiul Iași, a fost cuprins, astăzi, de flăcări. Pompierii au...
Modul în care s-a desfășurat deszăpezirea în urma episodului de iarnă din ultimele zile a stârnit nemulțumiri în mai multe județe ale...
În România, peste 8 mii de pacienți cu boli rare sunt în evidențele Institutului Național de Sănătate Publică, însă numărul real este...
Sprijinul acordat pentru plata facturilor la energie electrică va continua până la finalul acestui an, anunță ministrul Muncii, Florin Manole....
UPDATE: 22.00 – Președintele american, Donald Trump, a declarat vineri că va impune un tarif vamal global de 10% pentru 150 de zile, pentru a...
România va fi în toamna anului 2028 țară invitată de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt, la cea de-a 80-a ediție a...
Modul în care informația este influențată și manipulată în mediul online, rolul inteligenței artificiale în acest proces, precum și...
Reprezentanții Curților de Apel din țară îi solicită președintelui Nicușor Dan să retrimită spre reexaminare în Parlament legea care...
Premierul Ilie Bolojan va discuta, săptămâna viitoare, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre stadiul derulării Planului...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că va declanşa un control naţional fără precedent pentru a depista medicii care...
Ana-Maria Hanganu, profesor de Educație plastică la Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, județul Iași, este...
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române le recomandă şoferilor ca, înainte de a porni în călătorie, pentru a avea o deplasare în siguranţă...
Primarul Mihai Chirica a semnat împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației încă patru contracte de finanțare,...
La Piatra Neamț, tehnologia, creativitatea și spiritul de echipă transformă orașul într-o adevărată arenă a inovației. În perioada 21-22...
În această săptămână, efective ale Jandarmeriei Neamț, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, au...
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) vine în sprijinul elevilor de liceu din întreaga regiune de...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 20-02-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...
La Piatra Neamț începe, mâine, 21 februarie, etapa regională a competiției FIRST Tech Challenge România, cea mai mare competiție de robotică...
Toate drumurile judeţene din Galaţi care au fost afectate de ninsori şi viscol au fost deblocate şi redeschise circulaţiei, a anunţat, vineri,...
Majorarea salariului minim va fi aprobată în perioada următoare, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole, într-o conferință de presă la...
Peste 200 de metri cubi de lemne, în valoare de aproximativ 65.000 de lei, au fost confiscate la Bacău în urma controalelor efectuate de Garda...
Două teme majore de dezbatere, la emisiunea „Imperativ” de vineri, 20 februarie, după știrile orei 14,00: participarea președintelui Nicușor...
Integrarea Universității din Cahul în Universitatea Tehnică a Moldovei reprezintă o măsură de consolidare a centrului academic din sudul...
Ministrul Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, a prezentat, în emisiunea Starea Educației, câteva direcții ale amplei reforme a...
UPDATE: Președintele a declarat în cadrul unei conferințe de presă, la Washington, după ce a participat la Consiliul pentru Pace, că România...
Pe 19 februarie, de ziua nașterii lui Constantin Brâncuși, au fost invitate în emisiunea Pulsul Zilei doamnele Maria Morteci și Claudia...
Jandarmii, împreună cu reprezentanţii Delgaz Grid, au descoperit, în municipiul Roman, 44 de instalaţii clandestine de energie electrică şi...
Ca urmare a intervențiilor desfășurate în teren de echipele operative și a mobilizării tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea...
La Iași, ar urma să fie finalizat, în vara acestui an, unul dintre cele importante proiecte educaționale din regiune, campusul AGRITECH, realizat...
Cum este privită arta și cum sunt prețuite creațiile excepționale ale marelui nostru sculptor Constantin Brîncuși, în prezent, în cadrul...
INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 20 februarie, ora 02:00 – 22 februarie, ora 10:00 Fenomene vizate: precipitații în general...