Recomandările specifice de ţară anunţate ieri au fost „ croite”, după cum s-a exprimat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis...
Comisia Europeană își propune să dezvolte și să promoveze politici de transport eficiente, sigure și durabile, să creeze condițiile necesare...
Fondul european pentru investiţii strategice, aplicarea reformelor structurale, dar şi dezechilibrele macroeconomice din statele membre au fost...
Dezvoltarea dimensiunii comerciale a Parteneriatului Estic s-a aflat în atenția miniștrilor europeni ai comerțului. Mai multe detalii ne...
Miniştrii de finanţe din zona euro au salutat progresele înregistrate în negocierile dintre autorităţile elene şi creditori, însă au...
Săptămîna trecută a avut loc la Bruxelles cel de-al 5-lea Forum European de Protecţie Civilă. Peste 900 de experţi de pe-ntregul continent...
Peste tot s-au desfăşurat activităţi artistice, concursuri sportive sau de cultură generală, festivaluri, care au dorit să evidenţieze rolul...
Se spune că internetul a devenit un mod de viaţă, fără de care mulţi nici nu concep să trăiască. Jumătate din populaţia României...
Ministrii europeni ai comertului si omologii lor din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova si Ucraina au discutat despre cresterea...
Comisia Europeană a adoptat planurile detaliate privind crearea unei pieţe unice digitale, stabilind 16 acţiuni esenţiale, grupate în 3 piloni,...
Parlamentul European consideră că viitoarea instituţie a Parchetului European care va avea rolul de a investiga fraudele comise cu fonduri din...
Pierre Moscovici, Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare a prezentat, ieri,la Bruxelles previziunile economice de primăvară...
Comisia Europeană a propus in anul 2008 un pachet de legi conform cărora energia regenerabilă să reprezinte până în 2020 20% din consumul...
Ministrul grec de externe, Yanis Varoufakis va merge la Bruxelles pentru o intrevedere cu comisarul european pentru afaceri economice, Pierre...
Agenda europeanã de securitate 2015-2020 urmãrește adaptarea strategiilor interne privind asigurarea securitãții și stabilește prioritãțile...
Comisia Europeană a propus modificarea legislaţiei europene astfel încât statele membre să aibă mai multă libertate în ceea ce priveşte...
Din 31 martie 2o18 nici un autoturism, microbuz sau vehicul comercial usor nu va mai putea iesi pe poarta fabricii daca nu va avea un astfel de...
Aplicarea Acordului de asociere, instituirea reformelor politice si economice, combaterea corupției, asistența financiară și în alte domenii au...
Mai multe detalii ne oferă Sorin Şchiopu, de la Studioul regional Radio România Târgu Mureş, în rubrica “Local, regional, european -...
Comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, in urma vizitei in Sudanul de Sud, anunță că va fi...
O nouă confruntare între Uniunea Europeană și Rusia, de data aceasta legată de felul în care compania Gazprom își tratează clienții din...
Între 11 și 26 de milioane de tone de pește, adică cel puțin 15% din capturile mondiale, sunt pescuite ilegal în fiecare an. Fiind unul dintre...
Presedintele consiliului, Donald Tusk i-a convocat pe sefii de stat si de guvern din tarile Uniunii Europene sa discute si sa gaseasca o solutie la...
Conform Regulamentului Uniunii Europene de luptă împotriva pescuitului ilegal, toate statele trebuie să ateste originea și legalitatea produselor...
Complexul Energetic Hunedoara asigură aproximativ 5% din producţia de energie electrică a României fiind singurul mare producător de energie...
Aderarea României la zona Euro este importanta, nu momentul in care se va realiza…. este concluzia conferinței "Calea României către zona...
Tragedia petrecută în acest sfârşit de săptămână, în care aproximativ 800 de imigranţi şi-au pierdut viaţa într-un naufragiu,...
Toate orașele și regiunile UE beneficiază de pe urma Planului de investiții al uniunii în valoare de 315 miliarde EUR și contribuie totodată...
Autostrada Sebeş-Turda, cu o lungime totală de 70 de km şi două benzi de circulaţie pe sens, a fost împărţită în 4 loturi, fiecare cu...
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care ''încurajează'' Turcia să recunoască ''genocidul'' armean. Cu trei zile înainte, Papa...
La concurs au participat peste 3200 de adolescenti din sute de scoli din tarile Uniunii europene intre care si 32 de licee din Romania. Printe...
Reconcilierea dintre diferitele naţiuni din cadrul Uniunii Europene ar putea servi drept exemplu Armeniei şi Turciei. Cele două ţări ar trebui...
Parlamentul European se pregătește să își prezinte poziția față de acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Statele Unite. Mai multe...
Acordul comercial UE - SUA poate intra in vigoare numai in conditiile in care este aprobat de Consiliu si de Parlamentul European. Deputatii europeni...
”Hrănirea planetei, energie pentru viaţă” sub acest motto se deschide, la 1 mai Expoziţia universală Expo Milano 2015. Este un prilej ca...
Vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, a fost în vizită oficială în România pentru a...
Comisia Europeană a anunţat acordarea unui ajutor financiar României, Bulgariei şi Italiei. Banii provin din Fondul de solidaritate al Uniunii...
Comisia Europeanã a lansat o nouã platformã online care sã permitã funcăţionarilor din serviciile publice care lucreazã cu fonduri europene...
In ultimii 5 ani exporturile Uniunii europene s-au majorat- cu 45 la suta ca volum si cu 95 la suta ca valoare- iar previziunile arata ca exista...
Oportunităţile oferite de internet, în condiţiile în care tehnologia digitală face parte din viaţa de zi cu zi, sunt de multe ori limitate de...
De 12 ani, Comisia Europeană şi statele membre lucrează împreună pentru a garanta că bunurile de consum comercializate pe pieţele europene...
Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Ministerul Educaţiei au lansat a cincea ediţie a campaniei de informare şi comunicare “Europa,...
Obiectivul acestuia este pe de o parte limitarea practicilor de aşa zisă „concurenţă fiscală” dintre ţările Uniunii Europene, pe de alta...
Colegul nostru, Sorin Pavel de la Bucuresti fm ne ofera amanunte de la dezbaterile organizate la Bruxelles de German Marshall Fund, o organizatie...
Comisia Europeană a anunţat, miercuri, 18 mart., aprobarea bugetului programului european de distribuire a fructelor şi legumelor în şcoli....
Ieri, la Strasbourg, a fost dezbătut Raportul anual privind politica externă şi de securitate a Uniunii Europene. Detalii in rubrica Instantaneu...
5 miliarde de euro au fost destinati in aceste zile Romaniei, prin doua programe operationale ale Comisiei Europene, Programul pentru Capital Uman si...
România a reuşit să menţină stabilitatea sectorului bancar şi să reducă semnificativ dezechilibrele interne şi externe, se arată în cel...