Patru persoane au murit şi una a fost rănită după ce vehiculul în care se aflau s-a răsturnat într-o prăpastie, în comuna Albeștii de...
În intervalul următoarelor 24 de ore, vremea în Oltenia va fi apropiată de normalul termic al datei calendaristice. Cerul va fi variabil, cu...
Şapte concerte vor fi susţinute de artişti internaţionali în cadrul Jazz at Bran Castle, care va avea loc în perioada 29-31 august. Devenită...
Sportivul român s-a clasat pe locul al patrulea în proba de canoe simplu pe 1.000 de metri. Chirilă, care a fost al treilea trei sferturi din...
Întrebat despre stadiul la care se află construcţia spitalelor regionale, oficialul a arătat că primul care va fi dat în folosinţă va fi cel...
Mii de spectatori la Caransebeș Airshow 2025, eveniment inclus în cadrul Festivalului Serbările Cetăţii Caransebeş. Caransebeș Airshow a...
Numărul cazurilor de COVID crește în întreaga țară. Cea mai recentă raportare a autorităților pentru săptămâna trecută indică aproape...
RAT Craiova informează publicul călător că, în perioada 23 – 24 august 2025, circulația tramvaielor va fi întreruptă ca urmare a...
Între 24 august şi 21 septembrie 2025, România devine centrul mondial al muzicii clasice, odată cu desfăşurarea celei de-a XXVII-a ediţii a...
Ziua porților deschise la Castrul Roman Pretorium din Mehadia a fost în premieră organizată pe 23 august 2025. Mehadia a devenit sâmbătă, 23...
Sute de pasionați de mașini de epocă au venit să admire automobilele recondiționate, multe dintre ele exemplare...
Patru prieteni pun la cale un plan isteț: brățări fermecate și loțiuni magice care fac musafirii înaripați să zboare departe. Copiii din...
Linia turistică „Bucharest City Tour” intră în funcțiune de luni, 25 august, anunță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru...
Rapid București s-a deplasat la Clinceni pentru a da piept cu Metaloglobus București, o formație care a accesat prima divizie din fotbalul...
Fără mici, dar cu porții mari de cultură, natură, memorie și spiritualitate locală, potrivit...
În data de 23 august, Ucraina marchează Ziua Drapelului de Stat, iar în 24 august, Ziua...
Toate cele patru „vestice” au jucat sâmbătă, la matineu, în etapa a IV-a a ligii secunde de fotbal. Trei dintre ele au pierdut după ce au...
Cea de-a IX-a ediție a Banatul Montan Film Festival aduce la Băile Herculane șapte seri pline de emoție, cultură și filme memorabile....
Născut acum 77 de ani, într-o zi cu puternice semnificații istorice, 23 august, ANDREI PLEȘU a reușit cumva să dea o lumina aparte acestei...
CSM Reşiţa a pierdut la limită meciul disputat în Ghencea contra Stelei, în cea de-a patra etapă a Ligii secunde. Rossonerii reşiţeni au...
Societatea de Transport București anunță măsuri suplimentare de transport pentru meciul de fotbal dintre FCSB și FC Argeș, de pe Arena...
Râsul este adesea perceput doar ca o manifestare a bucuriei, însă cercetările arată că impactul său asupra corpului și minții este mult mai...
În urma acestui proiect, UPU Alba Iulia s-a extins de la o suprafaţă de 823 de metri pătraţi la 1.679 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă şi...
Opera Brașov oferă condiții mai bune pentru repetițiile corpului de balet, în urma unei investiții...
Saloanele de înfrumusețare sunt pe val, dacă ne uităm pe datele de la Statistică, raportate pe ultimele șase luni: cifra de afaceri rulată în...
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism transmite că ancheta în dosarul Nordis se desfăşoară cu...
Sorana Cîrstea a ajuns în finala turneului WTA 250 de la Cleveland. Românca a învins-o, în semifinale, pe rusoaica Anastasia Zakharova, cu 6-1,...
Pentru celelalte tipuri de autovehicule, ecotichetele rămân neschimbate, respectiv: 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in...
Incidentul s-a produs în grădina gospodăriei, atunci când femeia a încercat să adune de jos un braţ de fân, a precizat reprezentanta ISU,...
În fiecare an, la 23 august, Europa își pleacă fruntea în fața milioanelor de victime ale regimurilor totalitare. Această dată marchează...
Pentru un autovehicul plug-in hybrid sau o motocicletă electrică, valoarea voucherului Rabla va fi de 15.000 de...
Venită din calificări, a trecut în semifinale de rusoaica Anastasia Zakharova, numărul 100 mondial, scor 6-1,...
Putin s-a declarat încrezător că însuşirile de lider ale preşedintelui Donald Trump vor ajuta la restabilirea...
...
Reușită românească de excepție: Katia Pascariu a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, la Festivalul Internațional de...
Târgu Jiu se pregătește de o nouă ediție a Festivalului Berii, care va aduce pe scenă spectacole diverse și atmosferă de sărbătoare....
Două târguri de adopții au loc, astăzi, în Capitală. 10 căței își așteaptă noii stăpâni, până la ora 15:00, în Parcul Bazilescu....
Astăzi se împlinesc 81 de ani de la evenimentul istoric din 23 august 1944, ziua în care Regele Mihai I a decis înlăturarea regimului militar...
Weekend plin de fotbal în Superliga! Etapa a 7-a a debutat ieri, vineri, cu două partide intense: UTA Arad – Unirea Slobozia 1-1 FC Metaloglobus...
Aseară, în Piațeta Perla, a debutat ediția cu numărul 42, spre bucuria turiștilor și a constănțenilor care au umplut zona de spectacole. Pe...
Două persoane au murit pe lacul Snagov aseară, după ce au fost surprinse de furtună. Victimele desfăşurau activităţi de agrement, a anunţat...
Noul ghid de finanţare pentru programul naţional de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, pe scurt Rabla, dedicat...
Conceput ca o experiență HoReCa de lux, nu ca un simplu spectacol, evenimentul propune o călătorie inspirată de melancolia fado-ului portughez,...
Astăzi, în Capitală, valorile termice vor scădea semnificativ față de zilele anterioare, anunță Administrația Națională de Meteorologie....
La Colegiul Național Ferdinand din Bacău a avut loc, ieri, o scurtă evocare a marelui actor Toma Caragiu. Evenimentul face parte din proiectul...
Arheologul Ana Hamat de la MINAC ne invită să descoperim povestea fortificației de epocă romană târzie și a apeductului care aproviziona...
Számtalanszor elsétálunk mellette, átkelünk a hídjain, de elgondolkodtunk-e valaha azon, hogy mennyire összeforrott a kincses városról...
38 de localităţi din 15 judeţe, între care Argeş, Braşov, Constanţa, Iaşi, Olt, Tulcea, Vrancea şi Vâlcea, precum şi municipiul...