Ascultă Radio România Regional Live

Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 iulie 2020, 13:55 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:19

Miercuri, 8 iulie 2020, ziua de prăznuire a Sfinților Mucenici Epictet și Astion, a fost prilej de îndoită Sărbătoare la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria. În această zi se împlinesc 13 ani de la hirotonia întru Arhiereu a Preasfințitului Părinte Siluan, ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, iar pe de altă parte au fost cinstiți acești doi Sfinți Mucenici din Sciția Mică, care au pătimit la Halmyris, în 8 iulie 290, iar din anul 2002 o mică părticică din Sfintele lor Moaște se află și pe Sfânta Masă a Catedralei din Giula.

La această Sărbătoare, Preasfințitul Părinte Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi, format din Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Florin Olteanu, Protopop de Giula și Paroh la Chitighaz (Kétegyháza), Părintele Alexandru Șereș, Paroh la Aletea (Elek) și Crâstor (Sarkadkeresztúr) și Arhidiaconul Emanuel Văduva. Răspunsurile la strană au fost dată de cântăreții Catedralei, iar la slujbă au luat parte maici de la Centrul Eparhial și credincioși din Giula, între care și cadre didactice de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din acest oraș, dar și credincioși veniți din România, din localitatea Chișineu Criș.

Tot cu acest prilej, a fost săvârșită și o slujbă de „Te Deum” în semn de mulțumire și recunoștință adusă Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul și binefacerile Sale revărsate cu îmbelșugare asupra Ierarhului, clerului, cinului monahal și credincioșilor din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, în acești 13 ani, dar și asupra preoților și credincioșilor din Episcopia Daciei Felix, atât din părțile Voievodinei, cât și ale Timocului, având în vedere faptul că, temporar, începând din anul 2017, din încredințarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se îngrijește și de Episcopia Daciei Felix, în calitate de Locțiitor.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Siluan și-a exprimat, la rândul Său, recunoștința față de Bunul Dumnezeu, Care i-a încredințat această misiune și lucrare în ogorul sfânt al Bisericii Străbune, dar și față de cei care i-au fost alături, în această perioadă, între care se numără vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului, care împreună cu un sobor de Ierarhi, a săvârșit hirotonia întru Arhiereu a Preasfințitului Părinte Siluan, în data de 8 iulie 2007; Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care i-a fost duhovnic, în timpul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, unde spovedea mulți studenți și credincioși; Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, predecesorul său, care vreme de 8 ani a condus Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria; Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care poartă de grijă neîncetat tuturor comunităților ortodoxe românești, din țară, din jurul granițelor și din diasporă, precum și toți părinții și maicile de la Centrul Eparhial și ceilalți clerici și credincioși din Episcopie.

Un cuvânt de mulțumire și felicitare a fost rostit din partea Părintelui Protopop Florin Olteanu, în numele celorlalți clerici români din Episcopia Ungariei.

La final, Ierarhul i-a invitat pe preoți și pe credincioși la o recepție, oferită la Centrul Eparhial.

Preasfințitul Părinte Siluan este originar din satul Chelmac, de pe Valea Mureșului, s-a născut la Lipova, județul Arad, în data de 16 septembrie 1971, a urmat cursurile Școlii Generale și cele Gimnaziale în satul natal și comuna Conop, apoi pe cele Liceale la Arad și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. A studiat, de asemenea, în Franța și Grecia, a devenit monah la Mănăstirea Hodoș-Bodog, împreună cu Părintele Sofronie Drincec, pe care l-a ajutat ulterior, în calitate de Ieromonah, iar mai apoi i-a și urmat în scaun, ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, începând cu data de 8 iulie 2007. Din anul 2017 a primit temporar și conducerea Episcopiei Daciei Felix, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și din încredințarea Sfântului Sinod.

 Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto: Arhid. Emanuel Văduva

(Video) De10xRomania: Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”
Actualitate vineri, 31 octombrie 2025, 14:25

(Video) De10xRomania: Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”

Florin Brușten, secretarul General al Studiourilor Teritoriale Radio România, inițiatorul și coordonatorul general al proiectului, Flavia Voinea,...

(Video) De10xRomania: Radio România a lansat proiectul „România, a doua casă”
De10xRomânia (Video) Andia: „Ceea ce cânt, am trăit” – confesiuni despre inspirație, emoție și carieră
Actualitate vineri, 24 octombrie 2025, 13:02

De10xRomânia (Video) Andia: „Ceea ce cânt, am trăit” – confesiuni despre inspirație, emoție și carieră

Andia povestește despre începuturi, inspirații și procesul creativ din studio Referitor la începutul carierei muzicale, Andia a mărturisit că...

De10xRomânia (Video) Andia: „Ceea ce cânt, am trăit” – confesiuni despre inspirație, emoție și carieră
(Video) Călin Goia în De10xRomânia: „Ne-am promis” acum, „Electric” la Sala Palatului pe 28 noiembrie
Actualitate vineri, 17 octombrie 2025, 12:20

(Video) Călin Goia în De10xRomânia: „Ne-am promis” acum, „Electric” la Sala Palatului pe 28 noiembrie

În această toamnă, Voltaj a lansat piesa „Ne-am promis”, care reflectă pasiunea celor 5 membri ai trupei pentru muzică și pentru ceea ce...

(Video) Călin Goia în De10xRomânia: „Ne-am promis” acum, „Electric” la Sala Palatului pe 28 noiembrie
De 10xRomânia (video): Surprizele noii stagiuni la Sala Radio
Actualitate vineri, 10 octombrie 2025, 12:25

De 10xRomânia (video): Surprizele noii stagiuni la Sala Radio

Big Band-ul Radio România a început stagiunea pe 9 octombrie cu un concert „The Magic of Wayne Shorter”, sub bagheta dirijoarei Simona...

De 10xRomânia (video): Surprizele noii stagiuni la Sala Radio
Actualitate luni, 12 mai 2025, 08:44

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”

Cei doi au povestiti despre noul album Partizan intitulat „Nori peste Sălăjan”, apărut la Electrecord, exact ca primul – un cerc plin de...

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Actualitate vineri, 4 aprilie 2025, 12:58

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică

Monica Anghel a lansat o piesă nouă „Imun la Te Iubesc” și pregătește un eveniment pentru aniversarea celor 40 de ani de carieră care vor...

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Actualitate vineri, 28 martie 2025, 14:01

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”

Programul Național Cantus Mundi reia concertele extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats și de 8 ansambluri de percuție...

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 12:20

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte

Artistul a vorbit despre pasiunile lui, dar și despre muzică, despre ultima piesă lansată – Șapte – și despre energia primită la concert....

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.