La Craiova, Compania de Apă Oltenia a instalat în oraș puncte de hidratare temporare. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că în această...
Bruce Willis, în vârstă de 70 de ani, suferă din 2023 de o demenţă frontotemporală şi trăieşte izolat în locuinţa sa din...
Creta și Antalya par a fi în topul preferințelor pentru cei care vor pleca în concediu în...
Nereguli descoperite în urma controalelor Poliției Locale în zona nouă a cartierului Tractorul, acolo unde au fost ridicate și sunt în plan noi...
Brașoveanul Darius Vlaicu, în vârstă de 18 ani, reprezintă România la Campionatul Mondial de kaiac-canoe Juniori & U23 din Portugalia,...
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță începerea celei de-a V-a ediții JAZZ BASTION, ce aduce 3...
Autorizațiile de construire pentru aparthoteluri în Poiana Brașov vor fi...
Emisiunea de viaţă spirituală Lumina credinţei – ediţia din 18 iulie 2025 – IN MEMORIAM eminentul om de radio CORNELIU DORNEANU, care şi-a...
E momentul când intră în competiție și o parte a grupărilor de liga a 3-a, pe lângă cele venite din fazele județene și regionale ale...
Constanța vă așteaptă să sărbătoriți arta, creativitatea și libertatea expresiei în stradă! Veniți cu familia, prietenii și buna...
Informális keretek között találkozik szerdán Bukarestben a román és a magyar miniszterelnök. Az Orbán Viktor és Ilie Bolojan közötti...
Investițiile din programul ”Anghel Saligny” nu îngheață, a declarat miercuri președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, lider al...
La finalul lunii iunie, în județul Caraș-Severin erau înregistrați 3.051 de șomeri, potrivit datelor furnizate de Agenția Județeană pentru...
De vineri până duminică, 25-27 iulie, în Cetatea Sighișoarei va avea loc a 30-a ediție a festivalului medival. Acesta este structurat pe mai...
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, fost lider mondial și câștigătoare a șapte titluri de Mare Șlem și patru medalii olimpice de...
La nivelul județului Cluj, 4.029 de absolvenţi ai claselor a 8-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat, în anul școlar viitor, ca...
Potrivit presei internaționale, starea actorului Bruce Willis, de 70 de ani, diagnosticat cu demență frontotemporală (FTD), s-a deteriorat...
Miercuri, 23 iulie, la autobaza ETA din Râmnicu Vâlcea, s-a făcut recepția cantitativă a celor 26 de autobuze electrice marca Granton...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 22.07.2025, eliberează adeverințe pentru...
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat miercuri, 23 iulie, în legătură cu...
"După cum orice deținător de pisică știe, nimeni nu poate deține o pisică" (Ellen Perry...
Candidații nerepartizați la licee în județul Brașov mai au o șansă să-și continue formarea în sistemul profesional sau...
Concertul condus de dirijorul Cristian Măcelaru în cadrul festivalului BBC Proms și spectacolul de deschidere a festivalului Richard Wagner de la...
Iubitorii șahului - sportul minții - sunt invitați la cea de-a patra ediție a turneului internațional Grand Prix Romania - Brasov chess classic...
Brașovul vrea să modernizeze sistemul de canalizare pentru a face față extinderii orașului și schimbărilor...
Angajaţii mai multor primării din ţară s-au aflat, astăzi, în grevă de avertisment, nemulţumiţi de măsurile de reformă anunţate de...
Coliţia de guvernare a decis, în urma şedinţei din această dimineaţă, să amâne până la jumătatea lunii august adoptarea celui de al...
Aproape 4,7 milioane de pensionari erau înregistraţi în luna iunie în România, în creştere cu peste 4.000 faţă de luna mai, iar pensia medie...
40 de urşi au fost recoltaţi anul acesta în judeţul Covasna, atât în baza cotei aprobate de Ministerul Mediului, cât şi a măsurilor legale...
Formația mureșeană, antrenată de Eusebiu Tudor, a surclasat-o pe echipa de liga a 3-a Viitorul Cluj cu scorul de 8-1, într-un meci amical...
Concertul condus de dirijorul Cristian Măcelaru în cadrul festivalului BBC Proms și spectacolul de deschidere a festivalului Richard Wagner de la...
SC Aquacaraș SA anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în municipiul Caransebeș, joi, 24 iulie 2025, în intervalul orar...
După opt luni de așteptare și întârzieri, Maternitatea Odobescu, aflată în subordinea Spitalului Municipal Timișoara, s-a redeschis astăzi...
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin intensifică în această perioadă controalele la nivelul întregului județ, vizând...
Examen major pentru atletul bănățean Andrei Crașovan. Sportivul clubului CSS Caransebeș face parte din delegația care reprezintă România la...
Poliția olandeză și cea română au arestat 13 indivizi într-o anchetă comună privind trafic de persoane și prostituție forțată, cu victime...
Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath și vedetă de reality show-uri, a murit la vârsta de 76 de ani, potrivit unui anunț al familiei,...
Resursele de apă din mai multe judeţe din vestul ţării aflate în bazinul hidrografic al Crişurilor sunt puternic afectate de lipsa...
„Emoție” nu este doar o expoziție de artă, ci și o mărturisire vizuală, o punte între amintiri, oameni și emoțiile care ne definesc,...
Locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt singurii din țară care beneficiază, pe tot parcursul anului, de o reducere de 50% la toate facilitățile de...
Incendiul izbucnit la Maternitatea Cuza Vodă a fost stins de pompieri, personalul medical şi pacienţii fiind evacuaţi preventiv. Potrivit ISU...
Administraţia Naţională ‘Apele Române’, prin Administraţia Bazinală de Apă Olt, a început, de marţi, derularea proiectului Componenta C1...
Bikeathon Târgu Mureș a deschis perioada de înscriere a proiectelor pentru ediția din 2025. Evenimentul oferă organizațiilor non-profit,...
Proaspăt revenita divizionară secundă timișeană a învins cu 5-0 pe CSU Universitatea de Vest din Timișoara cu 5-0. Scorul s-a detașat în...
Tűz ütött ki szerdán a iași-i Cuza Vodă szülészeti és nőgyógyászati klinika alagsorában; a pácienseket és a személyzetet evakuálták...
A tengerparton strandolóknak fogalmaztak meg figyelmeztetéseket a vízimentők. Arra szólították fel a strandolókat, hogy ne tartózkodjanak...
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă în această perioadă 410 locuri de muncă vacante pentru cetățenii români, prin intermediul...
E doliu în sportul bănăţean, după decesul subit al fotbalistului Caius Adrian Lungu. În vârstă de 36 de ani, Lungu a murit miercuri...