Transportatorii care se sustrag de la verificarea masei şi a dimensiunilor vehiculelor de marfă riscă amenzi mai mari, care pot ajunge la 30 de...
După trei ani în care Ucraina a rezistat în fața invaziei rusești, cu sacrificii imense, cei mai importanți lideri ai lumii caută soluții...
Românii care călătoresc în Italia trebuie să se aştepte la fenomene meteo extreme, până sâmbătă după-amiază. Sunt vizate regiunile...
Încetinirea vieții înseamnă să elimini presiunea, fără să faci mai puține lucruri. Timpul pentru tine e o nevoie de bază care hrănește...
Acțiunea de control a fost derulată de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Serviciului Rutier...
Cetatea Severinului găzduiește o nouă ediție a Festivalului Medieval, aducând atmosfera Evului Mediu în fața vizitatorilor. Cetatea...
Precipitaţiile intense au cauzat creşterea rapidă a nivelului râurilor, existând un pericol iminent de revărsare şi producere de alunecări de...
Potrivit atenţionării Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în aceste regiuni va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele...
Cîrstea (35 ani, 112 WTA), venită din calificări, s-a impus după o oră şi 22 de minute în faţa campioanei din 2022. Samsonova (26 ani, 19...
Între 24 august şi 21 septembrie 2025, România devine centrul mondial al muzicii clasice, odată cu desfăşurarea celei de-a XXVII-a ediţii a...
Defecţiunea a fost remediată, iar CET Progresul a fost repornit, astfel că centrala furnizează energie termică la parametrii solicitaţi. O...
Moscova ar fi dispusă să cedeze micile porțiuni din regiunile Harkov, Sumî și Dnipropetrovsk pe care le...
Armata Israeliană se pregătește să ocupe Gaza...
...
...
La grădiniță, copiii au organizat o nuntă a animalelor de jucărie, cu oaspeți speciali veniți chiar de la Polul Sud. Singurul absent a fost...
În perioada 22 – 24 august, în Piața Civică din Tulcea va avea loc Festivalul Internațional de Muzică și Teatru – De la opereta Silvia la...
Reșița se pregătește pentru un inedit și vesel eveniment caritabil: Cursa Răţuştelor 2025, care va avea loc sâmbătă, 23 august 2025, de la...
Vremea se mentine caniculara si cu disconfort termic. Temperatura maxima va fi de 35.. 36 de grade. In prima parte a zilei cerul va fi variabil, apoi...
Accident pe autostrada A2, Bucuresti- Constanta. Un autoturism care se deplasa spre Capitala a lovit parapetul median care desparte sensurile de mers...
Consiliul Superior al Magistraturii a decis să convoace în 26 şi 27 august adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor pentru a...
Muzeul Etnografic al Moldovei – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași este partener în organizarea evenimentului „Șezătoarea...
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) anunță deschiderea celei de-a doua sesiuni de admitere 2025, perioada înscrierilor...
Aeroportul Internaţional ‘George Enescu’ Bacău nu va achiziţiona, deocamdată, scannerele care le permite pasagerilor să transporte în...
După o pauză de 11 ani, mâine seară începe o nouă ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia. Potrivit Radio România...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...
Cei peste 8,3 milioane de români care contribuie la pensiile private obligatorii pilonul II vor putea retrage la pensionare doar 30% din sumă,...
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția cu numărul 47 a programului „Litoralul pentru Toți”, desfășurat...
În etapa a 4-a din Liga a II-a de fotbal, toate cele patru vestice joacă mâine, de la ora 11.00, cu aspecte în direct la Radio Timișoara. Pe...
Aradul se pregătește de o nouă seară spectaculoasă la Zilele Aradului 2025. Sâmbătă, 23 august, de la ora 19:00, pe platoul din fața...
Guvernul american a anunțat joi că suspendă acordarea de vize pentru șoferii de camion străini, acuzați că ‘pun în pericol viețile...
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanță prin care majorează amenzile aplicate transportatorilor de marfă ce se sustrag de la verificarea masei sau a...
FCSB a condus cu 2-0 în Scoţia dar a fost egalată pe final de Aberdeen în manşa tur a play-off-ului Europa...
CFR CLuj a fost învinsă de BK Haecken cu scorul de 7-2 (4-1) în play-off-ul Conference League. La finalul partidei de la Goeteborg, Dan Petrescu a...
Universitatea Craiova a reuşit un rezultat extrem de important după ce a câştigat cu scorul de 2-1 (1-0) pe ternul turcilor de la Istnbul...
FCSB s-a deplasat în Scoția pentru a da piept cu Aberdeen în manșa tur din play-off-ul din UEFA Europa League, iar campioana României s-a...
Localitatea suedeză Kiruna, situată la 200 de kilometri nord de Cercul Polar arctic, se pregăteşte să-şi mute magnifica biserică din lemn...
Universitatea Craiova şi FCSB au debutat cu dreptul în playoff-ul cupelor europene. Umilită în Suedia, CFR Cluj a rămas fără antrenor: Dan...
La noapte, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 17…20 de grade. Mâine, vremea se va...
Corpul de Control al Ministerului Economiei a descoperit nereguli grave în selecția consiliilor de administrație din șase companii de stat, iar...
Rusia nu-l consideră în continuare pe Volodimir Zelenski un președinte...
Consiliul Superior al Magistraturii a decis să convoace, între 26 şi 27 august, adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, pentru a...
Decizia de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor pentru revocarea membrilor Consiliului de Administraţie din cadrul companiei Salrom a fost...
Pașapoartele simple temporare vor include începând cu 15 septembrie un cod QR semnat digital, verificabil, optic, pentru a preveni falsificarea...
Banatul Montan Film Festival revine și în acest an la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, transformând...
Peste o mie de turiști veniți din Cehia participă în aceste zile la Festivalul Banat, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...