Pentru a permite participarea în siguranţă a publicului la meciul de fotbal dintre echipele FCSB şi Csikszereda, programat duminică, 01.02.2026,...
Guvernul se va reuni, astazi, în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se mai multe proiecte referitoare, printre altele, la clarificarea cadrului...
Prevenția în școli Prezența Poliției, atunci când vorbim despre siguranța școlară, nu înseamnă doar intervenții punctuale după...
Pentru administratorul firmei imobiliare, o femeie – a fost instituită măsura arestului la domiciliu în acelaşi dosar, informează Biroul de...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convocat în şedinţă toate autorităţile şi instituţiile implicate în proiectul de...
Într-un clasament internaţional al universităţilor, ediţia din 2026, Universitatea din Bucureşti se află pe poziţia 76-a la nivel european,...
Controalele efectuate în data de 28 ianuarie în cadrul centrului comercial au avut ca scop identificarea eventualelor încălcări ale legislaţiei...
Centrul Cultural Lumina își va desfășura în continuare activitatea. Programul de spectacole anunțat nu se modifică, deocamdată. Acest lucru...
La Aeroportul Timişoara a fost oficiată o slujbă religioasă. Tot astăzi doi dintre cei trei răniţi în accident au fost transportaţi în...
Fundația Națională pentru Civilizație Rurală „Niște Țărani”, consecventă principiilor sale de a evidenția și de a pune în lumină...
Astfel, de joi, ora 20:00, până vineri, ora 10:00, cerul va fi noros şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla moderat, trecător cu...
O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa Consiliului General al Capitalei. Anunţul privind declanşarea fiecărei proceduri de...
Pe 10 martie 2026, România devine nostalgică, pentru că Thomas Anders, vocea inconfundabilă a legendarei trupe Modern Talking, urcă pe scena...
Curiozitatea te duce mereu către noi descoperiri Acesta a fost motto-ul care i-a ghidat pe cei 15 elevi de la Colegiile Naționale „Zinca...
România va fi promovată în 2026 la unele dintre cele mai importante târguri de turism din lume, după ce Ministerul Economiei, Digitalizării,...
Ce este bullying-ul Alexandru Leuțu Cotroceanu definește bullying-ul ca acțiune repetată, legată de raporturi de putere, care poate lua forme...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că nu susţine reducerea salariilor personalului medical cu 10%, însă susţine plata pe...
Gardul Palatului Parlamentului nu va putea fi dărâmat, deoarece acesta are și un rol constructiv, de a asigura stabilitatea Dealului pe care este...
Astăzi are loc premiera unui spectacol idedit, la ARCUB. „Dincolo de tăcere” este prima punere în scenă din România a unui text semnat de...
Gestionarea stresului reprezintă o problemă importantă pentru sănătate. Pentru a-l combate primul pas este adoptarea unui stil de viata...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a subliniat nevoia de tehnologie nouă în spitale, menţionând că destul de des echipamentele...
Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia că reducerea vârstei răspunderii penale nu este o soluţie care să corecteze cauzele care...
Consilierii generali au respins, astăzi, cu 23 voturi “pentru”, 22 “abțineri” si 3 “împotriva”, un proiect de hotărâre inițiat de...
17 persoane au murit săptămâna trecută în ţară din cauza gripei, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică. De la începutul...
Primăria Sectorului 1 a dat startul înscrierilor în programul multianual „Modernizarea ascensoarelor din blocurile de locuințe”, parte a...
Televiziunea Română găzduiește vineri, 30 ianuarie, de la ora 21.00, talk-showul “Eurovision – viziune și misiune”, o analiză aplicată a...
Consilierii generali au respins, astăzi, cu 24 voturi “pentru” si 29 “impotriva” un “Proiect de hotărâre privind aprobarea...
Comisia specială parlamentară “România fără violență domestică” și Comisia juridică a Senatului au acordat, luni, raport de admitere cu...
Atunci când un cont de Instagram este compromis, primele zece minute sunt decisive. În acest interval critic, atacatorii încearcă, de obicei, să...
Te-ai întrebat vreodată de ce, indiferent de compania aeriană, majoritatea scaunelor din avion sunt albastre? Departe de a fi o simplă...
Sala Palatului devine, pentru o zi, pe 31 ianuarie, punctul de întâlnire al părinților care caută mai mult decât promisiuni frumos ambalate...
Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB) se află patru proiecte de hotărâre privind...
În ediția de astăzi a matinalului Bună dimineața, București!, realizatorii Alex, Andrea și Cornel i-au avut ca invitați pe Mirela Retegan,...
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) anunță modificări temporare pe traseele...
Pe 4 martie 2026, VUNK revine pe una dintre cele mai mari scene din Bucureșt pentru un concert care se anunță memorabil. Trupa promite o seară...
Poliția Capitalei informează că au fost reținute și ulterior arestate preventiv două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de...
Dacă ai un prieten blănos, sau pur și simplu iubești animalele, PetExpo invită publicul între 14 și 15 martie să se bucure de prezența...
Cea de-a 68-a ediție a Premiilor Grammy, cele mai prestigioase distincții ale industriei muzicale americane, aduce în prim-plan o competiție...
Cel mai nou cinematograf de artă din București, Apollo111 Cinema, își deschide porțile pentru public începând de joi, propunând, în primele...
De ce se amână bugetul și cum ajunge întârzierea să reducă cheltuielile Întârzierea bugetului este legată de pachete legislative pe care...
Învierea va prinde o atmosferă specială pe 8 aprilie 2026, în Aula Magna a Universității Politehnică din București, alături de Corul...
Vremea se mentine calda in Capitala unde astazi temperature va urca pana la 11.. 13 grade. Cerul va fi variabil iar vantul va sufla slab si moderat....
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat listele şi calendarele de desfăşurare pentru competiţiile şcolare care se vor organiza şi...
Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea rămâne cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită, după ce Instanţa...
În perioada 16 – 22 februarie 2026, Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, în cadrul Centrului de Cercetare și Creație...
Statul Major al Forţelor Terestre desfăşoară un antrenament ce implică deplasări de tehnică şi echipamente militare în Bucureşti, a...
TPBI prelungeşte programul a şase linii de transport în comun, pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB – Fenerbahce. La dispoziţia...
Registratura Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 1 din Piaţa Amzei se închide din 2 februarie, urmând ca activitatea...