Festivalul RadiRo programează miercuri, 24 septembrie, şi joi, 25 septembrie, la Sala Radio, două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio din...
Bine ați ajuns în inima României! Vă purtăm, vreme de 5 zile, pe meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, pe care colinele și munții, apele...
Există o legendă a celor trei cetăți: Șoimoș, cu accentul pus ungurește pe prima vocală, Dezna, accentul fiind plasat tot acolo, pe primul e...
Cetatea Devei se aflăîn partea de nord a oraşului, pe malul stâng al Mureşului, cocoţată pe un deal vulcanic şi atipic. Semeţ printre...
La mijlocul lunii august, Caravana Gaudeamus vă dă întâlnire în acest an, în premieră, în Constanţa. Cea de a şasea ediţie estivală a...
Sarmizegetusa se află situată în partea de vest a Ţării Haţegului, la aproximativ 8 km de “Porţile de Fier ale Transilvaniei”, de unde se...
Poartă de intrare în România dinspre Vest, pe la micuţa graniţă Cenad/Kiszsombor, Timişoara a fost mereu ca un magnet şi a atras oameni din...
A treia şi a patra zi a Festivalului RadiRo aduc la Bucureşti unul dintre cele mai vechi şi prestigioase ansambluri simfonice radio din...
Castelul Corvinilor, cunoscut ca reşedinţă a familiei Corvin, ocupă locul unei cetăţi donate de regele Sigismund de Luxemburg lui Voicu Hunya...
Vara asta toate radiourile sunt pe frecvenţa vacanţei tale de la mare - 100,1 FM! Radio Constanţa - Radio Vacanţa dă o nouă petrecere în...
Muzeul de locomotive de la Reşiţa, cel mai mare din Europa Fluierul ultimei locomotive cu abur care a poposit în Reşiţa s-a auzit în urmă...
Băile Herculane este una dintre cele mai vechi staţiuni balneare din lume. Eficienţa terapeutică a izvoarelor termominerale din staţiune a...
Clisura Dunării, cel mai frumos defileu din Europa Călătoria prin Banatul de Munte nu este împlinită fără a vizita pe uscat sau pe apă...
Morile de apă de la Rudăria sau locul unde timpul a stat în loc! Radio România Reşiţa ne propune astăzi să poposim în Ţara Almăjului...
Banatul Montan abundă în locuri frumoase, fie construite de mâna omului, fie de puterea incredibilă a naturii. Radio România Reşiţa ne propune...
Dintotdeauna Dunărea a fost legatura noastră cu lumea.Ajunşi pe malul ei, cu siguranţă, vă întrebaţi câta istorie, ştiută şi neştiută,...
Cele patru capodopere ale lui Constantin Brancuşi au istoria lor, care începe în anul1935. Atunci sculptorul a primit, cu mare bucurie,comanda din...
Tabara de Film 2014 - Bran-Moieciu (poze din arhiva Taberei de Film 2013/arh.pers.Bogdan Dragomir - Filmul...
Salina Ocnele Mari se află în localitatea Ocnele Mari, situată în judeţul Valcea, în partea central-sudica a României, în zona...
Radio România Actualităţi va difuza un nou documentar din seria dedicată anului Brâncoveanu - 300. Marţi 29 iulie, de la ora 21:30, Mihaela...
Dacă vrei să-ţi vezi umbra proiectată în nori, alege să călătoreşti pe Transalpina şi acest lucru s-ar putea întâmpla. Drumul a fost...
Festivalul RadiRo, ediţia a II-a, va debuta la Bucureşti cu un concert extraordinar al Orchestrei Simfonice Radio din Finlanda, pe 20 septembrie,...
Locul unde pietrele cresc De câte ori nu v-aţi lovit in drumurile dumneavoastră de o piatră sau de câte ori nu aţi aruncat o piatra în raul...
Vara asta toate radiourile sunt pe frecvenţa vacanţei tale de la mare - 100,1 FM! Săptămâna aceasta, distracţia se mută în Mamaia Nord, la...
Spectacol de “focuri vii” în Vrancea În Vrancea, pământul nu numai că se cutremură, aşa cum s-au obişnuit localnicii, dar şi arde. O...
EU aleg ROmânia, 80 de locuri pe care TREBUIE să le vezi! Un proiect al rețelei studiourilor Radio România Regional Athosul...
Între 26 iulie şi 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şase spectacole din cadrul Festivalului Richard...
EU aleg ROmânia, 80 de locuri pe care TREBUIE să le vezi! Un proiect al rețelei studiourilor Radio România Regional Ca sarea-n bucate Aşa...
Mâna trecută prin harul divin Cea mai impozantă rezervă a esteticii nobile stă inscripţionată pe o colecţie de peste 5000 de ouă....
EU aleg ROmânia 80 de locuri pe care TREBUIE să le vezi! Un proiect al rețelei studiourilor Radio România Regional Parcul Naţional...
A III-a ediție a evenimentului se va desfășura pe parcursul a 4 zile, în Piața Sfatului. „fEstivalul de cArte şi Muzică“ , devenit deja o...
EU aleg ROmania, 80 de locuri pe care TREBUIE sa le vezi! Un proiect al retelei studiourilor Radio Romania Regional Bethleemul...
EU aleg ROmania, 80 de locuri pe care TREBUIE sa le vezi! Un proiect al retelei studiourilor Radio Romania Regional Techirghiolul de...
EU aleg ROmania, 80 de locuri pe care TREBUIE sa le vezi! Dacă Babilonul nu ar fi apărut mai devreme, cu siguranţă l-am fi întâlnit la...
EU aleg ROmania, 80 de locuri pe care TREBUIE sa le vezi! Un proiectal retelei studiourilor Radio Romania Regional Destinatia zilei: Histria,...
Delta Dunarii - cum s-a născut insula care nu e nici apă, nici pământ În România există un loc binecuvântat, scăldat deopotrivă de...
Cea de-a doua ediţie a fetivalului de la Timişoara are loc tot în Piaţa Victoriei. Astazi vor avea loc probe de sunet şi lumini. În cele trei...
Acesta va aduce în orasul de pe Bega aproape 400 de artisti spanioli din 18 formatii reprezentative pentru Catalonia. Festivalul Catalan, denumit...
Suceava găzduieşte pînă la 12 iulie, prima ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru, organizat de Consiliul Judeţean şi...
Evenimentul va fi marcat prin activităţi speciale. Ca în fiecare an, voluntarii filialei de Cruce Roşie Iaşi vor oferi demostraţii de acordare...
Maeştrii în acrobaţii aeriene se întrec, la Deva, la aerodromul de la Săuleşti la o sumedenie de surprize şi momente inedite pregătite de...
La Sulina va avea loc în acest sfârşit de săptămână Festivalul Minorităţilor Naţionale, intitulat Serbările Deltei. Ajunsă la a...
Între 5 şi 12 iulie, la Suceava se va desfăşura prima ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru. Vor fi prezentate producţii...
Ascultă vocile de azi este noutatea absolută a grilei de vară a postului Radio România Cultural, care se va auzi din 30 iunie şi până pe 7...
Rareori se întâlnesc într-un singur eveniment doi artişti de „calibru” atât de mare cum sunt pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul...
Aşa cum şi-au obişnuit publicul în fiecare an, o dată cu venirea verii Orchestrele şi Corurile Radio ies din incinta Sălii Radio, unde au...
Tabăra Naţională de Fotografie 2014 - Bran-Moieciu, un proiect recomandat de Radio Romania Regional/foto din arh. pers. Bogdan...
Proiecţiile defilm de lung şi scurt metraj vor avea loc în Sinagoga din localitate. În perioada 18 - 20 iunie, la Braşov va avea loc...